BusinessMagazin

Tag: drept

  • Cum trăiesc copiii celui mai căutat infractor din lume: maşini de lux şi mitraliere, selfie-uri cu Paris Hilton şi lei drept animale de companie

    Traficantul de droguri miliardar “El Chapo” Guzman este, la ora actuală, cel mai căutat infractor din lume. El a evadat săptămâna trecută dintr-o închisoare de maximă securitate, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe cei patru copii săi să ironizeze forţele de ordine.

    “Poliţia s-a apucat să caute vaca, dar tata aproape a ajuns acasă cu caşcavalul”, a scris pe Twitter fiul cel mare al lui El Chapo.

    Şocante sunt însă pozele postate de cei patru copii pe reţelele de socializare. Spre exemplu, Ivan Guzman a postat o fotografie cu interiorul unui Ferrari, unde se poate observa clar o mitralieră AK-47. O altă poză, de această dată pe contul lui Joaquin Guzman, îl arată pe acesta alături de Paris Hilton şi se află în albumul “fetele lui Joaquin”.

    Pe acelaşi cont se găseşte o poză cu un pistol personalizat, având mai multe diamante şi pietre preţioase lipite pe mâner.

    Cel de-al treilea fiu, Alfredo, are mai multe poze alături de un leu pe care îl numeşte “animalul său de casă”. O altă poză prezintă o găleată plină de iPhone-uri, înconjurată de pahare de votcă.

    Fiica lui El Chapo, Gisselle, a postat de curând următorul comentariu: “Sunt frumoasă datorită mamei mele, inteligentă datorită tatălui meu şi criminală datorită mie”.

    Autorităţile mexicane vor oferi o recompensă în valoare de 3,8 milioane de dolari oricărei persoane care poate furniza informaţii despre Joaquin “El Chapo” Guzman, liderul cartelui drogurilor Sinaloa, care a evadat din închisoare sâmbătă, relatează site-ul postului Deutsche Welle.

    Evadarea din închisoarea federală Altiplano, aflată la periferia oraşului Santa Juana, situat în partea centrală a Mexicului, a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, când Joaquin “El Chapo” Guzman a reuşit să părăsească clădirea de maximă securitate printr-un tunel cu o lungime de 1,5 kilometri care pornea chiar din camera sa.

     

    Potrivit ministrului de Interne Miguel Angel Osorio Chong, se pare că “El Chapo” a avut complici printre angajaţii închisorii. Guzman era încarcerat la Altiplano de 17 luni.

    “Acest criminal nu va avea parte de linişte”, a declarat Osorio Chong. El a adăugat că Guvernul “nu va înceta” operaţiunile de căutare până când nu îl vor prinde. În plus, ministrul de Interne a anunţat că directorul închisorii Altiplano, responsabilul cu privire la coordonarea penitenciarului şi coordonatorul general al închisorii au fost concediaţi în scopul “facilitării” investigaţiei.

  • Povestea unui absolvent de drept care nu a profesat niciodată ca avocat. A pornit în schimb un business de succes în publicitate

    Ioan Dan Niculescu a absolvit Facultatea de Drept la Iaşi în 2002, dar nu a profesat ca avocat, ci a intrat în publicitate ca freelancer. În 2004 şi-a deschis deschis propria agenţie de creaţie, Argo Media, iar în 2011 şi-a încercat puterea de branding cu un produs propriu, Sosul Iute de Doamne Fereşte, definindu-se de atunci şi „creatorul primului sos picant românesc şi al altor delicatese şi coloniale cu atitudine“.

    Doamne Fereşte este un sos iute fusion bazat pe principiile bucătăriei regale Thai şi a ajuns la o producţie de 200 de sticle, care se vând în magazine precum Băcănia Veche, Băcănia Nouă, Băcănia cu Dichis, Băcănia cu Suflet, Vivo, Meat Concept Store sau Cărtureşti. Producţia sosului a fost completată cu Crema de Muştar ediţia Hindusă, care se produce în 500 de bucăţi lunar la Tecuci.

