Tag: Londra

  • Cinematograful viitorului: când spectatorii joacă în film (VIDEO)

    Astfel, pentru unul din spectacolele sale, “Casablanca”, a transformat sala în barul lui Rick din film, a vândut bilete la film care semănau a paşapoarte, iar spectatorilor li s-a sugerat să vină îmbrăcaţi cât mai aproape de moda anilor ’40.

    Pentru altă proiecţie, “Prometheus”, un depozit din Londra a devenit navă spaţială, spectatorii fiind îmbrăcaţi în costume speciale, în timp ce pentru “Ghostbusters” sala a fost transformată în hotelul în care vânătorii de fantome din film prind prima fantomă, unde actori costumaţi în oameni de ştiinţă ofereau explicaţii cu privire la echipamentele vânătorilor, precum şi o plimbare printr-o bibliotecă bântuită.

    Preţul unui bilet la Future Cinema este de 35 de lire (42,6 euro). Până acum, spectacolele Future Cinema au călătorit în oraşe britanice, dar şi la Berlin, Paris sau Kabul, iar în acest an, proprietarii intenţionează să le lanseze şi la Los Angeles şi New York.

  • Cel mai mare pod solar din lume a fost inaugurat (VIDEO)

    Construcţia, ce traversează fluviul Tamisa din Londra, în apropiere de Blackfriars Bridge, este acoperită cu 4.400 de panouri fotovoltaice care asigură jumătate din consumul energetic necesar, notează The Guardian.

    First Capital Connect, firma care administrează gara de la Blackfriars, se aşteaptă ca emisiile de dioxid de carbon să scadă cu peste 500 de tone pe an. Reprezentanţii speră ca şi acoperişul, usor de recunoscut, să devină un simbol pentru eforturile Londrei de a deveni un oraş sustenabil din punct de vedere al energiei “verzi”.

    Al doilea pod solar ca mărime este cel din Kurilpa Footbridge, Australia, construit în 2009 în Australia.

  • Londra are cele mai mari costuri de parcare din lume

    O platformă online engleză care închiriază locuri de parcare a alcătuit un top al celor mai scumpe oraşe pentru parking, scrie Business Insider.

    Potrivit studiului ParkatmyHouse.com, Londra este oraşul cu cele mai mari costuri de parcare, aproape 70 de dolari pe zi.

    Topul este dominat de marile oraşe europene, incluzând Paris, Stockholm, Zurich şi Brussels. De asemenea, în top au intrat şi Tokyo pe locul 2 cu 62 de dolari pe zi, New York cu 46 de dolari pe zi, şi Sydney pe locul 5 cu un cost de parcare de 47 de dolari pe zi.

    Din fericire pentru locuitori şi turişti, aceste oraşe au sisteme de transport public bine dezvoltat însă pe de altă parte, nu sunt deloc ieftine. 7 din cele 10 oraşe din top au cele mai mari costuri din lume pentru accesul la mijloacele de transport, mai notează Business Insider.
     

  • SUA şi Marea Britanie avertizează opoziţia siriană să participe la conferinţa de la Geneva

     “Statele Unite şi Marea Britanie ne-au spus: trebuie să mergeţi la Geneva”, a declarat oficialul, sub acoperirea anonimatului, potrivit BBC şi The Guardian. “Ne-au spus foarte clar că nu vor mai continua să ne susţină aşa cum o fac acum şi că ne vom pierde credibilitatea în faţa comunităţii internaţionale dacă nu vom participa la conferinţă”, a adăugat el.

    Coaliţia opoziţiei siriene urmează să decidă vineri în legătură cu participarea la conferinţa de pace prevăzută la Montreux, în Elveţia.

    Potrivit BBC, responsabilul menţionat a pus sub semnul întrebării “alternativele” Washingtonului şi Londrei. “Pe de o parte se află în faţa unui dictator sângeros, care a folosit armele chimice, iar pe de altă parte este vorba despre Al-Qaida, deci cu cine vor vorbi din partea noastră?”, s-a întrebat responsabilul.

