Tag: campanie

  • EuroGsm reduce tarifele cu 50% la cumpărăturile online

    Potrivit mecanismului acesteia, la fiecare trei zile pe site-ul EuroGsm vor fi disponibile o serie de produse la preţuri cu discount. „Am grupat produsele în funcţie de utilitatea lor, iar mecanismul campaniei a fost dezvoltat pentru a ajuta clienţii să ia cele mai bune decizii prin vizualizarea întregului calendar de promoţii. Acesta va fi afişat pe site în secţiunea dedicată, astfel încât clienţii să poată urmări produsele care vor fi activate şi să revină în ziua în care sunt interesaţi de ofertă”, a explicat Cristina Szabo, managerul de marketing al companiei.

    Prin intermediul campaniei “Explorează lumea albastră”, EuroGsm a dorit să preîntâmpine anumite obiceiuri de cumpărăre şi să ofere vizitatorilor site-ului ocazia de a-şi planifica următoarea achiziţie telecom, potrivit reprezentanţilor companiei.  Campania  se va desfăşura până pe data de 31 iulie 2013, iar în acest interval vor fi disponibile 125 de produse la preţuri reduse.

    În perioada care urmează, vor fi activate oferte pentru telefoane Dual-SIM, tablete şi accesorii Bluetooth, ale căror discounturi oferă clienţilor posibilitatea de a achiziţiona la preţ promoţional gadget-urile pe care şi le doresc.

    EuroGsm  este cel mai mare retailer autohton în domeniul telecom, cu o reţea de magazine extinsă la 80 de oraşe şi 113 unităţi în cei 16 ani de existenţă pe piaţa autohtonă.

  • Grecia a lansat o nouă campanie turistică, sub sloganul: “Grecia, cea mai bogată ţară din lume”

     Grecia a devenit în ultimii ani una dintre cele mai sărace state din UE, dar vrea să revigoreze turismul şi economia afirmând exact contrariul, chiar dacă este vorba doar de moştenirea culturală şi istoria ţării, adevăratele bogăţii ale ţării, potrivit portalului GreekReporter.

    Noua campanie, prezentată de ministrul Turismului, Olga Kefaloyianni, s-ar putea să nu fie foarte apreciată de grecii împinşi sub pragul sărăciei de măsurile de austeritate impuse de guvern la cererea creditorilor internaţionali.

    Campania turistică include patru mesaje video care vor fi difuzate în etape pe intenet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax,ro

  • “Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”: Recomandările poliţiştilor pentru prevenirea tâlhăriilor

     Campania, intitulată “Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”, a fost lansată, în Piaţa Universităţii din Capitală, de directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Română, comisarul şef Constantin Stroescu, şeful Serviciului Infracţiuni Contra Patrimoniului din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, şi Liviu Ţurcanu, director de creaţie al companiei de comunicare Mercury360.

    Potrivit comisarului şef Stroescu, datele statistice arată că cele mai multe tâlhării prin smulgerea de obiecte au loc în lunile iunie, iulie şi august.

    Conform cifrelor deţinute de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în perioada 2006 – 2012, la nivel naţional, pe timpul verii s-au înregistrat aproape 700 de fapte de acest gen în timp ce iarna, primăvara şi toamna, media acestora scade cu aproximativ 100 de incidente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ExxonMobil şi Petrom au finalizat cea mai mare campanie de achiziţie seismică 3D din Marea Neagră

     Totodată, cele două companii au cumpărat de la Diamond Offshore Drilling Inc o platformă de foraj, Ocean Endeavor, pentru a relua forajul de explorare pe blocul offshore Neptun Deep din România la sfârşitul anului în curs sau începutul anului 2014.

    Platforma Ocean Endeavor a fost proiectată să foreze în ape cu adâncimi de până la 2.400 de metri şi o adâncime totală de foraj de până la 10.600 de metri.

    “Datele colectate în timpul campaniei seismice şi al programului de foraj de explorare vor fi folosite pentru a evalua dimensiunea şi fezabilitatea comercială a descoperirii Domino, anunţată în 2012, dar şi potenţialul altor prospecte în blocul Neptun Deep”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca Transilvania iese cu o ofertă de refinanţare a creditelor de la alte bănci

    Banca returnează clienţilor echivalentul unei dobânzi, în puncte Star BT – la aniversarea de un an a împrumutului de la Banca Transilvania şi acordă până la 100 de lei în puncte de puncte Star BT – la contractarea creditului. Promoţia este valabilă până în data de 31 august. Punctele Star BT fac parte din pachetul de avantaje al programului de loialitate Star BT, alături de ratele fără dobândă pentru achiziţii făcute în cele peste 4.000 de magazine partenere.