    Ioan Dan Niculescu stă timp de 5 luni pe an în Asia de Sud-Est (Thailanda, Vietnam, Bali sau Cambodgia), îşi conduce afacerea de pe Skype şi scrie pe blogul său de turism imediatdurează.ro. Printre proiectele sale de la Argo se numără crearea manualului de brand şi a sistemului de identitate vizuală a PNL, iar printre clienţii enumeraţi pe site, alături de Cotnari, Irina Schrotter, Ramada sau Ford, se numără şi preşedintele Klaus Iohannis, pentru care a lucrat, alături de Radu Negulescu şi Vlad Tăuşance, în crearea şi implementarea strategiei de comunicare online.

    După terminarea campaniei, cei trei au decis să aducă laolaltă toate proiectele şi firmele pe care le au pentru a da naştere unui grup cu 100 de angajaţi ale cărui afaceri ar putea atinge 15 milioane de euro la sfârşitul acestui an. „O companie de management va administra firmele şi noi ne vom ocupa de core business.

    Din grup vor face parte Trencadis (tehnologie), Argo (creaţie), Kubo (o tipografie din Baia Mare), Kubo Scale Models, Kubo Consulting, Kubo Engineering, Kubo Creative.“ Afacerilor reunite li se va adăuga People&People, o companie nouă a celor trei, care va face şi pentru alţi clienţi ceea ce echipa a reuşit în timpul campaniei.

    “Am reuşit să avem un rezultat atât de spectaculos în campanie încât nu vrem să greşim cu nimic punând o etichetă pe activitatea noastră viitoare. De la schimbarea de paradigmă în care am fost implicaţi, nu vrem să trecem la lucruri foarte simple, vrem să schimbăm, să transformăm, să creăm mişcări sociale. De aceea ţintim zona de impact social. Ce vom face noi cu People&People este engage community building. Vom crea comunităţi care să graviteze în jurul unei campanii/companii/idei/persoană“, descrie Ioan Dan Niculescu strategia noii firme, care vrea să îi ţină laolaltă, prin proiecte comune, pe toţi cei care au participat la succesul campaniei prezidenţiale. Cel mai important plan al lui Niculescu este însă să menţină şi în noul grup de afaceri una dintre filosofiile sale de business: „Să nu te plictiseşti, monotonia este antonimul fericirii. Condimentează tot ceea ce faci!“. 

  • Arcadia Hinescu: “Avocatura pieţei de artă este acum în dezvoltare, care corespunde şi pasiunii mele, pentru că sunt colecţionară de tablouri”

    În avocatură este greu, în ziua de astăzi, să creezi nişe, spune Arcadia Hinescu, care se specializează pe avocatura pieţei de artă. Proprietatea intelectuală i s-a părut insuficient exploatată şi crede că face o meserie cool, care îi place şi o motivează.

    Face parte din Societatea Colecţionarilor de Artă, înfiinţată în 1990, şi a participat la expoziţii, din perspectiva avocatului, făcând toate contractele din spatele unei astfel de manifestări. „În mediul în care mă mişc întâlnesc artişti şi am constatat că aceştia nu-şi cunosc întotdeauna drepturile. Încerc să le explic cât de important este să îşi semneze lucrările, să îşi urmărească lucrările, îi încurajez să îşi catalogheze lucrările, o activitate care este ceva natural în afară şi mai puţin cunoscut la noi.

    Catalogarea poate fi făcută şi de artist, dar şi de o entitate independentă, o asociaţie sau o fundaţie. Există, de exemplu, fundaţia Andy Warhol, care a catalogat toate operele artistului şi care se pronunţă în privinţa autenticităţii unei lucrări sau alteia“. A lucrat şi dosare tehnice sau  pe partea de mărci.

    Îi place să studieze. A început să lucreze încă din parioada facultăţii, la Ernst & Young, acum EY, ocazie cu care a descoperit segmentul de consultanţă, în care activează în principal. A făcut un master de dreptul afacerilor la Colegiul Juridic de Studii Europene, care i-a prilejuit contactul cu profesori dar şi cu doctrina franceză, urmat de un master în dreptul afacerilor la ASE. A făcut cursuri de drept comparat, ocazie cu care a constatat problemele care există la noi în materie de drepturi de autor, de exemplu confuzia care apare la noi între termenii de „copyright“ şi cel de „drepturi de autor“. Relaţia dintre artist şi galeriile de artă este un alt domeniu care se poate transforma în business pentru un avocat specializat.

