Tag: gasire

  • A fost găsită cea mai mare comoară din istorie. Era dată dispărută de peste 300 de ani

    Columbia a găsit o navă scufundată cu comori în valoare de 3 miliarde de dolari. Vasul spaniol San Jose a fost scufundat de către britanici în 1708, iar la bord se aflau numeroase bunuri (aur, argint etc), însă nu a fost găsit până acum, la 307 ani distanţă.

    “Este cea mai valoroasă comoară găsită din istoria umanităţii”, a declarat Juan Manuel Santos, preşedintele Columbiei.

    O echipă din Columbia a găsit vasul pe coasta oraşului columbian Cartagena, iar potrivit presei străine comorile găsite ar valora  aproximativ 3 miliarde de dolari. Astfel devenind cea mai mare şi cea mai valoroasă descoperire de acest fel.

    “Numărul şi tipul de materiale găsite nu lasă nicio urmă de îndoială. Este vorba de San Jose”, a declarat Ernesto Montenegro, şeful Insitutului columbian de antropologie şi istorie. 

  • Pantofi la Paris şi cărămizi din praf la Beijing: protestele unei lumi care devine conştientă de schimbările climatice

    La Beijing, unde locuitorii oraşului stau în casă pentru a scăpa de norul greu de gaze care îmbâcseşte atmosfera oraşului, un artist s-a expus timp de 100 de zile la aerul toxic, patru ore pe zi, pentru a capta particulele nocive cu un aspirator. Obiectivul său nu a fost îmbunătăţirea indicelui calităţii aerului, ci de a demonstra nocivitatea smogului prin transformarea prafului colectat într-o cărămidă.

    Nut Brother, un artist în vârstă de 34 de ani din Shenzhen, şi-a anunţat pentru prima oară intenţia în luna iulie. De atunci, tânărul a putut fi văzut zilnic pe străzile din Beijing, uneori purtând o mască de protecţie, alături de un aspirator industrial şi cu furtunul acestuia ţinut sus în aer pentru captarea prafului. Pe 30 noiembrie, a 100-a zi a proiectului, Nut Brother a amestecat praful colectat cu argilă, iar cu amestecul obţinut a mers la o fabrică de cărămizi pentru a crea o cărămidă semifinisată, ulterior uscată şi arsă în cuptor.

    „Aerul din Beijing este nociv peste tot. Nu există o sursă specială de aer“, a spus Nut Brother. Ideea i-a venit în 2013, după ce a trăit în Beijing mai mulţi ani, timp în care „apocalipsa“ din Beijing a provocat indignare în China. Prin proiectul său, artistul vrea ca oamenii să se gândească mai mult la protecţia mediului şi să înţeleagă mai bine legătura dintre oameni şi natură.

    Marşurile împotriva schimbărilor climatice programate pentru perioada summitului de la Paris au fost anulate după atentatele teroriste în care şi-au pierdut viaţa 129 de oameni. În schimb, şiruri lungi de pantofi au fost plasate simbolic în Place de la Republique, pentru  susţinerea cauzei. La demonstraţiile programate pentru perioada 29 noiembrie – 12 decembrie erau aşteptaţi circa 200.000 de participanţi.

    Potrivit Naţiunilor Unite, secretarul general al organizaţiei, Ban Ki-moon, şi Papa Francisc şi-au donat pantofii în semn de solidaritate cu locuitorii Parisului.

    În acelaşi timp, activiştii de mediu activi în online vor să transforme tigrul Exxon, logo-ul companiei, în Joe Camel, scrie Bloomberg, referindu‑se la afişul de pe Twitter. Desenul îl înfăţişează pe Joe Camel, simbolul pensionat al industriei tutunului, mai elegant ca oricând, în mână cu un pachet de tutun pe care este inscripţionat numele Exxon. Titlul afişului este „Big Oil: The New Big Tobacco“.

    Ecologiştii au cerut de ani de zile investitorilor să nu mai plaseze bani în producătorii de carburanţi fosili responsabili pentru mare parte din încălzirea globală. Noul rol atribuit lui Joe Camel arată că mişcarea ecologistă are o ţintă mai largă, nu doar banii industriei, ci însăşi reputaţia acesteia. Şi, în timp ce la Paris se desfăşoară un summit mondial pe tema schimbărilor climatice, există semne, de la închiderea unor centrale pe cărbune şi până la moartea conductei Keystone XL, că eforturile dau rezultate.

    „Statutul de paria al industriei hidrocarburilor este în creştere. Industria carburanţilor fosili rămâne încă incredibil de puternică, este superbogată, dar nu este invincibilă, aşa cum a crezut“, consideră Bill McKibben, fondator al organizaţiei ecologiste 350.org.

    Discuţiile de la Paris au debutat pe 30 noiembrie cu participarea a peste 150 de lideri din întreaga lume, care s-au angajat să accelereze renunţarea la carburanţii fosili, iar reprezentanţii Statelor Unite şi ai altor 40 de ţări au promis că vor reduce subvenţii de ordinul miliardelor de dolari destinate industriei de profil. Asigurători, autorităţi locale şi investitori care controlează active de peste 3.400 de miliarde de dolari au promis să îşi ţină fondurile departe de companii producătoare de carburanţi fosili, a anunţat organizaţia condusă de McKibben.

    Procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, a deschis recent un nou front, cu o investigaţie legată de practicile înşelătoare ale Exxon Mobil, una dintre cele mai mari companii din lume în funcţie de venituri şi capitalizare. Potrivit procuraturii, Exxon ar fi susţinut grupuri care au pus sub semnul întrebării pericolul modificărilor climatice, chiar dacă propriii cercetători au informat şefii companiei despre riscurile existente. Schneiderman a cerut Exxon documente datând până în anii 1970, potrivit unei persoane apropiate situaţiei.

    Acuzaţiile aduse Exxon Mobil au inspirat campania online cu afişul Joe Camel, pe care mai scrie „ExxonKnew“ (Exxon ştia). Scott Silvestri, un purtător de cuvânt al Exxon, a spus că acuzaţiile că grupul a împiedicat cercetările în domeniul climei „sunt distorsionate“. Exxon a colaborat cu guvernul şi cercetătorii pentru a dezvolta ştiinţa climei într-o manieră transparentă şi deschisă timp de peste 40 de ani, potrivit reprezentantului companiei.

    În ultimii ani, Exxon şi alte companii din industria petrolieră şi-au nuanţat poziţia în privinţa limitelor impuse emisiilor de gaze cu efect de seră. Compania sprijină în prezent taxa pe emisiile de dioxid de carbon.

    Lista investitorilor care s-au angajat să nu finanţeze producători de carburanţi fosili a crescut în ultimul an, pentru a include asigurătorul francez Axa, fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cu active de 900 de miliarde de dolari, Biserica Angliei şi fondurile de pensii din statul California.

    În timp ce astfel de angajamente au un impact redus asupra solidităţii financiare a companiilor petroliere, ele contribuie în schimb la înrăutăţirea climatului politic pentru carburanţii fosili, consideră Katie Bays, specialist în domeniul energiei la Height Securities în Washington. Cel mai mult au avut de suferit companiile care folosesc cărbunele drept carburant, multe centrale energetice fiind închise în urma adoptării unor noi reglementări sau a unor procese.

    Renunţarea la carburanţii poluatori s-a accelerat după 2010, an în care Congresul american a respins un proiect de limitare a poluării susţinut de preşedintele Barack Obama. Activiştii au decis să trebuie să atace legitimitatea industriei, nu doar să promoveze legi, şi s-au inspirat din mişcarea anti-apartheid din anii 1980 şi din „războaiele“ împotriva producătorilor de tutun, a spus McKibben.

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • “Jocul fecioresc”, tradiţie din Transilvania, inclus pe lista UNESCO

    Ministrul Culturii a anunţat pe Facebook că România a reuşit să includă încă o tradiţie pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii.

    „România a reuşit aseară, prin Ministerul Culturii, la o renuniune UNESCO în Namibia, să includă pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii jocul fecioresc, care se dansează în special în Transilvania. Îl găsiţi aici, sub numele de: “Lad’s dances in Romania”. Mulţumiri speciale Cătălinei Pîrvu şi lui Dejeu-Petru Zamfir, care ne-au reprezentat la Windhoek, în Namibia, precum şi lui Gabriel Sarafian, care ne-a ajutat, la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO la Paris. Jocul fecioresc devine astfel a cincea prezenţă a României pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii”, a scris Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.

    În Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţiii UNESCO  mai sunt incluse şi: Ritualul Căluşului, Doina, Ceramica de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească.

     

  • Cum recunosc poliţişti bancnotele false

    Ofiţerii DIICOT le-au predat poliţiştilor din Lugoj o adevărată lecţie despre falsul de monedă, scrie lugojinfo.ro

    Cum recunosc poliţişti bancontele false? Simplu, se ia vopseaua. “Cel mai simplu mod de observare a falsului este că odată îndoită bancnota, vopseaua se detaşează”, a declarat unul dintre ofiţeri, potrivit sursei citate.

    Încă un punct care merită menţionat este faptul că bancnotele false de 10 lei găsite în circulaţie sunt imprimate ca fiind emise de BNR în 2008.

  • O puştoaică a găsit soluţia la problema de care fug toţi oamenii de afaceri. Acum câştigă milioane de dolari

    Jessica Mah, din Statele Unite, avea doar 11 ani când a pus bazele primei ei afaceri. A învăţat de mică un limbaj de programare şi a început să construiască website-uri, primind câteva mii de dolari pe lună.

    Următorul său business a presupus închirierea unor servere şi crearea unor centre de date pentru afacerile aflate la început. A avut patru angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 100.000 de dolari. Probleme financiare pe care le-a întâmpinat au obligat-o însă să închidă businessul. Jessica Mah avea, la acea vreme, doar 14 ani. “Eram foarte stresată”, povestea Mah. “Îmi era teamă că nu voi reuşi niciodată să dezvolt un business de succes în domeniu.”

    La vârsta de 17 ani, Jessica Mah a fost acceptată la Facultatea de Informatică a Universităţii din Berkeley, pentru ca doi ani mai târziu să primească diploma de absolvire. A fost o experienţă din care a învăţat multe, mai ales în domeniul managementului. Din experienţa sa anterioară, Mah ştia că programele de contabilitate ale firmelor sunt depăşite din punct de vedere al tehnologiei, aşa că s-a decis să pună bazele unui business în această direcţie.

    Marea problemă a oamenilor de afaceri era lipsa unei soluţii informatice integrate care să reducă atât timpul cât şi costurile cu personalul atunci când vine vorba de contabilitate. Indinero, soft-ul lansat de tânăra antreprenoare, este un program care rezolvă atât partea de finanţe, cât şi pe cea de resurse umane în cadrul unei companii. În doar trei luni, tânăra a strâns 1,2 milioane de dolari de la fondurile de investiţii pentru a promova programul.

    Jessica Mah are astăzi 25 de ani, iar serviciile companiei Indinero sunt folosite de aproape 500 de companii, în vreme ce fondurile de investiţii au pus la dispoziţie peste 8 milioane de dolari.
     

  • Un startup dedicat pasionaţilor de călătorie a obţinut o finanţare de 50 de milioane de dolari

    Startup din Berlin numit GetYourGuide a obţinut o finanţare în valoare de 50 de milioane de dolari pentru platforma sa online care ajută pasionaţii de călătorie să găsească şi să-şi rezerve activităţi, călătorii oriunde în lume, scrie Business Insider.

    Reprezentanţii companiei au declarat că în urma aceste runde de finanţare startup a primit un nou investitor, Nokia Growth Partners care se alătură investitorilor existenţi, Spark Capital, Highland Capital Partners şi Sunstone Capital.

    În prezent, GetYourGuide are peste 200 de angajaţi, iar pe platforma online se găsesc peste 27.000 de activităţi în peste 2.500 de destinaţii pentru pasionaţii de călătorie. Startup lansat în 2009 are sediul la Berlin, dar a deschis birouri în Las Vegas şi la Zurich. Această finanţare le permite să se extindă în alte pieţe şi să-şi îmbunătăţească produsul.

    100 de miliarde de dolari este piaţa de activităţi de călătorie, potrivit GetYourGuide.

  • O unitate McDonald’s a fost închisă după presupusa descoperire a unui cap de şoarece într-un hamburger

    Luni, autorităţile din Mexic au dispus închiderea unui local al reţelei de fast-food americane McDonald’s, din Tlalnepantla, după ce un client a denunţat că a găsit un cap de şoarece într-un hamburger. Compania McDonald’s a negat acuzaţiile şi le consideră şantaj, scrie voceavalcii.ro

    Fotografiile cu presupusul cap de şoarece găsit în hamburger au fost postate pe reţelele de socializare, iar de acolo au fost preluate de presă.

    “Trecem în revistă cele întâmplate, este însă ceva adus, imposibil de găsit într-unul din localurile noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al lanţului, Félix Ramírez, adăugând şi că incidentul va fi anchetat fără a elimina ipoteza unui posibil şantaj, mai notează sursa citată.

  • Cum a reuşit această tânără de 26 de ani să dezvolte o afacere de un milion de dolari

    O tânără antreprenoare a găsit o nişă în industria de alimentaţie şi a reuşit să dezvolte, în doar 12 luni, un business de 1 milion de dolari.

    Peta Shulman, de 26 de ani, a fondat GoodnessMe Box, un serviciu care trimite mostre de mâncare sănătoasă doritorilor. Pentru doar 25 de dolari, aceştia primesc între 5 şi 10 mostre pe lună. Shulman, originară din Sydney, a pus bazele afacerii în iunie 2014 şi a reuşit să genereze în primul an de funcţionare venituri de 1 milion de dolari. Compania sa are, de asemenea, peste 57.000 de fani pe canalele dedicate de social media.

    Ideea i-a venit după ce a suferit o deficienţă a sistemului autoimunitar şi s-a tratat printr-un regim extrem de riguros ce a presupus consumul unor alimente sănătoase. “Am devenit pasionată de ideea de a folosi mâncare în locul medicamentelor şi mi-a plăcut să le arăt şi altora beneficiile pe care aceste alimente le aduc”, poveşte Peta Shulman.

    După primele şase luni, antreprenoarea a decis să mai angajeze câteva persoane, iar echipa numără astăzi şase persoane.

    Peta Shulman spune că are patru sfaturi pentru cei care vor să conducă o afacere: “Trebuie să îţi înţelegi clientul, trebuie să fii persistent, trebuie să te foloseşti de social media şi trebuie să ştii care este scopul tău”, explică tânăra.

  • O staţie seismică din Alaska a înregistrat o activitate, însă nu a fost un cutremur. S-a trezit Godzilla?

    Staţia seismică din Alaska a înregistrat o perturbare puternică la începutul acestei luni. Dar această perturbare nu a fost un cutremur. Incidentul înregistrat de senzorul Alaska Earthquake Center a fost, de fapt, opera unui urs, sau, cel puţin, asta cred inginerii de la staţie, potrivit The Blaze.

    “Nu suntem sigur că a fost un urs, dar datele indică faptul că a ceva mare s-a deplasat pe acolo, înainte ca aparatul să oprească inregistrarea”, a declarat Scott Dalton, inginer.

    Activitatea “seismică” înregistrată de staţie a durat opt minute apoi transmisia s-a oprit.  Au fost găsite urme de dinţi pe capacele containerul ce conţin senzorii pentru detectarea seismelor.

    Staţia a mai fost supusă, şi în trecut, unui atac al unui alt animal. “Aceeaşi staţie a fost atacată de un alt animal. Credem că a fost o capră”, a mai spus Scott Dalton.