Tag: demisie

  • Claudiu Săftoiu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR

     

    Demisia lui Claudiu Săftoiu vine chiar înaintea şedinţei de plen reunit programată marţi, la ora 14.30, în care urma să fie dezbătut şi votat raportul de activitate al TVR pe 2012.

    Potrivit unor surse parlamentare, decizia USL este de a respinge acest raport, fapt care are drept consecinţă demiterea întregului Consiliu de Administraţie al TVR, implicit a lui Claudiu Săftoiu.

    Potrivit unui comunicat remis marţi, agenţiei MEDIAFAX de reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al TVR, a înaintat marţi Parlamentului o scrisoare prin care a solicitat demisia de la conducerea TVR, însă a cerut menţinerea funcţionării actualului Consiliu de Administraţie (CA) al televiziunii publice.

    Claudiu Săftoiu este membru al Consiliului de Administraţie al TVR din partea PNL. Săftoiu a fost ales preşedinte al CA al Televiziunii Române pe 26 iunie 2012, de membrii CA, fiind validat în această funcţie în data de 3 iulie 2012, de plenul Parlamentului.

    “Solicit dispunerea măsurilor necesare în vederea absolvirii mele de responsabilităţile conferite prin Hotărârile Parlamentului României nr. 37/2012, respectiv nr. 40/2012, privind numirea consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi a preşedintelui acesteia. Apelez la puterea Parlamentului României ca, prin votul său, să menţină în atribuţii organismul deliberativ al Televiziunii Publice, Consiliul de Administraţie, şi astfel să evite o situaţie fără ieşire pentru Televiziunea Română prin respingerea Raportului de Activitate aferent anului 2012”, a spus Claudiu Săftoiu, în scrisoarea transmisă marţi Parlamentului.

    În acest sens, Claudiu Săftoiu face referire la “imposibilitatea respectării tuturor obligaţiilor asumate în Programul de redresare economică a SRTv, aprobat prin Memorandumul Guvernului României”, dar şi la “neadoptarea, în decursul mandatului, a modificărilor legislative necesare pe textul legii de funcţionare a Societăţii Române de Televiziune, serviciu public de interes naţional, periclitând astfel nu doar implementarea planului de redresare economică în cuprinsul căreia există un capitol de lege ferenda, ci şi difuzarea programelor sale”.

    De asemenea, Săftoiu face referire la “neaprobarea, cu ocazia dezbaterilor şi adoptării Legii Bugetului de Stat pe anul 2014, a amendamentelor condiţie sine qua non pentru revenirea SRTv în peisajul mediatic din Republica Moldova”, dar şi la “aducerea unei grave atingeri a drepturilor plătitorilor de taxă TV, prin afectarea posibilităţii de recepţie a programului TVR 2 al SRTv pentru publicul telespectator, prin Hotărârea Guvernului nr. 403/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 3 iulie 2013 prin care se aprobă Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional”.

    Potrivit lui Claudiu Săftoiu, serviciul public de televiziune trebuie să beneficieze de toate mijloacele necesare, adaptate împrejurărilor, în vederea asigurării accesului direct, permanent şi fără
    distorsiuni la informaţiile şi mesajele destinate tuturor cetăţenilor prin transmisia semnalului pe cale terestră sau digital-terestră.

    “Consecinţele stării de drept şi de fapt existente sunt legate de imposibilitatea televiziunii publice de a-şi îndeplini misiunea în condiţii de minimă normalitate, mai ales în contextul acestei perpetuate situaţii de criză. Astfel: repetatele demersuri făcute pe durata mandatului nu au primit soluţionări concrete, doar responsabilizarea excesivă a conducerii deliberative şi executive a SRTv, astfel încât nicio propunere de amendare a legii nu a fost însuşită (în materia depolitizării, în materia redefinirii beneficiarilor serviciului public de televiziune, în materia dezvoltării organizaţionale)”, spune Claudiu Săftoiu.

    Potrivit lui Săftoiu, “conform indicatorilor bugetari comunicaţi şi susţinuţi recent de ministerul de resort, situaţia persistă – în formă atenuată doar prin artificiul redistribuirii interne – şi în legea bugetului pentru anul 2014, fără să se fi acceptat măcar atât de necesara redefinire a capitolelor bugetare”.

    “În calitate de ordonator principal de credite pentru fondurile alocate de la bugetul de stat pentru transportul de semnal am epuizat posibilităţile legale de a mă conforma recomandărilor primite în locul implicării responsabile din partea autorităţilor abilitate, strategia neoferind nicio soluţie alternativă, mai cu seamă pentru gospodăriile cu venituri mici şi mijlocii”, mai spune Claudiu Săftoiu.

    El mai spune că “mandatul preşedintelui-director general al Societăţii Române de Televiziune nu se întinde până la asistarea la decizii care ar putea afecta dreptul constituţional la informaţie al tuturor cetăţenilor României faţă de care serviciul public de televiziune are nu doar obligaţii legale ci şi de natură morală”. “Nu am dreptul să-mi asum o conduită care să afecteze întreaga comunitate românească din ţară şi diaspora”, spune Săftoiu.

    “Mulţumesc colegilor din Consiliul de Administraţie, din Comitetul Director şi din întreaga corporaţie aducând călduroase mulţumiri tuturor celor care au contribuit la îndeplinirea responsabilitaţilor derivate din calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General al SRTv în această perioadă de grele încercări. Nu în ultimul rând, doresc să îmi exprim şi pe această cale compasiunea faţă de toate familiile care au fost afectate de disponibilizările din cadrul procesului de restructurare a TVR”, mai spune Claudiu Săftoiu.

    Potrivit Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, în fiecare an, Televiziunea şi Radioul Publice trebuie să depună la Parlament, până în data de 15 aprilie, rapoartele de activitate. Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administraţie respectiv.

  • Ministrul sloven al Sănătăţii a demisionat din cauza măsurilor de austeritate

    “Pur şi simplu, nu există o soluţie pentru sistemul de sănătate care să satisfacă toate părţile”, a declarat Tomaz Gantar, care face parte din Partidul Pensionarilor (DeSUS).

    Gantar a argumentat că măsurile de austeritate aplicate în ultimii patru ani au redus cu 300 de euro bugetul pentru sănătate în Slovenia. “Această situaţie a condus la deteriorarea calităţii serviciilor medicale”, a atras atenţia ministrul demisionar.

    Pe 20 noiembrie, ministrul sloven al Economiei a demisionat din funcţie, în contextul în care Guvernul condus de Alenka Bratusek, aflat la putere din martie, a trecut la măsuri de austeritate severe pentru a evita să solicite asistenţă financiară europeană.

  • GREVĂ DE AVERTISMENT în Sănătate. Protestatarii cer demisia ministrului Sănătăţii. Preşedintele Sanitas: Dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii vor cere să primească liberele restante

     “Din păcate, ministrul Sănătăţii nu a jucat corect, a cerut managerilor să verifice câţi doctori sunt în grevă. Protestul nostru este susţinut până acum de aproape 100.000 de oameni din toate unităţile sanitare, cu excepţia Spitalului Judeţean Braşov, unde managerul i-a ameninţat pe protestatari”, a spus liderul Federaţiei Sanitas.

    Marius Sepi a precizat că greva de avertisment nu a afectat internările de urgenţă şi că a cerut liderilor din unităţile sanitare să transmită managerilor lista nominală a persoanelor care sunt în grevă.

    Spitalul de Urgenţă Floresca din Capitală asigură toate urgenţele medicale, în schimb a temporizat internările programate, a declarat pentru MEDIAFAX profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie II.

    “Avem foarte multe activităţi, nu ne putem plânge, avem programe cu studenţii, internări de urgenţă şi operaţii. Singurele temporizate, adică reprogramate, sunt internările pentru suferinţele cronice. Acestea se internează fie după ora 10.00, când se încheie greva, fie au fost reprogramate din timp”, a precizat profesorul Beuran.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GREVĂ GENERALĂ în sistemul sanitar din 28 noiembrie

     Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor.