    Creditul de refinanţare trebuie să fie de acelaşi tip cu creditul iniţial – imobiliar, de consum etc. Perioada maximă de creditare este de 30 de ani pentru refinanţarea creditelor de consum contractate înainte de 31 octombrie 2011, respectiv de 5 ani pentru cele contractate ulterior datei menţionate. În cazul unei credit de nevoi personale garantat cu ipoteca imobiliară, pentru persoanele care au cont la BT pentru încasarea veniturilor, în cazul împrumuturilor în euro, dobânda este de 6%, fixă în primul an, iar ulterior este de Euribor 6M + 5,5%, iar în cazul creditelor în lei, dobânda este de 6,9%, fixă în primii 2 ani, ulterior aceasta fiind de Robor 6M + 2,5%. În cazul creditelor de refinanţare pentru investiţii imobiliare, durata maximă a creditului este de 30 de ani.

    Prin refinanţare, clienţii pot contracta un credit nou, pentru a rambursa un împrumut pe care îl au deja la o altă bancă. Clienţii pot folosi astfel diferenţa de cost dintre două împrumuturi pentru diverse destinaţii. Procedura de contractare a unui astfel de credit este asemăntoare cu cea pentru un împrumut cu alte destinaţii. Noul dosar de credit trebuie să cuprindă documentaţia standard pe care o presupune un dosar de credit, precum şi o copie după contractul de credit care se doreşte să fie refinanţat.

    Banca a lansat pe site-ul său aplicaţia Calculator refinanţare (http://www.bancatransilvania.ro/refinantare/), care permite persoanelor interesate să solicite online un credit de refinanţare, să-şi calculeze valoarea noii rate sau suma economisită.

    Banca Transilvania este a treia bancă din sistem după active, cu o cotă de piaţă de 8% la finele anului trecut. Instituţia are peste 6.000 de angajaţi, o reţea formată din 550 de sedii şi 1,67 milioane de clienţi activi. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) deţine 15% din capitalul social al băncii.

  • Start-up advertising – reţeta de milioane a unui tânăr de 34 de ani

    SENDINŢA PRINCIPALĂ DIN PIAŢA DE DIGITAL DIN ISRAEL ESTE UN CONCEPT NUMIT START-UP ADVERTISING, care descrie campanii creative de marketing şi publicitate tratate ca un start-up în sine, construite în jurul tehnologiei şi deschise la experimente. Asta vreau să fac acum şi în România„, îşi descrie pe scurt planurile şi strategia pentru industria autohtonă de digital israelianul Nir Refuah. Venit recent la conducerea MRM România, agenţia de marketing digital membră  a grupului de comunicare McCann Worldgroup România, executivul în vârstă de 34 de ani a experimentat cu acest concept vreme de aproape cinci ani, din ianuarie 2008, când a preluat poziţia de VP Creative al McCann Digital Tel Aviv.

    Acum, principala lui preocupare este să convingă şi companiile cu operaţiuni pe plan local să investească în asemenea campanii şi să renunţe la a mai trata digitalul precum un domeniu complet separat de restul formelor de promovare şi marketing, cu strategii şi bugete separate. „Experienţa lui în start-up-uri de tehnologie şi media digitală este unică în România şi în regiune. Israelul este o piaţă foarte dezvoltată din punct de vedere al digitalului şi orice import de talent de acolo va ajuta piaţa din România să avanseze„, spune despre el Adrian Boţan, VP Creative al McCann Worldgroup Central Eastern Europe.

    Istoria lui Refuah în domeniul creării de campanii de advertising, conţinut şi interacţiune online începe de când avea numai 15 ani, într-o perioadă în care internetul începea să explodeze în Israel. A descoperit atunci diverse platforme pe internet unde oamenii se puteau conecta şi comunicau de la distanţă, „Buletin Broadcast Systems (BBS) se numeau, echivalentul a ceea ce definim astăzi drept reţele de socializare„, şi a pornit astfel Othello, prina asemenea reţea israeliană.

    „După trei ani am vândut afacerea către Bezeq pentru 400.000 de dolari, o sumă care poate părea mică prin comparaţie cu tranzacţiile de zeci sau sute de milioane de dolari din domeniul online, dar uriaşă pentru un tânăr de 18 ani, mai ales la acea vreme„, povesteşte Nir Refuah.

    Următorul pas în lumea internetului l-a făcut la portalul Tapuz, adică portocală în ebraică, unde a fost vreme de câţiva ani editor-şef şi directorul de dezvoltare de conţinut. „Din punctul de vedere al conţinutului, Israelul era destul de avansat faţă de alte ţări din regiune sau europene, dar ca infrastructură era mult în urmă, lucru care se întâmplă inclusiv în prezent, mai ales prin comparaţie cu România, unde infrastructura este una dintre cele mai bune din lume„, spune şeful MRM România. Apoi a mers la Walla, astăzi cel mai mare site după Google şi Facebook, dar pe atunci o companie la început, cu opt oameni şi birouri într-o zonă industrială de la marginea Tel Avivului, în apropierea unei fabrici de peşte. „În 2005 am decis să mă retrag. Aveam 26 de ani şi opt ani de muncă în spate, simţeam nevoia de o pauză.„

    Pauza a durat trei ani, pentru că în 2008 a devenit VP Creative în cadrul McCann Digital Tel Aviv în urma unei întâlniri întâmplătoare şi a unei discuţii ulterioare cu şeful de la acea vreme al agenţiei. Despre următorii aproape cinci ani din carieră spune că au însemnat o contribuţie importantă la dezvoltarea strategiilor de digital şi social media pentru brandurile din portofoliu, dar şi la creşterea ponderii digitalului în întreaga industrie de publicitate, de la 6% la aproximativ 20%. „Industria de digital din Israel este uriaşă. Despre Google sunt vehiculate cifre anuale de aproximativ 250 de milioane de dolari şi numai McCann Digital avea încasări de 25 de milioane de dolari„, dimensionează directorul general al MRM România.

    Pe piaţa autohtonă, digitalul a însemnat afaceri de 52-55 de milioane de euro în 2011, cu 30% mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit studiului Digital FactBook, realizat anual de agenţia Hyperactive, iar pentru 2012 estimările vizau o valoare totală de 65 de milioane de euro. Cifra include bugetele de publicitate online alocate companiilor media locale, de aproximativ 12-13 milioane de euro în 2011, investiţiile pe piaţa de search (Google) şi cele pentru furnizorii media internaţionali (Yahoo, Facebook), dar şi onorariile plătite agenţiilor de digital locale sau bugetele alocate mobile marketingului calculate la 7 milioane de euro.
    Marketingul şi promovarea digitală, spune Refuah, sunt încă destul de departe de nivelul de 20% din totalul bugetelor alocate în acest sens, dar ar putea ajunge la acest nivel în doar câţiva ani. „Domeniul este aici la nivelul la care se afla digitalul în Israel în urmă cu patru ani. Potenţialul este foarte mare şi este mai mult decât suficient loc de creştere.„

    Strategia lui Refuah este clădită acum pe conceptul de start-up advertising, dar şi pe social media, o zonă care a crescut puternic în ultimii ani, precum şi pe segmentul mobil. „Digitalul ar trebui privit ca un teren de joacă pentru brandurile care pot astfel să testeze noi tehnici în domeniu„, spune Adrian Boţan. În tot cazul, campaniile creative pe care îşi pune amprenta Nir Refuah trebuie neapărat să includă tehnologia şi elemente precum aplicaţii mobile sau scanare de coduri QR.

    „Deschidere spre digital există, mai ales că domeniul este privit ca fiind unul mic, fără prea mari riscuri şi cu o investiţie destul de redusă. Piaţa trebuie însă educată„, lămureşte executivul. Altfel spus, trebuie modificată mentalitatea companiilor care aleg să se promoveze în mediul digital prin campanii pe termen scurt, cel mai adesea independente, cu bugete şi strategii separate faţă de restul metodelor de promovare. Ceea ce, de multe ori, poate duce la cheltuieli mai mari în ansamblu şi la discrepanţe în transmiterea mesajului.

    Chiar şi în ciuda acestor particularităţi de până acum ale domeniului, digitalul a fost nişa cea mai ferită de criză, în ciuda problemelor traversate de economia ultimilor ani. A scăzut doar un an şi apoi a reintrat pe creştere cu un avans anual chiar şi de 30%. Ceeace, în contextul unei pieţe în ansamblu care s-a tot restrâns, nu e deloc puţin lucru.

