Tag: apa

  • Lacul-fantomă din România, mare cât un oraş, care apare pe hărţi, dar în realitate nu există

    Lacul Ceauru, un proiect de lac artificial în România, a fost cerut în 1965 de autorităţile comuniste. Lacul de aculumare ar fi urmat să primească apă din patru râuri. În rapoarte, proiectul se arată finalizat, însă numai prima fază de construcţie a fost începută. Pentru proiect au fost alocaţi trei miliarde de lei, care ar fi trebuit să acopere aproximativ 200 de kilometri pătraţi şi o capacitate de 150 de milioane de metri cubi. 

    Citiţi continuarea şi vedeţi FOTO aici

    Lacul ar fi trebuit să fie localizat la sud-vest de Târgu Jiu, în judeţul Gorj. Numai prima etapă a fost finaliaztă, adică construcţia unui şanţ şi a unui deversor prin care ar fi trebuit să treacă apa de la cele patru râuri. Faza a doua ar fi presupus construcţia unui baraj, cu un sistem care să ţină apa. Lacul era construit având în minte două funcţionalităţi: să absoarbă apa în caz de inundaţie pentru a proteja minele din zonă şi să alimenteze cu apă satele din jur, precum şi centrala termică de la Rovinari, care era încă în construcţie. 

    Ironia este că lacul, declarat construit, apare încă pe hărţile României ca proiect finalizat, când de fapt nu există nimic în acel loc. Acest lucru se întâmplă încă din 1968, când pe foaie fi fost finalizat, şi a început să apară pe hărţi. 

  • Locul unde locuitorii trăiesc140 de ani şi fără să se îmbolnăvesc-GALERIE FOTO

    Valea râului Hunza, aflat la graniţa dintre India şi Pakistan, este de multe ori numită şi “oaza tinereţii”. Oamenii din această regiune aproape nu se îmbolnăvesc niciodată şi arată mereu tineri, iar durata de viaţa ajunge până la 140 de ani.

    Mulţi dintre locuitori trăiesc peste 100 de ani şi este considerat ceva normal. Oamenii din Hunza au fost descoperiţi de europeni în anii 20 de către un doctor scoţian numit MakKarrison care a trăit o perioadă îndelungată alături de ei. Acesta le-a documentat viaţa şi a descoperit că secretul pentru longevitatea acestora este dieta lor. Scoţianul a descoperit că mănâncă puţină carne, şi iau masa doar de două ori pe zi. În plus, înnoată în apa îngheţată, iar o plimbare de 15-20 km este cât se poate de normală.

    R. Bircher detaliază felul în care trăieşte poporul din Hunza în cartea sa “Hunza-people who do not know disease”:

    – dieta e dominată de fructe şi legume
    – mănâncă multă hrană neprepărată, crudă
    – consumă foarte puţină sare
    – alcoolul şi dulciurile sunt consumate foarte rar

    În 1963, o echipă medicală franceză a mers într-o expediţie în Hunza şi au stabilit că speranţa medie de viaţă este de 120 de ani. Mai mult, în 1977, în cadrul unui congres despre cancer, potrivit mai multor oameni de ştiinţă, în Huzna s-a constatat absenţa cancerului în orice formă.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

  • Oraşul unde se trăieşte cel mai bine in România

    Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, oficialii de la Bruxelles au constatat că peste jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar acest lucru nu era acceptabil. Astfel, problema s-a rezolvat româneşte. Peste 50 de comune au primit statutul de oraş, dar fără beneficiile unei urbe, însă cu taxele aferente. Localnicii au rămas prinşi între taxe „de oraş“ şi agricultura de subzistenţă.

    Odată cu această transformare, li s-a promis modernizarea localităţii: asfalt în loc de praf şi canalizare în loc de toaleta din spatele curţii. Asta s-a întâmplat în urmă cu aproape zece ani. „În anul 2014, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.454.909 persoane, reprezentând 62,4% din populaţia României“, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. România a promis în Consiliul Uniunii Europene că până în 2018 toţi românii vor fi conectaţi la reţeaua de apă şi canalizare. Însă de atunci şi până acum, numărul celor conectaţi a crescut doar cu circa 1 milion şi jumătate.

    Potrivit ultimului recensământ realizat în 2012, în România numărul total al oraşelor şi al municipiilor a ajuns la 319, dacă nu luăm în calcul şi Capitala. Astfel, din 2002 şi până în prezent 55 de comune au devenit oraşe.

    Conform Legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea „Planului de amenajare a teritoriului naţional“, „de regulă“ o localitate poate primi rangul III şi poate fi numită astfel oraş dacă aceasta are o populaţie stabilă cuprinsă între circa 5.000 de locuitori şi 30.000 de locuitori şi dacă are o rază de servire de 10 până la 20 de kilometri.

    În prezent, conform calculelor noastre, în România există 34 de oraşe în care trăiesc mai puţin de 5.000 de locuitori, cu 16 mai multe decât în 2002, şi 57 de oraşe cu sub 6.000 de locuitori, faţă de 41 în 2002. Cel mai mic oraş în funcţie de numărul de locuitori este Băile Tuşnad, cu peste 1.600 de locuitori.

    La 1 ianuarie 2015, în cele 2.861 de comune locuiau 9,707 milioane de persoane. Mărimea medie a unei comune din punctul de vedere al numărului de persoane cu domiciliul în localitatea respectivă a fost de 3.393 persoane. Faţă de această medie, valorile individuale variază între 24.941 locuitori în comuna Floreşti (judeţul Cluj) şi 131 locuitori în comuna Bătrâna (judeţul Hunedoara).

    După 1989 oraşele proaspăt capitaliste s-au dezvoltat în toate direcţiile, în mod haotic, fără a fi implementat un plan de dezvoltare bine stabilit. Astfel, unele orase, precum Braşov, Oradea sau Cluj, aproape că şi-au triplat suprafaţa intravilană, dar infrastructura nu a ţinut pasul. Nici străzile, nici reţeaua de alimentare cu apă nu au crescut în general în aceeaşi măsură, potrivit datelor INS (1993-2013).

    În Bucureşti suprafaţa intravilană (1993-2013) a crescut 56%, iar suprafaţa verde a scăzut cu 6,8%. Timişoara a înregistrat creşteri la suprafaţa intravilană, lungimea străzilor, suprafaţa spaţiilor verzi, dar şi lungimea reţelei de alimentare cu apă. În Iaşi situaţia este puţin atipică, în sensul în care suprafaţa intravilană a crescut cu 94%, dar şi spaţiile verzi s-au mărit cu 50%. În schimb, lungimea străzilor a rămas aproape neschimbată (creştere de 0,8%), iar lungimea reţelei de alimentare cu apă a scăzut cu 5,2%. În general, în majoritatea oraşelor din România suprafaţa intravilană a crescut, însă nu în aceeaşi măsură s-au dezvoltat reţelele de drumuri sau canalizare.

    Conform site-ului numbeo.com, care măsoară în toată lumea indicatori precum rata infracţionalităţii, poluare, calitatea serviciilor sanitare, preţuri imobiliare sau puterea de cumpărare, Cluj-Napoca pare a fi oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din România. Este situat pe locul 53 în lume, înaintea unor metropole precum Ankara (61), Budapesta (67), Milano (69) sau Bucureşti (74).

    Cinci regiuni din România rămân printre cele mai sărace din UE, excepţie făcând Ilfov-Bucureşti, Vest şi Centru, însă Sud-Est este foarte aproape de a ieşi din categoria în care PIB pe cap de locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, este sub 50% din media UE, potrivit Eurostat.

    Cea mai săracă regiune este Nord-Est, la numai 34% din media europeană, urmată de Sud-Vest Oltenia, cu 41%, Sud-Muntenia, cu 43%, şi Nord-Vest, cu 48%.

  • Peisajele naturale care pe cât de ireale par, pe atât sunt de frumoase – GALERIE FOTO

    Munţii maiestoşi sau apele albastre tot timpul atrag turişitii, dar natura ne-a pregătit şi locuri care chiar dacă sunt bizare ne inspira imaginaţia şi curiozitatea. Peisajele prezentate în acest articol sunt naturale şi pe cât de ireale par, pe atât sunt de frumoase.

    1. Bule de metan îngheţate în lacul Abraham, Canada.

    Create prin descompunerea materiei organice (plante, animale şi microbi), bulele de gaz extrem de inflamabil urcă la suprafaţa apei în timpul lunilor mai călduroase. Ele sunt prinse pentru o perioadă sub crusta de gheaţă, iar când aceasta se topeşte metanul ajunge în atmosferă.

    2. Lacul Hillier – Australia

    Vazută din cer, suprafata roz a lacului Hillier pare glazura de pe o prajitură. Hillier se află în extremitatea insulei Middle, una dintre cele peste 100 ale Arhipelargului Recherche, aflat în largul coastei sudice a Australiei de Vest. Lacul puţin adânc, de aproximativ 600 m în diametru, este mărginit de depuneri albe de sare şi înconjurat de păduri verzi de eucalipţi şi arbori de hârtie.

    3. Cascada însângerată – Antartica

    Cascada roşie, poreclită „Cascada însângerată”, este înaltă cât o clădire cu cinci etaje şi iese printr-o crăpătură în gheaţă. Geologii credeau iniţial că această culoare a apei vine de la alge, însă nuanţa roşiatică este dată, de fapt, de microbi.

    4. Pietrele mişcătoare din Valea Morţii

    Oamenii de ştiinţă au găsit aici urme drepte, sau şi în zigzig, lăsate pe parcursul anilor de pietre „călătoare”. Acest fenomen are loc pe suprafaţa platoului Racetrack Playa, fundul unui lac uscat din Valea Morţii. În timpul iernii, pietrele se pot deplasa sub acţiunea unui vânt uşor, cu o viteză de 3-5 m/s, pe o suprafaţă de gheaţă cu o grosime mai mică de 5mm. Mişcarea observată a avut loc cu o viteză de 2 – 6 m pe minut.

    5. Vulcanul cu lava albastră

    Vulcanul Kawah Ijen, situat în estul insulei Jawa, cu o înălţime de 2.400 de metri, are o caracteristică specială: flăcările albastre care apar pe timpul nopţii pe versanţii săi.

    Culoarea provine de la vaporii de sulf care ies din craterul vulcanului, la o temperatură de 200 grade Celsius. Când se aprinde noaptea, gazul produce flăcări de un albastru electric, care se pot ridica şi până la 5 metri înălţime.

    6. Plaja ascunsă din Mexic

    Plaja ascunsă este situată în interiorul unueia dintre insulele Marieta. Arhipelagul Insulelor Marieta este situat în largul coastei Puerto Vallarta din Mexic. Acest loc  este accesibil printr-un tunel lung de 25 de metri, care face legătura cu Oceanul Pacific. Turiştii trebuie să înoate până acolo, dar turişti nu trebuie să se scufunde, deoarece spaţiul dintre suprafaţa apei şi tavanul tunelului este de 2 metri.

    7. Cercurile zânelor din Namibia.

    În deşertul namibian au apărut milioane de cercuri bizare cu diametru de 2-15 metri de-a lungul a 2500 de km de pământ. Aceste cercuri sunt cunoscute ca fiind cercurile zânelor. Misterul cercurilor rămâne încă neelucidat, mai mulţi oameni de ştiinţă venind cu propriile teorii. Aborigenii africani spun că aceste cercuri sunt urmele paşilor zeilor. 

    8. Dealurile de ciocolată din Filipine

    Sute de coline conice se înalţă în grupuri, una în spatele alteia. Coastele lor sunt acoperite cu ierburi aspre, care în anotimpul uscat, din luna februarie până în mai, sunt atât de arse de soare, încât dealurile par ca sunt învelite în ciocolată. Apoi încep ploile tropicale torenţiale, care readuc vegetaţia la viaţă şi redau peisajului o culoare verde strălucitoare.

  • Samsung lansează noul Galaxy Note7

    Samsung Electronics Co.Ltd. anunţă lansarea noului Galaxy Note7. Are un design  dual edge, realizat din materiale premium, şi vine cu un S Pen îmbunătăţit, potrivit reprezentanţilor companiei.

    “Galaxy Note7 îmbină productivitatea cu divertismentul într-un singur dispozitiv, iar prin nivelul avansat de securitate şi ecosistemul robust, Galaxy Note7 este dispozitivul perfect pentru cei care vor să obţină mai mult în fiecare zi”, a declarat DJ Koh, Preşedinte al Mobile Communications Business, Samsung Electronics. “Ritmul vieţii este unul alert, iar Galaxy Note7 este creat pentru a-i ajuta pe utilizatori să îşi termine sarcinile mai repede, oriunde s-ar afla”.

    Printre noile caracteristici se numără Samsung Knox, o nouă tehnologie de deblocare biometrică a telefonului prin scanarea irisului. În plus, atât telefonul, cât şi S Pen-ul sunt rezistente la apă.

    S Pen-ul disponibil pentru Galaxy Note7 a fost îmbunătăţit şi este mai mult decât un simplu instrument de scris, oferind prin acurateţea sa mai multe posibilităţi de eficientizare a muncii, potrivit comunicatului dat publicităţii de Samsung. Utilizatorii pot să îşi noteze ideile oriunde şi oricând, cu ajutorul funcţiei Screen off memo, ce permite păstrarea notiţelor pe ecranul Always On. S Pen oferă, de asemenea, posibilitatea de a crea şi distribui GIF-uri cu Smart Select, iar noile funcţii Air Command, incluzând Magnify şi Translate, permit mărirea textelor şi traducerea lor. Noul S Pen are un vârf de 0,7mm, şi o sensibilitate ridicată, este rezistent la apă.

    Galaxy Note7 oferă un grad ridicat de protecţie prin îmbinarea platformei de securitate Samsung Knox cu tehnologii avansate de securizare biometrică, precum scanarea de amprente şi scanerea irisului pentru deblocarea telefonului.
    De asemenea, Galaxy Note7 introduce un nou nivel de securitate prin Secure Folder – un folder separat care permite păstrarea informaţiilor private şi personale în condiţii de siguranţă. Funcţia de scanare a irisului poate fi folosită şi pentru securizarea achiziţiilor realizate prin Samsung Pay.

    Noul produs al Samsung beneficiază de un ecran curbat QHD Super AMOLED de 5,7-inci, care este acoperit cu sticlă Corning® Gorilla® Glass 5, şi producătorul spune că Galaxy Note7 are şi opţiuni de streaming video HDR. Galaxy Note 7 este echipat cu aceeaşi cameră foto ca şi Galaxy S7 şi Galaxy S7 edge.
    Pe lângă cei 64GB ai memoriei interne, Galaxy Note7 are slot de card microSD, permiţând extinderea memoriei până la 256GB. Galaxy Note7 beneficiază de o baterie de 3.500mAh şi un port USB tip C. Telefonul poate fi încărcat şi wireless.

    Potrivit companiei, cu acest telefon utilizatorii îşi pot monitoriza activităţile fizice prin intermediul Gear Fit2 sau Gear IconX şi pot urmări datele prin S Health 5.0. În plus, pentru a creşte interesul pentru activităţile fizice, noul S Health le permite utilizatorilor să stea conectaţi cu familia şi prietenii prin distribuirea noutăţilor şi realizarea de competiţii.
    Aplicaţia Smart Switch conectată cu Samsung Cloud oferă un transfer uşor de date, aplicaţii şi setări între dispozitive şi asigură un backup continuu al datelor. Utilizatorii Galaxy Note7 au la dispoziţie gratuit un spaţiu de stocare de 15GB pe Samsung Cloud.

    Galaxy Note7 va fi disponibil în Europa începând cu 2 septembrie în variantele Blue Coral, Silver Titanium şi Black Onyx.

    Galaxy Note7 va fi disponibil pentru precomandă în România începând cu 16 August.

    Specificaţii Samsung Galaxy Note7
     
    • Sistem de operare Android 6.0.1 (Marshmallow)
    • Reţea LTE Cat.12 / LTE Cat.10 / LTE Cat.9  *Pot exista diferenţe în funcţie de operatori*
    • Dimensiuni 153.5 x 73.9 x 7.9mm, 169g
    • Procesor Octa core (2.3GHz Quad + 1.6GHz Quad), 64 biţi, process de 14nm
    • Memorie 4GB RAM (LPDDR4), 64GB (UFS 2.0)
    • Display 5.7” Quad HD Dual edge Super AMOLED 2560 x 1440 (518ppi)
    • Cameră Principală: Dual Pixel 12MP OIS (F1.7), Frontală: 5MP (F1.7)
    • Baterie 3,500 mAh, încărcare rapidă atât pe cablu, cât şi wireless
    • Încărcare wireless compatibilă cu WPC şi PMA
    • Metode de plată NFC, MST
    • Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), MIMO(2×2) 620Mbps,
    • Bluetooth® v 4.2 LE, ANT+, USB Type-C, NFC,
    • Locaţie (GPS, Glonass, Beidou)
    • Senzori Barometru, Senzor de amprentă, Giroscop, Senzor Geomagnetic, Senzor Hall, Senzor de ritm cardiac, Senzor recunoaştere iris, Senzor de proximtate, Senzor RGB de lumină
    • Audio MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR,
    • AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA
    • Video MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI , FLV, MKV, WEBM
  • Povestea tribului unde copiii văd sub apă la fel ca delfinii: oamenii de ştiinţă sunt uimiţi!

    În insulele Mării Andaman şi pe coasta de vest a Thailandei trăiesc mici triburi numite Moken, cunoscuţi şi ca nomazii de mare. Copiii lor petrec cea mai mare parte a zilelor în apă, căutând hrană. Tocmai de aceea au căpătat o abilitate originală –  pot vedea foarte bine sub apă.

    În 1999, Anna Gislen de la Universitatea din Lund, Suedia, investiga diferite aspecte ale vederii, când un coleg i-a sugerat să studieze caracteristicile celor din tribul Moken. „Petrecusem trei luni într-un laborator întunecat, aşa că m-am gândit <<de ce să nu merg mai bine în Asia>>”, a declarat ea. Aşadar, Gislen împreuna cu fetiţa sa de şase ani au plecat spre Tailanda, unde s-au integrat în comunităţile Moken pe care le-a studiat. 

    La prima apariţie a fluxului, copii s-au aruncat în apă şi au început să vâneze hrană, cu ochii larg deschişi, spune cercetătoarea. Uimită, Gislen s-a hotărât să facă un experiment pentru a determina cât de clar pot vedea aceşti copii subapă, lucru pe care l-au acceptat ca pe o joacă. Copiii trebuiau să intre sub apă să-şi aşeze capetele pe un panou. De acolo puteau vedea un card pe care erau trasate nişte linii, fie verticale sau orizontale. Odată ce au privit cardul, se întorceau la suprafaţă pentru a raporta ce direcţie aveau liniile. S-a dovedit că aceşti copiii moken au putut vedea de două ori mai bine decât copiii europeni, care au efectuat acelaşi experiment la o dată ulterioară.

    Există două modalităţi prin care se poate îmbunătăţi viziunea sub apă: îţi poţi schimba forma cristalinului, care se numeşte adaptare, sau îţi poţi face pupila mai mică, crescând astfel adâncimea câmpului. „În mod normal, atunci când eşti sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nu încearcă să se acomodeze, fiindcă nu este un reflex normal”, a declarat Gislen. „Dar copiii moken sunt capabili să facă ambele lucruri- pot să-şi facă pupilele mai mici şi pot să-şi schimbe forma cristalinului. Focile şi delfinii se adaptează similar”, a adăugat ea.

    Gilsen a avut ocazia să testeze şi câţiva adulţi în acelaşi mod, iar aceştia nu au demonstrat nicio abilitate deosebită sub apă – lucru care explică de ce adulţii din trib prind cea mai mare parte a hranei  pescuind cu suliţa la suprafaţa apei. „Odată cu înaintarea în vârstă, lentilele noastre devin mai puţin flexibile, deci este de înţeles de ce adulţii îşi pierd capacitatea de adaptare a vederii sub apă”, spune Gislen.

  • Cele mai bizare peisaje naturale de pe pământ: Un lac roz, o cascadă însângerată sau dealuri de ciocolată – GALERIE FOTO

    Munţii maiestoşi sau apele albastre tot timpul atrag turişitii, dar natura ne-a pregătit şi locuri care chiar dacă sunt bizare ne inspira imaginaţia şi curiozitatea. Peisajele prezentate în acest articol sunt naturale şi pe cât de ireale par, pe atât sunt de frumoase.

    1. Bule de metan îngheţate în lacul Abraham, Canada.

    Create prin descompunerea materiei organice (plante, animale şi microbi), bulele de gaz extrem de inflamabil urcă la suprafaţa apei în timpul lunilor mai călduroase. Ele sunt prinse pentru o perioadă sub crusta de gheaţă, iar când aceasta se topeşte metanul ajunge în atmosferă.

    2. Lacul Hillier – Australia

    Vazută din cer, suprafata roz a lacului Hillier pare glazura de pe o prajitură. Hillier se află în extremitatea insulei Middle, una dintre cele peste 100 ale Arhipelargului Recherche, aflat în largul coastei sudice a Australiei de Vest. Lacul puţin adânc, de aproximativ 600 m în diametru, este mărginit de depuneri albe de sare şi înconjurat de păduri verzi de eucalipţi şi arbori de hârtie.

    3. Cascada însângerată – Antartica

    Cascada roşie, poreclită „Cascada însângerată”, este înaltă cât o clădire cu cinci etaje şi iese printr-o crăpătură în gheaţă. Geologii credeau iniţial că această culoare a apei vine de la alge, însă nuanţa roşiatică este dată, de fapt, de microbi.

    4. Pietrele mişcătoare din Valea Morţii

    Oamenii de ştiinţă au găsit aici urme drepte, sau şi în zigzig, lăsate pe parcursul anilor de pietre „călătoare”. Acest fenomen are loc pe suprafaţa platoului Racetrack Playa, fundul unui lac uscat din Valea Morţii. În timpul iernii, pietrele se pot deplasa sub acţiunea unui vânt uşor, cu o viteză de 3-5 m/s, pe o suprafaţă de gheaţă cu o grosime mai mică de 5mm. Mişcarea observată a avut loc cu o viteză de 2 – 6 m pe minut.

    5. Vulcanul cu lava albastră

    Vulcanul Kawah Ijen, situat în estul insulei Jawa, cu o înălţime de 2.400 de metri, are o caracteristică specială: flăcările albastre care apar pe timpul nopţii pe versanţii săi.

    Culoarea provine de la vaporii de sulf care ies din craterul vulcanului, la o temperatură de 200 grade Celsius. Când se aprinde noaptea, gazul produce flăcări de un albastru electric, care se pot ridica şi până la 5 metri înălţime.

    6. Plaja ascunsă din Mexic

    Plaja ascunsă este situată în interiorul unueia dintre insulele Marieta. Arhipelagul Insulelor Marieta este situat în largul coastei Puerto Vallarta din Mexic. Acest loc  este accesibil printr-un tunel lung de 25 de metri, care face legătura cu Oceanul Pacific. Turiştii trebuie să înoate până acolo, dar turişti nu trebuie să se scufunde, deoarece spaţiul dintre suprafaţa apei şi tavanul tunelului este de 2 metri.

    7. Cercurile zânelor din Namibia.

    În deşertul namibian au apărut milioane de cercuri bizare cu diametru de 2-15 metri de-a lungul a 2500 de km de pământ. Aceste cercuri sunt cunoscute ca fiind cercurile zânelor. Misterul cercurilor rămâne încă neelucidat, mai mulţi oameni de ştiinţă venind cu propriile teorii. Aborigenii africani spun că aceste cercuri sunt urmele paşilor zeilor. 

    8. Dealurile de ciocolată din Filipine

    Sute de coline conice se înalţă în grupuri, una în spatele alteia. Coastele lor sunt acoperite cu ierburi aspre, care în anotimpul uscat, din luna februarie până în mai, sunt atât de arse de soare, încât dealurile par ca sunt învelite în ciocolată. Apoi încep ploile tropicale torenţiale, care readuc vegetaţia la viaţă şi redau peisajului o culoare verde strălucitoare.

  • A transformat sticla de apă îmbuteliată într-un accesoriu de fashion. Acum are o afacere de aproape 50 de milioane de dolari

    Sarah Kauss nu găsea o sticlă de apă potrivită pentru ţinutele ei, aşa că s-a hotărât să facă chiar ea una, scrie Inc.com

    Probabil că nu te-ai fi gândit că lumea de o altă apa îmbutelitată, chiar şi cu o sticlă care costă 45 de dolari. “Cheltuiam foarte mulţi bani pe genţi apoi scoteam sticla de apă care arăta ca un accesoriu pentru oamenii care se caţără pe munte. Am vrut să fac un produs cu stil, un produs de lux”, a spus ea.

    Compania lui Kauss, S’well a ajuns de la venituri de 2,5 milioane de dolari în 2013 la 47 de milioane de dolari anul trecut, iar acest lucru nu s-a întâmplat doar datorită şansei. “Sunt atât de organizată, încât înnebunesc pe toată lumea din jurul meu. Anul trecut a fost unul dificil deoarece am trecut de la stadiul de proiect la start-up apoi la o companie medie, totul în doar un an şi jumătate”, povesteşte Kauss. Acum 18 luni, ea a avea 18 angajaţi, azi are 47 de oameni în companie şi un plan de cinci ani “de inovaţie pentru sticlele de băuturi”.

    Sticlele lui Sarah Kauss se găsesc la magazinul de cadouri de la Muzeul de Artă Modernă din New York şi se vând la conferinţele TED Talk.

    Produsul este tratat ca un accesoriu de fashion şi automat sticla trebuia să fie altfel. Aceasta este realizată din metal, în mai multe culori, foarte distinctive. Dar produsul nu est doar unul arătos, ci şi util, potrivit companiei, reuşind să ţină apa rece pentru 24 de ore sau caldă pentru 12 ore. Ea nu putea să trateze sticla de apă cum o fac alţi producătorii şi a decis să lanseze două colecţii de culori şi design-uri în fiecare an. “Clienţii noştri pot deveni colecţionari. Au de ales dintre cele 78 de design-uri realizate până acum

    Anul trecut a avut vânzări de 10 milioane de dolari, iar din 2010, de la lansare, până în prezent, Kauss a reuşit să vândă produsul în 35 de ţări. Dar nu totul a mers foarte bine încă de la început. “Magazinele nu înţelegeau de ce este 35 de dolari sticla şi cine va da banii pe aşa ceva. Am primit foarte multe «nu-uri»”, a spus ea. Ea creditează succesul companiei, în ciuda preţului ridicat al produsului, pe calitatea produsului. “Noi am avut rose gold înainte ca Apple să introducă această culoare”, mai spune ea.

    Kauss a lucrat singură la companie pentru primul an şi jumătate, iar operaţiunea se învârtea în jurul a 3000 de sticle pe an, pentru că atât de multe puteau încăpea în apartament. “N-am avut niciodată investitori. Încă nu avem”, a declarat ea pentru CNBC. Ea s-a ocupat de promovare şi ea a contactat potenţialii clienţi. Primul client fiind Mxylplyzyk, un magazin de cadouri din Manhattan, New York, care acum nu mai există, însă despre care spune că a ajutat-o foarte mult să înţeleagă cum se fac afacerile.

    În momentul de faţă, Kauss crede că ceea ce a fost mai greu a trecut. “Acum oamenii vin la noi şi vor să colaborăm. Înainte eu mergem la ei”, mărturiseşte ea. “Vom fi o companie de miliarde de dolari. Este uşor. Ştiu ce trebuie să facem. Avem oamenii, ştim procesele, piaţa este acolo”.

    “Am învăţat foarte multe şi am avut foarte multe conversaţii cu prieteni despre cum ar trebui vândut produsul şi despre logisitca unei asemenea operaţiuni”, spune ea. Kauss îi mai sfătuieşte pe tinerii antreprenori să-şi utilizeze reţelele pentru a-şi dezvolta ideilei şi să gândească mai îndrăzneţ şi să se concentreze pe imaginea de ansamblu şi să nu se blocheze în detalii. 

  • Cum arată cel mai vechi hotel din lume.Este administrat de aceeaşi familie timp de peste 1300 de ani – GALERIE FOTO

    Nishiyama Onsen Keiunkan din prefecura Yamanashi, Japonia, este recunoscut drept cel mai vechi hotel din lume, care a servit, de-a lungul istoriei de peste 1300 de ani, samurai şi turişti moderni, informează atlasobscura.com

    Cum arată cel mai vechi hotel din lume – GALERIE FOTO

    Hotelul a fost stabilit în anul 705  de către unul dintre ajutoarele regelui Tenji şi este, si în prezent, o destinaţie de lux pentru cei doritori de tratament şi relaxare într-un cadru natural. Apele termale din zonă au atras vizitatori, artişti şi militari, din zonele apropiate ani de-a rândul. Printre clienţii hotelului s-au numărat şi samurai. Încă de la înfiinţare şi până în ziua de azi administrarea hotelului a fost în mâinile familiei fondatoare. Nu mai puţin de 52 de generaţii au condus hotelul până acum. Complexul Nishiyama Onsen Keiunkan este situat în Munţii Hayakama, în apropiere de Kyoto, şi are o arhitectură tradiţională, în care domină lemnul şi piatra.

    Între timp hotelul s-a extins, dar atmosfera a rămas aceeaşi. În momentul de faţă este atestat în Cartea Guiness a Recordurilor drept cel mai vechi hotel din lume, dar este pe cale să-şi dobândească şi titlul izvorul  de apă termală cu cel mai mare debit de lume, izvor ce produce peste 1000 de litri pe minut.

    VEZI CUM ARATA SI CEL MAI BUN HOTEL DIN LUME