Tag: incercare

  • Guvernul croat va şterge datoriile a peste 60.000 de persoane

    Mişcarea face parte dintr-o încercare de a relansa economia şi de a ajuta familiile croate să obţină noi finanţări de la instituţiile bancare.

    Astfel, datoriile către bănci, companii din telecom sau furnizori de utilităţi vor fi “şterse” în urma înţelegerii dintre aceste companii şi guvern, suma totală ridicându-se la aproape 100 de milioane de euro. Pentru a putea primi acest ajutor, o persoană trebuie să nu aibă datorii mai mari de 5.000 de euro şi un venit lunar de maxim 200 de euro. De asemenea, cetăţenii care deţin proprietăţi sau au depozite bancare nu pot aplica pentru ştergerea datoriilor.

    “Estimăm că măsură va putea fi aplicată în cazul a peste 60.000 de croaţi”, a declarat Milanka Opacic, prim-ministru adjunct al statului croat. “Ei vor primi astfel şansa de a o lua de la capăt, fără povara datoriilor acumulate.”

    În iulie 2014, statul a blocat conturile a peste 300.000 de croaţi din cauza datoriilor acumulate.

    Parlamentul Croaţiei a aprobat la sfârşitul lunii ianuarie un proiect de lege privind introducerea, timp de un an, a unui curs de schimb valutar fix franc/kuna, pentru a-i proteja pe cei 60.000 de croaţi care au credite ipotecare în moneda elveţiană de efectele deprecierii kunei, potrivit Mediafax.

    Proiectul a fost aprobat de 83 dintre cei 151 de parlamentari croaţi. Cursul a fost fixat la 6,39 kuna pentru un franc, nivelul la care moneda locală se tranzacţiona săptămâna trecută, înaintea deciziei băncii centrale elveţiene de a renunţa la plafonul minim de 1,2 franci/euro.

    Prin stabilirea unui curs fix temporar, guvernul din Croaţia vrea să câştige timp pentru analizarea unei posibile conversii în moneda locală a împrumuturilor în franci elveţieni.

    Legea “va rezolva parte din problemă pentru un an”, a declarat premierul croat Zoran Milanovic înaintea votului din Parlament.

    Valoarea totală a creditelor denominate în franci a crescut cu aproximativ 4 miliarde kuna (520 milioane de euro), la 27 de miliarde kuna (3,5 miliarde de euro), în urma aprecierii francului faţă de moneda naţională croată, potrivit Reuters.

  • Google retrage de pe piaţă unul dintre cele mai cunoscute produse

    Considerat un produs inovator, Glass a fost deseori criticat pentru preţul mare (1500 de dolari) şi pentru faptul că persoanele care îl poartă “arată caraghios”, notează Business Insider. Magazinul din Londra a fost deja închis, urmând ca vânzarea online să fie suspendată în cel mai scurt timp.

    Fostul CEO al Nest, Tony Fadell, a fost numit coordonator al proiectului Google Glass pentru a găsi o metodă de rebranduire a produsului. Mişcarea gigantului IT de a retrage produsul de pe piaţă este văzută ca un sfârşit pentru produsul pe care Google l-a promovat în mod agresiv.

    Proiectul Glass va fi deasemenea scos din divizia de cercetare a companiei, Google X, şi trecut în cadrul diviziei de dezvoltare a produselor. Acest lucru indică faptul că Google va încerca să creeze o variantă mai ieftină, accesibilă publicului larg.

    Deşi cunoscută în primul rând pentru motorul de căutare cu acelaşi nume, Google obţine majoritatea veniturilor din Google Adwords, sistemul de anunţuri publicitare care a remodelat advertisingul clasic şi a introdus lumii întregi advertisingul digital. Pe măsură însă ce alte companii „fură“ din cota de piaţă a Google, gigantul IT încearcă să se reinventeze atât pe sine, cât şi întreaga societate.

    Printre proiectele Google se numără Calico (o companie care cercetează posibilitatea de a extinde durata de viaţă), maşinile autonome (care au parcurs, fără şofer, peste 500.000 de kilometri şi nu au înregistrat niciun incident), Google Fiber (un proiect de instalare a infrastructurii pentru conexiuni mult mai rapide la internet), Glass (device-ul care transformă tehnologia într-un produs fashion) sau Google Now (aplicaţia care funcţionează ca un calendar personal al utilizatorului).

