BusinessMagazin

Tag: ajutor

  • O studentă din Singapore a inventat berea ce conţine probiotice şi ajută la întărirea imunităţii

    O studentă din Singapore a creat o bere extrem de sănătoasă şi utilă, ce conţine probiotice şi ajută la întărirea imunităţii. Studenta de la Institutul Asiatic de Cercetare a Universităţii Naţionale din Singapore (UNS) a creat noua formulă de bere acidă, bogată în probiotice, capabilă să neutralizeze toxinele şi viruşii din corp, dar şi să stimuleze sistemul imunitar, titrează portalul „The Straits Times”.

    Ideea de a crea o băutură fără alcool i-a venit tinerei studente, Alcine Chan, în vârstă de 22 de ani, în anul patru de facultate. Alcine Chan a atras atenţia asupra faptului că majoritatea băuturilor probiotice conţin produse lactate şi de aceea persoanele care nu tolerează lactoza sau au alergii la proteine trebuie să evite consumul lor. Tânăra recunoaşte că adăugarea probioticilor în bere este «un truc destul de complicat», întrucât respectiva băutură conţine acid de hamei, care împiedică la menţinerea şi dezvoltarea bacteriilor bune, notează Rador.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • O studentă din Singapore a inventat berea ce conţine probiotice şi ajută la întărirea imunităţii

    O studentă din Singapore a creat o bere extrem de sănătoasă şi utilă, ce conţine probiotice şi ajută la întărirea imunităţii. Studenta de la Institutul Asiatic de Cercetare a Universităţii Naţionale din Singapore (UNS) a creat noua formulă de bere acidă, bogată în probiotice, capabilă să neutralizeze toxinele şi viruşii din corp, dar şi să stimuleze sistemul imunitar, titrează portalul „The Straits Times”.

    Ideea de a crea o băutură fără alcool i-a venit tinerei studente, Alcine Chan, în vârstă de 22 de ani, în anul patru de facultate. Alcine Chan a atras atenţia asupra faptului că majoritatea băuturilor probiotice conţin produse lactate şi de aceea persoanele care nu tolerează lactoza sau au alergii la proteine trebuie să evite consumul lor. Tânăra recunoaşte că adăugarea probioticilor în bere este «un truc destul de complicat», întrucât respectiva băutură conţine acid de hamei, care împiedică la menţinerea şi dezvoltarea bacteriilor bune, notează Rador.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Centrul spa din România premiat la cea mai prestigioasă gală dedicată industriei

    „Acest premiu ne oferă încă o dată recunoaşterea pentru calitatea şi seriozitatea pe care le acordăm în activitatea noastră şi care ne-au ajutat să construim brandul, şi ne obligă să păstrăm aceleaşi standarde ridicate şi să devenim în fiecare zi mai buni. Orhideea Spa are în echipă specialişti în terapii spa care asigura profesionalismul în efectuarea terapiilor din oferta noastră”, declară Roxana Vişan, director Orhideea Spa.

    Premiile acordate în cadrul World Luxury Spa Awards au fost acordate pe baza sistemului de vot, desfăşurat în perioada 21 Aprilie – 21 Mai. Voturile au fost adunate prin intermediul diferitelor canale de marketing de la clienţi, votul fiind susţinut de experienţa proprie a fiecărui votant.

    Orhideea Spa este unul dintre cele mai mari centre spa din Bucureşti, întins pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, dotat cu zonă de relaxare cu şezlonguri si organic bar, zonă extinsă de relaxare la piscină cu şezlonguri încălzite cu lămpi cu infraroşii, piscine, saune (saună uscată, hamam, saună cu sare şi saună cu infraroşii) şi terapii, integrând astfel toate serviciile spa, nu doar segmental terapiilor.

    „Anul acesta, am extins zona de saune, piscine, dar şi cea dedicată terapiilor, tocmai pentru că abordăm în stil holistic sănătatea, luând în considerare mişcarea şi relaxarea, combinând mijloacele terapeutice occidentale şi orientale, armonizarea trup-suflet-minte, conturându-se ideea unui loc în care detaliile sunt esenţa, precum şi grija faţă de persoană”, a adăugat Roxana Vişan.  

    Orhideea Spa este un dintre cele mai mari centre spa din Bucureşti, întins pe o suprafaţă de 3000 de metri pătraţi, dotat cu o zonă de relaxare, piscină, saune şi terapii. Orhideea Spa este  proiectul Fundaţiei pentru sănătate Orhideea Spa, proiect demarat în anul 2010, în urma unei investiţii de 3,5 milioane de euro. 

  • Trăia pe străzi şi era dependent de heroină. Astăzi este milionar şi ajută oamenii să aibă grijă de sănătatea lor

    În urmă cu 13 ani, Khalil Rafati trăia pe străzile din Los Angeles şi era dependent de heroină; avea ulcer şi ajunsese la 50 de kilograme. Astăzi, el este milionar.

    Rafati este proprietarul SunLife Organics, un lanţ de magazine care comercializează sucuri naturale şi care s-a extins din Malibu în alte 6 locaţii din Los Angeles.

    Lanţul are clienţi fideli precum David Duchovny sau Anthony Kiedis de la Red Hot Chilli Peppers şi a devenit cunoscut datorită cozilor uriaşe la care oamenii se aşează pentru a cumpăra băuturi numite “Elixirul vieţii” sau “Fericirea”.

    Ajuns la 46 de ani, Rafati a reuşit să creeze într-o perioadă relativ scurtă de timp un imperiu construit pe băuturile despre care spune că i-au salvat viaţa.

    Khalil Rafati descrie incredibila sa poveste în cartea “Am uitat să mor”, o autobiografie care s-a bucurat de mare succes în Statele Unite.

    Aventura lui Rafati a început la Hollywood, acolo unde a deschis o spălătorie auto. Pentru a câştiga ceva bani în plus, el a început să distribuie şi marijuana; dar momentul care i-a definit practic prima parte a vieţii a fost acela în care a încercat pentru prima dată heroina. A devenit repede dependent şi a fost de mai multe ori aproape de moarte.

    În 2003, aflându-se la închisoare, Rafati a înţeles că a atins limita de jos: s-a decis să renunţe la droguri şi să aibă grijă de sănătatea sa, iar momentul în care un prieten i-a explicat beneficiile sucurilor naturale i-a schimbat viaţa. El a început să creeze diferite combinaţii de sucuri, printre care şi “Wolverine” – o băutură cu gust de banane – care a devenit practic semnătura celor de SunLife.

    El a primit 50.000 de dolari din partea unui prieten şi a deschis primul magazin SunLife, în Malibu. Reţeaua numără astăzi 6 astfel de locaţii.
     

  • Doctorul care poate fi mereu la dispoziţia ta prin atingerea unui buton

    Totul prin Facebook Messenger. Bun venit în epoca îngrijirii medicale digitale, unde proprietarii de telefoane inteligente au acces la medicii şi la terapeuţi prin simpla atingere a unui buton!”, spune un jurnalist BBC, care prezintă cea mai nouă aplicaţie medicală. 

    Joy a fost fondată de Danny Freed după ce unul dintre cei mai buni prieteni s-a sinucis. „M-am gândit că trebuie să existe o modalitate prin care tehnologia poate ajuta oamenii ce se luptă cu sănătatea lor mintală”, a declarat acesta.

    Tânărul ţine să precizeze că Joy încurajează oamenii să „se deschidă” în ceea ce priveşte sentimentele şi problemele lor psihice, sentimentale etc. şi oferă în schimb sfaturi, tehnici şi exerciţii relevante. Dar cum ştim dacă funcţionează? În acest sens Freed nu îi aduce prea multe laude. „Joy nu este un instrument de diagnostic, ci mai mult un prieten sau un psiholog”, spune acesta. Însă, recent, Freed a recrutat un doctorand specialist în psihologia consilierii, „un expert în tulburările de dispoziţie, cu o pregătire clinică în furnizarea de terapii cu adolescenţii şi adulţii tineri”. 

