Tag: asteptare

  • Ce smartphone-uri folosesc celebrităţile şi lideri precum Putin sau Merkel?

    Deşi e clar că majoritatea preferă modelele Apple, sunt şi excepţii notabile, la care mulţi dintre noi nu ne-am aştepta.

    De ce este iPhone atât de vizibil în rândurile celebrităţilor? Probabil cele mai cunoscute, la nivel mondial, superstaruri provin din SUA. Acest lucru se întâmplă deoarece este cea mai mare economie a lumii, cea mai mare putere mondială şi acolo există celebrul Hollywood. Vedetele americane preferă iPhone deoarece telefonul – pe lângă faptul că este uşor de folosit, performant şi fiabil – este conceput de o companie din ţara lor, adică Apple. La fel, majoritatea starurilor pop din Coreea de Sud folosesc dispozitive Samsung. Potrivit unui analist, este un sentiment de patriotism pe care şi vedetele îl au, la fel ca toţi ceilalţi oameni.

    Samsung a încercat să contracareze acest lucru prin lansarea programului White Glove, prin care şi-a propus să atragă vedete în „barca” sa. Eforturile au dat roade. Nume cunoscute precum Jay Z, LeBron James sau Martha Stewart au ajuns să folosească smartphone-uri Galaxy. Ca parte a programului, un reprezentant al companiei merge la o celebritate şi îi prezintă în detaliu cel mai nou smartphone Samsung. Terminalul este personalizat special pentru utilizatorul respectiv. Dispozitivul îi este lăsat cadou vedetei, care decide apoi dacă îl foloseşte sau nu. Totuşi, uneori apar neplăceri. Sportivul LeBron James s-a plâns pe Twitter că telefonul lui Samsung Galaxy Note, primit tot prin acest program, s-a resetat singur şi i-a şters toate datele. Ulterior a încercat să „dreagă” lucrurile, dar pata pe imaginea Samsung a rămas.

    Citiţi mai multe pe go4it.ro

  • In premiera in Romania! Cum vor fi amendati soferii din Timisoara, dupa omologarea si certificarea radarelor si a detectiilor de trecere pe rosu?

    Petru Rumega a explicat intreaga procedura de dupa surprinderea abaterii de la disciplina rutiera a unui sofer cu ajutorul tehnicii din cadrul Sistemului de Trafic Management.

    „Conducatorul auto va fi indentificat, dupa care va primi procesul verbal si i se va retine permisul de conducere. Constatarea contraventionala se face de catre politistul rutier, personal sau cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat. Constatarea contraventionala nu o face nimeni din Primaria Timisoara, doar politistul rutier„, a spus cms sef Petru Rumega.

    Odata obtinute imaginile care arata ca un conducator auto a trecut pe rosu sau a depasit viteza, incepe o inevstigatie simpla. Proprietarul masinii primeste acasa o instiintare.

    „Instiintarea primita acasa va contine o solicitare: va rugam sa ne comunicati cine a condus masina cu nr. de inmatriculare indicat, la data de… ora de…, persoana care a fost surprinsa savarsind o abatere. Nu se va spune ce abatare. Si proprietarul va trebui ca in termen de 5 zile de la primirea instiintarii sa comunice Politiei Rutiere datele persoanei care a condus si aceleia i se va aplica sanctiunea„, a precizat seful Serviciului Politiei Rutiere Timis.

    Proprietarul autovehicolului trebuie sa stie ca o declaratie falsa cu privire la identitatea celui care a condus masina in culpa este fapta penala.

    „Daca a condus masina un prieten din Serbia, verificam la frontiera daca a fost sau nu in tara, iar daca e o declaratie falsa, e deja o fapta penala. Si sarbii, ca toti strainii, sunt sanctionati in Romania pentru astfel de abateri. Exista proceduri legale pentru toti, fie din UE, fie din afara„, a mai spus Petru Rumega.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • Ford intenţionează să reducă 10% din forţa de muncă la nivel global – WSJ

    Reducerea locurilor de muncă este aşteptată să fie schiţată în decursul acestei săptămâni, urmând să fie vizaţi angajaţii cu salariu, potrivit surselor citate de Wall Street Journal (WSJ). Nu este clar dacă sunt incluşi şi angajaţi care sunt plătiţi pe oră, scrie WSJ.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF: Nu cred că o să mai fiu săptămâna viitoare la ASF. Prefer să fiu scos de politicieni decât de DNA

    Întrebat ce va face dacă va fi revocat din fruntea ASF Mişu Negriţoiu a spus că se poate orienta către piaţa fondurilor de investiţii.

    El şi-a depus CV-ul pentru o poziţie în conducerea CEC Bank şi afirmă că “la CEC a fost un test. Nu prea este plăcut să lucrezi cu instituţiile statului”, a spus el astăzi la o conferinţă ASF.

    “Prefer să ies scos de politicieni decât de DNA. Consider că mi-am îndeplinit misiunea la ASF. Nici nu am visat la un mandat de trei ani sau mai mult. Întotdeauna mi-am administrat mandatul la şase luni, la un an”, a spus Negriţoiu astăzi la o conferinţă de presă.

    Preşedintele ASF spune că nici până acum nu înţelege şi nici nu i s-au adus la cunoştinţă motivele pentru care se cere revocarea sa. 

  • Primul trailer pentru “The Dark Tower”, unul dintre cele mai aşteptate filme ale verii – VIDEO

    Opera lui Stephen King s-a concretizat sub forma filmului “Dark Tower” cu Idris Elba şi şi Matthew McConaughey în rolurile principale. Idris Elba este Pistolarul care trebuie să protejeze turnul de The Man in Black (McConaughey) pentru ca lumea să nu se distrugă.

    Încă nu se ştie dacă vor urma şi alte filme în serie. Material există, banii la box-office să fie.

    Filmul este programat să ajungă în cinematografe în luna august a acestui an şi pare a fi unul dintre filmele promiţătoare ale anului 2017.

  • Finalistă Miss Italia, desfigurată cu acid de fostul iubit. Prima apariţie în public, după atac: „Vreau să vedeţi ce mi-a făcut. Asta nu e iubire”

    Gessica Notaro, tânara care a fost desfigurată cu acid de un fost iubit, şi-a făcut curaj şi a ieşit pentru prima dată în public, la o emisiune televizată. Fosta finalistă Miss Italia şi-a ascuns la început faţa cu o eşarfă, dar a renunţat la ea şi a ţinut să transmită un mesaj lumii întregi. 

    Vezi aici cum o finalistă Miss Italia a fost desfigurată cu acid de fostul iubit. Prima apariţie în public, după atac: „Vreau să vedeţi ce mi-a făcut. Asta nu e iubire”

  • Cea mai proastă companie aeriană din lume: ”Vremea este cauza întârzierilor”

    Operatorul de zboruri comerciale low-cost Jetstar Airways, din Australia, a primit atributul de cea mai proastă linie aeriană din lume, după ce a primit o stea din cinci pentru gradul de satisfacţie a clienţilor, potrivit unui articol publicat de independent.co.uk. 37,2% din pasagerii Jetsar s-au plâns de întârzieri referitoare la zborurile lor – cu un timp aşteptare mediu de patru ore după ora de decolare programată.
     
    Studiul internaţional a fost organizat de compania de cercetare Choice precum şi de alte 10 grupuri axate pe cercetări referitaore la satisfacţia clienţilor şi a avut 11.273 de respondenţi. Principalul rival al Jetstar, Tigerair, nu a fost inclus în cercetare, deoarece nu existau suficient de multe răspunsuri de la respondenţi referitaore la acesta. ”Choice pare să se bucure de criticile aduse operatorilor aerieni fără să înţeleagă standardele de siguranţă cu care operăm şi fără să recunoască rolul operatorilor low-cost în a face călătoriile mai accesibile pentru milioane de australieni. (…) Există multe lacune în cea mai recentă cercetare a Choice, inclusiv faptul că l-au lăsat afară pe principalul nostru competitor, Tiger, fiindă nu au colectat suficiente răspunsuri, astfel că veridicitatea cercetării este chestionabilă. 
    Ştim cât de important este să ne ducem clienţii la destinaţie la timp şi că există loc de îmbunătăţiri, iar echipa noastră face multe eforturi în această direcţie. Vremea este cauza întârzierilor, mai ales în destinaţiile tropicale în care operăm; vom pune întotdeauna siguranţa înaintea programului.”, a declarat pentru Daily Mail Australia un purtător de cuvânt al companiei aeriene Jetstar.