    Este ardeleancă şi se bucură că nu şi-a perdut accentul. Înainte de a intra la drept, avea inpresia că trebuie să fii un soi de Ally McBeal ca să fii avocat. Dar sistemul de justiţie american este complet diferit de cel românesc, şi recomnadă tinerilor profesia de avocat: „Dreptul este o facultate selectivă, între puţinele la care se mai dă examen. Selecţia care se face astfel este o garanţie că oamenii care au reuşit sunt de calitate. Este o companie plăcută în facultate. În al doilea rând este vorba de circulaţia informaţiei şi instituţiile care activează în domeniu“.

    Are un mentor în artă, o doamnă care este istoric şi critic de artă. Colecţionează din 2007, primul tablou l-a luat din prima primă de avocat. „Era perioada în care învăţam ABC-ul meseriei.“ A participat la o licitaţie, a luat un prim tablou, apoi altele, în general picturi care i-au plăcut; îşi aminteşte că la un moment dat fost angrenată chiar într-o cursă pentru un tablou pe care îl voia şi un alt avocat şi pe care l-a cumpărat cu bani împrumutaţi.

    Spune că trebuie făcută o distincţie între arta ca marketing şi arta autentică; crede, de exemplu, că în cazul pomenitului Andy Warhol putem vorbi de mai mult marketing şi poate mai puţină artă autentică. Si-a definit activitatea, simplu, prin „pasiune“.

  • Locul din România frecventat de cei mai bogaţi oameni din Europa a ajuns astăzi o ruină. Cum a ajuns să arate una dintre cele mai impresionante clădiri – FOTO

    Aflat pe coasta Mării Negre, în oraşul Constanţa, cazinoul cu acelaşi nume era cândva cunoscut de către cei mai bogaţi oameni din lume drept cea mai impunătoare clădire din România. Astăzi, din păcate, a devenit doar o umbră a ceea ce a fost cândva.

    Construită la începutul secolului XX din ordinul Regelui Carol I, clădirea a fost desenată de către arhitectul Daniel Renard ca un tribut adus perioadei numită La Belle Epoque.

    În timpul celui de-al doilea război mondial, cazinoul a fost folosit drept spital şi, ulterior, drept restaurant. În 1990 a fost în cele din urmă abandonat, datorită faptului că sumele necesare întreţinerii erau prea mari. Anul trecut, guvernul României a anunţat că va crea un fond de 9,5 milioane de euro destinat restaurării acestei clădiri minunate. Lucrările sunt programate să înceapă în cursul acestui an.

    Fotograful Romain Veillon a explorat structura şi a realizat o serie de poze grăitoare.

  • Citatul zilei: Gabriel Garcia Marquez

    Gabriel Garcia Marquez: “Într-o singură împrejurare ai dreptul să-ţi priveşti semenul de sus: atunci când îl ajuţi să se ridice.”

  • Volvo Cars achiziţionează integral compania Polestar

    Volvo a achiziţionat compania Polestar Performance AB, ce are ca obiect de activitate dezvoltarea de software de performanţă şi de componente hardware legate de tuningul aftermarket. Alături de Polestar Performance AB, Volvo a achiziţionat şi Polestar Holding AB, compania ce deţine drepturile de folosinţă ale brandului Polestar. Acesta achiziţie nu implică divizia de motorsport Polestar.

    Începând de acum, Polestar va fi numele primit de cele mai performante modele din gama Volvo Cars. Mai mult, în viitor, Polestar va utiliza tehnologia “twin engine” a modelelor de tip plug-in hybrid în dezvoltarea următoarelor modele de înaltă performanţă.

    Volvo este cel mai mare producător de automobile de tip plug-in hybrid din Europa şi lider în utilizarea energiei electrice în domeniul automobilistic. În momentul de faţă, Volvo produce unele dintre cele mai puternice şi mai eficiente sisteme de propulsie hibridă din întreaga industrie auto.

    Parteneriatul dintre Volvo şi Polestar se întinde pe aproape două decenii şi a pornit în anul 1996, odată cu implicarea Volvo în motorsport, alături de Polestar.

    În anul 2015, Volvo estimează că 750 de versiuni Polestar ale modelelor V60 şi S60 vor comercializate la nivel global. Pe termen mediu, pentru vânzările modelelor Polestar se estimează o creştere între 1.000 şi 1.500 de modele livrate anual. Polestar este deja un brand cu renume internaţional, iar Volvo va beneficia în continuare de pachetele de putere Polestar ce pot fi montate ulterior vânzării unui automobil Volvo. Deocamdată nu au fost dezvăluite detaliile financiare ale tranzacţiei, însă angajaţii existenţi ai Polestar vor deveni angajaţi Volvo.

    Participarea în competiţiile motorizate ale brandului Polestar va rămâne sub conducerea lui Christian Dahl, fostul proprietar al brandului, însă numele echipei de curse va fi schimbat.

  • Cronică de film: Terminator: Genisys

    Filmul este regizat de Alan Taylor („Thor: The Dark World”, „The Emperor’s New Clothes”) şi îi are în distribuţie pe Arnold Schwarzenegger, Emilia Clarke („Game of Thrones”, „Dom Hemingway”) şi Jason Clarke („Zero Dark Thirty”,„Marele Gatsby”).

    Producătorii au mizat pe faptul că marketarea filmului în regim de blockbuster va fi suficientă pentru a a aduce oamenii la cinema, folosind astfel o soluţie simplă şi relativ liniară. Scenariul filmului urmează, în mare măsură, următoarea secvenţă: explozie, glumă mai puţin reuşită, explozie, scenă romantică, explozie, apariţia personajului negativ, explozie – nu cred că are rost să continuu.

    Această ultimă producţie din franciza Terminator nu este, cel puţin din punctul meu de vedere, destinată fanilor. Este mai curând o încercare a producătorilor de a aduce un nou grup în mijlocul acţiunii, drept pentru care scenariul se vrea şi un soi de retrospectivă a filmelor din anii ‘80 şi ‘90.

    Vreau să fiu cât se poate de clar: „Terminator” nu este un film rău, nici pe departe. Îi lipseşte însă acea parte imprevizibilă pe care James Cameron a implementat-o cu succes în primele două părţi.

    Drept concluzie, aş spune că marea greşeală a producătorilor a fost lipsa unei idei coerente. Spun acest lucru referindu-mă la faptul că acest nou Terminator pare destinat unei noi audienţe, dar încearcă în bună măsură să reia momentele definitorii ale seriei originale (ca exemplu, celebrul “I’ll be back”). Dacă sunteţi însă în căutarea unui film bun de acţiune, fără a intra în sala de cinema gândindu‑vă la filmele lui Cameron, „Genisys” reprezintă o alegere excelentă.

  • A câştigat peste 7 milioane de dolari jucându-se. Cum a ajuns un tânăr să aibă mai mulţi fani decât Rihanna şi Eminem

    Felix Kjellberg, cunoscut online drept PewDiePie, a câştigat 7,4 milioane de dolari doar din clipurile video pe care el le realizează, scrie ziarul suedez Expressen. PewDiePie comentează, ţipă şi glumeşte în timp ce testează cele mai noi jocuri video.

    Suedezul este unul dintre cele mai cunoscute personalităţi din sectorul de gaming de pe YouTube. Canalul acestuia are nu mai puţin de 38 de milioane de abonaţi, cel mai mare de pe platforma video, intrecând artişti precum Rihanna sau Eminem şi chiar si propriul canal al YouTube.

    PewDiePie aproape şi-a dublat veniturile într-un an, în 2013 raportându-se că a facut 4 milioane de dolari din canalul său de YouTube. El a început să se filmeze în timp ce se juca jocuri video din 2010, iar în scurt timp a adunat milioane de fani.

    În octombrie plănuieşte să-şi publice cartea „This Book Loves You”, o colecţie de citate inspiraţionale pe care le-a zis de-a lungul anilor. 

  • A deosebi modestia de capacul de canal

    De aceea a fost o surpriză pentru mine să citesc undeva despre o schimbare interesantă, zic eu. Este vorba de modul în care Google îşi angajează acum oamenii; veţi fi ţinând minte articolele pe care le întâlneai prin mai toate publicaţiile despre întrebările-capcană care sunt puse la interviul de angajare de la Google, de la forma capacelor de canal la numărul blonzilor din lume. Or’ Laszlo Bock, senior vice president of people operations la Google, vorbea despre lipsa de relevanţă a punctajelor obţinute în şcoli sau la teste, care nu prezic mare lucru despre evoluţia ulterioară a angajatului.

    Mai mult, Bock vorbea despre o creştere a numărului de angajaţi fără studii superioare la Google, care sunt acum 14% din total. Sigur, spune senior vice president, studiile şi rezultatele bune la teste nu fac rău, iar aptitudinile de programare şi cunoştinţele matematice sunt, pentru zona tehnică, ceva absolut necesar. Dar pentru orice fel de slujbă, primul lucru la care se uită acum angajatorii companiei este abilitatea cognitivă (nu IQ-ul, să fim înţeleşi), capacitatea de a învăţa, puterea de a procesa lucrurile rapid, din zbor, ştiinţa de a combina părticele disparate de informaţie.

    În continuare pe lista companiei se află leadershipul, şi nu într-o abordare tradiţională; vor colaborare cu echipa sau tăria de a preda conducerea cuiva mai potrivit într-un moment critic. Şi asta nu este totul. Vor modestie şi implicare. Simţ al responsabilităţii, al comuniunii cu echipa, ce poate face echipa în întregul ei, ştiinţa de a contribui fără să îţi însuşeşti merite. Modestia de a admite că mai ai de învăţat. Mulţi oameni comit o eroare de atribuire, zice senior vice president: dacă lucrurile merg bine este din cauză că sunt un geniu, dar dacă merg rău, este din cauza unui alt idiot.

    Pe scurt, Bock spune că excepţionalitatea fiinţei umane nu ţine cont musai de pregătire, ci trebuie descoperită şi pusă la lucru.Mi se pare o reţetă interesantă, într-o lume cu apucături din ce în ce mai hedoniste şi care uită de fleacuri burgheze precum cumpătarea, prudenţa, munca tenace, o idee bună şi o marfă folositoare celorlalţi. Credem că banii rezolvă totul, şi uităm de alte atribute menite să mişte societatea – credinţa în valorile enumerate mai sus, manierele, statutul.

    Ne lipseşte o autodefinire a conştiinţei de sine. Aplaudăm comportamente haotice sau deviante, fără o ordine şi o segmentare de obiceiuri, năzuinţe şi aspiraţii. Acesta este şi unul din motivele pentru care a devenit aproape o modă să ne văităm: când nu prea ştii ce-ţi doreşti şi cum să ajungi acolo, nici nu ştii când să fii mulţumit că ţi-ai atins obiectivul.

    Puterea de a deosebi între modestie şi forma capacului de canal.
    Tabloul pe care vi-l prezint este un autoportret al Laviniei Fontana, prima pictoriţă recunoscută a lumii, prima femeie care a pictat nuduri feminine şi mamă a 11 copii, dintre care a îngropat, din păcate, opt. Autoportretul, una din capodoperele sale, a fost realizat pentru contele Zappi din Imola, socrul ei, dar înainte de mariaj. Puteţi deosebi mesajul ascuns al tabloului: în partea dreaptă, sus, se vede şevaletul care acoperă cumva lada de zestre din colţ. Lavinia îi spunea contelui că este bogată, dar nu în valori lumeşti, ci în talente; era, dacă vreţi, un soi de interviu de angajare.
     

  • Când vrei să impozitezi ceea ce nu te-a preocupat

    Natura umană este uluitoare; modul în care oamenii aleg să acţioneze, ignorând realitatea şi alegând orice altceva în afara soluţiei logice, este o manifestare fascinantă şi, dacă nu ar avea efecte asupra societăţii, ar fi distractiv. Dar de multe ori efectul este distructiv.

    Să încerc să explic: crowdfundingul este o industrie care a ajuns să valoreze miliarde de dolari, înregistrând în ultimii 4 ani o creştere de 167%. Principalele calităţi sunt eliminarea distanţelor şi testarea produselor sau ideilor chiar înainte de a prinde viaţă. Distanţele: am citit un studiu care releva că în general între un antreprenor sau un artist începător, care ar avea nevoie de finanţare, şi un potenţial investitor există în medie o distanţă de 5.000 de kilometri. Chiar în epoca internetului 5.000 de kilometri este o distanţă prohibitivă, în măsură să stingă orice elan investoricesc.

    Doi, publicul decide ce îi place sau nu, ce îl atrage sau nu, iar reacţia oamenilor este crucială pentru orice idee, afacere sau antreprenor. În cazul în care ideea prinde, ai deja o bază de plecare, o mulţime care îţi poate asigura resursa iniţială de hype.

    În al treilea rând, fără legătură cu cele de mai sus, banii. Crowdfundingul este o industrie în plină expansiune; am văzut estimări, poate mai vechi, de peste 5 miliarde de dolari şi altele, recente, de peste 16 miliarde de dolari; chiar şi varianta pesimistă, de 5 miliarde, tot este extrem de relevantă – toate acele mici afaceri şi proiecte au obţinut finanţări facile, fără bătaie de cap, acte şi evaluări bancare. Dar Europa nu înseamnă chiar aşa de mult: fără Marea Britanie, unde crowdfundingul, influenţat, desigur de Statele Unite, este în plină expansiune, iar numărul platformelor este dublu faţă de a doua clasată europeană, Franţa, bătrânul continent contabilizează doar 620 de milioane de euro (iar Marea Britanie, singură, 2,3 miliarde de euro). Piaţa pe care vor europenii să o impoziteze, aşa-numita “reward-based crowdfunding”, a adunat anul trecut 120 de milioane de euro. 

    Cred că avem aici un soi de dimensiune culturală, fragmentarea restului Europei contrastând cu pragmatismul anglo-saxon. Şi cu moduri diferite de a privi lucrurile: Congresul american a ales să sprijine prin măsuri legale strângerea de fonduri de acest tip, în timp ce, iată, europenii se gândesc să impoziteze ceea ce nu i-a preocupat.
    Fără crowdfunding, proiecte importante, de genul Nest, Oculus sau Pebble Watch (care a adunat 30 de milioane de dolari), poate că nu ar fi fost posibile. Punând o piedică de genul taxării, câte proiecte europene vor fi eliminate, câţi investitori descurajaţi şi câte start-up-uri de potenţial succes se vor prăpădi? Cât va pierde Europa în ansamblu impozitând 120 de milioane de euro acum şi renunţând la efectul pe care cele 120 de milioane l-ar avea în timp asupra economiei şi pieţei muncii?

    La un moment dat un economist, un fizician şi doi studenţi au emis o parabolă, cea a maimuţelor şi copacilor, pe care am mai prezentat-o cu ceva vreme în urmă. Şi-a păstrat actualitatea: spaţiul de producţie este pădurea, fructele copacilor sunt bunurile, antreprenorii sunt maimuţele. Ţările, pădurea, se dezvoltă pe măsură ce maimuţele trec dintr-un copac în altul, din zonele sărace ale pădurii în cele mai productive, cu fructe mai mari. Dar, pentru a uşura mersul maimuţelor, ar trebui ca pădurea să aibă o anume densitate, iar distanţele dintre copaci să permită maimuţelor să facă salturi uşoare. Echipa de cercetători crede că tocmai în nordul bogat al lumii pădurea are o dispunere inegală, există zone unde concentraţia de arbori este mult prea mare şi alternează cu „luminişuri” ce blochează drumul maimuţelor (gândiţi-vă aici la tot ansamblul de control, birocratic, ce funcţionează în Europa).