Selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu va juca pe Parc des Princes, din Paris, contra Elveţiei. Adversara noastră se prezintă la meci din postura de învingătoare în prima etapă din faza grupelor, elevii lui Vladimir Petkovic învingând Albania cu 1-0. După jocul bun contra Franţei, naţionala ţării noastre are nevoie de o victorie, iar în acest moment Anghel Iordănescu are de rezolvat trei dileme în pregătirea tactică a partidei.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Timothy Garton Ash, un popular comentator britanic, avertizează prin Financial Times că Brexitul, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ar fi criza crizelor pentru Europa. Un ziar german, Der Spiegel, îi imploră la propriu, într-o ediţie specială, pe britanici „să nu plece“. Pentru ziarul francez Liberation, Brexitul ar fi sacrificul de care este nevoie pentru salvarea Europei.
Ieşirea Marii Mritanii din UE este, prin încărcătura sa economică şi mai ales politică, un eveniment fără precedent şi o provocare pentru Europa, fascinând şi trezind teamă totodată. Ziare şi politicieni, oameni de ştiinţă, analişti, economişti, ONG-uri, companii, toţi şi toate se implică într-un fel sau altul, pro şi contra, într-o dezbatere al cărei final va ţine în cele din urmă de votul britanicilor de rând şi de voinţa ţărilor europene de a se înţelege între ele. Britanicii vor decide pe 23 iunie soarta Marii Britanii şi a Europei, iar votul lor nu putea veni într-un moment mai dificil pentru UE.
Un sondaj de opinie realizat de think tank-ul Pew Research Center în 10 state membre, grup în care sunt incluse unele dintre cele mai proeuropene ţări, a găsit că doar 51% dintre cei chestionaţi au o părere favorabilă despre Uniune. În cel mai recent Eurobarometru pentru toate cele 28 de ţări membre ale UE, 43% din persoanele participante au răspuns că ele cred că UE merge într-o direcţie greşită. Doar 23% cred că drumul este cel bun. În alte sondaje, 48% dintre italieni s-au declarat în favoarea ieşirii din UE. La fel au spus şi 29% dintre nemţi.
O proprietate rezidenţială se poate vinde fie apelând la o agenţie imobiliară, fie, şi mai bine, după cum susţine o companie americană recent intrată în Europa, la licitaţie. Această companie, numită Concierge Auctions, se ocupă de scosul caselor la licitaţie, dar proprietăţile de a căror vânzare se ocupă nu sunt nici ieftine, nici vândute de nevoie la preţuri mai mici decât valoarea lor, conform The Telegraph.
Proprietăţile disponibile prin intermediul firmei costă de la 2 la 20 de milioane de dolari, iar pentru ele se caută cumpărători din rândul celor foarte bogaţi care nu au neapărat nevoie de încă o casă, ci le-ar face plăcere să mai cumpere una pe undeva, ca s-o adauge la colecţie. Ca să se asigure că proprietăţile disponibile se vând repede, Concierge Auctions alege dintr-o bază de date persoanele care ar putea fi interesate, pe care le informează, şi de asemenea face multă publicitate înainte de vânzare, astfel încât apar repede oferte din diverse colţuri ale lumii.
Joerg Schmitter, un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Duesseldorf a declarat că aproximativ 70 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului, adăugând că la centrul de convenţii erau cazaţi 282 de refugiaţi.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Artistul vizual român Martin Balint a lansat instalaţia interactivă Fangai, ce oferă publicului interesat ocazia de a experimenta un concept inedit de sunet şi lumini. Instalaţia a fost concepută folosind becul interactiv cu difuzor încorporat Sengled, produs care a câştigat premiul pentru inovaţie la CES 2015 (Consumer Electronics Show), cel mai mare salon de tehnologie din lume, organizat în Las Vegas.
Conceptul instalaţiei constă în interpretarea naturii în era tehnologiei digitale, fiind creată ca o percepţie augmentată a sunetelor de spori de ciupercă, dacă acestea ar putea fi auzite de urechea umană în realitate, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii artistului. Aceasta este alcătuită din 12 corpuri de iluminat interactive în formă de ciupercă pentagonală, care generează simultan lumină şi sunet, declanşate prin senzori ultrasonici. Toate aranjamentele sonore sunt înregistrări procesate ale unor obiecte uzuale care pot produce sunete repetate, precum cărţi răsfoite, strecurători, tăvi zimţate, ventilatoare, iar fiecare ciupercă conţine mai multe sunete, reproduse aleatoriu astfel încât de fiecare dată peisajul sonor să fie diferit şi dinamic. Interactivitatea proiectului este dată de faptul că sunetele şi luminile variază în funcţie de mişcările vizitatorilor în interiorul instalaţiei.
“Instalaţia Fangai face parte dintr-o serie de lucrări în care explorez percepţia umană asupra naturii prin intermediul tehnologiei. Aceasta combină principii ale artei contemporane cu noile tehnologii aplicate în design, ca o declaraţie despre cum noile generaţii de obiecte uzuale pot da naştere la noi limbaje interactive. Am ales caracteristicile ciupercii pentru a dezvolta conceptul lucrării, deoarece mă atrag excepţiile în biologie şi mi-a plăcut mult ideea de plantă fără fotosinteză, care nu are nevoie de lumină pentru a se hrăni. Forma pentagonală a corpurilor de iluminat a venit din nevoia de a face legătura între organic şi tehnic, între formele neregulate din natură şi geometrie”, a declarat Martin Balint.
Instalaţia se încadrează în zona de design multidisciplinar, un concept nou pe piaţă românească de design şi artă contemporană. Proiectul a fost selectat pentru a fi prezentat în cadrul celei de-a patra ediţii a Romanian Design Week, ce se desfăşoară în perioada 20 mai–05 iunie 2016.
Becul interactiv cu difuzor încorporat utilizat în cadrul instalaţiei se numeşte PULSE şi este produs de compania Sengled. Este un bec LED care are încorporat o boxa audio wireless de ultimă generaţie, marca JBL, iar speaker-ul funcţionează şi cu lumina stinsă. Atât lumina, cât şi sunetul pot fi controlate wireless de pe orice mobile device, iar cu mai multe astfel de becuri se pot realiza sisteme audio surround în propria casă.
Martin Balint este un artist vizual român, care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, în cadrul agenţiei HIPPOS. Acesta a absolvit studiile de licenţă şi master ale Academiei de Arte Frumoase din Veneţia, cu specializarea Noi tehnologii în artă.
Edward Aninaru, unul dintre cei mai în vogă fotografi din lume, s-a mutat în California în urmă cu trei ani, fiind fascinat de profesionalismul de care dau dovadă oamenii care lucrează acolo.
El spune că s-a apucat de această meserie acum şapte ani după ce a început să editeze fotografii.
„A fost o întâmplare, trebuia să mă angajez şi aveam nevoie să învăţ un program de editare, dar aveam nevoie de imagini“, a spus Edward Aninaru în cadrul emisiunii de business ZF Live. „Am lucrat în ţară, dar mi-am dorit să fac mai mult, am riscat, mi-am făcut bagajele, mi-am pregătit actele şi am găsit o firmă care să mă reprezinte acolo.“
Prima şedinţă foto cu o personalitate internaţională a fost cu Jay Sean, un cântăreţ britanic pentru care a lucrat gratis. „Este foarte greu să intri pe piaţă şi sunt anumite persoane pentru care e bine să lucrezi gratis la început. Atunci am făcut câteva poze, totul a durat 45 de minute. Una a fost o copertă de album, iar altele au apărut în Billboard“, a completat Aninaru.
În ceea ce priveşte bugetul pentru o şedinţă foto, în Statele Unite un fotograf poate câştiga chiar şi mai mult de 100.000 de dolari pe zi dacă are experienţă sau dacă vine cu ceva inovator.
„Aceia sunt oameni care au lucrat o viaţă ca să ajungă la cifrele astea. Îţi trebuie un PR foarte bun, dar contează şi cine te recomandă sau pe cine cunoşti. Unii clienţi abia după ce văd cine eşti şi ce vorbeşte lumea despre tine se uită la portofoliu.“
Cititi mai multe pe www.zf.ro
Edward Aninaru, unul dintre cei mai în vogă fotografi din lume, s-a mutat în California în urmă cu trei ani, fiind fascinat de profesionalismul de care dau dovadă oamenii care lucrează acolo.
El spune că s-a apucat de această meserie acum şapte ani după ce a început să editeze fotografii.
„A fost o întâmplare, trebuia să mă angajez şi aveam nevoie să învăţ un program de editare, dar aveam nevoie de imagini“, a spus Edward Aninaru în cadrul emisiunii de business ZF Live. „Am lucrat în ţară, dar mi-am dorit să fac mai mult, am riscat, mi-am făcut bagajele, mi-am pregătit actele şi am găsit o firmă care să mă reprezinte acolo.“
Prima şedinţă foto cu o personalitate internaţională a fost cu Jay Sean, un cântăreţ britanic pentru care a lucrat gratis. „Este foarte greu să intri pe piaţă şi sunt anumite persoane pentru care e bine să lucrezi gratis la început. Atunci am făcut câteva poze, totul a durat 45 de minute. Una a fost o copertă de album, iar altele au apărut în Billboard“, a completat Aninaru.
În ceea ce priveşte bugetul pentru o şedinţă foto, în Statele Unite un fotograf poate câştiga chiar şi mai mult de 100.000 de dolari pe zi dacă are experienţă sau dacă vine cu ceva inovator.
„Aceia sunt oameni care au lucrat o viaţă ca să ajungă la cifrele astea. Îţi trebuie un PR foarte bun, dar contează şi cine te recomandă sau pe cine cunoşti. Unii clienţi abia după ce văd cine eşti şi ce vorbeşte lumea despre tine se uită la portofoliu.“
Cititi mai multe pe www.zf.ro
Director Greater Balkans Beverages & South Eastern Europe Franchise, Application Security Analyst & Penetration Tester, Linux SysAdmin Guru, General Manager Greater Balkans & SEE Franchise, .NET Ninja sau SSU & Regulatory Specialist sunt doar câteva exemple de titulaturi neobişnuite atribuite angajaţilor din România sau publicate pe site-urile online de recrutare.
Pentru specialiştii din domeniu nici complexitatea funcţiei, nici denumirea în sine nu ridică semne de întrebare, însă pentru cineva din afară acestea nu creează decât confuzie, mai ales atunci când denumirea funcţiei ajunge să fie un „mini-CV“ al unor responsabilităţi care fie se bat cap în cap, fie nu au corespondent în limba română, fie se folosesc doar în anumite industrii şi companii.
De ce au simţit companiile nevoia de a le atribui angajaţilor titulaturi interminabile sau chiar amuzante? Cât din această politică este, în fapt, nevoie şi cât este un instrument de motivare sau de creare a unei aure profesionale? Nici angajaţii şi nici oamenii de HR nu par să aibă un răspuns clar.
Trendul vine din IT şi din outsourcing şi managerii din marile corporaţii nu mai sunt doar directori generali, astfel că titulaturile lor încep să capete noi „add in“-uri geografice sau chiar financiare, iar cele mai exotice elimină din start aplicaţiile unor nonspecialişti.
„Companiile au devenit din ce în ce mai complexe, sunt matriceale, au mai multe dimensiuni. Prin urmare, există riscul ca angajaţii să-şi piardă identitatea. Sunt multe cazuri în care angajaţi din aceeaşi corporaţie nu se cunosc şi nici nu se recunosc prin funcţia din cartea de vizită. Astfel, titulaturile îi plasează undeva, clarifică rolul persoanei într-o companie, pentru cine lucrează sau în ce departament“, explică Roxana Teşiu, directorul de resurse umane pe Europa al Wipro Technologies, furnizor de servicii BPO.
Pe de altă parte, titulaturile au început să funcţioneze, în special în sfera corporatistă, pe modelul omului „bun la toate“. Cum organizaţiile sunt tot mai complexe, iar procesele, produsele şi organigramele în sine se tot multiplică, apar responsabilităţi noi în fişele de post ale unor joburi care abia se inventează. În condiţiile în care o corporaţie, un call-center sau o companie din telecom are şi câteva mii de angajaţi doar pe o singură piaţă, este greu de crezut că pentru fiecare serviciu sau produs nou care apare angajatorul va recruta câte un om sau va crea departamente dedicate. Prin urmare, responsabilităţile se grupează şi se transferă. Ce rezultă din asta? Angajaţi cu funcţii înghesuite cu greu pe cărţile de vizită şi care ajung să ocupe şi un întreg rând sau mai mult din CV.
„Organizaţiile cresc şi tot cresc, iar titulaturile acestea complexe nu fac altceva decât să reflecte structura din prezent a mediului de business. Directorul general nu mai este acum doar director general, ci preia şi responsabilităţi de finanţe, de strategie, de decizie şi, în multe cazuri, titulatura sa mai capătă şi o dimensiune geografică“, mai spune Teşiu.
Dar nu doar angajatorii devin „inventatori“ de meserii, ci şi salariaţii, care, în unele cazuri, îşi aleg singuri titulaturile. Pentru unii, o funcţie cât mai complexă denotă putere, rolul lor în companie şi importanţa acestora sau chiar devine un „mini-CV“, iar pentru alţii este doar o strategie de marketing sau un instrument de creştere a gradului de încredere în propriile forţe.
„O titulatură «pompoasă» poate fi şi o sursă de motivare pentru angajaţi. Când lucram în industria bancară am avut ocazia, la un moment dat, să lucrez într-un departament care se ocupa atât cu vânzarea de credite, cât şi de colectarea lor. Erau două activităţi care, teoretic, se băteau cap în cap, însă a fost o urmare a crizei. Şi a venit momentul când a trebuit să îmi aleg titulatura funcţiei, pentru un job abia inventat. Am ales să fiu sales collection projects manager“, precizează Cosmin Cosma, absolvent al şcolii de afaceri ASEBUSS şi proprietar al unei firme de publicitate înfiinţate în urmă cu un an. De-a lungul carierei, el a mai fost deţinătorul mai multor titulaturi exotice, precum field collection force manager, mortgage collection & R.E.M. manager sau filed collection & retail restructuring manager, iar în prezent se recomandă ca chief evangelist al firmei pe care a creat-o.
„Chief evangelist este o titulatură care a pornit din America de la ideea promovării produselor clienţilor tăi până la stadiul în care devine un fel de religie. Pe de altă parte, funcţiile foarte complexe sau neobişnuite ca denumire cred că sunt rezultatul unui mediu corporatist foarte complex care a dus la crearea unor joburi superspecializate. Iar asta se vede foarte bine în IT, unde funcţiile angajaţilor sunt compuse din tipul de produs pe care sunt specializaţi. Nu m-ar mira ca un angajat care scrie toată ziua cu pixuri X să devină expert/specialist X writer“, susţine Cosma.
Funcţia formată din multe cuvinte atent aşezate mai poate însemna şi mascarea unor activităţi mai mult decât obişnuite într-o denumire care să îi crească angajatului stima de sine, arată un studiu publicat de MyJobMatcher.com. Conform angajatorilor, important e să fie treaba bine făcută, iar angajaţii mulţumiţi. Dacă totul se poate obţine prin combinarea unor cuvinte frumoase, de ce nu?
În 2012 Shintaro Yamada avea 34 de ani, era singur şi frustrat la locul de muncă. A părăsit o slujbă confortabilă din Tokyo pentru a călători în lume, scrie Bloomberg.
Nu voia să cheltuie mult, dar dorea şi să cunoască cultura locală. Aşa că a stat în hosteluri foarte ieftine, a făcut autostopul şi a mers cu transportul în comun. De-a lungul a şase luni a vizitat 23 de ţări.
„Călătoria mi-a deschis mintea. M-a făcut să vreau să fac ceva folositor pentru oamenii din întreaga lume. Am început să mă gândesc la o platformă care să le permită oamenilor să facă schimb de obiecte, servicii, unde pot schimba bani, doar prin intermediul unui smartphone”, a spus Yamada.
A fost determinat să înfiinţeze un start-up care le-ar permite oamenilor din diferite zone ale globului să intre în contact unii cu alţi. Astfel a fondat Mercari Inc, un site de e-commerce unde oamenii pot cumpăra şi vinde aproape orice.
Mercari a fost fondată în 2013, iar luna aceasta a ajuns la o evaluare de 1 miliard de dolari, fiind primul unicorn din Japonia, a treia economie a lumii. Pe glob există în prezent 155 de unicorni, dintre care 92 în Sua, 25 în China şi 7 în India, potrivit CB Insights.
Yamada nu crede că este o problemă atât de mare, faptul că nu există unicorni în Japonia. Multe companii de tehnologie din Japonia se listează la bursă înainte de a ajunge la o evaluare de 1 miliard de dolari deoarece cerinţele pentru listare sunt mult mai puţin restrictive decât în alte ţări. Pe piaţa din Japonia, compania are nevoie de o capitalizare de 10 milioane de dolari şi nu necesită să aibă un venit, pe de altă parte, companiile care decid să se listeze în SUA au nevoie de o capitalizare de 50 milioane de dolari sau 750.000 de dolari în profituri.
Unul din motivele pentru care Mercari a avut succes a fost faptul că a fost creat special pentru mobil. Oamenii vând orice, de la haine, la gadgeturi sau la cărţi de baseball. Aplicaţia a fost descărcată de peste 32 de milioane de ori şi a generat tranzacţii de 10 miliarde de yeni în fiecare lună, iar Mercari primeşte o parte din fiecare tranzacţie.
„Piaţa serviciilor business-to-consumer este deja dezvoltată, dar piaţa de aplicaţii user-to-user încă mai creşte”, spune Tomoaki Kawasaki, analist la Iwai Cosmo Securities.