Tag: organizare

  • Ziua Naţională a Turismului Rural, sărbătorită pe 13 aprilie

    Manifestarările vor avea loc la Fundata şi vor fi organizate de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) – Filiala Braşov şi de Primăria Fundata, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), la Căminul Cultural Fundata, şi se va desfăşura pe toată perioada week-endului (12 şi 13 aprilie).

    Vor fi susţinute conferinţa “Oportunităţi pentru turismul rural şi dezvoltare rurală” precum şi intervenţii şi prezentări despre Florii, despre Fundata, despre pensiuni, despre  importanţa agroturismului şi despre meşteşugurile tradiţionale. Participanţii vor vizita pensiunile din zonă şi vor asista la un spectacol folcloric şi la un joc de lasere.

    Vor avea loc demonstraţii ale meşterilor populari, prezentarea ofertelor turistice tematice şi a itinerariilor precum şi o expoziţie gastronomică cu produse tradiţionale şi cu degustarea acestora.

    Toate manifestările ANTREC din acest an se desfăşoară sub auspiciile “ANTREC România la aniversarea a 20 de ani – Păstrăm tradiţiile”.

  • Cei mai importanţi jucători din piaţa de aplicaţii mobile participă la “ZF Mobilio ’14”

     Consacrat încă de la prima ediţie ca unul dintre cele mai importante evenimente dedicat business-ului de aplicaţii mobile, “ZF Mobilio ’14” vine cu un concept complex, cele două zile de eveniment îmbinând conferinţe, sesiuni de keynote şi o gală de premiere “Mobilio Awards”. Astfel, cei prezenţi vor participa la două zile de sesiuni interactive, studii de caz de succes şi discuţii pe teme hot în domeniul aplicaţiilor mobile.

    Peste 20 de speakeri – printre care se numără şi Răzvan Cotovelea, ministrul Societăţii Informaţionale şi Eduard Lovin, director executiv în cadrul Autorităţii de Reglementare în Co­muni­caţii (ANCOM) – vor discuta în cadrul conferinţei “ZF Mobilio ’14” despre evoluţia pieţei locale de aplicaţii şi echipamente mobile, de la consumul de servicii de divertisment de pe telefon şi tabletă până la shoppingul online, marketingul digital şi modalităţile de finanţare pentru noul val de antreprenori din zona digitală, dar şi despre proiecte precum cel aflat în lucru cu Ministerul Finanţelor şi ANAF, care prevede introducerea plăţii de pe mobil a taxelor şi impozitelor.

    În prima zi a evenimentului se va discuta care sunt ultimele trenduri, tehnologii şi inovaţii în lumea mobile şi cum se monetizează aplicaţiile mobile cu Victor Voicu – Manager managementul Produsului Core Segment Business, Romtelecom&Cosmote Romania, Marius Ursache – Chief Design Officer, Grapefruit Design, Andrei Pitiş – co-founder, TechLounge, Doina Costache – Head of Branding, Google, Adrian Floarea – Director Comercial, certSIGN, Aurelian Sideri – Director Marketing, Enel, Andrei Blaj – Makan Studios, Mihai Rotaru – CEO Clever Taxi, Adriana Radu – Avocat, Coordonator al Departamentului de Media, IT şi Comunicatii al Schoenherr şi Asociaţii SCA & Theodor Artenie – Managing Director, Schoenherr Tax, Alexandru Lapuşan – CEO & Founding Partner, Zitec, Andrei Lopată – CEO Revo Solutions, Dan Vîrtopeanu – managing partner al Breeze Mobile (parte a grupului Leo Bur­nett), NirRefuah – Chief Innovation Officer, McCann Erickson CEE, Bobby Voicu – Co-fondator MavenHut, Constantin Marcu – Director, Mobility Games, Sergiu Biriş – CEO Zonga şi Cătălin Clemente – Director, Sales and Marketing, Direct One/Seenow.

     Cea de-a doua zi a evenimentului se adresează prin temele propuse spre discuţie celor care vor să descopere cele mai noi oportunităţi şi trenduri în antreprenoriatul digital, mobile retail şi impactul pe care îl au milioanele de echipamente smart asupra diferitelor segmente de piaţă. Dezbaterile vor fi susţinute de Vladimir Oane – Co-founder UberVu, Cătălin Vasile – Vice-Preşedinte al Asociaţiei Creştem Idei, Business Angel şi Business Mentor pentru startup-uri cu focus pe tehnologie, Irina Caraivan – Creative Director, Wearehere, Cosmin Ochişor – Business Development Manager, hub:raum, Daniel Enescu – Co-fondator Daedalus Grup, Iulian Stanciu – Director General, eMag, Cristina Popa – Country Manager, Fashion Days, Antonio Eram – Founder&CEO, mobilPay.com, Alexandru Drăgoiu – Founder, E-Boda Distribution, Dragoş Vasile – Director Executiv, Advanced Technologies Romania, George Catrina – ‎Content Manager, Samsung Electronics Romania şi Ionut Gaota – Windows & Mobile Business Group Lead, Microsoft Romania.

    “ZF Mobilio ’13” se va încheia cu gala de premiere “Mobilio Awards”, în cadrul căreia vor fi premiaţi dezvoltatorii de aplicaţii mobile şi mobisite-uri care redefinesc standardele de excelenţă. Vor fi acordate 18 premii, câte 3 pentru fiecare categorie înscrisă în concurs: Best Mobisite, Best use of location services, Best Mobile Game, Best Entertainment Mobile App, The most Innovative Mobile App, Best use of Mobi – Advertising. Proiectul care a acumulat cel mai mare punctaj la toate criteriile din concurs va primi premiul “Best of Mobilio Awards”.

    Jurizarea este făcută de la toate nivelurile industriei media interactive şi alte domenii conexe, de către oameni care trăiesc şi muncesc în această industrie: Doina Costache – Head of Multiple Industries, Google Romania; Dan Vîrtopeanu – Managing Partner Breeze Mobile (Leo Burnett Group Romania); Adrian Boţan – VP Creative Excellence CEE & Creative Partner, McCann Bucharest; George Catrina – Content Manager Samsung Electronics; Marius Ursache – Chief Design Officer, Grapefruit design; Mircea Goia – Fondator RomanianStartups.com; TodiPruteanu – Business Strategy Manager, Microsoft Romania; Iulian Sirbu – Head Of Mobile Department & Special Projects, Mediafax Group; Cosmin Ghinea – Business Development Director Mediafax Group; Adrian Seceleanu – Editor IT&C , Ziarul Financiar.

    Mai multe informaţii despre eveniment, program şi vorbitori sunt disponibile la http://evenimente.zf.ro/eveniment-zf-mobilio14-12099133/despre-eveniment-12107991 de pe site-ul www.zf.ro.

  • ALEGERI ÎN UNGARIA: Fidesz, marele favorit. Singura necunoscută este amploarea victoriei

     Spre deosebire de opoziţia de stânga, care s-a făcut puţin auzită şi a fost slab organizată, Fidesz a desfăşurat o campanie foarte activă, dominată de promisiunile vizând reducerea, în total cu 20 la sută, a facturilor la gaze şi electricitate pentru populaţie.

    “Am transformat şi reînnoit Ungaria, am făcut dintr-o maşină cu roţile dezumflate o maşină de curse”, le-a spus premierul Viktor Orban, sâmbătă, susţinătorilor, la o amplă manifestaţie organizată la Budapesta.

    Partidul său – al cărui slogan “Ungaria o duce mai bine” este omniprezent pe ziduri, la posturile de radio sau la televiziuni – este cotat în sondajele de opinie cu puţin sub 50 la sută din voturi. Principalul adversar, alianţa de stânga condusă de socialişti, este cotată cu 30 la sută, în timp ce partidul de extremă-dreapta Jobbik are între 15 şi 18 la sută. Aproximativ 20 la sută dintre alegători nu s-au decis încă asupra votului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul ucrainean a aprobat manevre comune cu NATO

     Textul a fost aprobat de 235 de deputaţi. Niciun parlamentar nu a votat împotrivă.

    “Este o ocazie bună pentru dezvoltarea forţelor noastre armate”, a declarat ministrul Apărării Mihailo Koval.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ceremonia aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO: Iliescu: Revoluţia, momentul crucial. Constantinescu: Aderarea, posibilă datorită solidarităţii

     Constantinescu: Aderarea la NATO, posibilă datorită solidarităţii excepţionale politicieni-societate

    Fostul şef al statului Emil Constantinescu a declarat, luni, la ceremonia organizată la Cotroceni, că aderarea României la NATO a fost posibilă datorităţii “solidarităţii excepţionale a celor din zona politică, a societăţii civile şi a oamenilor, în general”.

    El a transmis un omagiu către armată, care a reuşit să se integreze în această structură prin restructurare şi sacrificiile pe care le-a înţeles perfect, şi a ţinut să precizeze că serviciile de informaţii s-au integrat înainte de aderarea la NATO, datorită contribuţiei la o serie de acţiuni pe care istoria, când va fi posibil, le va face publice.

    “Nu pot să nu mulţumesc opoziţiei de atunci”, a spus Constantinescu, amintind despre aprobarea folosirii Aeroportului din Timişoara în războiul din fosta Iugoslavie, care a decis, în opinia fostului preşedinte al României, sfârşitul conflictului din această zonă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ianukovici îndeamnă la organizarea unui referendum în fiecare regiune din Ucraina

     “În calitate de preşedinte (…) îndemn fiecare cetăţean ucrainean rezonabil: nu lăsaţi impostorii să se folosească de voi! Cereţi organizarea unui referendum asupra statutului fiecărei regiuni din Ucraina”, a declarat el în acest apel adresat poporului ucrainean, citat de Itar-Tass.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina pregăteşte exerciţii cu participarea unor militari din SUA, Polonia, România şi Republica Moldova

    Proiectul de lege, publicat pe site-ul Parlamentului de la Kiev, cere ca Legislativul ucrainean să autorizeze accesul pe teritoriul naţional pentru trupe străine în vederea desfăşurării a şapte exerciţii: “Public Order 2014”, cu participarea poliţiei militare poloneze, “Rapid Trident 2014”, cu participarea forţelor din SUA, “Safe Sky 2014”, cu aviaţia poloneză, “Sea Breeze 2014”, cu forţele americane, două exerciţii multinaţionale – “Light Avalanche-2014” şi “Carpates-2014” – şi, în fine, “Sud-2014”, cu participarea unităţilor de infanterie şi vânători de munte din România şi Republica Moldova.

    Cititi mai mute pe www.mediafax.ro

  • Peste 3.800 de locuri de muncă, la Bursa locurilor de muncă organizată vineri în Capitală

     Din cele 3.800 de posturi disponibile, peste jumătate sunt pentru muncitorii necalificaţi, iar cele mai puţine, pentru absolvenţii de studii superioare.

    Potrivit AMOFM, 127 de angajatori şi-au anunţat participarea, aceştia având disponibile 242 de locuri de muncă pentru absolvenţi de studii superioare, 549 pentru muncitori necalificaţi, 974 pentru persoanele cu studii medii, iar 2.120, pentru muncitori necalificaţi.

    “Până în acest moment şi-au anunţat participarea 127 agenţi economici, cu o ofertă de 3.885 de locuri de muncă”, precizează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazinul care oferă zilnic produse gratuit fără să intre în faliment

    Revoltată de o scenă la care a asistat într-un magazin din Missouri, SUA, când un cerşetor a cerut o haină pentru a se încălzi, iar managerul locaţiei l-a dat pe acesta afară, Andrea Berdine (38 de ani) a decis să organizeze o comunitate de voluntari.

    După ce a povestit mai multor cunoscuţi cele întâmplate, a reuşit să adune în doar câteva săptămâni zeci de persoane dornice să-i ajute pe cei mai puţin norocoşi, relatează Huffington Post. Oamenii participau cu haine, alimente sau chiar apă.

    Comunitatea a acceptat donaţii din partea oricui şi s-a organizat sub forma unui ONG. Membrii au decis să deschidă un magazin în care toate produsele au preţul de zero dolari. La aproape un an de la lansare, organizaţia fondată de Berdine a ajuns să aibă două sute de clienţi zilnic – atât donatori cât şi oameni care beneficiază de produsele primite. Doi furnizori locali de alimente, care ajută cauza, trimit suficiente produse pentru a hrăni 60 de oameni săptămânal.