  • McDonald’s vrea să renunţe la brandul McCafe şi să dezveţe populaţia de consumul de cafea la Starbucks

    McDonald’s încearcă mai nou să concureze cu lanţurile de cafenele, prin rebranduirea unui McCafe din Sydney, Australia. Localul a fost redenumit The Corner, iar McDonald’s încearcă astfel să propună alternativa la cafenelele de lux, precum Starbucks, ce par să fie tot mai populare.

    Mâncarea oferită la noul local nu seamănă cu meniurile obişnuite de la restaurantele McDonald’s: un bar de salate şi sandwich-uri, dar cu ingrediente de mai bună calitate, precum şi diverse produse de patiserie, notează Huffington Post. “Singura asemănare este că acest loc a fost un McCafe, însă ceea ce oferim este total diferit de ceea ce oferă un McCafe clasic”, a declarat Kyle Jarvis, manager al The Corner, celor de la Daily Telegraph. “Dacă cei care intră aici caută un cheeseburger, vor fi foarte dezamăgiţi”.  

    Reprezentanţii McDonald’s nu au făcut comentarii pe această temă, astfel că planurile de dezvoltare pentru The Corner rămân necunoscute. Lanţul de fast-food a îmregistrat scăderi ale veniturilor în 2014 şi a încercat să simplifice meniul în ultimele luni.

    Piaţa de cafea din Statele Unite este estimată la aproape 28 de miliarde de dolari, iar analiştii de la IBIS World consideră că va ajunge la 33,7 miliarde până în 2018. Această valoare include atât vânzarea directă cât şi veniturile cafenelelor.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Yannis Jean Valvis, locul al 16-lea

    În prezent, omul de afaceri se ocupă de dezvoltarea mărcilor AQUA Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, dar şi de afaceri în domeniul energiei verzi şi al agriculturii bio. Născut la Atena, dar cu familia în Elveţia, a studiat în şcoala primară şi gimnaziu la Geneva, iar apoi s-a întors în Atena, unde a continuat cu studiile liceale.

    În 1973, s-a înscris la National Technical University of Athens Metsovio Polytehnion, pe care a absolvit-o în 1979, cu o diplomă de inginer-arhitect. Şi-a continuat studiile în 1980, înscriindu-se şi la cursurile Universităţii Sorbona din Paris, pe care le-a finalizat cu o diplomă de studii aprofundate în Estetica Arhitecturală. Sosit în România în urmă cu 20 de ani, a pus bazele Valvis Holding în 1994, înfiinţând Dorna Apemin, societate pe acţiuni cu capital româno-elveţian, în cadrul căreia, între 1996 şi 1999, a construit sub marca Dorna trei fabrici de exploatare a apei minerale (Dorna, Poiana Negri, Izvorul Alb). În 1998, a pus bazele Dorna Lactate şi a construit fabrica de la Dorna Cândreni, iar în 1999, fabrica de brânză topită din Vatra Dornei.

    În 2000, a înfiinţat sucursala de la Atena a holdingului, Dorna Hellas, iar în 2001, Carpathian Plastics Corporations. S-a extins apoi cu proiecte de investiţii în agricultură, printre care înfiinţarea societăţii Dorna Agri, axată pe producţia de cereale bio. În 2003 şi 2004 au fost construite fabricile de cottage cheese din Suceava şi cea de telemea de oi din judeţul Constanţa.

    Doi ani mai târziu, a intrat şi în piaţa vinului, investind la Vitipomicola Sâmbureşti şi lansând în 2009 trei game de vinuri. În urmă cu patru ani şi-a extins investiţiile în zona de agricultură eco şi energie regenerabilă şi a lansat apa AQUA Carpatica.


    Yannis Jean Valvis face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Omer Tetik, locul al 15-lea

    Banca Transilvania este a treia bancă de pe piaţa locală, cu active de 30,18 mld. lei (6,9 mld. euro) la finalul lunii martie, iar pentru următorii ani îşi propune să continue creşterea. Omer Tetik are 40 de ani, este cetăţean român, de origine turcă şi născut în Germania. El are o experienţă de peste 17 ani în sectorul bancar.

    Este absolvent al Faculty of Economics – Middle East Technical University, din Ankara, şi vorbeşte fluent patru limbi străine, inclusiv româna. Tetik a făcut parte din conducerea executivă a Credit Europe Bank din 2000, unde a debutat ca şef al Diviziei Trezorerie şi Instituţii Financiare, iar mai apoi a coordonat mai multe departamente, inclusiv cele de retail banking, reţea şi carduri. În 2010 a fost numit preşedinte şi director general al băncii.

