Tag: bloomberg

  • Japan Tobacco va închide patru fabrici de ţigări din Japonia şi va disponibiliza 1.600 de angajaţi

     “Afacerile de pe piaţa japoneză se confruntă cu un mediu tot mai dificil, în principal ca urmare a creşterilor de taxe pe produse din tutun, reglementărilor mai dure referitoare la fumat, conştientizării la scară mai largă a chestiunilor de sănătate şi îmbătrânirii societăţii”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de companie, transmite Bloomberg.

    Restructurările vor fi efectuate printr-un program de disponibilizări voluntare care vizează inclusiv angajaţii din funcţii corporate, a precizat producătorul de ţigări.

    Majoritatea disponibilizărilor vor fi efectuate până la sfârşitul lunii martie a anului 2015, iar programul de retragere voluntară ar putea continua şi în următorul an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Telefonica, aproape de vânzarea diviziei din Cehia, cel mai mare operator local, către fondul PPF

     Telefonica este una dintre cele mai mari companii telecom din Europa şi deţine 69% din acţiunile Telefonica Czech Republic.

    Grupul spaniol şi PPF negociază condiţiile finale ale acordului, potrivit surselor citate.

    Acţiunile Telefonica Cehia au urcat luni la Praga cu 1,6%. Valoarea de piaţă a pachetului de 69% deţinut de Telefonica este de 68,2 miliarde coroane (3,7 miliarde de dolari).

    PPF este singurul investitor interesat de divizia cehă a companiei spaniole, iar tranzacţia ar putea fi anunţată în luna noiembrie, au adăugat sursele.

    Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Telefonica şi PPF au refuzat să comenteze informaţiile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple va lansa curand produsul despre care Steve Jobs a vorbit chiar inainte sa moara

    Cu putin timp inainte sa moara, Steve Jobs ii marturisea celui care ii scria biografia ca “a prins in sfarsit ideea” despre cum sa construiasca un televizor cu o interfata simpla, care sa se sincronizeze wireless cu continutul altor device-uri Apple. Iar Tim Cook spunea la randul sau in luna mai ca TV-ul este o zona pe care compania “se concentreaza intens”, dorind sa construiasca si alte produse care sa se ridice la succesul Mac-urilor, iPhone-urilor si ipad-urilor.

    Compania americana ia in acesta perioada ultimele decizii privind specificatiile tehnice ale produselor, iar televizoarele Apple vor avea probabil un design fara rama (marimea televizorului va coincide aproximativ cu marimea ecranului), a declarat Masahiko Ishino, analist la Advanced Research, refuzand sa precizeze sursa informatiilor. Reprezentantii Apple din Japonia nu au raspuns intrebarilor transmise de Bloomberg. Ishino sustine ca printre furnizorii de ecrane si piese pentru televizoarele Apple s-ar putea numara LG Display, Samsung Electronics si compania americana Corning, specializata in productia de sticla rezistenta. 

    Cititi mai multe pe incont.ro

  • Peugeot pregăteşte o majorare de capital de 3 miliarde euro, cu un investitor chinez şi guvernul francez

     China Business News scria săptămâna trecută că Dongfeng Motor Corp., partenerul Peugeot pe piaţa chineză, vrea să preia 30% din acţiunile grupului francez pentru 10 miliarde yuani (1,2 miliarde euro).

    PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a reafirmat că este în căutare de finanţare pentru investiţii şi extinderea în afara Europei, având în vedere că cererea de pe continent se alfă la minimul ultimilor 20 de ani.

    “Peugeot analizează evoluţii industriale şi comerciale cu diverşi parteneri, inclusiv implicaţiile financiare care ar rezulta din acestea. Nicunul dintre aceste proiecte nu a ajuns încă la maturitate”, se arată într-un comunicat transmis luni de companie, care nu a făcut alte precizări, scrie Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN SUA: Oprirea parţială a activităţii statului federal va COSTA economia ţării 300 milioane de dolari pe zi

     Chiar dacă suma reprezintă doar o mică parte din economia americană, de 15.700 de miliarde de dolari, impactul zilnic al blocajului bugetar va deveni treptat mai puternic. Prelungirea acestei situaţii afectează încrederea şi cheltuielile companiilor şi populaţiei, scrie Bloomberg.

    Astfel, IHS estimează că întreruperea parţială a activităţii statului pentru o săptămână va reduce creşterea anualizată a PIB de la 2,2% la 2% în trimestrul al patrulea. Un blocaj de 21 de zile, precum cel din 1995-1996, ar putea avea un impact în avansul PIB de 0,9-1,4 puncte procentuale, afirmă Guy LeBas, analist la Janney Montgomery Scott, din Philadelphia.

    “Cheltuielile guvernamentale acoperă toate aspectele economiei, iar perturbarea acestora, mai mult decât pierderea directă a veniturilor, ameninţă încrederea investitorilor şi companiilor în moduri care pot afecta serios creşterea economică”, a declarat LeBas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siemens va concedia 15.000 de angajaţi

     Siemens are 370.000 de angajaţi la nivel global, transmite Bloomberg.

    Iniţial, Siemens intenţiona să renunţe la 8.000 de angajaţi, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

    Fostul CEO al Siemens, Peter Loescher, a fost demis după ce compania a anunţat, în luna iulie, că nu va atinge ţinta de profitabilitate pentru anul viitor, de 12% din vânzări, care presupune şi reducerea costurilor cu 6,3 miliarde euro.

    Analiştii anticipează că Siemens va înregistra în acest an un provizion de 1 miliard de euro pentru a acoperi cele 15.000 de concedieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creditarea către sectorul privat din zona euro, la cea mai abruptă scădere din ultimii 14 ani

     Scăderea prelungită a creditării către sectorul privat semnalează situaţia economică dificilă din Europa după o recesiune îndelungată, scrie Bloomberg.

    Banca Centrală Europeană (BCE) s-a angajat să menţină dobânda de politică monetară la un nivel redus, pentru a stimula creditarea şi activitatea economică din zona euro.

    Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu 0,3% în trimestrul al treilea faţă de primele trei luni ale anului, după 18 luni de recesiune.

    Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat recent că creditarea către bănci a înregistrat progrese substanţiale, însă companiile nefinanciare au încă probleme de finanţare.

    BCE anticipează că economia zonei euro se va contracta cu 0,4% în acest an, evoluţie urmată de o creştere modestă, de 1%, în 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • JPMorgan Chase ar putea plăti 11 mld. dolari pentru nereguli din perioada premergătoare crizei

     Suma uriaşă include despăgubiri de 4 miliarde de dolari către consumatorii păgubiţi, potrivit sursei citate.

    Valoarea acordului nu este finală. La negocieri participă Departamentului Justiţiei, Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană şi biroul procurorului general al statului New York, Eric Schneiderman.

    Schneiderman este co-preşedinte al unui grup de lucru format din autorităţi federale şi locale, responsabil de anchetarea conduitei băncilor pe piaţa creditelor ipotecare în perioada premergătoare crizei financiare.

    O altă sursă apropiată situaţiei a precizat că JPMorgan şi autorităţile sunt aproape de un acord, cu valoarea sancţiunilor şi despăgubirilor plasată în jurul a 11 miliarde de dolari, însă discuţiile sunt “fluide” şi suma se schimbă frecvent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Suedia privatizează participaţia la Nordea, cea mai mare bancă nordică, pentru 2,5 miliarde euro

     Suedia vinde aproximativ 284 milioane de acţiuni Nordea către investitori instituţionali din ţară şi din străinătate, potrivit unui comunicat al guvernului, citat de Bloomberg. Oferta propune un preţ cuprins între 75,5 şi 76 coroane pe acţiune (8,8 euro).

    Astfel, participaţia ar fi evaluată la 21,6 miliarde coroane (2,5 miliarde euro).

    “Rolul guvernului este de a reglementa băncile, nu de a le deţine. Acţiunile băncilor reprezintă active riscante, iar băncile trebuie reglementate strict şi supravegheate în mod riguros. Astfel, obiectivul guvernului este de a vinde acţiunile pe care le mai deţine statul”, a declarat într-un comunicat ministrul pieţelor financiare, Peter Norman.

    Guvernul condus de premierul Fredrik Reinfeldt a pregătit pentru privatizare participaţiile statului la Nordea şi la TeliaSonera, cel mai mare operator de telecomunicaţii din Suedia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Remuneraţia şefului Oracle a scăzut cu 18% în anul fiscal trecut, la 78,4 milioane dolari

     Ellison a renunţat la un bonus anual, după ce compania a ratat unele dintre ţintele de profit, relatează Bloomberg.

    Şeful Oracle, în vârstă de 69 de ani, cu o avere de 41,8 miliarde de dolari şi pe locul opt în Bloomberg Billionaires Index, a fost cel mai bine plătit director de companie din SUA, în anul fiscal 2013.

    Oracle a emis săptămâna trecută o estimare de profit pentru al doilea trimestru al anului fiscal curent sub aşteptările analiştilor, din cauza concurenţei în creştere în domeniul softurilor de afaceri şi a stagnării investiţiilor în tehnologie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro