Tag: candidati

  • Cristian Preda: “Nu pot să confund briciul lui Occam cu pliciul lui Prigoană”

    “Atunci când am cerut ca Monica Ridzi să demisioneze imediat după ce a izbucnit scandalul în ministerul pe care-l conducea, mi s-a explicat că intelectualii sunt lunatici. Atunci când am criticat-o pe Elena Udrea pentru absenţa unei viziuni despre dezvoltare, mi s-a replicat că blogul e un pericol public. Atunci când am spus că trebuie să ne despărţim de corupţi, mi s-a zis că bibliotecile strică minţile. Atunci când am afirmat că lipsa de încredere în Emil Boc compromite orice măsură sănătoasă a guvernului, am fost tratat drept un biet profesor naiv. Atunci când am atras atenţia că UNPR ne întinde o capcană, mi s-a spus că intelectualii nu pricep pragmatismul. Atunci când am reamintit că întrucât susţine ideile lui Lukaşenko, S. Prigoană ar trebui să candideze la Minsk, nu la Bucureşti, numele intelectual a fost scris – în semn de dispreţ suprem – cu ghilimele”, scrie Preda pe blogul său.

    El precizează însă că nu trebuie făcută confuzia între democraţie şi anarhia opiniei şi că “în numele democraţiei, prostia trebuie vânată, nu încurajată”, întrucât nu trebuie confundat “briciul lui Occam cu pliciul lui Prigoană” (aluzie la afirmaţia lui Prigoană că intelectualii PDL nu acceptă un candidat la Primărie ca el, care şi-a câştigat notorietatea “cu pliciul în ‘Cancan’”).

    Preda l-a criticat pe Prigoană pentru populismul cu care a susţinut reintroducerea pedepsei cu moartea fără să aibă măcar curiozitatea să se informeze că în UE aceasta a fost abolită şi că în vecinătatea României numai în Belarus se mai practică pedeapsa capitală. Ca urmare, Silviu Prigoană s-a enervat şi a spus că el nu mai candidează, iar organizaţia PDL Bucureşti, condusă de Elena Udrea, a trimis membrilor un mesaj în care le cere “intelectualiilor” (pus anume în ghilimele) din partid să nu-l mai atace pe Silviu Prigoană, fiindcă el e cel mai bine situat pentru Primăria Capitalei.

    Respectivul mesaj i-a dat aripi lui Prigoană să facă nazuri, dar şi mai mult i-a dat aripi lui Gheorghe Becali, un susţinător graţios al PDL, să vitupereze contra intelectualilor “buni de nimic” gen Teodor Baconschi, Cristian Preda sau Teodor Paleologu şi să-şi anunţe el însuşi candidatura la Primărie, completând astfel lista populiştilor deja bine reprezentată de Dan Diaconescu şi Irinel Columbeanu.

    Cum PDL nu are deocamdată un candidat capabil să-l bată pe Sorin Oprescu, incidentul merită comentat doar prin prisma atmosferei nesănătoase dintr-un PDL unde până şi candidaturile de sacrificiu sunt un prilej de luptă pentru putere.

  • Nu vreţi să mai hibernăm un pic?

    PDL şi-a mobilizat activul din teritoriu să distribuie afişe şi să întindă bannere de înfierare a USL fiindcă îşi continuă greva parlamentară, tinerii activişti din Bucureşti au fost trimişi la Parlament să-i ofere ceasuri deşteptătoare şi perne lui Crin Antonescu (despre care Institutul de Politici Publice tocmai a informat că n-a avut niciun vot în sesiunea septembrie-decembrie), iar Elena Udrea a amintit că ea a votat mai mult decât Ponta şi Antonescu, “primii chiulangii ai ţării”.

    De partea cealaltă, Victor Ponta a sugerat că parlamentarii puterii nu vin de fapt la serviciu, ci doar îşi pontează voturi false, mai mulţi deputaţi USL au ieşit cu strigături la balcoanele Camerei ca să condamne, după principiul “Ba pe-a mă-ti”, faptul că 71 de pedelişti chiulesc de la lucrări, iar senatorul PNL Mircea Diaconu a mers până acolo încât să reflecteze că şi naziştii de la Auschwitz munceau şi-i îndemnau pe alţii să se spetească, dar uneori munca dăunează semenilor, cum a fost în cazul naziştilor şi cum e în cazul PDL.

    Iar glumele proaste de felul celor de mai sus au toate şansele să continue, în lipsa unor subiecte care să-i facă pe politicieni să se ridice cu adevărat din pat (Sorina Plăcintă, prim-vicepreşedintele PDL Bucureşti, a admis că nu-i nicio grabă cu desemnarea candidaţilor la locale, amânată pentru “după ce trec zăpezile”).

