Tag: deficit

  • Miracolul galic

    Traditia de 320 de ani a companiei franceze HB-Henriot din
    Quimper, cel mai mare producator artizanal de faianta, nu i-a
    asigurat nicidecum protectie impotriva puternicei concurente
    asiatice, a unui euro puternic si a crizei economice prin care au
    trecut principalele sale piete de export.

    Aceasta combinatie toxica ar fi dus-o probabil la disparitie,
    dar HB-Henriot e o companie franceza si guvernul de la Paris a
    intervenit salvand compania si pe cei 54 de angajati. Ca parte a
    unui program national de sustinere a companiilor, guvernul a
    accelerat platile si rambursarile de taxe, a amanat incasarea unor
    taxe, a oferit subventii pentru fiecare angajat pastrat si a oferit
    garantii pentru creditele pentru firmele mici si mijlocii.

    Compania este un exemplu pentru felul cum Franta s-a dovedit
    surprinzator de stabila in furtuna economica europeana. |n vreme ce
    Grecia se zbate ca sa evite falimentul sau apelul la salvarea cu
    banii altora, Spania si Portugalia privesc nelinistite, Suedia
    recade in recesiune, Germania s-a vazut cu un deficit bugetar
    record, iar Marea Britanie se confrunta cu deficite si datorii
    comparabile cu ale Greciei, situatia Frantei pare solida. A fost
    prima tara occidentala care a iesit din recesiune in ultimul
    trimestru al lui 2009 si a continuat sa afiseze o relativa
    soliditate, pe cand Germania si celelate economii mari ale Europei
    se confrunta cu perspectiva unui nou regres.

    Pe cand criza se adancea in 2008, Franta a dezvoltat o strategie
    care se concentra pe salvarea companiilor si a locurilor de munca,
    uneori spre iritarea partenerilor sai europeni; a impulsionat
    investitiile in crearea de noi locuri de munca, a sprijinit bancile
    si le-a presat sa acorde imprumuturi si a permis ca deficitul sau
    bugetar sa ramana pentru inca cativa ani binisor peste limitele
    zonei euro.
    Franta a fost de asemenea norocoasa pentru ca nu a fost nici
    concentrata pe exporturi, ca Germania, si nici atat de puternica
    precum Marea Britanie sau Statele Unite. Alexandre Delaigue,
    economist si autor al blogului Econoclaste, spune frust ca “Franta
    a fost afectata mai putin pentru ca imobiliarele erau aici mai
    putin importante decat in Spania sau in Irlanda, sectorul financiar
    mai putin dezvoltat decat in Marea Britanie si pentru ca era mai
    putin expusa la Europa de Est decat Germania”.

  • Securitatea SUA, amenintata de deficitul bugetar

    Datoria-record americana limiteaza “capacitatea de a sigura
    securitatea, gestiona probleme dificile, dar si asumarea rolului de
    lideri pe care (americanii) il merita”, a declarat secretarul de
    Stat, sustinand bugetul in fata reprezentantilor. “Cred cu tarie ca
    ar trebui sa abordam acest deficit si datoria Statelor Unite ca pe
    o tema de securitate nationala, si nu doar ca pe un subiect
    economic”, a subliniat ea.

    Proiectul de buget pentru 2011 al Casei Albe se concentreaza
    asupra unui deficit adus la 1.267 de miliarde de dolari,
    reprezentand 8,3 la suta din Produsul Intern Brut (PIB) american,
    fata de suma-record de 1.556 de miliarde de dolari (10,6 procente
    din PIB) prevazuta in exercitiul bugetar din 2010.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Deficitul bugetar al Romaniei a fost in 2009 de 7,2% din PIB

    Potrivit acordului stand-by incheiat de Romania cu Fondul
    Monetar International, Comisia Europeana si alte institutii
    financiare internationale, deficitul bugetar trebuia sa respecte
    anul trecut o tinta anuala de 36,5 miliarde de lei, respectiv 7,3%
    din PIB.

    “Veniturile bugetului general consolidat au fost in 2009 de
    156,6 miliarde de lei, in scadere cu 5,4% comparativ cu anul
    precedent, in principal ca urmare a reducerii incasarilor din
    impozitul pe profit (-8,9%), precum si a celor din TVA (-16%) si a
    taxelor vamale (-31,9%)”, se arata intr-un comunicat al
    Ministerului Finantelor Publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UE ar putea sa ne pasuiasca cu un an in privinta deficitului bugetar

    “Romania a facut eforturi serioase pentru a limita deteriorarea
    deficitului bugetar si pentru a mentine stabilitatea macroeconomica
    in ultimul an. Inrautatirea situatiei economice de cand au fost
    facute recomandarile initiale justifica extinderea termenului
    limita cu un an. Dar efortul de consolidare trebuie sa continue –
    conform conditiilor atasate programului de asistenta financiara
    multilaterala – pentru a asigura corectarea deficitului pana in
    2012”, a afirmat, intr-un comunicat, comisarul european pentru
    afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Grecia – o tragedie moderna

    Sentimentul de pesimism din spatele vanzarii masive s-a datorat
    ingrijorarii investitorilor ca guvernul elen nu actioneaza adecvat
    pentru a diminua cel mai mare deficit bugetar din Uniunea
    Europeana. Financial Times a anuntat ca guvernul chinez a refuzat
    oferta de a investi 25 miliarde de euro in obligatiuni emise de
    statul elen. Pe 27 ianuarie, randamentul la obligatiunile grecesti
    pe 10 ani a crecut cu 0,49 puncte procentuale pana la 6,73%, iar
    diferenta fata de randamentul obligatiunile germane s-a marit cu
    0,50 puncte procentuale atingand 3,54%, cel mai inalt nivel atins
    din decembrie 1998.

    Pe 4 februarie 2010, pretul unui CDS (Credit Default Swap) pe
    obligatiunile grecesti la 5 ani, a crescut cu 0,17 puncte
    procentuale atingand un nivel record de 4,14%. Grecia are nevoie de
    53 miliarde de EUR in anul 2010, pentru a-si finanta deficitul,
    echivalentul a 20% din PIB. Dupa cum am mentionat si intr-un
    articol anterior “Sursa Unei Noi Crize”, agentiile de rating
    Standard & Poor’s, Moody’s si Fitch au redus ratingul Greciei
    dupa ce deficitul bugetar a crescut la 12,7% din PIB. Potrivit
    publicatiei Bloomberg, obligatiunile grecesti au pierdut 2,34% in
    luna ianuarie, avand cea mai negativa performanta pe piata
    obligatiunilor europene. Potrivit Markit, obligatiunile pe 5 ani
    emise de guvernul elen au coborat in pret inca din prima zi de
    tranzactionare, randamentul oferit crescand cu 0,32 puncte
    procentuale, adica la 3,82% peste rata unui swap in euro.

    Grecia se confrunta cu cea mai grava criza financiara din
    ultimii 16 ani, iar incercarea de a evita un plan de salvare din
    partea UE este ingreunata de evaziunea fiscala scapata de sub
    control. Prim-ministrul George Papandreou a promis sa rezolve
    dezastrul financiar care a ingropat natiunea in datorii de
    aproximativ 300 miliarde de EUR. El a promis sa reduca deficitul la
    mai putin de 3% din PIB pana in anul 2013, de la nivelul actual de
    12,7%. Guvernul a propus cresterea impozitului pe produsele din
    tutun la 70%, si a taxei pe alcool cu 20%. In plus, guvernul
    intentioneaza sa suspende angajarile si sa taie bonusurile cu 10%,
    in ciuda unei puternice presiuni din partea sindicatelor care se
    pregatesc pentru greva din 10 februarie 2010.

    Judecand dupa evenimentele din trecut, apare intrebarea: cata
    finantare externa va obtine Grecia inainte de a intra in
    incapacitate de plata? Planul guvernului elen de a reduce deficitul
    la 3% in trei ani, nu a parut credibil investitoriilor straini.
    Pentru a rezolva aceasta situatie, autoritatile ar trebui sa
    revizuiasca modul in care se colecteaza statisticile economice, si
    sa incheie perioada manipularilor politice si a falselor raportari.
    Referitor la sansele Greciei de a fi salvata de UE, ministrul
    german de finante, Peer Steinbruck a declarat anul trecut:
    “Tratatul de la Maastricht nu prevede nici un ajutor pentru statele
    insolvabile, dar in realitate alte tari sunt obligate sa le salveze
    pe cele aflate in dificultate”. Liderii Uniunii Europene se vor
    intruni la Bruxelles pe 11 februarie, pentru dezbateri privind
    strategiile economice la nivel inalt iar criza datoriei
    guvernamentale va fi prioritara pe ordinea de zi.

    Desi, Grecia nu reprezinta decat 2-3% din PIB-ul UE, este
    infricosator gandul ca o prabusire a acestei tari ar putea insemna
    o lovitura puternica la ideea de moneda comuna a Europei, si s-ar
    putea declansa un efect de domino in Italia, Spania, si Portugalia.
    In joc este chiar credibilitatea monedei euro, o valuta la nivel
    european cu o banca centrala dar fara un management centralizat al
    economiei.

    Mai multe amanunte pe acceasi tema precum si raspunsuri la alte
    intrebari, le regasiti pe http://toniiordache.ro

  • Update – Coface: economia Romaniei va creste cu peste 0,5% in 2010

    Cresterea se va baza, spune directorul general al Coface
    Romania, Cristian Ionescu, pe revenirea economiilor mature europene
    si a SUA. Reprezentantii Coface spun ca datoria externa, prognozata
    de ei in crestere de la 55,4% din PIB in 2009, la 62% din PIB in
    2010, nu trebuie sa ingrijoreze. “Sunt state ca Japonia sau Marea
    Britanie ale caror datorii externe sunt de peste 100%”, spune
    Ionescu. El apreciaza ca cel mai mare pericol pentru economia
    locala ar fi nerespectarea angajamentelor cu FMI
    .
    Chiar daca numarul falimentelor ar putea creste accelerat in primul
    semestru pentru ca unele cauze, nesolutionate in 2009, vor fi
    transferate la inceputul lui 2010.

    Cristian Ionescu, cel care conduce alaturi de biroul din Romania
    si afacerile Coface din Bulgaria si Slovacia, spune ca sunt inca
    multe societati aflate in pragul falimentului dar nu au declarat
    inca acest lucru. “Multe solicita insolventa pentru a se feri de
    creditori”, spune Ionescu.

    Potrivit Coface, in 2010 numarul falimentelor va creste cu
    15%-20%, fata de 19.000 de falimente declarate in 2009. In Romania
    activeaza peste 690.000 de firme si 344.000 de PFA, iar cele din
    sectorul imobiliar, distributia IT, retail si transport vor fi cele
    mai afectate in 2010.

    Cum arata 2010 prin ochii Coface:

    – Cresterea economica de peste 0,5%, chiar si 1% in cele mai
    optimiste simulari;

    – Inflatia va scadea de la 4,8% la 4%;

    – Datoria externa va creste de la 55,4% din PIB in 2009, la 62%
    din PIB in 2010;

    – Exporturile vor creste in 2010 pana la valoare de 37,1 mld.
    dolari, de la 34,3 mld. dolari in 2009;

    – Importurile vor creste cu 4,1 miliarde de dolari, pana la 50,7
    miliarde dolari;

    – Numarul falimentelor va creste cu 15%-20% (in 2009 au fost
    19.000 de cazuri);

    – Sectoarele cele mai afectate de criza raman imobiliarele,
    retailul, distributia IT, transporturile si afacerile cu
    mobila;

    – Creditarea va creste cu cel mult 1%-2%;

  • Vladescu: Deficitul bugetar ar sari la 10-12% din PIB daca ministerele ar cheltui cat vor

    “Cea mai mare slabiciune este faptul ca nevoia de dezvoltare si
    investitie e foarte putin acoperita. Aceasta cifra este mai mica
    decat deficitul bugetar. Ca sa investim la nivelul la care fiecare
    minister si-ar dori, deficitul bugetar ar zbura undeva catre 10-12%
    din PIB, lucru care in acest moment e inacceptabil”, a spus, joi,
    Vladescu, in cadrul dezbaterilor pe bugetul din 2010, in cadrul
    Comisiilor reunite de Buget-Finante ale Parlamentului.

    Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

  • BCR: Inflatia poate atinge in 2010 minimul ultimilor 10 ani

    “Tinta de inflatie pentru 2009 ar fi fost atinsa daca majorarea
    accizelor la tutun ar fi fost temperata. Rata inflatiei a intrat in
    intervalul-tintit in octombrie, exista destule sanse ca nivelul
    acesteia sa revina la peste 4,5% la finele anului 2009, cu atat mai
    mult cu cat producatorii locali de tigari au anuntat majorari de
    preturi in avans in noiembrie si decembrie in contul anului 2010”,
    a afirmat Anghel.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Pogea: TVA ar putea creste daca deficitul nu va fi limitat la 5,9%

    “Putem avea avea in vedere inclusiv o reforma a veniturilor,
    pentru ca Romania are unul din cele mai scazute niveluri al
    veniturilor publice din PIB, de aproximativ 31,8%, spre deosebire
    de toate celelalte state din jurul nostru care ajung in jur de 40%.
    Va trebui sa facem aceasta consolidare fiscala, iar daca va trebui
    sa luam una dintre masuri, vom pastra in continuare cota unica,
    impozitul pe profit, impozitul pe venit, pentru ca ele au fost cele
    care au imbunatatit conformarea voluntara la plata a obligatiilor
    si au stimulat atractivitatea investitionala. Daca este posibil ca
    din una dintre taxe, in special TVA, sa ne rezulte ca avem un
    deficit, o vom prezenta public”, a declarat Pogea, citat de
    Mediafax.

    El a aratat ca proiectul de buget pentru anul viitor nu este
    construit la acest moment pe o crestere a TVA.

    “Vom vedea daca nivelul de deficit pe care l-am angajat este
    sustenabil cu actualele venituri si cu actualul nivel de taxare.
    Noi credem ca vom reusi sa luam celelalte masuri de ajustare a
    cheltuielilor si sa mentinem un deficit la nivelul de 5,9%, cum
    ne-am angajat. Romania nu isi permite multi ani de acum inainte sa
    lucreze cu deficite de 7-8% din PIB”, a aratat ministrul
    Finantelor.

    Presedintele Traian Basescu a admis, luni, intr-o discutie cu
    usile inchise cu investitorii straini, ca TVA ar putea fi majorata
    din 2010, el declarand, potrivit unor surse participante la
    intalnire, citate de “Ziarul Financiar”, ca prefera cresterea TVA
    majorarii cotei unice de impozitare.

  • 2 miliarde de euro, factura crizei politice

    Intr-o perioada instabila politic, autoritatile ar putea uita sa
    mai stranga surubul cheltuielilor bugetare, pe final de an. Este un
    scenariu mai mult decat posibil, spun analistii, in timp ce
    oficialii asigura ca nu exista acest risc. Si totusi, sunt sanse ca
    deficitul bugetar (diferenta dintre veniturile si cheltuielile
    statului, n.r.) pe 2009 sa ajunga la 8,5-9% din PIB, “data fiind
    recesiunea care afecteaza Romania si posibilitatea ca guvernul sa
    exercite un control mai slab in conditiile actuale”, se arata in
    ultimul raport publicat de ING.

    Cititi mai multe pe
    www.gandul.info