BusinessMagazin

Tag: nume

  • De unde vine numele judeţului în care locuieşti

    Vă invităm să vedeţi mai jos ce semnifică denumirea judeţului în care v-aţi născut sau locuiţi.

    În cazul judeţului Alba denumirea vine de la culoarea albă a zidurilor cetăţii medievale din actualul oraş Alba Iulia, clădite din piatră.

    Numele judeţului Arad vine de la Orod, un cavaler al Regelui Ungariei Ştefan I care a condus şi a câştigat multe bătălii, în secolul XI, în jurul anului 1080, şi care a avut un rol important în cucerirea Transilvaniei, proces ce a avut loc între secolele XI – XIII.

    Vezi aici de unde vine numele judeţului în care locuieşti

  • Au emigrat din Germania în SUA şi au creat una dintre cele mai importante companii de băuturi din lume

    Eberhard Anheuser şi Adolphus Busch au fost imigranţi de origine germană, care au fondat, în America, Anheuser-Busch InBev, şi  în momentul de faţă este cea mai mare companie de băuturi din lume, cu o cotă de piaţă de 46% în SUA şi venituri de 47 miliarde de dolari în 2015.

    Eberhard Anheuser (27 septembrie 1806 – 2 mai 1880) a emigrat în SUA în 1842 alături de cei doi fraţi ai săi. Era un creditor important al Bavarian Brewery Company, o fabrică fondată în 1853 care avea probleme financiare, astfel în 1860 a cumpărat restul acţiunilor şi a devenit CEO şi preşedinte al companiei redenumite Eberhard Anheuser and Company. Cele două fiice ale lui, Lilly şi Anna, s-au căsătorit cu Adolphus şi Ulrich Busch în 1861. În 1880 Eberhard Anheuser a murit, iar compania a fost redenumită Anheuser-Busch.

    Adolphus Busch s-a născut pe 10 iulie 1839 în oraşul german Kastel, fiind al 21-lea membru al familiei. Familia lui a fost înstărită, iar el şi fraţii săi au primit o educaţie aleasă. La vârsta de 18 ani Busch a emigrat în SUA alături de trei dintre fraţii lui. A lucrat ca recepţioner, apoi la o companie de vânzări şi a luptat în războiul civil american. Între timp tatăl lui a murit şi a primit o parte din avere. În 1865 Busch a achiziţionat fabrica de bere Anheuser Brewery şi a început să lucreze acolo. În anii 1870 el a călătorit de mai multe ori în Europa pentru a studia diferitele metode de fabricaţie ale berii. Astfel în 1876 Busch a introdus pentru prima dată berea Budweiser, care avea să devină una dintre cele mai bine vândute din Statele Unite.

    Mai departe s-a concentrat pe promovarea unui singur brand, şi astfel a transformat brandul Budweiser într-o bere naţională.

    De asemenea, Busch a implementat o reţea de „gheţării“ pentru a menţine berea rece, a lansat prima flotă de vagoane frigorifice din industrie şi a fost primul care implementat procesul de pasteurizare a berii pentru a menţine băutura proaspătă un timp mai îndelungat. În 1901 compania a depăşit pragul de 1 milion de butoaie de bere vândute. 

    De-a lungul anilor 1880-1900 Bush a apelat la diferite tactici de marketing şi advertising. A oferit deschizătoare de bere, calendare, cărţi poştale etc. La un moment dat, a oferit gratis şi un tablou intitulat „Custeris Last Fight“ realizat de Cassilly Adams. Peste 1 milion de copii au fost produse, devenind astfel „unul dintre cele mai populare opere de artă din istoria americană“.

    De-a lungul anilor a fost implicat în mai multe afaceri, dar s-a remarcat şi datorită mărinimiei dovedite. A donat 100.000 de dolari oraşului San Francisco, după cutremurul din 1906, şi a contribuit cu 350.000 de dolari la Universitatea Harvard pentru crearea unui muzeu germanic care a primit numele Adolphus Busch Hall.

    A murit în 1913 în timp ce era în vacanţă. Suferea de mai mulţi ani de edem. Compania Anheuser-Busch a rămas de-a lungul mai multor generaţii în familia Busch (în 1957 a devenit cel mai mare producător de bere din Statele Unite), până în 2008, când a fost achiziţionată de InBev pentru 52 de miliarde de dolari.

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    O tânără de 21 de ani a fost arestată pe aeroportul din Sidney în timp ce se pregătea să plece din Australia; numele ei este Christine Jiaxin Lee, iar povestea ei este uluitoare.

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee va începe pe data de 21 iunie la Sidney.

  • Ce averi au aspiranţii la fotoliul de primar al Capitalei

    Gabriela Firea deţine tablouri şi gravuri de 80.000 euro, Cătălin Predoiu are mare parte din proprietăţi pe numele soţiei, Robert Turcescu are cinci apartamente şi o casă în Bucureşti, 18 conturi, acţiuni la OMV Petrol, Romgaz şi alte companii, iar Daniel Barbu are mobilă din secolele XVII – XIX.

    Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, deţine 81% din terenuri care cumulate au suprafaţă de 2304 de mp, nu are pe numele său clădiri, case sau apartamente, potrivit declaraţiei de avere depuse la Senatul României, în iulie 2015.

    Gabriela Firea conduce o maşină Mercedez Benz, fabricată în anul 2010.

    Social- democrata Gabriela Firea declară că deţine „bijuterii de platină, aur alb şi galben, de 14 şi de 18 karate, simple sau cum metale preţioase sau semipreţioase”, precum un „ceas din perioada interbelică, inele, lănţisoare, brăţări, pandante, coliere, cercei” în valoare de 100.000 de euro, care au fost dobândite înainte de căsătoria cu Florin Costel Pandele, adică în perioada 1990-2010. Firea mai menţionează că, după căsătoria cu Pandele, la bijuteriile de 100.000 de euro s-au mai adăugat şi altele în valoare de 30.000 de euro.

    Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, nu deţine terenuri pe numele său şi nu are nici clădiri pe numele său. Cele trei apartamente din Bucureşti şi casa de vacanţă din Pahova sunt deţinute de soţia sa, toate dobândite prin moştenire, în anul 2013, potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal.

    De asemenea, două locuri de parcare, boxa de la subsol şi terenul aferent unui apartament, din Bucureşti, precum şi cel aferent unei case de vacanţă din Prahova sunt deţinute tot de soţia sa.

    Cătălin Predoiu are o maşină Honda Civic, fabricată în anul 2015.

    Liberalul a declarat bijuterii în valoare de 20.000 de euro, dobândite între anii 1995 şi 2016, ceasuri de 20.000 de euro, cumpărate între anii 2000-2015, icoane de 2000 de euro, obiecte de artă, tabouri şi cărţi în valoare de 45.000 de euro.

     

  • Ce averi au aspiranţii la fotoliul de primar al Capitalei

    Gabriela Firea deţine tablouri şi gravuri de 80.000 euro, Cătălin Predoiu are mare parte din proprietăţi pe numele soţiei, Robert Turcescu are cinci apartamente şi o casă în Bucureşti, 18 conturi, acţiuni la OMV Petrol, Romgaz şi alte companii, iar Daniel Barbu are mobilă din secolele XVII – XIX.

    Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, deţine 81% din terenuri care cumulate au suprafaţă de 2304 de mp, nu are pe numele său clădiri, case sau apartamente, potrivit declaraţiei de avere depuse la Senatul României, în iulie 2015.

    Gabriela Firea conduce o maşină Mercedez Benz, fabricată în anul 2010.

    Social- democrata Gabriela Firea declară că deţine „bijuterii de platină, aur alb şi galben, de 14 şi de 18 karate, simple sau cum metale preţioase sau semipreţioase”, precum un „ceas din perioada interbelică, inele, lănţisoare, brăţări, pandante, coliere, cercei” în valoare de 100.000 de euro, care au fost dobândite înainte de căsătoria cu Florin Costel Pandele, adică în perioada 1990-2010. Firea mai menţionează că, după căsătoria cu Pandele, la bijuteriile de 100.000 de euro s-au mai adăugat şi altele în valoare de 30.000 de euro.

    Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, nu deţine terenuri pe numele său şi nu are nici clădiri pe numele său. Cele trei apartamente din Bucureşti şi casa de vacanţă din Pahova sunt deţinute de soţia sa, toate dobândite prin moştenire, în anul 2013, potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal.

    De asemenea, două locuri de parcare, boxa de la subsol şi terenul aferent unui apartament, din Bucureşti, precum şi cel aferent unei case de vacanţă din Prahova sunt deţinute tot de soţia sa.

    Cătălin Predoiu are o maşină Honda Civic, fabricată în anul 2015.

    Liberalul a declarat bijuterii în valoare de 20.000 de euro, dobândite între anii 1995 şi 2016, ceasuri de 20.000 de euro, cumpărate între anii 2000-2015, icoane de 2000 de euro, obiecte de artă, tabouri şi cărţi în valoare de 45.000 de euro.

     

  • De ce nu este bine să bei cafeaua oferită în avion

    Câteva din secretele angajaţilor companiilor aeriene, dezvăluie de ei într-o discuţie pe Reddit, ar putea face viaţa mai uşoară celor ce călătoresc deseori cu avionul:

    1. Dacă animalele dvs. de companie zboară la cală, este util să scrieţi numele lor pe cutiile în care sunt transportaţi. Cei care operează bagajele ar putea astfel să liniştească animalul la îmbarcare, iar dacă ar şti numele acestuia, le-ar fi mai uşor să facă acest lucru. ”Câinii sunt terifiaţi când intră în cala avionului, pisicile în schimb nu sunt stresate deloc”, spune angajatul unei linii aeriene într-o discuţie pe Reddit.

    2. Preferaţi un zbor mai lin sau unul mai scurt? Linia aeriană pe care o alegeţi poate face diferenţa. ”Sunt controlor de trafic aerian şi am observat că oamenii sunt surprinşi să afle că diferite linii aeriene au moduri diferite a a zbura. (…) Există linii aeriene care fac mai mult decât altele pentru a evita turbulenţele”, spune un alt participant la discuţie.

    3. Nu beţi niciodată cafeaua din avion. ”Cafeaua oferită în avioane este dezgustătoare pentru că nimeni nu spală recipientul folosit în fiecare dimineaţă. Cei care sunt plătiţi cu foarte puţin nu dau doi bani pe curăţarea acestuia. Un alt motiv este faptul că nu le sunt furnizate produsele de curăţat necesare pentru a face acest lucru.” În plus,”(…), vehiculul care alimentează avionul cu apă potabilă pentru spălarea mâinilor şi prepararea cafelei este parcat lângă cel folosit pentru golirea toaletelor, când nu ar trebui să fie aşa. Cel care alimentează cu apă aeronava deseori foloseşte mănuşi pe care nu le-a schimbat mai bine de doi ani”.

    4. Nu toate locurile din avion sunt la fel. Alegeţi-l înţelept. ”Există mai multe modalităţi prin care puteţi avea o experienţă plăcută de zbor. Seat Guru vă oferă informaţii referitoare la locul ales. Route Happy agregă câţiva factori cheie în ce priveşte tipul aeronavei, entartainment-ul din avion, conexiuni, etc. Flight Stats include informaţii pe baza performanţei zborului dvs. în ce priveşte sosirile la timp.”

    5. Turbulenţele nu pot doborî un avion, dar foarte rar, pot fi atât de grave încât să rupă gâtul cuiva. ”Turbulenţele nu pot cauza prăbuşirea unui avion. Se consideră ca acest lucru este posibil să se fi întâmplat o singură dată în istoria aviaţiei. (…) Turbulenţele severe te pot face să te loveşti de scaunul din faţa ta sau în tavan dacă nu ai centura, ori poţi să fii lovit de bagajele care cad din locurile destinate acestora.”

    6. Avionul în care te afli poate avea părţi lipsă sau stricate, iar acest lucru nu reprezintă un motiv de îngrijorare. ”Există o listă imensă de lucruri care pot lipsi dintr-o aeronavă căreia îi este în continuare permis să zboare.” ”Există ceva care se numeşte Minimum Equipment List (MEL), o listă care arată ce poate fi stricat în avion şi care să permită în continuare operarea avionului. Spre exemplu, dacă echipamentul de la sol anti-îngheţ este stricat, acesta poate fi în continuare folosit în locuri precum California.”

    7. Dacă pare că personalul însoţitor de zbor oferă tratament preferenţial anumitor pasageri, acest lucru ar putea fi adevărat. ”Însoţitorii de zbor au o listă cu cine se află în avion şi pe pe ce loc se află. De asemenea, ştiu ce experienţă de zbor are pasagerul respectiv.”

    8. Fiţi drăguţi cu însoţitorii de zbori şi vor fi şi ei drăguţi cu voi. ”Una dintre regulile însoţitorilor de zbor este că pe măsură ce sunteţi mai politicoşi, vom putea face mai multe lucruri pentru voi”, spune un alt angajat.

    Sursa: upvoted.com

     

     

  • Antreprenorul căruia i-a plăcut corporaţia

    Toată viaţa mea am lucrat în corporaţie şi îmi plac corporaţiile foarte mult, nu este tot timpul ideal să ai businessul propriu, nu este o lume doar cu roze cea a antreprenoriatului“, descrie Nicu Aleman experienţa de angajat în marile companii, prin comparaţie cu munca de antreprenor, pe care a ales să se concentreze în prezent.

    După mai bine de 12 ani petrecuţi în companii multinaţionale din domeniul IT atât în România cât şi în alte ţări din Europa, el a fondat în 2010, împreună cu un fost coleg de facultate, Horaţiu Cîrtiţă, compania Aleman Software Group, axată în prezent pe oferirea de servicii de consultanţă, software şi outsourcing. Aceasta a înregistrat anul trecut afaceri de 350.000 de euro, în creştere cu 30% faţă de 2014.

    Pentru anul în curs, Aleman previzionează o cifră de afaceri de 500.000 de euro, iar în acest ritm antreprenorul spune că milionul de euro nu este departe. În afară de biroul din Bucureşti, compania cu 11 angajaţi a deschis anul trecut şi un birou în  Sibiu, oraş ales prin prisma faptului că este locul de origine al lui Aleman, dar şi din raţiuni economice, pe seama posibilităţilor de recrutare din acest oraş. Afacerea este însă una naţională, concentrată în jurul marilor oraşe şi mai ales în Bucureşti, iar printre clienţii acesteia se numără firme precum Orange, Bittnet Systems, Advania, Monson Group.

    Veniturile companiei sunt generate mai ales de software-ul de tip customer relationship manager, Microsoft Dinamycs CRM, ce aduce 90% din venituri, cât şi de Enterprise Performance Management, un instrument de management al performanţei destinat mai ales organizaţiilor mari, cu departamente specializate pe managementul performanţei, ce aduce procentul minoritar din afacere, cât şi de training pentru implementarea de Microsoft Dynamics CRM.

    Anterior lansării în antreprenoriat, Nicu Aleman a lucrat în cadrul Microsoft timp de doi ani, cea mai recentă funcţie fiind cea partner account manager, timp de doi ani la Oracle, unde a evoluat până în funcţia de director al unui centru de presales pentru Europa de Vest, iar prima experienţă în cadrul unei multinaţionale a avut-o din poziţia de angajat al departamentului de call center al Orange (Dialog la vremea aceea), între 2001 şi 2004. „Dacă toată lumea fuge în prezent de call center, atunci erau vremuri în care toată lumea îşi dorea să lucreze în cadrul acestora, chiar şi acum îmi aduc aminte replica ce o foloseam la întâmpinrea clienţilor: «Dialog, bună ziua, sunt Nicu Aleman, cu ce vă pot ajuta?»“.

    Managing partner-ul de la Aleman Software Group spune că munca în cadrul acestui departament a fost o şcoală foarte bună, mai ales din punctul de vedere al relaţiei cu clienţii, la fel cum erau şi celelalte puţine call centere existente la vremea respectivă în România, cele din cadrul companiilor Vodafone (Connex) şi Zapp. El îşi aduce aminte de o întâmplare în care i-a replicat unui client, care se plângea că i-au fost „mâncate“ unităţile, că acestea nu se mănâncă, ci se consumă, iar în consecinţă a fost sancţionat de către team leaderul ce auzise discuţia, descoperind astfel necesitatea lipsei de aroganţă în relaţia cu clienţii.

    De altfel, Aleman descrie întreaga carieră în multinaţionale ca fiind mai ales una plăcută. „Eu nu am plecat din corporaţie fiindcă nu mi-a mai plăcut acolo sau pentru că am simţit că mă apasă corporatismul, am urcat pe scara ierarhică destul de bine.“ Dintre avantajele în cadrul unei mari companii enumeră accesul la resurse, siguranţa zilei de mâine – pe care nu o mai consideră total valabilă în condiţiile în care din ce în ce mai multe companii mari renunţă la o parte din angajaţii acestora –, cât şi partea de procedurizare, care „dacă nu este excesivă, chiar te ajută în diferite situaţii.“ El observă că firmelor antreprenoriale româneşti le lipseşte experienţa de procedurizare şi standardizare, chiar şi în cazul afacerilor mari de familie. „Ceea ce nu îmi lipseşte este partea de birocraţie, faptul că într-o corporaţie este mai greu să fii antreprenorial, deşi se foloseşte mult conceptul de intraprenor. Îţi propui să porneşti un proiect, dar nimeni nu îşi asumă să facă respectivul proiect, dacă se încearcă prea mult spun că trebuie respectate procedurile etc.“, povesteşte Aleman.

     

  • Autentificarea prin Facebook, predispusă atacurilor cibernetice: atacatorii puteau face plăţi online în numele utilizatorilor reţelei sociale

    Atacatorii cibernetici puteau fura identitatea anumitor utilizatori de internet şi să le acceseze majoritatea conturilor online unde se pot conecta prin Facebook din cauza unei vulnerabilităţi în mecanismul de autentificare al Facebook descoperit de specialiştii în securitatea cibernetică ai Bitdefender, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.  

    Autentificarea prin reţele sociale este o metodă alternativă de conectare la diverse conturi, care le oferă utilizatorilor o modalitate mai convenabilă de a se înregistra fără a mai completa câmpurile de utilizator şi parolă. Cele mai multe site-uri permit conectarea prin Facebook, LinkedIn, Twitter sau Google Plus. Specialiştii Bitdefender au găsit o modalitate prin care să îşi asocieze identitatea utilizatorului şi să contoleze neîngrădit conturile online ale acestuia.

    „Folosind această vulnerabilitate în sistemul de login via Facebook, atacatorii pot accesa majoritatea conturilor online ale utilizatorilor care permit autentificarea cu această reţea socială. Asta înseamnă că atacatorii pot face plăţi în numele utilizatorilor pe site-urile magazinelor online, de exemplu”, spune Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

    Pentru ca atacul să reuşească, adresa de e-mail a victimei nu trebuie să fie asociată deja unui cont de Facebook, însă pot fi folosite adrese alternative deţinute de aceasta. De regulă, utilizatorii deţin mai mult de o adresă de e-mail, unele fiind publice pe internet şi, deci, se află la dispoziţia oricărui răufăcător. Pentru a verifica identitatea unui utilizator fără să-i expună datele de autentificare, Login prin Facebook foloseşte protocolul OAuth, prin care autorizează terţii să primească unele informaţii despre utilizatori în momentul accesării anumitor site-uri.

    Cercetătorii Bitdefender au reuşit să ocolească etapa de confirmare, cerută de regulă în momentul înregistrării pe un site cu o nouă adresă de e-mail asociată unui cont Facebook. Mai întâi, au creat un profil de Facebook, cu adresa de e-mail a victimei asociată diverselor conturi pe care le deţine pe internet.z

    După ce au creat profilul Facebook cu adresa de e-mail aparţinând victimei, au adăugat contului de Facebook şi o adresă controlată de atacatori. După un refresh al paginii, e-mail-ul victimei este deja validat de Facebook. Când încearcă să se autentifice pe o altă pagină folosind butonul Facebook Login cu adresa de e-mail a victimei, i se solicită să confirme propria adresă e-mail, nu pe cea iniţială, aparţinând victimei. În setările contului de  Facebook, atacatorul stabileşte propria adresă drept contact primar pentru cont în locul adresei de e-mail a victimei.

    În consecinţă, atacatorul se conectează cu succes la conturile online deţinute de victimă, înregistrate cu adresa de e-mail folosită de atacator să creeze profilul Facebook, precum cele din magazine online, site-uri de rezervări, aplicaţii personale, etc.  Partea care certifică identitatea – în acest caz, Facebook – ar fi trebuit să aştepte până când noua adresă de e-mail asociată contului de Facebook era verificată. Compania Facebook a remediat vulnerabilitatea după notificarea furnizată de către cercetătorii Bitdefender.

     

     

  • Povestea omului care a fondat cel mai cunoscut lanţ de restaurante fast food din lume

    Ray Kroc este fondatorul celui mai cunoscut lant de restaurante fast food din lume, McDonald’s. Aşadar de ce numeşte restaurantul Kroc’s? Pentru că povestea este puţin mai complicată de atât.

    Povestea fondatorului lanţului de restaurante a revenit în lumina reflectoarelor datorită filmului “The Founder”, ce spune povestea acestuia, şi care va fi lansat în august 2016.

    În timpul Primului Război Mondial Ray Kroc a minţit în legătură cu vârsta lui, avea 15 ani, pentru a putea fi angajat ca şofer de ambulanţă.. Acesta a mai lucrat ca vânzător, muzician sau DJ la un post de radio.

    În 1954, când vindea mixere, a vizitat un local din California ce se numea McDonald’s şi era condus de către fraţii Dick şi Mac McDonald. Ray Kroc a fost impresionat de eficienţa restaurantului (meniu limitat, preparare rapidă, nu existau chelneri) Kroc s-a oferit să francizeze restaurantul celor doi. Fraţii au fost de acord, iar până în 1958 restaurantul vânduse 100 milioane de burgeri.

    Ray Kroc şi fraţii McDonalds aveau opinii diferite în privinţa dezvoltării afacerii, iar Kroc s-a oferit să cumpere toată afacerea. Cele două părţi nu s-au înţeles în timpul negocierilor, iar fraţii nu au mai vrut să vândă. Ray Kroc ar fi făcut anumite manevre, astfel încât să se afle într-o poziţie din care să poată prelua compania de la cei doi fraţi şi să creeze un imperiu de miliarde de dolari.

    Succesul nu a venit rapid în viaţa lui Ray. Într-unul din interviurile date, fondatorul McDonald’s a declarat: “În 1954 aveam 52 de ani. Eram deja diagnosticat cu diabeti si artrită. Vezica mea biliară şi cea mai mare parte din glanda tiroidă au trebuit să fie eliminate într-o operaţie. Dar am crezut în viitor şi am pus bazele McDonald’s”.

    Kroc a fost, de asemenea, parţial surd şi nu foarte bogat până la vârsta de 52 de ani. El a fost un om de afaceri cunoscut, dar cele mai multe dintre proiectele sale au eşuat. Când avea nevoie 15.000 de dolari să cumpere o licenţă de publicitate pentru McDonalds, nicio bancă nu a vrut să îi acorde creditul. Kroc a fost nevoit să îşi gireze casa. Cu toate acestea, în următorii 30 de ani din viaţă a câştigat nu mai puţin de 600 de milioane de dolari.

    Ray Kroc a murit pe 14 ianuarie 1984, iar la vremea respectivă McDonads avea 7500 de restaurante în 31 de ţări.

  • Forţa mărcilor româneşti postrevoluţionare

    O analiză a pieţei arată că mărcile româneşti puternice, apărute în perioada capitalismului postrevoluţionar, sunt de ordinul zecilor, plecând de la servicii financiare până la retail, bunuri de larg consum sau materiale de construcţii. Cu toate acestea, domeniile în care mărcile autohtone domină clar sunt puţine în ansamblul pieţei, iar de cele mai multe ori forţa lor este clară în domenii în care competiţia internaţională nu este puternică. Care sunt avantajele şi dezavantajele mărcilor româneşti din capitalismul modern, cât de ataşaţi sunt consumatorii de ele, care sunt greşelile pe care trebuie să le evite sunt numai câteva din întrebările la care ne-am propus să răspundem.

    Vă amintiţi campania „Zboară, puiule, zboară!“? Sau „Aoleu, ce vacă sunt! Am uitat să mă prezint!“. Sau panotajele din toată ţara care afişau în urmă cu câţiva ani mesaje ca: „Dragostea-mi ca să se vadă/ Am să-ţi dau în dar o cadă“ sau „Ca să-ţi spun că te iubesc / Motosapa-ţi dăruiesc“.

    Sunt doar câteva dintre campaniile care, indiferent că au plăcut sau nu consumatorilor, au rămas în memoria acestora. Sunt mecanisme prin care companiile au încercat, iar în cazurile menţionate au şi reuşit, să scoată produsele lor din anonimat, să le dea nume. Pe scurt, să le transforme în branduri. Unele mărci au intrat în portofoliul companiilor internaţionale, care le-au păstrat sau nu numele.

    Reţeaua de supermarketuri Artima dezvoltată de antreprenorul Florentin Banu a fost prima tranzacţie cu răsunet din piaţa de retail; a intrat mai întâi în portofoliul unui fond de investiţii şi apoi a fost preluată de Carrefour, care a rebranduit spaţiile. Alte strategii se aplică în cazul altor mărci, ca napolitana Joe, inventată tot de Florentin Banu, care a vândut afacerea către Nestlé; grupul internaţional a dus marca şi în alte pieţe, chiar în mai multe categorii. Cosmeticele Elmiplant, inventate de Elena Cremenescu, au fost cumpărate de Sarantis, laolaltă cu fabrica, iar acum sunt în portofoliul companiei greceşti. Şi mărcile de apă minerală Dorna şi Poiana Negri, preluate de Coca-Cola de la Jean Valvis, nu numai că sunt prezente la raft, dar sunt între cele mai bine clasate în vânzările categoriei; la fel şi mărci de bere naţionale, ca Timişoreana sau Ursus, au cunoscut gloria naţională abia după ce au intrat în portofoliul corporaţiilor.

    Brânzeturile La Dorna, create şi vândute apoi tot de Jean Valvis către procesatorul de lactate Lactalis, nu au avut un traseu la fel de strălucitor ca apele cu care se înrudeau. Lactalis a semnat anul acesta un acord cu acţionarii majoritari ai Albalact, care are mărcile Zuzu, Fulga sau Albalact, pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni; tranzacţia aşteaptă avizul de la Consiliul Concurenţei, însă abia în câţiva ani va deveni clar dacă francezii vor vrea să susţină mărcile Albalact sau, dimpotrivă, vor impune mărcile lor, de pildă President.

    Cele mai multe mărci care s-au născut şi au cîştigat faimă în ultimul sfert de veac sunt însă în continuare controlate de fondatori. Domeniile sunt variate şi, fără a avea pretenţia unei prezentări complete, câteva exemple în acest sens sunt Banca Transilvania, Dedeman, MedLife, Albalact, Mobexpert, Lemet, Casa Rusu, Flanco şi Altex, eMAG, Zuzu sau Cris-Tim, iar numărul mărcilor româneşti din IT cunoscute peste hotare este mai mare decât al degetelor de la ambele mâini.

    „Aproape că nu există categorie în care să nu existe în top şi afaceri româneşti, ceea ce arată vitalitatea şi competitivitatea acestora, indiferent de natura businessului şi complexitatea concurenţei“, spune Ileana Şerban Pârâu, head of strategy în cadrul GMP. Vorbim de mărci cu îndelungă tradiţie, care au şi capitalizat moştenirea vremurilor trecute, ca, de exemplu, Gerovital sau Borsec, până la branduri noi, care au crescut odată cu categoria şi au definit-o sau redefinit-o, cum sunt Bitdefender, Dedeman, RCS&RDS sau eMAG, exemplifică reprezentanta GMP plaja largă de domenii în care mărcile româneşti au poziţii puternice. „Succesul acestora se bazează pe împletirea fericită a tenacităţii şi constanţei, atât în perioadele de creştere cât şi în criză, cu deschiderea către modernitate şi inovaţie, în modelul de business sau în comunicare“, spune Ileana Şerban Pârâu.

    Asta nu înseamnă însă că orice demers antreprenorial a impus pe piaţă un nume cu răsunet. „Din păcate, în fiecare zi sunt dezvoltate afaceri fără a lua măcar în considerare strategia de brand. Investiţiile de această natură sunt considerate «nice to have» de către mulţi antreprenori, în ideea că pot fi amânate după ce se înregistrează succesul comercial, dar poziţionarea strategică de brand este unul dintre elementele care fac diferenţa dintre succes şi eşec comercial“, spune Andreea Florea, managing partner al companiei de branding Brandtailors. Multe dintre solicitările de proiecte pe care le primeşte agenţia de consultanţă şi design de brand sunt orientate către refundamentarea unor demersuri antreprenoriale care îşi vor fi atins limita de creştere comercială în scurt timp de la lansare, care nu pot evolua către alte categorii sau subcategorii sau care se dovedesc a fi neputincioase în competiţie cu brandurile internaţionale alături de care sunt poziţionate la raft.

    Obiectiv privind, multe din afacerile antreprenoriale cu istorie de 20 sau mai bine de ani au fost întemeiate într-o perioadă în care piaţa era dominată de categorii generice, cu sucuri la dozator şi salamuri sau detergenţi fără nume. A fost nevoie de mai bine de un deceniu de capitalism modern pentru ca firmele româneşti să ia în consideraţie faptul că numele unui produs are preţ şi să fie şi dispuse să cheltuiască pentru asta.

    Un exemplu în acest sens este Transavia, unul dintre cei mai mari producători de pui de pe piaţa românească, afacere construită de Ioan Popa, care a mizat pe antreprenoriat încă din 1991. Abia în 2007, povestea el într-un interviu acordat anterior, „ne-am gândit să facem un brand de carne“, şi a lucrat pentru acest proiect cu Brandient. Multă lume îi spunea la acea vreme că în domeniul cărnii nu poate fi construit un brand, dar Popa nu s-a răzgândit, iar Transavia a devenit cunoscută la nivel naţional mai cu seamă în urma reclamei „Zboară, puiule, zboară!“.