  • Onţanu, Negoiţă, Piedone, Poteraş, candidaţii PDL la primăriile de sector ale Capitalei – surse

    Potrivit surselor citate, “pentru sectoarele 1 şi 5 se aşteaptă rezultatele sondajelor. Un sondaj a fost făcut pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei, iar în acesta a ieşit pe primele locuri Silviu Prigoană, dar urmează să fie făcut un alt sondaj, astfel încât până la 15 martie să fie stabiliţi toţi candidaţii “, au detaliat sursele citate.

    PDL a stabilit candidaţii pentru primăriile de sector, numele lor urmând să fie anunţate printr-o “strategie potrivită”, partidul având şanse să mai câştige cel puţin o primărie pe lângă cele două pe care le deţine în prezent, a declarat, sâmbătă, vicepreşedintele PDL Elena Udrea.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Romney, Santorum sau Ron Paul? Cine se va lupta cu Obama

    În alegerile preliminare desfăşurate în în această săptămână în statul Iowa pentru departajarea candidaţilor la nominalizarea republicană, Mitt Romney a câştigat la doar opt voturi diferenţă de următorul clasat, fostul senator de Pennsylvania Rick Santorum, în timp ce pe locul al treilea s-a situat Ron Paul, preferatul Tea Party.

    Dezbaterile de sâmbătă şi duminică s-au desfăşurat în statul New Hampshire, unde la 10 ianuarie vor avea loc alegeri preliminare pentru desemnarea candidatului republican. După dezbaterea de sâmbătă, The New York Times a remarcat că Mitt Romney s-a comportat ca şi cum ar fi deja nominalizat, preferând să-şi îndrepte retorica mai cu seamă contra preşedintelui Obama, acuzat, ca de obicei, de eşec în limitarea cheltuielilor guvernamentale, decât spre ceilalţi aspiranţi la nominalizarea republicană – Rick Santorum, Ron Paul, Rick Perry, Newt Gingrich şi Jon Huntsman. În dezbaterea de duminică, a NBC constatat, în schimb, înmulţirea atacurilor la adresa lui Romney din partea celorlalţi cinci, care au încercat să-i demoleze avansul de care fostul guvernator de Massachusetts se bucură în sondajele în rândul votanţilor din New Hampshire. Niciuna dintre dezbateri n-a adus însă elemente de dispută sau informaţii noi care să poată deveni decisive pentru opţiunile alegătorilor.

    Analiştii par a conchide că Romney ar fi politicianul republican cu cele mai multe şanse să obţină nominalizarea, atât graţie vederilor sale mai moderate decât ale celorlalţi, cât şi datorită faptului că a făcut mai puţine gafe decât aceştia.

    Procesul de selecţie a candidatului pe baza voturilor din state este însă abia la început, urmând ca desemnarea oficială a prezidenţiabilului să aibă loc la Convenţia Naţională a republicanilor, de la finele lui august. În ianuarie vor avea loc încă două runde de alegeri primare, în Carolina de Sud (21 ianuarie) şi Florida (31 ianuarie).

  • Principalii candidaţi la succesiunea lui Silvio Berlusconi

    Preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, cel care va desemna viitorul premier, pare să privilegieze formarea unui Guvern de uniune naţională condus de Mario Monti sau Giuliano Amato. El ar putea, de asemenea, să extindă coaliţia de centru-dreapta aflată la putere către formaţiunile de centru, cu Gianni Letta la conducerea Guvernului.

    În lipsa unei majorităţi, Napolitano poate să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri. Acesta este scenariul preferat de Berlusconi, care doreşte să-l propulseze pe protejatul său, Angelino Alfano.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cota unică de impozit, acum şi în SUA

    Magnatul media Steve Forbes, care a insistat pe cota unică şi în propriile sale campanii pentru nominalizare la candidatura republicană, din 1996 şi 2000, s-a raliat cu toate forţele variantei lui Rick Perry, numind-o “cel mai interesant plan de la Reagan încoace”.

    Herman Cain, fostul CEO al companiei Godfather’s Pizza, a propus un impozit unic pe venit de 9%, o taxă unică de 9% pe vânzările pe piaţa internă şi un impozit unic de 9% pe profitul companiilor. Reforma lui fiscală ar însemna o reducere masivă de impozite pentru americanii cu venituri mari, adică exact opusul a ceea ce vor democraţii.

    Atât Cain, cât şi Perry au promis însă măsuri de protejare a familiilor cu venituri mici, care ar plăti sume mai mari la fisc în varianta cotei unice; coroborat cu faptul că americanii bogaţi sunt din start avantajaţi de o cotă unică, povara fiscală cea mai mare ar cădea tot pe clasa medie, lucru neconvenabil pentru o categorie importantă a electoratului vizat de republicani.

  • Noi de-aicea nu plecăm

    Răbufnirea de orgoliu din partea partidului lui Dan Voiculescu (în virtutea faptului că acesta îşi revendică în mare parte paternitatea USL) a fost potolită de liderii PSD şi PNL cu argumentul, delicat exprimat de Crin Antonescu, că “un partid poate creşte cu adevărat nu cu prilejul unor negocieri, ci doar când reuşeşte să aibă acces la guvernare”.

    Aşadar, nu se mai pune problema plecării PC din alianţă, cum spunea la nervi liberalul Relu Fenechiu, ci doar a unor regulamente de sancţionare a atacurilor între partidele din USL. De partea lor, conservatorii au încheiat incidentul aruncând vina, previzibil, pe putere, care ar încerca să decredibilizeze opoziţia prin lansarea de zvonuri despre tensiuni inexistente în USL.

  • Ce şanse au contracandidaţii lui Oprescu la Primărie

    Dintre cei trei, Silviu Prigoană este creditat cu cele mai multe şanse, având în vedere atât notorietatea sa, cât şi capacitatea de a face faţă cheltuielilor unei campanii electorale. După primele ieşiri publice de la anunţarea intrării în cursă, a devenit evident că Paleologu mizează, ca şi la congresul partidului, pe carisma sa şi pe capacitatea de a atrage voturile nemulţumiţilor, însă şansele sale sunt teoretice, pentru că PDL nu-şi permite să lanseze împotriva lui Sorin Oprescu un contracandidat insolit.

    Europarlamentarul Cristian Preda notează pe blogul său, referindu-se la Prigoană, că “are avantajul de a fi fost, în recenta Convenţie a PDL, cel mai simpatizat dintre vicepreşedinţi”, în timp ce Paleologu are avantajul de a fi “singurul deputat PDL din Bucureşti care a fost ales cu majoritatea voturilor dintr-un colegiu, şi nu prin distribuirea proporţională”.

    “Alternativa la Oprescu nu poate veni din altă parte, de vreme ce USL nu vrea să rişte o înfrângere şi probabil nu va prezenta pe nimeni”, apreciază Preda.

  • Un razboi care se duce pe deasupra lui Boc

    Daca sustinerea presedintelui pentru Emil Boc nu mai e de ani
    buni un secret, rivalitatea sa cu Vasile Blaga – tradusa in sicane
    prezidentiale pe care secretarul general PDL le-a parat pana acum
    fara sa riposteze – nu pare un semn chiar bun pentru candidatura
    actualului presedinte al democrat-liberalilor. Astfel, Emil Boc
    apare inca o data ca un personaj secundar intr-un razboi purtat de
    mentorul sau politic, ceea ce ar putea sa nu-l avantajeze intr-o
    cursa uninominala precum cea de la sefia PDL.

    Pana acum, Emil Boc nu a facut nicio declaratie care sa-l vizeze
    pe vreunul dintre contracandidatii sai, Vasile Blaga sau Toader
    Paleologu. La adresa acestuia din urma, Elena Udrea a lansat o
    intepatura deloc voalata, scriind pe Facebook: “Nu pot sa nu remarc
    atacul sincronizat al trusturilor lui Vantu si Voiculescu la adresa
    celor care il sustin pe Emil Boc la sefia PDL. (…) Daca nu as sti
    ca PDL nu este PSD pentru ca noi nu ne atacam reciproc folosindu-ne
    de adversari, mai ca as fi crezut ca Vantu, Voiculescu, Ponta,
    Antonescu sunt interesaţi in alegerea unui anume presedinte in
    fruntea partidului nostru. Probabil Paleologu. Voi ce credeti?”

    Prima consecinta a discursului lui Basescu a fost revenirea la
    sistemul clasic de numire a delegatilor, dupa ce cu o saptamana
    inainte fusese aproape stabilita triplarea numarului de votanti la
    congers, in aparentul beneficiu al lui Vasile Blaga. In consecinta,
    cei trei candidati la functia suprema in partid – Boc, Blaga si
    Paleologu – va trebui sa obtina voturile majoritatii celor 1.400 de
    delegati, la fel ca si la congresele precedente.

  • Hai la vot! Opt candidati pentru primaria Chisinaului

    Primul care s-a inregistrat a fost liderul Miscarii Ravnopravie,
    Valeri Klimenco, urmat de consilierul municipal Oleg Oniscenco si
    social-democratul Sergiu Coropcean. Dupa ei s-au inscris si
    comunistul Igor Dodon, reprezentantul Partidului Popular
    Crestin-Democrat (PPCD) Radu Busila, liberal-democratul Victor
    Bodiu, presedintele Partidului Patria (Rodina), Valeri Krilov, si
    presedintele Partidului National Liberal, Vitalia Pavlicenco.

    Printre politicienii care si-au mai anuntat deja candidatura se
    numara liberalul Dorin Chirtoaca, actualul primar, si democrata
    Valentina Buliga. Ca sa-i convinga pe alegatori ca mai merita un
    mandat, Partidul Liberal şi Dorin Chirtoaca au lansat site-ul
    Solutia.md,
    care contine o lista de realizari incluse in raportul primarului
    capitalei moldovene dupa patru ani de activitate.