Tag: numire

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • Grupul Fegime se extinde şi îl numeşte director general pe Costin Cuneşteanu

    Cu o experienţă de aproape 20 de ani în domeniul iluminatului şi echipamentelor electrice, Costin Cuneşteanu a ocupat succesiv funcţii de conducere în cadrul departamentelor de marketing şi de vânzări din cadrul diviziei de iluminat a companiei Philips România, contribuind la dezvoltarea strategică şi operaţională a acesteia.

    Grupul Fegime reuneşte companii independente de distribuţie a echipamentelor electrice, combinând avantajele oferite de prezenţa internaţională – strategii unitare la nivel european, schimbul de informaţii şi de experienţă, contracte globale cu marii furnizori, campanii promoţionale desfăşurate simultan în toate ţările etc. – cu avantajele date de flexibilitatea, agilitatea şi serviciile de înaltă calitate ale fiecărui membru, în beneficiul clienţilor şi furnizorilor grupului.

    Fegime operează la nivel european în 18 ţări şi înglobează peste 230 de distribuitori de echipamente electrice, aceştia însumând o cifră de 4.7 miliarde euro şi 10% cotă de piaţă. Furnizorii grupului Fegime sunt companii renumite, dintre care amintim Legrand, Philips, Schneider Electric, Eaton, Obo Bettermann, Pypelife etc.

    În România, Fegime este compus din trei distribuitori de echipamente electrice, Consolight, Levirom şi Power Electric, aceştia reprezentând 8% din piaţa românească de profil, cu o cifră de afaceri de 37 milioane euro şi peste 200 de angajaţi, având filiale în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Craiova.

  • Grupul Fegime se extinde şi îl numeşte director general pe Costin Cuneşteanu

    Cu o experienţă de aproape 20 de ani în domeniul iluminatului şi echipamentelor electrice, Costin Cuneşteanu a ocupat succesiv funcţii de conducere în cadrul departamentelor de marketing şi de vânzări din cadrul diviziei de iluminat a companiei Philips România, contribuind la dezvoltarea strategică şi operaţională a acesteia.

    Grupul Fegime reuneşte companii independente de distribuţie a echipamentelor electrice, combinând avantajele oferite de prezenţa internaţională – strategii unitare la nivel european, schimbul de informaţii şi de experienţă, contracte globale cu marii furnizori, campanii promoţionale desfăşurate simultan în toate ţările etc. – cu avantajele date de flexibilitatea, agilitatea şi serviciile de înaltă calitate ale fiecărui membru, în beneficiul clienţilor şi furnizorilor grupului.

    Fegime operează la nivel european în 18 ţări şi înglobează peste 230 de distribuitori de echipamente electrice, aceştia însumând o cifră de 4.7 miliarde euro şi 10% cotă de piaţă. Furnizorii grupului Fegime sunt companii renumite, dintre care amintim Legrand, Philips, Schneider Electric, Eaton, Obo Bettermann, Pypelife etc.

    În România, Fegime este compus din trei distribuitori de echipamente electrice, Consolight, Levirom şi Power Electric, aceştia reprezentând 8% din piaţa românească de profil, cu o cifră de afaceri de 37 milioane euro şi peste 200 de angajaţi, având filiale în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Craiova.

  • Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari – GALERIE FOTO

    Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
     
    Katharina a profitat din plin de banii câştigaţi de tatăl ei, cheltuindu-i pe excursii cu yacht-ul, maşini de lux şi sticle de şampanie de sute de euro. Acum însă s-a înscris la Universitatea din Amsterdam şi trebuie să stea într-o cameră de cămin; ea şi-a exprimat frustrarea pe mai multe reţele de socializare, spunând că îi este dor de condiţiile de acasă.
     
    Sora ei Alexandra, de 19 ani, este pasionată de echitaţie şi participă la numeroase competiţii de profil. 
     
    Sursă foto: Daily Mail
  • Această carte povesteşte soarta tragică a Titanicului cu 14 ani înainte ca tragedia să aibă loc

    Cu toţii ştim povestea tragică a scufundării Titanicului, însă suntem siguri că nu ştiaţi faptul că Morgan Robertson a scris cartea „Futility, or the Wreck of the Titan” în 1898, care spune povestea unui vas numit Titan care s-a scufundat şi despre care se spunea că nu poate fi scufundat. Mai mult de atât, la jumătatea cursei, undeva în oceanul Atlantic, vasul loveşte un iceberg şi nici în cazul lui Titan vasul nu a avut destule bărci de salvare.

    În carte vasul loveşte icebergul într-o noapte de aprilie la 400 de mile distanţă de Newfoundland. Iar Titanicul a lovit icebergul pe 15 aprilie 1912 la o distanţă de 370 de mile faţă de Newfoundland.