    Cititi  mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studenta care la 24 de ani şi-a deschis o afacere la Londra: În cinci ani voi face primul milion de lire sterline

    Irina Alionte a absolvit facultatea de marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a lucrat part-time în perioada studiilor în afacerea familiei de la Bucureşti, Shakespeare School, una dintre şcolile locale specializate în cursuri de limbă engleză.

    “Nu mă văd mergând la serviciu după un program fix de la nouă la cinci. Întreaga mea familie este una de antreprenori aşa că nu aş putea niciodată să lucrez pentru altcineva”, spune Alionte. A plecat în 2011 în Marea Britanie pentru a urma un program de masterat şi a deschis Club Cardio, imediat după absolvire, în incinta clubului de noapte din campusul universitar, unde la primul eveniment au participat peste 40 de studenţi.

    “Club Cardio a fost o idee care mi-a venit în timpul şcolii când mi-am dat seama că lumea se simte intimidată să facă mişcare într-o sală cu lumini şi oglinzi puternice. Aşa că m-am gândit că în atmosfera unui club de noapte, lucrurile ar sta altfel, iar fetele se pot simţi ele însele. Aşa combinăm dansurile şi exerciţiile fizice cu distracţia, la o oră la care cluburile oricum stau nefolosite”, spune Irina Alionte. În prezent, tânăra operează conceptul Club Cardio în trei universităţi din Marea Britanie, urmând să ajungă la zece instituţii de învăţământ până la finele anului. Ea a organizat evenimente-pilot şi în cluburile din Londra pentru cel mai mare lanţ de astfel de localuri, Luminar Group, însă costul închirierii acestor spaţii nu îi permite momentan să îşi extindă afacerea. Alionte organizează în prezent circa zece evenimente lunar, din care câştigă 5.000 de lire sterline. 

    Alionte a avut ocazia să cunoască antreprenori cu experienţă care au crezut în ea şi astfel a primit finanţare şi îndrumare de la cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie. Având susţinerea mentorilor, a reuşit să extindă conceptul de evenimente de fitness în mai multe oraşe din Anglia şi a primit premiul Best Business Growth după doar un an de la înfiinţarea afacerii. Alionte a primit şi 3.000 de lire sterline de la statul britanic, fonduri obţinute printr-un program de sprijinire a tinerilor antreprenori.

    “La 30 de ani vreau să fac primul milion”, mai spune tânăra de 25 de ani, la un an de la demararea afacerii.

  • Cât trebuie să scoţi din buzunar dacă vrei să locuieşti în cel mai scump oraş din lume

    Experţii de la Expatistan.com au realizat un studiu care scoate în evidenţă preţul pe care un om de rând trebuie să îl plătească dacă doreşte să locuiască în Londra.

    Rezultatele analizei arată că în Londra petroloul este mai scump decât în New York şi Paris, preţul pentru o cafea este de £2.86, cu 60% mai mult faţă de Roma, iar un bilet la cinema poate ajunge la £22 pentru două persoane, comparativ cu £14 în Sydney şi £10 în Singapore.

    Raportul ilustrează şi preţul chiriilor şi al combustibilului. Astfel, chiria pentru un apartament în capitala Marii Britanii este de £2.500 pe lună faţă de £1,242 în Toronto, iar un litru de benzină costă £ 1.40.

    În ceea ce priveşte produsele electronice, preţurile sunt mai mici decât în Tokyo, dar mult mai mari comparativ cu New York-ul de unde se pot achiziţiona cele mai ieftine gadget-uri.

    Cercetarea a fost efectuată pe 200.000 de persoane din 1.600 de oraşe din întreaga lume.
     

  • Un avion A380 al Singapore Airlines a aterizat de urgenţă la Baku

     “Au fost distribuite măştile de oxigen şi avionul a aterizat fără probleme pe aeroportul din Baku la ora 01.03 (duminică, 23.03 ora României)”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al SIA.

    Cei 467 de pasageri şi 27 de membri ai echipajului sunt nevătămaţi, a adăugat el, fără a putea preciza motivele depresurizării.

    Într-un mesaj difuzat pe Facebook, un pasager, Matthew G. Johnson, a explicat că a auzit un “zgomot puternic de aer ca provenea de la uşa situată cinci rânduri mai departe” de el, la scurt timp după decolarea din Londra.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce oraşe preferă românii pentru City Break

    Londra este prima destinaţie preferată de turiştii români, aceasta fiind urmată de Paris şi Roma. Preţurile pachetelor pornesc de la 120 de euro de persoană pentru o vacanţă tip City Break la Roma, 180 de euro de persoană pentru un weekend la Londra şi de la 200 de euro pentru oraşul iubirii, Paris.
    Profilul cumpărătorilor identificat de agenţie este al cuplurilor de tineri, cu venituri medii spre ridicate, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, care doresc să petreacă timp împreună şi care aleg să viziteze oraşul după un program personalizat de ei.


    ´´Anul acesta am fost asaltaţi de cereri de vacanţe de weekend, în toate destinaţiile noastre, dar mai ales în acestea trei, Londra, Paris şi Roma. Este un adevărat boom, pe care l-aş putea explica spunând că oamenii nu mai aşteaptă sejurul clasic ci vor să descopere alte ţări şi alte culturi şi în extrasezon. (…) Am avut multe cereri anul acesta si pentru Verona, Istanbul, Lisabona, Barcelona, Veneţia, Praga´´, a declarat Monica Zorzon, director al agenţiei Brava Tour.

     

  • Poliţia din Londra, în vizită în România pentru a-i descuraja pe români să imigreze

     Potrivit BBC, Comisarul-şef Adrian Usher de la Barnet, în nordul Londrei, zona cu cei mai mulţi români din Marea Britanie, mulţi dintre ei romi, vrea să-i descurajeze pe români să plece în Marea Britanie dacă nu au un loc de muncă garantat, prezentându-le riscurile de a fi exploataţi, scrie reporterul Paul Kenyon de la emisiunea BBC One Panorama. Kenyon a însoţit poliţia în această vizită în Transilvania, iar reportajul pe care l-a realizat, ”The Romanians are Coming?” (Vin românii?), urmează să fie difuzat luni seara pe BBC One.

    Usher a vizitat satul Apata din Carpaţi, după ce s-a constatat, în urma evacuării unor români care au ocupat un teren al unui club de fotbal din Hendon, în iunie, că 65 dintre cele 68 de persoane surprinse dormind în adăposturi improvizate proveneau din această localitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficial european: Comisia Europeană va evalua măsurile Londrei privind accesul românilor la sistemul de beneficii

     “Comisia va evalua compatibilitatea cu legea europeană a oricărei măsuri britanice privind accesul cetăţenilor europeni la sistemul de beneficii sociale din Marea Britanie, dacă şi când detaliile unei astfel de măsuri vor fi finalizate şi nu înainte”, a spus Jonathan Todd, întrebat care este poziţia CE faţă de restricţiile pe care Londra vrea să le impună românilor şi bulgarilor.

    Pe de altă parte, oficialul european a subliniat că, în cazul cetăţenilor europeni care nu sunt activi din punct de vedere economic, legea comunitară “cere statelor membre să aplice măsuri puternice de protecţie împotriva aşa-numitului turism pentru beneficii”.

    “Cetăţenii care nu sunt activi pot avea acces la beneficii într-o ţară europeană doar dacă sunt rezidenţi acolo. În cazul muncitorilor din alte state membre, legea europeană cere să le fie asigurat un tratament egal cu cel aplicat muncitorilor din ţara-gazdă în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii şi condiţiile de lucru”, a mai precizat Todd.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro