BusinessMagazin

Tag: incercare

  • Întreprinzătorii foarte mici intră în atenţia băncilor. Sunt vizate 80% dintre companii

    Emil Bituleanu, CEO al Libra Bank, are două planuri mari pentru 2015: să câştige un Ironman şi să cucerească un nou segment din zona IMM-urilor. Planul de a aduce pe piaţă oferte pentru companiile cu afaceri de sub 4 milioane de lei vine după câţiva ani de creştere pentru Libra Bank – în 2013, activele nete au crescut cu 50%, iar estimarea de creştere pentru 2014 este de 30%. „Este o creştere spectaculoasă de activ net, mai ales că a avut loc într-un mediu economic dificil.

    Principalul motiv de creştere a fost că nu am avut pierderi din trecut de acoperit, banca a funcţionat foarte bine şi pe profit. Acest lucru ne-a dat confort şi nouă, din interior, şi acţionarilor, dar şi clienţilor – pentru că dacă tu, ca bancă, îţi consumi energia pentru a te reorganiza şi a te tot reorganiza, clientul simte, primeşte un răspuns întârziat, nesigur, funcţionează ca un sportiv accidentat, pe când o bancă sigură pe ea are alte performanţe“, explică Emil Bituleanu cifrele ultimilor ani.

    Alte secrete ale creşterii, spune bancherul, au fost tipul stabil de clientelă pe care se bazează banca şi intrarea pe noi segmente de piaţă. Cel mai bine a funcţionat în ultimii ani pentru Libra zona profesiilor liberale – medici, farmacişti, executori, contabili, avocaţi, notari, dar şi IT – domeniu inclus mai de curând de bancă în zona profesiilor liberale. Emil Bituleanu explică intrarea IT-iştilor în acest segment prin definiţia prin care banca se referă la profesiile liberale: „oameni care nu îşi câştigă existenţa dintr-un salariu, ci dintr-o abilitate profesională greu dobândibilă pe care o practică autorizat“.

    Zona profesiilor liberale „a evoluat pozitiv, fără default, cu o creştere susţinută şi a fost ferită de criză“, explică Bituleanu, care crede că în special datorită acestui segment banca a mers foarte bine în ultimii ani şi fost în fiecare an pe profit, fără a fi nevoită să scoată niciun portofoliu de credite neperformante la vânzare.

    Portofoliul de credite neperformante ale Libra Bank este de 9,9%, iar suma direct proporţională a fost provizionată pentru acest an. Un al doilea domeniu despre care bancherul spune că a performat bine a fost cel agricol: „Portofoliul este relativ crud, de doi ani, este performant, dar trebuie să lăsăm mai mult timp să treacă pentru a pune un diagnostic.

    Ne-am axat pe cultură mare şi, cerând ca garanţie recolta viitoare, am oferit toate serviciile, de la finanţarea anului agricol (îngrăşăminte, seminţe), achiziţii de echipamente (tractoare, combine etc.) sau achiziţia de terenuri, dar şi pentru nevoi diverse în momentul când există garanţie imobiliară. Sumele maxime pentru zona asta sunt de 300.000 lei“. Al treilea domeniu care a funcţionat surprinzător este real estate, mai ales în Bucureşti şi oraşe mari, Cluj, Constanţa, pentru achiziţia de apartamente.

    Creşterea pe segmentele clasice ale băncii l-a încurajat pe Emil Bituleanu să se pregătească pentru a prezenta acţionarilor (fondul de investiţii New Century Holdings (NCH), care deţine 99,9% din acţiunile băncii) un proiect de creditare a companiilor foarte mici, cu cifră de afaceri anuală sub 4 milioane de lei. Bancherul ţine să precizeze că nu include în segmentul acesta profesiile liberale, care rămân în nişa lor, ci doar microîntreprinderile. „Motivele pentru care ne uităm la zona IMM sub 4 milioane de lei încep cu piaţa foarte mare: în jur de 80% din companiile din România se încadrează în această zonă.

     

  • Robert Plant refuză să reunească trupa Led Zeppelin, în pofida unei oferte de 800 milioane de dolari

    Muzicianul britanic a rămas inflexibil în decizia sa de a nu reuni niciodată fosta lui trupă şi s-a angajat într-un veritabil război al declaraţiilor cu chitaristul Jimmy Page, care durează de mulţi ani, în legătură cu posibilitatea de a cânta din nou împreună alături de acesta.

    Potrivit publicaţiei britanice Sunday Mirror, miliardarul Richard Branson, un fan înfocat al trupei Led Zeppelin, a încercat să îi “ademenească” cu 800 de milioane de dolari pe membrii formaţiei, încercând să îi determine să cânte din nou împreună şi să susţină un turneu de revenire care să includă 35 de show-uri. Robert Plant a refuzat oferta, după ce aceasta fusese deja acceptată de Jimmy Page, John Paul Jones şi Jason Bonham – fiul fostului toboşar al formaţiei, John Bonham.

    “Jimmy, John şi Jason au semnat imediat. Nu a fost deloc un lucru dificil pentru ei, însă Robert a cerut un interval de gândire de 48 de ore. Atunci când a spus «nu» şi a rupt contractul care îi fusese dat, toată lumea a fost şocată. Nu poate exista un turneu Lez Zeppelin fără el”, a declarat o sursă.

    “Richard Branson a încercat să deblocheze situaţia. Dar, nici măcar banii lui nu au fost suficienţi pentru a-l convinge pe Robert Plant să semneze acel contract. E foarte supărat”, a adăugat aceeaşi sursă.

    Led Zeppelin, înfiinţat în 1966, este considerat unul dintre cele mai inovatoare şi influente grupuri muzicale din secolul al XX-lea. Trupa Led Zeppelin s-a destrămat în 1980, în urma decesului toboşarului John Bonham. Led Zeppelin a vândut mai mult de 300 de milioane de albume în lumea întreagă. Printre cele mai de succes piese ale trupei se numără piese precum “Stairway to Heaven”, “Whole Lotta Love” şi “Kashmir”.

    Membrii supravieţuitori ai formaţiei, Jimmy Page, Robert Plant şi John Paul Jones, s-au reunit o singură dată pe scenă, în decembrie 2007, pentru un concert unic, la O2 Arena din Londra, după ce nu mai cântaseră împreună de 19 ani. Milioane de fani s-au grăbit să se înregistreze pentru a obţine bilete, care au fost alocate prin tragere la sorţi, la acest eveniment unic. La acel concert, partitura pentru tobe a fost asigurată de Jason Bonham, fiul toboşarului John Bonham.

    Concertul din 2007 a fost organizat în memoria regretatului cofondator al Atlantic Records, Ahmet Ertegun, care s-a ocupat de Led Zeppelin din 1968. Ertegun a murit în 2006, după ce a căzut în culise, în timpul unui concert al trupei The Rolling Stones.

    Led Zeppelin a anunţat la începutul acestui an că va lansa versiuni remasterizate, de lux, ale tuturor albumelor sale de studio.
     

  • Un experiment social care te pune pe gânduri

    Cercetătorii au încercat să afle dacă oamenii care trec pe stradă vor ajuta un copil care are nevoie de ei. Răspunsul îl aflaţi în clipul de mai jos.

     

  • Invenţia care poate îmbătrâni whiskey-ul în doar 24 de ore

    Elements este un produs care, susţin cei de la Time and Oak, poate îmbătrâni orice cantitate de whiskey cu trei ani în doar 24 de ore.

    Compania din Portland, Oregon a strâns deja cu 100.000 de dolari mai mult decât suma cerută, atrăgând interesul a mii de oameni.

    Procesul, descris pe Kickstarter, este următorul: în recipientul cu whiskey se intreoduce un un obiect de lemn care realizează un proces de “transpirare accelerată prin acţiune capilară”. Time and Oak susţine că procesul funcţionează la orice tip de whiskey şi cu mai multe arome.

  • Românul care optimizează facebook pentru Android: Limbajele de programare vor deveni la fel de uzuale ca orele de matematică

    “No one checks-in and checks-out as a programmer. Meseria de programator îţi mănâncă tot timpul.” Vorbele spuse cu un accent american perfect din gura lui Alexandru Petrescu nu trădează un discurs motivaŢional dobândit la vreo Şcoală de leadership. În 1992, la vârsta de 8 ani, emigra alături de familia sa în SUA, iar în toamna anului 2014 se întorcea pentru prima dată la Bucureşti, în postura de Software Engineer Lead la Facebook.

    Într-o sală cu peste 200 de tineri programatori din mai multe ţări prezenţi în luna octombrie la Droidcon Bucureşti, unul dintre cele mai importante evenimente pentru dezvoltatorii de aplicaţii pentru platforma mobilă Android, Petrescu împărtăşeşte câteva dintre ideile care l-au ajutat să ajungă să lucreze la cea mai mare reţea socială din lume.

    „Lumea are nevoie acum de «problem-solveri». Şcoala e importantă, dar trebuie să faci mai mult de atât. Dacă ai învăţat la Stanford ai şanse mai mari să fii chemat la un interviu, dar nu ai garanţia că vei fi angajat“, spune românul într-un interviu acordat la finalul prezentării.

    Alexandru Petrescu a copilărit cu sora sa în apropierea Bucureştiului până la vârsta de 8 ani. Tatăl său, inginer agronom, a decis în 1990 să emigreze, sătul de „politica de rotire de cadre“ a vechiului regim. Ajuns în Arizona alături de soţia sa şi cei doi copii, tatăl lui Alexandru a încercat să se angajeze. „A intrat în primul restaurant mai dichisit şi a început să vorbească cu unul dintre bucătari în limba franceză. L-au angajat imediat“, povesteşte Alexandru.

    Trei ani şi câteva joburi mai târziu, tatăl lui Alexandru a cheltuit 300 de dolari pentru un calculator pe care i l-a făcut cadou fiului său. „A fost primul contact pe care l-am avut cu un calculator şi atunci am început să învăţ programare pe cont propriu. Mai târziu, tatăl meu a cumpărat pe credit un calculator de 2.000 de dolari. Era o sumă uriaşă chiar şi pentru Statele Unite. I-a luat ani să plătească ratele, dar a fost cel mai de preţ cadou pe care l-am primit în viaţa mea“, îşi aminteşte Alexandru.

    Ce a urmat pentru românul devenit adolescent între timp pare desprins din capitolul de poveşti clasice din Silicon Valley: a intrat la facultate, din care s-a retras înainte de a o termina (la fel ca şi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook) şi a început să dezvolte proiecte proprii, înfiinţând diverse start-up-uri. Între timp a lucrat pe poziţia de consultant în publicitate pentru a se întreţine.

    Una dintre firmele pe care le-a înfiinţat a fost Urban Pixels, un start-up din New York care a realizat „Can i Stream It?“, o aplicaţie de căutare a filmelor şi clipurilor care sunt disponibile pentru vizualizarea online contra cost. Aplicaţia a fost folosită de peste 4 milioane de utilizatori de platforme mobile, atât pe Android, cât şi pe iOS, conform lui Alexandru Petrescu.Cel mai important pas din cariera lui Alexandru a venit în 2013, când s-a programat pentru un interviu la Facebook.

    „Oamenii de acolo pun foarte mare accent pe ceea ce ştii să faci. De aceea, faptul că nu am terminat facultatea nu a contat foarte mult. Oamenii obişnuiţi cu programarea încă de mici au un avantaj foarte mare, pentru că sunt obişnuiţi să găsească soluţii acolo unde alţii abandonează“, spune românul.

    La Facebook, Petrescu lucrează la îmbunătăţirea performanţelor şi eficienţei traficului de date ale aplicaţiei reţelei sociale pentru Android.Pe Zuckerberg, Alexandru l-a întâlnit la un hackathon, genul de evenimente pe care Facebook le organizează pe o perioadă de câteva zile, în cadrul cărora se încearcă dezvoltarea unor aplicaţii noi, indiferent de aria de utilizare. „L-am văzut o singură dată acolo, este în general o persoană foarte ocupată. El lucrează în Menlo Park, eu în birourile din Seattle“, spune Petrescu, fără să dea prea multe detalii despre şeful său.

    Partea care i-a plăcut cel mai mult lui Alexandru la noul loc de muncă a fost că nu există şefi. „Toată lumea lucrează după un proiect, există câţiva coordonatori pentru programe mai complexe, dar în principiu toată lumea ştie ce are de făcut. Nu există un şef care să te preseze să-ţi termini sarcinile de serviciu. Acesta este stilul pe care l-a impus Mark Zuckerberg“, spune Petrescu.

    Găsirea oamenilor potriviţi pentru jobul potrivit pare să fie marea problemă a dezvoltatorilor din IT în ultimii ani. La nivel european, spune Danny Gooris, senior regional manager la Oracle Academy în Bruxelles, există un deficit de 300.000 de joburi neacoperite, care ar putea urca la 500.000 până la finalul lui 2015, iar antreprenorii din SUA par să se confrunte cu aceeaşi problemă. „Există multe joburi neacoperite care au nevoie de specialişti“, susţine Petrescu. Cât despre colegii români de la Facebook, Alexandru estimează că sunt „câteva sute“, dar nu poate spune foarte precis pentru că sunt împrăştiaţi în toate birourile companiei. „Am întâlnit foarte mulţi colegi români în birourile din Seattle sau Londra“.

    Care este cea mai mare provocare când lucrezi la o companie cu aproape un miliard şi jumătate de utilizatori? Interconectarea, spune Petrescu. Dezvoltatorul român se alătură ideii conform căreia limbajele de programare vor deveni în viitorul apropiat la fel de uzuale ca orele de matematică, însă ceea ce vor fi nevoiţi să facă programatorii viitorului e să-i aducă şi mai aproape unii de alţii pe utilizatorii de aplicaţii.

    Ce sfaturi ar putea da studenţilor români? În primul rând oamenii care lucrează la Facebook fac lucruri în afara şcolii, iar programatorii cu adevărat pasionaţi încep să înveţe limbaje de codare cu mult timp înainte de a merge la facultate. „Dacă te concentrezi timp de patru ani doar pe programa şcolară o să pierzi foarte multe lucruri care se schimbă în jurul tău, mai ales în această industrie extrem de dinamică. Acum 5 ani făceam programe în Flash. După aceea, a apărut iPhone şi Flash-ul a dispărut. Este foarte important să ţii pasul cu schimbările din piaţă“, argumentează Petrescu.
    Cum sunt dezvoltatorii

    români şi ce le lipseşte să dezvolte o aplicaţie care să fie folosită cel puţin la nivel regional? „Acum zece ani nu ştiam că sunt programatori buni în România, dar acum a devenit un stereotip“, spune Petrescu, remarcând totdată că spiritul antreprenorial local nu se dovedeşte foarte pragmatic. „Probabil cea mai mare problemă este că există prea mulţi antreprenori de un dolar, fiecare încearcă să facă ceva de unul singur, în loc să se asocieze şi să-şi delimiteze fiecare sarcinile. Cred că există totuşi potenţial foarte mare pentru programatorii români, nu doar ca locuri de muncă  în marile companii, dar şi ca dezvoltare de firme proprii“.

  • Dacă este vineri, este film: Into Dusk, o dramă pe fundal SF

    Urmăriţi aici Into Dusk:

     

  • Cifrele din spatele Ebola: costul economic al fricii de virusul care a ucis 4.400 de oameni

    CEL MAI CREDIBIL MODEL, ÎN ACEST MOMENT, SUGEREAZĂ UN IMPACT ECONOMIC POTENŢIAL DE PÂNĂ LA 33 MILIARDE DE DOLARI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUI 2015, DACĂ EPIDEMIA SE VA EXTINDE ÎN ŢĂRILE DIN VECINĂTATEA STATELOR LIBERIA, GUINEEA ŞI SIERRA LEONE, POTRIVIT UNUI STUDIU RECENT EFECTUAT DE BANCA MONDIALĂ.

    Această estimare este considerată cel mai grav scenariu, dar nu ia în considerare costurile care ar putea fi înregistrate dincolo de 18 luni şi nici declanşarea unei pandemii.
    Subiectul Ebola a fost în centrul atenţiei la reuniunea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale care a avut loc la jumătatea lunii octombrie la Washington, liderii mondiali, reprezentanţi ai băncilor centrale şi ai unor companii de pe Wall Street având mai multe întâlniri şi dineuri pe această temă.

    Christine Lagarde, directorul general al FMI, a purtat o insignă inscripţionată cu ”Izolaţi Ebola, nu ţările„ şi a implorat audienţa: ”Trebuie să avem grijă să nu îngrozim planeta, din respect pentru întreaga Africă„.

    Asta din cauza costului economic al fricii, mult mai mare decât costurile medicale.

    ”Consecinţele economice rezultă atunci când teama şi îngrijorarea schimbă comportamentul„, a explicat David R. Kotok, preşedinte şi director de investiţii la  Cumberland Advisors, într-un raport privind posibilele scăderi economice provocate de epidemie.

    În cazul în care consumatorii şi oamenii de afaceri îşi restrâng călătoriile cu avionul, îşi schimbă planurile de vacanţă sau legăturile de afaceri în această lume globalizată, atunci ratele de creştere economică vor scădea şi nu se ştie în ce măsură sau pentru cât timp, a avertizat Kotok.

    Aceste temeri şi incertitudini au provocat deja declinul cotaţiilor acţiunilor unor companii aeriene precum United Continental Holdings şi American Airways, unii investitori fiind deja îngrijoraţi în privinţa posibilităţii interzicerii călătoriilor aeriene dinspre Africa de Vest către Europa şi Statele Unite.

    Andrew Zarnett, analist la Deutsche Bank, a scris recent un raport care analizează posibilele efecte ale Ebola, în comparaţie cu impactul economic al epidemiei SARS, care a provocat companiilor aeriene asiatice costuri de circa 6 miliarde de dolari, în 2003.

    ”Istoria ne-a arătat că dacă Ebola se va răspândi, va avea un impact semnificativ asupra sectorului aerian şi a industriei ospitalităţii„, a scris analistul.

    SARS a infectat 8.098 de oameni, a ucis 774 dintre aceştia şi s-a răspândit în 29 de ţări, cele mai afectate fiind China, Hong Kong, Taiwan, Singapore şi oraşul Toronto. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, SARS a costat ţările din estul Asiei circa 20 de miliarde de dolari, iar Statele Unite au suportat la rândul lor costuri de 7 miliarde de dolari, deşi nu s-au înregistrat decese pe teritoriul lor. Majoritatea costurilor consemnate de SUA au fost provocate de impactul asupra industriei călătoriilor, în special cel suportat de transportatorii aerieni şi hoteluri.

    Un caz mai grav a fost pandemia de gripă din 1918, care a ucis 40 de milioane de oameni în întreaga lume. Este dificil de evaluat impactul economic al epidemiei de atunci, care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, perioadă în care statisticile erau puţine. De fapt, creşterea salariilor a fost mai mare atunci în statele unde rata de mortalitate din cauza gripei a fost mai ridicată, din cauza scăderii forţei de muncă.

    Vestea bună din prezent este că cele mai recente date şi comentarii venite din partea Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene arată că Ebola nu a afectat transporturile. Autorităţile din SUA şi Marea Britanie au început să ia măsuri pentru identificarea virusului în rândul călătorilor, iar IATA susţine că riscul transmiterii Ebola la bordul avioanelor este foarte scăzut.

