BusinessMagazin

Tag: firme

  • Ce s-a ales de „băieţii deştepţi“ de la Hidroelectrica: afacerile s-au prăbuşit, iar unele firme s-au dizolvat. Una dintre ligile secrete de business, pe cale de dispariţie

    Din gladiatorii comerţului cu energie, primii „băieţi deştepţi“ din domeniu au devenit nişte umbre. Hidroelectrica se pregăteşte să iasă din insolvenţă şi speră să se listeze cât mai repede pe bursă.

    De la începutul anilor 2000, sub protec­ţia fiecărei guvernări, s-a creat unul dintre cele mai exclusiviste cluburi de business de pe piaţa lo­cală, firme cu puternice conexiuni politice ajungând să domine comerţul cu energie.

    În timp ce din spatele monitoarelor se făceau sute de milioane de euro, statul îşi împingea pe mar­ginea prăpastiei cel mai valoros activ, Hidroelectrica. La mai bine de zece ani după ce fos­tul preşedinte Traian Băsescu a lansat una din­tre sintagmele care l-au consacrat, primii „băieţi deştepţi“ din energie au devenit o umbră în mediul de business. Cu toate acestea, cei mai buni ani ai traderilor de energie au fost chiar în man­datul fostului preşedinte. De cealaltă parte, din insolvenţă încă, Hidroelectrica anunţă pentru anul acesta un profit brut record de 1,3 miliarde de lei.

    Astfel, fără accesul direct la cea mai ieftină energie din ţară, traderii care au avut privilegiul de a avea contracte de sute de milioane de euro cu Hidroelectrica s-au dizolvat, alţii s-au transformat în businessuri cu alte obiecte de activitate, unii au avut anul trecut rulaje zero, iar alţii au avut scăderi de business de neimaginat în perioada 2011, ultimul an complet de achiziţii hidro, şi 2015.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Idee de afacere: haine cu chirie

    O soluţie la care apelează, de regulă, cei care caută ţinute deosebite de ocazie începe să devină tot mai folosită de cei care caută articole vestimentare de zi cu zi: închiriatul de haine. Cum multă lume nu dispune de spaţiul necesar păstrării unei garderobe foarte cuprinzătoare sau nu doreşte să cumpere haine pe care să le poarte foarte rar şi nici să umble mai tot timpul îmbrăcată cu acelaşi lucruri ori vrea să vadă dacă un anumit stil sau accesoriu i se potriveşte, au apărut o serie de firme care le oferă celor care apelează la serviciile lor posibilitatea de a închiria ce le trebuie, scrie Wall Street Journal.

    Printre aceste firme, ale căror servicii sunt disponibile online, se numără Rent the Runway, la care se pot selecta articole pe baza unor criterii de culoare, mărime sau vârstă, Gwynnie Bee, unde clientele au posibilitatea alcătuirii unei liste de 25 de articole de toată ziua sau de weekend din care să le marcheze pe cele preferate, Le Tote, unde clientele trebuie să răspundă la un chestionar şi să creeze o listă cu hainele şi accesoriile dorite, după care un specialist alege trei piese de îmbrăcăminte şi două accesorii, care le vor fi trimise după ce-şi dau aprobarea, ori The Ms. Collection, unde însă nu se pot alege produsele de închiriat, ele fiind selectate de un specialist pe baza profilului solicitantei.

    Aceste servicii funcţionează pe bază de abonament lunar. Un alt serviciu este Armarium, care oferă spre închiriere haine şi accesorii de la mari creatori de modă sau vintage şi, spre deosebire de celelalte, nu funcţionează pe baza unui abonament lunar, ci percepe o taxă de până la 20% din preţul de magazin al produsului închiriat pentru patru zile, plus taxe de expediţie şi pentru eventuale stricăciuni produse acestuia. 

  • Mobilitate cu chirie

    În primele trei luni ale acestui an, din cele peste 23.000 de autoturisme şi utilitare uşoare vândute, peste 2.600 au mers către flotele închiriate ulterior de companiile de leasing operaţional, cu aproximativ 500 de unităţi mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

    „Piaţa de leasing operaţional la sfârşitul primului trimestru al anului a consemnat o creştere de 13% faţă de primul trimestru al anului trecut, ceea ce confirmă trendul pozitiv pe care îl estimam la începutul anului. Datele macroeconomice foarte încurajatoare şi în special creşterea consistentă a consumului ne pot da motive să credem că volumul total de maşini în leasing operaţional poate creşte chiar şi peste nivelul de 60.000 de unităţi“, a spus Dan Boiangiu, general manager al Arval România, una dintre cele mai mari firme de leasing operaţional de pe piaţa locală.

    Flota Arval la sfârşitul anului 2015 a ajuns la 7.658 de autovehicule în administrare, ceea ce înseamnă 15% mai mult faţă de perioada similară de la finalul anului 2014. „Creşterea flotei este cel mai important criteriu de performanţă pentru noi, criteriu pe care îl urmărim cu precădere, atât la nivelul companiei, cât şi la nivelul asociaţiei profesionale (Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional, ASLO – n.red.). Ca urmare, la nivelul flotei totale în administrare, creşterea de 15% din anul 2015 ne-a adus un avans cu 1,2 puncte procentuale în termeni de cotă de piaţă, până la 14%“, explică Dan Boiangiu.

    În primul trimestru al acestui an, flota Arval a înregistrat o creştere de 13% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce o situează, potrivit oficialilor companiei, pe locul secund în topul celor mai mari jucători din domeniu, după Leaseplan. „La nivelul cifrelor centralizate de ALSO, în segmentul de leasing operaţional full service, Arval deţine o cotă de piaţă de 18%“, a spus Dan Boiangiu. Cei mai mari trei clienţi ai Arval provin din zona de telecomunicaţii, energie şi agricultură.

    Numărul total de vehicule cumpărate şi înmatriculate de Arval pe parcursul anului 2015 a fost de aproape 2.000 de vehicule, echivalentul a 15% din totalul vehiculelor înmatriculate la nivelul pieţei de leasing operaţional. Acest procent a crescut la peste 20% in primul trimestru al anului 2016.

    Dincolo de achiziţii şi închirieri, compania şi vinde mai departe maşinile ale căror contracte s-au încheiat. Anul trecut Arval a vândut 1.200 de astfel de maşini prin intermediul platformei  sale online, în care sunt înregistraţi peste 500 de dealeri auto, atât din afară cât şi din afară.

    „Proporţia vehiculelor uzate exportate a fost foarte mică, piaţa locală arătând un apetit crescut pentru maşini second-hand bine întreţinute şi cu un istoric transparent al reparaţiilor. Pentru anul 2016 aşteptăm un volum cu 25% mai mare al vehiculelor uzate care vor fi tranzacţionate prin platforma noastră de remarketing“, a spus Dan Boiangiu.
    Valoarea medie a vehiculelor active în parcul Arval este de aproximativ 13.500 euro fără TVA. „În flota Arval există vehicule de toate categoriile, începând cu vehicule mai ieftine din clasa mică sau chiar mini, până la vehicule utilitare sau vehicule premium, mult mai scumpe.“

    Vehiculele din portofoliul constructorilor premium au o cotă  de sub zece procente din totalul flotei operate de Arval, însă directorul companiei spune că tendinţa este ca acest procent să crească, având în vedere că Arval promovează selecţia vehiculelor pe criteriul TCO (Total Cost of Ownership) şi nu pe criteriul preţului. „În acest fel, putem constata că de multe ori un vehicul din gama premium, chiar dacă are un preţ mai mare de achiziţie, poate genera un TCO mai mic pe anumite cicluri de utilizare.“

    În opinia lui, principala provocare din acest an va rămâne extinderea flotei totale, care să depăşească pragul 8.400 de maşini.

  • Câţi bani fac românii din chioşcurile de cartier

    Dacă vrei să îţi cumperi ceva de mâncare, o sticlă de apă, ţigări sau răcoritoare mergem la magazinul de la colţ. În Occident îţi este aproape imposibil să găseşti aşa ceva, mai ales seara sau în timpul nopţii. În ciuda expansiunii agresive a multinaţionalelor de profil în România, buticurile de cartier continuă să reziste şi să facă afaceri la un nivel semnificativ, arată o analiză KeysFin.

    Potrivit datelor de la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor, în România erau înregistrate, în 2014, 15.122 de firme cu sediu unic şi care activează în comerţul cu alimente, băuturi, chioşcuri şi standuri. Buticurile au derulat în 2014 afaceri de 2,12 miliarde de lei.

    Statistica arată că cele mai multe astfel de business-uri erau înregistrate în judeţele din Regiunea de Sud-Muntenia (2878), urmate de cel din Sud-Est (2648), Sud-Vest Oltenia (2099) şi Bucureşti-Ilfov (1916 unităţi).  Totuşi, sectorul comerţului tradiţional începe să piardă teren încet, dar sigur. Numărul buticurilor de cartier a scăzut, în 2011-2014, de la 16.885 la 15.112 în 2014. Cifra totală de afaceri a acestor firme a scăzut, de asemenea, de la 2,85 miliarde lei în 2011 la 2,12 miliarde lei în 2014.

    În acelaşi timp, numărul firmelor cu activitate în comerţul cu alimente, băuturi, chioşcuri şi standuri, care au sedii secundare (adică mai multe puncte de lucru – in genul reţelelor Carrefour Express sau Mega Image), a crescut spectaculos în ultimii ani, de la 33.287 de firme în 2011 la 37.587 în 2014, ultimul an pentru care există statistici finale.

    Potrivit analiştilor, prezenţa unui număr semnificativ de chioşcuri mai ales în mediul rural are legătură, în principal, cu existenţa unui lanţ de aprovizionare adaptat condiţiilor economico-geografice.

    “Sunt zone întregi din ţară neacoperite de reţelele mari, din cauza drumurilor proaste, investiţiilor reduse în logistica necesară şi, nu în ultimul rând, concurenţei acerbe făcute de buticari. Aceştia au încă un cuvânt greu de spus pentru că, dincolo de proximitate, reuşesc să îşi optimizeze foarte bine costurile şi implicit preţurile şi, în plus, oferă servicii pe care supermarketurile nu le pot asigura, cum ar fi plata la salariu sau pensie, cunoscută sub numele de plată pe caiet”, au explicat analiştii.

    Potrivit unui studio recent realizat de GfK România, retailul modern a atins o cotă de piaţă record, de 60%, în primul trimestru al anului 2016. Hipermarketurile înregistrează cea mai mare rată de creştere dintre toate canalele. Acestea câştigă mai bine de un punct procentual, până la 29% cotă de piaţă datorită creşterii valorii coşului de cumpărături.

    În afară de coşuri mai mari de cumpărături pentru fiecare vizită, supermarket-urile sunt vizitate de mai multe gospodării şi ajung la 17% cotă de piaţă. Discounterii arată o traiectorie diferită de creştere, reuşind să crească şi frecvenţa de cumpărare.

    Cu toate acestea, mâncăm mult şi prost. România este pe locul trei în Europa în clasamentul supraponderalilor, potrivit datelor de la Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon. Şi tot pe locul 3 la nivel european suntem la capitolul deceselor cauzate de boli cardiovasculare, dupa Bulgaria şi Ucraina.

    Potrivit Institututului Naţional de Statistică, mai mult de 40% din veniturile românilor se duc pe mâncare.

    “Obiceiurile de consum sunt, bineînţeles, influenţate de situaţia financiară precară în care se află majoritatea populaţiei”, afirmă experţii KeysFin.

    “Mâncarea junk este în prim-plan, se promovează la orice colţ de stradă iar statul asistă tacit la acest fenomen pentru că, la fel ca în cazul scumpirii carburanţilor, câştigă pe moment. Pe termen lung, pierdem cu toţii”, avertizează aceştia.

  • Cine sunt românii care fac afaceri de acasă

    Potrivit unei analize KeysFin, peste 100.000 de firme din totalul de 550.000 de companii active din România îşi au sediul social la aceeaşi adresă cu a administratorului sau a unuia dintre acţionari.

    “Din estimările noastre, realizate prin sondaj, cele mai multe firme au doar sediul social acasă la cei în cauză, fără să desfăşoare activitate, astfel că nu vor fi impozitate suplimentar. Acesta este şi motivul numărului mare de declaraţii depuse până acum”,au precizat analiştii KeysFin. 

    Cele mai multe firme sunt în Bucureşti. 23.523 (19%) dintre cele 122.052 de firme active din Capitală au sediul acasă la patron, acţionar sau administrator. Urmează Clujul, cu 7039 societăţi din totalul de 30.597 (23%), Constanţa cu 4988 din 22.220 (22%) şi Braşovul cu 4270 din totalul de 19145 firme active (22,3%).

    Iar cea mai mare pondere de firme cu sediul acasă la acţionari sau administrator se înregistrează în Hunedoara (25,3%), Buzău (23,9%) şi Mehedinţi (23,6%). 

    Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor 49,1% dintre companiile active, cu domiciliu acasă( 51.999 firme), au declarat profit în 2014, în timp ce 45.158 (42,6%) se aflau pe pierdere, în timp ce restul, de 8749 (8,3%), nu şi-au declarat datele financiare. 

    În ce domenii îşi desfăşoară activitatea aceste societăţi? Cele mai multe în HORECA (hoteluri şi restaurante), cu 19% din totalul business-urilor înregistrate la domiciliul acţionarilor sau administratorilor. Asta înseamnă pensiuni, restaurante de cartier etc.
    În topul domeniilor urmează comerţul, cu 15,1%, aici intrând buticurile, chioşcurile, în principal magazinele de la parterul blocurilor. Clasamentul este completat de sectorul construcţiilor (11,4%), informaţii şi comunicaţii (10%) şi alte domenii cu 25,2%. 

     

  • Sunt mai fericiti angajatii care lucrează de acasă ?

    Angajaţii care lucrează de acasă sunt mai productivi şi mai fericiţi – cel puţin acestea sunt concluziile unora dintre cele mai recente studii ale specialiştilor în resurse umane. Privită iniţial cu scepticism din partea angajatorilor, politica denumită „remote work“ sau „télétravail“ începe să devină un atu la recrutare, mai ales atunci când firmele caută specialişti cu competenţe greu de găsit pe piaţă. Care sunt beneficiile muncii de acasă şi cât de adaptate sunt companiile din ţara europeană cu cea mai scăzută rată a angajaţilor care pot să lucreze de unde vor?

    “Colegii se uită cu invidie la mine pentru că, spre deosebire de ei, eu pot să lucrez în unele zile de vineri de acasă“, spune Andreea, 30 de ani, proaspăt numită în funcţia de manager al unei divizii noi din cadrul unei multinaţionale din sectorul serviciilor financiare. Înconjurată la birou de colegi care au ca principală responsabilitate activitatea de vânzare, Andreea spune că profită în zilele în care poate să lucreze de acasă de liniştea de care are nevoie pentru a face prezentări sau pentru a răspunde la solicitările mai ample venite din partea clienţilor.

    Statisticile arată că mai puţin de 1% din totalul angajaţilor din România au posibilitatea oferită de angajator de a lucra de acasă, fie şi ocazional, potrivit datelor pentru anul 2015 publicate de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene. Astfel, România este ţara cu cea mai scăzută rată de adopţie a practicii care permite angajaţilor să muncească de acasă din Uniunea Europeană.

    În schimb, unu din trei angajaţi din Olanda, Luxemburg sau Suedia poate să lucreze de acasă mereu sau ocazional, iar o politică similară se aplică pentru un sfert dintre salariaţii din Finlanda, Danemarca, Marea Britanie sau Belgia, mai arată datele Eurostat. La nivelul întregii UE, 14,5% dintre angajaţi au posibilitatea de a lucra şi de acasă.

    De flexibilitatea politicilor de HR din alte state europene a beneficiat şi Lucian S., 28 de ani, care s-a angajat în domeniul IT încă de acum şapte ani, de când era student şi lucra pentru o companie din Olanda. Deşi până în prezent a schimbat doi angajatori, niciodată nu a avut un birou la care să meargă.

    „Nu am lucrat niciodată într‑un birou al unei firme. În perioada studenţiei, locuiam în Londra şi am lucrat de acasă pentru un angajator din Olanda, companie care nu avea niciun angajat care să lucreze altfel decât de la domiciliu. Ulterior, m-am angajat la o companie britanică şi, deşi nu am căutat neapărat asta, mi-a surâs ideea propusă de ei de a lucra în continuare de acasă“, a spus Lucian, care este absolvent al Facultăţii de Calculatoare – specializarea Inteligenţă Artificială – în cadrul Universităţii Sheffield din Marea Britanie. În prezent, el este DevOps Lead la o companie telecom cu acţionariat britanic şi locuieşte în Bucureşti.

    „Deşi, teoretic, poate părea că munca de acasă oferă posibilitatea unui program flexibil, eu am program fix în fiecare zi, de la ora 9 la 17:30 (ora Marii Britanii –n.red.). Totuşi, chiar dacă am program standard de lucru, măcar nu mai pierd timpul pe drumul până la serviciu şi nu sunt întrerupt atât de des de către colegi – deşi pot fi sunat frecvent“, mai spune Lucian. Ca dezavantaj al muncii de acasă este, spune el, faptul că nu poate interacţiona, măcar din când în când, cu colegii de muncă. Ideal, pentru el, ar fi ca una dintre cele 5 zile de lucru să fie petrecută la birou, alături de colegi.

    Multe companii locale, chiar din rândul celor care activează în sectorul IT, nu au însă o politică prin care să le permită salariaţilor să lucreze de acasă. Acesta este şi cazul sutelor de angajaţi ai furnizorului francez de servicii de consultanţă şi dezvoltare de software Pentalog, care are birouri în Braşov, Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Sibiu.

    „Noi în mod normal nu avem angajaţi care lucrează de acasă, deşi cred că aceasta este o tendinţă care ar putea să mai rezolve din problema legată de lipsa de resurse umane din industrie. (…) Sunt mulţi freelanceri în IT care lucrează pentru mai multe proiecte simultan, pentru clienţi din România sau din străinătate. De aceea, vor flexibilitate solicitând posibilitatea de a lucra de acasă sau în regim part time“, a explicat Monica Jiman, directorul general adjunct al Pentalog.
    Explicaţiile pentru care angajaţii Pentalog nu au posibilitatea să lucreze de acasă sunt legate de faptul că firma dezvoltă multe proiecte pentru start‑up-uri pentru care angajaţii trebuie să lucreze în echipe şi, în plus, compania derulează multe activitaţi de dezvoltare profesională care se fac la locul de muncă (de tipul „learning lunch“).

    „În străinătate, munca de acasă este mai frecvent întâlnită pentru că angajaţii petrec foarte mult timp pe drumul de acasă până la serviciu. (…) Totuşi, oamenii cer să lucreze de acasă şi unele companii le oferă această posibilitate, mai ales că în anii trecuţi existau mulţi angajaţi pe PFA, iar companiile voiau să respecte măcar parţial normele legale ale acestor tipuri de contracte“, a mai spus Monica Jiman.

    Chiar dacă situaţiile sunt mai rare în România decât în alte ţări, companiile încep să ofere posibilitatea muncii la domiciliu ca beneficiu pentru angajaţi, în speranţa de a le creşte nivelul de devotament profesional şi productivitatea.
    Astfel, una dintre companiile care au adoptat, destul de recent, practica muncii de acasă, este grupul Renault România, care a introdus „télétravail-ul“ din toamna anului trecut.

    „În prezent, după 7 luni de la lansare, avem peste 560 de salariaţi care lucrează o zi pe săptămână de acasă, în diverse domenii de activitate: off-shoring, inginerie, achiziţii, financiar, resurse umane, informatică etc. În medie, raportat la activităţile pretabile acestui mod de lucru, 13% din salariaţi lucrează de acasă, dar sunt activităţi specifice (ex.: off‑shoring) unde 35% din salariaţi au optat pentru télétravail“, a explicat Dana Oprişan, director executiv de resurse umane în cadrul grupului Renault în România.

    Pe de altă parte, companiile nu sunt încă suficient de pregătite din punct de vedere logistic să facă faţă unei generaţii de angajaţi virtuali, este de părere Cristina Postolache, managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Big4HR. „Companiile nu şi‑au adaptat infrastructura în aşa fel încât să permită angajaţilor să aibă acces la informaţiile companiei de acasă, iar datele confidenţiale să fie bine protejate. Modul în care este reglementată munca de acasă şi lipsa unor metode suficiente de control sunt factorii care influenţează companiile atunci când stabilesc politicile de resurse umane. Totuşi, oamenii vor să lucreze de acasă, iar această tendinţă va deveni tot mai populară, întrucât se pierde din ce în ce mai mult timp în trafic“, a explicat Cristina Postolache.

    În legislaţia muncii există câteva reglementări referitoare la munca de acasă. Codul muncii are trei articole care reglementează la munca la domiciliu (108, 109 şi 110) şi care prevăd, printre altele, următoarele aspecte: „salariaţii cu munca la domiciliu îşi stabilesc singuri programul de lucru“, „angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă“, „contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă şi conţine şi următoarele: precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu; programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului; obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează“.

    „Deşi Codul muncii permite posibilitatea muncii de la domiciliu, există foarte puţine persoane care pot să lucreze de acasă, pentru că şi structura economiei României concentrează o mare parte a angajaţilor în domenii – cum e sectorul industriei – care nu permit o astfel de practică. În general, posibilitatea muncii de acasă este un beneficiu oferit de către angajatori celor care vor să stea acasă mai mult decât perioada legală de concediu de creştere a copilului“, a spus avocatul specializat în dreptul muncii Costel Gîlcă.
     

  • Opinie Lavinia Raşca: Afacerile de familie şi provocările lor

    Reiau o temă importantă, pe care am mai abordat-o în articolul „de ce nu vorbim despre afacerile de familie?“, publicat în august 2014.

    SITUAŢIA AFACERILOR DE FAMILIE ÎN EUROPA

    Afacerile de familie sunt o prezenţă puternică în Europa şi în România. Cele peste 14 milioane de afaceri de familie din Uniunea Europeană asigură 60 de milioane de locuri de muncă, aproape 50% din totalul celor existente în sectorul privat.
    75% dintre proprietarii lor sunt optimişti cu privire la viitorul acestora – potrivit celei de a treia ediţii a Barometrului European al Afacerilor de Familie, realizat în 2015 în 25 de ţări printre care şi România, de către KPMG şi de European Family Business. Acest procent este mai mare decât în  ediţiile anterioare ale raportului. |n firmele mici, gradul de încredere în viitor este mai mic decât cel din firmele mari – 66% faţă de 81%. Afacerile de familie autohtone sunt mai solide astăzi decât înainte de criză, ca urmare a retragerii unor investitori străini şi a lichidării afacerilor neperformante, aşa cum arată Alexandru Medeleanu, unul dintre autorii Raportului PwC 2012/2013 ”Family Business Survey„ Romania.

    Indicatorii de performanţă în afacerile de familie europene au avut o evoluţie pozitivă în perioada care s-a scurs de la ediţia anterioară a studiului. 58% au raportat creşterea cifrei de afaceri, 26% menţinerea şi doar 16% reducerea ei (acest din urmă procent este jumătate din cel de anul trecut). Afacerile de familie au strategie pe termen lung, 41% dintre ele au un plan de schimbare în următoarele douăsprezece luni. Numirea unui director general din afara familiei a scăzut ca importanţă în topul priorităţilor de pe locul unu în 2013, pe locul cinci în 2015, când se preferă pregătirea succesorilor din familie pentru a prelua managementul.

