BusinessMagazin

Tag: firma

  • Piaţa de M&A a câştigat un pic peste 10% în 2014. Tranzacţiile se apropie de 400 de milioane de euro

    Astfel, tranzacţiile efectuate s-au apropiat de 400 de milioane de euro, sumă care include doar operaţiunile a căror valoare a fost făcută publică de către părţile implicate, dar care nu ia în calcul listările la bursă, tranzacţiile imobiliare, deal-urile a căror valoare nu a fost făcută publică sau cele care sunt sub 5 milioane de euro. Dacă ar fi luate în calcul şi acestea, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii ar fi mult mai mare. Datele companiei Mergermarket arată că cea mai mare tranzacţie de anul acesta este vânzarea de către Bank of Cyprus a Societăţii Companiilor Hoteliere Grand, într-un deal complex, care a cuprins 35% din acţiunile firmei, o facilitate de credit şi un împrumut subordonat.

    Pe locul doi se află preluarea de către traderul de cereale Nidera, deţinut de chinezii de la Cofco, a 51% din operatorul portuar United Shipping Agency, deţinut de antreprenorii români Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu. Miza acestui deal a fost faptul că le asigură chinezilor ieşirea pe piaţa de export de la Marea Neagră printr-un terminal de 228.000 de tone, unul dintre cele mai mari din portul Constanţa.

    Iar pe locul trei se află un deal din sectorul financiar, preluarea de către OTP Bank a 100% din acţiunile Millennium Bank România.

    În total, Mergermarket, companie de media specializată pe sectorul financiar, a numărat 25 de deal-uri în primele 11 luni din 2014, dar în continuare sunt aşteptate noi tranzacţii pe final de an. Nu sunt incluse deal-urile din imobiliare, cele mai mari fiind cele realizate de sud-africanii de la NEPI, care au preluat Promenada Mall pentru 148 de milioane de euro, şi de dezvoltatorul imobiliar P3, controlat de fondul american de investiţii TPG şi compania canadiană Ivanhoe Cambridge, care a preluat, pentru aproximativ 120 de milioane de euro, Europolis Logistic Park. Alt deal care nu a fost prins în statisticile Mergermarket este cu 10% din acţiunile Băncii Transilvania (vândute de Bank of Cyprus) pentru 366 milioane lei

    (82,5 milioane euro). Unul dintre principalii cumpărători a fost SIF Moldova, care a devenit al doilea mare acţionar după BERD. În aceeaşi situaţie se află tranzacţiile cu pachete de acţiuni ale unor companii precum bauMax, Congaz, Urgent Curier, Eni România, Emon Electric, Blue Coffee Service, Romprest, World Class, Praktiker, Lemarco.

    2014 a adus şi o mai mare activitate a fondurilor de investiţii. Spre exemplu, Axxess Capital a preluat Nextebank şi furnizorul de soluţii IT Star Storage. Achiziţii a realizat şi Oresa Ventures, care a consolidat poziţia companiilor din portofoliu, dar a parafat şi o nouă achiziţie.

    Iar ultimele zile din 2014 ar putea să mai aducă tranzacţii precum exitul Enel, după ce italienii au scos la vânzare, în această vară, activele de distribuţie şi furnizare a energiei din România, în încercarea de a-şi reduce datoriile; este posibil ca şi omul de afaceri Ion Ţiriac să vândă şi participaţia de 45% pe care o mai deţine la UniCredit Ţiriac Bank către grupul italian UniCredit, după cum anunţa presa italiană în vară.

  • Afacerile antreprenorilor români care închiriază brazi de Crăciun se îndreaptă spre faliment. În alte ţări, businessul este profitabil

    Închirierea unui brad în ghiveci costă doar 10% din preţul unui pom de Crăciun, spun proprietarii de pepiniere. De exemplu, un brad mare şi bogat care costă 400 de lei poate fi adus acasă pentru perioada Sărbătorilor pentru doar 40 de lei. Românii nu sunt însă tentaţi de ofertă.

    Printre firmele care includ astfel de servicii se numără bradcrăciun.ro sau brazidecrăciun.ro. Acestea oferă brazi de închiriat, aduc pomul acasă în Ajun şi după sărbători vin să îl ia înapoi. Până acum, românii nu au fost foarte interesaţi de această variantă, preferând să plătească în plus şi să păstreze pomul mai apoi în grădină.

    “Nu prea a mers, pentru că românii nu sunt obişnuţi cu îngrijirea plantelor”, susţine un proprietar de pepinieră, citat de Digi24. “Au fost cazuri în care s-au închiriat şi au fost aduşi înapoi într-o stare deplorabilă, jalnică.”

    Cei care vor să păstreze bradul de Crăciun şi după sărbători trebuie să plătească între 150 şi 180 de lei pentru un molid în ghiveci. Bradul normandian porneste în schimb de la 250 de lei şi un soi de 5 metri, poate ajunge de exemplu până la 2.800 de lei. Un brad argintiu de un metru costă în jur de 85 de lei, în timp ce un astfel de brad, mult mai înalt însă şi mult mai bogat în ramuri costă până la 2.500 de lei, notează sursa citată.

    Practicat deja în Canada, SUA şi Elveţia, obiceiul de a împodobi casa de Crăciun cu un brad viu plantat într-un ghiveci se răspândeşte tot mai mult şi în Franţa datorită unei firme care închiriază coniferele pe perioada sărbătorilor de iarnă, conform Agerpres. Se evită în acest fel tăierea unui mare număr de copaci, iar Crăciunul poate fi plin de farmec cu un brad ‘adoptat’, cum spune firma pariziană Treezmas, care promovează această practică ecologică.

    Bradul este comandat pe internet şi livrat acasă împreună cu un ‘manual de îngrijire’. După sărbători, firma îl preia şi îl transportă la pepiniera de la care provine. Dacă bradul se usucă, ceea ce se întâmplă în 20-30 % din cazuri din cauza temperaturii ridicate din locurile în care a fost amplasat, materialul lemnos este folosit drept combustibil sau este dat la reciclat.

    În 2012, când a fost lansată această firmă, numărul comenzilor a fost de 400, iar pentru 2014 se aşteaptă că va ajunge la 1.400. Cifra de afaceri estimată, de 80.000 de euro, este încă insuficientă pentru a face rentabilă mica afacere lansată de patru ingineri, care lucrează în alte părţi pentru a se întreţine. Ei susţin însă că vor să contribuie în acest fel la schimbarea obiceiurilor de consum şi, totodată, să câştige experienţă în afaceri, mai scrie sursa citată.

  • O companie aeriană cu un singur avion vinde bilete la clasa business la preţ de economy

    La Compagnie, o firmă privată cu un singur avion, oferă locuri business class la jumătate faţă de preţul altor companii. Compania operează un singur zbor pe zi, pe ruta New York – Paris.

    “Suntem o companie franceză, aşa că mâncarea este extrem de importantă. Sunt feluri pe care în mod normal le-ai avea într-un restaurant”, a declarat unul dintre directorii companiei, citat de WSJ.

    Toţi pasagerii au acces la o tabletă, iar scaunele se pot transforma în paturi pentru a permite odihna pe o suprafaţă plană.

    Compania oferă trei tipuri de bilete: unul flexibil, care poate fi folosit oricând, semi-flexibil, valabil pentru o perioadă limitată, şi biletele promoţionale, care pot fi achiziţionate cu 1.250 de dolari de persoană, preţ similar celor de la clasa economy ale altor companii aeriene.

  • Şefa Metropolitan Life aplică o formulă nouă de conducere a companiei

    „Sari mai întâi şi apoi vezi dacă ai plasa dedesubt – cam aşa au fost deciziile mele în viaţă“, rezumă Emilia Bunea, noul CEO al Metropolitan Life Asigurări, modul cum şi-a dezvoltat cariera. În ultimii 13 ani a avut funcţii la nivel executiv, iar ultimii trei i-a petrecut în cadrul sediului central al ING Group din Amsterdam, unde a activat iniţial ca CFO pentru Europa Centrală şi de Est pe segmentul asigurărilor, iar ulterior ca CFO al grupului pe acest segment la nivelul întregului continent.

    Experienţele de expatriat şi de management, presărate cu umor şi multe expresii englezeşti, au fost principalele linii pe care Emilia Bunea şi-a construit discursul în cadrul evenimentului Meet the CEO în care s-a prezentat reprezentanţilor mediului de afaceri din România. „Poate că, deşi nu sunt religioasă, a contat foarte mult în definirea mea faptul că sunt nepoată de preoţi.“ Modelul ei în viaţă a fost unul dintre bunici, al cărui nume îl poartă acum o stradă din satul aflat în apropiere de Ploieşti, unde a copilărit împreună cu mama şi cu cele două surori. „De aici cu siguranţă un psiholog ar trage nişte concluzii referitor la capacitatea noastră de afirmare feminină“, glumeşte ea.