    Nimeni nu a efectuat încă un calcul al costului din sistemul sănătăţii, respectiv al trainingului, testelor, tratamentelor, managementului deşeurilor, dar şi al tuturor paturilor care stau neutilizate în spaţii izolate.

    ”Sigur, cel mai mare pericol economic este izolarea ţărilor, care poate fi, intenţionat sau nu, un embargou economic real„, a spus Kaifala Marah, ministru de finanţe al Sierrei Leone.

    Estimările legate de costul economic al Ebola realizate de analiştii Băncii Mondiale John Panzer şi Francisco Ferreira ar putea fi cea mai profundă analiză de acest tip efectuată până acum. Raportul notează că, pe termen foarte scurt, dacă epidemia va fi ţinută sub control, costul va fi mic, de circa 359 de milioane de dolari.

  • Yahoo are noi proprietari. Jumătate din acţiunile gigantului IT au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile

    Acţiuni Yahoo în valoare de 20 de miliarde de dolari au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile, astfel încât analiştii au lansat mai multe teorii ce încearcă să explice fenomenul.

    O prima variantă ar fi aceea că Yahoo încearcă să achiziţioneze acţiunile sale folosind banii rezultaţi din listarea la bursă a Alibaba (companie din care Yahoo deţine 23%). Managementul a sugerat în urmă cu o lună că ar putea utiliza până la trei miliarde de dolari pentru a răscumpăra un număr de acţiuni.

    O explicaţie ceva mai plauzibilă ar fi că investitorii vând acţiunile Yahoo şi cumpără acţiuni Alibaba. Fiind implicată în acţionariatul corporaţiei din China, Yahoo a reprezentat pentru o lungă perioadă de timp singură variantă de a investi, chiar şi indirect, în Alibaba. În urma listării, compania fondată de Jack Ma a devenit publică, astfel încât accesul la acţiuni nu mai este în niciun fel limitat.

    Varianta numărul trei: interesul pentru Yahoo a crescut brusc. Compania a reprezentat întotdeauna o ţintă importantă, având în vedere şi implicarea în cele două companii din Asia, Alibaba şi Yahoo Japan. Însă momentul pare prielnic pentru a intra în acţionariat, având în vedere că atenţia este îndreptată către listarea Alibaba.

    Orice altă variantă pare improbabilă, însă orice schimbare majoră va fi vizibilă pentru că o persoană (fizică sau juridică) nu poate cumpăra mai mult de 5% din acţiunile unei companii fără a face acest lucru public.

  • Răspunsul la întrebarea “Pe cine votăm preşedinte”: Să-l alegem pe cel mai funny

    Scriu acest text în ziua în care scoţienii votează în cadrul referndumului pe tema independenţei. Indiferent de rezultat, avem de-a face cu al doilea semnal puternic, în doar câteva luni, după referendumul celor din Veneţia, adresat politicienilor europeni. Fraza definitorie a momentului a fost emisă de doi profesori universitari: „Europa este prinsă într-o capcană catch 22: nu vrea să meargă înainte, nu este interesată să meargă înapoi şi nu-şi poate permite, din punct de vedere economic, să bată pasul pe loc“.

    Am o sugestie pentru apropiatele alegeri prezidenţiale de la noi şi pentru nehotărârea pe care o încearcă, cred, cei mai mulţi români – „eu cu cine votez?“ – şi zic să-l alegem pe cel mai funny. Nu vreau ca preşedintele să vină să-mi invoce calp Constituţia, să se arate învins de securişti sau să-mi invoce modelul social suedez, ca să iau nişte fapte la întâmplare (ultimele două sunt pentru cunoscători), dar, dacă tot îl plătim, măcar să ne distreze.

    Lăsând amuzamentul deoparte, o să mă justific: este extrem de plauzibil ca peste cinci ani rolul preşedinţilor, al politicienilor în general şi al statelor ca entităţi să fie mult mai redus decât în prezent. Poate părea utopie, şi mulţi gândesc asta chiar acum, în timp ce citesc aceste rânduri. Dar mă gândesc că la fel de utopic ar fi fost să-i spui unui est-european, în 1984, că peste numai cinci ani Zidul Berlinului va cădea; 1984 era anul în care Uniunea Sovietică trecea din perioada Andropov în scurta perioadă Cernenko (iar Mihail Gorbaciov era un trepăduş, de rang înalt, dar trepăduş, la Moscova).

    În acelaşi an Ronald Reagan făcea un soi de gafă la radioul american, clamând în faţa tehnicienilor şi a microfonului, dar nu „on air“: „My fellow Americans, I’m pleased to tell you today that I’ve signed legislation that will outlaw Russia forever. We begin bombing in five minutes“. Chiar dacă mesajul nu a fost public, ruşii şi-au alertat armata şi s-au supărat aşa de rău că au boicotat Jocurile Olimpice de la Los Angeles. 1984 a fost şi primul an în care Ceauşescu a interzis circulaţia maşinilor particulare pe timpul iernii. Cine ar fi crezut în căderea comunismului, repet, peste numai cinci ani? Sau peste cinci ani foarte lungi, depinde cum priveşti.

    Revenind în zilele noastre, să spunem că oamenii, europenii în general s-au lehamisit de austeritate, de criză şi de toate cele comise fie de cei din capitale, fie de cei de la Bruxelles. Văd mişcarea separatistă din Scoţia şi referendumul neoficial din martie, când peste 89% dintre veneţieni s-au declarat de acord cu desprinderea de Italia şi revenirea la vechea republică care a durat la vremea ei mai mult de 1.000 de ani, strâns legate de această lehamite. Şi cele peste 30 de mişcări separatiste de pe bătrânul continent vor primi un nou suflu după episodul Scoţia, în ansamblu, şi se vor alimenta din acesta. Din toamna anului 2004 până în toamna anului trecut nivelul încrederii cetăţenilor în instituţiile europene a scăzut de la 50% la 30%, iar în guvernele locale de la 34% la 23%.

    În aceste condiţii, în noua realitate economică (urăsc formularea asta!) şi în noile condiţii de mobilitate, sunt posibile mişcări de separare mai mult sau mai puţin oficiale, enclave de inşi mânaţi de interese comune care să depindă mai puţin de „centru“ şi mai mult de inteligenţa şi puterea lor de a rezista şi clădi o viaţă. Asta dacă nu se vor extinde idei asemeni celor ale premierului ungar Viktor Orban, preluat de Bloomberg, care anunţa în iulie că este atras de ideea unui stat mai puţin liberal, dar clădit pe baze naţionaliste, de genul Rusiei, Turciei sau Chinei. O idee care poate părea la fel de puţin plauzibilă ca ideea destrămării autorităţilor statale de care vorbesc eu, dar care are gradul ei de plauzibil.

    De aceea zic că s-ar putea să ne ostenim degeaba în încercarea de a-l găsi pe cel mai bun, deştept şi diplomat, pe care să-l aşezăm în fruntea ţării. Calculele bugetare le fac cei de la FMI şi din alte instituţii financiare, căpşunarii sunt principalul investitor străin din România, realitatea ne arată că ne putem descurca în orice situaţie, corporaţiile fac treaba, iar poporul este mai preocupat de entertainment decât de antreprenoriat şi bunăstare (cei cu generalizarea să se abţină, vă rog), aşa că zic din nou: măcar votaţi un comedian bun.

    Ilustrez cu „Ministrul patinator“ sau „The Reverend Robert Walker Skating on Duddingston Loch“, cel mai cunoscut tablou scoţian, pictat de Henry Raeburn pe la 1790.

  • Lukoil vrea să învie cel mai bun ulei de motor din perioada comunistă, uitat de români în ultimii 25 de ani

    Felix Dragu enumeră repede numele principalilor săi concurenţi: Total, Chevron, Repsol, Castrol, Prista Oil, Mol. Se raportează la ei cu multă seriozitate, aceştia fiind motivul pentru care produsele sale au deocamdată doar 20% dintr-o piaţă care nu creşte foarte repede şi pe care o cunosc în detaliu doar specialiştii, fie ei producători de ulei, inginerii din fabrici, producători de maşini sau mecanicii din service-urile auto. Piaţa de uleiuri din România continuă să scadă de câţiva ani încoace, odată din cauza problemelor economice, dar în special pe fondul performanţei mai bune a uleiurilor, care au o durată de viaţă mai lungă decât în trecut.

    În 2006, când Lukoil separa fabrica de ulei în vederea câştigării de cotă de piaţă, volumul total al pieţei era de 180.000 de tone, după cum arată datele Lubrichem, Patronatul Producătorilor şi Importatorilor de Lubrifianţi, Chimicale şi Accesorii Auto. În 2008, piaţa s-a contractat până la 160.000 de tone, pentru ca din 2010 să se menţină la un volum de 100.000 de tone. Dintre acestea, aproximativ 70.000 de tone reprezintă piaţa industrială. La un preţ mediu de 2.000 de euro pe tonă, vorbim despre o piaţă de 200 de milioane de euro.

    Dragu lucrează în Lukoil de la sfârşitul anilor ’90. S-a angajat imediat după facultate ca economist la rafinăria Petrotel Lukoil, s-a mutat apoi la Bucureşti şi a condus divizia de raportare financiară a Lukoil România, iar din 2007 s-a mutat pe poziţia de CFO la Lukoil Lubricants Eastern Europe.

    Conducerea rafinăriei Petrotel Lukoil a decis în 2006 să separe producţia de ulei de rafinărie. În 2005, această măsură fusese luată în rafinăriile grupului din Rusia, fiind apoi urmată de toate rafinăriile din grup. „Lukoil a separat divizia de uleiuri pentru a căuta separat soluţii şi resurse pentru noi tehnologii pe această piaţă care diferă de cea a produselor albe“, explică Felix Dragu, care ocupă de anul trecut funcţia de director general al companiei. Din 2005, Lukoil Lubricants a urcat pe locul 7 în topul internaţional al producătorilor de ulei dominat autoritar de Shell, Mobil sau Chevron.

    Divizia din România, care coordonează un cluster regional de zece ţări (Bulgaria, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Grecia, Cipru, Albania, Malta, Macedonia, Italia), livrează deocamdată cea mai mare parte a producţiei pe piaţa locală, unde merg 70% din cele 40.000 de tone produse anual la fabrica din Ploieşti. Facilitatea de producţie a Lukoil Lubricants Eastern Europe se află la Ploieşti, în incinta rafinăriei.

    De la separarea producţiei, Felix Dragu spune că singurele relaţii comerciale dintre cele două fabrici „sunt că noi luăm de la ei curent electric şi utilităţi, iar noi le vindem ulei“. În fabrică lucrează acum 99 de persoane, dintre care 80% sunt în zona de producţie şi restul administrativ şi vânzări, iar aceştia scot pe piaţă o gamă de 140 de produse constante, dintre cele 600 ale grupului Lukoil. „Gama noastră este compusă din produse regionale, specifice pentru un anumit tip de climă şi consum din clusterul nostru. Practic, noi producem pentru clusterul nostru, care este Europa“, spune Felix Dragu. Cea mai importantă parte a producţiei, 70%, merge în România, unde cota de piaţă a companiei este de 20%, în Bulgaria, unde cota de piaţă este de 11%, dar şi în toată reţeaua de benzinării a Lukoil din Europa. După cum spune Felix Dragu, vânzările de ulei din benzinării reprezintă o parte foarte mică din vânzări, fiind considerate vânzări de urgenţă. De asemenea, directorul LLK Eastern Europe crede că vânzările de ulei din hipermarketuri se vor reduce mult, deoarece şoferii care îşi schimbă singuri uleiul devin o excepţie.