BusinessMagazin

Tag: prezenta

  • Doi tineri din Bucureşti încuie corporatiştii într-o cameră şi fac bani din asta

    Vlad Istrate(23 de ani) şi Denise Ionescu(25 de ani) sunt freelanceri: Vlad în domeniul financiar iar Denise în zona traducerilor. În prezent ambii urmează un master de consultanţă în afaceri la Universitatea Bucureşti, dar timpul liber şi-l petrec punând bazele Bolthaus, un business de tip escape the room.

    “Ideea ne-a venit imediat după ce am auzit de acest concept de la nişte prieteni, iar după ce am jucat prima cameră deja am decis să pornim la drum cu propriul escape room. Conceptul ni s-a părut inedit şi datorită faptului că pe vremea aceea nu se găseau atât de multe escape-uri în Bucureşti; ni s-a părut o oportunitate bună de afacere. Am luat-o ca pe o provocare, dacă în alte ţări se poate, la noi de ce nu?”, povesteşte Denise Ionescu.

    Au pornit businessul în vara anului 2015, însă “începutul a fost destul de lent, având o singură cameră pe vremea aceea (Tutankhamun’s Curse) iar publicitatea rezumându-se la <word of mouth> adică recomandarea prietenilor, aceştia fiind de altfel clienţii noştri din acea vară.” În toamnă au terminat şi a doua cameră, Mayan Maze, şi au început să investească în publicitate pe canalele populare de socializare precum Facebook, Google+, Instagram şi chiar pe motorul de căutare Google.

    “Datorită faptului că Bolthaus operează în locaţie proprie, am avut posibilitatea de a construi totul pe placul nostru şi pe stilul imaginat de către noi. Renovarea şi amenajarea locului au costat în jur de 10.000 de euro, deoarece a necesitat un <facelift> considerabil, fiind un imobil vechi. Decorul, aparatura de logistică, site-ul, camerele de joc şi tot ce se mai poate adăuga până la produsul finit au mai costat încă 7.000 de euro”, spun cei doi.

    Elementele de diferenţiere faţă de alte afaceri similare, crede Denise Ionescu, sunt cele fizice şi dinamice pe care le-au încorporat în camera Mayan Maze. “Camera nu este una clasică unde jocurile sunt rezolvate stând pe scaun sau pe jos – ci există posibilităţi de a te simţi în întregime într-o junglă veritabilă. Mai multe nu putem spune pentru a nu strica surpriza celor care nu au apucat să joace încă. De asemenea, considerăm ca locaţia este un avantaj, totul fiind nou cu un aspect modern.”

  • La 20 de ani, a pornit ca cizmar o mică afacere. Astăzi, compania valorează peste 14 miliarde de euro

    Totul a început în 1920, când Adi Dassler, un cizmar de doar 20 de ani, a început să producă propriii pantofi sport cu obiectivul de a oferi fiecărui atlet cea mai bună încălţăminte pentru disciplina sa. Patru ani mai târziu a intrat în afacere şi fratele său mai mare, Rudolf Dassler, iar împreună au creat Fabrica de Pantofi a Fraţilor Dassler (Gebruder Dassler Schuhfabrik) cu „sediul“ în spălătoria mamei lor. Deşi au întâlnit numeroase impedimente din cauza furnizării precare de energie electrică, fraţii Dassler au cunoscut rapid succesul şi, înainte de Al Doilea Război Mondial, au ajuns să vândă circa 200.000 de perechi de pantofi. La mijlocul anilor 1930, Dassler făcea 30 de perechi de pantofi diferiţi pentru 11 sporturi, având circa 100 de angajaţi. La Olimpiada de Vară din 1936, compania celor doi i-a asigurat ghetele atletului afro-american Jesse Owens, care urma să câştige patru medalii de aur. Evenimentul a adus recunoaştere companiei, aceasta urmând să primească cereri de pantofi sport din toată lumea.

    Ruptura dintre fraţi s-a produs în timpul războiului, când cei doi nu s-au pus de acord cu privire la strategia firmei. Rudolf şi-a deschis o nouă firmă –  Ruda – ulterior redenumită Puma, iar pe 18 august 1949 Adi Dassler a fondat Adidas AG.  Când au hotărât să se separe, în 1948, oraşul s-a divizat, locuitorii devenind loiali unuia sau celuilalt dintre principalii angajatori din urbe. În scurt timp, Adidas a devenit o afacere mai mare şi mai profitabilă decât Puma.

    O mare greşeală a lui Rudolf Dassler, de care fratele său a profitat din plin, a fost divergenţa avută cu antrenorul echipei de fotbal germane. Acest lucru a permis companiei concurente să sponsorizeze Germania la Cupa Mondială de fotbal din 1954, echipa câştigând finala împotriva Ungariei purtând ghete Adidas. Victoria a adus mărcii o publicitate imensă, Adi Dassler fiind prezent în toate ziarele. În paralel, antreprenorul s-a specializat pe nişa de înscălţăminte sportivă şi a încercat continuu să le îmbunătăţească; una dintre strategiile sale a fost să folosească nume mari din sport ca imagine pentru Adidas. Printre cei care au reprezentat brandul s-au numărat, de-a lungul timpului, Muhammad Ali, Max Schmeling, Sepp Herberger, Franz Beckenbauer etc. De asemenea, o piatră de temelie a politicii firmei a fost publicitatea agresivă – brandul este prezent la toate evenimentele sportive din lume – dar şi inovaţia constantă – fiind într-un permanent contact cu sportivii activi, Adidas a dezvoltat pantofi pentru aproape orice sport.

    Începând cu mijlocul anilor 1960, Adidas a început să producă şi îmbrăcăminte, iar zece ani mai târziu mingea de joc oficială la toate evenimentele sportive majore de fotbal a început să poarte numele brandului. După Cupa Mondială din 1974, când echipa câştigătoare a purtat echipament complet Adidas, firma a început să se dezvolte din ce în ce mai mult şi pe partea de îmbrăcăminte.

    Adolf Dassler a murit în 1978, la vârsta de 78 de ani, lăsând pe mâinile soţiei şi fiului său un brand cu renume mondial. În prezent, compania cu peste 25.000 de angajaţi în întreaga lume îşi desfăşoară activitatea în afara Germaniei, singura unitate ce funcţionează în ţara de origine a brandului fiind un centru de testare a prototipurilor.

  • Revoluţia românească în securitate cibernetică

    „Te aştepţi ca cel care apără, cum era în cazul cetăţilor, să se afle pe un deal, să aibă nişte privilegii, ori ceea ce se întâmplă în ziua de zi, contrar a ceea ce credeam noi, este că nu mai există cetăţi, toată lumea este pe câmpie, atât apărătorii, cât şi atacatorii. Prin noua tehnologie, noi ne ducem în poziţia privilegiată de a ne afla într‑un punct la înălţime, de a avea nişte privilegii pe care atacatorul nu le are“, descrie CEO-ul companiei, Florin Talpeş, pe înţelesul tuturor, tehnologia de apărare lansată recent – denumită Hypervisor Introspection (HVI) – ce va avea rolul să revoluţioneze piaţa globală a soluţiilor de securitate.

    Totodată, HVI va avea un rol important de orientare a vânzărilor companiei româneşti de securitate informatică Bitdefender spre clienţii reprezentaţi de marile corporaţii, o mişcare conformă  cu strategia companiei din ultimii ani. Astfel, dacă anul trecut, vânzările Bitdefender pe segmentul enterprise s-au dublat, orientarea pe dezvoltarea tehnologiilor de securitate pentru mari companii va permite companiei creşteri constante de două cifre pentru următorii ani. „Credem că anul viitor vânzările de enterprise le vor depăşi pe cele de consumer“, explică antreprenorul.

    Anul trecut, Bitdefender SRL (controlată integral de compania Bitdefender Holding BV din Olanda), a înregistrat o cifră de afaceri de 387 de milioane de lei, iar profitul net înregistrat a fost de 57,6 milioane de lei, în creştere cu 242% faţă de anul anterior. În continuare, vânzările sunt generate în procent de 97% de exporturi, potrivit fondatorului companiei. Compania nu publică însă şi date privind veniturile totale ale grupului, astfel că valoarea totală a businessului Bitdefender nu este cunoscută. Mare parte din profit se reinvesteşte în achiziţie, dezvoltare de piaţă sau cercetare şi dezvoltare – segment pentru care bugetul va creşte cu aproximativ 25% anul acesta, potrivit lui Florin Talpeş, care nu oferă însă informaţii exacte legate de valoarea acestor bugete.

    Noutatea adusă de tehnologia HVI constă în poziţionarea soluţiei de securitate în afara sistemului de operare, oferind acesteia privilegii sporite faţă de cele ale atacatorilor şi asigurând o protecţie superioară în combaterea campaniilor de spionaj cibernetic şi a ameninţărilor complexe persistente. Aceasta spre deosebire de ceea ce oferă în prezent tehnologiile din piaţă, care plasează soluţia de securitate la nivelul sistemului de operare, la acelaşi nivel cu un eventual atacator, oferindu-le acestora drepturi egale. Aşa că până acum „atacatorii jucau şah cu soluţiile ce apără sistemele de operare“, spune Rareş Ştefan, Chief Strategy Officer al Bitdefender.

    Tehnologia HVI a fost lansată recent în parteneriat cu Citrix, o companie multinaţională americană de softare ce furnizează servicii de virtualizare a serverelor, aplicaţiilor şi desktopului, networking, software as a service şi tehnologii de cloud computing. Aflată în top trei al furnizorilor globali de astfel de soluţii, compania a înregistrat anul trecut venituri de peste 3,2 miliarde de dolari.

    Tehnologia se adresează oricărei companii care are un centru de date, fie privat, fie public, fie mixt, bazat pe tehnologie Citrix. Spre exemplu, în cazul Amazon Web Services, hipervizorul Citrix (numit Xen) reprezintă practic tehnologia care găzduieşte toate datele clienţilor care stochează informaţii folosind acest serviciu. Noua tehnologie ţinteşte mai ales organizaţii cu centre de date mari, mare parte din aceste deservite de Citrix.  În acest context, valoarea vânzărilor pentru acest produs ar putea ajunge la 1 miliard de dolari, în doi-trei ani de zile, când vine vorba de clienţi precum Amazon de pildă, care investeşte masiv în infrastructura de virtualizare. „Costul depinde de mărimea data centerelor sau a infrastructurii pe care o întrebuinţează compania respectivă, poate să varieze între zeci de mii de dolari, până la milioane de dolari – speranţele noastre ţintesc destul de sus“, explică Talpeş.

    Bitdefender a anunţat productivizarea tehnologiei Bitdefender, prin integrarea într-un produs Citrix recent, după cinci ani şi jumătate de cercetare şi dezvoltare, potrivit fondatorilor companiei. În următoarea lună, mai mulţi clienţi majori din Fortune 100 vor adopta tehnologia, iar într-un an de zile aceasta va deveni un factor important de creştere, ajungând să reprezinte 20% din afacerile Bitdefender, potrivit lui Florin Talpeş.

    Antreprenorul spune că tehnologia are în spate o serie de patente depuse de Bitdefender şi, deşi mai mulţi jucători din industrie au încercat să aducă această  schimbare de paradigmă, nu au reuşit. „Noi credem că bariera tehnică este extrem de înaltă ca să reuşeşti proiecte de genul acesta, suntem mândri că avem numai echipe de români, de ingineri români au reuşit să o rezolve.“ 

  • Job-ul cu salariu de 240.000 de euro şi trei luni de concediu pe care nimeni nu îl vrea

    Un salariu anual de peste 240.000 de euro (190.000 de lire sterline), trei luni de vacanţă şi nicio noapte nedormită sunt câteva dintre caracteristicile unui loc de muncă oferit într-o zonă idilică din Noua Zeelandă. Totuşi, postul nu a atras niciun angajat, scriu jurnaliştii de la The Independent.

    Postul despre care scrie publicaţia este de medic în Insula de Nord a Noii Zeelande. Medicul ce activează în prezent în zonă, Alan Kennym a declarat că serviciile sale au explodat în ultimul an, dar nu a găsit pe nimeni care să îl ajute.

    ”Pot să le ofer un salariu cu adevărat bun, este incredibil. Am din ce în ce mai mulţi pacienţi şi câştig din ce în ce mai mulţi bani. La sfârşitul zilei, ajung la concluzia că sunt totuşi prea mulţi pacienţi pentru mine”, a declarat publicaţiei New Zealand Herald Kennym. Medicul spune că pe listele sale are până acum 6.000 de pacienţi.

    ”Îmi iubesc munca şi aş vrea să mi-o desfăşor în continuare aici, dar nu fac faţă fără ajutorul unui alt medic; mă lovesc de un zid în încercarea de a atrage aici alţi doctori”, a spus el.

    În mod normal, un medic generalist din Noua Zeelandă câştigă între 60.000 şi 95.000 de lire sterline; totuşi, în pofida ofertei generoase pe care a făcut-o, dr. Kenny a declarat că nu a primit nicio aplicaţie în ultimele patru luni.

    Izolarea, lipsa şcolilor şi serviciile de Internet slab dezvoltate sunt câteva din motivele pentru care medicii evită zona rurală a Noii Zeelande, potrivit The Guardian.

     

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

     

     

     

     

  • Tot ce vrei să ştii despre Chuck Norris: Ce avere are, cum arată nevasta, copiii sau casa acestuia

    Chuck Norris s-a născut în Oklahoma în 1940 şi a devenit faimos datorită abilităţilor sale în artele marţiale şi rolurilor din filmele de acţiune. În prezent acesta are o avere estimată la 70 milioane de dolari. Chuck Norris a servit în Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, şi a devenit expert în arte marţiale. După ce s-a retras din Forţele Aeriene, Norris a început să participe la mai multe turnee de arte marţiale, mai târziu şi-a fondat propria şcoală numită Chun Kuk Do.

    În 1969 a ajuns la Hollywood într-un rol secundar în filmul The Wrecking Crew

    A devenit celebru după ce a apărut în filmul Way of the Dragon, în care a jucat alături de Bruce Lee. Apoi a urmat o serie de filme care i-au adus faima. De asemenea, acesta a jucat pentru mai mulţi ani (1993-2001) în serialul Walker, Texas Ranger.
    S-a căsătorit cu Dianne Holecheck în 1958, iar în 1963 s-a născut primul lor fiu, Mike. A urmat al doilea fiu, Eric, în 1965. Chuck Norris a mai avut un copil născut în afara căsătoriei, o fiică pe nume Dina. A divorţat de Dianne în 1988. 10 ani mai târziu s-a căsătorit cu Gena O”Kelley, care avea alţi doi copii din altă căsătorie. În 2001 a născut gemeni, un băiat şi o fată.
    Chuck Norris are 9 nepoţi.

    Chuck Norris trăieşte într-o vilă de lux, în valoare de 1 milion de dolari, în Northwest Hills, Dallas.

    În 2005, Chuck Norris a devenit un fenomen pe internet, toţi internauţii s-au întrecut în glume, în care luau în derădere abilităţile extraordianare ale lui Chuck Norris.

    Vezi in pagina urmatoare câteva dintre glumele devenite celebre:

  • Mega Mall a investit 650.000 de euro într-o rampă rapidă de acces pentru maşini

    Centrul comercial Mega Mall Bucuresti a inaugurat o cale rapidă de acces pentru maşini, in urma unei investitii totale de 650.000 de euro.

    Rampa are o lungime de 160 de metri, înălţime comparabilă cu cea a unui bloc de 10 etaje şi permite parcurgerea celor şapte niveluri de parcare ale centrului comercial în 30 de secunde.

    Parcarea Mega Mall are o capacitate totala de 3.000 de locuri, dispuse pe 7 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperis. Prin intermediul rampei, vizitatorii centrului comercial pot ajunge direct la zona de food court si divertisment de la nivelul doi.

    Mega Mall este cel mai nou centru comercial inaugurat in Bucuresti de grupul de investitii si dezvoltare NEPI. Centrul comercial este rezultatul  unei investitii de 165 de milioane de euro şi are o supfaţă totală de 230.000 metri patrati. Mall-ul dispune de un spatiu inchiriabil de 75.000 de metri patrati, dispusi pe 4 niveluri, si gazduieste in prezent 220 de magazine.

     

  • Gastronomie de corporaţie

    „Caserola şi mâncarea premium se pot îmbina. Trebuie să gândeşti caserola puţin diferit, nu doar ca pe un mod de transport. Plecăm de la premisa că toţi clienţii noştri mănâncă direct din caserolă; astfel că încercăm să ne folosim de aceasta ca de o farfurie clasică din restaurant. Aranjăm mâncarea – combinăm culori şi texturi diverse“, descrie Cristian Postolache combinaţia atipică dintre preparatele Sector Gurmand şi livrarea acestora în caserole din plastic. Sector Gurmand, una dintre afacerile în care antreprenorul este implicat, a fost construită pe baza acestei îmbinări, alăturată unui concept gândit în jurul unui meniu zilnic diferit, inspirat din ingredientele de sezon. Toată mâncarea este preparată de la zero, inclusiv sosurile şi pâinea, şi caută să folosească tehnici precum slow cooking, gătitul la abur sau poşarea. Mâncarea este livrată angajaţilor din companiile din Bucureşti.“ În prezent, livrează către câteva sute de persoane, majoritatea angajaţi în companii, iar ţinta pentru următoarea perioadă este să depăşească pragul de 500 de comenzi zilnice. Nu au încheiat contracte cu firme, însă există unele companii care cumpără zilnic mâncare de la ei pentru angajaţii lor.

    Cristian Postolache şi partenera sa de afaceri, Carmen Urs, au lansat Sector Gurmand în noiembrie 2014, printr-o investiţie aproximativ 100.000 de euro, bani pe care i-au direcţionat în achiziţionarea de echipamente şi în capitalul de lucru. „Banii au venit din resursele noastre proprii şi nu urmărim să îi recuperăm în viitorul apropiat“, spune Postolache. Toate veniturile generate sunt orientate în prezent către investiţii, iar un termen realist de recuperare a investiţiei este de aproximativ doi ani. El nu se afllă la prima afacere şi a pariat pe antreprenoriat începând cu anul 2004, odată cu fondarea unei companii de consultanţă specializate în obţinerea de fonduri europene. Doi ani mai târziu, împreună cu alţi parteneri, a pus bazele unei afaceri în domeniul BPO (Business Process Outsourcing), Blue Point Telecom. Este în continuare implicat în aceste companii, dar spune că principala concentrare este acum pe dezvoltarea afacerii Sector Gurmand.

    Postolache spune că ideea acestui proiect a început de la parteneri: experienţa lui Carmen Urs, bucătarul‑şef, a reprezentat punctul de pornire al afacerii. Următorii paşi au constat în studierea altor pieţe, mai ales pe cea din Statele Unite ale Americii. „Două aspecte ne-au atras atenţia: primul, se pune accentul pe calitatea mâncării, pe ingrediente de calitate, din ferme locale, mâncare mai echilibrată caloric, doi, accesul la mâncarea bună este mai uşor – mai rapid, mai confortabil. Americanii îl numesc «confort food».“

    Postolache spune că, deşi piaţa românească nu se află la acelaşi nivel de dezvoltare şi sofisticare ca şi cea din SUA, tendinţele sunt aceleaşi. „Consumatorul vrea o mâncare de calitate mai bună şi vrea să aibă acces uşor la aceasta. În ultimii 3-4 ani, s-a mutat accentul dinspre mâncarea de acasă spre cea din restaurant, livrată la adresa proprie. Au apărut multe restaurante, mai mici, care oferă o mâncare de calitate şi folosesc ingrediente proaspete, care pun accentul pe sezon.“

    Timp de aproape şase luni s-au concentrat pe testarea afacerii, făcând ajustările necesare pentru a ajunge la formula ideală în care să funcţioneze. A urmat o perioadă de mărire a echipei şi a capacităţii de producţie şi livrare, etapă ce a adus şi mutarea bucătăriei într-un nou spaţiu, moment în care şi-au modificat zona de livrare spre nord.

    După un an şi jumătate de activitate, au ajuns în prezent la perioada de consolidare şi dezvoltare a afaceri, însă spun că mai au pe agendă multe lucruri de făcut pe agendă. Una din principalele provocări o constituie livrarea. „Statisticile arată că Bucureştiul este al şaselea cel mai aglomerat oraş din lume. În contexul acesta, livrarea este o provocare continuă, mai ales în perioadele cu vreme nefavorabilă, când nu poţi folosi scutere ca mijloc de transport.“

    Au ajuns la un număr de 22 de angajaţi şi spun că până acum au gătit circa 2.000 de reţete. Consideră că „mâncarea premium la caserolă“ este un concept pe care mulţi îl primesc cu deschidere, sau, cel puţin, cu curiozitate. Clienţii lor au aflat, de pildă, că ceea ce nu permite caserola este amestecul de temperaturi: potrivit lui Postolache, nu poţi alătura mâncarea caldă şi cea rece în acelaşi recipient, dezavantaj pe care au încercat să îl aducă în favoarea lor. „Îi lăsăm clientului posibilitatea construcţiei mâncării. De exemplu, în funcţie de burger, poţi primi până la patru caserole: burger şi cartofii wedges, un sos pentru burger, o salată rece, un sos rece pentru salată.“

    Pentru a defini profilul clienţilor afacerii lor, au apelat la un expert în marketing, care le-a spus că acesta este al tinerilor din domeniile creative. Postolache consideră însă că au clienţi din cele mai diverse domenii. „Segmentarea clienţilor nu cred că este neapărat pe domenii sau în funcţie de venit – deşi preţurile noastre probabil ne împing către o zonă de piaţă cu venit mediu – ci ţine mai mult de deschiderea pe care ei o au faţă de un preparat nou.“

    În perioada următoare, antreprenorii şi-au propus să mărească capacitatea de livrarea şi să mărească echipa de bucătari a firmei. Perspectivele de creştere a afacerii sunt mari dacă ne gândim la faptul că, potrivit unui studiu făcut de reprezentanţii platformei online de comenzi de mâncare foodpanda.ro,
     corporatistul din Bucureşti este client fidel al restaurantelor fine dining şi plăteşte aproape 100 de lei pentru foie gras şi risotto, pe care le comandă de cele mai multe ori la birou, la ora prânzului. Potrivit aceluiaşi studiu, preparatele culinare preferate de clienţii fideli sunt risotto, foie gras, fructe de mare, antricot şi steak tartare. În prezent, în platforma foodpanda se regăsesc şase restaurante fine dining din Bucureşti, care asigură livrarea la domiciliu. Restaurantele de profil cu care colaborează compania sunt La Fianca by Alioli, cu specific mediteranean, Villa Romana, cu profil italian, Nan Jing, specializat în bucătăria asiatică, Zahana 33, care prepară mâncare mediteraneană şi cu specific românesc, Le Oac Oac Bistro By Taverna Racilor, care prepară mâncare mediteraneană, şi Red Angus Steakhouse, cu specific american.

    În ce priveşte Blue Point, Cristian Postolache spune că responsabilităţile sale din prezent sunt legate de zona strategică şi dezvoltare ale companiei. Compania înfiinţată în 2007 a înregistrat o creştere de 53% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior, când valoarea acesteia se plasa la 7,6 milioane de lei. „Creşterea a provenit în principal din dezvoltarea portofoliului de clienţi, dar şi din dezvoltarea proiectelor existente.“ Printre clienţii aflaţi în portofoliul Blue Point se numără Heineken, Hochland, Reader’s Digest, Synevo, Ţiriac Auto, Vodafone, Xerox.

  • Una dintre femeile de afaceri de succes din România: “La 5 ani am făcut primele haine, pe care le-am vândut prietenelor şi vecinelor “

     După ce a absolvit un program MBA şi a ocupat o funcţie importantă în managementul financiar, Roxana-Theodora Tudor a renunţat la tot şi a avut curajul să devină antreprenor. În 2013 şi-a deschis un atelier de creaţie, denumit Amelie Surie, iar în prezent este una dintre femeile de afaceri de succes din România. Vă oferim un interviu şi o poveste de viaţă care vă vor inspira:

     În 2013 ai decis să renunţi la o carieră de top pentru a înfiinţa propriul atelier de creaţie. Cum te-ai pregătit pentru acest pas?

    Cu antreprenoriatul am cochetat de copil, când găseam diferite oportunităţi pentru a face bani de buzunar. Eram încurajată de bunicul meu, care a fost şi el antreprenor. La 5 ani am făcut primele haine pentru păpuşi, pe care le-am vândut prietenelor şi vecinelor. Îmi amintesc cu plăcere de perioada curăţeniei când bunica descoperea perdelele tăiate şi eu apăream mândră cu rochia de mireasă făcută din bucată lipsa.

    Tot atunci am relizat şi cât este de dificil să lucrezi în domeniu, dar şi faptul că ai nevoie de capital pentru a face investiţii. Pentru a deveni antreprenor cred că ai nevoie de mult curaj. Curajul cred că îl am în ADN, pur şi simplu am zis că trebuie să fac asta şi am făcut-o.  În perioada 2003-2013 am lucrat că CFO pentru grupurile austriece antreprenoriale S+B Gruppe şi amb Holding (au în portofoliu vinul Liliac).

    În această perioada  am avut posibilitatea să învăţ şi să experimentez cât mai mult din ceea ce înseamnă lumea antreprenorială. Înainte de a intră în antreprenoriat am lucrat în media – publicaţia Capital, consultanţă financiar bancară pentru Thomson-Reuters, director financiar al unui grup austriac partener Immofinanz (S+B Gruppe) cu investiţii în real estate, producţia şi comercializarea vinurilor, agricultură; şi commercial finance manager Coca Cola HBC.

    Momentul decisiv a fost însă finalizarea cursurilor de EMBA de la WU Executive Academy, în anul 2011 când, datorită cunoştinţelor acumulate şi pe baza unui fond de creştere a încrederii în mine am conştientizat că pot şi eu să devin antreprenor. Fără a neglija cunoştinţele financiare şi pasiunea mea pentru cifre, în prezent dezvolt în paralel şi propria companie de finanţe prin care ofer companiilor oportunitatea de a avea un CFO part-time.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Companiile care influenţează din umbră cele mai importante decizii luate în România cheltuie anual între 60 şi 80 de milioane de euro

    Comunicarea instituţională sau lobby‑ul s-a schimbat în ultimii 10 ani foarte mult nu doar în România, ci peste tot în lume. Viteza informaţiei şi tehnologia au adus cetăţeanul şi consumatorul în centrul atenţiei tuturor şi i-au dat o putere pe care cu greu o putea cineva previziona acum 20 de ani“, descrie Laura Florea, managing partner al companiei de public affairs Point şi preşedinte al Asociaţiei Registrului Român de Lobby, importanţa unui concept destul de des utilizat în limbajul academic şi politic/instituţional, care nu are încă un conţinut clar şi general acceptat.

    România nu face excepţie de la tendinţele internaţionale şi, chiar şi în lipsa unei reglementări, domeniile regăsite sub denumirile de advocacy, public affairs, reputation management şi altele sub care se regăseşte deseori activitatea de lobby pe piaţa locală, este din ce în ce mai efevescent. Una dintre puţinele cercetări în domeniu (Lobby în România, realizată de firma de cercetare GfK) arată că, dintre reprezentanţii grupurilor care au declarat că sunt implicaţi în activitatea de lobby, cei mai mulţi reprezintă ONG‑urile (din domeniile educaţie, ecologie, libertăţi fundamentale, tineret, drepturile consumatorului, minorităţi etnice, sănătate etc.) – 38%, companiile multinaţionale (din domeniile telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor, produse farmaceutice, bunuri de larg consum, servicii financiare şi bancare, energie, retail, băuturi alcoolice, tutun, agricultură etc.) – 29%; companiile româneşti 12%, firmele de avocatură 9%, iar firmele specializate de lobby (care în principal reprezintă interesele companiilor) constituie 4%. Astfel, nu doar firmele specializate în activitatea de lobby fac lobby, aceasta fiind nu doar o meserie, ci o activitate specifică grupurilor care vor să influenţeze politica publică, o decizie politică sau o lege, după cum sesizează autorii studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“, publicat anul trecut.

    „România nu este cu nimic diferită faţă de Bruxelles în privinţa grupurilor de interese care influenţează politicile publice. Cele mai puternice şi mai ascultate grupuri sunt asociaţiile de afaceri, fie că sunt sectoriale sau transsectoriale. Ele sunt din ce în ce mai puternice şi mai profesionalizate, dar din spate vin din ce în ce mai puternice ONG-urile şi thinktank-urile. Companiile, sindicatele, patronatele, organizaţiile profesionale şi chiar biserica sunt şi ele foarte active în influenţarea politicilor publice“, mai spune Laura Florea, preşedintele Asociaţiei Registrului Român de Lobby (ARRL). Florea observă că pe fondul unui interes în creştere pentru implicarea în formularea politicilor publice a grupurilor de interese, piaţa de servicii de consultanţă în lobby şi public affairs creşte. Florea apreciază că în prezent aproximativ 250 – 300 de organizaţii fac lobby în România, indiferent că este vorba despre companii, asociaţii de business, ONG-uri şi thinktank‑uri, sindicate şi patronate, firme de avocatură şi consultanţi fiscali sau firme de consultanţă în lobby. „Domeniile vizate sunt preponderent cele hiperreglementate: sănătate, farmaceutic, energie, telecomunicaţii, infrastructură, alimentaţie, financiar-bancar, jocuri de noroc, comerţ, tehnologie şi altele asemenea.“ Potrivit preşedintelui ARRL, 70 de organizaţii care fac lobby sunt înscrise în Registrul de Transparenţă în Activităţi de Lobby şi Advocacy, o iniţiativă de autoreglementare a industriei de lobby. În ce priveşte firmele de consultanţă specializate în public affairs şi comunicare, astăzi activează  în jur de 12-15 firme pe piaţa locală, la care se adaugă un număr şi mai mare de firme de avocatură sau consultanţă fiscală care sunt extrem de implicate în activităţi de lobby pentru clienţii lor. Preşedintele ARRP apreciază că între 60 şi 80 de milioane de euro se cheltuiesc anual de către grupurile de interese pentru activităţi de lobby direct şi activităţi conexe de comunicare, iar o parte din aceste cheltuieli sunt pentru angajarea de consultanţi de specialitate. Florea observă şi că industria emergentă de public affairs şi lobby se ridică undeva la 8-10 milioane de euro în România, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

    În ce priveşte tentativele de reglementare a activităţii de lobby în România, acestea au apărut în contextul luptei împotriva corupţiei, potrivit studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“. Astfel, strategiile de luptă împotriva corupţiei adoptate în 2001 şi 2004 menţionau printre obiective elaborarea unui proiect de lege privind activitatea de lobby, precum şi asigurarea transparenţei în activitatea decizională. Ulterior, după aderarea României la UE, valurile legislative din 2008 şi 2011 au pus accentul mai ales pe transparenţă în activitatea decizională a autorităţilor publice, reglementarea activităţilor de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menţionat expres. Tranziţia de la economia de comandă la cea de piaţă a dus la apariţia unei pieţe „în care interesele economice şi politice s-au intersectat, au coexistat şi, de multe ori, s-au protejat unele pe altele, în speranţa menţinerii unor privilegii individuale şi/sau de grup, contrare, de cele mai multe ori interesului public“, potrivit autorilor studiului citat.

    „Toate iniţiativele de legiferare de până acum, dintre care cea mai recentă datează din 2010, nu au ţinut cont nici de realităţile sociale din România, nici de recomandările instituţiilor internaţionale şi europene şi nici de modelele de succes din unele ţări sau de motivele de eşec legislativ din alte ţări. Cu alte cuvinte, ele au fost legi scrise prost, care au fost aspru criticate atât de societatea civilă, cât şi de mediul de afaceri.“, observă Laura Florea. Ea menţionează existenţa unei intenţii la nivelul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic de a promova un registru voluntar de transparenţă la nivelul administraţiei centrale, inspirat din Registrul de Transparenţă de la Bruxelles, unde entităţile care desfăşoară activităţi de influenţare a politicilor publice vor fi invitate să îşi declare interesele. Efectele unei reglementări juste şi în linie cu recomandările internaţionale vor aduce mai multă transparenţă şi etică în desfăşurarea activităţilor de lobby, dar şi reciprocitate în sensul în care funcţionarii şi demnitarii vor avea obligaţii şi rigori etice, sesizează Florea, care observă şi cum o reglementare proastă va duce în subteran şi mai mult această activitate, aşa cum s-a întâmplat în Polonia sau în Ungaria. Pe de altă parte, Radu Nicosevici, om de afaceri din Timişoara şi membru al Academiei de Advocacy, a declarat anterior pentru BUSINESS Magazin că o lege a lobby-ului nu ar aduce nimic nou în legislaţia românească, nefăcând decât să suprareglementeze nişte relaţii contractuale de prestări servicii deja reglementate prin Codul civil. Cât despre aspectul penal, „traficul de influenţă nu se poate face transparent, pe baza unui contract de prestări servicii de lobby, iar interesele servite prin trafic de influenţă nu se vor înregistra niciodată în vreo declaraţie de interese, indiferent cât de «dură» ar fi legea lobby-ului“, explica Nicosevici.

  • Wizz Air anunţă o nouă rută. Pe ce insulă exotică poţi ajunge cu doar 230 de lei

    În cadrul conferinţei de aniversare a 12 ani de existenţă Wizz Air a anunţat adăugarea unei noi aeronave la baza din Bucureşti, numărul acestora ajungând la 9.  Noua aeronavă va deservi din toamnă cea mai recentă rută spre Tenerife.Biletele către noua rută sunt deja puse spre vânzare la preţuri începând de la 229 RON.

    Prin adăugarea acestei noi aeronave (A321), Wizz Air anunţă o investiţie suplimentară de 100 milioane euro la baza din Bucureşti, iar numărul total de angajaţi din România urmează să depăşească 600. În prezent sunt 299 de angajaţi Wizz Air în Bucureşti, dintre care 95 de piloţi.

    Wizz Air a achiziţionat 5 aeronave A321, prima fiind a fi livrată în noiembrie 2015.Jozsef Varadi, CEO-ul Wizz Air, a anunţat că până în 2024 vrea ca Wizz Air să aibă în flotă 140 de astfel de avioane. În momentul de faţă compania deţine 67 de aeronave.
    József Váradi a anunţat că Wizz Air a transport 20 de milioane de români de când se află în România. Acest a menţionat că ţara noastră este un hub important pentru compania maghiară, 7 dintre cele 25 de baze operaţionale (22 active în prezent) fiind localizate în România.

    De asemenea, Varadi a declarat că preţurile mici rămân o prioritate pentru companie şi că Ryan Air prezintă o competiţie sănătoasă care îi face să fie şi mai buni şi să ofere servicii de calitate. În România compania maghiară a crescut cu 17% anul trecut, iar pentru anul acesta se preconizează o creştere de 20% şi pentru 2017 una de 24%.

    Întrebat dacă se gândesc la noi rute interne, Varadi a spus că vor analiza situaţia pe cursele actuale şi vor avea în plan adăugarea altora noi, la fel şi în cazul destinaţiilor balcanice, compania concentrându-se în prezent către destinaţii din Europa de Vest. CEO-ul Wizz Air a mai spus că nu i-au în considerare implemenatare de curse mai lungi de 5 ore şi jumătate, precizând că s-au specializat pe un anumit model de business şi pe cursele scurte.