Atunci când ne gândim să vizităm un obiectiv turistic, avem tendinţa de a ignora faptul că alături de noi vor mai fi probabil sute de alţi turişti.
În continuare, imagini care ilustrează diferenţa dintre aşteptări şi realitate, atunci când vine vorba de obiective turistice.
Sursa foto: Bored Panda
Turiştii români alocă pentru circuitele turistice un buget mediu de 800 de euro de persoană, optând pentru locaţii precum Africa de Sud, Thailanda, China, dar şi Rusia sau Maroc, potrivit datelor agenţiei de turism online Paravion.
Suma plătită de turişti este destinată pachetelor, care includ bilete de avion, transportul la destinaţie, cazare cu demipensiune sau pensiune completă şi intrări la obiectivele care fac parte din program, conform datelor Paravion.
”Cele mai multe rezervări pentru circuitele turistice se fac în special înaintea sărbătorilor de iarnă şi după acestea, până în mai, pentru că apoi încep să se caute deja pachetele de tip charter. Românii amatori de asemenea sejururi aleg ca date de plecare în aceste vacanţe în special lunile februarie, martie, octombrie şi noiembrie, atunci când temperaturile din ţară nu sunt foarte ridicate”, declară Remus Vişan, Directorul General al Paravion.
Potrivit acestuia, apetitul românilor pentru circuitele turistice este în creştere. Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, vânzările agenţiei pe acest segment au crescut cu aproximativ 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În topul celor mai scumpe circuite turistice vândute de Paravion, de la începutul anului şi până în prezent, se află un sejur în Africa de Sud, disponibil la preţul de 2.698 de euro de persoană, care include bilete de avion, cazare pentru 11 nopţi la hoteluri de 4 şi 5 stele, transport local cu autocare, ghizi locali, tururi ale oraşelor Cape Town, Kynsa, Johannesburg şi Pretoria, excursii la Capul Bunei Speranţe, pe ruta Panorama, cu vizite la o fermă de struţi, peşterile Cango, ferma Cango Wildlife, Parcul Naţional Kruger şi un drum al vinului, cu degustări de vin şi brânză. De asemenea, tariful asigură intrări la obiectivele turistice incluse în program şi un însoţitor de grup român.
Al doilea cel mai scump circuit turistic vândut de agenţie a fost Thailanda – Bangkok & Phuket, la preţul de 1.800 de euro de persoană, care include bilete de avion, chiar şi pentru cursele interne la destinaţie, 8 nopţi de cazare cu mic dejun la hoteluri de 4 stele, transferuri aeroporturi – hoteluri – aeroporturi, ghizi locali şi turul oraşului Bangkok, cu o vizită în Thonburi şi Grand Palace & Temple, cu prânz inclus. De asemenea, prin intermediul acestui pachet, turiştii merg în mai multe excursii la Piaţa Plutitoare din Damnoen şi la tabăra de elefanţi, la Phang Nga Bay şi la Phi Phi Island. În fiecare dintre aceste locuri turiştii ajung în zile separate, iar masa de prânz este inclusă.
Un alt circuit turistic din oferta Paravion care s-a vândut foarte bine la nivel local a fost cel din nordul Europei, Scandinavia – Fiordurile Norvegiei, disponibil la preţul de 1.320 de euro de persoană, care include bilete de avion, 6 nopţi de cazare la hoteluri de 3 stele, cu demipensiune, transport local cu autocare, croazieră pe fiordul Geiranger, de la Geiranger la Hellesylt, croazieră pe fiordul Sgnefjord, de la Gudvangen la Flam. De asemenea, pachetul include o serie de tururi şi vizite în program, la Lillehammer – Dombas – Atlantic Road – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Ghetarul Briksdal şi Parcul Naţional Jostedalsbreen – Fiordul Hardangerfiord – Cascada Voringsfoss – Geilo – Gol – Torpo, tur de oraş cu ghid local la Oslo, biletele de transport cu feribotul, pentru toate traversările din program, dar şi un însoţitor român de grup.
