Tag: prezenta

  • Wizz Air anunţă o nouă rută. Pe ce insulă exotică poţi ajunge cu doar 230 de lei

    În cadrul conferinţei de aniversare a 12 ani de existenţă Wizz Air a anunţat adăugarea unei noi aeronave la baza din Bucureşti, numărul acestora ajungând la 9.  Noua aeronavă va deservi din toamnă cea mai recentă rută spre Tenerife.Biletele către noua rută sunt deja puse spre vânzare la preţuri începând de la 229 RON.

    Prin adăugarea acestei noi aeronave (A321), Wizz Air anunţă o investiţie suplimentară de 100 milioane euro la baza din Bucureşti, iar numărul total de angajaţi din România urmează să depăşească 600. În prezent sunt 299 de angajaţi Wizz Air în Bucureşti, dintre care 95 de piloţi.

    Wizz Air a achiziţionat 5 aeronave A321, prima fiind a fi livrată în noiembrie 2015.Jozsef Varadi, CEO-ul Wizz Air, a anunţat că până în 2024 vrea ca Wizz Air să aibă în flotă 140 de astfel de avioane. În momentul de faţă compania deţine 67 de aeronave.
    József Váradi a anunţat că Wizz Air a transport 20 de milioane de români de când se află în România. Acest a menţionat că ţara noastră este un hub important pentru compania maghiară, 7 dintre cele 25 de baze operaţionale (22 active în prezent) fiind localizate în România.

    De asemenea, Varadi a declarat că preţurile mici rămân o prioritate pentru companie şi că Ryan Air prezintă o competiţie sănătoasă care îi face să fie şi mai buni şi să ofere servicii de calitate. În România compania maghiară a crescut cu 17% anul trecut, iar pentru anul acesta se preconizează o creştere de 20% şi pentru 2017 una de 24%.

    Întrebat dacă se gândesc la noi rute interne, Varadi a spus că vor analiza situaţia pe cursele actuale şi vor avea în plan adăugarea altora noi, la fel şi în cazul destinaţiilor balcanice, compania concentrându-se în prezent către destinaţii din Europa de Vest. CEO-ul Wizz Air a mai spus că nu i-au în considerare implemenatare de curse mai lungi de 5 ore şi jumătate, precizând că s-au specializat pe un anumit model de business şi pe cursele scurte.
     
  • Wizz Air anunţă o investiţie de 100 de milioane de euro în baza de la Bucureşti şi anunţă nouă rută, către Tenerife

    În cadrul conferinţei de aniversare a 12 ani de existenţă Wizz Air a anunţat adăugarea unei noi aeronave la baza din Bucureşti, numărul acestora ajungând la 9.  Noua aeronavă va deservi din toamnă cea mai recentă rută spre Tenerife.Biletele către noua rută sunt deja puse la preţuri începând de la 229 RON.

    Prin adăugarea acestei noi aeronave (A321), Wizz Air anunţă o investiţie suplimentară de 100 milioane euro la baza din Bucureşti, iar numărul total de angajaţi din România urmează să depăşească 600. În prezent sunt 299 de angajaţi Wizz Air în Bucureşti, dintre care 95 de piloţi.

    Wizz Air a achiziţionat 5 aeronave A321, prima fiind a fi livrată în noiembrie 2015.Jozsef Varadi, CEO-ul Wizz Air, a anunţat că până în 2024 vrea ca Wizz Air să aibă în flotă 140 de astfel de avioane. În momentul de faţă compania deţine 67 de aeronave.
    József Váradi a anunţat că Wizz Air a transport 20 de milioane de români de când se află în România. Acest a menţionat că ţara noastră este un hub important pentru compania maghiară, 7 dintre cele 25 de baze operaţionale (22 active în prezent) fiind localizate în România.

    De asemenea, Varadi a declarat că preţurile mici rămân o prioritate pentru companie şi că Ryan Air prezintă o competiţie sănătoasă care îi face să fie şi mai buni şi să ofere servicii de calitate. În România compania maghiară a crescut cu 17% anul trecut, iar pentru anul acesta se preconizează o creştere de 20% şi pentru 2017 una de 24%.

    Întrebat dacă se gândesc la noi rute interne, Varadi a spus că vor analiza situaţia pe cursele actuale şi vor avea în plan adăugarea altora noi, la fel şi în cazul destinaţiilor balcanice, compania concentrându-se în prezent către destinaţii din Europa de Vest. CEO-ul Wizz Air a mai spus că nu i-au în considerare implemenatare de curse mai lungi de 5 ore şi jumătate, precizând că s-au specializat pe un anumit model de business şi pe cursele scurte.
     
  • Cine sunt românii care cumpără cele mai multe produse tech. Care sunt produsele preferate

    Românii sunt mari amatori de tehnologie şi cumpără în special modele vârf de gamă, potrivit datelor QuickMobile. Apetitul pentru produsele high-tech este cel mai ridicat în rândul bucureştenilor, clujenilor şi băimărenilor.