    Drumul său spre afirmare l-a început urmând tendinţele perioadei de dinainte de 1989, când, dacă erai bun la matematică, fie studiai această disciplină, fie, „dacă nu voiai să fii trimis în satul de unde se agăţa harta, Automatica“. S-a înscris la  Facultatea de Automatică din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1993, însă diploma de inginer nu a ajutat-o prea mult pentru că, imediat după Revoluţie, a realizat că nu Automatica era ce îşi dorise. 

    În 1995, s-a angajat ca secretară la firma israeliană Comtel Rom, a cărei activitate era găsirea oportunităţilor de afaceri în România pentru potenţialii parteneri israelieni. În următoarea perioadă a fost nevoită să bată ţara în lung şi-n lat pentru găsirea unor oportunităţi de afaceri. A avut astfel prilejul să interacţioneze cu o varietate de firme, de la cele din publicitate până la producători de lumânări sau cabluri. A lucrat în această firmă până în 1997, când a devenit manager executiv. „A fost o  şcoală foarte bună. Era o vreme în care influenţa investitorului străin era foarte mare, iar atunci când venea o puştoaică de 20 şi ceva de ani spunând că are investitori străini în spate, se întâlnea direct cu directorii companiilor respective care îi puneau pe masă modelul şi strategia de business.“

    După doi ani petrecuţi în cadrul firmei israeliene, viaţa sa a urmat o curbă accelerată în care s-au născut cele două fiice ale sale, a avut două locuri de muncă – în cadrul Capital Securities şi a doua la compania de asigurări Interamerican (Eureko) -, a făcut un masterat la ASEBUSS şi a obţinut şi certificarea CFA. „Dacă aş fi povestit unui olandez toate lucrurile acestea şi rapiditatea cu care s-au succedat sau s-au suprapus uneori, ar fi fost surprins de determinarea mea. Românii sunt mult mai motivaţi să se afirme, să înveţe ceva, de unde şi motto-ul meu: învăţarea nu este obligatorie, dar nici supravieţuirea.“

    Saltul la banca de investiţii Capital Securities a fost logic din punctul ei de vedere datorită aplecării sale către vânzări. Schimbarea carierei sale s-a întâmplat odată cu proiectul hotelului Holiday Inn, ce urma să fie construit în apropiere de aeroportul Henri Coandă din Otopeni şi pentru care a început să caute finanţare alături de alţi parteneri. „M-am întâlnit cu Ion Florescu, şeful de la Capital Securities, care nu ne-a dat finanţarea, dar care m-a luat pe mine.“

    Bunea s-a angajat astfel, în 1997, pe poziţia de research & sales manager al companiei. „Experienţa de vânzare a fost de departe cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă.“ Dacă iniţial vindea acţiuni, problemele economice din regiune din anul 2000 au marcat trecerea şi către vânzarea de investiţii de capital. „De fapt, ceea ce vindeam cel mai mult în perioada respectivă era România, nu se ajungea la discuţii individuale pe acţiuni, pentru că erau de fapt microacţiuni pentru toţi clienţii cu care vorbeam.“ Exemplifică prin discuţiile cu clienţi de la Londra sau New York cărora, în momentul când le povestea, de pildă, de producătorul de ciment Casial, cu multipli atrăgători şi cu perspective de creştere, dar a cărui capitalizare era pentru ei infimă, discuţiile se opreau.

  • Un tânăr antreprenor din online speră să dea lovitura cu un ERP ieftin

    PLANUL MEU ESTE SĂ VIRTUALIZEZ OFFLINE-UL“, REZUMĂ ALEXANDRU CÎRCEI, PROPRIETARUL COPIMAJ GRUP, O MICĂ AFACERE DE FAMILIE PRIN CARE TÂNĂRUL A ÎNCERCAT PÂNĂ ACUM MAI MULTE PROIECTE ANTREPRENORIALE.

    La sfârşitul anilor 2000, după terminarea facultăţii, a început să se implice în firma fondată de tatăl său, cu gândul de a o dezvolta. Primul pas a fost să facă un magazin online, pe care l-a numit lifemag.ro şi la care a muncit aproape un an, timp în care alte branduri de shopping online câştigau piaţa.

