Tag: pnl

  • Deputaţii au aprobat amendamentul PNL de dublare a alocaţiei pentru copii; Votul final, la ora 15.00

    Deputatul PNL Cristina Pocora a solicitat, în plen, la dezbaterea Ordonanţei de urgenţă la 65/2014, introducerea unui amendament de dublare a alocaţiei pentru copii.

    Acest amendament a fost respins, marţi, în Comisia de muncă, reprezentanţii PSD arătând că Ministerul Muncii va veni cu o propunere de majorare a alocaţiei pentru copii.

    Secretarul de stat în Ministerul Muncii Codrin Scutaru a spus, în plen, că au fost mărite alocaţiile la mai multe categorii şi atunci când Guvernul va găsi sursa de finanţare pentru a mări alocaţia pentru toţii copiii o va face.

    În urma votului în plen, acest amendament a trecut, însă, cu 98 de voturi “pentru” şi 77 de voturi “împotrivă”.

    Imediat după vot, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a solicitat o pauză de consultări.

    După pauza de consultări, Neacşu a cerut, în plen, verificarea prezenţei deputaţilor, prin apel nominal, arătând că a constatat “cu neplăcută surprindere” că o bună parte dintre deputaţi a ales să nu fie în sală.

    Proiectul de aprobare a ordonanţei, care cuprinde mai multe prevederi, urmează să fie supusă votului final la ora 15.00.

  • PNL a cerut rediscutarea în comisiile de buget a contului de execuţie bugetară al TVR, respins

    “PNL a solicitat retrimiterea la comisii pentru redezbatere a contului de execuţie bugetară al TVR, iar Biroul a trimis solicitarea la Birourile Pemanente reunite, întrucât problema TVR este o problemă a Parlamentului”, a precizat Mircovici, după şedinţa Biroului Permanent.

    Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, marţi, un aviz negativ contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) pe anul 2014, cu 20 de voturi “pentru” şi două “abţineri” (UDMR).

    Avizul negativ dat de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci reprezintă primul pas privind demiterea lui Stelian Tănase din funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

    Comisiile de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au programată, miercuri, şedinţa în care să decidă asupra raportului de activitate al TVR, liberalii acuzând PSD că doreşte “decapitarea lui Stelian Tănase de la conducerea TVR”.

    Legea audiovizualului prevede că respingerea raportului de activitate duce la demiterea Consiliului de Administraţie şi a preşedintelui-director general al TVR.

    Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

    Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

  • Pană (PSD): Codul silvic este foarte bun. Varga (PNL): PSD are interesul să fragmenteze pădurea

    “Codul silvic este foarte bun sub foarte multe aspecte, inclusiv ca să crescă preţul lemnului aici în România şi să vindem mobilă şi să aducem plus valoare aici în România”, a spus Doina Pană, fost ministru delegat pentru Ape şi Păduri.

    Ea a arătat că nu vede de ce PNL s-a solidarizat pe revendicarea preşedintelui Iohannis, pentru că acest Cod a fost dezbătut în detaliu şi “toată România este de acord” cu el.

    “Noi nu trebuia să reexaminăm un text pe care noi nu l-am văzut, el a fost dezbătut în detaliu, nu văd de ce s-au solidarizat pentru revendicarea domnului preşedinte Iohannis, că toată România este de acord cu el”, a spus Pană.

    Ea a susţinut prevederea din Codul silvic, contestată de preşedinte şi de PNL, potrivit căreia amenajamentele silvice nu se fac pe suprafeţe sub 10 hectare, arătând că “a dat un search” pentru a vedea ce se întâmplă în UE în acest caz.

    “În Codul silvic din 2008, aceşti mici proprietari nu au putut beneficia de propriul lemn decât cu rândul. Noi nu puteam să ne facem că nu vedem şi, atunci, pentru că tot am rescris Codul silvic, am dat un search, ce se întâmplă în UE şi am văzut că şi acolo sub 10 hectare nu există amenajamente, ei folosesc nişte ghiduri de bune practici. Atunci, cu articolul cu care am venit, noi împiedicăm defrişarea ilegală care a fost până acum. Dacă tu, ca fost proprietar, faci un acord cu un ocol silvic şi vine şi-ţi marchează ce arbori poţi tăia, ce trebuie să faci la pădurea respectivă, îţi asigură paza, îţi asigură serviciile silvice normale, tu să ai dreptul la cel mult 3 metri cubi de lemn pe an. Am dat un minim. Regimul silvic este acelaşi indiferent dacă vorbim de pădurea statului sau pădurea privatului. Este a ta, dar nu poţi să faci ce vrei cu ea, dar când ai un control cu ocol silvic e clar că vei respecta regimul silvic”, a explicat Pană.

