Tag: avere

  • Ce AVERE are preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un minor

    Averea imobiliară pe care o are Pomohaci la Cluj-Napoca este prezentată de Ziar de Cluj, care a realizat o achetă amplă pe acest subiect. Fiecare dintre apartamentele pe care le are preotul în proprietate fiind localizate exact, iar numele acestuia care figurează de la aviziere nu lasă loc de interpretări.
     
    Preotul Cristian Pomohaci are în proprietate opt apartamente, cumpărate direct sau prin interpuşi, în imobile de lux. În total, valoarea acestor propietăţi impobiliare este de peste 1,2 milioane de euro.
     
  • Acest bărbat de 26 de ani a devenit peste noapte cel mai tânăr miliardar din lume

    Hugh Grosvenor se alătură astfel unui număr de aristocraţi care au făcut avere din mai multe businessuri, precum imobiliare, fabrici de bere sau curse de cai.

    Grosvenhor a devenit cel de-al şaptelea duce de Westminster după moartea tatălui său, în luna august a anului trecut.

    Pe lângă cele peste 9 miliarde de lire sterline, el a moştenit 1,2 milioane de metri pătraţi situaţi în cartierele londoneze Mayfair şi Belgravia, precum şi mai multe loturi de teren în Oxford, Cheshire şi câteva oraşe din Scoţia.

    Sursa: DailyMail

  • La doar 18 ani a devenit milionar şi a renunţat la şcoală. A început să-şi construiască averea de la 12 ani

    A reuşit această performanţă investind în bitcoin. A început să investească în moneda digitală în 2011, cât un token costa 12 dolari. Acum deţine 403 bitcoins, iar unul singur valorează 2,700 de dolari, ceea ce înseamnă că are o avere de 1,09 milioane de dolari. Finman a realizat şi alte investiţii, dar mai mici, în alte criptomonezi precum litecoin sau etherum, scrie CNBC.

    Moneda este volatilă, crescând foarte mult în ultimele luni. Unii analişti cred că nu va depăşi suma de 2800 de dolari, pe când alţii sunt de părere că valoarea unui bitcoin ar putea ajunge şi până la 100,000 de dolari în următorii 10 ani. “Eu cred că un singur bitcoin va valora în viitor între câteva sute de mii de dolari şi chiar 1 milion de dolari”, este de părere Finman.

    Finamn a început investiţiile în mai 2011, la vârsta de 12 ani, datorită unui cadou de 1000 de dolari din partea bunicii lui. La 15 ani era frustrat cu profesorii de la şcoală şi şi-a rugat părinţii să-l lase să renunţe la liceu.

    Părinţii lui, care-şi făceau doctoratul la Stanford, au căzut de acord şi l-au lăsat să abandoneze liceul. Finman şi-a vândut bitcoinii în 2013, când erau evaluaţi la 1200 de dolari. Cu 100,000 de dolari Finamn a lansat o platformă online de educaţie prin care stundeţii frustraţi de profesori aveau posibilitatea de a învăţa de la alţi profesori prin intermediul video chat-ului.

    De asemenea, s-a mutat în Silicon Valley încercând să găsească investitori pentru platforma lui. După mai multe insuccese, a găsit un investitor în ianuarie 2015 care a fost dispus să ofere 100,000 de dolari sau 300 de bitcoin, care la vremea respectivă mai valorau doar 200 de dolari pe bitcoin. A acceptat bitcoin pentru că “am crezut că o să fie următoarea revoluţie”.

    Nu are de gând să se ducă la facultate, chiar dacă fraţii lui au mers la facultate de la vârste fragede, Scott de la 16 la Johns Hopkins şi Ross la Carnegie Melon tot la 16 ani.

     

  • La doar 18 ani a devenit milionar şi a renunţat la şcoală. A început să-şi construiască averea de la 12 ani

    A reuşit această performanţă investind în bitcoin. A început să investească în moneda digitală în 2011, cât un token costa 12 dolari. Acum deţine 403 bitcoins, iar unul singur valorează 2,700 de dolari, ceea ce înseamnă că are o avere de 1,09 milioane de dolari. Finman a realizat şi alte investiţii, dar mai mici, în alte criptomonezi precum litecoin sau etherum, scrie CNBC.