    Alex Cîrcei, care repara calculatoare şi vindea componente încă de la terminarea liceului, îşi stabilise deja o clientelă în zona unde locuia (cartierul bucureştean Rahova) şi se poziţionase diferit de concurenţii săi prin faptul că livra comenzile în aceeaşi zi. Lifemag.ro a câştigat două premii la gala premiilor e-commerce din 2009 şi vizibilitatea i-a adus proiecte noi – ”Am luat multe proiecte noi, deoarece m-am urcat pe scenă la gală şi am mulţumit Copimaj pentru construcţia site-ului„.

    A început astfel să facă magazine online, dar în aceeaşi perioadă a decis că trebuie să îşi dezvolte şi produse proprii – primul astfel de proiect a fost platforma de comerţ online Live2C, o soluţie de dezvoltare pentru magazine online, prima platformă e-commerce SaaS de pe piaţa din România. A făcut magazine online pentru Cristallini, pentru Băcănia Veche, pentru Tudor Tailor, dar, la sfârşitul anului 2010, a trecut la următorul proiect şi a început să dezvolte Storebeez, o comunitate online pentru zona de e-commerce.

    În 2011, după ce aplicase cu Storebeez la mai multe incubatoare de afaceri, a fost acceptat de Oxygen Accelerator din Birmingham. Înainte de a pleca pentru cele trei luni în UK, Cîrcei a vândut lifemag.ro (lui debo.ro) şi Live2C (lui Asesoft).

    A STAT TREI LUNI ÎN BIRMINGHAM, DAR SPUNE CĂ A CRESCUT ACOLO CA ANTREPRENOR DE PARCĂ AR FI STAT TREI ANI: ”Dincolo de lucrurile învăţate ca antreprenor şi ca dezvoltator de soft, am realizat când m-am întors de acolo trei chestiuni: că 90% din comerţ este offline, că online-ul oferă încă posibilităţi nelimitate şi că offline-ul se inspiră din online, cu care mi-am dat seama că se poate face business la scară mare„. De fapt, Cîrcei s-a întors acasă şi a luat câteva decizii importante: să lucreze full time la Copimaj, să nu mai implice resurse din Copimaj în alte proiecte ale sale şi să se focuseze pe magazine fashion şi de bijuterii.

    Primul nou proiect pe care l-a început după aceste decizii şi care are legătură cu îmbunătăţirea serviciului pe care îl vinde prin Copimaj este Lupsale, un serviciu de e-mail marketing al cărui scop este ca, la primirea newsletterului, clientul să poată cumpăra direct produsele despre care se vorbeşte. A lansat Lupsale la Techcrunch Disrupt 2013 în San Francisco şi tot acolo a deschis şi un birou unde este şi acum sediul companiei. Prima vizită în Silicon Valley i-a adus lui Cîrcei alte răspunsuri, la alte întrebări: ”În Sillicon Valley mi-am dat seama că acolo totul e foarte tehnic şi că pe ei îi interesează doar răspunsuri la întrebările: ce produs ai? La ce foloseşte? Câţi bani poate aduce? Când poate fi gata? Orice altceva te priveşte. Oamenii din Silicon Valley nu au nevoie de lideri sau de oameni cu păreri, ci de proiecte cu mare potenţial„. Aşa că s-a întors dezamăgit, dar realist şi convins că principalul său skill este pe vânzări, aşa că a decis să şi-l folosească.

    La biroul său din Dorobanţi îl aştepta însă altceva. La Rosa, de al cărei magazin online se ocupase de la început, avea nevoie de un ERP. ”Nu am găsit nimic în bugetul pe care mi l-au dat, între 30 şi 50.000 de euro. Aşa că am început noi să lucrăm la un ERP„, povesteşte Cîrcei, care a lansat Copimaj ERP la IMWorld 2014 şi l-a implementat ulterior şi celorlalte companii client, precum Cristallini, Bebetex sau Silver Décor.

    Cîrcei îşi descrie produsul firesc, considerând că acesta este următorul pas în dezvoltarea retailului: ”Produsul acesta conectează online cu offline. Unim într-o platformă online toate comenzile şi fluidizăm procesul„. ERP-ul dezvoltat de Copimaj are 5 module, care pot fi implementate separat, şi costă până în 20.000 de euro (preţul mediu pentru implementarea unui ERP variază în funcţie de mărimea firmei, de specificul de activitate, de gradul de dispersare geografică sau de infrastructura tehnologică şi este, în medie, de ordinul sutelor de mii de euro).

  • Un tânăr român de 28 de ani şi-a construit o firmă de 50 de milioane de lire sterline. Nu are maşină şi stă cu chirie

    Emi Gal are 28 de ani şi este CEO al Brainient, o afacere online prezentă pe mai multe continente. Televiziuni din ţări precum Germania, Franţa sau Marea Britanie folosesc platforma produsă de Brainient pentru a face publicitate pe tablete şi telefoane, scriu cei de la stirileprotv.ro.

    Concret, Brainient este o soluţie de integrare a anunţurilor publicitare în cadrul conţinutului vizionat pe dispozitive mobile.

    “Avem clienţi care rulează campanii pe mai multe pieţe, precum Brazilia sau Singapore”, a declarat Emi Gal în cadrul unui interviu acordat celor de la The Guardian. “Coordonăm toate aceste campanii de la sediul din Londra, având de asemenea oameni de vânzări în multe alte locaţii.”

    Deşi are o situaţie financiară foarte bună, tânărul nu are maşină şi locuieşte cu chirie într-unul dintre cele mai active cartiere din Londra, Soho. Emi Gal împarte apartamentul cu un amic, şi el antreprenor de succes.

    Emi Gal a fost pasionat de informatică de când era copil. La 10 ani s-a apucat să creeze cărţi de vizită pentru profesorii din şcoala sa; ulterior a învăţat să programeze şi a făcut site-uri. La 19 ani a pornit prima sa firmă, iar câteva luni mai târziu a închiriat un birou pe Calea Dorobanţi, notează sursa citată.

    Compania lui Emi Gal, Brainient, este în prezent evaluată la 50 de milioane de lire sterline.

  • O ieşeancă de 36 de ani face un milion de euro din vânzarea de perdele

    Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 25 de adrese de Facebook. Încasările de anul trecut au fost de 4,7 milioane de lei, iar reţeaua de magazine se extinde, ajungând acum la 24 de spaţii. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze anul viitor cifra de afaceri.

    Perdele cu design personalizat, pernuţe cu aplicaţii realizate manual în toate formele şi nuanţele, fotolii tapiţate cu aceleaşi material ca draperiile sau cuverturile în tot felul de culori, modele şi materiale au pus stăpânire pe un spaţiu comercial ce ocupă patru niveluri într-o clădire veche din apropierea Gării de Nord a Capitalei.

    Sophia este însă o reţea de 23 de magazine, dintre care 17 sunt francize, iar spaţiul deschis de câteva luni în Bucureşti este un fel de fanion. „După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper in domeniul decoratiunilor pentru casa.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India.

    Antreprenoarea ieşeancă nu foloseşte un discurs de tip corporatist şi povesteşte deschis despre cum a construit afacerea, care a ajuns să aibă 54 de angajaţi, dintre care 25 lucrează în producţie.

    Anamaria Ştefan se mândreşte cu faptul că Sophia funcţionează de zece ani şi n-a schimbat numele firmei pentru a scăpa de datorii la stat sau furnizori. „Viaţa de antreprenor în România nu e deloc uşoară. A trebuit, la un moment dat, să iau bani de la bancă pentru a plăti TVA-ul şi taxele la stat.“ Mărturiseşte însă că poverile fiscale sunt grele pentru un antreprenor şi principalul beneficiu al exportului este faptul că nu va mai trebui să plătească TVA. Pentru a începe să trimită produse peste hotare a cheltuit deja 65.000 de euro pentru a participa la târguri în ultimul an şi pentru a realiza o platformă cu cinci site-uri, dedicate mai multor ţări.

    Întrebarea „Cum ai intrat în afaceri?“ are un răspuns lung. „Sunt o persoană atipică, întotdeauna mi-a plăcut să fac ce nu fac alţii“, începe povestea antreprenoarea de 36 de ani, care a făcut studii cu profil economic. Se gândeşte câteva clipe şi continuă: „Am crescut lângă un tată care, atunci când aveam 12 ani, a făcut o firmă şi a dezvoltat o reţea de materiale de construcţii. La 14-16 ani mergeam cu el la târguri, la ţară, şi am învăţat ce înseamnă distribuţia, negocierea şi promovarea. Iar acum fac acelaşi lucru, dar la nivel internaţional“.

    La 20 de ani şi-a pierdut tatăl, care i-a lăsat 4.000 de dolari, bani pe care i-a folosit ca să înceapă o afacere cu telefoane mobile, „făcând ceea ce învăţasem deja“. În patru ani firma ajunsese la şapte magazine în Iaşi, Suceava, Bârlad, Târgu Frumos, Paşcani, însă la 26 de ani a ieşit din afacere. După patru ani de activitate i-au rămas tot 4.000 de dolari, cât investise, dar câştigase experienţă.

    Avea însă antreprenoriatul în sânge; s-a gândit că trebuie să facă altceva şi îşi aminteşte că se simţea dintotdeauna atrasă de decoraţiuni. La 26 de ani, a plecat în India, ţară care îi plăcea cu tot universul său, de tradiţii, cultură şi produse.

    Plecase cu puţin peste 1.000 de dolari şi a cumpărat de toţi banii produse, dar a avut marea surpriză că a trebuit să plătească tot pe atât taxele pentru bagaj suplimentar la avion. „Cel care a vândut marfa mi-a împrumutat 1.000 de dolari pentru a plăti taxa“, spune acum; în esenţă, o creditase fără să ştie mai nimic despre ea şi fără garanţii. A încercat marea cu degetul, pentru a vedea cum se vând şalurile de caşmir, eşarfele de mătase şi câteva produse pentru casă; şi a terminat în numai două săptămâni tot ce cumpărase, câştigând de două ori mai mult. A plătit datoria către vânzător şi a cerut şi mai multă marfă.

    La începutul lui 2005 a deschis primul magazin, de 25 mp, în Iaşi, gândit ca un boutique cu specific indian, iar cea mai mare parte a clienţilor erau pasionaţi de cultura orientală.

    După primul târg la care a participat, înainte de a avea măcar un magazin, s-a dus la avocata cu care lucra şi i-a spus că vrea să facă un contract de franciză, gândindu-se la un concept de magazin legat de India. La circa un an după ce a început să vândă şaluri şi eşarfe indiene volumul de mărfuri crescuse atât de mult încât ajunsese să importe cu containerul, iar 40% din valoarea mărfii reprezenta costul de transport.

    Magazinele se numeau Sophia Incredible India, nume pe care l-au păstrat până în 2008. Apoi vreme de trei ani a vândut în paralel obiecte tradiţionale indiene şi produse cu influenţă europeană. „Voiam să rămân fidelă şi clienţilor care doreau produse din India dar şi celor care căutau modernism, fie decoraţiuni pentru case, hoteluri sau restaurante.“

    A plecat în 2011 în Anglia vreme de aproape doi ani şi lucrurile au căpătat contur, găsind direcţia spre care trebuie să se îndrepte. „Am înţeles că dacă vreau să fiu bună pe o nişă trebuie să fac numai acel lucru. Am ales: vreau ca Sophia să fie cea mai importantă reţea de magazine, proprii şi în regim de franciză, de perdele şi draperii din România.“ Cât a stat în Anglia a deschis un magazin aflat într-un orăşel aflat la o distanţă de peste patru ore de mers cu maşina de Londra, care a funcţionat vreme de trei ani, până în toamna acestui an; legătura cu piaţa engleză continuă prin intermediul distribuitorului din Londra.

  • Povestea miliardarului de 31 de ani care a dezvoltat cel mai mare retailer online din lume

    S-a născut în Paris în 1967, într-o familie de iranieni, şi s-a mutat în Maryland împreună cu familia când tatăl său, de profesie medic, şi-a început rezidenţiatul la Johns Hopkins Medical Center.

    Omidyar şi-a descoperit pasiunea pentru calculatoare în perioada liceului, când a devenit interesat de computere şi a început să lipsească de la orele de educaţie fizică pentru a se dedica pasiunii sale. În loc să îl pedepsească pentru absenţele sale, directorul liceului l-a angajat să scrie un program de computer care să printeze fişe pentru biblioteca şcolii; câştiga 6 dolari pe oră.

    După liceu, Omidyar s-a înscris la Universitatea Tufts, pe care a absolvit-o în 1988 specializându-se în informatică. Şi-a început cariera la Claris, o subsidiară a Apple Computer, care dezvolta software pentru Macintosh. În 1991, a fondat împreună cu trei prieteni Ink Development Corp., o firmă ce includea şi un segment de shopping şi a fost ulterior redenumită eShop Inc.

    Omidyar a lucrat ca inginer software pentru eShop până la sfârşitul lui 1994, când, săturându-se de start-up-uri, a început să lucreze ca inginer pe relaţii de dezvoltare pentru producătorul de software General Magic.

    La 28 de ani, a început să scrie cod de computer pentru o firmă care permitea listarea de obiecte de colecţie care să poată fi licitate în mod direct. A creat un prototip pe pagina sa personală, iar apoi a lansat un serviciu online numit Auction Web, care a devenit ulterior eBay.

    Primul obiect vândut pe site a fost un indicator cu laser stricat. Omidyar a fost fascinat că cineva ar putea să plătească pentru un dispozitiv stricat, dar cumpărătorul l-a asigurat că este conştient de acest lucru şi că are o colecţie de astfel de obiecte. Surprizele au continuat să apară, iar businessul a explodat pe măsură ce utilizatorii au început să înregistreze obiecte de o varietate inimaginabilă.

    Site-ul era monetizat printr-un comision cuprins între 1,25 şi 5% de la vânzător, iar cu profitul obţinut astfel, Omidyar a finanţat extinderea. Veniturile lui au ajuns treptat să depăşească salariul pe care îl avea la General Magic, astfel că, la nouă luni de la începerea acestei activităţi, a decis să îşi dedice toată atenţia noii sale afaceri. În prima lună din 1997, site-ul său găzduia deja două milioane de licitaţii, iar până la mijlocul anului intermedia 800.000 de licitaţii în fiecare zi.

    Ca urmare a dezvoltării, în acelaşi an a schimbat numele companiei în eBay şi a început să o promoveze. Numele atât de cunoscut astăzi a fost rezultatul unei inspiraţii de moment a antreprenorului. În 1996, în afacere i s-a alăturat Jeffrey Skoll, inginerul canadian care a devenit primul angajat al eBay. În martie 1998, Meg Whitman a fost numită preşedinte şi CEO şi a condus firma vreme de zece ani. În septembrie 1998, eBay a fost listată la bursă, făcându-i atât pe Omidyar, cât şi pe Skoll miliardari.

    În 2008, cele 170 de milioane de acţiuni ale lui Omidyar valorau 4,45 miliarde de dolari. De la fondarea companiei în 1995 până la sfârşitul lui 1999, pe eBay au fost vândute mărfuri în valoare de două miliarde de dolari. Câteva dintre cele mai ciudate (şi nu neapărat legale) produse includ un Volkswagen Beetle din 1999, o navetă spaţială rusească şi un rinichi uman. În primăvara acestui an, baza de date a clienţilor eBay a fost spartă de către armata siriană, ei înlocuind primele pagini ale site-urilor cu propriul lor logo.

    Preţul acţiunilor a scăzut drastic ca urmare a atacului.
    Omidyar este de asemenea investitor în staţiunea de lux Montgage Resort and Spa din Laguna Beach, California, iar în 2010 a lansat un site de ştiri de investigaţii, Honolulu Civil Beat, numit cel mai bun site de ştiri din Hawaii timp de trei ani consecutiv. Anul trecut, Honolulu Civil Beat a început un parteneriat cu publicaţia americană Huffington Post lansând cel mai recent site regional al publicaţiei, HuffPost Hawaii. Anul trecut, Omidyar a anunţat lansarea First Look Media, o organizaţie media care a lansat în 2014 publicaţia The Intercept.

  • O companie ce produce airbag-uri ar putea fi răspunzătoare pentru cea mai mare rechemare de maşini din istorie

    Compania a fost implicată recent într-un scandal referitor la moartea a şase persoane, concluziile anchetei fiind că impactul cu airbag-ul a fost cel care a cauzat decesul. Compania japoneză a dezvăluit recent că airbag-urile defecte au fost produse în perioada 2008-2014.

    În luna octombrie, autorităţile din Statele Unite au decis rechemarea unui număr de 7,8 milioane de maşini echipate cu airbag-uri produse de Takata. Lista include modele produse de BMW, Ford, General Motors şi Toyota.

    Dacă şi maşinile vândute în afara Statelor Unite vor fi rechemate, şi este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple, numărul va ajunge la 16,5 milioane. Mai mulţi specialişti din industria auto consideră că numărul final va fi de peste 20 de milioane de maşini.

    Estimările arată că Takata va trebui să plătească peste un miliard de dolari pentru a rezolva problemele sesizate.

    În prima parte a anului, peste un milion de maşini au fost rechemate datorită unor probleme cu airbag-urile. Cauzele au fost însă altele, neavând legătură cu firma producătoare ci cu temperatura sau umiditatea înregistrate în zone precum sudul Californiei sau Puerto Rico.

  • Cum a generat Şcoala Muşat o treime din piaţa avocaturii de business

    După 18 ani de „adolescenţă“ şi şase ani de criză economică, piaţa avocaturii de business a ajuns la un oarecare grad de maturitate, cu multe firme puternice, atât locale cât şi internaţionale, care concurează pentru colaborarea cu investitori şi companii. La vârf, însă, după toţi aceşti ani, dominaţia firmelor locale care s-au înfiinţat în primii ani ai pieţei rămâne constantă.

    Toate clasamentele internaţionale care abordează piaţa avocaturii de business din România – Legal 500, Chambers & Partners sau IFLR 1000 – pun pe primul palier, în fiecare an, aceleaşi nume: Muşat & Asociaţii, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Popovici Niţu & Asociaţii, nu neapărat în ordinea asta.

    Pe celelalte paliere, aproximativ o treime din cele mai puternice firme de avocatură din România au fost înfiinţate sau sunt coordonate de oameni care au plecat din Muşat & Asociaţii.

    LA ÎNCEPUT AU FOST DOAR DOI
    Peisajul avocaturii de astăzi are la origine două nume: Gheorghe Muşat şi Ion Nestor. Imediat după Revoluţie, în 1990, cei doi îşi înfiinţau firmele într-un mediu în care România începea să descopere democraţia, economia de piaţă şi statul de drept, iar avocaţii erau în avangarda fenomenului.

    Ulterior, în 1995, au apărut alte două firme care au rămas puternice până în ziua de azi, Stoica & Asociaţii şi Boştină & Asociaţii, însă niciuna dintre acestea nu a avut un parcurs mai marcat de „divorţuri“ decât Muşat & Asociaţii.

    „S-a întâmplat ca prima generaţie de după Revoluţie să fie formată din câţiva avocaţi pasionaţi, înfometaţi de libertate şi devotaţi profesiei, care au preferat să muncească 15 ore pe zi, cu sacrificii personale, pentru a pune bazele firmelor care azi domină piaţa avocaţială“, spune acum Muşat, într-un moment în care, privind în piaţă, vede pe primul şi al doilea palier multe nume de foşti parteneri.

    După primii 10 ani de formare a pieţei avocaturii de business, odată ce economia a început să se consolideze şi investitorii străini au început să se uite în direcţia noastră, următoarea generaţie de avocaţi a observat tendinţa şi a considerat că poate mai mult. Începea să se ascută concurenţa.

    Prima plecare importantă de la Muşat a venit în 2002, când avocaţii Florian Niţu şi Ernest Popovici decideau să recreeze firma Popovici Niţu & Asociaţii, înfiinţată iniţial în 1995. Azi firma este unul dintre liderii pieţei, cu efective de 80 de avocaţi, lucrând preponderent cu fonduri de investiţii.

    În anul următor, avocaţii Dragoş Vilău şi Sorin Mitel îl părăseau pe Muşat pentru a înfiinţa Vilău & Mitel, firmă care s-a scindat anul acesta în Vilău & Asociaţii şi Mitel & Asociaţii. Înainte de scindare, însă, firma celor doi era, şi ea, unul dintre cei mai puternici jucători locali.

    „Am avut întotdeauna una dintre cele mai bune echipe de avocaţi din piaţă. Iar în ceea ce priveşte asociaţii firmei, eu cred că în anii 2001-2003 am avut cel mai puternic parteneriat avocaţial care a existat vreodată în România. Sigur că, între timp, lucrurile s-au aşezat, dar piaţa s-a maturizat şi cu oamenii de atunci“, povesteşte Muşat.

    Pe fundal, în 2000 venea în România firma Linklaters, gigant londonez cu afaceri anuale de peste 1 miliard de euro. Pleca din România după opt ani, fără să fi atacat în mod concret dominaţia firmelor lui Nestor sau Muşat, deşi a fost implicată într-o serie de dosare importante, inclusiv privatizarea Sidex.

    Pentru Muşat, însă, ce a urmat după 2003 a fost o serie de plecări răsunătoare. De-a lungul timpului mai mulţi avocaţi care erau numărul doi în firmă au luat decizia să îşi înfiinţeze propriile firme.

    „Avocaţii care au plecat au simţit nevoia să meargă pe cont propriu, să-şi valorifice capabilităţile antreprenoriale dobândite la «Şcoala Muşat & Asociaţii» şi mulţi dintre ei au reuşit să construiască firme puternice, care în prezent formează elita avocaturii de business din România“, mai spune Muşat, în condiţiile în care nu el a fost cel care a folosit prima oară termenul de „şcoala Muşat“, ci foştii lui colaboratori.