    Morgen Robertson a susţinut că ştia foarte multe lucruri despre construirea de vase maritime şi practicile maritime, iar similarităţile dintre tragedie şi povestea acestuia sunt doar o coincidenţă.

  • Samsung Galaxy S7: prezentare video, specificaţii tehnice

    Samsung a anunţat la Mobile World Congress noua serie de smartphone-uri Galaxy S7. Este vorba despre un model obişnuit, numit pur si simplu Galaxy S7 (cu ecran de 5,1”) şi o nouă variantă cu ecran curbat, care însă iese din tiparele generaţiilor anterioare. Galaxy S7 edge nu diferă doar prin tipul display-ului, ci şi prin dimensiunea sa, fiind livrat cu un display mai mare, de 5,5”.

    Galaxy S7 şi Galaxy S7 edge vin însă cu un hardware similar în rest. Acestea vor fi lansate în modele cu procesor octa-core Exynos sau procesoare quad-core Snapdragon 820, 4 GB memorie RAM, o cameră foto care iese mai puţin în relief, cu obiectiv f/1.7, display cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli) şi un design mai rotunjit faţă de generaţia S6. Şi că tot vorbim despre diferenţe notabile, S7 include şi un locaş pentru carduri microSD, iar în anumite regiuni, acest locaş poate accepta chiar şi o a doua cartelă nano SIM.

    În România, noile smartphone-uri Samsung au fost deja listate pe magazinele de profil şi marii operatori locali, la preţuri care pornesc de la 3.299 lei pentru modelul S7 standard şi 3.799 lei pentru modelul edge.

    Pentru prezentarea video şi specificaţiile tehnice intraţi pe www.go4it.ro

  • Cine sunt tinerii români cu spirit antreprenorial care au ales să facă business cu şi prin YouTube?

    Chad Hurley, Steve Chen şi Jawed Karim, foştii directori ai PayPal, au creat site-ul youtube.com într-o cameră aflată deasupra unei pizzerii şi a unui restaurant japonez. Povestea spune că unul dintre ei era frustrat de faptul că nu putea găsi imagini cu incidentul Nipplegate din 2004, de la Super Bowl, la care un defect al rochiei lui Janet Jackson a permis să îi fie dezgolit un sân în timpul unui spectacol cu Justin Timberlake. La momentul respectiv, a fost cel mai căutat termen pe internet, un indiciu al interesului pentru imaginile video.

    Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat „Me at the zoo“. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.

    Zece ani mai târziu, peste 400 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 6 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 100 de ţări. Astfel, apariţia unei categorii de antreprenori care să speculeze potenţialul YouTube era inevitabilă. Noi i-am numit, simplu, videoantreprenori.

    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţia creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.

    Dacă numele Felix Kjellberg nu vă spune nimic, probabil că nu faceţi parte dintre cei 42 de milioane de abonaţi ai canalului PewDiePie. Tânărul suedez a început să se filmeze în timp ce juca jocuri video în 2010, iar în scurt timp a devenit unul dintre cele mai populare personaje de pe YouTube. PewDiePie are mai mulţi abonaţi decât Eminem, Rihanna sau chiar decât canalul oficial al celor de la YouTube. Suedezul Kjellberg generează venituri anuale de până la 17 milioane de dolari şi nu este singur în acest grup select al videoantreprenorilor milionari.

    O altă personalitate online este Michelle Phan, care publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe şi care a depăşit deja un miliard de vizualizări. Un alt exemplu este Evan, un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru YouTube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual. EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute.

    Dacă cei pe care i-am amintit mai sus au devenit repede adevărate senzaţii pe internet, ideea de a face bani din clipuri a rămas pentru destul de mult timp învăluită într-un oarecare mister. Un amplu material publicat de cei de la The New York Times la începutul lui 2014 a încercat să afle cât de greu este pentru creatorii de conţinut original să câştige sume consistente şi care este secretul celor care reuşesc să facă asta. Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi.

    Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzită. Pentru a avea tot timpul conţinut relevant pe cele cinci canale, Olga Kay trebuia să urce în jur de 20 de clipuri pe săptămână – iar asta îi ocupa aproape tot timpul, ea ocupându-se şi de montaj, şi de prezentare. Ea împărtăşea însă, alături de alţi aşa-numiţi youtuberi, îngrijorare pentru scăderea lentă, dar continuă a preţului oferit de Google pentru afişările generate de canalele sale. Dacă în 2012 proprietarul unui canal primea 9,35 dolari la fiecare mie de reclame afişate, în 2014 suma coborâse deja la 7,60 dolari.

    Dar calculul se complică, pentru că reclamele nu sunt afişate de fiecare dată când cineva urmăreşte un clip; David Burch, purtător de cuvânt al TubeMogul, estima că doar în două din zece cazuri un clip va conţine şi un mesaj publicitar. Astfel, la un milion de afişări, cei de la YouTube iau în calcul doar cele 200.000 care conţin şi un mesaj publicitar ataşat.

    Dar, fără a mai surprinde pe nimeni, calculul se complică din nou: „Majoritatea formatelor de publicitate Google au la bază conceptul de interes al userului, care trebuie să dovedească printr-un anumit tip de acţiune interesul faţă de acea reclamă. În cazul reclamelor de tip «pre roll», care apar înaintea clipurilor de pe YouTube, advertiserul plăteşte doar dacă userul nu a închis reclama respectivă în primele 30 de secunde (apăsând butonul Skip Ad) sau dacă utilizatorul a dat clic pe un link din mesajul publicitar. Preţul publicităţii se stabileşte printr-o licitaţie electronică în timp real, care ţine cont de calitatea mesajului (cuantificată prin rata de vizualizare) şi preţul pe care advertiserul este dispus să-l plătească“, explică Florin Pravai, YouTube lead la Google România. În ceea ce priveşte veniturile generate din reclame pe YouTube, aproximativ jumătate din acestea ajung la creatorii de conţinut, cealaltă jumătate fiind investită de YouTube în mentenanţa şi dezvoltarea platformei.

    Pe scurt, explică Florin Pravai, „sistemul de monetizare a YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit «revenue share»). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.“ Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

  • Trei antreprenori români caută finanţare pentru un magazin de jocuri

    Sebastian Maraloiu (28 de ani), absol­vent al Universităţii Transilvania din Bra­şov, împreună cu Manuel Boca (33 de ani) şi Dragoş Iordache (26 de ani) au dezvoltat un magazin de jocuri de mobil care include o descriere video a aplicaţiilor, numită GameGif, pentru care au în plan să obţină în acest an o finanţare de 50.000 de euro.
     
    Aflat încă în varianta de testare, magazinul a obţinut până acum o finanţare de 5.000 de euro – un premium în cadrul unei competiţii pentru start-up-uri. 
     
    Citiţi mai multe pe www.zf.ro
  • Povestea ardeleanului care a ajuns bancher la Londra, iar acum a fost numit secretar de stat în Guvern

    Manuel Costescu, corporate banker la JP Morgan, a fost numit de către premierul Dacian Cioloş în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat. 

    Manuel Costescu, în vârstă de 40 de ani, este corporate banker la JP Morgan şi locuieşte în Londra, dar s-a născut la Sibiu. Anterior,  a lucrat şi la McKinsey & Co, o firmă americană de consultanţă în management cu sediul în New York, dar şi la Brattle Group, o altă companie ce oferă consultanţă în economie şi finanţe.

    El deţine un MBA obţinut la Sloan School of Management de la Massachusetts Institute of Technology, un master în dezvoltare internaţională de la Kennedy School of Government din cadrul Harvard şi o diplomă în economie de la Universitatea Brandeis din Massachusetts.

     

  • Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Pe lângă zeci de produse dezvoltate în laboratoarele Apple, Steve Jobs a realizat şi design-ul unui yacht numit Venus. Deşi a fost lansat la apă la mai bine de un an după moartea sa, puţină lume ştia cum arată nava. 
     
    Anul trecut, pe reţelele de socializare au apărut mai multe poze realizate pe coasta insulei Norman din arpelagul insulelor British Virgin care prezentau misteriosul yacht.
     
    Imagini: Instagram / Woodsholeinn
     
    Este aproape imposibil să vorbeşti despre Steve Jobs fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Dar în spatele acestei măşti atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputaţia mai puţin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh şi coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, preşedintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acţionează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ţine de promisiuni, nu respectă obligaţii, nu vine de multe ori la întâlniri sau şedinţe şi este adesea iresponsabil. Şi pare să fi avut dreptate.
     
    In momentul in care ela a preluat conducerea Apple, in 1997, compania abia se mai tinea pe picioare; inainte de moartea lui Jobs, Apple avea un capital de 105 miliarde de dolari, plasandu-se in fata Dell si in spatele Intel

    Este greu de vazut cum aceste lucruri s-ar fi intamplat daca Apple s-ar fi conformat cu filozofiile standard de la Silicon Valley, spun analistii de pe piata, care considera ca Apple creaza produsele dupa niste tipare vechi: incuie usile si nu mai spune nimic pana produsul este perfect si gata pentru a putea fi lansat. “Si toate acestea se datoreaza lui Steve Jobs care era un manager foarte atent, din toate punctele de vedere” a spus Cordell Ratzlaff, un manager Apple. “Nu scapa niciun produs fara sa fie analizat cu minutiozitate de catre acesta, avea grija sa verifice tot, pana la nivelul pixelilor”.