    Moneda este volatilă, crescând foarte mult în ultimele luni. Unii analişti cred că nu va depăşi suma de 2800 de dolari, pe când alţii sunt de părere că valoarea unui bitcoin ar putea ajunge şi până la 100,000 de dolari în următorii 10 ani. “Eu cred că un singur bitcoin va valora în viitor între câteva sute de mii de dolari şi chiar 1 milion de dolari”, este de părere Finman.

    Finamn a început investiţiile în mai 2011, la vârsta de 12 ani, datorită unui cadou de 1000 de dolari din partea bunicii lui. La 15 ani era frustrat cu profesorii de la şcoală şi şi-a rugat părinţii să-l lase să renunţe la liceu.

    Părinţii lui, care-şi făceau doctoratul la Stanford, au căzut de acord şi l-au lăsat să abandoneze liceul. Finman şi-a vândut bitcoinii în 2013, când erau evaluaţi la 1200 de dolari. Cu 100,000 de dolari Finamn a lansat o platformă online de educaţie prin care stundeţii frustraţi de profesori aveau posibilitatea de a învăţa de la alţi profesori prin intermediul video chat-ului.

    De asemenea, s-a mutat în Silicon Valley încercând să găsească investitori pentru platforma lui. După mai multe insuccese, a găsit un investitor în ianuarie 2015 care a fost dispus să ofere 100,000 de dolari sau 300 de bitcoin, care la vremea respectivă mai valorau doar 200 de dolari pe bitcoin. A acceptat bitcoin pentru că “am crezut că o să fie următoarea revoluţie”.

    Nu are de gând să se ducă la facultate, chiar dacă fraţii lui au mers la facultate de la vârste fragede, Scott de la 16 la Johns Hopkins şi Ross la Carnegie Melon tot la 16 ani.

     

  • Ce avere considerabilă are fiul cel mare al primarului Gabriela Firea

    Primarul Bucureştiului are trei băieţi, unul din căsnicia anterioară şi doi din actualul mariaj.

    Tudor Stefan, cel mai mare baiat al Gabrielei Firea, are 21 de ani şi apare în ultima declaraţie de avere a acesteia la rubrica ” bunuri mobile şi instrainate în ultimele 12 luni”, menţionează B1.tv

    În urma unei vânzari aceasta a obţinut suma de 385.000 de euro, din care 240.625 de euro i-au revenit ei şi 144.375 de euro, fiului ei Tudor Ştefan, care astfel s-a trezit cu o suma uriaşa în cont.

  • Povestea celui mai misterios miliardar al lumii. A supravieţuit chiar şi unui accident aviatic

    Howard Robard Hughes jr a fost un antreprenor american care în timpul vieţii sale s-a numărat printre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. A devenit cunoscut ca producător de filme independente, apoi a ajuns un simbol în industria aviatică şi spre finalul vieţii sale s-a făcut remarcat ca urmare a comportamentului excentric şi nevrozei obsesiv-compulsive.

    Misterul îi înconjoară chiar şi data şi locul naşterii; locul este fie, Humble fie Huston, iar Howard Hughes a susţinut de mai multe ori că ziua sa de naştere este în ajunul Crăciunului, în 1905, deşi alte surse fac referire la alte date: 7 octombrie 1906 sau 24 septembrie 1905. Oricum ar fi, Howard Hughes s-a născut într-o familie bogată, tatăl său lucrând în industria petrolului. A dovedit aptitudini extraordinare în inginerie încă de mic, construind la vârsta de 11 ani primul transmiţător radio din Houston, iar un an mai târziu a construit o bicicletă motorizată folosind părţi dintr-un motor de-al tatălui său.

    Mama sa, Allene Hughes, a murit în 1922, iar doi ani mai târziu a rămas şi orfan de tată; astfel tânărul de 19 ani a moştenit afacerea şi 75% din averea familiei. A renunţat la studiile de la Universitatea Rice, în 1925 s-a căsătorit cu Ella Botts Rice şi s-au mutat la Los Angeles în căutarea faimei. Şi-a folosit averea pentru a produce filme, primul fiind lansat în 1927, „Everybody’s Acting“, urmat de „Two Arabian Knights“ în 1928. Cele două au fost un succes, alimentându-i următoarele producţii. A cheltuit 3,8 milioane de dolari pentru a realiza „Hell’s Angels“, un film despre aviaţie, lansat în anul 1930; o altă peliculă de succes a fost „Scarface“ (1932). Altele au urmat de-a lungul anilor.

    Hughes a fost văzut cu mai multe cu actriţe celebre, precum Bette Davis, Ava Gardner, sau Katharine Hepburn. În anii ’30 şi-a îndreptat atenţia spre aviaţie: a construit mai multe modele de aeronave, a stabilit recorduri mondiale, printre care şi faptul că a zburat în jurul lumii în doar 91 de ore. În plus, este creditat cu realizarea primului tren de aterizare al unui avion.

    În 1932, a fost fondată Hughes Aircraft Company, divizie a Hughes Tool Company, care a produs mai multe modele de aeronave, dar şi elicoptere. În 1939, a cumpărat majoritatea acţiunilor Trans World Airlines pentru 7 milioane de dolari. Lui Hughes i-a fost interzis prin lege federală să îşi construiască propriul avion, aşa că s-a îndreptat spre producătorul Lockheed. Urmare a parteneriatului, au fost produse mai multe aeronave de succes precum Constellation sau Convair 880. Din cauza unor dispute, relaţiile dintre Hughes şi boardul companiei s-au răcit; în 1966 o curte federală, temându-se de un monopol, l-a obligat pe Hughes să vândă acţiunile TWA din cauza faptului că acesta deţinea şi Hughes Aircraft. Vânzarea i-a adus 547 milioane de dolari.

    Un alt business important a fost RKO, un studio important de la Hollywood pe care Howard Hughes l-a preluat în 1948. A dat afară trei sferturi din angajaţi şi a investigat cu meticulozitate înclinaţiile politice ale fiecăruia: comuniştii nu aveau ce căuta. În 1952 a vândut studioul şi un an mai târziu şi cinematografele. Totuşi, la sfârşitul lui 1954, Hughes a recăpătat RKO pentru 24 de milioane de dolari, iar şase luni mai târziu avea să-l vândă iar pentru 25 de milioane de dolari. Se crede că din toate aceste mişcări ar fi plecat cu 6,5 milioane de dolari în buzunar.

    Pe 7 iulie 1946, a fost implicat într-un accident aviatic grav; a suferit o fractură de claviculă, şi-a rupt toate coastele şi s-a ales cu numeroase arsuri de gradul 3. A supravieţuit, însă stilul său de viaţă a devenit retras. În 1947 a început unul dintre cele mai bizare episoade din viaţa lui Hughes: în decembrie, a intrat în sala de cinema de lângă casă, unde a rămas patru luni de zile, hrănindu-se în principal cu ciocolată şi lapte. Ajutoarele sale nu aveau voie să se uite la el, să vorbească cu el şi trebuia să răspundă doar când erau întrebaţi. În tot acest timp, Hughes stătea fixat pe un scaun, de cele mai multe ori gol, urmărind film după film, zi după zi. În 1968 ar fi devenit obsedat de filmul „Ice Station Zebra“, pe care l-ar fi urmărit încontinuu de 150 de ori, potrivit apropiaţilor săi. Comportamentul său excentric avea să continue până în ziua morţii sale, pe 5 aprilie 1976, la bordul unui avion. Averea sa la acea dată era estimată la 1,5 miliarde de dolari (echivalentul a 6,24 miliarde de dolari azi).

  • A transformat un dar de nuntă într-o avere de 9 miliarde de dolari

    Părinţii săi au murit când avea patru ani, Roman Abramovici fiind apoi crescut de bunica şi unchiul său.

    El a obţinut prima sursă de finanţare sub forma unui dar de nuntă de la socrii săi; a renunţat apoi la studii pentru a-şi urmări visul de antreprenor, care în primă fază a constat în vânzarea unor raţe de plastic dintr-un apartament situat în Moscova.

    Până la vârsta de 21 de ani, Abramovich intrase pe piaţa neagră folosind banii primiţi de la părinţii soţiei sale. Companiile sale au devenit în cele din urmă legale la începutul anilor ’90; până atunci, omul de afaceri pornise şi lichidase deja peste 20 de firme.

    La 26 de ani, Abramovich a fost arestat sub acuzaţia că ar fi furat bunuri ale statului. Nouă ani mai târziu, el avea să devină guvernator al provinciei Chukotka.

    El susţine şi în ziua de azi că a fost nevinovat în respectivul caz: “Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduţi de rafinărie au fost ulterior descoperiţi iar eu am fost eliberat”, spune miliardarul rus.

    Luxul şi opulenţa sunt cele mai bune cuvinte pentru a caracteriza viaţa miliardarului rus Roman Abramovich. Petrecerile pe care le organizează sunt deja legendare, precum cele de Revelion din insula St. Barts.

  • Puşcă cu bani, o casă îmbrăcată în aur şi maşini fuchsia: aşa arată viaţa copiilor bogaţi ai Nigeriei FOTO

    Copiii bogaţi ai Instagramului, care nu dezămagesc atunci când vine vorba de a-şi expune averea fabuloasă pe social media, nu mai provin doar din Marea Britanie, SUA sau Rusia. Mai nou, avioanele private, hainele de designer şi vacanţele exotice sunt etalate pe Instagram şi de copiii Africii, mai exact ai Nigeriei, cea mai puternică economie a continentului negru.

    Emeka Okonkwo, cunoscut ca E-money, este cel mai tânăr miliardar nigerian, ce deţine diverse proprietăţi şi afaceri cu petrol şi gaze, precum şi propria sa casă de discuri. De asemenea, casele sale sunt împodobite de mobilier luxos şi poleit cu aur, iar la petreceri se prezintă cu un accesoriu neobişnuit: o puşcă ce aruncă bani în loc de gloanţe. Un video recent arată cum miliardarul nigerian „împuşcă” cu 2.500 de lire în timpul unei nunţi.

    Rapper-ul si designerul Bayo Adewale aka Bnaira este, de asemenea, obişnuit să arunce cu bani la petreceri. Acesta este cunoscut pentru dragostea sa faţă de maşinile luxoase roşii,  cu care nu ezita să se afişeze în timp ce studia la Universitatea din Lagos. Înainte de terminarea studiilor, obişnuia să conducă un Range Rover.

    De asemenea, creaţiile Louboutins sunt extrem de populare printre tinerii bogaţi din Nigeria, care se fălesc cu colecţiile lor impresionante pe reţelele de socializare. Mompha, CEO-ul de la Lagos Bureau De Change, se pozează agresiv mulţimile sale de pantofi cu tălpi roşii, dar şi cu genţi de la Gucci, Cavalli, Valentino, Versace, Hermes sau Louis Vuitton. „Acestea sunt piese exclusive şi trebuie neapărat să le am”, spune tânărul care a cheltuit 2.500 de lire pe o geantă Versace.

     

  • Consultant financiar de top: “Dacă tot ce faci în viaţă este să munceşti din greu atunci nu o să te îmbogăţeşti niciodată”

    “Asta nu este toată povestea” spune Ric Edelman, CEO al Edelman Financial Services şi autor al cărţii: “The truth about your future: the money guirde you need now, later and much later”, scrie Business Insider.

    Mai mult de atât, Edelman a declarat că “Dacă tot ce faci în viaţă este să munceşti din greu atunci nu o să te îmbogăţeşti niciodată. Asta din cauza faptului că nu este suficient pentru a munci din greu ca să strângi o avere. Trebuie să munceşti inteligent”.

    Adică investind.

    La Monopoly dacă tot ce faci este să dai cu zarul şi să treci de “Go” pentru a-ţi primi salariul atunci vei fi distrus de oponenţii tăi care cumpără proprietăţi şi investesc.

    “Nu o să obţii niciodată succesul financiar pe care ţi-l doreşti dacă doar o să depui banii la bancă”.

    Edelman sugerează să investeşti pe bursă. El având o medie de returnare a investiţiei de 10% încă din anii 1920. “Poţi să investeşti fără să-ţi asumi un risc prea mare sau fără să fii nevoit să investeşti mult timp şi efort. Tot ce trebuie să faci este să-ţi dezvolţi un portofoliu divers de investiţii utilizând fonduri mutuale”. Acesta mai spune că investiţia în imobiliare este de asemenea de recomandat.

  • Jack Ma, fondatorul Alibaba,a câştigat 2,8 miliarde de dolari într-o singură zi

    Majorarea averii a venit după ce cea mai mare companie de comerţ online din China a prognozat o creştere a venitului de 45-49% în anul care s-a finalizat în luna martie. Acţiunile Alibaba au crescut cu un nivel record de 13%.

    Ma, în vârstă de 52 de ani, este, în prezent, cea mai bogată persoană din Asia şi a paisprezecea cea mai bogată persoană din lume, potrivit indexului miliardarilor Bloomberg. Averea lui netă a crescut cu 8,5 miliarde de dolari anul acesta, ajungând la 41,8 miliarde de dolari.

    Capitalizare de piaţă a companiei Alibaba a crescut cu 42 de miliarde de dolari, pe fondul vânzărilor crescute.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro