BusinessMagazin

Tag: firma

  • Ţara europeană care dizolvă firmele dacă nu au şi femei în conducere

    Bărbaţii ocupă marea parte a poziţiilor de conducere din companiile mari din Statele Unite, fapt simplu de observat în cadrul S&P 1500: doar 15% din funcţiile decizionale sunt ocupate de femei, reprezentând o creştere de doar 3.7% în ultimii 7 ani. Mai mult chiar, doar 2,8% din funcţiile de conducere sunt ocupate de femei de culoare.

    Mai multe ţări, printre care Norvegia, Italia, Belgia, Franţa, Islanda sau Germania se confruntă cu probleme similare, aşa că au recurs la măsuri legale, obligând companiile să aibă şi femei în cadrul consiliului de directori. În Norvegia, legea permite statului să radieze o firmă, dacă aceasta nu se supune reglementărilor. Statul nordic este şi primul care a introdus o astfel de normă, în anul 2008, scriu cei de la The Atlantic.

    Cei mai mulţi manageri din Norvegia au declarat că aceste reglementări au creat o atmosferă plăcută în cadrul şedinţelor şi consideră că femeile sunt de multe ori mai analitice decât bărbaţii.

    Înainte de intrarea în vigoare a reglementării legale, obţinerea unui loc în conducere era condiţionat de structura decizională a companiei, care de cele mai multe ori era formată din bărbaţi. Cei resposabili cu recrutarea au fost nevoiţi să caute candidaţi şi în afara companiei, lucru considerat de bun augur de managerii din Norvegia.

  • Britanicii de la ATPI, lideri mondial în travel management, intră pe piaţa locală printr-un parteneriat cu firma Paulei Dobrescu

    “Sunt ţări în care ATPI are birouri proprii şi ţări în care fac contracte de reprezentare cu un jucător local. După semnarea parteneriatului, Business Travel Turism a devenit reprezentantul lor exclusiv pe piaţa românească. În urma acestui parteneriat, mă aştept să avem acces la piaţa internaţională de travel management. În acest moment, pe piaţa românească nu mai este foarte mult loc de creştere”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Paula Dobrescu, proprietar şi director general al Business Travel Turism.

    După parteneriatul cu Business Travel Turism, grupul ATPI are o reţea de birouri (deţinute integral şi parteneri) în 42 de ţări din întreaga lume, în cele mai diverse locuri, precum Taiwan, Vietnam, Japonia, Brazilia şi Finlanda.

    “Vrem de la partenerii noştri experienţă şi excelenţă regională şi suntem foarte încântaţi să adăugăm Business Travel Turism reţelei noastre aflate în continuă creştere. Extinderea activităţii grupului nostru prin achiziţii şi prin noi parteneri reprezintă un aspect esenţial al planurilor noastre de dezvoltare. Aşteptăm cu nerăbdare oportunităţile pe care acest nou parteneriat le poate aduce ambelor organizaţii”, a declarat într-un comunicat Graham Ramsey, directorul general executiv al Grupului ATPI.

    Ca parte din reţeaua de companii partenere ale ATPI, Business Travel Turism va beneficia de tehnologia grupului, de palmaresul acestuia la nivel mondial şi de servicii extinse de asistenţă.

    “Regiunea Europei Centrale beneficiază de un ritm rapid de dezvoltare, iar economia noastră depăşeşte multe state din nordul şi vestul Europei. Organizaţia noastră a crescut semnificativ în România datorită unei pieţe locale în curs de dezvoltare şi suntem încântaţi de potenţialul pe care îl aduce parteneriatul nostru la nivel global cu Grupul ATPI, deoarece ne va permite să ne consolidăm poziţia de companie de top în Europa Centrală în managementul serviciilor de turism”, a mai spus Paula Dobrescu.

    Grupul ATPI are peste 100 de sedii la nivel mondial şi desfăşoară activităţi în sectorul de turism corporativ, management de evenimente corporative, tehnologie de turism online şi management de specialitate în turism, pentru o serie de industrii-cheie, inclusiv sectorul energetic şi de transport. Veniturile anuale din vânzări ale ATPI depăşesc 1,4 miliarde de dolari. ATPI se află între primele 50 de companii cu capital privat din Marea Britanie, conform Sunday Times Deloitte Buyout Track.

  • A devenit antreprenoare după aproape două decenii petrecute la Porsche Bank, ING şi Petrom

    Cariera Soranei Baciu a început la stat. În anii ’90 a lucrat pentru Consiliul Economic de Reformă, ca expert guverna-mental responsabil pentru politici sectoriale (industrie, piaţa de capital).

    „Am avut o şansă unică să pot participa la reconstrucţia economică a României. Dar pentru că am considerat că studiile pe care le făcusem în perioada 1987-1992 în România nu erau suficiente pentru provocările acelei perioade, am hotărât să le continuu la o universitate internaţională cu tradiţie în studii economice. Studiile la McGill (1995-1997) au fost o perioadă minunată din viaţa mea şi, deşi cu un copil mic, am reuşit să absolv cu note bune şi am făcut şi un internship la Merrill Lynch la New York“, povesteşte Sorana Baciu.

    Întoarsă de la studii, s-a orientat către o carieră de bancher: a fost vicepreşedinte al Porsche Bank şi CFO al Porsche Finance Group, iar anterior a lucrat pentru ING Bank, atât la Bucureşti, cât şi la Londra. La sfârşitul lui 2008, a preluat poziţia de director de strategie în cadrul OMV Petrom.

    „În afară de coordonarea procesului de elaborare a strategiei Petrom pentru 2009-2015 şi ulterior 2012-2021 şi dezvoltarea unei echipe de relaţii cu investi-torii la standarde internaţionale, am fost şi managerul proiectului de dezvoltare şi implementare a unei culturi bazate pe performanţă. Scopul acestui proiect l-a constituit dezvoltarea bazei manageriale din companie şi crearea unei culturi organizaţionale unitare.“

    La mijlocul anului 2014, Sorana Baciu a anunţat că se retrage din funcţia executivă de la Petrom şi intră în consultanţă, la conducerea firmei sale, Acgenio.

  • Angela Roşca, Tax-House: Unii manageri străini cred că românca e în general desemnată să se ocupe de casă şi nu să aibă o carieră de sine stătătoare

    Angela Roşca are 20 de ani de experienţă în consultanţă fiscală locală şi internaţională la TaxHouse, Andersen şi Ernst & Young şi în industrie, la Procter & Gamble. 

    Firma are o echipă 20 de consul-tanţi cu care Angela Roşca lucrează direct, ea colaborând frecvent cu unii dintre cei 400 de parteneri ai Taxand din cele 50 de ţări în care firma are birouri. TaxHouse are circa 300 de clienţi, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro.

    În scenariul în care două din trei fotolii manageriale ar fi ocupate de femei, Angela Roşca îşi imaginează „o lume ceva mai tolerantă şi dispusă la dialog, cu ceva mai puţine orgolii şi poate chiar şi mai puţine războaie. Pe scurt, o lume mai «consensuală», căci simt că, măcar în business, femeile caută mai mult consensul decât bărbaţii. Se vede în man-agementul companiilor, în modul de negociere, în preocuparea pentru resurse umane etc. Personal nu am experimentat discriminarea de gen de acest tip, cu mici excepţii trecătoare legate de manageri-bărbaţi străini provenind din culturi în care femeia e în general desemnată să se ocupe de casă şi nu să aibă o carieră sau o profesie de sine stătătoare. Însă văd din ce în ce mai rar în jurul meu astfel de abordări în societatea românească, ceea ce e un semn de normalitate“.

    Angela Roşca este licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE (1995) şi a programului de MBA al Institutului de Afaceri şi Administrare Publică al Universităţii Washington, Seattle, SUA (2002). Din 2007, este şi consultant fiscal autorizat de Camera Consultanţilor Fiscali din România.

  • I-a luat 15 ani ca să ajungă pe cont propriu la 20 de angajaţi şi venituri de 1.000.000 de euro

    Despre împlinirea visului de a-şi clădi propria firmă, Ana Dincă spune că „nu a fost posibil fără sacrificii şi extrem de multă muncă. Am fost mereu în contratimp, între două întâlniri cu potenţiali clienţi sau conferinţe de profil, pentru a fi permanent la curent cu toate reglementările“.