    „Vremurile în care banii se făceau uşor au trecut. Vorbim despre o imensă lichiditate în piaţă, care nu este ghidată către economia reală încă. (…) Din 2015 vom vedea o concurenţă mult mai acerbă în România. Lichiditatea trebuie folosită pentru că băncile încep să piardă bani deoarece nu folosesc această lichiditate. Reintrăm într-o perioadă de creştere, dar nu vorbim despre creşterile din perioada 2005-2006, care nu sunt sănătoase şi nici nu sunt de dorit. Dacă PIB-ul ar creşte cu 5%, iar sistemul bancar cu 50%, ar fi un sentiment de bubble“, spune Tetik.

    Banca pe care Tetik o conduce are lichidităţi de aproape 4 miliarde de lei în conturi, din profiturile capitalizate în anii trecuţi, şi se uită cu „atenţie şi interes“ la oportunităţi. Raportat la valoarea de piaţă a băncii de 4,6 mld. lei, lichidităţile reprezintă 87%. Banca Transilvania este a treia din sistem după valoarea activelor şi a încheiat primul semestru cu un profit net de 212 mil. lei (48,1 mil. euro).


    Omer Tetik face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Gadgeturile anului 2014

    Samsung a fost compania care a lansat în luna august a patra versiune a Note. Galaxy Note 4 a venit cu funcţii îmbunătăţite în ceea ce priveşte perioada de funcţionare, Fast Charging şi Ultra Power Saving Mode asigurând o încărcare mai rapidă a bateriei şi o durată de funcţionare prelungită a dispozitivului mobil, pentru situaţiile de urgenţă. În plus, funcţia Voice Recorder permite înregistrarea, recunoaşterea şi redarea a până la opt voci diferite, prin difuzorul îmbunătăţit, care reduce zgomotul de fundal, având mai multe microfoane integrate în designul dispozitivului. Astfel, utilizatorii au posibilitatea de a izola şi a asculta anumite voci dintr-o conversaţie cu mai multe persoane.

    Galaxy Note 4 dispune de o cameră foto principală de 16 MP, cu stabilizator de imagine Smart Optic, pentru fotografiile făcute unor obiecte în mişcare sau în medii întunecate. În plus, camera frontală de 3,7 MP cu f1,9 permite atât fotografierea la unghi standard de 90 de grade, cât şi la un unghi mai larg de până la 120 de grade, pentru realizarea celor mai bune ”seflie-uri de grup„.

    iPhone este, fără doar şi poate, produsul cel mai inovator lansat de compania fondată de Steve Jobs. 2014 a fost anul aşteptat de toată lumea care a vrut să vadă cum Tim Cook, ”moştenitorul„ imperiului creat de Steve Jobs, va reuşi să inoveze unul dintre cele mai vândute produse din lume. Interesul a fost atât de mare încât ”iPhone 6„ a depăşit în cele 12 luni dinaintea lansării, ca număr de căutări pe Google, termeni precum ”Dumnezeu„ sau ”pacea mondială„.

    Apple a lansat două variante diferite de telefon. ”iPhone 6 şi iPhone 6 Plus reprezintă ceva unic în istoria Apple„, a declarat Tim Cook în timpul lansării de la Flint Center for the Performing Arts.

    iPhone 6 are un ecran Retina HD de 4,7 inchi, adică o zonă de vizionare cu 38% mai mare decât în cazul iPhone 5S. Versiunea Plus are un ecran chiar mai mare, de 5,5 inchi, şi o zonă de vizionare mărită cu 88% faţă de 5S şi un număr de pixeli de trei ori mai mare. Alte noutăţi se regăsesc în zona de hardware, cu o nouă cameră foto, un nou procesor şi spaţii de stocare record, de până la 128 GB.

    Apple Watch, primul produs nou lansat sub conducerea lui Tim Cook, a fost dezvăluit în trei variante: Watch, Watch Sport şi Watch Edition. Toate rulează o versiune specială de iOS 8 şi vor avea numeroase facilităţi legate de fitness şi sănătate. Apple Watch foloseşte mai mulţi senzori pentru a monitoriza bătăile inimii, distanţa parcursă pe jos sau numărul de calorii arse în timpul exerciţiilor. Utilizatorii pot să împărtăşească programele de lucru sau rezultatele obţinute. Alături de ceasul hi-tech, Apple a prezentat şi WatchKit, un limbaj ce permite oricui realizarea de soft compatibil.

    Zvonurile conform cărora Apple intenţiona să intre în zona plăţilor mobile s-au adeverit odată cu lansarea Apple Pay, sistemul de plăţi prin dispozitivele producătorului american. Apple Pay permite achiziţionarea unor produse sau servicii doar cu iPhone-ul, fără a mai fi nevoie de vreun card de credit sau de semnătură electronică. Mai multe instituţii financiare, precum VISA sau Mastercard, au semnat deja contracte de colaborare cu gigantul din Cupertino. Sistemul este disponibil doar în Statele Unite, pentru ca în 2015 să fie implementat la nivel global.

    Pentru Google, unul dintre cele mai importante momente din 2014 a fost prezentarea prototipului unei maşini. Dar nu orice maşină, ci una care se conduce singură. Cu alte cuvine, nu există frâne, volan sau pedale – doar un buton. Compania va produce între 100 şi 200 de exemplare ale acestui prototip, pentru care s-a lucrat în colaborare cu mai multe companii auto.

    Cofondatorul Sergey Brin a dezvăluit prototipul la Code Conference, spunând că a ales acest moment deoarece maşinile vor putea fi în curând văzute pe străzile din Statele Unite. ”Softul nostru şi senzorii fac toată treaba„, a notat compania pe blog. ”Vehiculele vor avea o echipare de bază – vrem în primă fază să vedem cum se adaptează la drum – însă te vor putea duce oriunde cu o simplă apăsare a butonului„.

    Deşi dezvăluit încă din 2012, un alt produs al Google a beneficiat de o acoperire media impresionantă în 2014. Google Glass, produsul-vedetă al Google, a atras laude dar şi critici. Deoarece poate realiza poze şi înregistrări video fără ştirea obiectului vizat, Google Glass a declanşat o nouă dezbatere privind invazia tehnologiei în viaţa privată. Cei care poartă ochelarii inteligenţi în public au fost calificaţi de o parte a publicului, deloc măgulitor, drept Glassholes, iar un grup de cetăţeni nemulţumiţi a înaintat chiar o petiţie către Casa Albă pentru interzicerea ochelarilor în spaţii publice.

     Totodată, consultantul Google pe probleme de oftalmologie Eli Peli, de la Universitatea Harvard, a dezvăluit recent că utilizarea ochelarilor poate cauza temporar dureri la nivelul ochilor, deoarece interfaţa este afişată în partea din dreapta sus a câmpului vizual, forţând utilizatorul să privească în sus. Expertul a dat însă asigurări că durerile vor dispărea după aproximativ o săptămână de utilizare, odată ce muşchii globului ocular se adaptează.

  • Un tânăr a încercat să ia un credit, dar zeci de bănci l-au refuzat. Reacţia sa le-a făcut apoi să regrete

    Sam Hodges este cofondator şi managing partner al Funding Circles, o instituţie specializată în acordarea creditelor pentru companii mici şi mijlocii.

    În 2007, el conducea o reţea de săli de fitness şi a decis să ceară ajutor financiar instituţiilor bancare pentru a-şi extinde afacerea. Deşi businessul său era profitabil, iar scoring-ul său (evaluarea clientului de către instituţia financiară) era suficient de mare, Sam Hodges a fost refuzat de toţi cei cărora le-a cerut ajutorul. După cel de-al 96-lea refuz, bărbatul a înţeles deficienţele sistemului american de creditare, relatează Business Insider.

    Companiile mari, cu venituri de sute de milioane de dolari şi sute de angajaţi, primeau cu uşurinţă credite de peste cinci milioane de dolari. Dar pentru companiile mici şi mijlocii, cu mai puţin de 50 de angajaţi, sumele oferite erau mult mai mici. “Există o diferenţă foarte mare, şi ea creşte în fiecare an”, povesteşte Hodges.

    Antreprenorul a decis să lanseze un portal online, numit Emergence Landing Network, care să ofere bani rapid micilor proprietari, evitând procedurile complicate impuse de bănci. Sistemul gândit de Sam Hodges pune faţă în faţă investitorii şi oamenii de afaceri, obţinând un anumit comision din fiecare tranzacţie.

    În 2013, afacerea lui Hodges a fuzionat cu Funding Circle, un business similar din Marea Britanie. Din 2010 până în prezent, împrumuturile tranzacţionate prin platformă au depăşit 750 de milioane de dolari, iar pentru 2015 se aşteaptă la depăşirea barierei de un miliard.

    Fondurile mari de investiţii precum Accel Partners sau Index Ventures au fost atrase de idee şi au investit în compania lui Hodges aproape 150 de milioane de dolari, pentru a ajuta dezvoltarea viitoare a platformei.

  • Banca Rusiei a cheltuit peste 10 miliarde de dolari pentru a opri deprecierea rublei

    Între 12 şi 15 decembrie, Banca Rusiei a cheltuit 4,3 miliarde de dolari din rezervele naţionale în valută, dintre care aproape 2 miliarde luni, după ce moneda s-a depreciat cu 10%. Cu toate acestea, rubla s-a depreciat cu peste 30% faţă de dolar în ultima lună.

    Joia trecută, banca centrală a majorat dobânda de politică monetară la 10,5%, nivel aproape dublu faţă de cel de 5,5% înregistrat la începutul acestui an, pentru a opri deprecierea rublei care riscă să afecteze economia aflată deja în pragul recesiunii. Aceasta este a şasea creşterea a dobânzii cheie efectuată de banca centrală de la începutul anului până în prezent.

    Luni, rubla a atins noi minime istorice, coborând sub 60 de unităţi pentru un dolar, respectiv 75 de unităţi pentru un euro, în pofida intervenţiilor masive de susţinere a monedei efectuate de banca centrală în luna decembrie, relatează AFP.

  • Un tânăr antreprenor din online speră să dea lovitura cu un ERP ieftin

    PLANUL MEU ESTE SĂ VIRTUALIZEZ OFFLINE-UL“, REZUMĂ ALEXANDRU CÎRCEI, PROPRIETARUL COPIMAJ GRUP, O MICĂ AFACERE DE FAMILIE PRIN CARE TÂNĂRUL A ÎNCERCAT PÂNĂ ACUM MAI MULTE PROIECTE ANTREPRENORIALE.

    La sfârşitul anilor 2000, după terminarea facultăţii, a început să se implice în firma fondată de tatăl său, cu gândul de a o dezvolta. Primul pas a fost să facă un magazin online, pe care l-a numit lifemag.ro şi la care a muncit aproape un an, timp în care alte branduri de shopping online câştigau piaţa.

    Alex Cîrcei, care repara calculatoare şi vindea componente încă de la terminarea liceului, îşi stabilise deja o clientelă în zona unde locuia (cartierul bucureştean Rahova) şi se poziţionase diferit de concurenţii săi prin faptul că livra comenzile în aceeaşi zi. Lifemag.ro a câştigat două premii la gala premiilor e-commerce din 2009 şi vizibilitatea i-a adus proiecte noi – ”Am luat multe proiecte noi, deoarece m-am urcat pe scenă la gală şi am mulţumit Copimaj pentru construcţia site-ului„.

    A început astfel să facă magazine online, dar în aceeaşi perioadă a decis că trebuie să îşi dezvolte şi produse proprii – primul astfel de proiect a fost platforma de comerţ online Live2C, o soluţie de dezvoltare pentru magazine online, prima platformă e-commerce SaaS de pe piaţa din România. A făcut magazine online pentru Cristallini, pentru Băcănia Veche, pentru Tudor Tailor, dar, la sfârşitul anului 2010, a trecut la următorul proiect şi a început să dezvolte Storebeez, o comunitate online pentru zona de e-commerce.

    În 2011, după ce aplicase cu Storebeez la mai multe incubatoare de afaceri, a fost acceptat de Oxygen Accelerator din Birmingham. Înainte de a pleca pentru cele trei luni în UK, Cîrcei a vândut lifemag.ro (lui debo.ro) şi Live2C (lui Asesoft).

    A STAT TREI LUNI ÎN BIRMINGHAM, DAR SPUNE CĂ A CRESCUT ACOLO CA ANTREPRENOR DE PARCĂ AR FI STAT TREI ANI: ”Dincolo de lucrurile învăţate ca antreprenor şi ca dezvoltator de soft, am realizat când m-am întors de acolo trei chestiuni: că 90% din comerţ este offline, că online-ul oferă încă posibilităţi nelimitate şi că offline-ul se inspiră din online, cu care mi-am dat seama că se poate face business la scară mare„. De fapt, Cîrcei s-a întors acasă şi a luat câteva decizii importante: să lucreze full time la Copimaj, să nu mai implice resurse din Copimaj în alte proiecte ale sale şi să se focuseze pe magazine fashion şi de bijuterii.

    Primul nou proiect pe care l-a început după aceste decizii şi care are legătură cu îmbunătăţirea serviciului pe care îl vinde prin Copimaj este Lupsale, un serviciu de e-mail marketing al cărui scop este ca, la primirea newsletterului, clientul să poată cumpăra direct produsele despre care se vorbeşte. A lansat Lupsale la Techcrunch Disrupt 2013 în San Francisco şi tot acolo a deschis şi un birou unde este şi acum sediul companiei. Prima vizită în Silicon Valley i-a adus lui Cîrcei alte răspunsuri, la alte întrebări: ”În Sillicon Valley mi-am dat seama că acolo totul e foarte tehnic şi că pe ei îi interesează doar răspunsuri la întrebările: ce produs ai? La ce foloseşte? Câţi bani poate aduce? Când poate fi gata? Orice altceva te priveşte. Oamenii din Silicon Valley nu au nevoie de lideri sau de oameni cu păreri, ci de proiecte cu mare potenţial„. Aşa că s-a întors dezamăgit, dar realist şi convins că principalul său skill este pe vânzări, aşa că a decis să şi-l folosească.

    La biroul său din Dorobanţi îl aştepta însă altceva. La Rosa, de al cărei magazin online se ocupase de la început, avea nevoie de un ERP. ”Nu am găsit nimic în bugetul pe care mi l-au dat, între 30 şi 50.000 de euro. Aşa că am început noi să lucrăm la un ERP„, povesteşte Cîrcei, care a lansat Copimaj ERP la IMWorld 2014 şi l-a implementat ulterior şi celorlalte companii client, precum Cristallini, Bebetex sau Silver Décor.

    Cîrcei îşi descrie produsul firesc, considerând că acesta este următorul pas în dezvoltarea retailului: ”Produsul acesta conectează online cu offline. Unim într-o platformă online toate comenzile şi fluidizăm procesul„. ERP-ul dezvoltat de Copimaj are 5 module, care pot fi implementate separat, şi costă până în 20.000 de euro (preţul mediu pentru implementarea unui ERP variază în funcţie de mărimea firmei, de specificul de activitate, de gradul de dispersare geografică sau de infrastructura tehnologică şi este, în medie, de ordinul sutelor de mii de euro).

  • Un tânăr a încercat să ia un credit, dar 96 de bănci l-au refuzat. Reacţia sa le-a făcut apoi să regrete

    Sam Hodges este cofondator şi managing partner al Funding Circles, o instituţie specializată în acordarea creditelor pentru companii mici şi mijlocii.

    În 2007, el conducea o reţea de săli de fitness şi a decis să ceară ajutor financiar instituţiilor bancare pentru a-şi extinde afacerea. Deşi businessul său era profitabil, iar scoring-ul său (evaluarea clientului de către instituţia financiară) era suficient de mare, Sam Hodges a fost refuzat de toţi cei cărora le-a cerut ajutorul. După cel de-al 96-lea refuz, bărbatul a înţeles deficienţele sistemului american de creditare, relatează Business Insider.

    Companiile mari, cu venituri de sute de milioane de dolari şi sute de angajaţi, primeau cu uşurinţă credite de peste cinci milioane de dolari. Dar pentru companiile mici şi mijlocii, cu mai puţin de 50 de angajaţi, sumele oferite erau mult mai mici. “Există o diferenţă foarte mare, şi ea creşte în fiecare an”, povesteşte Hodges.

    Antreprenorul a decis să lanseze un portal online, numit Emergence Landing Network, care să ofere bani rapid micilor proprietari, evitând procedurile complicate impuse de bănci. Sistemul gândit de Sam Hodges pune faţă în faţă investitorii şi oamenii de afaceri, obţinând un anumit comision din fiecare tranzacţie.

    În 2013, afacerea lui Hodges a fuzionat cu Funding Circle, un business similar din Marea Britanie. Din 2010 până în prezent, împrumuturile tranzacţionate prin platformă au depăşit 750 de milioane de dolari, iar pentru 2015 se aşteaptă la depăşirea barierei de un miliard.

    Fondurile mari de investiţii precum Accel Partners sau Index Ventures au fost atrase de idee şi au investit în compania lui Hodges aproape 150 de milioane de dolari, pentru a ajuta dezvoltarea viitoare a platformei.