Tag: realizare

  • Misterul cazurilor rare de plămâni ”sănătoşi” ai adulţilor care fumează de o viaţă întreagă a fost descifrat

    Misterul din spatele faptului că anumite persoane par să aibă plămâni sănătoşi la vârsta a treia, în ciuda faptului că au fumat aproape întreaga lor viaţă adultă, a fost descifrat de cercetători.

    Mulţi dintre fumători – însă nu toţi – dezvoltă boli pulmonare. Însă aceleaşi boli sunt dezvoltate şi de anumite persoane care nu au fumat niciodată.

    Studiul, realizat pe un eşantion de peste 50.000 de persoane, a descifrat misterul celor care fumează de o viaţă întreagă, dar au rămas sănătoşi.

    Cercetătorii de la Medical Research Council spun că această descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor noi medicamente care ar putea să amelioreze funcţionarea plămânilor.

    Vezi aici ce au descoperit!

  • În cea mai mare comună din România, locuitorii decid pe ce se cheltuie banii din buget

    Cea mai mare comună din ţară, Floreşti, are un buget de aproape 14 milioane de euro în 2016 iar o parte din destinaţia banilor o stabilesc locuitorii comunei, în dezbatere publică orgnaizată la jumătatea lunii ianuarie.

    Comuna Floreşti are un buget de 60 milioane de lei (spre comparaţie, bugetul în Cluj-Napoca e în 2016 de 1,1 miliarde de lei) în acest an iar primarul Horia Şulea spune că 67% din bani merg către investiţii. Cele 58,6 milioane de lei sunt venituri ale comunei, cărora li se adaugă şi un credit bancar contractat de Primărie, de încă 47,6 milioane de lei, pentru drumul de ocolire Sud, scrie actualdecluj.ro.

    “Practic din bugetul pe 2016, de 60,587 milioane lei, exceptând creditul, dirijăm spre investiţii 40,656 milioane lei, adică 67% din buget”, a declarat primarul Horia Şulea pentru sursa citată.

    În ce priveşte excedentul bugetar, e vorba de proiecte licitate, cuprinse în bugetul pe 2015, în curs de executare sau neexecutate încă de câştigătorul licitaţiei şi încă neplătite de Primărie, plus proiectele multianuale, precum o şcoală şi o grădiniţă ori trecerea în subteran a cablurilor. Proiectul e supus unei dezbateri publice care va avea loc la Primărie.

    Primăria Floreşti a demarat anul trecut un proiect de aproximativ 3,7 mil. lei (820.000 de euro) pentru construirea unei grădiniţe cu 12 săli de grupă şi cu o capacitate maximă de 20 de copii fiecare sală. Licitaţia pentru construcţia grădiniţei din Floreşti a fost câştigată de compania clujeană Boemial Invest, cu afaceri în 2013 de aproximativ 1 mil. lei (235.000 de euro), conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

    “Am analizat cele 20 de oferte depuse pentru licitaţia privind realizarea noii grădiniţe din Floreşti şi am stabilit câştigătorul, compania Boemial Invest. În continuare se va intra în perioada de contestaţii, apoi urmând eliberarea actelor necesare pentru începerea construcţiei, care va fi realizată din fonduri proprii ale administraţiei locale Floreşti”, a declarat la acea vreme Horea Şulea, primarul comunei Floreşti, pentru Ziarul Financiar.

    În aprilie 2015, Primăria Floreşti a demarat un proiect de aproximativ 2,5 mil. lei (560.000 de euro) pentru realizarea unui sistem de supraveghere video, în vederea creşterii siguranţei sociale şi prevenirii criminalităţii. Prin acest proiect se vor amplasa 137 de camere video în intersecţiile mari ale localităţii Floreşti şi va fi realizat sistemul central de monitorizare. Primăria Floreşti a publicat un anunţ, prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în vederea contractării lucrărilor de execuţie pentru sistemul de supraveghere video a localităţii.

