În 2006, Adobe a achiziţionat Interakt, o firmă dezvoltată de Alexandru Costin şi Bogdan Rîpa, pentru care ar fi plătit 20 de milioane de dolari. Alexandru Costin a rămas să lucreze pentru Adobe la Bucureşti următorii zece ani, iar acum a acceptat să se ducă la sediul central într-o poziţie de senior director pentru Digital Imaging Services & Products Strategy. „În principal, mă ocup de toate serviciile din spatele aplicaţiilor Lightroom şi Photoshop din Creative Cloud Photography Plan“, a menţionat el pentru ZF.
Pentru el, acest lucru este o realizare, întrucât preia o poziţie destul de înaltă în Adobe. Ce mi-a atras atenţia însă a fost atunci când mi-a spus: „Plec joi din ţară, alături de familie, avem bilete doar dus“. Şi a continuat: „E un mix între oportunităţile pe care le vom avea acolo, în principal familia şi copiii, dar şi eu. Este altceva să fii la sediul central. Există o limită în ceea ce poţi să atingi aici (România – n.r.)“.
În mod cert, Alexandru Costin nu avea grija zilei de mâine, ci dimpotrivă. Dar totuşi a decis să plece, pentru că poate România a atins o limită, iar o parte din creierele de aici, adică din cei care au realizat ceva, îşi dau seama că în condiţiile actuale mai mult nu se poate.
Pentru o parte din cei care au ales să rămână în România după 1990 sau după 2000, când s-au deschis graniţele mai larg, a urmat un deceniu extraordinar în care salturile economice, profesionale, de venit personal şi de valoare a afacerii în cazul în care aveau un business au fost exponenţiale. Cu un asemenea salt te întâlneşti poate o singură dată în viaţă – atunci când salariul poate să crească peste noapte de la 500 de euro la câteva mii sau valoarea companiei să urce de la câteva sute de mii de euro la câteva milioane.
Din păcate, România din jur, din afara propriei afaceri, din afara propriului job, nu a ţinut pasul cu ceea ce se întâmpla la nivel individual, la nivel micro. Paradoxal, pe măsură ce oamenii aveau mai mulţi bani, infrastructura educaţională, rutieră, cea de sănătate, infrastructura de mentalitate se deteriorau. În 2016, România a ajuns „crăpată“, iar acest lucru nu are cum să nu lase urmări. Dacă în primii 15 ani după 1990 trei milioane de români au decis să plece din ţară pentru a căuta locuri de muncă în afară, după criză încoace s-ar putea să asistăm la un fenomen extrem de interesant. Cei care s-au realizat, au familie şi copii se gândesc să plece din ţară, deşi nu se confruntă cu problema banilor şi nici a jobului. Pur şi simplu vor ceva mai bun pentru copiii lor şi consideră că România nu le poate oferi acest lucru.
Pentru ei, cei care au rămas în ţară după 1990, România le-a adus bani şi posibilitatea realizării unor lucruri pe care în afară nu le-ar fi putut face, indiferent unde ar fi lucrat şi ce ar fi realizat. Când erau singuri, „lumea era a lor“ şi România era a lor. Când au o familie şi mai ales când au copii, România a rămas în urmă şi, mai mult decât atât, pare să se degradeze mental, profesional şi ca infrastructură. Pentru cei care au contribuit la această creştere economică în anii 2000, România pare că şi-a epuizat potenţialul şi nu există ceva care să o ducă înainte, iar cei care şi-au tocit coatele, nervii pentru a realiza ceva încep să simtă că oportunităţile se epuizează pe zi ce trece. Poate greşesc, dar sunt câţiva români care au între 35 şi 45 de ani care se gândesc că le-ar fi mai bine copiilor lor în afară decât în România.
În mod cert, nu va fi un fenomen de masă, dar în spatele câtorva cazuri se află un mod de a privi România viitorului. Pur şi simplu nu îţi mai poţi imagina când vor fi gata autostrăzile, când spitalele vor fi curate, când la şcoală se va învăţa din nou (aşa cum au învăţat ei, părinţii, în perioada comunistă), când se va opri fenomenul de „manelizare“ a ţării etc. Pe lângă acest lucru, mulţi înţeleg că posibilităţile de a începe o nouă afacere şi de a o dezvolta sunt din ce în ce mai reduse, întrucât pieţele sunt aşezate, barierele de intrare sunt ridicate şi nu mai poţi să realizezi ceea ce ai făcut în anii ’90 şi 2000.
România pare să se îndrepte către un zid, care va fi foarte greu de trecut, din punctul de vedere al infrastructurii, al educaţiei, sănătăţii, mentalităţii şi afacerilor. Mai mult decât atât, lumea nu vede lideri care să ducă România la următorul nivel, în care mai mulţi oameni să aibă venituri mai mari sau să aibă încredere să construiască o afacere. Uitaţi-vă la investiţii şi la crearea de noi locuri de muncă! Bat pasul pe loc, ceea ce arată neîncredere în viitor şi în oportunităţile care sunt pe piaţă.
Biletul „dus“ spre America, pe care şi l-a luat Alexandru Costin înseamnă în spate mult mai mult decât o simplă decizie. După ’90, oamenii nu aveau bani, dar aveau visuri şi vedeau în România oportunităţi la tot pasul. Mulţi chiar au reuşit să profite de ele. În 2016, oamenii au bani (măcar o parte din ei), dar nu mai văd oportunităţi în faţă.