Tag: meteo

  • PROGNOZA METEO. Sâmbătă cu vânt şi ninsoare la munte

    Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Olteniei, cu viteze de 50-55 km/h. În Moldova, Transilvania şi zona de munte vor fi precipitaţii, mai ales ninsori slabe, dar vântul se va intensifica local, atingând la rafală 45-50 km/h şi spulberând temporar zăpada.

    În masivele Bucegi şi Făgăraş, conform Centrului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, vremea se va răci faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ninge, în general slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, spulberând şi viscolind zăpada în zona înaltă. Izolat se va semnala ceaţă.

    Sâmbătă dimineaţa, la ora 10, la munte stratul de zăpadă măsura 195 cm la Bâlea-Lac, 120 cm la Vf. Omu, 90 cm la Sinaia cota 1500, 42 cm la Predeal, 35 cm la Fundata, 16 cm la Vlădeasa 1800 m şi 73 cm pe Ceahlău-Toaca. La Bâlea-Lac ninge şi sunt -10,7 grade, la Predeal ninge şi sunt -2,4 grade. La Sinaia e ceaţă şi -3,6 grade, iar la Fundata, ceaţă şi -3,5 grade. Pe Ceahlău-Toaca ninge şi sunt -10,3 grade, iar în masivul Vlădeasa la 1800 m ninge şi sunt -10 grade.

    La Bucureşti Băneasa, la aceeaşi oră erau 3,3 grade, cer acoperit şi presiune atmosferică de 1004,3 mb. La Bucureşti Filaret, termometrele indică 3,8 grade.

  • Vremea de Mărţişor. Prognoza meteo pentru următoarea săptămână

    BANAT
    Se va produce o uşoară răcire a vremii, iar regimul termic se va apropia de cel normal al perioadei, cu medii ale maximelor de aproximativ 4 grade. Temperaturile diurne se vor menţine în jurul acestei valori medii până pe 27 februarie, apoi vremea se va încălzi treptat, de la o zi la alta, până la sfârşitul intervalului de prognoză, când maximele termice vor atinge 7-8 grade, iar minimele nocturne vor fi de -2/-1 grad. Precipitaţii se pot consemna în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.

    CRIŞANA
    Temperaturile medii diurne vor scădea, vremea devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă a anului. Abia după 28 februarie se va produce o încălzire treptată şi temperaturile vor creşte de la o zi la alta, spre aproximativ 8 grade, în data de 3 martie. Minimele nocturne vor fi, în medie, uşor negative, la valori de -5/-2 grade. Probabilitatea de precipitaţii, predominant ploi ziua şi mixte noaptea, va creşte.

    TRANSILVANIA
    Temperaturile medii diurne se vor menţine, în general, între 2 şi 4 grade până spre sfârşitul lunii februarie, pentru ca în primele zile din martie să crească uşor şi treptat. Minimele nocturne vor fi exclusiv negative, situându-se în medie, între -4 şi -6 grade până pe data de 26 februarie, când vor scădea spre -8/-10 grade. După 28 februarie regimul termic nocturn va marca o creştere uşoară şi teptată, revenind, pe 2-3 martie, la valorile de la începutul intervalului de prognoză. Precipitaţii slabe vor fi posibile pe tot parcursul perioadei de prognoză.

    MARAMUREŞ
    Se vor înregistra temperaturi medii diurne de circa 2 grade până la sfârşitul lunii februarie. În primele zile din martie temperaturile vor fi în creştere de la o zi la alta. Mediile minimelor nocturne vor fi negative, cu valori între -3 şi -7 grade, cele mai ridicate fiind de aşteptat pe 2 şi 3 martie, iar cele mai scăzute în dimineaţa zilei de 27 februarie. Probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată până la sfârşitul intervalului de prognoză.

    MOLDOVA
    Temperaturile maxime vor marca o scădere, urmând a se situa în jurul a 0-1 grade, pentru ca în ultimele zile ale prognozei să crească uşor de la o zi la alta. Temperaturile minime medii vor fi negative pe tot parcursul intervalului, cele mai reci nopţi fiind de aşteptat pe 26-27 februarie, când temperaturile nocturne vor coborî spre -8 grade. Vor cădea preciipitaţii, predominant lapoviţe şi ninsori, cu o probabilitate mai mare până la 26 februarie.

    DOBROGEA
    Media temperaturilor maxime va scădea treptat spre 3-4 grade până la 27 februarie. Din 28 februarie temperaturile vor creşte de la o zi la alta, până la aproximativ 8 grade pe 3 martie. Temperaturile minime nocturne vor fi uşor pozitive doar până la 24 februarie, în rest vor coborî cu circa 2-3 grade sub limita de îngheţ. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse, predominant ploi, va fi mai mare până la 25 februarie.

    MUNTENIA
    Vremea va intra într-un proces de răcire care va determina valori de 2-4 grade până pe data de 27 februarie. În intervalul 28 februarie – 3 martie, regimul termic va creşte de la o zi la alta, astfel încât în ultima zi a intervalului de prognoză se vor atinge din nou, în medie, 8 grade Celsius. Temperaturile minime nocturne se vor situa, în medie, între -6 şi -1 grad, cu cele mai scăzute valori pe 27-28 februarie. Va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor până la 26 februarie, predominant ploi la început, apoi precipitaţii mixte.

    OLTENIA
    Maximele termice vor scădea spre 2-3 grade până la 27 februarie. Ulterior vremea va intra într-un proces de încălzire ce va detemina temperaturi medii maxime de aproximativ 9 grade, pe data de 3 martie. Temperaturile minime vor fi negative, până la -5 grade pe 27-28 februarie. Până la 26 februarie creşte probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse.

    LA MUNTE
    Atât maximele termice diurne, cât şi minimele nocturne se vor menţine exclusiv negative pe tot parcursul intervalului de prognoză, la valori medii de aproximativ -4/-3 grade ziua şi -10/-9 grade noaptea, cu o uşoară tendinţă de creştere abia în primele zile ale lunii martie. Pe tot parcursul intervalului de prognoză vor fi posibile precipitaţii slabe, predominant ninsori.

  • PROGNOZA METEO pentru week-end. Cum va fi vremea în Bucureşti şi în ţară

    Temperaturile maxime vor fi de la -4…-3 grade în nordul Moldovei până la 9…10 grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 2 grade. Ca aspect, va fi o vreme în general închisă. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, mixte în sud şi în sud-vest şi predominant ninsori la munte, iar în restul teritoriului doar izolat vor fi burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. Vor fi condiţii de ceaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare ANM: Vin ploi şi ninsori în toată ţara

    În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va cuprinde treptat, începând din sud-vest, toate zonele ţării.

    Va ninge şi se va depune strat proaspăt de zăpadă, local de 10-15 cm, în cursul zilei de duminică în Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni în zona Carpaţilor Orientali.

    Ninsori în general slabe vor fi şi în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării.

    În Dobrogea va ploua, în Muntenia şi sudul Moldovei vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 l/mp.

  • PROGNOZA METEO pentru week-end. Cum va fi vremea în Bucureşti şi în ţară

    Începând de seara nebulozitatea se va accentua în jumătatea de sud-vest, iar în partea a doua a nopţii va ninge în Banat, Crişana, Oltenia şi în sud-vestul Transilvaniei. Local ninsorile pot fi mai abundente, în special în Munţii Banatului şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali, unde şi vântul se va intensifica. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele minime vor fi de la -10…-8 grade în depresiuni până la 2…4 grade pe litoral. În zonele joase izolat va fi ceaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi vremea până pe 17 februarie. PROGNOZA METEO pentru fiecare regiune a ţării

    Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    Vremea se va încălzi în primele două zile, apoi temperaturile vor scădea până la medii în jur de 3 grade, în perioada 8 – 12 februarie. Din 13 februarie valorile temice vor mai creşte uşor până la medii de 5…6 grade spre sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor fi negative, exceptand nopţile din 6 şi 7 februarie când minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade Celsius.

    Începând din 6 februarie, temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie (6-7 februarie), predominant ninsori între 8 şi 11 februarie şi mixte din 12 februarie până la sfârşitul intrevalului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • METEO. Prognoza vremii pe regiuni pentru săptămâna care vine

    BANAT
    Valorile diurne vor marca o scădere şi se vor situa în medie în jur de 4 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi negative în primele nopţi, după care până în data de 4 februarie vor fi uşor pozitive, sau apropiate de 0 grade. Începând din 5 februarie acestea vor scădea şi se vor situa în jurul valorii de -4 grade Celsius. Se vor semnala precipitaţii mixte, posibil mai consistente între 2 şi 4 februarie.

    CRIŞANA
    Vremea se va răci uşor în până la valori în medie de 2-3 grade, cu menţiunea că în ultimele două zile temperaturile ar putea creşte din nou. Valorile nocturne se vor situa în medie în jur de 0 grade Celsius, dar începând din data de 4 februarie vor scădea până la valori medii de -4 grade. Temporar se aşteaptă precipitaţii mixte pe aproape tot parcursul intervalului, mai consistente între 2 şi 4 februarie.

    TRANSILVANIA
    Vremea va cunoaşte o încălzire spre 3 februarie, când maximele termice vor creşte până la valori medii în jur de 4 grade Celsius. Începând din data de 4 februarie, vremea se va răci, astfel că valorile diurne se vor situa la medii apropiate de 0 grade şi abia spre sfârşit vor creşte uşor. Temperaturile minime vor creşte până în data de 4 februarie în medie până la valori în jur de – 4 grade Celsius, apoi vor scădea din nou până la valori medii de -8 grade. Temporar vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsori.

    MARAMUREŞ
    Temperaturile diurne vor creşte spre 3 februarie până la valori medii de 4 grade Celsius. Începând din data de 4 februarie, vremea se va răci, astfel că maximele termice se vor situa la medii apropiate de 0 grade şi abia spre sfârşit vor creşte uşor. Temperaturile minime vor fi negative, cu o creştere spre 4 februarie în medie până la valori de – 2 – 0 grade Celsius, apoi vor scădea din nou până la valori medii de -6 grade. Temporar vor fi precipitaţii, îndeosebi sub formă de ninsoare, exceptând perioada 2-3 februarie, când vor fi mixte şi mai consistente.

    MOLDOVA
    Vremea se va încălzi până la 3 februarie, când maximele termice vor creşte până la valori medii în jur de 4 grade Celsius. Începând din data de 4 februarie, vremea se va răci, astfel că valorile diurne se vor situa la medii apropiate de 0 grade şi abia spre sfârşit vor creşte uşor. Temperaturile minime vor creşte până în data de 4 februarie în medie până la valori în jur de -2 grade Celsius, apoi vor scădea din nou până la valori medii de -8 – -6 grade. Vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare începând din data de 3 februarie.

    DOBROGEA
    Vremea se va încălzi până la 3 februarie, când temperaturile maxime vor creşte până la valori medii de 6-8 grade Celsius. Începând din 4 februarie, vremea se va răci uşor, astfel că valorile diurne se vor situa în jur de 4 grade, însă spre sfârşit din nou ar putea creşte uşor. Temperaturile minime vor creşte apoi până la valori de 0 – 2 grade între 2 şi 4 februarie. Apoi acestea vor fi din nou negative până la valori de – 4 – -2 grade. Precipitaţiile vor fi slabe, sub formă de ploaie, dar trecător şi lapoviţă şi posibil ninsoare.

    MUNTENIA
    Începând din 4 februarie, valorile diurne vor marca o scădere uşoară şi se vor situa în medie la valori de 2-4 grade. Temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul intervalului. Până în data de 4 februarie, acestea vor creşte până spre medii de -2 grade Celsius. Începând din 5 februarie, vor scădea şi se vor situa în medie între -6 şi -4 grade Celsius. Vor fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ.

    OLTENIA
    Vremea se va încălzi până la 3 februarie, când maximele termice se vor situa în medie la valori de 9 grade Celsius. Ulterior, valorile diurne vor marca o scădere uşoară şi se vor situa în medie la valori de 4 grade. Temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul intervalului, deşi către 4 februarie se vor apropia in medie de 0 grade Celsius. Începând din 5 februarie vor scădea din nou şi se vor situa în medie la valori de -4 grade Celsius. Vor fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ.

    LA MUNTE
    Vremea va fi rece în cea mai mare parte a intervalului, cu maxime termice în medie în jur de -4 grade Celsius, exceptând perioada 2-3 februarie când se vor apropia de 0 grade. Nopţile vor fi caracterizate de ger în perioada 5-10 februarie. Temporar vor fi ninsori, în general slabe cantitativ.

  • Vânt mare la munte: avertizare cu cod galben. Cum va fi vremea până luni

    În aceste zone, sâmbătă până în jur de ora 17 vor fi intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafală 50 km/h, iar la munte vor depăşi 80 – 90 km/h, determinând şi transport de zăpadă în zona înaltă de munte.

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, anterior, o informare privind precipitaţii şi intensificări ale vântului în toată ţara în intervalul 3 februarie, ora 12 – 4 februarie, ora 2.

    În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mixte în vestul, nordul şi centrul ţării şi ninsori în zona de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15-20 l/mp. Vântul se va intensifica în regiunile vestice, sudice şi centrale, cu viteze de 45-50 km/h şi izolat, în Dobrogea şi Lunca Dunării, peste 60 km/h.

    La munte, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, vitezele la rafală vor depăşi 70-80 km/h, viscolind zăpada.

  • Traficul portuar a fost redeschis. Lista drumurilor naţionale care rămân blocate

    Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este la această oră întrerupt, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, pe următoarele drumuri naţionale:

    – DN22 Râmnicu Sărat – Băile (judeţul Buzău);
    – DN23A Focşani – Ciorăşti (judeţul Vrancea);
    – DN23B Măicăneşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea);
    – DN2N Bogza – Dumitreşti (judeţul Vrancea);
    – DN11A Bârlad (judeţul Vaslui) – Podul Turcului (judeţul Bacău) – Adjud (judeţul Vrancea);
    – DN26 Murgeni – Blăgeşti (judeţul Vaslui);
    – DN24A Murgeni – Huşi (judeţul Vaslui);
    – DN24D Bârlad (judeţul Vaslui) – Vânători (judeţul Galaţi).

    Traficul greu este restricţionat pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

    DN23 Năneşti – Măicăneşti (judeţul Vrancea), restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone;
    DN24A Bârlad – Murgeni (judeţul Vaslui), restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone;
    DN24B Huşi – Albiţa (judeţul Vaslui), restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

    Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit avertizarea cu cod galben de ninsori şi vânt până duminică, ora 9.00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

    Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiţi să evite deplasările în zonele unde este prognozată vreme nefavorabilă, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să se intereseze (înainte de a porni la drum) în privinţa stării suprafeţei carosabile a drumurilor şi cu privire la condiţiile meteorologice şi să îşi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

  • Când se încălzeşte vremea. Prognoza meteo pentru următoarea săptămână

    BANAT
    Vremea se va răci treptat până la 28 ianuarie, apoi valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile.

    CRIŞANA
    Vremea se va răci, cele mai coborâte minime situându-se sub -8 grade, apoi din 28 ianuarie temperaturile medii revin la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    TRANSILVANIA
    Până spre 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa. Cele mai reci nopţi vor fi în 27-29 ianuarie, când, îndeosebi în zonele depresionare, minimele vor fi sub -14 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    MARAMUREŞ
    Până spre 29 ianuarie, vremea se va răci, izolat devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, iar între 27 şi 29 ianuarie se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi ale intervalului de prognoză. După 29 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    MOLDOVA
    Vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, îndeosebi până la 28 ianuarie, când pe parcursul nopţilor se vor înregistra medii ale temperaturilor minime de -14…-12 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales în jumătatea sudică a regiunii.

    DOBROGEA
    Până spre 30 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, iar minimele termice vor putea coborî sub -8 grade. După 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţii, posibil importante cantitativ, vor fi mai ales până la 27 ianuarie. Acestea vor fi la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare.

    MUNTENIA
    Până spre 29 ianuarie, vremea se va răci, iar minimele termice vor coborî treptat până la medii de sub -10 grade. Din 30 ianuarie temperaturile vor creşte uşor, iar în primele zile ale lunii februarie vor fi maxime termice uşor pozitive. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ.

    OLTENIA
    Vremea se va răci, iar mediile temperaturilor minime vor coborî treptat până spre -10 grade. Începând din 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii devenind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ, iar în restul intervalului sunt de aşteptat doar precipitaţii slabe.

    LA MUNTE
    Vremea se va răci, iar temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cele mai coborâte valori termice se vor înregistra în zilele dinainte de 30 ianuarie, când nopţile vor fi geroase. Vor predomina ninsorile, iar până la 27 ianuarie acestea pot fi importante cantitativ.