  • Care este legătura dintre salariile mari şi componentele auto sofisticate

    La doi ani de când Markus Schaefer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars şi supply chain manager, a venit la Sebeş pentru a vesti investiţia de 300 de milioane de euro, neamţul a făcut un anunţ discret, dar cu o importanţă şi mai mare. „În această locaţie ne vom angaja la dezvoltarea altor noi proiecte ce ţin de trenul de rulare, în viitor. Suntem la începutul activităţii noastre. Avem mult potenţial de dezvoltat. Ce ne dorim este să dezvoltăm acum această uzină şi să vedem proiectul dus mai departe“, a spus executivul de la Daimler.

    Atragerea de componente din trenul de rulare înseamnă mai exact producţie de motoare şi axe. Şi pentru că uzina din România este supravegheată direct de către cea din Stuttgart, înseamnă că producţia de acolo se poate replica şi aici, adică şi motoare. Mai mult, declaraţia vine după ce Daimler deja a cumpărat mai mult teren lângă situl actual de producţie din Sebeş, unde compania se poate extinde în voie. Întrebat dacă terenul a fost cumpărat doar pentru a-l securiza, decizie deseori adoptată de companii pentru a se asigura că nu vine nimeni să construiască aproape de ei sau pentru a-l utiliza, Markus Schaefer a spus doar că Daimler „doreşte să se dezvolte în continuare“.

    Spre comparaţie, la Stuttgart se produc anual circa 1,5 milioane de cutii de viteze, adică de cinci ori mai multe decât anul trecut la Sebeş, alături de aproape 700.000 de motoare. În România miza o reprezintă atragerea producţiei noului motor de 2,0 litri diesel, motor care poate ajunge la vânzări de sute de mii de unităţi anual. Cu o producţie de cutii de viteze de aproape un milion de unităţi alături de o producţie de 500.000 de motoare, Daimler poate urca rapid chiar şi pe cea de-a doua poziţie în topul exportatorilor, şi chiar întrece Dacia, dacă aici vor fi produse motoare şi mai scumpe decât cel de 2,0 litri.

    Potrivit Daimler, la Star Transmission deja se produc pe lângă cutii de viteze şi componente pentru acestea, dar şi pentru motoare. „Cifra de afaceri ar putea trece de un miliard de euro cu noua cutie de viteze; acest lucru depinde de producţie şi mai ales de cererea din piaţă. Vom continua să urcăm şi în topul exportatorilor“, a spus Falk Pruscha, director general al Star Transmission şi Star Assembly. Anul trecut Star Transmission a urcat pe locul 10 în topul exportatorilor cu o producţie de 300.000 de cutii de viteze (cele mai multe cu şapte trepte) şi 8 milioane de componente mici pentru cutii.

    Compania a demarat în acestă lună producţia noii cutii de viteze, iar până la finalul anului previziunile se referă la triplarea producţie, sau chiar mai mult. În prezent compania are la Sebeş o suprafaţă de producţie de 120.000 mp, iar la Cugir încă 25.000 mp. Două treimi din suprafaţa actuală de la Sebeş, de 120.000 mp, sunt dedicate halei noi pentru cutia cu nouă trepte.

    Noua cutie cu nouă trepte se regăseşte pe 20 de modele Mercedes-Benz, iar potenţialul său este de a ajunge la peste 800.000 de unităţi anual, produse la Stuttgart şi Sebeş, însă compania nu a specificat niciun detaliu legat de mixul de producţie. Cu un preţ mediu de 3.000 de euro, dacă jumătate din producţie ar fi la Sebeş, numai transmisia cu 9 trepte ar aduce exporturi de 1,2 miliarde de euro, suficient pentru companie să urce direct pe podiumul exportatorilor.
    Cel mai mare exportator al României este Dacia, în timp ce Ford România a pierdut anul trecut o poziţie, coborând de pe locul trei pe patru, după ce a mutat motorul de 1,5 litri Ecoboost în Ţara Galilor, iar producţia lui B-Max a scăzut uşor.
    „La finalul anului trecut aveam 1.800 de salariaţi, iar până la finalul acestui an vom mai recruta 500, pentru a creşte numărul schimburilor în uzina care produce cutia de nouă trepte. Acum producem într-un singur schimb, iar până la sfârşitul lui 2016 vom ajunge la trei schimburi de producţie“, a subliniat Falk Pruscha.

