Tag: cazuri

  • Pentru numele lui Dumnezeu, de ce ar falsifica cineva sucul de roşii?

    Din 2011, Interpol şi Europol şi-au coordonat investigaţiile în cazuri de fraudă alimentară sub titlul operaţional Opson, cuvânt care în greacă înseamnă mâncare. În operaţiunea Opson I au fost implicate 11 ţări; acum sunt 47.

    Chris Vansteenkiste, managerul de proiect al echipei de la Europol care se ocupă cu cazurile de contrafacere, spune: „În fiecare an devine mai mare, se întinde ca o pată de ulei”. Opson V îşi va prezenta descoperirile în următoarele săptămâni: cazuri anterioare au găsit o gamă variată de activităţi de contrabandă, de la băuturi spirtoase contrafăcute în Derbyshire, Marea Britanie, la o fabrică din Abrezzo, Italia, unde brânză est-europeană era tratată chimic pentru a imita mozzarella proaspătă.

    „În trecut, aveam şampanie falsă, vodcă şi whisky Johnnie Walker false. Ce vedem acum sunt bunuri destinate consumului de zi cu zi, produse precum suc de roşii şi suc de portocale. Nu te-ai aştepta ca un produs ieftin precum sucul de roşii să fie contrafăcut – pentru numele lui Dumnezeu, de ce l-ar falsifica?

    Răspunsul e simplu, oamenii nu s-ar aştepta să fie suc fals, iar profitul este foarte mic, dar oamenii consumă mai mult suc de roşii decât şampanie.“  Sucul de tomate este de obicei contrafăcut prin diluarea unei mărci faimoase cu un produs mai ieftin. Şi ciocolata şi cafeaua sunt ispititoare pentru falsificatori. Acest gen de fraudă este periculos mai ales pentru companiile care şi-au construit un nume. Ca reacţie la scandalul cărnii de cal, PwC, una din marile firme de consultanţă, a introdus servicii specializate pe lanţul de aprovizionare alimentar şi estimează comerţul global cu bunuri alimentare contrafăcute la 40 de miliarde de dolari pe an.

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • 5 din 10 oameni care au murit în spitalele din România puteau fi salvaţi. Avem cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa.

    România are cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa, iar Franţa cea mai scăzută, potrivit unui studiu Eurostat dat publicităţii în urmă cu două zile. Ţara noastră se situează pe primul loc în topul celor mai multe cazuri de deces în spitale din cauze care ar fi putut fi evitate, la persoane sub vârsta de 75 de ani, cu o rată de 49,4%, urmată de Letonia (48,5%) şi Slovacia (44,6%). La capătul celălalt al clasamentului se situează Olanda (29,1%), Danemarca (27.1%) şi Franţa (23,8%).

    Potrivit Eurostat, 1,7 milioane de europeni cu vârsta mai mică de 75 de ani au murit în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces ( 33,7%) pot fi considerate drept premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.

    Atacurile de cord domină cauzele de deces (184.800 de decese, aproximativ 32%), urmate de accidentele vasculare cerebrale (16%), cancerele colorectale (12%), cancerele de sân (9%), bolile cauzate de hipertensiunea arterială – (5%) şi pneumoniile (4%).
     

  • 5 din 10 oameni care au murit în spitalele din România puteau fi salvaţi. Avem cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa

    România are cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa, iar Franţa cea mai scăzută, potrivit unui studiu Eurostat dat publicităţii în urmă cu două zile. Ţara noastră se situează pe primul loc în topul celor mai multe cazuri de deces în spitale din cauze care ar fi putut fi evitate, la persoane sub vârsta de 75 de ani, cu o rată de 49,4%, urmată de Letonia (48,5%) şi Slovacia (44,6%). La capătul celălalt al clasamentului se situează Olanda (29,1%), Danemarca (27.1%) şi Franţa (23,8%).

    Potrivit Eurostat, 1,7 milioane de europeni cu vârsta mai mică de 75 de ani au murit în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces ( 33,7%) pot fi considerate drept premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.

    Atacurile de cord domină cauzele de deces (184.800 de decese, aproximativ 32%), urmate de accidentele vasculare cerebrale (16%), cancerele colorectale (12%), cancerele de sân (9%), bolile cauzate de hipertensiunea arterială – (5%) şi pneumoniile (4%).
     

  • Studiu: Jumătate din decesele din spitalele româneşti ar fi putut fi evitate

    România are cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa, iar Franţa cea mai scăzută, potrivit unui studiu Eurostat. Ţara noastră se situează pe primul loc în topul celor mai multe cazuri de deces în spitale din cauze care ar fi putut fi evitate, la persoane sub vârsta de 75 de ani, cu o rată de 49,4%, urmată de Letonia (48,5%) şi Slovacia (44,6%). La capătul celălalt al clasamentului se situează Olanda (29,1%), Danemarca (27.1%) şi Franţa (23,8%).

    Potrivit Eurostat, 1,7 milioane de persoane cu vârsta mai mică de 75 de ani au murit în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces ( 33,7%) pot fi considerate drept premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.

    Atacurile de cord domină cauzele de deces (184.800 de decese, aproximativ 32%), urmate de accidentele vasculare cerebrale (16%), cancerele colorectale (12%), cancerele de sân (9%), bolile cauzate de hipertensiunea arterială – (5%) şi pneumoniile (4%).
     

  • Consiliul Concurenţei a finalizat anul trecut 21 de investigaţii, amenzile totalizând 54 milioane de euro

    În acelaşi timp, Consiliul a iniţiat investigaţii asupra unor forme grave de fapte anticoncurenţiale, 62% dintre noile proceduri declanşate vizând posibile carteluri sau abuzuri de poziţie dominantă. Pe această zonă, odată cu finalizarea celor 21 de cazuri, durata medie a investigaţiilor privind posibile încălcări ale regulilor de concurenţă, aflate în curs la sfârşitul anului 2015, a scăzut cu 6 luni faţă de sfârşitul anului precedent, potrivit raportului de activitate prezentat luni de Bogdan Chiriţoiu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Companiile le dau angajaţilor funcţii cu denumiri complicate în lipsa măririlor de salarii şi a promovărilor

    Director Greater Balkans Beverages & South Eastern Europe Franchise, Application Security Analyst & Penetration Tester, Linux SysAdmin Guru, General Manager Greater Balkans & SEE Franchise, .NET Ninja sau SSU & Regulatory Specialist sunt doar câteva exemple de titulaturi neobişnuite atribuite angajaţilor din România sau publicate pe site-urile online de recrutare.

    Pentru specialiştii din domeniu nici complexitatea funcţiei, nici denumirea în sine nu ridică semne de întrebare, însă pentru cineva din afară acestea nu creează decât confuzie, mai ales atunci când denumirea funcţiei ajunge să fie un „mini-CV“ al unor responsabilităţi care fie se bat cap în cap, fie nu au corespondent în limba română, fie se folosesc doar în anumite industrii şi companii.

    De ce au simţit companiile nevoia de a le atribui angajaţilor titulaturi interminabile sau chiar amuzante? Cât din această politică este, în fapt, nevoie şi cât este un instrument de motivare sau de creare a unei aure profesionale? Nici angajaţii şi nici oamenii de HR nu par să aibă un răspuns clar.

    Trendul vine din IT şi din outsourcing şi managerii din marile corporaţii nu mai sunt doar directori generali, astfel că titulaturile lor încep să capete noi „add in“-uri geografice sau chiar financiare, iar cele mai exotice elimină din start aplicaţiile unor nonspecialişti.

    „Companiile au devenit din ce în ce mai complexe, sunt matriceale, au mai multe dimensiuni. Prin urmare, există riscul ca angajaţii să-şi piardă identitatea. Sunt multe cazuri în care angajaţi din aceeaşi corporaţie nu se cunosc şi nici nu se recunosc prin funcţia din cartea de vizită. Astfel, titulaturile îi plasează undeva, clarifică rolul persoanei într-o companie, pentru cine lucrează sau în ce departament“, explică Roxana Teşiu, directorul de resurse umane pe Europa al Wipro Technologies, furnizor de servicii BPO.

    Pe de altă parte, titulaturile au început să funcţioneze, în special în sfera corporatistă, pe modelul omului „bun la toate“. Cum organizaţiile sunt tot mai complexe, iar procesele, produsele şi organigramele în sine se tot multiplică, apar responsabilităţi noi în fişele de post ale unor joburi care abia se inventează. În condiţiile în care o corporaţie, un call-center sau o companie din telecom are şi câteva mii de angajaţi doar pe o singură piaţă, este greu de crezut că pentru fiecare serviciu sau produs nou care apare angajatorul va recruta câte un om sau va crea departamente dedicate. Prin urmare, responsabilităţile se grupează şi se transferă. Ce rezultă din asta? Angajaţi cu funcţii înghesuite cu greu pe cărţile de vizită şi care ajung să ocupe şi un întreg rând sau mai mult din CV.

    „Organizaţiile cresc şi tot cresc, iar titulaturile acestea complexe nu fac altceva decât să reflecte structura din prezent a mediului de business. Directorul general nu mai este acum doar director general, ci preia şi responsabilităţi de finanţe, de strategie, de decizie şi, în multe cazuri, titulatura sa mai capătă şi o dimensiune geografică“, mai spune Teşiu.

    Dar nu doar angajatorii devin „inventatori“ de meserii, ci şi salariaţii, care, în unele cazuri, îşi aleg singuri titulaturile. Pentru unii, o funcţie cât mai complexă denotă putere, rolul lor în companie şi importanţa acestora sau chiar devine un „mini-CV“, iar pentru alţii este doar o strategie de marketing sau un instrument de creştere a gradului de încredere în propriile forţe.

    „O titulatură «pompoasă» poate fi şi o sursă de motivare pentru angajaţi. Când lucram în industria bancară am avut ocazia, la un moment dat, să lucrez într-un departament care se ocupa atât cu vânzarea de credite, cât şi de colectarea lor. Erau două activităţi care, teoretic, se băteau cap în cap, însă a fost o urmare a crizei. Şi a venit momentul când a trebuit să îmi aleg titulatura funcţiei, pentru un job abia inventat. Am ales să fiu sales collection projects manager“, precizează Cosmin Cosma, absolvent al şcolii de afaceri ASEBUSS şi proprietar al unei firme de publicitate înfiinţate în urmă cu un an. De-a lungul carierei, el a mai fost deţinătorul mai multor titulaturi exotice, precum field collection force manager, mortgage collection & R.E.M. manager sau filed collection & retail restructuring manager, iar în prezent se recomandă ca chief evangelist al firmei pe care a creat-o.

    „Chief evangelist este o titulatură care a pornit din America de la ideea promovării produselor clienţilor tăi până la stadiul în care devine un fel de religie. Pe de altă parte, funcţiile foarte complexe sau neobişnuite ca denumire cred că sunt rezultatul unui mediu corporatist foarte complex care a dus la crearea unor joburi superspecializate. Iar asta se vede foarte bine în IT, unde funcţiile angajaţilor sunt compuse din tipul de produs pe care sunt specializaţi. Nu m-ar mira ca un angajat care scrie toată ziua cu pixuri X să devină expert/specialist X writer“, susţine Cosma.

    Funcţia formată din multe cuvinte atent aşezate mai poate însemna şi mascarea unor activităţi mai mult decât obişnuite într-o denumire care să îi crească angajatului stima de sine, arată un studiu publicat de MyJobMatcher.com. Conform angajatorilor, important e să fie treaba bine făcută, iar angajaţii mulţumiţi. Dacă totul se poate obţine prin combinarea unor cuvinte frumoase, de ce nu?

  • Cronică de film: Cartea junglei

    Mowgli (debut pentru Neel Sethi), băiatul pierdut în jungla indiană, este crescut de un lup pe nume Raksha (voce – Lupita Nyong’o), devenind astfel parte a haitei. Dar oamenii sunt priviţi cu destul de multă reţinere în junglă din cauza naturii lor destructive, iar cel mai puternic oponent al lui Mowgli este tigrul bengalez Shere Khan (Idris Elba). Tânărul Mowgli ia astfel decizia de a părăsi haita pentru a-şi proteja familia şi îl întâlneşte pe Baloo (Bill Murray), ursul leneş, dar mai mereu înfometat.

    Este celebra carte a lui Rudyard Kipling, scrisă în 1894 şi adaptată pentru marele ecran într-o manieră deosebită de cazurile anterioare. Franciza Cartea Junglei, deţinută, desigur, de Disney, include cinci filme, două seriale de televiziune, trei jocuri video şi trei reviste de benzi desenate. Filmul de animaţie din 1967 a fost mult timp considerat drept cea mai bună adaptare a poveştii, chiar dacă scenariul şi personajele, ba chiar şi modul de pronunţie a numelor au diferit de povestea scrisă de Kipling.

    Acum regizorul Jon Favreau a dat înapoi poveştii ceea ce anii ’70 i-au luat: teama şi întunericul junglei. Idris Elba îi dă voce lui Shere Khan într-un mod fantastic: felul în care vorbeşte este intimidant, iar intenţiile sunt evidente din tonul său. Este uimitor cât de bine i se potrivesc actorului, sau vocii sale, rolurile negative – lucru remarcat şi de producători, care îi servesc tot mai des astfel de partituri.

    Efectele speciale din Cartea Junglei sunt unele dintre cele mai bune din ultimii ani, vizionarea filmului în 3D ducându-te adânc în lumea imaginată de Kipling. Fiecare cascadă, fiecare copac sau piatră este creată cu atât de multe detalii încât nu poţi decât să rămâi surprins de treaba pe care a făcut-o echipa condusă de Favreau, o echipă confirmată de box-office în filme precum Gravity.

    Cu toate acestea, cele mai multe aprecieri le merită regizorul, pentru că a reuşit să introducă scene cu un puternic impact emoţional, reuşind astfel să stârnească interes faţă de o poveste pe care cei mai mulţi dintre noi o cunoaştem de multă vreme.

    Ca în multe alte cazuri, părerile sunt împărţite; mai mulţi critici consideră inutile scenele muzicale ale filmului, cu melodii precum Bare Necessities sau I Wan’na Be Like You. Acestea fac parte însă din istoria acestei francize, iar ignorarea acestora ar fi supărat, poate, o parte din spectatori; nu trebuie să uităm, în aceeaşi măsură, că este în primul rând un film pentru copii. Faptul că o melodie întrerupe desfăşurarea normală a intrigii poate fi trecut cu vederea.

    În concluzie, Cartea Junglei este un film pentru spectatorii de toate vârstele; pentru cei mai mici, este o bună ocazie de a face cunoştinţă cu personajele imaginate de Kipling.

    Nota: 8/10

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Misterul cazurilor rare de plămâni ”sănătoşi” ai adulţilor care fumează de o viaţă întreagă a fost descifrat

    Misterul din spatele faptului că anumite persoane par să aibă plămâni sănătoşi la vârsta a treia, în ciuda faptului că au fumat aproape întreaga lor viaţă adultă, a fost descifrat de cercetători.

    Mulţi dintre fumători – însă nu toţi – dezvoltă boli pulmonare. Însă aceleaşi boli sunt dezvoltate şi de anumite persoane care nu au fumat niciodată.

    Studiul, realizat pe un eşantion de peste 50.000 de persoane, a descifrat misterul celor care fumează de o viaţă întreagă, dar au rămas sănătoşi.

    Cercetătorii de la Medical Research Council spun că această descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor noi medicamente care ar putea să amelioreze funcţionarea plămânilor.

    Vezi aici ce au descoperit!