    După 15 ani de la înfiinţare, povesteşte ea, a reuşit să transforme Audit One într-una dintre cele mai importante firme locale de profil, cu un portofoliu de clienţi care include companii medii, firme internaţionale, sucursale ale multinaţionalelor care operează în toată lumea. „Graţie unui parteneriat încheiat, după un an întreg de negocieri şi evaluări din partea uneia dintre firmele de top ale lumii, Moore Stephens, firma care auditează Casa Regală a Marii Britanii, am reuşit să dezvolt proceduri care se aliniază standardelor internaţionale şi să câştig noi clienţi.“ Audit One are 20 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de circa un milion de euro.

    Absolventă a Facultăţii de Economie Industrială în cadrul ASE (1974), a profesat până în 1991 ca economist în cadrul unor întreprinderi economice cu profil de cercetare-proiectare şi producţie, iar apoi a lucrat, vreme de opt ani, în cadrul Ministerului de Finanţe, urcând în ierarhie pas cu pas până în 1998, când a fost numită director în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlul Financiar de Stat, Ilfov.

    Cel mai greu moment din cariera sa, îşi aminteşte, a fost acela în care a trebuit să decidă să plece din sistemul buge-tar în cel privat şi să abordeze o altă specialitate, să plece din fiscalitate, „unde mă cantonasem zece ani. Simţeam că locul meu nu este acolo, visam la mai mult, ştiam că pot face mai mult într-un mediu în care să fac eu strategia, să creez eu sistemul şi să-l adaptez nevoilor“.

    A ales domeniul auditului financiar şi, apreciză ea, un consultant fiscal pri-ceput poate fi util în orice afacere. „Convingerea mea profundă este că auditorul poate elimina toate cangrenele care există în economie, prin tratarea lor în stadiul incipient. El face curăţenia.“

  • Antreprenorul care vrea să facă un milion de euro din cafele vândute la 5 lei

    Radu Savopol a deschis în urmă cu 15 ani un pub în Sinaia, iar, de atunci, lista proiectelor sale a tot crescut. Antreprenorul ţinteşte în următorii doi ani venituri de un milion de euro din noul său proiect, lanţul de cafenele 5 to go.

    “În anii 2000, lumea era foarte circumspectă să apeleze la designeri şi arhitecţi pentru a-şi decora restaurantele sau pub-urile şi mi-am spus atunci – de ce să nu fac eu un pub şi să îl fac aşa cum vreau?“, explică Radu Savopol, de profesie arhitect şi designer de interior, modul cum a decis să se lanseze în afacerile cu pub-uri şi cafenele în urmă cu 15 ani. De atunci, numărul mărcilor de pe cartea lui de vizită, reunite sub umbrela companiei Old Nick Bar, a crescut constant: pub-urile Old Nick din Sinaia şi Bucureşti, cafeneaua La Cafenea din Sinaia, firma de design interior no.9 şi, cel mai recent pariu al antre-prenorului, lanţul de cafenele 5 to go. Dacă pentru pub-urile sale estimează că a ajuns în 2014 la venituri de 600.000 de euro, crede că 5 to go, conceptul prin care vinde cafea şi alte produse sub un preţ unic de 5 lei, îi va aduce, după doi ani de activitate, un milion de euro.

    Traseul antreprenorial inspirat de lipsa de proiecte în zona de arhitectură a început pentru Radu Savopol în 2001, odată cu deschiderea localului Old Nick Pub din Sinaia. Implicarea lui Savopol în afacere a fost totală: pe lângă planurile de afaceri, el s-a ocupat şi de amenajarea localurilor sale, cât şi de conceperea brandurilor. Old Nick, de pildă, locul „unde prietenii se adună să bea nu numai o cafea, cât şi un pahar de alcool“, după cum reiese din descrierea de pe site-ul companiei, este in-spirat de bunicul lui Savopol, devenit personaj central al poveştii afacerii sale. Old Nick este porecla bunicului lui Radu, co-mandant de navă pe distrugătorul Ferdinand, care obişnuia să comande câte două pahare „din cel mai faimos whisky canadian de secară“ într-un local de pe malul Dunării, în amintirea cumnatului său ce se stabilise în Canada.

    Investiţia totală în pub-ul din Sinaia se plasează în intervalul 400.000 – 500.000 de euro, iar o parte din aceasta a fost di-recţionată spre reamenajarea localului, încheiată anul trecut. Old Nick Sinaia, despre care se spune că este cel mai lung pub din România, se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, poate primi simultan 500 de clienţi şi şi a fost amenajat în baza conceptului pub-urilor londoneze. Amenajarea a fost realizată de firma de arhitectură şi design interior no.9, deţinută tot de Savopol, şi a fost inspirată de o vizită a antreprenorului în Marea Britanie.

    Alegerea staţiunii prahovene pentru primele afaceri a fost, potrivit antreprenorului, „pur întâmplătoare“. A ajuns ca în ultimii 15 ani să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului în Sinaia, iar următoarea afacere lansată a fost tot acolo, în 2008. Aceasta s-a concretizat în revitalizarea unei cafenele cu o istorie de 100 de ani, La Cafenea. „Am găsit poze vechi ale cafenelei şi am încercat să o facem în stilul respectiv“, explică el.

    Şi-a extins afacerile în Bucureşti mai întâi tot printr-o cafenea, prima realizată împreună cu importatorul Lavazza pe piaţa locală. Antreprenorul  a fost nevoit să închidă cafeneaua din zona Piaţa Romană după trei ani de activitate odată cu vânzarea spaţiului de către proprietar. În 2011 a revenit în Bucureşti cu marca ce i-a adus noroc: a deschis al doilea pub Old Nick, într-o clădire veche dispusă pe trei niveluri din zona Piaţa Lahovari, în care a investit 150.000 de euro. Dacă Old Nick Sinaia este „axat mai mult pe distracţie“, cu DJ invitaţi şi cu petreceri private, şi funcţionează mai ales de joi până duminică, pub-ul Old Nick din Capitală este diferit şi urmează un concept de restaurant cu muzică live.

    „Am ajuns la maturitate după trei ani de activitate. Ţinând cont de zona bună, intens tranzitată, m-aş fi aşteptat să ajungem la aceasta mai repede“, spune antreprenorul referindu-se la pub-ul din Capitală. Unul dintre motivele pentru care succesul a întârziat să apară a fost lipsa unei terase în primii doi ani de activitate, esenţială pentru genul acesta de afacere din cauza traficului adus pe timp de vară.

    Noul pariu al antreprenorului, lanţul de cafenele 5 to go, se concentrează tot în Bucureşti. „Ne axăm pe Bucureşti la început pentru că trebuie să facem câte un studiu pentru fiecare alt oraş, puterea de cumpărare în provincie este mult mai scăzută decât aici şi am putea constata că 5 lei este poate prea mult pentru un oraş cu 100.000 de locuitori“, explică Savopol. Potrivit antreprenorului, ideea conceptului 5 to go a venit în urmă cu un an de zile, ca rezultat al unui studiu efectuat împreună cu un importator de cafea. Rezultatul acestuia arăta că tendinţele de pe piaţa de cafea de tip take away sunt în creştere.

    Şi, pentru a aduce ceva în plus faţă de restul jucătorilor prezenţi pe piaţa locală, a adăugat componenta de preţ fix. „Piaţa locală s-a stabilizat, iar oamenii ştiu în general ce tip de cafea îşi doresc. După ce am pus pe hârtie şi am făcut un cal-cul pentru 25 de produse, am ajuns la preţul fix de cinci lei“, spune el, adăugând că se adresează tipului de client dispus să aloce un buget mediu pentru o cafea. Deşi asigură 70% din vânzări, preţul de 5 lei nu se aplică exclusiv produselor din cafea, ci şi celor de patiserie sau altor băuturi. În doi ani, Savopol şi-a propus să deschidă între 15 şi 20 de cafenele, dintre care şapte anul acesta. În acest plan, sunt incluse şi până la patru spaţii în sistem de franciză. Investiţiile într-o astfel de loca-ţie variază între 10.000 şi 20.000 de euro şi, potrivit antreprenorului, vor fi amortizate în primul an. „Cafenelele de acest tip devin profitabile după primul an, noi estimăm că anul viitor vom ajunge la venituri de un milion de euro.“

  • A renunţat la medicină pentru a construi alături de familie o afacere de 60 de milioane de euro

    Lemet este o afacere antreprenorială, fondată în 1991 de Alexandru Rizea, tatăl Adinei Ioenscu, iar în activitatea firmei este implicat şi fratele ei, Adrian Rizea.

    Deşi a profesat iniţial ca medic, Adina Ionescu a ales să se implice în afacerea de familie care tocmai prindea contur.

    „Odată cu compania s-a născut şi adultul din mine. Niciodată n-am avut altă opţiune. Şi dacă o să am, va fi ca şi cum ar trebui să rup din mine o bucată mare. Oricum, a fost foarte natural pentru că iniţial mi-am făcut meseria, adică medicină de întreprindere“, spune Adina Ionescu. În prezent, ea este responsabilă de protecţia mediului, securitate şi sănătate în muncă, de managementul de sistem integrat, dar are în gestiune şi coordonarea activităţii de obţinere a fondurilor nerambursabile.

    Lemet operează reţeaua de magazine Lem’s, pe care a început să o dezvolte în 2008, iar în 2013 a ajuns la o cifră de afaceri de 231 milioane de lei, 1.400 de angajaţi şi hale industriale pe o suprafaţă de peste 35.000 mp, cu o capacitate anuală de 3,5 milioane de panouri prelucrate de tip PAL.

  • Povestea românului care a facut carieră în Noua Zeelandă, Australia si Africa de Sud şi s-a întors în România la conducerea unei firme ce vinde tractoare

    George Stanson este un român pasionat de rugby, pentru care acasă este în Australia, unde s-a ocupat de înfiinţarea şi dezvoltarea unei companii  daneze. Cariera sa l-a purtat prin Danemarca, alte ţări nordice, iar apoi  în emisfera sudică, unde compania pentru care lucra nu avea activităţi.  A ajuns în Noua Zeelandă doar cu un card în buzunar, fără niciun fel de informaţii sau contacte, şi a construit de la zero o firmă care s-a extins apoi în Australia, Japonia şi Africa de Sud. Acum coordonează de la Bucureşti activitatea unuia dintre cei mai mari producători mondiali de tractoare. Fără falsă modestie, spune că a reuşit în viaţă.

    “E greu de cuantificat o zi de muncă, pentru că lumea e haotică, în sensul bun al cuvântului. E posibil să nu se întâmple nimic de luni până joi iar vineri să am pe masă un deal de 10 milioane de euro, pe care trebuie să-l rezolv până seara la 5“, spune George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia pentru Case IH & Steyer Balkans.

    Vorbeşte relaxat şi exuberant, în biroul său cu doi pereţi de sticlă şi vedere spre lacul Herăstrău; când a venit, în urmă cu şapte ani, la conducerea operaţiunilor locale, a ales mai întâi biroul şi apoi locuinţa, la o distanţă de cinci minute de mers cu maşina. În puţine cuvinte, activitatea lui se poate rezuma la vânzarea de tractoare, produse peste hotare. Filiala pe care o conduce a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 86 de milioane de euro, România reprezentând 38%, pentru că are cea mai mare suprafaţă agricolă. Pentru anul în curs, „toate previziunile arată bine. Dar noi trăim o ruletă rusească permanentă în agricultură. A fost un an fantastic şi anul trecut, până când au venit ploile, fix la vremea recoltei“.

    Acum, de pildă, fermierii au nevoie de 2-3 săptămâni de căldură, pentru a demara lucrările. „M-aş bucura cu un plus de 15%, la 10% aş avea o grimasă în colţul gurii.“ Acum echipa numără încă şase oameni, iar firma lucrează cu opt dealeri şi distribuitori pentru mărcile Steyer şi Case IH. Reţeaua locală de dealeri este dezvoltată în parteneriat cu cel mai mare vânzător al Case IH de pe glob, Titan Machinery, care are o cifră de afaceri anuală de 1,7 miliarde de dolari din vânzarea de utilaje agricole. Americanii doreau să se extindă, iar Europa de Est, exact zona coordonată de Stanson, este cea în care au făcut primii paşi peste graniţele SUA.

    În totalul afacerii Case IH & Steyer Balkans, partea de after sales este foarte importantă, şi ajunge, împreună cu vânzările de piese, la 40-45% din cifra de afaceri. „Evoluţia fermierului român vizavi de puterea tractoarelor este rapidă, sunt fermieri care au trecut în unul sau doi ani de la un tractor de 200 CP la unul de 700 CP, or neamţul şi francezul au făcut asta în 25 de ani.“ Vârful de gamă al portofoliului firmei este un tractor de 700 CP, cu şenile, care au aderenţă în solul ud, pe care nici nu-l tasează, ca să distrugă plantele. Preţul acestui tractor este de 250.000 de euro şi Stanson spune că în martie a vândut patru la Timişoara, către doi fermieri. Un astfel de produs, argumentează el, nu poate fi vândut arătând câteva flyere. „I-am dat unuia dintre ei, Mateiu Corvin, un tractor pentru o săptămână, de probă, iar apoi mi-a dat telefon, «Vreau două». End of story.“

    Oamenii coordonaţi de Stanson constituie echipa de suport, „cu funcţiunea ca atunci când clientul este ultranemul-ţumit de ceva să discute cu sursa, adică noi, care încercăm să rezolvăm cu importatorul sau dealerul. Oamenilor le place chestia asta foarte mult. Dar nu răspund la 100 de fermieri pe zi, pentru că nu am timp“. Echipa lui Stanson se ocupă, spune el, de toate aspectele afacerii, de la activităţi de marketing, demonstraţii în câmp, la training pentru operatori, training comercial, service, piese de schimb şi aspecte comerciale ale firmei.

    Cariera lui Stanson este însă atipică faţă de cea construită de alţi manageri care coordonează companii pe plan local. „A fost un tren mare de tot care vine în gară“, îşi începe povestea Stanson. Absolvent al Institutului Agronomic, de for-maţie zootehnist, a fost unul dintre cei trei români selectaţi de o delegaţie daneză, formată din oameni de afaceri şi politicieni. „Scandinavii au un mod foarte aparte de a face afaceri. Mai întâi îşi educă oamenii după care îşi deschid afacer-ile, nu invers.“ La acel moment, studenţii nu ştiau detalii despre proiect, ci doar că nişte danezi fac recrutări, iar selecţia a fost bazată pe trei teste distincte. Primul a fost de psihometrie, „nu avea nimic de a face nici cu meseria, nici cu ce în-văţasem, cu nimic. Ne întrebau, de pildă, ce credem că se va întâmpla, în 27 de ani, în locul cutare. Ca să vadă cum gândim proactiv, global“.

  • Doi tineri arhitecţi povestesc cum au supravieţuit pe o piaţă imobiliară îngheţată de criză

    “Piciorul de lemn de acolo a fost mostra pentru primul proiect pe care l-am făcut, pentru o masă pe care clientul voia să o vadă“, descrie Marius Decusara bucata din lemn lăsată aparent neglijent într-un colţ al firmei de arhitectură şi design Signature M, dintr-o vilă veche aflată în zona Pieţei Victoria. Încăperea este ticsită cu mostre de materiale, reviste şi cărţi de specialitate, iar în centrul ei se află o masă la care niciunul dintre scaune nu este la fel, peste care planează un candelabru din sticlă.

    Arhitectul în vârstă de 30 de ani şi-a propus să facă prin intermediul Signature M tot ce presupune o amenajare de interior, de la proiectare şi până la conceperea unor mici piese de mobilier. 70% din clienţii lui sunt persoane fizice şi i-au adus anul trecut venituri de aproximativ 300.000 de euro; cei 30% de clienţi care vin din zona de retail includ proiecte precum barul EGO, bar hotel Z, birourile Omniasig, club Geisha, clubul Rooms, insula Sushiko, hotelul Sinaia, hotelul si restaurantul Unirea şi îi aduc, potrivit arhitectului, şi un beneficiu de imagine.

    Marius Decusara şi-a deschis propria firmă în 2008-2009, alături de o asociată, după ce amândoi au fost angajaţi în cadrul unei firme mai mari de amenajări interioare. „Era o atmosferă destul de restrictivă, mulţi dintre clienţii de acolo erau nemulţumiţi de limitele impuse uneori de firmă“, explică el motivele pentru care a ales antreprenoriatul. Primul pas important în deschiderea firmei a fost găsirea locaţiei potrivite pentru birourile acesteia, care ar trebui să se afle într-o zonă cât mai bună, să aibă un spaţiu mare, astfel încât să atragă clienţii potriviţi. Investiţia în amenajarea vilei-birou a Signature M s-a ridicat la 5-6.000 de euro, iar acestei sume i s-au adăugat ulterior alţi 7.000 de euro necesari în achiziţia de cataloage, mostre sau alte instrumente specifice.

    Dacă în jurul lui 2009 şi-au spus că criza nu poate fi atât de rea, au învăţat pe propria piele că, atunci când clienţii lipsesc, stresul suplimentar afectează nu doar munca de creaţie, ci şi afacerea. După doi ani, asociata lui s-a reangajat, iar el a luat-o de la început. „A fost greu în primii trei ani, am avut puţini clienţi, lucrări mici, oamenii care aveau posibilitatea să investească în ceva preferau să nu o facă şi să îşi ţină banii sub saltea.“ Potrivit lui, afacerea a început să funcţioneze din 2012, când a reuşit să construiască o bază solidă de clienţi, dar şi una de furnizori.

    Nu a uitat nici acum de primul client, de la care păstrează piciorul de masă: „Era o clădire mare în care am făcut totul, de la proiecte, refacerea pereţilor, până la mobilier“, spune el referindu-se la o vilă în care investiţia în amenajare s-a ridicat la 60.000 de euro. De atunci, proiectele au continuat, fiind concentrate mai ales în zona de nord a Bucureştiului, dar şi în zone rezidenţiale noi, precum comuna Bascov din judeţul Argeş, care a devenit „un fel de Pipera a Bucureştiului“, cât şi într-un cartier rezidenţial nou din Buzău. În prezent, în firma Signature M lucrează patru angajaţi în cadrul biroului şi alţi patru pe partea de producţie de mobilier. Potrivit antreprenorului, din 2012, afacerile sale au crescut constant, plasându-se la aproximativ 400.000 de euro anul trecut, iar anul acesta, spune că au acoperit deja jumătate din cifra de afaceri de anul trecut pe seama a opt proiecte pe care le are în lucru. Investiţia în amenajările interioare pe piaţa locală porneşte de 200-300 de euro/mp şi poate ajunge până la 900-1.000 euro/mp, estimează arhitectul.

  • Antreprenorul care aduce nota de plată în 2.000 de baruri şi restaurante din România

    Iulian Popescu are 32 de ani şi o firmă pe care a înfiinţat-o în urmă cu zece ani, pe vremea când era şi student, şi angajat. Anul trecut cifra de afaceri a crescut de aproape trei ori faţă de 2012, iar anul acesta ar putea ajunge la pragul de 5 milioane de lei. Creşterile se bazează pe activităţile de nişă pe care mizează tânărul antreprenor.

    Freya este un un soft, o soluţie destinată în principal spaţiilor din domeniul horeca, fie ele restaurante, baruri, pizzerii sau cluburi. Lansată în urmă cu aproape opt ani, soluţia a fost cumpărată până acum de mai mult de 2.000 de clienţi şi reprezintă circa 40% din cifra de afaceri a Soft Tehnica, fimă pe care antreprenorul a înfiinţat-o în 2004. 20% din cifra de afaceri revine soluţiilor pentru administraţia publică, iar restul (20%) reprezintă soluţii pentru afaceri, din diverse domenii. În ansamblu marja de profitabilitate a afacerii este de 20%, iar antreprenorul spune că, „exceptând câteva cheltuieli pe care le-am făcut în interes personal, absolut toţi banii au fost reinvestiţi“.