    Având în vedere creşterea puternică a producţiei de cutii de viteze până la finalul acestui an, compania are în plan să dezvolte livrările şi pe calea ferată, nu doar pe calea transportului rutier. În 2014, în momentul punerii pietrei de temelie a fabricii, fostul premier, Victor Ponta, le spunea nemţilor de la Daimler că vor circula în 2015 de la Sibiu la Nădlac pe autostradă. La doi ani de la acele declaraţii nici măcar drumul până la Sibiu nu se face integral pe autostradă; al treilea lot al autostrăzii Sibiu-Orăştie, adică 22 km, între localităţile Sălişte şi Cunţa, este închis din septembrie 2015, iar redeschiderea, în cel mai bun caz, va fi făcută în septembrie anul acesta. Cele mai optimiste previziuni indică 2017 ca termen de ianugurare al autostrăzii spre Nădlac, ceea ce se traduce, practic, în doi ani de întârziere.

    „Căutăm noi posibilităţi de transport şi ne uităm şi spre alternativa de transport feroviar pentru viitor. Acum discutăm cu guvernul pentru a conecta situl de aici la calea ferată. Avem infrastructura la o distanţă de trei kilometri şi trebuie să vedem cum ne putem conecta pentru a putea transporta mai eficient“, a spus şeful fabricii Star Transmission.

    Săptămâna trecută, comisia de transport din Parlamentul European a făcut o vizită la Ministerul Transporturilor, tocmai pentru a promova transportul feroviar în detrimentul celui rutier. Pe de altă parte, transportul de marfă pe calea ferată are în România o viteză medie de 23 km/h, iar infrastructura de autostrăzi abia reuneşte 700 km.


     

  • Cum s-a transformat un blog într-un business de peste 1 milion de euro

    Am văzut cum şi-au schimbat oamenii atitudinea faţă de mine şi am realizat că acesta este un avantaj ce poate fi folosit“, descria Alex Drăgan prima experienţă care i-a arătat importanţa vestimentaţiei, în perioada în care era încă în liceu şi şi-a cumpărat primul sacou. „Am plătit pentru acesta 50 de lei şi am cerut şi un discount, pentru că nu avea un nasture“, îşi aminteşte Drăgan amuzat evenimentul. Pasiunea sa pentru vestimentaţie a evoluat în afacerea Sarto made to measure, pe care antreprenorul o conduce în prezent împreună cu Matei Ladea şi care cuprinde activităţi precum vestimentaţia made to measure, consilierea vestimentară şi distribuţia de pantofi. Potrivit celor doi, cele mai recente realizări au fost preluarea distribuţiei pentru producătorul de pantofi Loake, furnizor al Casei Regale a Marii Britanii, crearea unui showroom dedicat pentru această marcă, dar şi dezvoltarea unui nou showroom Sarto made to measure în zona pieţei Charles de Gaulle din Capitală. Au ajuns astfel la o cifră de afaceri la nivel de grup de aproximativ 1,1 milioane de euro.

    Alex Drăgan este absolvent de Jurnalism şi îi place în continuare să testeze reacţiile oamenilor referitoare la îmbrăcăminte – se îmbracă „bine“ într‑un hotel, pentru ca alteori să poarte un hanorac, spre exemplu, observând schimbarea evidentă de percepţie a celor ce îl înconjoară. „La noi în ţară se pune foarte mult accent pe aspectul exterior. În momentul în care poartă un costum, bărbaţii români se schimbă, nu mai sunt aşa dezinvolţi, spre exemplu italienii se poartă în costum ca românii în tricou“, explică el.

    În acest context, Drăgan a ales să îşi transforme pasiunea pentru vestimentaţie într-un business în 2006. A început să ofere sfaturi de vestimentaţie pe un blog, după care a fondat Academia de Stil, ce consta în servicii de audit de garderobă şi consiliere vestimentară pentru bărbaţii atenţi la propria imagine sau pentru companiile care doreau să implementeze un anumit dress code în organizaţie. Ulterior, a urmat cursuri în domeniu în Italia, unde a văzut pentru prima oară o „sartorie“ şi de unde a învăţat atât procedeul made to measure, cât şi modelul unui astfel de business. „Made to measure-ul se află la graniţa dintre retail şi bespoke, croitoria de la zero. Alegem ţesătura, căptuşeala, etc. dar lucrăm pe baza unui etalon, pe care îl ajustăm în funcţie de măsurile clientului.“ Această variantă oferă posibilităţi nenumărate de individualizare şi un preţ accesibil. Articolele vestimentare pot fi executate astfel într-un timp relativ scurt şi cu costuri scăzute, prin comparaţie cu procedeul bespoke. Alex Drăgan a lansat Sarto made to measure în 2012, axându-se pe realizarea de cămăşi şi costume made to measure, dar continuând cu activitatea de consiliere. Dacă la început afacerea l-a costat 35.000 de euro, ulterior investiţia s-a prelungit pe termen lung cu până la 60.000 de euro şi a fost amortizată până la sfârşitul anului 2013. Matei Ladea, de formaţie politolog şi jurist, care se ocupă în prezent de relaţia cu furnizorii, marketing şi aspectele juridice ale firmei, s-a alăturat ulterior afacerii. Anterior, a lucrat atât în administraţia publică în Bundestag (Parlamentul Germaniei – n.r.) pentru partidul CDU condus de Angela Merkel, cât şi în cel privat, în marketing şi management în achiziţii la unul dintre marii retaileri din FMCG.

    Plajele de preţuri în cadrul Sarto made to measure se situează între 39 de lei – în cazul produselor de îngrijire a pantofilor – şi pot ajunge până la 5.000 de lei, în cazul costumelor din ţesături cu fir de aur de 24 de carate. Preţurile diferă în funcţie de fineţea materialului din care sunt confecţionate sau de procedeul de fabricare. Spre exemplu, o pereche de butoni costă în medie 250-300 de lei, însă o pereche de butoni din argint costă 600 de lei. Antreprenorii spun că în ultimul trimestru au ajuns la o medie de vânzare de 30 de costume, 30 de cămăşi şi aproximativ 35 de perechi de pantofi lunar. Ca urmare a deschiderii showroomului din zona pieţei Charles de Gaulle, ce se întinde pe o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, anul acesta se concentrează pe mărirea echipei, formată în prezent din 10 persoane, ca urmare a dezvoltării capacităţii de producţie pentru a face faţă unui flux constant de circa 100 de comenzi pe lună.

    Ladea şi Drăgan spun că, în comparaţie cu alte pieţe din vestul Europei, cu care au contact prin prisma furnizorilor şi a distribuţiei de pantofi, piaţa locală de made to measure este în expansiune, dar rămâne imatură. „În urmă cu cinci ani eram aproximativ trei jucători, astăzi răsare câte un nou serviciu de made to measure la câteva săptămâni. Observăm o consecinţă pozitivă – dovada creşterii cererii, dar şi repercusiuni negative – noile mărci fac dumping nesustenabil pentru pretenţiile de calitate pe care le etalează“, explică antreprenorii. Totodată, dacă în urmă cu cinci ani investeau mult timp pentru a explica clienţilor beneficiile unei ţinute pe măsură şi opţiunile de personalizare a acesteia, acum majoritatea celor care le calcă pragul au noţiuni generale în domeniu. „Au apărut mai mulţi clienţi recurenţi, iar concurenţa ne-a ajutat mult în acest sens, mulţi dintre clienţi fiind oameni care s-au informat din mai multe surse şi au ales să vină la noi. Se observă cu precădere creşterea cererii de costume pe măsură şi nu numai de costume, cât şi cămăşi, pantaloni şi accesorii personalizate. Potrivit lui Alex Drăgan, clienţii din mediul de business schimbă cel puţin trei – patru costume pe an, însă există şi unii care îşi fac patru costume în fiecare sezon. Toţi au posibilitatea de a alege dintr-o piaţă a hainelor bespoke şi made to measure care câştigă din ce în ce mai mult teren – alături de Sarto made to measure se află şi Casa Frumoasă, Alexandru Ciucu, Tata şi Fiul, Tudor Tailors, Marsay şi mai mulţi jucători de talie mică.

  • Care sunt mărcile cele mai apreciate de români

    Construirea ataşamentului emoţional dintre consumatori şi marcă este una din cele mai importante investiţii pe care le face o companie, declara Marc Gobé, un vizionar al marketingului. „Viziunea strategică trebuie să fie una de lungă durată întrucât legătura emoţională nu se va transfera imediat în vânzări, dar este un pilon solid şi indispensabil pe care se poate dezvolta marca în timp“, spune Manuela Dănilă, new business development & client service director în cadrul companiei de cercetare de piaţă 360insights.

    „Oamenii iubesc mărcile, dar uneori mărcile nu iubesc oamenii şi asta este cauza multor oportunităţi pierdute de a crea o legătură între marcă şi om“, spune Marc Gobé, care a dezvoltat de-a lungul carierei sale zece legi esenţiale pentru un branding de succes. Aceste legi sunt pilonul principal care stă la baza studiului Emotional Branding derulat de 360insights, aflat acum la a patra ediţie. Studiul identifică mărcile care au reuşit să construiască legături emoţionale puternice cu consumatorii români, analizând 400 de mărci din 13 categorii de produse şi servicii, iar cele patru ediţii ale studiului au marcat evoluţii spectaculoase şi căderi la fel de impresionante de pe podium.
    Covalact, de pildă, a urcat, din 2011 până la finalul lui 2015, 26 de poziţii în clasament, ajungând pe a treia poziţie în categoria produselor alimentare; tot o marcă de lactate, Delaco, a urcat în acelaşi interval 22 de poziţii, ajungând pe locul cinci în rândul produselor alimentare. Kinder a urcat 24 de trepte în segmentul dulciurilor, ajungând pe treapta a treia a podiumului, iar Aqua Carpatica a ajuns pe poziţia 11, după ce se clasa în 2011 pe locul 27 în categoria băuturilor nealcoolice.

    Abordarea ataşamentului emoţional al consumatorilor este o carte de jucat în toate perioadele, „pentru că noi, oamenii, luăm multe decizii pe baza emoţiilor“, spune Mihai Bârsan, vicepreşedinte marketing la Ursus Breweries. De fapt, adaugă el, medicii au constatat că în cazurile când, din cauza unor accidente sau alte situaţii nefericite, anumite persoane îşi pierd capacitatea de a simţi emoţii, acestea nu sunt capabile să ia nici cea mai mică decizie. „Este deci neapărat nevoie de un «impuls», iar acesta este dat de ataşamentul emoţional faţă de marcă, dar şi de siguranţa alegerii“, mai spune reprezentantul Ursus.Un exerciţiu util, spune reprezentanta 360insights, este de a compara indexul Emotional Branding cu vânzările sau cota de piaţă. „Atunci când indexul este mai mare decât cota de piaţă, marca este aspiraţională, dorinţa de achiziţie nu s-a concretizat, iar rolul marketingului este de a căuta pârghii prin care să faciliteze accesul consumatorilor la marcă, identificând factorii externi ce blochează consumul sau cumpărarea propriu-zise, oprind ataşamentul la nivel de atitudine“, explică Manuela Dănilă.

    Tot ea mai spune că dacă indexul este mai mic decât cota de piaţă este vorba de mărci care se bucură de factori de piaţă favorabili (ca distribuţie extinsă, preţ accesibil), ce susţin vânzarea, chiar dacă aprecierea mărcii e mai redusă. „Se impune în astfel de cazuri mai degrabă o strategie defensivă. Pentru a-şi proteja cota de piaţă, marca trebuie în primul rând să îşi securizeze grupul de consumatori, căutând să reiniţieze dialogul cu aceştia şi să le recâştige aprecierea“, afirmă Dănilă. Capitalul emoţional al unui brand este extrem de important şi poate deveni un avantaj competitiv esenţial, mai ales într-un context economic precum cel actual. În categoria dulciurilor, top 10 este format dintr-un amalgam ce include tablete, batoane, praline şi cremă tartinabilă, până la prăjituri şi gumă de mestecat, ceea ce, în opinia Manuelei Dănilă confirmă hedonismul românilor şi deschiderea lor către o plajă largă de subcategorii în acest segment.

    La fel ca în fiecare an, Milka este ocupanta detaşată a primei poziţii; ingredientul cheie în povestea sa este inovaţia cu care îşi surprinde consumatorii, arată studiul. Diversitatea şi creativitatea portofoliului fac experienţa mai mult decât un simplu moment de consum. Celelalte două ocupante ale podiumului, Snickers şi Kinder, se apropie mai mult ca în alţi ani de inimile românilor. Snickers atrage mai mult bărbaţii şi persoanele de peste 35 ani, în timp ce Kinder este mai degrabă pe placul tinerilor şi femeilor.

    Categoria snacksurilor sărate este relativ nouă în topul Emotional Branding, fiind monitorizată pe parcursul ultimelor două valuri. Clasamentul este condus de chipsuri, Lay’s şi Chio cresc fiecare câte două poziţii în clasament şi ajung acum ocupantele primelor locuri de pe podium. Lay’s îşi câştigă fanii prin dinamism şi prin reclame memorabile, făcându-i pe consumatori curioşi ce ar putea Lay’s să mai facă sau să mai spună. Chio este apreciat pentru inovaţii şi reuşeşte să îşi creeze un segment de public loial, menţinând astfel destul de strânsă lupta cu rivalii de la Lay’s. Din rândul chipsurilor, în top 10 se află şi marca Pringles, care primeşte în principal susţinerea tinerilor de 16-24 ani, atraşi de personalitatea mărcii. Toortitzi, marcă nou introdusă în clasament, ajunge direct pe pozitia a şasea; „inovaţia îi oferă unicitate şi întâietate în alegere, asociindu-se în principal cu legea preferinţei («Chiar dacă pot să aleg între mai multe mărci, o prefer pe aceasta»)“, spune reprezentanta 360insights.

    Categoria produselor alimentare apare drept cea mai dinamică, cu multe răsturnări de situaţie. Singura evoluţie constantă din top 10 îi aparţine liderului; Hochland menţine prima poziţie pentru cel de-al treilea val consecutiv, susţinută îndeosebi de familiile cu copii. Dr. Oetker este situată pe poziţia secundă, urcând trei trepte în clasament faţă de valul anterior al studiului, iar susţinerea sa provine îndeosebi din rândul femeilor.

     

  • Invenţia a trei clujeni facilitează radical înfiinţarea de firme. Tinerii îşi propun să revoluţioneze birocraţia din România

    Trei tineri clujeni au realizat, în urmă cu două luni, un site de completare automată de formulare, sub deviza “PFA în 5 minute”. Orice doritor îşi poate înfiinţa sau desfiinţa un PFA sau o intreprindere individuală într-un timp foarte scurt. Pornind de aici, tinerii intenţionează să îmbunătăţească şi chiar să revoluţioneze sistemul birocratic din România şi din întreaga lume, scrie Vocea Transilvaniei.

    “Noi activăm în domeniul IT şi, la început, avem nevoie de PFA-uri. Ne-am dat seama că lucrurile merg foarte greu, însă am realizat că se poate automatiza. Iar eu am fost primul client al site-ului. Iar acum dorim să ajutăm şi alte persoane”, a declarat Raul Pop, unul dintre fondatorii site-ului www.approd.ro 

    Site-ul este creaţia a trei tineri de 25 de ani, Raul Pop, Alin Vlaşin şi Mihai Negrean, foşti colegi de facultate. 

    “Marele avantaj este faptul că, în cinci minute poţi completa toate formularele le scoţi la imprimantă, le semnezi. Noi le spunem celor care accesează şi unde să meargă cu ele, unde să le depună, oferim sfaturi şi recomandări despre activitatea ulterioară”, adaugă Pop.

    Citiţi continuarea pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Au apărut primele secvenţe din noul sezon Top Gear. Cum arată emisiunea fără Clarkson, Hammond şi May – VIDEO

    Cei de la BBC au prezentat astăzi primul trailer pentru noul sezon al Top Gear. Sezonul 23 este primul realizat de noua echipă, în frunte cu Chris Evans. Cunoscutul prezentator de radio şi televiziune îi va lua locul lui Jeremy Clarkson în fruntea noii echipe.

    Evans a declarat că este încântat să preia postul, descriind emisiunea ca fiind “programul său preferat”, informează BBC.
    c
    “Promit să fac tot ce pot pentru a respecta ceea ce s-a întâmplat înainte şi să duc spectacolul mai departe”, a spus prezentatorul.

    Postul public din Marea Britanie a renunţat la serviciile lui Jeremy Clarkson după ce acesta a lovit un producător în timpul unor filmări. Pasionat de automobile, Evans a semnat un contract pe trei ani pentru realizarea emisiunii difuzată de BBC Two, deşi iniţial anunţase că nu este interesat să îi ia locul prietenului său.

  • Cum ar fi arătat trailer-ul de la Star Wars (1977) dacă ar fi fost realizat astăzi

    Un grup de fani ai filmului original Star Wars au realizat un trailer, folosind coloana sonoră din prezentarea filmului “Guardians of the Galaxy”.

  • Zebra care forţează şoferii să încetinească

    Două femei din Gujarat, India au realizat o zebră care-i forţează pe şoferi să încetinească. Zebra este pictată 3D pe asfalt, iar şoferilor le apare ca şi cum drumul ar fi blocat şi trebuie să încetinească. Designul inovator ar putea salva zeci sau sute de vieţi.

    Să sperăm doar că niciun şofer nu frânează brusc şi provoacă o coliziune în şir.
     

  • Totul despre noul iPhone: cum arată şi ce face SE, cel mai nou pariu al Apple

    Noul iPhone SE (a se citi “essay”, după cum ne precizează Apple) poate fi caracterizat, foarte pe scurt, astfel: un iPhone 6S de mărimea unui iPhone 5S. Preţul? Ceva mai mic decât în cazul seriei 6, respectiv 399 de dolari.

    Apple îl numeşte “cel mai puternic smartphone de 4 inci realizat vreodată”, şi pe bună dreptate; nimeni  nu şi-a pus măcar problema să doteze un device cu display de doar 4 inci cu atât RAM şi cu un procesor atât de puternic.

    Vorbim de un procesor Apple A9 alături de un coprocesor M9. Camera este de asemenea preluată de la seria 6, mai precis un iSight de 12 megapixeli cu flash dual-tone şi posibilitatea de a filma în 4K.

    “Mulţi, foarte mulţi clienţi ne-au cerut acest model”, a spus CEO-ul Tim Cook în timpul conferinţei. “Iar astăzi ei au primit ce au cerut.”

    iPhone SE va avea un preţ de plecare de 399 de dolari pentru modelul cu memorie de 16 GB şi va ajunge până la 499 de dolari pentru modelul cu 64 GB. El va fi disponibil în culori tradiţionale Apple precum gold şi rose gold, dar şi pe argintiu sau negru.

    Precomenzile încep pe 24 martie, iar până la sfârşitul lunii mai SE va fi disponibil în peste 100 de ţări.

    Sursă video: The Verge