Doar ca ar putea exista si alte sensuri, care ne-ar indreptati
sa ne dorim o grecizare: cine a urmarit cum a evoluat situatia din
Grecia i-a vazut pe premierul Papandreou si pe ministrul de finante
Papaconstantinou, iesind in conferinta de presa din 2 mai dupa
negocierile cu FMI cu o lista clara si definitiva de masuri de
austeritate, care merg de la cresterea TVA si a accizelor la
taierea salariilor si a pensiilor pentru cei cu salarii peste 3.000
de euro, respectiv cu pensii peste 2.500 de euro.
Momentul e memorabil fiindca dupa el n-a mai urmat nimic: nici in
zilele urmatoare, nici la dezbaterile ulterioare din parlament,
masurile anuntate nu s-au mai modificat, nemaivorbind de inovatii
fiscale de-o zi lansate si pe urma retrase ori inlocuite cu altele
ori cu liste provizorii de masuri care in fiecare zi s-au lungit cu
alte idei si decizii, asa cum s-a intamplat la noi din 6 mai
incoace. Cantitatea de stiri contradictorii, indreptari, ezitari,
amanari, precizari si anunturi suplimentare (salariile in
companiile de stat nu se reduc… de fapt se reduc si ele… de
fapt va fi si o taxa de solidaritate… indemnizatiile pentru mame
se vor reduce… de fapt vor fi impozitate si veniturile din
drepturi de autor… etc.) ce au curs de la autoritatile noastre
toata saptamana trecuta este stupefianta, intrucat ea nu poate fi
explicabila logic decat in situatia in care vizita misiunii FMI ar
fi prins Guvernul intr-o absoluta necunostinta de cauza in privinta
starii finantelor publice sau poate doar daca FMI ar fi constrans
statul roman sa taie peste noapte salariile si pensiile si i-ar fi
poruncit sa reduca la minimum sau sa desfiinteze de-a valma toate
cheltuielile sociale, intrecand Grecia de foarte departe in
strangerea curelei.
De neuitat ramane un comentariu de pe forumul BBC, semnat de un oarecare un anume Giorgios
din Ioannina, care scria, dupa anuntarea restrictiilor bugetare la
Atena: “Va fi foarte greu, fiindca majoritatea grecilor sunt prost
platiti. Taieri de salarii cu 20% si cresteri de TVA – incearca sa
vinzi asta unor oameni care trebuie sa-si sustina familia cu 1.200
de euro pe luna”. Judecand acum insa lucrurile, la cateva saptamani
distanta, nu diferenta de standarde dintre familia impovarata a
grecului si cea a romanului e cea mai frapanta, ci si diferenta de
discurs, de coerenta si de viziune intre mult blamatul guvern de la
Atena si conducatorii de la Bucuresti.
