Tag: politie

  • Românul care a străbătut 230.000 de kilometri, pe patru continente, făcând autostopul. A fost luat la ocazie inclusiv de poliţie – FOTO

    Timotei Rad, un tânăr clujean pasionat de cartografie şi aventură,a străbătut în trei ani 230.000 de km pe patru continente făcând autostopul, fiind luat la ocazie cu maşina poliţiei în Columbia şi Chile, cu o ambulanţă în Ucraina, cu un camion al armatei ruse sau cu o maşină a jandarmeriei franceze

    Visul lui Timotei Rad de a face înconjurul lumii cu autostopul a început când acesta avea doar 70 de euro în buzunar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    ”Am descoperit fascinaţia de vedea lumea cum visam când eram copil”

    Timotei Rad are 30 de ani, vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi maghiară, iar în 2012 a început aventura vieţii sale, printr-o întâmplare, după ce şi-a propus să obţină informaţii despre prima hartă elaborată de un român, necesară pentru licenţă.

    ”Călătoria mea prin lume s-a datorat faptului că eram student la Cartografie la Facultatea de Geografie a UBB Cluj-Napoca şi mă pregăteam de licenţă, să scriu despre prima hartă elaborată de un român, care ar fi fost Constantin Cantacuzino. Am căutat resurse bibliografice, inclusiv în cinci biblioteci din afara României, şi aveam nevoie de o copie a primei hărţi, al cărei original este la Londra, iar o copie la Viena. Era foarte scump să comand o copie şi atunci am decis să merg eu acolo. Aşa a început totul. În total, în trei ani, cu autostopul am străbătut 229.790 de kilometri, din care 153.385 de kilometri în afara României. Am văzut zeci de ţări de pe patru continente – Europa, Asia, Africa şi America de Sud”, a spus Timotei.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Anatomia unui caz sau de ce nu e bine să rupi rândurile în Poliţie

    Poliţiştul braşovean Marian Godină, cunoscut mai ales în mediul online datorită postărilor sale de pe Facebook, se confruntă în prezent cu o situaţie nu la fel de amuzantă. Godină, care a publicat recent o carte numită “Flash-uri din sens opus”, este acuzat de directoarea organizaţiei Crucea Roşie Braşov, Luana Minea, că ar fi avut un “comportament neadecvat” atunci când a ridicat permisul unui şofer pentru neacordare de prioritate unui pieton.

    Godină povesteşte întâmplarea pe pagina lui de Facebook, explicând că a fost chemat de şefi la mai puţin de cinci ore de la incident. “Nu sunt dobitoc. Nu a deranjat pe nimeni comportamentul meu. A deranjat că mi-am permis să nu ţin cont că doamna are funcţie”, povesteşte poliţistul. “Şi tot pentru că nu sunt dobitoc şi ştiu foarte bine cum procedează aceşti şefi care se cred patroni, discuţia dintre mine şi acel şofer am înregistrat-o cu telefonul. Se aude foarte bine că i-am vorbit strict la subiect, ferm şi corect. Se aude şi cum mă întreabă cum mă cheamă şi îi răspund: Godină.”

    Înregistrarea de pe pagina sa de Facebook poate fi ascultată aici.

    Problemele lui Marian Godină însă de-abia au început: IPJ Braşov a trimis astăzi un comunicat în care precizează că “reclamanta […] se afla pasager într-un autoturism care a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere Braşov, în data de 08.02.2016 , ora 9.20, pe str. Lungă din Municipiul Braşov. În această calitate, doamna M.L. a reclamat atitudinea necorespunzătoare a poliţistului în momentul constatării şi aplicării sancţiunii contravenţionale a conducătorului auto.” Godină a reacţionat din nou pe Facebook, spunând că Minea şi-a schimbat declaraţia oferită iniţial autorităţilor: “TUPEU FANTASTIC!!! Aţi reuşit să schimbaţi deja reclamaţia pe care aţi scris-o?”

    Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România îl susţine pe Marian Godină, spunând că responsabilii îl urmăresc de când a început să posteze pe Facebook întâmplări din timpul serviciului. ”Instituţia provine dintr-un sistem comunist cu oameni care au o mentalitate veche şi nu îşi doresc să schimbe nimic. E fumos să stai doar opt ore, din care să munceşti vreo patru, prin birou, şi să îi tragi la răspundere pe cei care muncesc. Sistemul se doreşte a fi un sistem ermetic, închis. A slăbit autoritatea Poliţiei Române după evenimentele din 1989, din cauza politicienilor”, a declarat Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), pentru ştirile B1TV.

    ”Organizaţia noastră sindicală va reacţiona, va avea un punct de vedere ca astfel de lucruri să se întâmple tot mai rar. Marian Godină a simţit presiunea încă de la început, când au încercat să îl cerceteze pentru postările de pe Facebook. Doamnei de la Crucea Roşie probabil că i se pare un abuz când un poliţist îşi face datoria”, a mai spus Surugiu, citat de B1TV.

    Poliţistul Marian Godină le-a scris celor de pe Facebook că nu va demisiona şi că va încerca, în continuare, să schimbe sistemul: “Nu eu sunt subiectul corpului de control care a fost azi la Brasov, ci alţii. Când am scris cartea FLASH-URI DIN SENS OPUS, mi-am propus să schimb acest sistem şi o voi face.Voi merge până la capăt. Vă mulţumesc că-mi sunteţi alături! Mai am multe de spus!”

  • Un poliţist din Braşov, cunoscut pentru postarile sale pe Facebook, a publicat prima sa carte. Site-ul editurii a picat în momentul când s-a dat drumul la comenzi

    “Flash-uri din sens opus” este cartea care a provocat ca site-ul editurii Curtea Veche să pice când s-a dat drumul la comenzi. Nu este opera unui autor cunoscut, ci a lui Marian Godină, un poliţist. Acesta este din Brasov şi lucrează în cadrul Poliţiei Rutiere. Pe pagina sa de Facebook, dar şi pe blogul acestuia Godină publică diferite întâmplări  de pe teren. Fiecare postare strânge mii de like-uri şi sute de comentarii. Textele scrise cu haz l-au făcut cunoscut şi astfel a reuşit să obţină cu contract de publicare de la editura Curtea Veche

    “O carte actuală şi amuzantă care se citeşte cu sufletul la gură: momente din viaţa de zi cu zi în care deseori te regăseşti, povestiri cu tâlc, personaje savuroase şi memorabile întâlnite în trafic, limbaj autentic presărat cu (auto)ironie şi umor cât cuprinde.”, se arată pe site-ul editurii.

    “Sunt poliţist de 9 ani. Numai mama nu s-a obişnuit cu asta, iar atunci când mă sună şi îi zic că nu pot vorbi, că-s la poliţie, mă intreabă ce-am făcut.”, scrie poliţistul în descrierea sa pe blog.

    Cartea are 192 de pagini şi costă 29 de lei.
     

  • Opinie Andrei Luca Popescu, Gândul: Barnevernetul de la Vianu

    E frumos pe Facebook, acest loc magic în care faptele contează mai puţin, atunci când ele vin să strice o poveste sau o preconcepţie frumoasă. După cazul Bodnariu, acum avem cazul Vianu. În nici unul nu ştim încă ce s-a întâmplat de fapt, însă s-au scris şi s-au citit kilometri, uneori pe teme chiar legitime, dar fără prea mare legătură cu cazul care le-a iscat.

    O să încep acest text exact ca un profesor demn de oprobriul public, care pentru a capta atenţia elevilor săi, e în stare să recurgă la gesturi ce ar putea şoca unii părinţi, sau ca un elev care cerşeşte atenţia adolescentin (încă nu ştim care a fost cazul la Vianu). În şcoala generală, o mămică a sunat-o pe maică-mea (pe fix, căci nu erau mobile pe vremea aceea) şi i-a zis că îi pipăi fata, fata respectivă fiind colega mea de clasă. Aşa îi povestise colega, iar maică-sa normal că luase foc. Secretul poveştii: eu o ignoram şi fugeam ca de mere acre de colega „pipăită”, iar ea ar fi vrut probabil foarte mult să o bag mai afectuos în seamă. Asta a fost răzbunarea ei, să-i zică maică-sii că o pipăi la ore. Am rămas şocat, neputând decât să neg ca un mutălău ceva ce oricum nu puteam dovedi că nu am făcut. Parcă mai întâi mama furioasă a vorbit cu mine la telefon şi m-a băgat în sperieţi, apoi a cerut-o pe maică-mea la vorbitor.

    Dacă aveam atunci Facebook şi presă care îşi face agenda după această reţea de socializare, ca astăzi, eram eu azi vreun eminent absolvent de liceu mecanic, cu ceva antecedente dubioase la activ? Trebuie să recunoaşteţi că „Abuz sexual într-una din cele mai bune şcoli din sectorul 4. Mama unei eleve: Mi-a pipăit fata în timpul orelor” ar fi un titlu de ştire care face. Păcat că ea nu era adevărată în cazul meu, după cum avea să afle şi maică-mea, într-un final. Cam în stadiul acesta suntem acum în „scandalul” Vianu, până când nu or apărea dovezi care să ducă povestea mai departe sau să o claseze definitiv la categoria „dume de presă”.

    Mi se pare normal ca după ce te-ai luptat cu Barnevernetul norvegian din confortul canapelei tale, pe Facebook sau pe la gazetă (online sau tipărită), sau din cel al fotoliului de „analist” în vreun studiou tv, spunând că sălbaticii de nordici au invadat intimitatea unei familii cu frica lui Dumnezeu, să fii acum în tabăra care ar închide ochii la un târât în genunchi pentru o notă mai mare, la liceul de informatică Tudor Vianu. Adică, unde merge o pălmuţă la fund, ca în cazul Bodnariu (după cum ne-a dat de înţeles stâlpul familiei norvegiene, emigrat din România printre fiorduri), merge şi o glumă de-asta aparent inofensivă.

    De cealaltă parte, la fel de îndreptăţiţi sunt cei care, ridicând în slăvi sistemul norvegian de protecţie a copilului, care pare că mai întâi trage şi apoi pune întrebări (statisticile şi relatările arată că asta nu prea e adevărat, dar rămâne între noi, sectanţii faptelor), acum să dea în clocot la ideea că un elev a fost abuzat psihic şi fizic, fiind pus să se târască în faţa profesorului pentru o notă mai mare.

    Aceste două tabere sunt constituite din oameni consecvenţi. Pe ei nu-i deranjează faptele, statisticile, mărturiile de-o parte şi de alta. Au povestea făcută deja în minte, nimeni şi nimic nu le-o poate strica. Iar realitatea e că deocamdată nu ştim mai nimic concret din ce s-a întâmplat în ambele cazuri. Ba aş îndrăzni să zic că scandalul de la Bucureşti oferă mai multe mărturii directe şi indirecte decât cel din Norvegia, din care se conturează ideea că am asistat la o glumă proastă (unii liceeni zic că iniţiată chiar de ei, nu de profesor), din care cineva a găsit de cuviinţă să lanseze un scandal mediatic, bazându-se pe acuzaţii lansate la a doua şi a treia mână.

    Cei mai amuzanţi sunt însă specimenele de tip „Doctor Jekyll şi Mister Hyde”: cei care s-au luat un pic de piept cu Barnevernetul, acuzând că fac mai rău familiei decât o pălmuţă la funduleţul odraslei, dar acum la Vianu s-au transformat în cor de maici, tăindu-i orbeşte capul profesorului de matematică acuzat. Despre această a treia tabără, cea a disonanţilor congnitiv, nu ştiu ce să zic. Decât că manifestă o ipocrizie crasă.

    Mai sunt însă unii care formează a patra tabără. O mică sectă în care se pune preţ pe fapte dovedite (cât de cât, corespunzător), pe mărturii şi de o parte şi de alta. Sectanţii aceştia au incertitudini, sunt cam sceptici şi şi-au dezvoltat o intuiţie care detectează rahatul de la primele semne de putoare.

    Nu ştiu să vă zic ce s-a întâmplat la liceul de informatică Vianu, pentru că sunt un trist sectant din cea de-a patra tabără. Sunt atâtea necunoscute aici, încât eu, ca absolvent de uman, mă simt depăşit, iar ca jurnalist aş fi fost extrem de precaut în a lansa aşa bombastic acest subiect, fără să am nişte mărturii şi dovezi cât de cât solide.

    Dar pe măsură ce citesc mai multe mărturii, pe atât mi se pare că asistăm la o glumă proastă, de liceu, din care un profesor a ieşit foarte şifonat, fără să aibă vreo vină majoră, alta decât poate că are un stil mai nonconformist. Prefer să cred elevii, nu părinţii de obicei în aceste scandaluri de curtea şcolii, pentru că de foarte multe ori părinţii trăiesc în lumea lor, în care se manifestă isteric, fără vreo legătură prea mare cu ce simt sau gândesc copiii implicaţi direct.

    Iar mai mulţi elevi au povestit până acum că totul a fost o glumă iniţiată de copii, o „băieţie” pe care, dacă nu ne-am preface că nu am făcut liceul şi că am absolvit cu toţii o şcoală de maici, dacă am reuşi să ne scoatem un pic băţul din fundurile de părinţi model ultragiaţi în dogmele parentingului, poate că am privi-o puţin mai relaxaţi.

    Ce ştiu să spun sunt altele. Ştiu că acest scandal mediatic a pornit de la declaraţia de pe Facebook a unui profesor neimplicat direct în subiect, nici măcar în liceul Vianu, care a fost prezentată de nişte jurnalişti ca fiind o ştire beton, cu sursă sigură, de tipul „iată ce se întâmplă cu adevărat”. Apoi că a doua zi ni s-a livrat declaraţia unei mame de elevă din Vianu, care a prezentat acuzaţii in extenso la adresa profesorului respectiv, fără nici o contraparte, nu mai vorbim de vreo susţinere prin mărturii similare (alta decât cea a profesorului din prima zi). Apoi că am aflat că proful iniţial este directorul unei şcoli particulare, iar mama de a doua zi este chiar patroana aceleiaşi şcoli particulare. Chiar dacă treaba a început să pută, să nu ne descurajăm, asta nu înseamnă că povestea nu este adevărată, până la dovezi contrarii.

    Într-un final am văzut cum câteva zeci de elevi din Vianu au venit duminică la şcoală, unii spunând că totul a fost o glumă iniţiată chiar de elevi. Ideea a fost propagată şi pe Facebook, de alţi elevi de la Vianu. Apoi, au curs dezbaterile dacă astfel de glume „se fac” sau nu într-o şcoală. Ba chiar şi cele total fără legătură cu cazul, legate de discriminarea între elevii performanţi la info şi cei performanţi la alte materii, cărora nu li s-ar da şanse de strălucire în Vianu.

    Nu vreau să vorbesc despre „traumele” generaţiei mele de liceu, chiar dacă unele erau de-a dreptul penale, cu profesori care îşi băteau elevii de le dădea sângele pe nas. Dar erau multe glume de-astea băieţeşti, gen Vianu, fie de mânji care voiau să iasă în evidenţă, fie de profesori care voiau să ne câştige de partea lor prin metode mai neortodoxe, şi care au ramas nişte amintiri vesele, unele chiar încărcate de sens.

    Mai ştiu că de la profesorii cei mai neconvenţionali, care ştiu să intre în joc cu elevii sau studenţii lor, depăşindu-şi propria băţoşenie sau rigiditate pedagogică, am învăţat cel mai mult. Şi că o dată ce ne făceau curioşi prin glumele şi metodele lor, care uneori poate depăşeau anumite tipare pedagogice, ne făceau curioşi şi despre materia pe care ne-o predau. Poate că pe unii ne-au ciuntit psihic, fără să ştim, poate că pe alţii ne-au motivat să facem mai mult.

    Şi mai ştiu că nişte elevi inteligenţi şi plini de viaţă îşi vor domina întotdeauna profesorii care nu se ridică la nivelul lor din aceste puncte de vedere. Uneori prin ieşiri care ar putea băga în fibrilaţii întregi comitete de părinţi.

    Mai ştiu că unii oameni nu au umor. Sau că unii sunt traumatizaţi de propriile experienţe, iar când ajung părinţi, pur şi simplu nu le mai arde de glume şi experimente necurriculare, atunci când vine vorba de copiii lor. Nici cu unii, nici cu alţii, un elev care face circ la oră târându-se în genunchi sau un prof care desenează pe tablă cercuri simbolice de „dat cu capul aici” nu au ce discuta, pentru că fac parte din lumi diferite.

    În lumea asta de stâlpi morali nici eu nu pot intra, pentru că în şcoală eram fix genul ăla care, ca să-mi fac colegii să râdă şi ca să ies în evidenţă, m-aş fi târât în genunchi în faţa unui profesor, neforţat de nimeni altcineva decât de propria-mi idee tâmpită şi de dragul unei glume.

    PS: Cineva respectabil povestea, tot pe dragul de Facebook, cum a fost martor în tinereţile şcolăreşti, acum zeci de ani, exact la un episod în care un elev s-a târât în genunchi în faţa unui profesor, pentru o notă mai mare. Proful l-a întrebat, eşti gata să renunţi la demnitatea ta şi să te umileşti pentru o notă mai mare? Elevul nici n-a stat pe gânduri. Din 4, şi-a transformat nota în 9. Proful nu l-a lăsat însă prea mult să se bucure: „Vezi că ţi-am trecut 9 doar în carnet, în catalog tot 4 rămâne”. Este mai acceptabilă această versiune de târât în genunchi pentru unii părinţi? Ar accepta o umilinţă pentru copilul lor, dacă ar şti că asta îi dă o puternică lecţie de viaţă?

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     
  • Noile camere radar. Nici nu vă imaginaţi unde sunt ascunse

    Noile camere radar fixe, adevărate „vaci de muls” pentru oamenii legii, vor fi camuflate în moduri dintre cele mai inedite, poliţia apelând la metode neconvenţionale pentru a-i surprinde pe şoferii care încalcă legea, scrie autoexpert.ro.

    Tonul este dat de Franţa, ţară recunoscută pentru legislaţia strictă şi amenzile uriaşe aplicate pentru nerespectarea codului rutier. De altfel, Hexagonul se laudă şi cu cea mai vastă reţea de camere radar din Europa, numărul acestora depăşind, în 2015, pragul record de 70.000

    Citiţi mai multe pe www.autoexpert.ro

  • CNADNR: Este posibilă apariţia ploii îngheţate şi putem închide circulaţia în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea

    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat astăzi printr-un comunicat de presă că îşi poate face apariţia ploaia îngheţată, care mai apoi se poate transforma în polei, afectând reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

    “În acest sens CNADNR împreună cu Poliţia Rutieră pot lua măsura restricţionării sau închiderii circulaţiei pentru evitarea producerii de evenimente rutiere şi acţionarea imediată cu material antiderapant”, se arată în comunicatul de presă al CNADNR.

    Reprezentanţii CNADNR îndeamnă participanţii la trafic să circule cu prudenţă şi să respecte indicaţiile Poliţiei Rutiere.

  • Alerta terorista de la Munchen la trecerea dintre ani

    Autoritatile germane au primit informatii, mai intai de la serviciile secrete americane, apoi de la cele franceze, conform carora sapte irakieni, toti identificati, se aflau in oras si se pregateau sa comita atentate. Potrivit informatiilor primite, barbatii voiau sa comita atacurile in grupuri mici in doua gari, precum si in alte locuri din oras, a anuntat radioteleviziunea publica bavareza, Bayerischer Rundfunk.

    Invocand indicii primite din partea unui serviciu de informatii aliat, ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann, a declarat intr-o conferinta de presa ca amenintarea avea legatura cu Statul Islamic, care ar fi planuit un atac la München, capitala Bavariei. “Biroul Federal al Politiei de Urmarire Penala a informat in ajunul Anului Nou politia bavareza cu privire la existenta unei informari provenind de la o agentie de informatii prietena conform careia Statul Islamic planuia un atac concret, atacuri, in aceasta noapte, la miezul noptii, in gara centrala din München sau/si Pasing”, a declarat Herrman.

  • Alerta terorista de la Munchen la trecerea dintre ani

    Autoritatile germane au primit informatii, mai intai de la serviciile secrete americane, apoi de la cele franceze, conform carora sapte irakieni, toti identificati, se aflau in oras si se pregateau sa comita atentate. Potrivit informatiilor primite, barbatii voiau sa comita atacurile in grupuri mici in doua gari, precum si in alte locuri din oras, a anuntat radioteleviziunea publica bavareza, Bayerischer Rundfunk.

    Invocand indicii primite din partea unui serviciu de informatii aliat, ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann, a declarat intr-o conferinta de presa ca amenintarea avea legatura cu Statul Islamic, care ar fi planuit un atac la München, capitala Bavariei. “Biroul Federal al Politiei de Urmarire Penala a informat in ajunul Anului Nou politia bavareza cu privire la existenta unei informari provenind de la o agentie de informatii prietena conform careia Statul Islamic planuia un atac concret, atacuri, in aceasta noapte, la miezul noptii, in gara centrala din München sau/si Pasing”, a declarat Herrman.

  • Doi suspecţi care plănuiau să comită atentate la Bruxelles de Revelion au fost arestaţi

    Mai multe percheziţii şi arestări au avut loc duminică şi luni la Bruxelles, în Brabant şi în regiunea Liege, la cererea unui judecător de instrucţie din capitala Belgiei, specializat pe probleme de terorism.

    În total, şase persoane au fost reţinute în cadrul anchetei, dar numai doi suspecţi au fost în final plasaţi sub mandate de arestare, celelalte patru persoane fiind eliberate după audieri.

    Cei doi indivizi arestaţi sunt inculpaţi pentru apartenenţă la o grupare teroristă şi ameninţare cu atentate. Unul dintre ei este bănuit că era atât liderul unei celule teroriste, cât şi recrutor.

    Conform informaţiilor obţinute de RTBF, gruparea intenţiona să comită atentate în Belgia vizând locuri emblematice din Bruxelles şi poliţia, cu ocazia sărbătorilor de Revelion. Parchetul federal a confirmat aceste informaţii, menţionând “ameninţări serioase cu atentate”.