    Facebook a deschis platforma Messenger pentru dezvoltatori în 2016, iar de atunci au fost construite peste 100.000 de bots (programe care efectuează o activitate automată) pe platformă, multe concentrate pe sănătate şi bunăstare mentală. Woebot, de exemplu, ajută utilizatorii să-şi urmărească starea de spirit şi, în cele din urmă, să atenueze şi să elimine primele etape ale depresiei.Creat de Alison Darcy, psiholog clinic la Universitatea Stanford, Woebot foloseşte tehnici comportamentale cognitive.

    Pe măsură ce aflaţi mai multe despre dvs., puteţi observa comportamentele repetitive şi vă sugerează modalităţi de a vă atenua starea de spirit proastă sau gândirea negativă. În timp ce Joy este gratuit, Woebot costă 39 dolari pe lună, după 14 sesiuni gratuite. Având în vedere că sesiunile de consiliere sau psihoterapie cu un psiholog real pot costa în mod obişnuit între 30 şi 200 de lire sterline pe oră, este uşor de înţeles succesul unor astfel de ajutoare digitale.

    Dr. Ali Parsa, fondatorul şi directorul executiv al aplicaţiei digitale de sănătate Babylon, consideră că această tendinţă de digitalizare a medicinei reprezintă un lucru bun, cu o forţă incontestabilă. „Este timpul să facem cu serviciile de asistenţă medicală ceea ce Google a făcut cu informaţia – să folosim puterea tehnologiei pentru a oferi accesul tuturor şi fiecare individ, indiferent de naţie sau venit, să aibă propriul medic personal „în buzunar”. 

  • Aplicaţia care ajută medici români să fie mai eficienţi

    Tinerii medici, la finalul rezidenţiatului, trebuie să facă dovada realizării procedurilor medicale aferente specialităţii pe care şi-au ales-o. Recurgând la sistemul existent, un medic rezident petrece aproape două minute pentru a raporta cinci proceduri standard impuse, de pildă, de un caz precum este un stop cardio-respirator. Aplicaţia îi va permite medicului rezident să efectueze aceeaşi raportare în 40 de secunde, prin simplificarea procesului şi a experienţei pentru utilizator.

    Luând în calcul că un medic rezident de la Unităţile de Primiri Urgenţe (U.P.U.) se confruntă zilnic, în medie, cu 20 de urgenţe, aplicaţia mobilă de raportare şi validare îi pune la dispoziţie în jur de 25 de minute în plus pentru a trata pacienţii în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproximativ 15.000 de minute zilnic pentru toate U.P.U.-urile la nivel naţional. Aplicaţia eficientizează procesul de raportare şi optimizează acţiunile utilizatorilor, având, în total, sute de mii de beneficiari – medici şi pacienţi.

    În viitor, aplicaţia va putea fi extinsă pentru a fi utilizată şi de către ceilalţi medici rezidenţi, indiferent de specializarea lor.

    “Noua aplicaţie mobilă vine în sprijinul a 1000 de medici, simplificându-le activitatea şi eficientizând-o, dar acţionează şi pentru beneficiul pacienţilor, deopotrivă, căci doctorii au la dispoziţie mai mult timp pentru a-i trata. În consecinţă, aplicaţia mobilă de raportare şi validare se aliniază cu angajamentul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de a veni mai aproape de nevoile medicilor şi ale pacienţilor, iar parteneriatul cu QUALITANCE a fost un pas în această direcţie”, declară dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

    Aplicaţia creată de QUALITANCE pentru D.S.U. vine în sprijinul medicilor rezidenţi şi prin creşterea gradului de mobilitate (pot raporta direct de pe telefon, nu mai sunt dependenţi de laptop sau desktop), înlăturarea riscului de a nu raporta toate procedurile, oferind, în acelaşi timp, notificări pentru validarea procedurilor de către medicul responsabil. Astfel, rezidenţii le pot raporta rapid, de oriunde, imediat după execuţie, pot vizualiza istoricul fiecărei proceduri şi pot raporta direct grupuri de proceduri. Totodată, doctorul responsabil pentru validare primeşte o notificare şi poate confirma execuţia imediat.

    Prototipul aplicaţiei mobile a fost demarat în septembrie 2016 în cadrul unui hackathon organizat de Google Developer Group Bucureşti. În cadrul evenimentului, echipa QUALITANCE, formată din Adriana Avram, Şerban Chiricescu şi Andrei Păduraru, a iniţiat crearea acestei aplicaţii, sub îndrumarea unor medici de urgenţă care le-au fost mentori. Prototipul funcţional a fost implementat şi testat în doar 17 ore, în timpul hackathon-ului, şi finalizat ulterior, într-un efort susţinut, de 5 luni, de către QUALITANCE.

    În cadrul parteneriatului cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, QUALITANCE a dezvoltat pro bono aplicaţia mobilă de raportare a procedurilor, destinată medicilor rezidenţi care lucrează în Unităţile de Primiri Urgenţe (U.P.U.). Aceasta se găseşte pe Google Play Store şi pe App Store, fiindu-le disponibilă doar destinatarilor ei.
     

  • Aşa să tot arunci gunoiul

    Avocata Whitney Ferrell s-a gândit că mulţi oameni ar putea fi convinşi să sorteze atenţi gunoaiele pe care le aruncă dacă ar avea la dispoziţie coşuri arătoase şi a pus astfel pe picioare proiectul RE.BIN, cu ajutorul unei campanii de crowdfunding pe Kickstarter.

    Coşurile RE.BIN arată ca nişte sacoşe de hârtie pentru cumpărături, dar sunt realizate din plastic reciclat şi pot fi amplasate oriunde în casă, la vedere sau ascunse.

  • Neozeelandezul care vrea să ducă omenirea în spaţiu

    În adolescenţă, Peter Beck era un tânăr mult mai productiv decât majoritatea adolescenţilor, petrecându-şi o mare parte din tinereţe în garajul familiei, în Noua Zeelandă, în mijlocul echipamentelor de sudură. La 15 ani şi-a construit o bicicletă din aluminiu de la zero. Un an mai târziu şi-a cumpărat cu 300 de dolari un Austin Mini ruginit şi l-a refăcut de la cap la coadă, reconstruindu-i motorul şi suspensia şi fixând toate panourile caroseriei. Părinţii lui Beck, un director de muzeu şi o profesoară, şi-au încurajat fiul dintotdeauna. ”Mama îmi aducea cina jos, în garaj, şi o punea pe bancă pentru mine, dar de multe ori se răcea“, spune Beck.

    În 1999, la vârsta de 18 ani, Beck a făcut ceva despre care majoritatea oamenilor ar spune că e o prostie. După ce şi-a studiat toate cărţile din bibliotecă pentru a învăţa cum să-şi facă propriul combustibil, a înfiinţat un laborator într-o magazie din curtea din spatele casei şi s-a decis să construiască un motor cu rachetă. Pentru că nu avea un costum special de protecţie, s-a înfăşurat în saci de plastic şi îşi punea o cască de sudură în timp ce distila peroxid sau alte substanţe chimice.

    După ce a testat unul dintre motoarele pe care le-a construit şi a observat că funcţionează, a decis că e timpul pentru o aventură adecvată. Aşa că a legat motorul în spatele unei biciclete personalizate, s-a îmbrăcat într-o salopetă roşie, şi-a pus o cască albă şi a avut parte de prima sa ”lansare“, pe o şosea. Înclinându-se în faţă, a reuşit să ajungă la aproximativ 135 de km (90 de mile) pe oră.

    Pentru a încetini, tânărul s-a ridicat mai întâi în poziţie verticală, permiţând rezistenţei vântului să facă o parte din muncă, mai ales pentru a nu topi plăcuţele de frână sau roţile. Pentru mulţi oameni, acest tip de experiment ar echivala cu deţinerea unei diplome în inginerie. În schimb, Beck avea pe CV doar câteva locuri de muncă şi internshipuri.  Mai întâi a lucrat pentru un furnizor de aluminiu, a curăţat toaletele şi a construit iahturi, devenind expert în analizarea acusticii lor pentru a atenua zgomotul motorului şi al elicei. Ulterior a lucrat pentru un producator local de aparatură casnică, iar în cele din urmă s-a alăturat unui laborator de cercetare şi dezvoltare susţinut de guvern.

    În 2006, soţia lui Beck a fost nevoită să se mute în interes de serviciu, motiv pentru care cei doi au stat timp de o lună în SUA. El a profitat de această oportunitate pentru a vizita institutele şi companiile de cercetare aerospaţială ale ţării. Spera să-şi găsească un loc de muncă, dar de fiecare dată ieşea deprimat. ”Mă aşteptam ca toţi aceşti oameni să debordeze de energie, dar nimic din toate aceste lucruri nu s-a întâmplat.“ Companiile şi laboratoarele construiau rachete şi vorbeau despre misiuni pe Marte, dar abordările lor păreau învechite. Pe de altă parte, teoria lui Beck este că spaţiul se va deschide pentru omenire numai dacă ar putea fi găsit un mod mult mai ieftin de a ajunge acolo. Rachetele disponibile la vremea respectivă erau masive, concepute să transporte sateliţi de mărimea autobuzului.

    Dar Beck a înţeles că electronica ieftină şi software-ul inteligent ar face posibilă construirea de flote de sateliţi mai mici şi mai ieftini. La vremea respectivă, Space Exploration Technologies Corp., sau SpaceX, nu-şi începuse încă treaba. Lansările erau încă efectuate de guverne şi costau între 100 şi 300 de milioane de dolari. Agenţiile oficiale spaţiale zburau cel mult o dată pe lună, iar în vârful listei lor de priorităţi se plasau companiile de telecomunicaţii şi armata. Beck credea că oamenii nu ar putea să experimenteze cu adevărat spaţiul cosmic decât dacă rachetele ieftine ar fi mai uzuale. ”Este atât de greu să ajungi în spaţiu. Ştiam că trebuie să găsesc o modalitate mai uşoară de a face asta, că trebuie să construiesc o rachetă“, spunea el. Şi aşa s-a născut Rocket Lab.

    În 2007, guvernul Noii Zeelande l-a lăsat pe Beck să preia un etaj, fără chirie, la laboratorul unde lucra. Avea astfel acces la echipamente de ultimă generaţie, dar avea nevoie şi de bani pentru a cumpăra alte unelte. Aşa că l-a sunat pe Mark Rocket, un antreprenor bogat pe care Beck l-a auzit la radio vorbind despre interesul său în ce priveşte călătoriile în spaţiu. În cadrul întâlnirii, Beck l-a ademenit cu propunerea de a lansa rachete ieftine în fiecare săptămână, lucru de care Rocket a fost destul de intrigat. ”Când am dezbătut ideea cu avocatul şi contabilii mei, au fost nişte sprâncene ridicate. Părea ca o modalitate uşoară de a scăpa de o grămadă de bani. Dar eu împărtăşeam această viziune“, povesteşte antreprenorul. În cele din urmă, Beck a reuşit să strângă 300.000 de dolari de la Rocket, de la familie şi de la prieteni, apoi a petrecut doi ani construind un prototip. În noiembrie 2009, el şi doi angajaţi au prezentat Ātea-1, o rachetă de 6 metri care cântărea numai 130 de kilograme. ”Noua Zeelandă, mergem în spaţiu“, a spus el în timp ce a apăsat butonul roşu de aprindere.

    De la primul test triumfal, Rocket Lab a devenit din ce în ce mai puternic. Facilităţile de producţie ale companiei, câteva depozite dintr-o zonă industrială din Auckland, dispun de o zonă de asamblare gigantică pentru rachetele şi camerele sale electronice, unde inginerii software îşi ajustează motoarele Rutherford, numite după fizicianul născut în Noua Zeelandă Ernest Rutherford. Laboratorul Rocket Lab efectuează teste ale motorului la câţiva kilometri distanţă, pe un teren de păşuni lângă aeroportul din Auckland. În mare, compania a progresat mult mai repede decât start-up-urile aerospaţiale tipice, ajungând la operaţiuni de 148 milioane de dolari şi fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.

  • Neozeelandezul care vrea să ducă omenirea în spaţiu

    În adolescenţă, Peter Beck era un tânăr mult mai productiv decât majoritatea adolescenţilor, petrecându-şi o mare parte din tinereţe în garajul familiei, în Noua Zeelandă, în mijlocul echipamentelor de sudură. La 15 ani şi-a construit o bicicletă din aluminiu de la zero. Un an mai târziu şi-a cumpărat cu 300 de dolari un Austin Mini ruginit şi l-a refăcut de la cap la coadă, reconstruindu-i motorul şi suspensia şi fixând toate panourile caroseriei. Părinţii lui Beck, un director de muzeu şi o profesoară, şi-au încurajat fiul dintotdeauna. ”Mama îmi aducea cina jos, în garaj, şi o punea pe bancă pentru mine, dar de multe ori se răcea“, spune Beck.

    În 1999, la vârsta de 18 ani, Beck a făcut ceva despre care majoritatea oamenilor ar spune că e o prostie. După ce şi-a studiat toate cărţile din bibliotecă pentru a învăţa cum să-şi facă propriul combustibil, a înfiinţat un laborator într-o magazie din curtea din spatele casei şi s-a decis să construiască un motor cu rachetă. Pentru că nu avea un costum special de protecţie, s-a înfăşurat în saci de plastic şi îşi punea o cască de sudură în timp ce distila peroxid sau alte substanţe chimice.

    După ce a testat unul dintre motoarele pe care le-a construit şi a observat că funcţionează, a decis că e timpul pentru o aventură adecvată. Aşa că a legat motorul în spatele unei biciclete personalizate, s-a îmbrăcat într-o salopetă roşie, şi-a pus o cască albă şi a avut parte de prima sa ”lansare“, pe o şosea. Înclinându-se în faţă, a reuşit să ajungă la aproximativ 135 de km (90 de mile) pe oră.

    Pentru a încetini, tânărul s-a ridicat mai întâi în poziţie verticală, permiţând rezistenţei vântului să facă o parte din muncă, mai ales pentru a nu topi plăcuţele de frână sau roţile. Pentru mulţi oameni, acest tip de experiment ar echivala cu deţinerea unei diplome în inginerie. În schimb, Beck avea pe CV doar câteva locuri de muncă şi internshipuri.  Mai întâi a lucrat pentru un furnizor de aluminiu, a curăţat toaletele şi a construit iahturi, devenind expert în analizarea acusticii lor pentru a atenua zgomotul motorului şi al elicei. Ulterior a lucrat pentru un producator local de aparatură casnică, iar în cele din urmă s-a alăturat unui laborator de cercetare şi dezvoltare susţinut de guvern.

    În 2006, soţia lui Beck a fost nevoită să se mute în interes de serviciu, motiv pentru care cei doi au stat timp de o lună în SUA. El a profitat de această oportunitate pentru a vizita institutele şi companiile de cercetare aerospaţială ale ţării. Spera să-şi găsească un loc de muncă, dar de fiecare dată ieşea deprimat. ”Mă aşteptam ca toţi aceşti oameni să debordeze de energie, dar nimic din toate aceste lucruri nu s-a întâmplat.“ Companiile şi laboratoarele construiau rachete şi vorbeau despre misiuni pe Marte, dar abordările lor păreau învechite. Pe de altă parte, teoria lui Beck este că spaţiul se va deschide pentru omenire numai dacă ar putea fi găsit un mod mult mai ieftin de a ajunge acolo. Rachetele disponibile la vremea respectivă erau masive, concepute să transporte sateliţi de mărimea autobuzului.

    Dar Beck a înţeles că electronica ieftină şi software-ul inteligent ar face posibilă construirea de flote de sateliţi mai mici şi mai ieftini. La vremea respectivă, Space Exploration Technologies Corp., sau SpaceX, nu-şi începuse încă treaba. Lansările erau încă efectuate de guverne şi costau între 100 şi 300 de milioane de dolari. Agenţiile oficiale spaţiale zburau cel mult o dată pe lună, iar în vârful listei lor de priorităţi se plasau companiile de telecomunicaţii şi armata. Beck credea că oamenii nu ar putea să experimenteze cu adevărat spaţiul cosmic decât dacă rachetele ieftine ar fi mai uzuale. ”Este atât de greu să ajungi în spaţiu. Ştiam că trebuie să găsesc o modalitate mai uşoară de a face asta, că trebuie să construiesc o rachetă“, spunea el. Şi aşa s-a născut Rocket Lab.

    În 2007, guvernul Noii Zeelande l-a lăsat pe Beck să preia un etaj, fără chirie, la laboratorul unde lucra. Avea astfel acces la echipamente de ultimă generaţie, dar avea nevoie şi de bani pentru a cumpăra alte unelte. Aşa că l-a sunat pe Mark Rocket, un antreprenor bogat pe care Beck l-a auzit la radio vorbind despre interesul său în ce priveşte călătoriile în spaţiu. În cadrul întâlnirii, Beck l-a ademenit cu propunerea de a lansa rachete ieftine în fiecare săptămână, lucru de care Rocket a fost destul de intrigat. ”Când am dezbătut ideea cu avocatul şi contabilii mei, au fost nişte sprâncene ridicate. Părea ca o modalitate uşoară de a scăpa de o grămadă de bani. Dar eu împărtăşeam această viziune“, povesteşte antreprenorul. În cele din urmă, Beck a reuşit să strângă 300.000 de dolari de la Rocket, de la familie şi de la prieteni, apoi a petrecut doi ani construind un prototip. În noiembrie 2009, el şi doi angajaţi au prezentat Ātea-1, o rachetă de 6 metri care cântărea numai 130 de kilograme. ”Noua Zeelandă, mergem în spaţiu“, a spus el în timp ce a apăsat butonul roşu de aprindere.

    De la primul test triumfal, Rocket Lab a devenit din ce în ce mai puternic. Facilităţile de producţie ale companiei, câteva depozite dintr-o zonă industrială din Auckland, dispun de o zonă de asamblare gigantică pentru rachetele şi camerele sale electronice, unde inginerii software îşi ajustează motoarele Rutherford, numite după fizicianul născut în Noua Zeelandă Ernest Rutherford. Laboratorul Rocket Lab efectuează teste ale motorului la câţiva kilometri distanţă, pe un teren de păşuni lângă aeroportul din Auckland. În mare, compania a progresat mult mai repede decât start-up-urile aerospaţiale tipice, ajungând la operaţiuni de 148 milioane de dolari şi fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.

  • Mailul curajos al unei IT-iste despre un subiect pe care majoritatea angajaţilor îl evită

    Şi câţi dintre noi avem curajul de a le spune şi colegilor şi şefului despre faptul că aspecte de sănătate mintală sunt motivul real pentru care nu venim la birou?Ei bine, Madalyn Parker, un developer web, a făcut exact acest lucru într-un email pe care l-a trimis tuturor colegilor. I-a informat că îşi va lua două zile libere pentru „a mă concentra pe sănătatea mea mintală”. Răspunsul pe care l-a primit de la CEO-ul companiei a constituit o surpriză de proporţii.

    „Hey Madalyn,
    Vreau să îţi mulţumesc personal pentru că ne-ai trimis acest email. De fiecare dată când faci acest lucru, îmi amintesc de cât de important este să alocăm timp pentru a ne îngiji de sănătatea noastră psihică. Mi-e greu să înţeleg de ce nu este aceasta o practică extinsă în toate companiile. Eşti un exemplu pentru noi toţi şi mesajul tău este important pentru că ajută la înlăturarea stigmatului asociat afecţiunilor psihice.”
    Răspunsul lui Madalyn a fost: „Când un CEO îţi răspunde la un email prin care anunţi că îţi iei câteva zile libere pentru a te îngriji de sănătatea mintală, acest lucru confirmă că ai luat decizia corectă.”

    Madalyn Parker a postat pe Tweeter schimbul de replici şi a primit 30.000 de like-uri; 8.400 de persoane au postat, la rândul lor, mesajul ei.
    Câteva răspunsuri au denotat invidia faţă de situaţia lor. „La locul de muncă anterior, mi-am luat o după amiză liberă în acelaşi scop şi am primit un răspuns destul de agresiv despre faptul că sănătatea mintală nu intră în sfera afecţiunilor incluse în planul de sănătate agreat.”