Ponta a declarat duminică agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Ponta a declarat duminică agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Premierul aminteşte că, la 27 iulie 2013, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, Tokes a făcut o serie de aprecieri prin care contestă caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. În scrisoare, premierul apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune preşedintelui ca, în baza atribuţiilor constituţionale, să decidă asupra oportunităţii declanşării procedurilor legale în vederea retragerii acestui titlu”, afirmă sursele citate.
Potrivit acestora, premierul Ponta mai arată că afirmaţiile lui Tokes au fost dezaprobate la nivelul întregii societăţi româneşti, inclusive din partea preşedintelui României.
Joi seara, surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta îi va solicita preşedintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare care va fi transmisă vineri Preşedinţiei, retragerea ordinului Steaua României pentru europarlamentarul Lazslo Tokes.3
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Invitaţia lui Victor Ponta de a discuta chestiuni economice cu PDL nu e o capcană. E doar un gest politicianist. Premierul nu are vreun interes pentru economie şi nu PDL e «dascălul» care i-l va stârni. El nu are nevoie nici de sprijin în Parlament şi cu atât mai puţin în guvern. Alianţa cu PNL & Voiculescu e solidă”, susţine Preda, într-o postare pe blogul personal.
El apreciază că, invitând PDL la discuţii, Victor Ponta “doreşte, în schimb, să îl izoleze pe Băsescu”.
“El speră că PDL va merge la consultări, pentru a putea spune după aceea că singurul actor politic nefrecventabil e Băsescu. Din punctul de vedere al celui mai celebru discipol al lui A. Năstase, acceptarea invitaţiei de către PDL ar fi un soi de justificare pentru blocarea coabitării. Vedeţi, ar putea spune Ponta, eu am dialog şi cu adversarii, doar cu Băsescu nu se poate înţelege nimeni”, continuă Preda.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Să vă dau şi vestea proastă: centura sud se face, dar nu se face din banii noştri şi va fi practic cu taxă, adică va fi de la Piteşti până la Constanţa. Eu vă zic adevărul, că după aia o să spuneţi cum e cu taxa. Nu va fi mare taxa, dar…Deci, Piteşti-Constanţa, intri la Piteşti şi te dai jos la Constanţa de pe autostradă, dar va fi cu taxă”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura de sud a Capitalei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că atitudinea lui Victor Ponta demonstrează “lipsă de respect”.
“Victor Ponta aruncă cu noroi în măsurile pe care le solicita, când era în opoziţie, Guvernului pe care l-am condus, şi reducerea cotelor la CAS, şi diminuarea cotei unice, cerută de liberali, şi mărirea salariului minim, erau în fiecare zi măsuri cerute de fosta opoziţie, actuala guvernare, şi atunci nu le critica, astăzi le tratează într-o nouă manieră: «Ştiţi, trebuie să tăiem pensii şi salarii ca să putem aplica aceste măsuri». Asta demonstrează lipsa de respect a lui Victor Ponta pentru ce înseamnă locurile de muncă şi investiţiile din această ţară. Dacă avem o emblemă a acestei guvernări, până acum avem emblema pierderii locurilor de muncă şi a investiţiilor în economie”, a spus Emil Boc.
Potrivit acestuia, dacă se iau bani de la investiţii pentru a fi daţi în altă parte, nu pot fi locuri de muncă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Victor Ponta a ajuns la Mănăstirea Punta în jurul orei 10.00, el mergând până acolo pe jos de la primărie, prin mulţime, unde s-a oprit să vorbească cu oamenii.
Înainte de a intra în mănăstire, premierul a fost oprit de un tânăr din Republica Moldova, care i-a cerut să facă mai multe pentru Republica Moldova, Ponta răspunzându-i că peste două săptămâni va fi semnat contractul pentru gazoductul Iaşi-Ungheni.
Tânărul a insistat şi i-a cerut lui Ponta crearea unei structuri pentru Republica Moldova, acesta răspunzându-i că există un ministru delegat pentru românii din diaspora. Bărbatul i-a mai spus premierului că are un proiect de lege în acest sens, Ponta răspunzând: “Cu mare drag pentru Republica Moldova”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Ponta s-a întors din Miami mai devreme cu o săptămână decât îşi propusese, motiv pentru care a fost extrem de nervos la RTv. După ce s-a readaptat la fusul orar, a dat fuga la televizor să îşi reverse supărarea pe cei care au rămas în timpul acesta acasă. În loc să explice mai întâi cum e cu CFR Marfă, cu taxele şi impozitele, cu şomajul în creştere, cu Oltchim sau cu aleşii locali incompatibili ai USL, aşa cum aşteptau toţi românii, Victor Ponta a simţit nevoia să găsească vinovaţii pentru bona filipineză cu care a plecat în concediu. Şi nu ştiu cum se face, dar eu am ieşit ţapul ispăşitor!”, scrie Udrea pe Facebook.
“Păi ce vină am eu că premierul în funcţie a ales să se bronzeze la Miami? Eu l-am trimis acolo? Dimpotrivă, eu i-am recomandat Năvodari sau Delta Dunării”, continuă deputatul PDL.
În opinia sa, atacurile repetate la adresa sa arată însă că “ceva l-a durut rău pe Victor Ponta”. “Probabil faptul că am spus că aş fi un Preşedinte mai bun decât el, cu argumentul realizărilor fiecăruia în mandatele pe care le-am avut în Guvern. Şi el ştie că am dreptate”, adaugă Udrea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Este extrem de bizar că în toţi aceşti ani, în care s-a tot renegociat acel contract, nimeni nu ştia unde e contractul până l-a cerut Şova. El, sigur, a avut copia legalizată, a avut toate celelalte când a lucrat la reziliere. Primul exemplar, cel de la CNADNR de atunci, cum se numea, pur şi simplu nu este în arhiva CNADNR”, a declarat marţi seară premierul Victor Ponta, într-o emisiune la România TV.
Ponta l-a sfătuit pe Dan Şova să reclame la Parchet lipsa originalului, pentru a se afla unde se găseşte acest document.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
El a arătat că diminuarea evaziunii fiscale este o condiţie pentru a putea menţine această facilitate şi a extinde diminuarea taxei şi la alte alimente, precum produse din carne.
Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.
Luni, premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA.
El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen “rezonabil” că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro