Tag: cheltuieli

  • Suma impresionantă pe care o tânără reuşeşte să o economisescă în fiecare săptămână prin „Regula de trei zile”

    Un simplu stil de viaţă, denumit „Regula de trei zile”, a ajutat-o pe o tânără să economisească nu mai puţin de 200 de dolari într-o săptămână, conform Daily Mail. 

    După ce şi-a facut un plan de cheltuieli, Jamie Rappaport, o tânără din Pennsylvania, s-a hotărât să nu mai cumpere nimic pe care ar putea să îl folosească doar o singură dată. Pentru orice altceva, va aştepta trei zile până să achiziţioneze, iar dacă dorinţa va persista, abia atunci poate cumpăra.

    Rappaport a decis să preia controlul asupra cheltuielilor sale după ce a realizat că nu a economisit nimic şi era nevoită să ceară bani părinţilor săi din ce în ce mai des. „Cumpărăturile impulsive mi-au distrus economiiile”, declara tânăra. Aşa că mama sa a ajutat-o cu un sfat – dacă vede un lucru care îi place şi va fi interesată de el şi peste trei zile, după ce trece entuziasmul de moment, să îl cumpere fără să se simtă vinovată. Două săptămâni mai tarziu, după ce i-a intrat salariul, mai avea în cont 200 de dolari, lucru care nu i se mai întâmplase de mult timp.

    „Nu îmi vine să cred câte cumpărături din impuls am salvat cu <<Regula de trei zile>>, sunt foarte încântată”, a mai declarat Jamie Rappaport

  • Johnny Depp cheltuia 30.000 de dolari pe lună doar pe vin

    Pasiunea lui Johnny Depp pentru vin este deja notorie pentru fanii lui, mai ales că are şi un tatuaj cu înscrisul ”Wino Frever”. Iniţial era scris ”Winona Forever”, dar cum dragostea pentru celebra actriţă s-a stins, a hotărât să o marcheze pe cea căreia i-a rămas fidel: vinul. Nu doar tatuajul stă dovadă pasiunii sale, ci şi peştera pe care a amenajat-o în castelul său din Franţa.

    Uitându-se pe facturile sale, ai putea spune că Johnny Depp a trecut de la stadiul de dragoste pentru vin la cel de obsesie. 30.000 de dolari cheltuiţi lunar pe sticle de vin sunt o dovadă că lucrurile au scăpat de sub control.

    Citeşte continuarea pe www.gustarte.ro

  • Cum a reuşit o fostă membră Spice Girls să piardă o avere de 38 de milioane de lire sterline. Acum mai are doar 961 de dolari

    Răspunsul simplu ar fi: iresponsabilă financiar. Vedeta a cheltuit în stânga şi în dreapta sute de mii de lire sterline pe obiecte care mai de care mai extravagante.

    A cheltuit 200,000 de lire sterline pe o maşină blindată, a comandat trei cascade pentru piscina ei şi a cumpărat cu 1 milion de lire sterline o insulă pentru fostul ei iubit.

    A cumpărat trei maşini blindate (Range Rover, Mercedes Benz S-Class şi Bentley Continental GTC) pe care a cheltuit aproape 1 milion de lire sterline. Alte sute de mii de lire sterline le-a cheltuit pe bijuterii şi genţi de firmă.

    De asemenea, nu puteau lipsi vacanţele extravagante. Mel B a cumpărat o casă de vacanţă la Miami pentru 3 milioane de dolari şi a cumpărat o insulă pentru iubitul ei.

    Cert este că acum a rămas aproape falită.

    Celălalte membre ale Spice Girls o duc mai bine decât Mel B.

    Emma Bunton lucrează la un post de radio şi a păstrat o bună parte din avere (22 milioane de lire sterline).

    Mel C. are o avere estimată la 27 de milioane de lire sterline. A cunoscut oarecare succes muzical şi ca artist solo.

    Geri Halliwell are o avere de 31,5 milioane de lire sterline, a scris două cărţi autobiografice, a fost jurat la mai multe show-uri tv de muzică. Acum scrie şi cărţi pentru copii.

    Victoria Beckham este cea mai bogată dintre fetele Spice Girls, cu o avere de 240 de milioane de lire sterline. 

  • FEMEIA care l-a adus pe Johnny Depp la sapă de lemn. CREDITORII îi bat tot mai des la uşă

    Totodată, actorul îşi acuză colaboratorii că nu i-au atras atenţia că face cheltuieli exagerate – în ultimii 20 de ani se estimează că Depp a cheltuit aproape 2 milioane de dolari lunar.

    Aflat în pragul falimentului, Johnny Depp a fost nevoit să-şi scoată la vânzare o parte din bunuri, inclusiv piese din colecţia sa de artă, precum şi unele proprietăţi.

    Divorţul de actriţa Amber Heard, de anul trecut, a reprezentat şi el o lovitură pentru bugetul deja fragil al starului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ajuns la sapă de lemn, Johnny Depp îşi dă avocaţii în judecată. Actorul a cheltuit în ultimii 20 de ani câte 2 milioane de dolari pe lună

  • FALIMENTUL unui star: Cum a ajuns Johnny Depp la sapă de lemn. CREDITORII îi bat tot mai des la uşă

    Totodată, actorul îşi acuză colaboratorii că nu i-au atras atenţia că face cheltuieli exagerate – în ultimii 20 de ani se estimează că Depp a cheltuit aproape 2 milioane de dolari lunar.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

  • Ajuns la sapă de lemn, Johnny Depp îşi dă avocaţii în judecată. Actorul a cheltuit în ultimii 20 de ani câte 2 milioane de dolari pe lună

    Totodată, actorul îşi acuză colaboratorii că nu i-au atras atenţia că face cheltuieli exagerate – în ultimii 20 de ani se estimează că Depp a cheltuit aproape 2 milioane de dolari lunar.

    Aflat în pragul falimentului, Johnny Depp a fost nevoit să-şi scoată la vânzare o parte din bunuri, inclusiv piese din colecţia sa de artă, precum şi unele proprietăţi.

    Divorţul de actriţa Amber Heard, de anul trecut, a reprezentat şi el o lovitură pentru bugetul deja fragil al starului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aşa să fie? Tăriceanu a declarat că bugetul de stat pentru 2018 nu va depăşi deficitul de 3%

    „Şedinţa s-a axat pe câteva subiecte. În primul rând, bugetul. În momentul de faţă, Guvernul pregăteşte elaborarea bugetului, dar trebuie să plecăm, evident, de la câteva principii, şi anume prioritizarea investiţiilor. Ca atare, toate ministerele care îşi construiesc proiectele de buget – pentru că modalitatea este ca Guvernul, Ministerul de Finanţe, în speţă, să strângă propunerile de buget de la toţi ordonatorii de credit – trebuie să delimiteze cheltuielile de funcţionare, de administrare de cheltuielile de investiţii”, a spus Tăriceanu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vremea colecţionarilor discreţi

    După o generaţie de miliardari chinezi care au atras atenţia publicului de pe glob cu sumele exorbitante cheltuite pe opere de artă, apare o nouă generaţie de colecţionari, mai discreţi, scrie CNN.

    Aceşti noi colecţionari sunt, de regulă, tineri chinezi educaţi în străinătate, care preferă să caute singuri piese pentru colecţiile lor participând la evenimente dedicate artei ori vizitând expoziţii şi galerii, cum ar fi Michael Xufu Huang, cofondator al unui muzeu de artă contemporană la Beijing, M Woods, ori Adrian Cheng din Hong Kong, fondator al K11 Art Foundation.

    Alţi colecţionari tineri şi discreţi preferă să se bazeze, totuşi, pe specialiştii caselor de licitaţii în alegerea operelor de artă, optând însă pentru serviciile de vânzări private ca să nu atragă atenţia mass-media, unde să fie criticaţi pentru cheltuielile lor, în timp ce o a treia categorie preferă să caute informaţii pe internet pe baza cărora să aleagă lucrările pe care le vor cumpăra.