Tag: gasire

  • Colecţia de o mie de ani

    Printre tablouri, sculpturi sau bijuterii îşi face loc în programul licitaţiilor o colecţie rară de porţelanuri chinezeşti, pe care casa Sotheby’s o va scoate la vânzare în aprilie la Hong Kong, scrie The Guardian. Colecţia, care i-a aparţinut unui membru al unei importante familii de fabricanţi de articole de sticlă din Marea Britanie, Roger Pilkington,  este formată din piese confecţionate de-a lungul a o mie de ani, datând din timpul dinastiilor Tang (cele mai vechi), Ming sau Qing (cele mai recente).

    Mare parte dintre acestea sunt foarte greu de găsit în ziua de azi, motiv pentru care Sotheby’s se aşteaptă ca vânzarea celor 100 de piese din colecţia Pilkington să se facă pentru circa 20 de milioane de lire sterline, plătite în special de colecţionari chinezi care doresc să readucă în ţară elemente reprezentative pentru istoria acesteia.

  • Românul care a luat cu asalt toate reţelele de socializare din lume. Ilustraţiile sale au devenit celebre şi sunt cel mai tare trend de pe Internet

    Una dintre senzaţiile internetului din ultima vreme vine din partea unui român, Eugeniu Croitoru, care a luat cu asalt toate site-urile după ce ilustraţiile sale cu ”Bill”, care arată ”modul corect” în care ar trebui abordate anumite situaţii, au ajuns virale pe reţelele de socializare, potrivit BBC.

    ”Be like Bill” (Fii ca Bill) este numele ilustraţiei, iar aceasta prezintă zeci de situaţii cu care ne confruntăm zi de zi, abordate însă greşit de cei mai mulţi oameni. Este vorba despre ”eticheta” modernă şi despre ceea ce trebuie făcut în anumite situaţii, atât mondene cât şi de conduită pe Internet.

    Bill este însă mult prea ”politicos” în ilustraţiile sale să îţi spună direct ce trebuie să faci. În schimb, românul a găsit o soluţie ingenioasă să dea un exemplu prin ”felului lui Bill de-a fi”. Totuşi, mesajul ilustraţiilor este foarte clar şi amuzant”. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea tinerei de 27 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 27 de ani, a plecat din România în urmă cu patru ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • Avancronică 2016: ce filme vrem să vedem în acest an

    Deadpool este cel mai nou personaj lansat de Marvel şi, în acelaşi timp, unul dintre cele două filme ale studioului care ajung pe această listă. Avându-l pe Ryan Reynolds în rolul principal, Deadpool pare mai mult o parodie decât un film de acţiune, dar acest lucru se poate dovedi unul pozitiv. Luând în calcul numărul mare de supereroi şi alte personaje similare care au luat faţa box office-ului în ultimii ani, o abordare mai degajată se poate dovedi inspirată. Filmul este regizat de Tim Miller (Scott Pilgrim vs. the World) şi îi are în rolurile principale pe Reynolds (Green Lantern, Buried), Gina Carano (Haywire, Fast & Furious 6) şi Morena Baccarin (V, Serenity, Spy). Deadpool va ajunge pe marile ecrane la jumătatea lunii februarie.

     După succesul uriaş înregistrat de Star Wars: The Force Awakens, este de aşteptat ca şi primul spin-off al seriei să atragă destul de mulţi spectatori în sălile de cinema. Rogue One: A Star Wars story spune povestea unui grup de rebeli care încearcă să fure planurile de construcţie ale Death Star, acţiunea petrecându-se între episoadele III şi IV ale seriei. Personaje îndrăgite precum Han Solo sau Luke Skywalker nu vor apărea în film, pentru că cei de la Disney au decis să nu dezvolte legături între aceste filme şi episoadele care vor urma. Decizia este una corectă, dacă luăm în calcul faptul că poziţionarea în timp este una complet diferită. Filmul, care debutează pe marile ecrane pe 16 decembrie, este regizat de Gareth Edwards (Godzilla, Monsters) şi îi are în rolurile principale pe Felicity Jones (The Theory of Everything, True Story), Mads Mikkelsen (Casino Royale, The Hunt, Hannibal) şi Alan Tudyk (I, Robot, Frozen).

    Batman vs. Superman: Dawn of Justice reprezintă încercarea celor de la DC Entertainment de a răspunde succesului înregistrat în ultimii ani de studiourile Marvel. DC aruncă în luptă cele mai de succes personaje şi actori pe măsură: Ben Affleck, Henry Cavill, Amy Adams, Jesse Eisenberg sau Jeremy Irons sunt doar câteva dintre numele importante care ar trebui să aducă mulţi bani în conturile companiei. Filmul este regizat de Zack Snyder (300, Man of Steel, Sucker Punch) iar la scenariu a contribuit şi David S. Goyer, cunoscut pentru munca excelentă realizată alături de Nolan la seria Batman. Batman vs. Superman: Dawn of Justice are premiera mondială pe 25 martie.

    Silence, cel mai nou film al lui Martin Scorsese, spune povestea a doi călugări iezuiţi care călătoresc în Japonia pentru a transmite învăţăturile creştinismului. Odată ajunşi, au parte de un tratament extrem de violent. Scenariul filmului este bazat pe cartea scrisă de Shusaku Endo, iar lista de actori este una impresionantă: Liam Neeson (Lista lui Schindler, Batman Begins, Taken), Adam Driver (Star Wars: The Force Awakens, Girls) şi Andrew Garfield (The Social Network, The Imaginarium of Doctor Parnassus). Data exactă a lansării nu a fost încă anunţată.

    Dacă faceţi parte din cei care s-au bucurat atunci când seria Harry Potter a luat sfârşit, anul 2016 v-a pregătit o mare surpriză: „Fantastic Beasts and where to find them“ este cea mai recentă carte semnatş de J.K. Rowling, iar producătorii de la Holywood s-au grăbit să o ecranizeze. Producţia poartă acelaşi nume şi este regizată de David Yates, cel care a semnat ultimele patru episoade din saga tânărului vrăjitor de la Hogwarts. Acţiunea filmului se desfăşoară cu 70 de ani înainte de evenimentele din Harry Potter, în cadrul unei comunităţi secrete de vrăjitori din New York. Distribuţia îi include pe Eddie Redmayne, câştigător anul trecut al premiului Oscar pentru cel mai bun actor (The Theory of Everything, Les Miserables), Ezra Miller (We need to talk about Kevin, The Perks of being a wallflower) şi Colin Farrell (Total Recall, In Bruges). Fantastic Beasts and where to find them va avea premiera pe 18 noiembrie.

  • Cum să donezi 1 miliard de dolari

    În prezent pe glob se află 1826 de miliardari în dolari, iar mulţi dintre ei şi-au întors privirea înspre filantropie, dar se pare că este mai dificil să donezi o parte din avere decât ar părea la prima vedere, scrie Financial Times.

    În urmă cu câteva săptămâni Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a devenit pentru prima oară tătic şi a împărtăşit acest moment pe reţeua socială. În plus, el a anunţat că-şi va dona 99% din averea sa către diferite cauze. Acest lucru a stărnit opinii şi dezbateri, în special în SUA, unde  filantropia a devenit o tradiţie a celor bogaţi. În prezent, societăţile încearcă să găsească echilibrul perfect între încurajarea filantropiei şi impozitarea averilor de către stat, pentru redistribuire.

    Însă pentru un filantrop în devenire apar următoarele probeleme: către ce organizaţii să doneze banii, către ce cauze, cât de rapid şi în ce fel să-şi doneze banii, la ce structuri legale ar trebui să apeleze. Până la urmă nu este chiar uşor să donezi 1 miliard de dolari.

    Chuck Feeney, fondatorul Duty Free Shoppers, este unul dintre cei mai cunoscuţi filantropi din lumea modernă. În 1984 şi-a transferat dreptul de proprietate al companiei către o fundaţie şi a impus ca toată averea sa să fie donată până în 2020. Astfel Feeney face parte dintre oamenii care preferă să doneze cât timp sunt în viaţă şi nu după moarte. Un astfel de model este opus celui tradiţional prin care miliardari pun bazele unor fundaţii prin care donează o parte din veniturile companiei de-a lungul anilor. Fundaţiile stabilite de oameni de afaceri precum Rockefeller, Henry Ford sau Andrew Mellon încă sunt printre cele mai mari fundaţii filantropice din lume, deşi fondatorii acestora au murit de mult timp. Feeney a înfiinţat The Atlantic Philanthropies în 1982, una dintre cele mai mari fundaţii private din lume, cu care sprijină diferite cauze, de la educaţie, ştiinţă şi sănătate până la respectarea drepturilor civile de-a lungul a mai multor ţări, precum Statele Unite, Australia, Vietman sau Irlanda. În ultimii 30 de ani, prin intermediul organizaţiei Feeney a donat 6,2 miliarde de dolari către diferite cauze.

    Pe lângă faptul că acest model de a face donaţii este mai “fun” potrivit lui Feeney, acest model îi oferă o satisfacţie celui care donează banii deoarece acesta poate vedea efectele donaţiei.
    În plus, unele probleme necesită finanţare imediată – problemele din mediu înconjurător pentru care trebuie găsită o soluţie cât mai rapid până nu este prea tărziu.

    Rămâne problema „unde îmi trimit banii?” Averea poate fi redirecţionată către cauze generale precum Mark Zuckerber care vrea „să avanseze potenţialul uman şi să promoveze egalitatea în rândul tuturor copiilor” sau către un scop precis. Dustin Moskovitz, co-fondator Facebook, a finanţat GiveWell, organizaţie condusă de foşti analişti, astfel încât să poată cuantifica cele mai eficiente tipuri de filantropie. Un alt investor Facebook şi-a redirecţionat atenţia către bătălia împotriva cancerului, investind în imunoterapie.

    Alţi filantropi s-au orientat către politică. Paul Singer, fondatorul Elliot Management, a declarat pentru Financial Times că un filantropist trebuie să se folosească de toate instrumentele care-i stau la îndemână pentru a realiza schimbarea dorită, chiar şi intrarea în politică, cum a făcut şi Singer când a miliatat pentru drepturile homosexualilor. John Paulson, managerul unui fond de hedging, a decis să doneze 400 de milioane de dolari către universitatea unde a studiat. Un mod mai puţin controversat de a dona.

    Schimbarea la nivel de sistem este un obiectiv al multor filantropi de azi – este mai la modă decât construirea de spitale sau de finanţarea  unor muzee – dar acestă schimbare este dificilă de realizat. Iar de multe ori este nevoie de implicarea în politică. Pentru a realiza ceva, de multe ori, este necesară atragerea atenţei publicului, dar şi a politicienilor asupra problemei în cauză.
    Bill Gates  nu este doar unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, ci şi unul dintre cei care sunt dispuşi să-şi doneze averea către îmbunătăţirea umanităţii. Chiar şi Warren Buffet a fost impresionat de fundaţia lui Gates prin care a decis să doneze.

    Pierre Omidyar, fondatorul eBay, a refuzat modelul tradiţional de filantropie şi a renunţat la fundaţiile de caritate. El a decis să înfiinţeze Omiday Network, o societate cu răspundere limitată, fără privilegii fiscale, dar şi fără restricţii. Mai mulţi oameni i-au urmat exemplul printre care Laurene Powell Jobs şi, mai recent, Mark Zuckerberg. Pe scurt, Omidyar Network este o companie care investeşte în organizaţii non-profit, dar şi companii  pro-profit care prin produsele sau serviciile oferite îmbunătăţesc lumea.

    Rămâne de văzut care dintre metodele de filantropie sunt mai eficiente şi ce o să facă tinerii miliardari cu averile lor.

  • Un copil de 9 ani câştigă anual un milion de dolari de acasă. Părinţii lui au renunţat să mai muncească

    Evan este un tânăr de 9 ani care petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru Youtube. Nu pare nimic ieşit din comun, însă canalul său, EvanTube, generează venituri de peste un milion de dolari anual.

    EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: tânărul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute, relatează Business Insider.

    În multe dintre videoclipurile sale, Evan o are alături pe sora sa, Jillian. Tatăl său, Jared, este cel care filmează şi apoi editează clipurile care urmează să fie postate online.

    Tatăl lui Evan, Jared, a declarat că a angajat o echipă care să se ocupe de vânzarea anunţurilor publicitare şi negocierea cu nume importante din industria jucăriilor. În scopuri de marketing, s-a decis ca Evan să folosească trei conturi de Youtube: EvanTubeHD, EvanTubeRaw şi EvanTubeGaming. Cei de la Newsweek au scris că tânărul câştigă peste 1,3 milioane de dolari pe an prin vânzărea reclamelor pe canalul de Youtube.

    Evan nu este primul tânăr care a găsit celebritatea pe internet. Michelle Phan este una dintre cele mai cunoscute figuri de pe Youtube, alături de Pewdiepie, Bethany Mota sau Nash Grier. Ea publică zilnic clipuri în care prezintă probleme legate de makeup, modă sau frumuseţe, ajungând la peste un miliard de vizualizări. În scurt timp, tânăra a ajuns la peste cinci milioane de abonaţi, atrăgând atenţia presei din Statele Unite. Phan a apărut în numeroase reviste, precum Seventeen, The Sun Sentinel, NYLON sau Forbes.

    Prin plasarea de produse, ea a reuşit să câştige sume impresionante, având o avere estimată la peste 4 milioane de dolari. Ea a semnat deasemenea un contract de promovare a anumitor produse Lancome.

  • Românul desemnat antreprenorul anului în Italia. A construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al conaţionalilor

    Florin Simon, singurul român desemnat antreprenorul străin al anului în Italia, face parte din primele generaţii de emigranţi care au luat drumul Vestului în anii ’90. În două decenii, a construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al românilor din Italia.

    “Aveţi de mers 10 staţii cu metroul, 16 staţii cu autobuzul şi 200 de metri pe jos“ – aşa au sunat indicaţiile pe care le-am primit la telefon pentru a ajunge din centrul Romei până la depozitul lui Florin Simon, antreprenorul numit în urmă aproximativ trei ani omul de afaceri al anului în Italia, singurul premiu acordat antreprenorilor imigranţi din Italia, de compania de transfer de bani MoneyGram.

    Sosit în Peninsulă în urmă cu 18 ani, Florin Simon a pus bazele unei companii de import şi distribuţie de produse fabricate în România care ajung la românii răspândiţi în toată Italia. Afacerea totalizează în prezent venituri de 16 milioane de euro şi are 50 de angajaţi, toţi români. Denumită simbolic Roma..nia SRL, compania lui Simon a îndeplinit toate cele cinci criterii pentru câştigarea titlului de „cel mai bun antreprenor“: creştere, număr de angajaţi, inovaţie, tineri antreprenori şi responsabilitate socială.

    În drum spre depozitul lui Florin Simon, semnele că te apropii de o mică Românie sunt evidente de la staţia de metrou Rebibbia, în nordul Romei, unde vezi la tot pasul afişe cu apartamente de închiriat în limba română. Depozitul, întins pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, se află într-o zonă industrială din Roma, poartă în poartă cu un depozit al producătorului italian de cafea Lavazza, departe de Forul Roman, de Vatican şi, în general, de ochii turiştilor. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, Florin Simon a fost bucuros să acorde un interviu între două întâlniri de afaceri şi a fost încântat să răsfoiască o revistă Business Magazin în care a găsit întâmplător şi povestea antreprenorială a lui Adrian Gârmacea, fondatorul Electric Plus şi al brandului Barrier, originar, la fel ca şi el, din zona Moldovei. Sunt prieteni şi, potrivit lui Simon, se gândeau chiar să colaboreze, dar afacerea românului stabilit în Italia se concentrează deocamdată exclusiv pe produsele alimentare.

    „Povestea mea este lungă, aş putea spune că poate fi cuprinsă într-o carte“, şi-a început Simon discursul presărat cu oftaturi dese şi zâmbete modeste. Începe cu concluziile: a sosit singur la Roma în 1996, la 26 de ani, dar acum alături de el se află părinţii săi, soţia sa, Monica, fără de care spune că nu şi-ar fi putut construi afacerea, şi cei doi copii, unul în vârstă de 19 ani, student la Economie şi Management în Roma, şi un băieţel de 12 ani, elev pasionat de fotbal.

    Spiritul antreprenorial al lui Simon a început să se manifeste când avea puţin peste 20 de ani, în Bacău: „Făceam tot comerţ, adică luam de aici – vindeam acolo, vindeam nişte măsuţe găsite prin târgurile la care mergeam zilnic: la Roznov, la Târgu-Frumos, la Bucureşti“. Şi-a încercat apoi norocul cu un bar şi, pentru că lucrurile nu mergeau bine, a decis să plece în Italia cu gândul de a economisi banii de care afacerile lui aveau nevoie ca să funcţioneze. „Am venit în Italia pentru că aveam aici o rudă îndepărtată care mi-a spus că îmi poate oferi un pat. Era bun şi acesta, nu am fost nevoit să dorm pe sub poduri sau prin vagoane, cum s-a întâmplat cu alţi conaţionali“, îşi aminteşte Simon.

    Cele patru luni care au urmat au fost însă printre cele mai grele din viaţa sa: posturile erau blocate, mai ales în domeniul construcţiilor, din cauza Mani Pulite, una dintre cele mai vaste operaţiuni anticorupţie din Europa Occidentală postbelică, în care a fost dezvăluită lumea afacerilor murdare din spatele sistemului politic italian. După patru luni a reuşit să îşi găsească un loc de muncă pe un şantier, tot prin intermediul unei cunoştinţe. „Ţin minte că eram foarte descurajat şi aş fi vrut să mă întorc“, spune Simon. Dar nu se putea întoarce din cauza unui împrumut de 1.000 de dolari pe care trebuia să îl returneze cu dobândă. „Momentele în care vii sunt foarte grele, te gândeşti numai la familie şi îţi spui «Ce bine era acasă!».“ A început să lucreze ca salahor (ajutor de zidar – n.r.), muncă ce îi asigura un câştig zilnic ce echivalează astăzi cu suma de 25 de euro. „Era o experienţă nouă şi nu îmi plăcea, niciodată nu m-am gândit că o să lucrez în construcţii, nici nu mă uitam la domeniul acesta când eram în România.“

    Spera însă să strângă 10.000 de dolari într-un an, cu care să se întoarcă în România şi să îşi continue afacerile. După un an însă, a realizat că nu reuşeşte să economisească nici măcar suma pe care o împrumutase din cauza cheltuielilor pe chirie şi hrană. „După un an de zile începusem să mă obişnuiesc şi să îmi dau seama că, dacă nu ştiu chiar nimic, o să rămân salahor toată viaţa, iar visurile mele nu se vor putea adeveri niciodată“, rememorează el momentul când a conştientizat că s-ar putea să stea în Italia mai mult decât îşi propusese. I-a venit astfel ideea de a-şi face o firmă de renovări, la modă la vremea aceea în Peninsulă. Pentru a face acest lucru, trebuia să cunoască meseria, astfel că a început să se implice tot mai mult în activităţile firmei de construcţii în care era angajat.

    Ulterior s-a angajat într-o altă firmă, nişată pe ceea ce îşi dorea el să facă – rigips, pereţi falşi, tavane – , iar după trei ani consideră că „a început să înveţe“. O altă problemă de care s-a lovit în întemeierea unei firme era însă lipsa documentelor care să îi asigure şederea legală în ţară. „Mă gândeam că niciodată nu o să mă pot realiza. Italia era o ţară care nu îţi oferea prea multe şi trebuia să răzbaţi singur.“ A reuşit să îşi facă documentele în anul 2000, datorită soţiei. Sosită şi ea în Italia la un an după soţul său, a început să lucreze în cadrul unor familii care au ajutat-o să îşi facă documentele mult mai repede şi astfel au intrat amândoi în legalitate.

  • Un primar irlandez, despre vizita din România: „M-am simtit ca un idiot pentru ca m-am asteptat la ce e mai rau”

    Andrew McGuinness este fostul primar al orasului Kilkenny din Irlanda, si de curand a vizitat Romania. Acesta nu a stat la un hotel, ci acasa la niste romani care lucreaza de multi ani in orasul unde a fost primar. Irlandezul spune ca s-a simtit „ca un idiot”, pentru ca s-a asteptat la ce e mai rau inainte sa ne calce pragul, potrivit stireazilei.ro.

    ”Primarul” a venit in Romania ca muzician invitat la Festivalul Celtic, care a avut loc in perioada 26-28 iunie in orasul Beclean. Si se astepta sa gaseasca numai blocuri comuniste. Fostul edil care si-a terminat mandatul cu doar cateva zile inainte sa vina in Romania a profitat excursie si aflandu-se la doi pasi de Cluj-Napoca a participat la concertul The Prodigy.

    “Acele blocuri comuniste sunt inconjurate de cladiri cu cea mai frumoasa arhitectura romaneasca si ungureasca, care combina elemente romantice cu cele neoclasice. Cand treci pe langa aceste cladiri si vezi cum orasele sunt inconjurate cu intinderi de iarba si munti care-ti taie rasuflare si pe care le gasesti cu greu aici, realizezi ca Romania pe care ezitai sa o vizitezi nu seamana cu ce ai gasit”, a spus Andrew McGuinness.

    „M-am simtit ca un idiot pentru ca m-am asteptat la ce e mai rau. Romania este o tara minunata plina de istorie, cultura, mancare delicioasa si cel mai important, cu cei mai prietenosi oameni pe care i-am intalnit”, a conchis irlandezul.

     

  • Un fost corporatist şi un publicitar au creat de la zero propria marcă de bere 100% românească

    Tulceana, Parâng sau Arădeana sunt doar câteva dintre mărcile care au rămas doar cu numele în istoria berii româneşti. Un fost angajat de corporaţie şi un publicitar speră să revitalizeze tradiţia producţiei de bere în micile fabrici locale şi să îşi facă loc printre giganţii care domină piaţa.

    „Ne-am identificat cu zăganul, o pasăre vânată până la dispariţie, atât datorită proximităţii de vârful Zăganu, unde se află microberăria, cât şi printr-o paralelă cu faptul că fabricile mici de bere din România au dispărut asemenea zăganului“, descriu Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în aceasta şi au ajuns la break-even după un an, ajungând să îşi aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată şi etichetată manual în 120 de spaţii.

    Microberăria aflată la poalele munţilor din Măneciu-Ungureni, cu o capacitate anuală de producţie de 4.000 de hectolitri, este „o picătură în oceanul berii de pe piaţa locală de 16 milioane de hectolitri“, după cum observă cei doi antreprenori.  Ideea „năstruşnică“, după cum le place să spună, de a începe o astfel de afacere le-a venit din dorinţa de a se lansa în antreprenoriat, cu un produs pe gustul lor, fără să aibă până în acel moment tangenţe cu producţia berii. Laurenţiu Bănescu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice în 2001 şi, după absolvire, a lucrat vreme de zece ani pentru mai multe companii multinaţionale printre care Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Tuborg.

    Alexandru Geamănu a studiat în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Nu a profesat niciodată însă în domeniu şi şi-a construit cariera în publicitate, în BTL, în agenţii precum D’Arcy, Saatchi & Saatchi, Mercury şi Odyssey. „Cred că a fost o combinaţie de timing foarte bun cu noroc şi perseverenţă“, descriu ei momentul când s-au hotărât să înceapă antreprenoriatul. De la prima discuţie, din decembrie 2012, a durat aproape un an până să vândă prima bere produsă în Fabrica de Bere Bună. Au căutat iniţial fabrici de bere din străinătate pe care să le aducă în România, dar costurile prea mari i-au îndemnat să îşi îndrepte atenţia spre piaţa locală.

    Au găsit astfel fabrica de bere închisă, după ce îşi încetase producţia în urma unui faliment, şi aflată în conservare la poalele vârfului Zăganu (Carpaţii Orientali), aproape de staţiunea Cheia. Au descoperit pe parcurs că nu era foarte bine conservată, dar au reuşit să depăşească problemele echipamentelor, iar achiziţia şi modernizarea fabricii i-au costat aproximativ 250.000 de euro, parte fonduri proprii, iar restul, finanţare de la bănci. Primul pas în dezvoltarea afacerii a fost găsirea unui nume reprezentativ pentru berea lor, autentic şi românesc. „A fost un brainstorming intens, în care am trecut prin cel puţin 50 de nume, care mai de care mai neaoşe, iar în cele din urmă am ales să ne întoarcem la origini, la masivul Zăganu“, spun cei doi antreprenori. Au început producţia în extrasezon, în luna octombrie 2013, cu volume mici, din cauza autorizaţiei de a vinde berea primite după sezonul de vară, şi au reuşit să se apropie, în lunile de vară, de aproximativ 50% din capacitatea de producţie. În restul anului, produc la aproximativ 20% din capacitatea fabricii, îmbuteliind doar la cerere.

    Conceptul de „microberărie“ abia începe să fie folosit în România, dar este foarte dezvoltat în Statele Unite ale Americii, unde cele peste 3.500 de microberării deţin o cotă de piaţă de circa 22%, potrivit lui Geamănu. Mai aproape, la nivel european, celebrele abaţii belgiene sau berării germane ţin capul de afiş în acest tip de industrie, chiar dacă, la scurt timp după Revoluţie, piaţa avea potenţial şi în România. „Dacă la începutul anilor ’90 în România erau active 125 de fabrici de bere, astăzi mai sunt sub 20. Mai mult decât atât, în urmă cu câteva zeci de ani, fiecare zonă a României avea berea ei şi un motiv de mândrie locală – Tulceana, Parâng, Arădeana, Caraş, Orădeana sau Sarmis. Credem că numele este reprezentativ pentru ceea ce vrem noi să facem: să ajutăm la revitalizarea unei industrii cândva înfloritoare în România – producţia de bere locală, independentă“, spun cei doi. Potrivit lor, existau cam trei astfel de berării în fiecare judeţ, iar oamenii ţineau la un „patriotism local“, de a bea tipul de bere specific zonei în care se aflau.