    El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

    Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dorina Mihăilescu a demisionat din conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară

     “Am luat act de demisia a doi membri din ASF, înclusiv a doamnei Dorina Mihăilescu, care a venit astăzi, în calitate de membru”, a declarat Dumitrescu marţi, după şedinţa Birourilor Permanente reunite.

    În 16 octombrie, Daniel Tudor, vicepreşedinte ASF, a demisionat, invocând motive personale, atribuţiile sale fiiind preluate temporar de prim-vicepreşedintele Daniel Dăianu.

    “În conducerea ASF rămân nouă membri. Procedura se ia de la început. Se numesc toţi încă o dată conform cu legislaţia care a fost modificată. Nu au demisionat unii şi rămân ceilalţi. Toţi intră în procedură, încep audieri, trec prin audieri, fac rapoartele şi se prezintă în vot, se supun votului plenului”, a precizat vicepreşedintele Senatului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolae Demetriade şi-a dat demisia de la Tarom

    El invocă aplicarea prevederilor ordonanţei privind managementul privat la Tarom, afirmând că aceasta a fost “o iluzie”.

    “Aplicarea OUG 109/2011 a fost doar o iluzie”, a declarat Demetriade pentru MEDIAFAX.

    Întrebat dacă a demisionat doar din funcţia de director executiv, sau şi din Consiliul de Administraţie, Demetriade a răspuns: “Din toate”.

    CA-ul Tarom a hotărât în iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv, după ce reprezentanţii consiliului s-au declarat nemulţumiţi de activitatea directorului general al companiei, belgianul Christian Heinzmann.

    Demetriade a fost numit în CA al Tarom în luna mai.

    Tarom a încheiat primul semestru cu pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut. Venituri operaţionale au atins 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut.

    Planul de management, aprobat de Consiliul de Administraţie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane ei.

    Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

  • Băsescu a semnat numirea lui Andrei Gerea în funcţia de ministru al Economiei

     “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 16 octombrie a.c., Decretul pentru numirea domnului Andrei-Dominic Gerea în funcţia de ministru al Economiei”, informează Preşedinţia.

    Andrei Gerea, lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, a fost propus de PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, post rămas vacant după demisia lui Varujan Vosganian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL îi cere lui Vosganian să demisioneze din Senat, pentru a putea fi cercetat

     Tişe a spus, într-o conferinţă de presă, că prin votul din Senat al majorităţii USL, care a respins ridicarea imunităţii lui Varujan Vosganian, s-a făcut mult rău României, s-a încălcat statul de drept şi a încercat să se protejeze un membru al USL.

    “Având în vedere că USL a refuzat să ridice imunitatea senatorului Varujan Vosganian, PDL solicită în regim de urgenţă demisia acestuia din Senat. Considerăm că, prin atitudinea avută în Senat, USL a afectat democraţia, statul de drept, viitorul Raport MCV şi aderarea României la Schengen”, a afirmat Tişe.

    El a spus că justiţia trebuie să fie lăsată să-şi facă datoria şi de aceea Vosganian ar trebui să-şi dea demisia din Senat şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu l-a numit pe Chiţoiu interimar la Economie

     Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat joi Decretul prin care se ia act de demisia lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

    De asemenea, şeful statului a semnat Decretul prin care este desemnat Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice, ca ministru interimar al Economiei.

    Premierul Victor Ponta i-a transmis, marţi, preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca ministrul Finanţelor Publice, vicepremierul Daniel Chiţoiu, să preia ca interimar conducerea Ministerului Economiei, urmând ca o nouă propunere pentru acest portofoliu să fie înaintată în maximum 45 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin: Dragnea nu ar trebui să-şi dea demisia din Guvern, nu e vinovat

     “Domnul Dragnea este trimis în judecată, dar nu este vinovat în acest moment. Ca atare, cred că nu ar trebui să-şi dea demisia, din punctul meu de vedere, pentru că nu este vinovat. Dacă va fi găsit vinovat, atunci…”, a spus Constantin.

    El a arătat că gestul lui Varujan Vosganian de a-şi da demisia este “un gest care a tinut de el” şi l-a apreciat o dată în plus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro