BusinessMagazin

Tag: incercare

  • Cronică de film: Răpirea dlui. Heineken – ecranizarea dispariţiei din 1983 a magnatului berii şi a şoferului său

    Filmul se bazează pe o poveste adevărată, respectiv încercarea unor răufăcători de mâna a doua de a-l răpi pe Freddie Heineken, magnatul industriei de bere. Cor van Hout, Willem Holleeder, Jan Boelaard, Frans Meijer şi Martin Erkamps l-au răpit pe Heineken şi pe şoferul acestuia în noiembrie 1983 şi au cerut echivalentul a 16 milioane de euro drept răscumpărare.

    Scenariul este bazat pe cartea scrisă de Peter Vries, un anchetator care a relatat evenimentul din punctul de vedere al răpitorilor. Filmul urmează aceeaşi linie, fapt care oferă un anumit grad de suspans de-a lungul celor 95 minute.

    Rolul victimei este jucat cu măiestrie de Anthony Hopkins, un actor care aduce întotdeauna ceva în plus. Hopkins, deşi apare în doar câteva scene, interpretează un rol complex şi o face fără greşeală. Restul distribuţiei include nume precum Sam Worthington („Avatar“, „Duelul titanilor“), Jim Sturgess („21“, „Cloud Atlas“) sau Ryan Kwanten („True Blood“).

    Regia este semnată de Daniel Alfredson, cel care a semnat filmele din trilogia „Millennium“. Pentru publicul larg, această trilogie a devenit cunoscută prin remake-ul american „The Girl with a Dragon Tattoo“, lansat la doar doi ani după ce primul film a ajuns pe marile ecrane din Suedia. Stilul adoptat de Alfredson este unul lent, intenţia fiind de a pune accentul pe interacţiunea dintre personaje. Din păcate, acest lucru nu îi reuşeşte, iar firul acţiunii pare de multe ori întrerupt.

    Unul dintre lucrurile care lipsesc cu desăvârşire este umorul; deşi anumite scene de acţiune ar fi putut tratate cu o mai mare lejeritate, luând în calcul şi lipsa de „experienţă“ a criminalilor de conjunctură, Alfredson preferă să păstreze un ton realist şi chiar sumbru pe durata întregului film.

    Montajul şi sunetul sunt de asemenea puncte slabe ale acestei producţii. Coloana sonoră are rolul de a susţine scenele dramatice sau cele de acţiune, însă realizatorii au trecut cu vederea acest lucru.

    „Răpirea dlui Heineken“ este un alt film aşteptat care a reuşit să dezamăgească. Se încadrează 
într-un tipar din ce în ce mai vizibil: acela al filmelor cu potenţial care nu reuşesc să valorifice atuurile pe care le deţin. În acest caz, punctul forte ar fi trebuit să fie povestea.

    Din punct de vedere cinematografic, 2015 nu pare să fie un an extraordinar. Cele mai importante titluri anunţate pentru acest an aparţin unor francize precum „Avengers“ sau „Star Wars“, cu alte cuvinte producţii de sute de milioane de euro care, foarte probabil, nu vor excela la actorie, scenariu şi regie. Nu sunt aşteptate filme cu adevărat memorabile, aşa cum au fost „Birdman“ sau „The Grand Budapest Hotel“ în 2014.

    Concluzia este că „Răpirea dlui Heineken“ nu este un film de la care să aveţi aşteptări prea mari; singurul lucru care iese în evidenţă este interpretarea lui Anthony Hopkins. Este un film de duminică seară, despre care nu vă veţi mai aminti luni.

    Nota: 6/10

  • Un exerciţiu de imaginaţie în care 84 de adolescenţi conectaţi, critici şi creativi vor reprezenta România următoarelor generaţii

    “În iunie 2014, colegul meu, Virgil Godeanu, şi-a pictat vanşii vechi. Mie mi-au plăcut aşa de tare încât l-am rugat să-i picteze şi pe ai mei. Aşa a apărut ideea din spatele Go-style. În următoarele două zile, am creat pagina de Facebook şi e-shop-ul (www.go-style-2.shopmania.biz), într-o săptămână am avut prima comandă şi după ea au urmat multe altele. Pentru acest an, avem în plan o prezentare de modă în cadrul unui fashion show, câteva colecţii sezoniere (Summer Festivals, Back to school şi First snow), atragerea a 65 de clienţi noi şi 12.000 de like-uri pe Facebook, iar pe termen lung proiectul va evolua într-o platformă naţională de magazin online free source deschisă adolescenţilor întreprinzători din România sau, în cel mai rău caz, va eşua într-o vânzare profitabilă către un grup din industria textilă care îşi doreşte o intrare abruptă pe piaţa de teenage fashion.“

    Cristina Pogorevici vorbeşte în termeni de trecut, prezent şi viitor despre proiectul ei antreprenorial de parcă antreprenoriatul ar fi ceva ce face de când lumea. De fapt, lumea ei a început în urmă cu 16 ani, iar magazinul său online îi ocupă cam 15% din timpul unei zile, după cum ea însăşi estimează. Îşi împarte ziua în procente: „50% şcoală (este în clasa a zecea la liceul Lazăr), 15% Go-style, 10% familie, 10% prieteni, 10% voluntariat, 5% lectură & internet“, vrea să studieze la Columbia University, cântă la pian, predă engleză copiilor, nu are medii sub 9 şi spune că, în general, se implică doar „în activităţi care îi cizelează personalitatea“.

    Citiţi şi: Tinerii care vor conduce România

    Senzaţia din preajma celor 84 de adolescenţi selectaţi de Şcoala de Valori pentru proiectul Excepţionalii este că România mai are o şansă, că generaţiile care s-au născut odată cu revoluţia tehnologică şi care au o inteligenţă emoţională superioară au capacitatea de a schimba lumea din jurul lor. Suntem însă perfect conştienţi că atât cei 84 de excepţionali, cât şi alte zeci sau sute ca ei care nu au participat la proiect, se încadrează într-o categorie diferită faţă de media vârstei lor. În România sunt acum, conform Institutului de Statistică şi unor studii ale UNICEF, aproape 1 milion de adolescenţi cu vârsta între 15 şi 18 ani, dintre care 19% au abandonat şcoala, 90% se uită în medie şapte ore pe zi la televizor ori stau pe internet, iar rata de promovabilitate a bacalaureatului a ajuns în 2014 la 55% (crescând de la 44% în 2012). 

    „Cel mai prost stau la capitolul viaţă personală deoarece nu am timp de aşa ceva“, se situează direct în partea opusă a spectrului despre care vorbim Teodora Agarici, o adolescentă de 17 ani care îşi organizează ziua de după şcoală, unde termină cursurile la 12:30, între teme şi activitatea din diverse centre sociale sau de plasament unde predă copiilor engleză, iar seara şi-o împarte între revista LZR, unde în prezent conduce departamentul de comunicare & PR, traduceri pentru filme, ca voluntar în cadrul asociaţiei Macondo, sau internshipul din cadrul NexT Film Festival.

    „Nu prea petrec timp cu prietenii mei în timpul săptămânii, ci doar la sfârşit de săptămână. Cu familia petrec de asemenea foarte puţin timp, cam 10% din totalul de activităţi al unei zile“, spune Adelin Torge, un băiat serios cu ochelari de hipster care şi-a făcut deja un portofoliu frumos de clienţi din toată lumea, cărora le desenează sigle sau le face pagini web. Adelin a lansat un joc pentru mobil şi a construit o platformă pentru construcţia de pagini web, iar acum lucrează la o aplicaţie pentru mobil/PC, un soi de minireţea de socializare axată pe informaţii de cultură generală. Când era mic, Adelin visa să ajungă gimnast. În clasa a noua a descoperit informatica şi s-a îndrăgostit foarte repede de ea: „Am început să caut cât mai multe informaţii, am început să fac cursuri de programare online şi cred că, din totalul de cunoştinţe în domeniul programării, 80% le-am deprins singur, în faţa calculatorului. De aceea, cei mai buni prieteni ai mei sunt persoanele care mă susţin în ceea ce fac, care mă sfătuiesc şi mă ajută la nevoie“.