    Deşi se constată o creştere a dorinţei de vânzare către terţi faţă de anii anteriori, 26% dintre respondenţi plănuiesc să treacă managementul afacerii la generaţia următoare şi 20% să îi transfere proprietatea asupra activelor sau părţile sociale, dorind ca în felul acesta să păstreze notorietatea numelui de familie, şi valorile acesteia. Unul din cinci tineri ai căror părinţi deţin o afacere de familie are în vedere posibilitatea de a o prelua; 3,5% intenţionează să facă acest lucru imediat după terminarea studiilor şi ceva mai mulţi, 4,9%, la cinci ani de la absolvire – conform unui alt barometru, realizat tot în 2015 de Ernst and Young şi de Universitatea St. Gallen – ”Coming home or breaking free„.  Părinţii lor au păreri similare: 69% dintre proprietarii afacerilor de familie cu vânzări de peste un milion de euro consideră că este bine ca tinerii membri ai familiei să acumuleze experienţă lucrând 3-5 ani în afara businessului, înainte de a se alătura acestuia.

    La nivel european, în afacerile de familie s-au dezvoltat mecanismele şi practicile specifice guvernanţei corporative: 63% dintre respondenţi au consiliu director, 23% au consiliu de familie, 19% au constituţie de familie, 22% au plan de succesiune pentru pentru directorul general – conform barometrului KPNG şi EFB.

    PROVOCĂRI ÎN AFACERILE DE FAMILIE

    Principala provocare raportată de 37% dintre proprietarii afacerilor de familie participante la studiul KPNG şi EFB este creşterea concurenţei. Pe locul doi, cu un procent de 33%, se află capacitatea de a recruta şi de a menţine talentele, ceea ce cu trei ani în urmă nu se afla în top cinci provocări. |n România, procentul celor care simt această presiune este mai mare decât cel la nivel european. Problema talentelor este legată strâns de competitivitate şi de creşterea durabilă, în condiţiile în care în Europa apar în fiecare an 1,2 milioane de afaceri noi.

    Referitor la provocările specifice cu care se confruntă la ora actuală proprietarii afacerilor de familie din România, consider că ele nu diferă semnificativ de cele din Europa.
    Una dintre acestea, la care nu mă voi opri, în primul rând pentru că din fericire nu m-am întâlnit niciodată cu ea ”pe viu„, este legată de corupţie.

    Este vorba apoi despre cele care au la bază profesionalizarea încă insuficientă a managementului, ceea ce reprezintă o frână în dezvoltarea companiilor. Observ însă semnale pozitive în acest sens.
    Cea mai spinoasă provocare a afacerilor de familie mi se pare a fi tranziţia, transferul de putere între generaţii. Conform declaraţiilor lui Bogdan Ion, country managing partner la EY România, doar una din două afaceri de familie trece la a doua generaţie şi doar una din cinci la a treia.

    Oare situaţiile nefericite, de eşec în tranziţia de la o generaţie la alta în afacerile de familie, apar din cauza lipsei de potenţial al companiei? Da, uneori. Sau poate din cauza comunicării defectuoase între generaţii şi a lipsei de pregătire sau de motivaţie a succesorilor? Mai adesea. De cele mai multe ori însă, cauza profundă a imposibilităţii transferului de putere la moştenitori sau la profesionişti din afara companiei este aceea că managerul-fondator sau managerul-proprietar din generaţia actuală, ajuns la senectute şi/sau depăşit de cerinţele de profesionalizare a managementului pe care o impune trecerea afacerii într-un alt stadiu de dezvoltare, declară că predă ştafeta, dar nu o face de fapt.

    Deşi aparent se retrage din poziţia principală şi iniţiază chiar procesul de transfer, aducând noul lider în companie, nu-i dă putere de decizie, sau i-o dă la început, dar i-o ia în fapt după un timp, deşi nu recunoaşte asta. De ce? Pentru că eul său profund nu se împacă cu ideea că afacerea poate să supravieţuiască fără el, chiar dacă există toate premisele obiective. Şi pentru că se teme de golul pe care-l lasă în viaţa lui cedarea controlului, de pierderea statutului de personaj central indispensabil, în jurul căruia gravitează întregul univers al companiei. Egoul său suferă atunci când angajaţii nu mai vin atât de des la el şi nu-i mai cer părerea. Nu are alte proiecte care să-i satisfacă nevoile de diversitate, de conectare la comunitate, de a fi semnificativ pentru ceilalţi. Suferinţele sunt cu atât mai mari cu cât succesorul, fie el şi propriul copil, demonstrează că este mai competent şi este ascultat, urmat şi respectat de angajaţi.

    Toate aceste frustrări mocnite izbucnesc la un moment dat sub forma unor conflicte manifeste, pretextul fiind că succesorul nu acţionează corect. Ele apar de fapt când noul lider elaborează şi implementează strategia, asigurând claritatea structurii, sistemelor şi proceselor.

    O tranziţie reală are loc doar atunci când antreprenorul/manager acceptă realmente să facă transferul de putere. El poate fi ajutat în acest sens de către cei apropiaţi, conştienţi de faptul că traversează o perioadă dificilă. |n primul rând de către succesor, care este recomandabil să se poarte cu tact, pentru a nu răni egoul predecesorului său. Apoi de către rudele foarte apropiate. De către membrii consiliului de administraţie şi de către specialişti – consultanţi, coachi, mentori.
    |n anul 1998 am participat la o conferinţă de antreprenoriat în Trieste, un oraş din nordul Italiei. |n regiunea respectivă funcţionează multe afaceri de familie. Unul dintre vorbitori a fost directorul camerei de comerţ locale. Îmi amintesc că a subliniat la un moment dat cât de solicitaţi erau consultanţii pentru medierea conflictelor între generaţii.

    Mai am o amintire, din perioada copilăriei antreprenoriatului românesc. Mă aflam la un training, într-un centru de consultanţă pentru întreprinderi mici, din Statele Unite. Un antreprenor a venit să ne povestească despre experienţele sale: ”Am plecat din compania tatălui meu jurând că nu-mi voi supune niciodată copiii la ceea ce am îndurat eu acolo. Băiatul meu şi-a terminat acum studiile şi lucrează în industrie pentru a căpăta experienţă. Am stabilit amândoi că atunci când se va simţi pregătit, în maximum trei ani, va prelua complet compania în cel mult şase luni, iar eu mă voi retrage. Toată lumea ştie asta – chiar şi eu„ – a spus râzând.

    |n vremurile acelea, lucrurile îmi erau cunoscute doar din cărţi şi mi se păreau teoretice, afacerile fiind atât de tinere în România. Antreprenorii înşişi erau tineri, iar copiii lor foarte mici. Acum însă, subiectul tranziţiei este de maximă actualitate.

  • Vânzările de flori ar putea ajunge la 8 milioane de euro în weekendul de Florii

    Aproape 1,5 milioane de români care poartă nume de flori îşi serbează onomastica în acest weekend, iar lor li se adaugă alţi aproape 1 milion de români care poartă numele Sf. Gheorghe, vânzările totale de flori având şanse să se apropie de 8 milioane euro, susţin analiştii KeysFin.

    “Cum dintre cei 2,5 milioane de sărbătoriţi, aproape jumătate sunt femei, calculele arată că weekend-ul ar putea însemna pentru comercianţii de flori o afacere de peste 37 de milioane de lei (8,4 milioane de euro), luând în calcul că un buchet costă,în medie, 30 de lei. Calculele sunt, bineînţeles, relative, nu toate femeile primind, din păcate, un buchet de flori de ziua lor”, spun analiştii KeysFin.

    Afacerile cu flori au crescut puternic în ultimii cinci ani, de la 190 milioane de lei în 2009 la 310 milioane de lei în 2014, arată datele KeysFin. În preajma Floriilor şi a zilei Sfântului Gheorghe, business-ul în acest domeniu ar urma să înregistreze un avans semnificativ, anul 2016 având toate şansele să fie cel mai bun an pentru industria de profil din ultimii 10 ani.

    Numărul firmelor care activează în domeniu comerţului cu flori a crescut de la 385 de firme în 2009 la 573 în 2014. “Estimările noastre indică faptul că, în 2015, au fost peste 600 de firme, iar în 2016 probabil ne îndreptăm spre 700 de firme cu obiect de activitate producţia şi comercializarea de flori”, afirmă analiştii KeysFin.

    În plus, cifra de afaceri a firmelor din domeniu a avansat susţinut, de la 190 milioane de lei în 2009 la 310 milioane de lei în 2014, în timp ce numărul celor care lucrează în această zonă a crescut constant în ultimii 5 ani, de la 1440 de angajaţi în 2009 la 2621 în 2014. În 2014 erau cultivate peste 415 hectare cu flori, dintre care cele mai multe înregiunile Centru şi Bucureşti-Ilfov.

    “Asistăm la o maturizare a pieţei, dovadă existenţa a tot mai multor firme care lucrează împreună, de la producători, la comercianţi cu ridicata şi florării”, spun consultanţii de KeysFin.

    Mai mult de 60% dintre firmele analizate erau pe profit zero în 2014.

    “Cum cele maimulte flori sunt aduse din import, la preţuri occidentale, asta înseamnă că marjele de profit pe care le adaugă comercianţii sunt extrem de mici, pentru a reuşi să facă vânzări. Pe de altă parte, nu este exclus ca multe firme să îşi mascheze profiturile prin diverse formule. Şi, apoi, să nu uităm că piaţa neagră este încă o prezenţă puternică în acest segment”, explică analiştii KeysFin.

    Astfel, dacă în 2009, jucătorii din piaţă raportau un profit cumulat de 10 milioane de lei, în 2012 s-a ajuns la 11,4 milioane lei, iar în 2014 de 13,7 milioane lei.

    Cele mai importante firme din domeniu erau, în 2014, Flowers Market Holland SRL, cu afaceri de 23,8 milioane de lei, Stânjenel SRL, cu un business de 11,4 mil.lei şi Magic Flowers4you SRL, cu afaceri de 8,41 mil.lei.

    Potrivit unui studiu realizat de floridelux.ro, în această perioadă, cele mai căutate flori sunt cele specifice primaverii, precum lalelele,freziile, zambilele, liliacul sau narcisele. Cele mai apreciate flori de către români sunt însă trandafirii.

    Informaţiile menţionate se află barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din Romania.

  • MedLife a cumpărat pachetul majoritar din grupul de firme DENT ESTET

    MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, anunţă demararea unui nou parteneriat de amploare, ca urmare a achiziţiei pachetului majoritar din cadrul grupului de firme DENT ESTET. La ora actuală, DENT ESTET reprezintă cel mai mare operator de servicii stomatologice din România, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi din punct de vedere al numărului de unităţi, grupul reunind 7 clinici în Bucureşti şi în ţară.

    DENT ESTET a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane euro, iar pentru 2016 şi-a bugetat o creştere de 20%.

    “DENT ESTET, reprezintă unul dintre puţinele business-uri de nişă din România care a avut încă de la început o strategie de business bine definită în ceea ce priveşte dezvoltarea şi extinderea companiei, înregistrând şi o creştere constantă de la an la an. În următoarea perioadă ţintim să extindem grupul de clinici DENT ESTET cu cel puţin 1-2 unităţi noi în fiecare an, stomatologia urmând să devină una dintre cele şase divizii de business din cadrul MedLife, alături de hyperclinici, laboratoare, spitale, maternităti şi farmacii”, a spus Mihai Marcu, Preşedinte CA MedLife.

    Ca urmare a finalizării acestei tranzacţii, Oana Taban, fondator şi managing partner al grupului DENT ESTET, va păstra integral atribuţiile de management în cadrul grupului, fiind direct responsabilă de strategia de dezvoltare şi extidere a reţelei DENT ESTET. De asemenea, Oana Taban va prelua inclusiv managementul diviziei de stomatologie din cadrul MedLife.

    Achiziţionarea grupului de clinici DENT ESTET, ar reprezenta cea de-a 10 tranzacţia derulată de grupul MedLife, primele nouă fiind încheiate. Tranzacţia este în curs de avizare de Consiliul Concurenţei – o procedură standard care se va extinde pe parcursul următoarelor luni.

    MedLife a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri cumulată de 101,5 milioane euro, şi estimează că, în 2016, va înregistra o creştere de 30%.

    MedLife activează pe piaţa din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piaţa locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare şi farmacii. În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 16 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj.
     

  • Cât câştigă un taximetrist in România după ce plăteşte combustibilul, compania şi taxele către stat

    Cei care sunt angajaţi ai unei firme trebuie să achite către companie o anumită sumă, fie la finalul unei zile de muncă, fie o dată la câteva zile. În funcţie de companie, această sumă cunoaşte poate varia între 70 şi 100 de lei.

    „Aproximativ 60% dintre taxiurile din oraş merg pe gaz, nu pe benzină, pentru că gazul este mai ieftin, e 2,29 lei. Eu am maşină pe gaz şi merg cam 150 de kilometri pe zi, ceea ce înseamnă că trebuie să plătesc aproximativ 50 de lei pe gaz zilnic“, a declarat un şofer de taxi celor de la 7est.ro.

    Unii taximetrişti susţin că lucrurile stau mult mai prost: “Am ajuns să stăm pe teren câte 14 ore pe zi şi să nu putem să ne acoperim cheltuielile. Bem peste un litru de cafea, mâncăm la portbagaj şi nu ne alegem cu nimic. Cu tariful ăsta şi cu maşinile de Ilfov care fac taximetrie în Capitală nu mai poţi face bani”, a declarat un şofer de 45 de ani, care practică această meserie de peste 20, celor de la Libertatea.

    Cu toate acestea, calculele arată în felul următor: în funcţie de numărul de curse, de distanţa parcursă şi de eventualele bacşişuri care se lasă, câştigurile pot varia. În medie, un taximetrist câştigă pe tură între 220 şi 300 de lei. Astfel, după ce plăteşte dările către companie, scade consumul de carburant şi cheltuielile personale, precum şi taxele către stat, un taximetrist obţine pe lună între 1.600 şi 2.200 de lei.