    Locuitorii Capitalei sunt fruntaşi la nivel naţional în funcţie de numărul şi valoarea produselor tech cumpărate. De la începutul anului şi până în prezent, aceştia au generat peste 24% din totalul vânzărilor QuickMobile. Bonul mediu cheltuit de clientul bucureştean pe produse din oferta QuickMobile s-a ridicat, în perioada analizată, la circa 1.500 lei, majoritatea optând pentru smartphone-uri.

    Pe locul doi în clasament se află clujenii, care au făcut achiziţii cu o valoare medie de 1.400 lei. Ponderea produselor cumpărate de aceştia reprezintă 16% din totalul înregistrat până acum de companie.

    Podiumul este completat de băimăreni, care au cheltuit, de la începutul anului până în prezent, în medie, 1.300 lei pe produse tech. Vânzările generate de aceştia reprezintă 9% din totalul înregistrat de retailer în perioada analizată.
    Cea mai mare comandă făcută în Capitală, de la începutul anului şi până în prezent, a fost în valoare de peste 25.000 lei, şi a fost plasată pentru o dronă marca DJI Innovations, cel mai mare producător de drone civile de mici dimensiuni din lume.
    ”Smartphone-urile conduc detaşat topul vânzărilor de produse tech din oferta noastră, având în vedere faptul că rata de schimbare a dispozitivelor premium este de şase luni. Din totalul celor interesaţi de telefoane mobile, aceste device-uri sunt căutate de peste 95% dintre clienţi. În materie de telefoane, vedetele din prima parte a anului au fost Samsung Galaxy S7 şi Samsung Galaxy S7 Edge, LG G5, Xiaomi Mi5 şi iPhone SE”, a explicat Tudor Ţiboc.

    Potrivit acestuia, dispozitivele dual-SIM sunt şi ele preferate de români, în contextul în care circa 30% dintre telefoanele vândute au o asemenea funcţie.

    Din totalul celor care cumpără telefoane mobile, aproximativ 60% dintre clienţii QuickMobile sunt bărbaţi. Aceştia preferă în special dispozitivele cu ecran mare, în timp ce femeile pun accent pe design şi caută smartphone-uri cu carcase colorate, care pot fi accesorizate uşor

    Cu peste 10% din vânzările companiei din primele patru luni ale anului, smartwatch-urile se numără printre produsele care au un succes tot mai mare în România. Preţurile acestor dispozitive se situează între 100 şi 5.000 lei, iar bonul mediu plătit de clienţii QuickMobile pentru smartwatch-uri a fost de circa 1.290 de lei, cele mai populare modele fiind Apple Watch 42 mm, Samsung Gear S2 şi Pebble.
    Românii care au achiziţionat anul acesta tablete au preferat extremele: Samsung Galaxy View, primul produs cu ecran de peste 18 inch de la Samsung, şi noua tabletă iPad Pro, cu ecran de 9,7 inch, realizat în tandem cu tendinţa utilizatorilor de a folosi dispozitive cât mai compacte şi mai portabile. Însă, pe segmentul tabletelor, se evidenţiază şi în România tendinţa de scădere a vânzărilor, resimţită la nivel european. Acest trend apare din cauza faptului că tot mai mulţi clienţi optează pentru telefoane smart, cu ecrane ce ating până la 6 inch, care reuşesc astfel să înlocuiască funcţionalităţile tabletei.

  • Acesta este tribul care nu a avut contact cu lumea modernă – GALERIE FOTO

    Chiar şi în prezent mai există locuri ferite de lume şi civilizaţie. Aşa este şi cazul unui trib ce trăieşte pe o insulă mică în Oceanul Indian. Tribul ce trăieşte pe North Sentinel Island este considerat ca fiind un “trib necontactat”. În prezent există foarte puţine poze cu oamenii de acolo, majoritatea fiind realizate de la distanţă.

    Nu şi-au dezvoltat niciodată agricultură şi îşi procură hrana prin vânătoare şi cules, ca în urmă cu 10.000 de ani, scrie Business Insider.

    Spre deosebire de alte triburi, acest trib nu vrea să aibă de aface cu lumea exterioară şi în afara a câtorva antropologi nimeni nu a vizitat insula şi majoritatea vizitatorilor sunt întâmpinaţi cu săgeţi.

    North Sentinel Island se află în aproprierea unui lanţ de insule din mijlocul Oceanului Indian, între India şi Peninsula Malacca (Malay).

    În 1880 o expediţie britanică condusă de M.V Portman, a răpit şaşe oameni de pe insulă, iar cei care nu s-au înbolnăvit au fost aduşi înapoi pe insulă cu cadouri, un obicei  al vremii ce îndemna la pace. Abia în anii 1960 India a încercat să stabilească un contact cu tribul, însă fără prea mult succes.

    În 1981, un vas din Panama a rămas blocat pe recifele din jurul insulei, iar războinici de pe insulă au atacat cu săgeţi echipajul vasului. Echipajul a fost salvat după o săptămână. În 2004 războinici tribului au atacat cu săgeţi şi un elicopter indian care survola zona.

    În 1991 un antropolog indian, Madhumala Chattopadhyay, a reuşit să intre în contact cu câţiva locuitori ai insulei. Dar pentru a-i proteja de boli, guvernul indian a decis să oprească aceste vizite antropologice.

  • Teamnet: peste 10 ani, piaţa europeană de aeronave fără pilot va atinge o valoare estimată la 38 miliarde de dolari

    Teamnet, unul dintre principalii integratori de sisteme din regiune şi prima companie din România care proiectează şi integrează în ţară sisteme de aeronave fără pilot (UAV) de tip enterprise va furniza tehnologii de profil avansate organizaţiilor din mediul public şi privat din Italia, integrate cu soluţiile GIS dezvoltate de Geocart Italia, companie specializată în livrarea de soluţii, senzori şi servicii inovatoare pentru domenii de activitate precum infrastructură, energie, ICT.

    Soluţiile UAV furnizate de către cele două companii vor facilita derularea unor acţiuni complexe de monitorizare şi colectare a datelor în timp real de la sol, cu beneficii semnificative atât în mediul enterprise, cât şi în domenii precum situaţiile de urgenţă, agricultură, protecţia mediului, transport sau energie.

    Aeronavele fără pilot vor permite colectarea de date în timp real în situaţii de urgenţă, precum incendii, inundaţii sau alunecări de teren, vor facilita supravegherea şi monitorizarea mediului, a traseelor de transport rutier, feroviar sau maritim, precum şi a infrastructurii critice. Totodată, tehnologiile UAV furnizate de Teamnet şi Geocart Italia vor permite companiilor să monitorizeze obiective de interes şi să colecteze informaţii de înaltă calitate, în timp real, de la sol.

    În următorii 10 ani piaţa europeană de UAV, care în prezent reprezintă doar 4% din piaţa globală de profil, va creşte, atingând o valoare estimată de 38 miliarde de dolari, dintre care cel puţin 20 de miliarde voi fi destinate investiţiilor în cercetare.

    Parteneriatul dintre Teamnet şi Geocart va cuprinde şi iniţiative de cercetare, precum şi dezvoltarea de proiecte pentru Horizon2020 şi Agenţia Aerospaţială Europeană.

  • Profi vrea să deschidă 100 de magazine într-un an

    „De la începutul anului am deschis 24 de magazine în toată ţara, în momentul de faţă totalizând 391 de unităţi în 188 de localităţi. Ne propunem să ajungem cât mai aproape de 500 de magazine la sfârşitul anului“, spune Gaetan Pacton, directorul de dezvoltare al lanţului de supermarketuri.

    Reţeaua de supermarketuri a încheiat anul trecut cu un total de 367 de unităţi sub mai multe formate şi branduri, numărul magazinelor fiind mai mare cu 92 comparativ cu cel de la finalul lui 2014.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un retailer din Timişoara vrea să ajungă la 20 de magazine în care vinde saltele şi paturi

    Reţeaua de magazine specializată în vânzarea de salte, paturi şi somiere DolceDormire a deschis primul ma­gazin în luna martie a anului trecut, după o investiţie de 50.000 de euro, iar în prezent a ajuns la 13 locaţii în opt oraşe.

    Brandul DolceDormire, lansat în urmă cu aproximativ un an în Timişoara, odată cu deschiderea primului magazin cu saltele, paturi şi somiere, are o ţintă de 20 de unităţi amplasate pe harta României până la finalul acestui an, ceea ce înseamnă că în următoarele luni pe lista de aşteptare stau şapte noi puncte de vânzare.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • De ce a primit un copil de 10 ani 10.000 de dolari de la Facebook

    Jani, un băieţel finlandez de 10 ani, a fost recompensat de Facebook cu 10.000 de dolari după ce a găsit o vulnerabilitate importantă în aplicaţia companiei Instagram.

    Băieţelul a descoperit o metodă de a intra în serverele Instagram şi de şterge mesajele publicate de utilizatori, potrivit Daily Mail.

    Jani a spus că după ce a descoperit bug-ul a trimis un mail către Instagram şi a primit un răspuns după câteva zile. Vulnerabilitatea a fost reparată.

    Jani nu a primit doar un mail de mulţumire, ci şi 10.000 de dolari din partea Facebook, parte din programul companiei de bug bounty (oamenii sunt recompensaţi cu bani dacă raportează vulnerabilităţile găsite).

    Din 2011 până în prezent Facebook a dat peste 4.3 milioane de dolari utilizatorilor care au dezvăluit diferite vulnerabilităţi ale sistemului.