  • Euro s-a depreciat constant faţă de dolar, reflectând divergenţa între economia SUA şi cea a zonei euro

    De la peste 1,35 dolari/euro la începutul lui iulie 2014, euro s-a depreciat constant faţă de dolar în fiecare dintre lunile următoare, reflectând atât divergenţa între economia SUA, în plină redresare, şi cea a zonei euro, ajunsă aproape de pragul recesiunii, cât şi divergenţa corespunzătoare între politicile monetare promovate de Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană. Fed tocmai se pregătea să încheie ultimul său program de stimulare monetară a economiei, în timp ce BCE se pregătea să lanseze în septembrie prima rundă de finanţări ieftine pentru bănci şi încă rezista cântecelor de sirenă ale pieţelor financiare care îi cereau să urmeze exemplul Fed şi să apeleze şi ea la tiparniţa de bani, spre a da un impuls mai consistent economiei din zona euro.

    După cum ştim, principala piedică în calea pornirii tiparniţei a fost rezistenţa Germaniei, care s-a temut mereu că o astfel de soluţie ar face toate statele cu probleme fiscale din zona euro să arunce la gunoi politicile de austeritate şi să se răsfeţe nemeritat pe nişte bani fictivi. Nici măcar argumentul stagnării economiei din zona euro n-a fost de ajuns spre a face BCE să treacă peste obiecţiile nemţeşti; decisiv însă a fost efortul coordonat de SUA de ieftinire treptată a petrolului în a doua jumătate a anului trecut, care n-a creat numai probleme economiei ruseşti, ci a reuşit să împingă în teritoriu negativ şi inflaţia din zona euro. Aceasta a permis compunerea în timp a unui argument tot mai convingător privind necesitatea ca BCE să pornească tiparniţa monetară spre a combate pericolul deflaţiei (ne amintim că nu mai departe de primăvara trecută, când preţul barilului era încă sus, iar războiul rece al Occidentului cu Rusia era abia la început, fostul bancher central polonez Leszek Balcerowicz încă putea spune cu temei la Bucureşti că pericolul deflaţiei este o poveste fabricată de guvernele ostile reformelor şi de speculatorii financiari).

    Aşa încât pieţele financiare au asimilat deja încă de anul trecut certitudinea că BCE va lansa până la urmă un program de cumpărare de obligaţiuni după modelul Fed (relaxare monetară cantitativă – QE, quantitative easing), singura discuţie fiind despre momentul când această lansare va avea loc. Acest efect de asimilare anticipată a silit BCE ca atunci când a făcut anunţul privind QE, luna trecută, să încerce să ia prin surprindere pieţele aruncând în joc o sumă mult peste aşteptările lor, respectiv 1.100 mld. euro faţă de o estimare în jur de 500 mil. euro. Iar consecinţa a fost că toate efectele pe care economiştii băncilor le aşteptau după lansarea QE, în privinţa deprecierii euro şi a scăderii randamentelor la obligaţiunile de stat din zona euro, să fie net depăşite în amploare. Spre exemplu, Danske Bank a admis că a subestimat efectul de „cartof fierbinte“ al QE (combinaţia dintre lichiditatea în exces din piaţă şi randamente negative la depozite, care împinge capitalurile volatile să iasă de pe euro şi să caute alte active cu riscuri mai mari, dar şi cu randamente mai bune), ajustându-şi în doar câteva zile previziunile privind cursul euro peste 6 luni de la 1,10 la 1,05 dolari.

    Efectul de „cartof fierbinte“ este ceea ce am văzut deja în ultimii ani la fiecare rundă de QE derulată de Fed: pe rând, aurul, monedele exotice, monedele economiilor emergente sau pieţele lor de acţiuni au fost luate cu asalt sau părăsite brutal, cu efecte nocive asupra economiilor respective (un exemplu a fost bula francului elveţian, stopată în 2011 de către banca centrală prin plafonarea aprecierii lui). Acesta e şi motivul pentru care încă de la finele lui 2013, Christine Lagarde, şefa FMI, avertiza guvernele din economiile emergente că e posibil ca apropierea de sfârşit a ultimei runde de QE a Fed (încheiată în octombrie 2014), să agite din nou capitalurile volatile şi să facă astfel necesară instituirea unor controale valutare. Anul 2014 a trecut însă cu bine, pentru că Fed şi-a dozat foarte exact mişcările de închidere a robinetului de bani, în funcţie de statisticile privind mersul economiei americane, şi a anunţat regulat şi din timp pieţele în privinţa a ceea ce va urma, tocmai spre a evita să fie iarăşi şantajată de acestea spre a lansa o nouă rundă de QE, aşa cum s-a întâmplat în vara turbulentă a lui 2011.

  • HTC încearcă să fure din cota de piaţă a rivalilor cu noul One M9

    Bogdan Angheluţă, WMC Barcelona

    Din punct de vedere al design-ului, M9 urmează linia trasată încă din 2013, atunci când compania a prezentat modelul M7. Smartphone-ul va putea fi cumpărat în nuanţe de auriu, gri sau chiar roz.

    Din punct de vedere al camerei, HTC a renunţat la tradiţional sistem “ultrapixel” şi a ales o cameră de 20 de megapixeli, care aduce o calitate mult superioară a pozelor. Camera frontală a rămas însă la fel ca cea folosită la modelele mai vechi, lucru criticat de mai mulţi analişti.

    Telefonul are un display de 5 inchi full HD, iar sistemul de operare Sense, dezvoltat de HTC, a fost upgradat la versiunea 7.

    Compania a mai lansat şi mai multe accesorii, printre care se numără şi HTC Grip, o brăţară inteligentă destinată celor pasionaţi de sport. Gadgetul este realizat în parteneriat cu firma americană Under Armour, devenită recent cunoscută datorită contractului cu jucătorul de tenis Andy Murray. Brăţara funcţionează cu orice dispozitiv care rulează Sense, Android sau iOS.

    World Mobile Congress, cel mai mare eveniment dedicat tehnologiei mobile, a început luni la Barcelona. La World Mobile Congress participă 2.000 de expozanţi şi alţi aproape 10.000 de participanţi.

    Printre momentele de interes se numără lansările Samsung S6, Nokia Lumia sau HTC One M9. Ca în fiecare an, numeroase personalităţi vor ţine discursuri şi vor participa la conferinţe, cel mai important nume de anul acesta fiind Mark Zuckerberg, fondator şi CEO al Facebook.

    Congresul de la Barcelona este cel mai mare eveniment de profil, fiind organizat de GSMA în parteneriat cu producători recunoscuţi pe plan internaţional.

  • Wargha Enayati, Regina Maria: Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile

    Este bine să faci paşi mici, nu să faci planuri mari şi pe termen lung.  Astfel vei evita să fii dezamăgit.  Timpul îţi va arăta, ca şi mie de altfel, că nu trebuie să forţezi lucrurile.

    Te-aş sfătui să încerci să-ţi dezvolţi un simţ al siguranţei în afaceri, să nu-ţi fie teamă atunci când afacerile cresc prea mult şi să ai încredere că le poţi creşte singur mai departe.  Încearcă să nu reacţionezi niciodată impulsiv.

    Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile.  Aşa cum poate ştii, eu am reuşit să readuc numele Reginei Maria în conştiinţa tuturor românilor prin numirea businessului după această măreaţă Regină. Nu-mi imaginam să fie posibil, dar iată că am reuşit.  De asemenea, ca şi bahá’í, este foarte important să te gândeşti tot timpul cum să faci cunoscută şi Credinţa Bahá’í, aşa cum a făcut Regina Maria şi cum am încercat şi eu să fac în toţi aceşti ani.

    Eu am reuşit să ofer locuri de muncă pentru 2.000 de oameni într-un domeniu nobil şi să mă ţin de profesia mea de medic.  Aşa cum ne sfătuieşte Bahá’u’lláh, “Munca depusă în spiritul servirii semenilor este o formă de devoţiune, înseamnă slujirea lui Dumnezeu” şi asta te îndemn să faci şi tu, orice profesie ai alege.  Bineînţeles că te-aş sfătui să devii medic, chiar cardiolog, dar tu trebuie să hotărăşti.

    Şi nu în ultimul rând, îţi doresc să ai parte de o familie frumoasă, aşa cum am eu!

  • Cin’ se ia cu mine bine

    Propunerea Bruxellesului a fost lansată exact cu ocazia vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin la Budapesta, când cele două ţări au încheiat mai multe acorduri în domeniul energetic, între care şi prelungirea vechiului contract de livrare cu gaze naturale pe care Ungaria îl are cu Gazprom, un acord care prevede ca Ungaria să plătească doar cantităţile de gaze pe care le consumă şi un acord privind pregătirea în Rusia a experţilor unguri în domeniul nuclear, având în vedere existenţa proiectului ruso-ungar de extindere a centralei nucleare de la Paks, care implică tehnologie şi finanţare rusească.

    Vizita lui Putin la Budapesta este a doua făcută de liderul rus într-o ţară membră a UE după declanşarea conflictului din Ucraina, după cea efectuată la Viena pe când proiectul South Stream încă mai era oficial la ordinea zilei; deşi South Stream a fost abandonat între timp, o astfel de vizită are rolul de a arăta atât că Rusia are încă aliaţi importanţi în inima UE (ţinând cont că Ungaria este incomparabil mai puternică economic decât Bulgaria, Grecia sau Serbia, statele la care de obicei se face referire atunci când se enumeră potenţialii amici europeni ai Rusiei), cât şi diferenţa de tratament aplicată de Bruxelles ţărilor membre care îşi păstrează relaţiile economice, în special în domeniul energetic, cu Moscova (cu alte cuvinte, dublul standard care determină CE să facă presiuni numai asupra unor state foste comuniste ca Ungaria şi Bulgaria, nu şi asupra Austriei).

    Nu trebuie uitat nici că Putin a ales Budapesta spre a face acolo declaraţia cea mai im-portantă din punct de vedere diplomatic de după încheierea armistiţiului Minsk 2, anume spre a acuza SUA, pe baza unor informaţii de la serviciile secrete ruse, că deja furnizează Ucrainei armament de atac, sabotând astfel un acord de încetare a focului pe care ar trebui să-l susţină.

    Ungaria, la rândul său, vrea ca de pe urma relaţiei cu Rusia să câştige partea leului ori măcar întâietatea în viitoare afaceri potenţial foarte lucrative, cum ar fi implicarea în proiectul rutei ruso-turceşti de transport al gazelor menite să înlocuiască South Stream. Luna trecută, ministrul de eterne Peter Szijjarto a anunţat că ţara sa vrea să negocieze cu Grecia, Macedonia şi Serbia crearea infrastructurii pentru aprovizionarea cu gaze ruseşti prin intermediul Turciei. Szijjarto a adăugat că de îndată ce Turcia şi Rusia vor lua o decizie referitoare la înfiinţarea rutei de transport de gaze ruso-turce vor începe negocierile între Ungaria şi Turcia pentru livrarea cel puţin a unei părţi din aceste gaze în Europa Centrală.

  • Lupta de un sfert de secol a Băncii Naţionale cu inflaţia: de la aproape 300% pe an, a coborât la mai puţin de 1%

    De la inflaţie de aproape 300% pe an, inflaţia a coborât la mai puţin de 1%. Anul 2014 a adus inflaţia anuală la un minim istoric neaşteptat de 0,83%. A fost pentru prima oară când rata anuală a inflaţiei a coborât sub 1%, după ce la începutul anilor ‘90 piaţa s-a luptat cu o hiperinflaţie galopantă. România a ajuns astfel să aibă pe an inflaţia dintr-o singură zi din 1993.

    Scăderea inflaţiei a fost anticipată de analişti în 2014, însă amploarea ajustării a luat prin surprindere pe toată lumea.

    Preţurile mărfurilor alimentare au scăzut anul trecut cu 0,4%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 1,25%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 2,25%. Anul agricol bun, inflaţia scăzută din zona euro, persistenţa deficitului de cerere agregată, scăderea preţului petrolului şi continuarea ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste şi-au adus contribuţia la minimul record al inflaţiei.

    Inflaţia anuală a oscilat pe parcursul anului 2014 în intervalul 0,66% – 1,5%, minimul de 0,66% fiind atins în iunie. Evoluţia inflaţiei a luat prin surprindere chiar şi banca centrală, care a operat trei ajustări ale prognozei (iniţial de la 3,5% la 3,3%, apoi de la 3,3% la 2,2% şi, ulterior, de la 2,2% la 1,5%).

    Rata inflaţiei din zona euro a coborât deja în teritoriu negativ în decembrie pentru prima oară din septembrie 2009, ca urmare a scăderii preţului petrolului şi a încetinirii ritmului de creştere a economiilor din zona euro.

    BNR anticipează că rata inflaţiei va depinde pentru întregul an 2015 în mare măsură de efectul de bază. Punctul cel mai de jos al inflaţiei este prevăzut a fi în februarie, iar ulterior, datorită efectului de bază, vor exista creşteri ale inflaţiei datorită efectului de bază până în septembrie, a explicat guvernatorul BNR. În ianuarie 2015 inflaţia anuală a fost de 0,4%, iar în februarie este de aşteptat ca inflaţia să se ducă spre zero, potrivit estimărilor BNR.

    Persistenţa unui trend descendent al inflaţiei poate să afecteze datornicii, dar şi creşterea economică. Dacă în condiţiile unor aşteptări inflaţioniste lumea merge şi cumpără ca să prindă preţuri mai mici pentru că ele în viitor vor creşte, în condiţiile instaurării de anticipaţii deflaţioniste comportamentul este exact invers: nu cumperi, amâni cumpărarea, aşteptând ca preţul să mai scadă. Conform cu teoria economică, asta înseamnă încetinirea creşterii economice.

    Scăderea inflaţiei şi a încurajat BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare în 2014 prin reducerea dobânzii-cheie şi diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care au antrenat scăderea dobânzilor la credite şi relansarea creditării în lei, cu impact favorabil asupra economiei.

    Dobânda-cheie a fost tăiată de cinci ori în 2014 până la un minim istoric de 2,75%.

    Inflaţia mai scăzută decât aşteptările, posibila menţinere a creditării totale în teritoriul negativ, nivelul redus la care au coborât dobânzile la nivel european şi decizia Băncii Centrale Europene (BCE) de a arunca bani ieftini pe pieţe prin politica de relaxare cantitativă au determinat banca centrală să continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin două noi ajustări ale dobânzii-cheie, până la 2,25%.

    Banca Centrală Europeană a anunţat la jumătatea lunii ianuarie un program de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni publice şi private în valoare de circa 1.100 de miliarde de euro, în încercarea de a stimula inflaţia şi creşterea economică.

    Datorită banilor ieftini aruncaţi pe pieţe de BCE prin politica de quantitative easing, România se va putea împrumuta mai ieftin în euro şi în lei, relaxarea politicii monetare poate continua, cu impact asupra îmbunătăţirii condiţiilor de creditare, şi există posibilitatea să vedem intrări mai mari de capitaluri străine, dar şi o volatilitate a cursului leu/euro.

  • Telefonul modular: revoluţia digitală se 
întoarce în zona de hardware

    Proiectul Ara, iniţiat de cei de la Google în parteneriat cu Motorola şi cu organizaţia Phonebloks, are ca scop dezvoltarea unui telefon care să poată fi dezmembrat şi apoi reconstruit de către orice utilizator. Construit după un sistem asemănător cu cel al pieselor Lego, telefonul modular permite schimbarea oricărei piese, inclusiv procesorul, memoria sau camera digitală, prin simpla deconectare a respectivului element şi introducerea altuia.

    Astfel, fie că piesa este defectă sau pur şi simplu depăşită tehnologic, utilizatorul poate face ajustările necesare în câteva minute. Într-un asemenea scenariu, Apple va avea probabil cel mai mult de suferit. Dovedindu-se de-a lungul timpului o companie care impune utilizatorului condiţii extrem de stricte, organizaţia condusă de Tim Cook va reacţiona, probabil, aşa cum reacţionează în cele mai multe cazuri: ignorând orice propunere venită din exterior. Până în prezent, fidelizarea forţată a clienţilor a funcţionat, poate şi datorită faptului că marii competitori nu au reuşit să scoată pe piaţă un produs net superior. Posibilitatea de a-ţi configura singur telefonul, asigurându-te că deţii în permanenţă cea mai nouă tehnologie, ar putea fi însă lovitura de graţie aplicată unei companii care refuză să accepte orice inovaţie descoperită în afara birourilor din Cupertino.

    Telefonul modular poate deveni cea mai importantă invenţie de la touchscreen până în prezent. Posibilitatea de a-ţi transforma telefonul pe măsură ce tehnologia o permite este un ideal pentru sute sau chiar mii de mici producători care până în prezent nu şi-au putut găsi locul pe piaţă alături de marile companii. Explicaţia este una simplă: giganţii precum Apple, Samsung, LG sau Sony nu au permis decât unui număr redus de producători să dezvolte piese compatibile telefoanelor lor; pentru a lucra alături de liderii de piaţă, o companie trebuia să fabrice doar anumite tipuri de piese, în funcţie de cerinţe. Prin lansarea unei platforme de tip open hardware, toate aceste limitări ale pieţei dispar. După cum spuneau chiar cei de la Google, iniţiatorii proiectului Ara, „telefonul modular ar trebui să transforme piaţa în acelaşi mod în care Play Store a transformat piaţa de aplicaţii“.

    Paul Eremenko, coordonatorul proiectului Ara, a prezentat în aprilie 2014 primul prototip al telefonului modular. El a răspuns criticilor aduse Ara de către cei care consideră că acest proiect nu are şanse de reuşită: „Am început prin a transforma afirmaţiile de tipul «este imposibil» în numere. Am enumerat toate lucrurile care ar putea îngreuna procesul şi am căutat soluţii. Problemele tehnice sunt numeroase, iar noi găsim în fiecare zi soluţii pentru ele“.

    Principala problemă, a spus Eremenko, este modul în care fiecare modul va interacţiona cu baza telefonului. Sistemul de operare Android va trebui de asemenea modificat pentru a permite acest nou tip de transmisii. „Prieteni, drumul va fi lung şi dificil. Dar îl vom parcurge împreună“, le-a transmis Eremenko celor prezenţi. Şi se pare că aceştia l-au crezut: Google a anunţat că va lansa primul model de Ara anul acesta în Puerto Rico. Motivele pentru această alegere au fost următoarele: baza de utilizatori este una complexă, numărul telefoanelor entry-level cumpărate în 2014 fiind aproape egal cu cel de smartphone-uri achiziţionate. Un alt aspect a fost rata de folosire a internetului prin dispozitive mobile, care a ajuns la 75%. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că Puerto Rico se află sub jurisdicţia Statelor Unite.

    Acest prim model va avea un preţ de pornire de 50 de dolari şi va avea caracteristicile unui smartphone ieftin: un procesor de viteză redusă, o cameră digitală cu mai puţin de 10 megapixeli şi o memorie internă de 8 GB. Aceste date nu au fost confirmate de reprezentanţi, dar sunt vehiculate de presa de specialitate.

    Lansarea telefonului modular poate fi cel mai important moment al ultimului deceniu în industria de profil. Telefonul ieftin pe care Google intenţionează să îl scoată la vânzare în acest an ar putea fi, cu adevărat, „un telefon pentru 6 miliarde de oameni“, după cum declara Paul Eremenko. Dar nu preţul este cel care contează, pentru că telefoane ieftine, chiar inteligente, au mai fost lansate. Telefonul modular revoluţionează industria prin capacitatea de a putea fi mereu la zi cu ultimele tehnologii. Acest aspect este cel care îl diferenţiază de orice alt produs lansat până acum.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Cei mai admiraţi antreprenori şi executivi din România răspund

    “Dacă aş fi fost vreodată jurnalist, aş fi încercat mereu să prezint omul, dincolo de eticheta de CEO sau de proprietar al unei firme. Omul este foarte important. Aş încerca să scriu şi să-l încurajez să vorbească nu doar despre afacere, ci şi despre momentele lui de îndoială, despre eşecuri, despre cum a învăţat din eşecuri, despre cum ar face lucrurile diferit dacă ar fi avut mai multă informaţie într-un anumit moment, aş încerca să adâncesc foarte mult dialogul şi înţelegerea.“

    Mesajul lui Vasile Iuga, şeful PricewaterhouseCoopers România şi managing partner al PricewaterhouseCoopers pentru regiunea Europa de Sud-Est, transmis celor mai puternici executivi şi antreprenori în cadrul unei gale CEO Awards din octombrie 2013, venea în contextul unei discuţii despre eşecuri şi lucruri care ar fi putut fi făcute diferit. Iuga, premiat de Business Magazin în cadrul evenimentului, îşi reproşa că în tinereţe a iubit prea mult aviaţia – “unde am investit tot ce am avut mai bun în prima parte a vieţii“ -, deşi, spune el, ar fi trebuit să studieze dreptul, domeniu care i-ar fi asigurat cunoştinţe extrem de utile pentru cariera sa ulterioară. Iuga s-a alăturat PwC în 1991 şi în cei peste 20 de ani de carieră în domeniu a devenit unul dintre veteranii industriei de pe piaţa locală. Iniţial specializat în ingineria de aeronave, el a studiat, abia după venirea la PwC, ştiinţe economice, devenind pe rând auditor financiar, expert contabil şi evaluator. Discuţia despre lecţiile trecutului, învăţături şi lucruri care puteau fi făcute altfel este încă un subiect delicat şi puţin discutat de către reprezentanţii mediului de afaceri din România.

    Cei mai importanţi oameni din business au dat de-a lungul timpului sfaturi din experienţa lor care arată că cel mai important lucru în perioada de creştere şi dezvoltare este să faci alegerile corecte. Liliana Solomon, fost CEO al Vodafone România, spunea la prima ediţie a Meet the CEO (cea mai importantă sursă de poveşti de business) că cel mai important lucru este contextul în care se dezvoltă un tânăr: „La 18 ani ai anumite interese – la 18 mă interesa tenisul, la 25 fizica, la 30 economia. De aceea nu poate să conteze atât de mult ce ai studiat. Contează aplicabilitatea a ceea ce ştii şi ce înţelegi. Am un prieten care spune: dacă te-ai născut prost, poţi să mori prost; dacă te-ai născut deştept, poţi să mori prost. Depinde mult ce faci de-a lungul vieţii – partea intelectuală contează foarte mult: cum eşti educat, la ce şcoli mergi, în ce companii lucrezi“.

    La acelaşi eveniment, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, completa în acelaşi context că o mare influenţă în viitorul unui tânăr o are familia: „Mi se pare foarte important să încep cu educaţia pe care am primit-o, în cei 7 ani de acasă. Eu am crescut într-o famile de clujeni, care ne-a crescut cu nişte principii destul de rigide: responsabilitate, disciplină, să duci bine lucrurile până la capăt. Educaţia este cel mai important lucru pe care ţi-l poate da familia – sunt elemente care reprezintă datele fundamentale ale formării noastre ca personalitate şi caracter. Asta mi-a determinat cariera: ulterior am învăţat economia în România, la facultatea de profil, iar apoi am încercat să înţeleg teoria economică prin studii de drept. Dreptul m-a ajutat foarte mult să înţeleg esenţa economiei, iar apoi mi-am completat educaţia în străinătate, la London Business School, cu un curs de Corporate Finance. Din acel moment s-a conturat cariera mea“.

    Perioada 1990-2000, în care cea mai mare parte a comunităţii de business active astăzi a învăţat pe propria piele primele lecţii ale capitalismului, a fost una de studiat business de la zero, operând cu concepte abstracte precum strategii şi planuri pe termen lung sau reguli şi proceduri interne. Dintre oamenii care au învăţat printre primii business în România au fost aleşi Cei mai admiraţi CEO din România, un demers iniţiat în 2010, care a adus în faţa publicului, de-a lungul celor cinci ediţii, numele recunoscute şi confirmate chiar de către mediul de afaceri. Cei mai admiraţi sunt şi cei pe care mediul de business îi consideră demni de urmat, modele pentru domeniile lor de activitate şi lideri de la care tinerii pot învăţa. „Sfaturi pentru mine tânăr“ urmăreşte să fie o interfaţă de dialog între numele marcante din businessul românesc şi tinerii aflaţi în căutare de valori şi de repere.

    La întrebarea „Ce sfaturi mi-aş da mie însumi/însămi la vârsta de 20 de ani, având cunoştinţele şi experienţa de astăzi?“ au răspuns Florin Talpeş, proprietar al Bitdefender, Raul Ciurtin, proprietar al Albalact, Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, Dan Şucu, proprietar al Mobexpert, Mihai Marcu, acţionar majoritar al MedLife, Dragoş Petrescu, CEO al Trotter Prim, Wargha Enayati, fondator al Regina Maria, Elena Cremenescu, fondatoarea mărcii de cosmetice Elmiplant, Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi România, Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast, şi Mircea Turdean, director general al Farmec.

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.