  • Kia Romauto recheamă în service circa 1.000 de maşini, pentru o componentă a pedalei de frână

     Campania vizează modelele Sportage (2007 – 2010), Sorento (2007 – 2011), Soul (2010 – 2011) şi Carnival (2006 – 2007).

    “La autoturismele afectate pot apărea următoarele disfuncţionalităţi ca urmare a operării cu intermitenţe a contactorului pedalei de frână: nu se aprind sau rămân aprinse stopurile de frână. În funcţie de dotările autovehiculelor mai pot apărea următoarele simptome: martor ESC aprins, funcţionarea sistemului Cruise Control defectuoasă, nefuncţionarea butonului START, imposibilitatea de a mişca schimbătorul de viteze din P la cutiile de viteze automate. La nivel european nu s-au semnalat accidente datorate defectării contactorului pedalei de frână”, se arată într-un comunicat al Kia Romauto.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Din culisele industriei de publicitate

    Totuşi, online-ul şi digitalul nu scot din joc mediile tradiţionale de publicitate, precum TV-ul, a reieşit din discuţiile cu reprezentanţi ai celor mai mari jucători din industria mondială, prezenţi la ICEEfest, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate internetului din Europa de Est, desfăşurat pe 6 şi 7 iunie la Bucureşti. “TV-ul este în continuare extrem de puternic, nu cred că întrebarea este dacă va supravieţui TV-ul şi va rămâne online-ul”, a spus Kimon Zorbas, CEO al organizaţiei IAB Europe.

    “Ponderea TV-ului în mixul de bugete de publicitate depinde foarte mult de la brand la brand. Dacă ai un target mai tânăr, procentul alocat online-ului este un pic mai mare pentru că publicul e mai mult în online decât la TV”, a spus şi Laurenţiu Dumitrescu, managing partner al companiei Digital Star. El a adăugat că evoluţia industriei este direct legată de starea economiei, de veniturile utilizatorilor şi de apetitul lor pentru achiziţii.

    Ponderea tot mai mare a online-ului pe piaţa locală este stimulată şi de evoluţia vânzărilor de smartphone-uri, tablete şi conexiuni la internet, au spus participanţii la ICEEfest. Gradul de penetrare a telefoanelor inteligente în România a atins 17%, comparativ cu 63% la nivelul Europei, a declarat vicepreşedintele şi şeful Display Solutions EMEA al Yahoo!, Nick Hugh, în condiţiile în care compania numără două milioane de utilizatori de telefoane inteligente pe plan local, care alocă peste 12 ore pe săptămână pentru utilizarea serviciilor companiei adresate platformelor mobile.

    În acest context, orice companie sau brand trebuie să gândească digital atunci când creionează strategia de marketing, susţine Geoffrey Hantson, executive creative director la Duval Guillaume Modem.

    Peste 1.550 de oameni din zece ţări est-europene au participat la ICEEfest. Numărul total de participanţi s-a ridicat însă la 1.800, întrucât alte câteva sute de oameni au vizitat gratuit expoziţia amenajată cu ocazia evenimentului, “Oraşul Digital” oferită de Orange, locul de joacă amenajat de Kinect şi Microsoft în colaborare cu LG sau expoziţia Windows 8. Pe cele trei scene ale evenimentului organizat de Thinkdigital au urcat în total 90 de vorbitori şi invitaţi speciali în paneluri de discuţie, reprezentanţi ai unui număr de peste 50 de companii din regiune şi din lume.

  • Reclame pe Google prin Romtelecom

    “O echipă dedicată din cadrul Romtelecom va pune la dispoziţia companiilor toate serviciile şi suportul necesare pentru crearea campaniilor Google AdWords, analizând rezultatele în timp real şi operând modificările necesare pentru realizarea celui mai bun raport între costuri şi rezultate”, potrivit companiei.

    Tarifele pentru gestionarea unei campanii AdWords încep de la 100 de euro pe lună, la care se mai adaugă un cost unic de iniţiere, sume care nu includ însă costul efectiv al reclamelor.

  • Inspecţia Judiciară verifică o “campanie susţinută, agresivă” a Intact împotriva unor magistraţi

     “Astăzi, 7 iunie 2013, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune «Antena 3», a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

    Potrivit sursei citate, sesizarea Inspecţiei Judiciare are în vedere, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care,” în calitate de formatori şi vectori de opinie, au depăşit limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro