“Ludovic al XVI-lea obişnuia să afirme că o ţară este bogată atunci când oamenii ei sunt bogaţi. Fireşte, afirmaţia este la fel de adevărată şi astăzi, aşa cum demonstrează realităţile din multe ţări. În condiţiile contemporane principalii artizani ai bogăţiei sunt întreprinzătorii. Deci, ţările care se vor bogate trebuie să acorde o atenţie deosebită întreprinzătorilor.“ Aşa începe lecţia „Calităţi şi competenţe ale întreprinzătorului de succes“ din manualul de educaţie antreprenorială, materie predată obligatoriu elevilor de clasa a X-a. Elevii află din acelaşi manual că Jack Welch, de la firma General Electric, spunea că, pentru a reuşi în lumea afacerilor în anii 1990, trebuie să te gândeşti tot timpul la cum poţi face fiecare persoană mai folositoare şi mai valoroasă.
Mădălina are 19 ani şi a absovit liceul în vara anului trecut. A învăţat un an şcolar educaţie antreprenorială de la profesoara de economie, însă recunoaşte că nu ştie niciun antreprenor român de succes. Radu Georgescu, Florin Talpeş, Dragoş Pavăl, Dan Şucu sau Raul Ciurtin sunt doar nişte nume de care nu a auzit până să o întreb. „Nu prea am învăţat nimic. Stăteam degeaba, nu scriam nimic şi ne dădea note aşa (fără o evaluare – n.r). Din când în când aveam de făcut proiecte şi luam de pe net referate“, spune Mădălina. Deşi nu s-a înscris la facultate, tânăra spune că preferă să lucreze într-un depozit de haine pentru patru lei pe oră, primiţi pentru că „nu aş şti cum şi ce să fac exact dacă aş avea o afacere“.
Alex are 25 de ani şi a ales să încerce totuşi pe cont propriu, după ce a renunţat la facultate şi a lucrat timp de doi ani într-o companie. Singurul model în antreprenoriat a fost tatăl lui, proprietar timp de 20 de ani al unui magazin alimentar undeva în judeţul Mureş. Din 2009, la presiunea băncilor creditoare, tatăl său a închis afacerea şi a devenit angajatul fiului. Alex a înfiinţat o firmă de livrare de butelii de aragaz la domiciliul clienţilor. Mizând pe faptul că buteliile sunt voluminoase şi necesită înlocuirea aproape lunar, tânărul s-a gândit să intre pe o piaţă în care nu avea concurenţă. „Am lucrat ca şofer de camion de butelii, dar patronul a avut probleme şi a trebuit să încep pe cont propriu“, spune Alex. Era ianuarie 2012 când s-a trezit şomer, după ce grupul olandez SHV, lider mondial în distribuţia de gaz petrolier lichefiat, a decis să se retragă din piaţa locală după doar trei ani de la intrarea în România. Şi-a investit ultimul salariu într-o maşină Dacia Pick-Up veche de 15 ani şi a început să testeze modelul de business pe la porţile locuitorilor. „Acum câştig cam 2.500 de lei lunar, mai mult în lunile de vară şi mai puţin iarna pentru că lumea găteşte şi la sobă“, povesteşte Alex despre proiectul său. Pentru a porni cu motoarele turate, a încercat să obţină un credit de la bancă, însă încercarea nu a dat roade pentru că nu avea un plan de afaceri cu care să îi convingă pe ofiţerii de credite.
În Harghita, locul unde se desfăşoară activitatea firmei sale, doar alţi 1.148 de tineri cu vârsta sub 30 de ani deţin o firmă, însemnând 7,24% din totalul firmelor înregistrate în judeţ, cel mai scăzut procent din ţară. La nivel naţional, din cele peste 710.000 de firme active la finalul anului 2013, 130.000 erau înregistrate de persoane cu vârsta până la 29 de ani, reprezentând 11,5% din total, la jumătate faţă de antreprenorii cu vârsta între 50 şi 59 de ani, potrivit informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului. Giurgiu este liderul la capitolul afaceri deţinute de tineri, cu un procent de peste 15% din totalul firmelor din judeţ.
Apetitul tinerilor pentru antreprenoriat este descurajat mai ales de lipsa de cunoştinţe de afaceri şi de capitalul de pornire redus. Consultantul Dragoş Pătroi clasifică trei cauze: materiale, educaţionale şi motivaţionale. Pătroi observă că, din punct de vedere material, un tânăr de 29 de ani nu poate dispune de resursele financiare necesare demarării şi consolidării unei afaceri pe termen lung. În plus, accesul la finanţare nu este – cel puţin în etapa actuală – unul facil, ci, dimpotrivă, unul birocratic şi destul de costisitor, sub aspectul costurilor pe care le implică, în special în cazul afacerilor de tip start-up. În multe dintre aceste situaţii, putem vorbi doar despre nişte businessuri punctuale, de nişă, care ţin mai mult de abilităţile şi de capacităţile personale ale celui care demarează o astfel de afacere.
„Din punct de vedere educaţional, tinerii nu sunt formaţi să aibă o mentalitate de antreprenori. Nu sunt promovate modele de oameni de afaceri care au reuşit prin puterea şi capacităţile lor, fără a intra în anumite conjuncturi sau compromisuri, indiferent de natura lor.“ Pe lângă activitatea de consultanţă fiscală, Pătroi predă în regim de colaborare şi în cadrul programelor de masterat în domeniul fiscal, organizate de Academia de Studii Economice din Bucureşti. Îi întreabă des pe studenţi de ce fac masteratul şi ce vor să facă după ce îl termină; cei mai mulţi îi spun că speră să îşi găsească un job în domeniul bancar sau în cadrul firmelor de contabilitate şi de consultanţă fiscală. Pătroi invocă şi factorul motivaţional – „în momentul în care ştirile de la TV prezintă oameni de afaceri care dau faliment sau care reuşesc doar cu o anumită susţinere (de cele mai multe ori politică), tinerilor le este substituită motivaţia de a începe o afacere pe cont propriu cu aceea de a-şi găsi un loc de muncă stabil şi plătit cât mai bine. Aceasta devine oportunitatea cea mai bună care se conturează în mintea lor“.