    Anul trecut firma a ajuns la o cifră de afaceri de 3,5 milioane de lei, iar antreprenorul spune că n-a crescut spectaculos, dacă se raportează la durata de viaţă a firmei. „În general am mers pe o creştere extrem de naturală, nu am apăsat pedala vânzărilor fără a fi foarte siguri că tehnic suntem foarte bine puşi la punct şi că suportul tehnic are în spate departamentul de dezvoltare care să poată face faţă cerinţelor noi.“ Cea mai spectaculoasă creştere a cifrei de afaceri este cea din 2014, când firma a ajuns la 3,5 milioane de lei, de aproape trei ori mai mult decât în 2012 (1,2 milioane de lei). Unul dintre motoarele de creştere au fost finanţările pe fonduri europene primite deopotrivă de clienţi dar şi de Soft Tehnica. „Noi am primit în 2014 banii pe un proiect scris în 2010. În plus, clienţii au insistat pentru închiderea anumitor proiecte şi puterea noastră de asimilare a fost mai mare“, arată antreprenorul.

    Iulian Popescu spune că firma este împlinirea unui vis mai vechi, din vremea liceului. La acea vreme nici măcar nu era pasionat de calculatoare. A intrat din întâmplare în contact cu informatica, lucrând în vremea liceului pe un calculator 286, vechi şi pentru acea vreme, „dar mi-a plăcut partea de inginerie software, să iei un produs şi să-l dezvolţi până la capăt. Am cochetat cu domeniul şi am făcut programe de la cap la coadă, produse pe care le-am publicat şi în reviste“, îşi aminteşte Iulian Popescu. A fost mai mult atras de ingineria tehnică decât de algoritm, adică de programele care rezolvă o problemă matematică: „Mă interesa mai mult să rezolv o problemă reală, cum să prezint, să fie uşor de utilizat pentru client, să aibă grafică, logo, manual de utilizare“. Acum nu mai are vreme pentru astfel de lucruri, dar spune că i-ar plăcea; în plus, i se pare esenţial să le explice angajaţilor şi colaboratorilor toate detaliile legate de produse: „de ce este aşa, cum trebuie să fie, îmi place ca oamenii de lângă mine să înţeleagă, ca să aibă mai multă independenţă, chiar dacă pierd mai mult timp învăţându-i“.

    Aventura antreprenorială a început încă din vremea studenţiei, după o perioadă în care a fost angajat, la recomandarea unui prieten, la Siveco; a absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Politehnicii, în 2007, la trei ani după ce fondase Soft Tehnica. Despre înfiinţarea firmei spune că a fost cel mai greu moment din cariera sa, pentru că „lucram, şi nu puţin, la Siveco – până la 8-9 seara, apoi acasă lucram până la 12-1 noaptea, apoi mă apucam de învăţat până la 3 pentru că aveam examen a doua zi; mă culcam, mă trezeam la 6 să mai citesc o oră, mă duceam la facultate, dădeam examenul, plecam imediat ca să recuperez întârzierea la Siveco şi aşa zi după zi.“

    A renunţat la postura de angajat când a considerat că se poate descurca cu firma sa. „Aveam ceva economii şi am considerat că trebuie să-mi asum acest risc. Am înţeles că dacă n-o fac atunci, mai târziu s-ar fi instalat în mine confortul specific angajaţilor în corporaţii. Şi era evident că nu puteam ca în continuare să dorm numai trei ore pe noapte.“ Acum, spune râzând, doarme un pic mai mult, 4-5 ore, dar programul e în continuare aglomerat. „Mulţi IT-işti care lucrează în corporaţii îmi spuneau, când mă vedeau foarte stresat, chinuit că nu am timp să beau o bere cu ei: «Da’ ce te chinui aşa?» Dar o fac din suflet, pentru că asta îmi place. Ce nu mi-a lipsit, în toţi aceşti zece ani, a fost determinarea.“

    Povesteşte că a pornit la drum având trei asociaţi: fratele său, de formaţie finanţist, şi doi colegi de facultate; cei doi colegi au ieşit însă la scurt timp din firmă, pentru că, povesteşte Iulian Popescu, „puneau mai mult suflet în proiectele pentru facultate decât în cele ale firmei“. În momentul în care cei doi asociaţi au ieşit din firmă, Iulian Popescu a preluat şi participaţia lor, având acum 80% din acţiuni, iar fratele său diferenţa. Spune însă că a tras învăţăminte din această experienţă, pentru că a ales asociaţii după nevoia de dezvoltare a afacerii; profesional erau bine pregătiţi, dar „s-au dovedit un eşec din punct de vedere al businessului. Nu aveau acel ceva de a-şi asuma singuri destinul“.