Paravion a înregistrat anul trecut venituri de 46 de milioane de euro în România, respectiv 21 de milioane de euro în Turcia, cifra de afaceri consolidată depăşind astfel 65 de milioane de euro, potrivit celor mai recente informatii comunicate de companie. În 2010, businessul fondat de Remus Vişan a fost achiziţionat de fondul de investiţii spaniol GED, iar în 2013 a început să se extindă la nivel internaţional.
Punctul de pornire a fost Sliema, unul dintre centrele financiare ale Maltei şi localitatea cu cel mai înalt nivel de trai. De aici am vizitat, zi de zi, cele mai importante locuri de pe insula care le-a stat adăpost cavalerilor Sfântului Ioan.
Am ales, aşadar, să o luăm în prima zi către capătul nordic al insulei, lângă regiunea Melia, pentru a vizita celebrul sat al lui Popeye. Deşi distanţa era de doar 30 şi ceva de kilometri, drumul a durat mai bine de-o oră; spre surprinderea mea, am aflat că în Malta şoselele sunt mai aglomerate în weekend decât în timpul săptămânii. E destul de logic, mi-a explicat un localnic: cei care lucrează în Valletta sau Sliema locuiesc aproape de serviciu, deci nu ar avea rost să folosească altceva decât mersul pe jos.
În drum spre Popeye Village, am trecut pe lângă una dintre cele mai frumoase (şi printre puţinele, în acelaşi timp) plaje cu nisip din Malta. Coborând din autobuz, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost golful pe care mi-l aminteam din filmul cu Robin Williams; am zâmbit, pentru că rareori ajungi să vezi cu ochii tăi un loc atât de cunoscut, şi apoi am luat-o la pas prin platoul de filmare „open space“.
Pentru copii, satul lui Popeye este un loc minunat: se organizează spectacole cu păpuşi, au ocazia de a se întâlni cu toate personajele din film şi se pot costuma, la rândul lor, în piraţi sau marinari. Pentru cei mari, bucuria copiilor este suficientă.
Următoarea zi, următoarea vizită: am ales Valletta, capitala Maltei, gândindu-ne că doar câteva ore s-ar putea să nu fie de ajuns. Din Sliema, cea mai rapidă metodă de transport e cu ferry-ul, o călătorie care durează mai puţin de 5 minute. Calea pe apă e şi cea mai spectaculoasă: vezi cea mai frumoasă „faţadă“ a oraşului fortificat, aceeaşi privelişte pe care o aveau, probabil, şi cei care veneau pe vremuri cu intenţii ceva mai ostile decât noi.
Mergând pe străzile din Valletta, prima impresie pe care am avut-o a fost cea de libertate; n-aş putea să explic de ce, pentru că mă aflam totuşi în mijlocul unei cetăţi fortificate. Dar deschiderea fantastică a străzilor (la fiecare intersecţie puteai zări marea, pentru că toate străzile erau drepte) lăsa impresia unui oraş plutitor.
Valletta intrigă prin construcţiile sale din piatră şi prin bisericile vechi, dintre care merită amintită Catedrala Sfântului Ioan. Este o realizare arhitecturală aparte, iar interiorul este şi mai impresionant: veţi găsi aici opere de Caravaggio şi Preti, tapiserii de sute de ani şi monumente ale cavalerilor ce au condus insula. Catedrala este una dintre cele mai mari din lume şi este considerată, pe bună dreptate, unul dintre cele mai impresionante exemple de arhitectură barocă din Europa. Cavalerii răpuşi în timpul Marelui Asediu din 1565 au fost înmormântaţi iniţial în fortul St. Angelo, însă, mai târziu, trupurile lor au fost relocate în Catedrala Sfântului Ioan. Cea mai veche piatră funerară datează din anul 1606, ceea ce înseamnă că a fost realizată după 25 de ani de la sfinţirea bisericii. Soldaţii au continuat să fie îngropaţi în catedrală până în secolul al XIX‑lea.
Punctul de pornire a fost Sliema, unul dintre centrele financiare ale Maltei şi localitatea cu cel mai înalt nivel de trai. De aici am vizitat, zi de zi, cele mai importante locuri de pe insula care le-a stat adăpost cavalerilor Sfântului Ioan.
Am ales, aşadar, să o luăm în prima zi către capătul nordic al insulei, lângă regiunea Melia, pentru a vizita celebrul sat al lui Popeye. Deşi distanţa era de doar 30 şi ceva de kilometri, drumul a durat mai bine de-o oră; spre surprinderea mea, am aflat că în Malta şoselele sunt mai aglomerate în weekend decât în timpul săptămânii. E destul de logic, mi-a explicat un localnic: cei care lucrează în Valletta sau Sliema locuiesc aproape de serviciu, deci nu ar avea rost să folosească altceva decât mersul pe jos.
În drum spre Popeye Village, am trecut pe lângă una dintre cele mai frumoase (şi printre puţinele, în acelaşi timp) plaje cu nisip din Malta. Coborând din autobuz, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost golful pe care mi-l aminteam din filmul cu Robin Williams; am zâmbit, pentru că rareori ajungi să vezi cu ochii tăi un loc atât de cunoscut, şi apoi am luat-o la pas prin platoul de filmare „open space“.
Pentru copii, satul lui Popeye este un loc minunat: se organizează spectacole cu păpuşi, au ocazia de a se întâlni cu toate personajele din film şi se pot costuma, la rândul lor, în piraţi sau marinari. Pentru cei mari, bucuria copiilor este suficientă.
Următoarea zi, următoarea vizită: am ales Valletta, capitala Maltei, gândindu-ne că doar câteva ore s-ar putea să nu fie de ajuns. Din Sliema, cea mai rapidă metodă de transport e cu ferry-ul, o călătorie care durează mai puţin de 5 minute. Calea pe apă e şi cea mai spectaculoasă: vezi cea mai frumoasă „faţadă“ a oraşului fortificat, aceeaşi privelişte pe care o aveau, probabil, şi cei care veneau pe vremuri cu intenţii ceva mai ostile decât noi.
Mergând pe străzile din Valletta, prima impresie pe care am avut-o a fost cea de libertate; n-aş putea să explic de ce, pentru că mă aflam totuşi în mijlocul unei cetăţi fortificate. Dar deschiderea fantastică a străzilor (la fiecare intersecţie puteai zări marea, pentru că toate străzile erau drepte) lăsa impresia unui oraş plutitor.
Valletta intrigă prin construcţiile sale din piatră şi prin bisericile vechi, dintre care merită amintită Catedrala Sfântului Ioan. Este o realizare arhitecturală aparte, iar interiorul este şi mai impresionant: veţi găsi aici opere de Caravaggio şi Preti, tapiserii de sute de ani şi monumente ale cavalerilor ce au condus insula. Catedrala este una dintre cele mai mari din lume şi este considerată, pe bună dreptate, unul dintre cele mai impresionante exemple de arhitectură barocă din Europa. Cavalerii răpuşi în timpul Marelui Asediu din 1565 au fost înmormântaţi iniţial în fortul St. Angelo, însă, mai târziu, trupurile lor au fost relocate în Catedrala Sfântului Ioan. Cea mai veche piatră funerară datează din anul 1606, ceea ce înseamnă că a fost realizată după 25 de ani de la sfinţirea bisericii. Soldaţii au continuat să fie îngropaţi în catedrală până în secolul al XIX‑lea.
La un moment dat fiecare dintre noi a observat cu coada ochiului o umbră în forma unui om. Ca şi cum cineva ar fi în acea cameră şi te-ar urmări. De fiecare dată când te întorci nu vezi însă nimic.
Aceasta este cea mai veche legendă urbană. Pentru un bărbat, ea s-a dovedit a fi însă adevărată.
Bărbatul locuia singur într-un apartament şi le tot spunea prietenilor că vede umbre în forma unor persoane care se mişcau prin casă. Jura că diverse lucruri dispăreau din apartamentul său, spunea că cineva îi mânca hrana şi îi mişca lucrurile prin casă.
La un moment dat fiecare dintre noi a observat cu coada ochiului o umbră în forma unui om. Ca şi cum cineva ar fi în acea cameră şi te-ar urmări. De fiecare dată când te întorci nu vezi însă nimic.
Aceasta este cea mai veche legendă urbană. Pentru un bărbat, ea s-a dovedit a fi însă adevărată.
Bărbatul locuia singur într-un apartament şi le tot spunea prietenilor că vede umbre în forma unor persoane care se mişcau prin casă. Jura că diverse lucruri dispăreau din apartamentul său, spunea că cineva îi mânca hrana şi îi mişca lucrurile prin casă.
Municipiul Alba Iulia a primit în 2016, pentru al doilea an consecutiv, certificat de excelenţă TripAdvisor, fiind pe locul al doilea în România, după Castelul Peleş, în preferinţele turiştilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alba Iulia a primit certificat de excelenţă din partea TripAdvisor, cel mai mare site de recomandări turistice din lume, pentru al doilea an consecutiv. În urma evaluării şi clasificării ca destinaţie de excelenţă, Alba Iulia a primit numărul maxim de puncte, cinci.
“Avem încă un an în care clasamentul nu s-a schimbat. Suntem pe locul doi în România, după Castelul Peleş, în preferinţele turiştilor. Iar în situaţia dată, trebuie să acceptăm faptul că locul doi nu înseamnă primul care pierde, ci o constantă în modul în care am promovat şi atras turiştii. E unul dintre motivele care ne îndeamnă să consolidăm, să diversificăm ofertele şi să chemăm alături de noi toţi hotelierii şi nu numai. Nu e o simplă diplomă acest certificat, este oglinda felului în care ne percep cei care ne vizitează. Sunt convins că avem posibilitatea să ne schimbăm poziţia în clasament, în mai bine, doar că mingea este de data această şi în zona privată, de unde aşteptăm semnale mai clare şi ferme“, a spus primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile, o staţiune din România a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear. Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune”, spune edilul. Istoria staţiunii a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE – „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată.
Vezi aici cum arată actorii din serialul Game of Thrones în realitate – GALERIE FOTO
Lacul Sfanta Ana s-a format in craterul stins al celui mai tanar vulcan din Romania, acum aproximativ 42.000 de ani. Pentru ca se alimenteaza doar din apa de ploaie, este si foarte curat. Singurul lac vulcanic din Romania ar avea chiar proprietati miraculoase, spun localnicii. Se spune ca oricine atinge apa e spalat de pacate de Dumnezeu.
Cert este ca pe timp de vara apele lacului se incalzesc destul de tare incat locul sa se transforme intr-un strand. Pe margine sunt zone destule pentru plaja dar gratarele pot fi aprinse doar in locuri special amenajate. Va puteti reculege apoi la Capela Sfintei Ana.
Legenda spune ca aici unde acum este construita micuta capela pe vremuri se rugau si paganii. Asta pentru ca in zona rocile vulcanice emana o energie speciala pe care o puteti simti daca venici aici. Tot eruptiile vulcanice au dus si la formarea Tinovului Mohos, o rezervatie naturala unica. Aici puteti intra doar cu un ghid autorizat pentru ca veti merge pe deasupra unui lac acoperit cu un strat gros de turba. Luciul apei se intrezareste ici-colo, iar pe maluri sunt specii de plante carnivore.
Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro
Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.
Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.
În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.
CUM ARATĂ CLĂDIREA CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI
Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139, Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.
Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.
Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.
În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.
În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.