    În replică, Lucia Varga, fost ministru delegat pentru Ape şi Păduri, a declarat că acest articol 20 din Codul silvic care permite exploatarea pădurilor până la 10 hectare fără amenajament trebuie eliminat deoarece se favorizează tăierile ilegale de păduri, adăugând că PNL ar vota Codul silvic dacă este acceptat acest amendament de eliminare a acestei prevederi.

    “Vă spun un caz concret, o discuţie între un pădurar şi un proprietar de pădure, după aprobare acestui Cod silvic. Vine domnul proprietar şi roagă pădurarul să vină să marcheze copacii pentru că el consideră că pădurea a ajuns la maturitate. Vine pădurarul şi spune: Pădurea nu a ajuns la maturitate, dar poate te ajut să ajungă la maturitate, hai că va fi bine pentru amândoi şi împart banii. Nu putem să facem această greşeală şi să propunem aprobarea unei legi care permite exploatarea unor păduri fără amenjament”, a explicat, la rândul ei, Lucia Varga.

    Ea a criticat şedinţa comisiilor în care s-a respins cererea de reexaminare a preşedintelui, arătând că este “o ignorare a oricăror reguli elementare ale democraţiei”.

    “O comisie trebuie să fie un loc de dezbatere, să asculţi societatea civilă, să asculţi Consiliul Concurenţei, opoziţia şi puterea şi să iei decizii în cunoştinţă de cauză. PNL îşi exprimă regretul că actuala putere nu a creat cadrul necesar dezbaterii în această comisie. Am fi putut vorbi de articolul 20 care permite tăierea pădurilor până la 10 hectare fără amenajament silvic, am fi putut asculta glasul specialiştilor. PNL ar fi votat Codul silvic dacă acest articol 20 ar fi fost eliminat”, a adăugat Varga.

    Ea a arătat că PSD are interesul fragmentării pădurii româneşti pentru a-i controla pe pădurari.

    “Eu cred că PSD are intersul fragmentării acestei părţi din pădurea românească pentru că controlează pădurarii şi le dă acest drept să facă ce vor ei pe moşia proprietarilor, îi fidelizează politic”, a mai spus Varga.

    Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins, marţi, cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic, fiind înregistrate 35 de voturi “împotriva” cererii şi 21 “pentru”‘.

    Reprezentanţii ONG privind protejarea mediului au criticat, marţi, după ce comisiile juridică, agricultură şi mediu au respins cererea de reexaminare a preşedintelui la Codului Silvic, faptul că nu au putut să-şi exprime punctele de vedere, sugerând că vor fi prezenţi în stradă pentru proteste.

  • PNL: Prin Codul Silvic, PSD vrea să scoată 1,2 milioane de hectare de pădure din fondul forestier

    Viceliderul deputaţilor PNL Tinel Gheorghe a spus că liberalii au obiecţii la Codul Silvic, care se suprapun pe cele ale preşedintelui Klaus Iohannis formulate în cererea de reexaminare a Codului trimisă Parlamentului.

    Cu privire la Codul Silvic, am avut obiecţii şi ne menţinem obiecţiile, ele s-au suprapus pe obiecţiile preşedinteleui Klaus Iohannis. Am depus amendamente la Codul Silvic şi credem că, în momentul de faţă, PSD încearcă să scoată 1,2 milioane de hectare de pădure din fondul forestier naţional şi de sub regimul silvic. Este una dintre cele mai mari afaceri. Modificarea articolului 20 ar fi pentru România cel mai mare dezastru ecologic, am scădea dintr-o dată suprafaţa fondului forestier naţional la 22%, faţă de 32-33% cât este acum. Acesta este şi substratul pentru care PSD a ieşit cu scandalul Schweighofer, ca să acopere scandalul scoaterii din fondul forestier naţional”, a arătat Tinel Gheorghe, într-o conferinţă de presă.

    “Afacerea Schweighofer a intrat în România ca o afacere a familiei primului ministru Victor Ponta. În 2003, ministrul Agriculturii era Ilie Sârbu, iar secretar de stat la păduri era Adam Crăciunescu, care, în momentul de faţă, este director general al Regiei Naţionale a Pădurilor. (…) Asta a fost o afacere de familie, se vrea în continuare o afacere de familie”, a adăugat Tinel Gheorghe.

    Deputatul PNL Lucia Varga a precizat că PNL votează Codul Silvic numai dacă se acceptă amendamentele liberalilor. PNL propune eliminarea articolului 20 din Codul Silvic, care “permite tăierea pădurilor până la 10 hectare fără amenajament silvic”.

    “Nu vrem să legiferăm corupţia în România”, a adăugat Varga, susţinând că peste un milion de hectare riscă să fie tăiate după bunul plac al pădurarilor.

    Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis la Codul Silvic urmează să intre, marţi, în dezbaterea comisiilor juridică, de agricultură şi de mediu.

    PSD îşi menţine poziţia de a adopta un Cod care să prevină şi sancţioneze defrişări ilegale şi monopolul, a anunţat, sâmbătă, liderul PSD, premierul Victor Ponta.

    Senatul a respins, săptămâna trecută, modificările solicitate prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.

    Codul Silvic a stârnit mai multe proteste, dar şi acuzaţii la adresa preşedintelui Iohannis că ar avea legături cu firma austriacă Schweighofer.

    Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, vineri, la Suceava, că asupra preşedintelui României Klaus Iohannis “planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.Vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.

     

  • PNL solicită ca premierul să vină în plenul Camerei să prezinte evaluarea stării economiei

    “Grupul parlamentar PNL a solicitat prezenţa primului ministru Victor Ponta la Camera Deputaţilor în vederea unei dezbateri privind evaluarea anuală a stării economiei, care se face de către Comisia Europeană“, a precizat Orban.

    El a spus că scopul acestei dezbateri este ca, plecând de la concluziile Comisiei Europene, să se atragă atenţia Guvernului Ponta că “bate pasul pe loc”.

    Orban a arătat că PNL a depus această solicitare la Biroul Permanent şi urmează să se stabilească data la care va avea loc dezbaterea.

    Potrivit noului Regulament al Camerei Deputaţilor votat de deputaţi săptămâna trecută, se instituie ora prim-ministrului, în care, o dată pe lună, în ziua de luni, premierul vine în plenul Camerei cu o dezbatere pe o temă.

  • Blaga: M-au deranjat discuţiile din stenograme, e un moment peste care va trebui să trecem

    Întrebat dacă l-au deranjat discuţiile de la Bistriţa, Blaga a răspuns afirmativ.

    “Eu am pus foarte mult suflet şi domnul Iohannis, Crin Antonescu, în care cred foarte mult, PNL nou, şi nu mi-a făcut nicio plăcere să citesc, pentru că de auzit nu am auzit stenogramele respective. Mă bucură că, chiar şi în acel context, au apreciat aportul PDL”, a declarat Blaga.

    El a adăugat că ”este un moment peste care va trebui să trecem şi să învăţăm cu toţii din el pentru că acest proiect este extrem de important – noul PNL.

    Copreşedintele PNL nu a dorit să precizeze ce anume s-a discutat cu liberalul Teodor Atanasiu, care apare în stenogramele de la Bistriţa, adăugând că ”rolul unui copreşedinte este să fie mult mai înţelept decât alţii”.

    Întrebat dacă a cerut sancţionarea lui Atanasiu, Blaga a spus că acesta s-a sancţionat singur, prin faptul că a trebuit să dea explicaţii în partid.

    Stenograme ale unor discuţii între lideri ai vechiului PNL, care au avut loc la Bistriţia şi în care sunt exprimate critici la adresa partenerilor din fostul PDL au fost publicate la sfârşitul săptămânii de un site.

    “Noi fără PD nu câştigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept, chiar dacă în Bistriţa e puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Preşedinţie al partidului şi ei ne-au dat sediul, locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, spune în discuţii , conform stiripesurse.ro, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu.

    La discuţiile redate în stenograme au participat şi co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, precum şi secretarul general al PNL Marian Petrache.

  • Blaga: Am convocat CN al PNL, aprobăm programul de guvernare şi discutăm despre moţiunea de cenzură

    Blaga a spus că au fost parcurse toate etapele conceperii programului şi că documentul trebuie aprobat ”cum trebuie” în Consiliul Naţional al formaţiunii.

    La reuniune, care se va desfăşura la Piteşti, se va aproba şi calendarul de pregătire şi organizare ale alegerilor locale, din 2016, astfel încât ”iarna să ne prindă cu toate lucrurile rezolvate din acest punct de vedere”, a precizat Blaga.

    În ceea ce priveşte depunerea unei moţiuni de cenzură în actuala sesiune parlamentară, urmează să fie discutate tema şi perioada de depunere, această iniţiativă fiind considerată de Blaga drept ”obligatorie”.

    Co-preşedintele PNL a spus că după stabilirea temei moţiunii vor urma discuţii cu UDMR, PSRO, grupul Minorităţilor, în vederea susţinerii documentului.

  • Pocora (PNL): Cer Guvernului Ponta reducerea TVA la 5% pentru toate produsele pentru copii

    ”Cer Guvernului Ponta să încurajeze creşterea natalităţii şi să susţină familia prin reducerea cotei de TVA la 5% la toate produsele pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. Ar fi o extraordinară mână de ajutor întinsă actualilor şi viitorilor părinţi din România. De ce să nu se ieftinească şi scutecele, hăinuţele, laptele dar şi celelalte produse pentru copii? Puse cap la cap, aceste cheltuieli sunt foarte mari, consumul de astfel de produse este mare şi reprezintă o problemă reală pentru fiecare familie”, declară deputata PNL.

    Potrivit Cristinei Pocora, ”tot mai multe cupluri din România amână conceperea unui copil tocmai din cauza lipsei banilor” iar rezultatul este o drastică scădere demografică, adâncită de la an la an”.

    ”Dacă în 1990 în România se năşteau peste 315.000 de copii, anul trecut cifra a coborât sub 200.000, aproape la jumătate”, mai arată Pocora, în mesaj, precizând că se impun măsuri reale pentru susţinerea familiei.

    Guvernul a decis, recent, reducererea taxei pe valoarea adăugată, de la 24% la 9%, din luna iunie, pentrut toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice.

  • PNL cere PSD deblocarea în Senat a Ordonanţei 55/2014 privind migraţia aleşilor locali

    ”În această săptămână, în Senatul României, vom solicita PSD deblocarea situaţiei Ordonaneţei 55. Au trecut zece zile peste termenul acordat comisiei, pentru raport în plenul Senatului, şi considerăm că PSD ar trebui să ţin cont de faptul că indiferent de interesul pe care l-au avut şi îl au cu această prevedere, această Ordonanţă trebuie discutată”, a arătat Ionuţ Stroe, într-o conferinţă de presă.

    El a precizat că liberalii ”solicită PSD-ului, în mod public deblocarea discuţiilor privind Ordonanţa de urgenţă 55, care le-a folosit în anul electoral 2014, şi care a legiferat în această ţară traseismul politic”.

    ”Au trecut mai bine de şase luni, o jumătate de an, de cât actuala majoriate a luat decizia antidemocratică de a legifera traseismul politic. În curând se vor împlini cinci luni de zile de când Curtea Constituţională a constatat că premierul Ponta, actuala guvernare a încălcat cu bună ştiinţă Constituţia, pentru a satisface un interes de partid, şi să influenţeze prin această lege rezultatul de la prezidenţiale, prin migraţia aleşilor în zona partidului de guvernământ”, a afirmat Stroe.

    Potrivit liberalului, Curtea Constituţională specifică clar şi limpede că trebuie reglementate toate măsurile pentru a stabili efectele pe care le-a produs această Ordonanţă pe timpul aplicării ei.

    ”Este limpede că trebuie să avem o dezbatere reală pe acest subiect în cadrul Senatului. Practic, cei care au trădat încrederea cu care au fost investiţi de către cetăţeni, cei care şi-au trădat propriile partide şi au fost complici la acest demers de influenţare a rezultatului alegerilor, trebuie să plătească cu mandatul. Cei care s-au folosit de această Ordonanţă trebuie să îşi piardă mandatul, conform legislaţiei care era în vigoare la momentul adoptării acestei Ordonanţe. Cerem PSD să înţeleagă faptul că acest subiect nu poate fi ignorat, iar deciziile Cuţii nu pot fi tergiversate şi sfidate”, a afirmat Ionuţ Stroe.

    El a menţionat că astăzi ,”constatăm încă o dată că PSD nu numai că nu a înţeles ce are de corectat în atitudinea şi comportamentul politic, în legislaţia strâmbă cu care a încercat influenţarea rezultatului alegerilor, dar nu au înţeles nici motivul pentru care au pierdut alegerile”.

    ”Modul în care PSD se raportează la traseimul politic, la introducerea votului prin corespondenţă, la propunerea de simplificare a procedurilor prin care Parlamentul să răspundă în zona solicitărilor care vin din justiţie, sunt teme care nu pot fi ignorate, nu pot fi mascate în niciun fel de actuala guvernare. Au nevoie de un răspuns clar. A le masca, tergiversa la infinit, din punctul nostru de vedere reprezintă un mod învechit de a face politică, un comportament care a fost sancţionat deja de votul din 16 noiembrie”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al PNL.

    Curtea Constituţională (CC) a decis, în decembrie, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Parlamentul va trebui să reglementeze, printr-o lege de respingere, măsurile cu privire la efectele juridice produse în perioada în care OUG 55/2014 a fost aplicabilă, respectiv ce se va întâmpla cu mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide.

    Deputaţii PNL arătau, în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, că OUG 55/2014 este neconstituţională pentru că a reglementat în cazul instituţiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administraţiei locale şi partidele politice, lucrul interzis de Constituţie.

    De asemenea, în sesizare s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale privind interzicerea traseismului politic al aleşilor locali, dar şi la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.

    Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migraţia aleşilor locali a fost adoptat, în 9 decembrie, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi “pentru”, 36 “împotrivă” şi 6 abţineri.

    OUG care a permis migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în 28 august. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.

  • Sesizarea PNL, în urma Hotărârii Senatului privind votul în cazul Şova, discutată de CC în 6 mai

    PNL a sesizat, joi, Curtea Constituţională, arătând că ”Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”.

    În urma înregistrării sesizării, CC a stabilit ca termenul de judecare a acesteia să fie în 6 mai.

    Liberalii precizează în sesizare că Hotărârea Senatului nr.32 din 25 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.271 din 22 aprilie 2015, prin care Senatul constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art.173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Dan Şova este neconstituţională.

    PNL solicită Curţii admiterea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 32 redactată în data de 22 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.271 din 22 aprilie 2015, prin care Senatul constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art.173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova.

    ”Considerăm că redactarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea considerentelor Curţii Constituţionale, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, aşa cum este cuprins în dispozitivul deciziei acesteia, neputând fi făcută printr-o ”hotărâre de constatare” care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”, se menţionează în sesizarea PNL.

    Liberalii mai spun că în susţinerea sesizării, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, prin deciziile sale pronunţate după revizuirea Constituţiei, au admis excepţiile de neconstituţionalitate care au avut ca obiect cvorumul legal necesar adoptării hotărârilor Camerelor Parlamentului.

    ”Toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art.76 alin.(2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul’ majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră”, mai apreciază PNL.

    Un alt aspect semnalat de PNL, din punct de vedere procedural, îl constituie conţinutul hotărârii senatului.

    Liberalii consideră că, deşi nu are o denumire, această hotărâre priveşte o constatare, aşa cum reiese din redactare.

    ”Potrivit prevederilor regulamentare, singura materie în care atât Senatul, cât şi Camera Deputaţilor au adoptat hotărâri privind o constatare, a fost cea a încetării unor mandate de senator, respectiv de deputat care, evident, produce efecte juridice clare, neinterpretabile. Or, în speţă, nu înţelegem caracterul hotărârii de constatare a rezultatului unui vot (care nu a fost întrunit potrivit prevederilor legale în vigoare), practic o simplă consemnare. Teoretic, consemnarea rezultatului votului menţionat ar trebui să producă efecte. În acest sens, constatăm că hotărârea, astfel cum este redactată, e lipsită de decizia, fie ea de respingere ori admitere, privind cererea parchetului asupra căreia Senatul avea libertatea să se pronunţe”, se mai arată în sesizarea către Curtea Constituţională.

    Conducerea Senatului a aprobat, miercuri, Hotărârea redactată de Comisia juridică a Senatului privind votul plenului în cazul Şova, ulterior fiind publicată în Monitorul Oficial.

    Articolul acestei hotărâri prevede că se “constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă” a senatorului Dan Şova.

    Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, cu 6 voturi ”pentru” şi 5 voturi ”împotrivă”, să trimită la Biroul Permanent un proiect de hotărâre prin care se constată că în urma votului din 25 martie în cazul Şova, nu s-au întrunit condiţiile pentru încuviinţarea arestării sale preventive.

    În aceeaşi speţă, Curtea Constituţională a decis, în 8 aprilie, referitor la sesizarea preşedintelui CSM, în urma votului în cazul Şova, că există un conflict juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului.

    În 17 aprilie, judecătorii constituţionali au făcut publică motivarea acestei decizii, iar în 22 aprilie aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial.

    În 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni “pentru”, 67 “împotrivă”, iar cinci voturi au fost anulate.

    Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit căruia fiecare cameră hotărăşte în cazul cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului “cu votul secret al majorităşii membrilor săi”, deşi Constituţia prevede, la articolul 76, că hotărârile celor două camere ale Parlamentului “se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră”. Senatul nici nu a emis atunci o hotărâre de respingere a solicitării DNA, arătând doar că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, nefiind întrunit numărul suficient de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării unui senator.

    Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele CSM şi PNL au sesizat CC, iar, în urma delibărărilor, judecătorii constituţionali au admis doar sesizarea şefului Consiliului Superior al Magistraturii.