Tag: pnl

  • PNL: Ioan Rus jigneşte mitocăneşte milioane de români şi pe copiii lor, trebuie să demisioneze azi!

    Într-un comunicat de presă transmis joi, PNL susţine că Ioan Rus, care ”jigneşte mitocăneşte milioane de români şi pe copiii lor”, trebuie să demisioneze.

    ”Afirmaţiile ministrului PSD Ioan Rus prin care jigneşte românii care muncesc în străinătate şi îşi bate joc de soţiile şi copiii rămaşi acasă arată modul în care se raportează, cu sfidare şi dispreţ, la cei care şi-au părăsit de nevoie căminele şi pe cei dragi pentru a le asigura un trai mai bun. Ministrul Rus este obligat să-şi dea demisia astăzi din Guvern, pentru că astfel de afirmaţii nu pot fi susţinute niciodată de un demnitar al statului român, oricare ar fi funcţia lui. Dacă Ioan Rus va rămâne în Guvern înseamnă că jignirile sale sunt asumate de întreg Guvernul şi implicit de premierul Victor Ponta. Este al doilea atac virulent la românii din Diaspora, făcut de un oficial de rang înalt al statului român, după acuzaţiile formulate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care spunea că aceştia sunt capabili să-şi vândă votul pentru un mic şi o bere”, spun liberalii.

    Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

    ”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

    Într-un comunicat de presă transmis joi prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor, ministrul Ioan Rus spune că prin declaraţiile făcute la adresa românilor din străinătate a vrut ”să atragă atenţia asupra unei realităţi dure din România de astăzi” şi îşi cere scuze ”dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.

    “Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am facut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susţine ministrul Transporturilor.

    El spune că, totodată, a dorit să le transmit celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că ”România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului “Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate”, că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

    “Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalţi au ambii părinţi în străinătate. Cifra pare în descreştere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul şi probabil că şi evoluţia crizei economice influenţează acest lucru”, a precizat secretarul de stat de la ANPDCA.

  • Ponta: PSD va face plângere penală la procurorul general dacă PDL – PNL scot oameni în stradă

    El a arătat astfel că face un apel hotărât la responsabilitate către PDL-PNL, care să înţeleagă că, într-o democraţie, lucrurile nu se tranşează în stradă, prin forţă, arătând că şi PSD poate scoate în stradă 10.000 sau 100.000 de oameni dacă opoziţia cheamă 1.000 sau 10.000 persoane, ceea ce ar reprezenta însă o greşeală.

    “Fac un apel la ultimul dram de minte pe care sper că îl mai au Blaga şi Gorghiu să înţeleagă că nu poţi da foc unei ţări şi că ne vom adresa procurorului general cu sesizare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 397 aliniat 2 din Codul penal, iar procurorul general, ca şi la mine, îi declară suspecţi şi îi cercetează. Putem să facem acest lucru, sper să nu fie cazul”, a spus Ponta, în şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

  • Gorghiu a “auzit” că Ponta vrea să amâne până la toamnă votul pentru începerea urmăririi sale penale

    Nu aş vrea să cred lucrurile care le-aţi auzit dvs astăzi şi ieri, că Victor Ponta va face absolut orice pentru ca votul din Parlament să fie amânat până în toamnă. Nu aş vrea să cred acest lucru, pentru că înseamnă perpetuarea crizei politice, înseamnă efecte catastrofale pentru România, înseamnă că un om care este deja lipsit de ultimul strop de credibilitate pentru cetăţenii României va fi în continuare vedeta şi oaia neagra a presei internaţionale”, a spus Gorghiu.

    Ea a arătat că le cere liderilor PSD să nu apeleze la tot felul de “scheme şi manevre parlamentare”, pentru a amâna votul pentru această solicitare.

    “...motiv pentru care le solicit celor din PSD să nu apeleze la tot felul de scheme şi manevre parlamentare, pentru a amâna votul la această solicitare. Îi asigur de tot suportul în rezolvarea acestei situaţii jenante, de a avea un parlament care trebuie să-şi dea votul pentru o cerere de începe a urmăririi penale“, a adaugat Gorghiu.

    Ea a spus că exista posibilitatea ca Victor Ponta să-şi dea demisia sau să fie demis şi le cere parlamentarilor din PSD, UNPR să vină în jurul PNL, pentru a face o majoritate necesară promovării moţiunii de cenzură.

    Gorghiu a arătat că cei de la PSD sunt fie în situaţia de a merge “cu căruţa în zid”, dacă îl susţin pe Victor Ponta, fie să aleagă o soluţie de salvare, votând moţiunea de cenzură.

    Ea a mai spus că, în opinia sa, Victor Ponta se bucură de prezumţia de nevinovăţie până când se va pronunţa instanţa, însă rămânerea lui în funcţie afectează credibilitatea României.

     

  • Primarul din Timişoara s-a dus în concediu în Emiratele Arabe, iar la întoarcere a primit o factură exorbitantă la telefonul mobil. Ce a făcut apoi i-a indignat pe mulţi

    Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a cheltuit o sumă exorbitantă pe apeluri telefonice în roaming şi trafic de date pe perioada în care a fost plecat în concediu. El a mers o săptămână în străinătate alături de familie şi de vicepreşeditele PNL Timiş, Dumitru Dinescu.

    Factura lui Nicolae Robu a devenit însă subiect de discuţie abia după ce un consilier PSD a cerut în plenul CLT o anchetă legată de cheltuielile primarului.

    Vedeţi în continuare ce a făcut primarul de a strâns această sumă despre care recunoaşte că „este uriaşă pentru un om obişnuit”. Iar ce a urmat după primirea facturii a indignat pe toată lumea:

    Iată factura exorbitantă de telefon a primarului Timişoarei. Ce a făcut de a fost taxat atât de mult?

  • Firea: Liberalii dezinformează. Ultima minciună, că s-ar dori blocarea dublării alocaţiilor

    “Liberalii inventează scenarii şi dezinformează! Măsura dublării alocaţiilor e deja aprobată. Liberalii dau din ce în ce mai mult dovadă de un comportament pueril şi nedemn pentru un partid politic ce susţine că doreşte să ajungă la guvernare. Atunci când nu se opun măsurilor introduse de Parlament sau de Guvernul Ponta, inventează tot felul de scenarii şi lansează dezinformări”, a afirmat Firea, conform unui comunicat remis MEDIAFAX.

    Firea a arătat că “ultima minciună” a liberalilor este că s-ar dori blocarea dublării alocaţiilor pentru copii.

    “Ultima astfel de minciună susţine că s-ar dori blocarea dublării alocaţiilor pentru copii. Ţinem să le explicăm celor din PNL că lansarea propunerii pentru un sistem de alocaţii diferenţiate nu are nicio legătură cu măsura deja aprobată a dublării alocaţiilor, care aşteaptă promulgarea preşedintelui Iohannis”, a menţionat Firea.

    Ea a adăugat că Alina Gorghiu trebuie să înţeleagă că lucrurile nu merg ca pe vremea actualilor colegi ai săi din PNL.

    “Drepturile copiilor nu sunt negociabile – nu ne jucăm cu soarta lor şi a părinţilor! Doamna Gorghiu trebuie să înţeleagă faptul că lucrurile nu mai merg ca pe vremea actualilor ei colegi din PDL, care au adus în pragul sărăciei extreme sute de mii de familii, inclusiv pe copiii acestora, prin măsurile pe care le-au luat”, a susţinut liderul PSD.

    Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a transmis, vineri, un mesaj către “pesedişti” că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, Curtea stabilind că nu este permisă diferenţierea cuantumului alocaţiei pentru copii, cerându-le să aplice legea de dublare a alocaţiilor, aprobată de Legislativ.

    “Am un mesaj pentru pesedişti: Constituţia nu este opţională, iar deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii! Curtea a stabilit, încă din 2006, că nu este permisă diferenţierea cuantumului alocaţiei pentru copii, nici în funcţie de veniturile părinţilor, nici în funcţie de orice altă variabilă. De la premier până la ministrul muncii, din păcate, nu documentează nicio decizie atunci când iau o măsură. Vă cer un singur lucru: aplicaţi legea votată de Parlament, la iniţiativa PNL, de dublare a alocaţiilor; nu mai căutaţi modalităţi de a o amâna”, a scris Gorghiu, pe Facebook.

  • PNL a sesizat CC cu privire la OUG 86/2014 prin care se desfiinţează Inspecţia Muncii şi ANPIS

    Ordonanţa 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativa fost adoptată, în 26 mai, de Senat.

    Potrivit comunicatului PNL remis MEDIAFAX, sesizarea de neconstituţionalitate a fost semnată de 78 de deputaţi liberali care consideră că dispoziţiile articolului 5 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2014 sunt neconstituţionale.

    “Prin această ordonanţă de urgenţă, Guvernul desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, iar, în locul acestora, va fi formată, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, în subordinea Ministerului Muncii. Toate acestea fără a exista un aviz al Curţii de Conturi, ca garanţie tehnică în luarea deciziilor politice. Desfiinţarea Inspecţiei Muncii nu are caracter de urgenţă şi, mai mult, în loc să îmbunătăţească activitatea din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei, o supune controlului guvernamental şi schimbărilor politice”, se spune în sesizare.

    În acest sens, PNL se adresează Curţii Constituţionale a României cu solicitarea de a constata că “dispoziţiile articolului 5 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2014 sunt neconstituţionale”, menţionează deputaţii PNL.

    În sesizare se arată că articolul 5 al OUG nr. 86/2014, încalcă “alin. (1), (4) şi (6) al Art. 115 din Constituţia României”, potrivit cărora delegarea legislativă către Guvern este permisă doar în domenii ce nu constituie obiectul legilor organice, iar ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate “numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, neputând afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie”.

    Deputaţii PNL consideră că Guvernul nu a respectat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, prevăzut “în alin. (4) al Art. 1 din Constituţia României”, care spune că “Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”, încălcând şi “alin. (2) al art. 117 din Constituţia României”, care spune că “Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă”

    “Aşadar, în cazul OUG 86/2014, Guvernul şi-a depăşit limitele delegării prevăzute de Constituţie, fiind vorba de o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului”, se mai menţionează în document.

    Ordonanţa de urgenţă 86/2014 prevede că se desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, care face obiectul unei moţiuni simple depuse de PNL.

    Senatul a adoptat ordonanţa în 26 mai, după ce Camera Deputaţilor a adoptat-o tacit în 18 februarie. Atunci. deputaţii liberali au iniţiat o moţiune simplă pe acestă temă la adresa ministrului muncii Rovana Plumb, intitulată “PSD guvernează la negru, totul pentru PSD, nimic pentru cetăţeni”, care a fost respinsă.

     

     

     

     

  • Cameră – Dezbaterea pe moţiunea simplă a PNL se amână, ministrul Tudose este plecat în “ţările arabe”

    Secretarul Camerei, deputaul Mircea Ciolacu a spus luni, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că moţiunea se discută săptămâna viitoare, marţi, precizând că deputaţii vor avea liber lunea viitoare, datorită sărbătorii ortodoxe a Rusallilor.

    Astfel, marţea viitoare, în plenul Camerei Deputaţilor sunt programate “ora primului-ministru” şi dezbaterea moţiunii simple a PNL.

    Iniţial, Biroul Permanent decisese săptămâna trecută că dezbaterea moţiunii va avea loc marţi, îns ministrul Mihai Tudose a trimis o scrisoare Biroului Permanent în care solicita amânarea dezbaterii.

    “Vă adresez acesastă solicitare având în vedere faptul că în perioada 23-28 mai este programată o vizită de lucru la nivel de ministru în ţările arabe, având ca obiect negocierea unor contracte benefice economiei româneşti, precum şi atragerea unor investitori. Anularea vizitei poate produce efecte negative asupra relaţiilor României cu aceste ţări arabe”, se arată în scrisoarea ministrului Mihai Tudose.

    Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a anunţat, săptămâna trecută, în plenul Camerei, depunerea unei moţiuni simple intitulate “PSD curentează banul public, bonusuri uriaşe, contracte cu dedicaţie şi secrete de stat la Transelectrica”.

  • PNL a definitivat modificările la Statut, în privinţa criteriilor de integritate

    “Noi intrăm cu o propunere, vedem ce va dispune adunarea de mâine de la Piteşti. Propunerea e că modificarea statutului pe criterii de integritate se va aplica pentru viitor, nu retroactiv”, a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la finalul şedinţei PNL.

    Copreşedintele PNL a precizat că, potrivit noilor modificări, s-a introdus în Statut o normă tranzitorie, prin care, ”cei care sunt în acest moment condamnaţi într-o instanţă şi se află într-o funcţie de conducere să îşi piardă acea funcţie de conducere, dar nu şi calitatea de membru de partid”.

    În plus, pe viitor, cei care vor avea o condamnare în primă instanţă, vor fi suspendaţi de drept din calitatea de membru, la fel ca şi cei condamnaţi definitiv. Sancţiunile se vor aplica pentru toate faptele penale săvârşite cu intenţie.

    “Am luat opiniile foarte multor specialişti în domeniul juridic, şi din partid şi din afara partidului, şi aşa cum şi dumneavoastră ştiţi la fel de bine există o problemă în cazul în care introduci modificarea retroactiv, pentru că orice fel de acţiune în contencios-administrativ le-ar da câştig de cauză membrilor, iar aceste modificări noi nu le facem pentru că avem o problemă cu cineva, personal”, a arătat Gorghiu.

    Ea a adăugat: ”Dorim ca standardul impus de PNL în privinţa integrităţii să fie mult mai sus. Suntem, de altfel, partidul care, după ce va introduce aceste criterii de integritate în statut, va avea cea mai aspră sancţiune pentru cei care au probleme cu legea”.

    Întrebată dacă cei aflaţi în situaţia controlului judiciar vor fi afectaţi de aceste prevederi, Gorghiu a precizat că există deja o decizie a Biroului Permanent care îi vizează pe cei aflaţi în arest preventiv, fie la domiciliu sau în arestul Poliţiei.

    Noile propuneri din Statutul PNL vor fi supuse votului Consiliului Naţional al partidului de sâmbătă, de la Piteşti.

    Despre momentul în care noile prevederi vor intra în vigoare, Gorghiu a precizat: “Imediat după, se vor înainta actele în termen, dacă nu mă înşel, de 10 zile, către Tribunal pentru a fi adoptat Statutul”.

    Alina Gorghiu a mai menţionat că norma tranzitorie se va aplica din momentul adoptării Statutului, în Consiliul Naţional. ”Adică, mâine, după vot, dacă votul este favorabil, se va aplica această dispoziţie”, a explicat copreşedintele liberal.

  • Predoiu, despre guvernul pe care îl va conduce: “Trenul nostru are mai multe locomotive”

    “Avantajul competitiv al PNL faţă de PSD va fi conturarea unei alte paradigme de guvernare, bazată pe principiul lucrului în echipă, exprimat sintetic prin formula «şefii partidului în Modrogan, şeful guvernului la Palatul Victoria». Aş adăuga acestei formule un principiu al acţiunii multi-dimensionale bazată pe cooperarea partid (bază şi vârf) – guvern – parlament. Problemele sunt prea complexe şi provocările prea mari pentru a putea fi gestionate de un singur lider, cum s-a încercat în trecut şi se încearcă în prezent de PSD. Trenul nostru are mai multe locomotive şi va merge mai rapid în direcţia corectă. Putem oricând alinia un guvern mai bun decât al PSD”, a spus Predoiu, care este şi premier al guvernului alternativ al liberalilor.

    Predoiu a a susţinut că viitorul Executiv al PNL va guverna ” pentru România lucrului bine făcut, un proiect de ţară valabil pe minimum zece ani”.

    Întrebat dacă desemnarea sa ca premier în cazul ascensiunii PNL la putere este o certitudine pe termen lung şi dacă există riscul repetării unui “episod Atanasiu”, Predoiu a spus că “se bizuie pe colegi’, pentru că “fără sprijinul partidului, nu poţi face mare lucru la guvern”.

    Despre sine, Predoiu a afirmat că este “pregătit moral şi profesional” să îşi asume responsabilitatea de premier, pentru care se pregăteşte “în fiecare zi” şi pentru care are “experienţa publică şi privată necesară” adăugării “plus-valorii”.

    Întrebat prin ce este mai viabil programul de guvernare – al cărui formă finală va fi aprobată la Consiliul Naţional al PNL, care se se va desfăşura în week-end la Piteşti – faţă de alte programe ale guvernelor liberale -democrat-liberale, Predoiu a spus că programul său “e contectat la realitate” şi propune “un concept integrat asupra naţiunii educate şi coezive, statului inteligent, economiei competitive şi societăţii incluzive, având în centru individul şi libertăţile sale”.

    Diferenţele faţă de alte guvernări PNL-PDL vor veni şi din “viziunea integrată pe termen scurt şi lung”, “reformarea, depolitizarea şi profesionalizarea administraţiei”, “profesionalizarea justiţiei şi menţinerea anticorupţiei, prin prevenţie şi combatere” şi prin faptul că “nimeni nu va fi lăsat deoparte”

    “E un moment în care trebuie să răspundem la câteva întrebări fundamentale: ce fel de stat? Ce fel de guvern? Ce fel de economie? Ce fel de societate? Stat inteligent, care respectă individul şi libertăţile sale. Un guvern eficient; Preşedintele Obama spunea în primul său discurs inaugural că nu mai e de actualitate dilema guvern mare – guvern mic, ci provocarea guvern funcţional. Vom materializa conceptul de bună guvernare. O economie competitivă cu un capital autohton renăscut. O societate incluzivă, deschisă, tolerantă, educată şi elevată”, a mai spus Predoiu, pentru MEDIAFAX, despre viitoarea acţiune guvernamentală a echipei pe care o va conduce.

    Întrebat dacă efortul PNL de formare a unei majorităţi parlamentare e proporţional cu cel inclus în conceperea programului de guvernare, prim-vicepreşedintele PNL a spus: “Sunt planuri diferite, s-a muncit pe amândouă”.

    Şedinţa Consiliului Naţional al PNL va avea loc sâmbătă, la Piteşti, pe ordinea de zi figurând şi aprobarea formei finale a programului de guvernare al formaţiunii liberale.

     

  • TVR, despre evenimentul aniversar PNL: Am difuzat şi emisiuni dedicate Senatului şi lui Ion Iliescu

    Reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv) au reacţionat miercuri, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX, după ce, marţi, preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin, şi vicepreşedintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, Mădălin Voicu, ambii parlamentari PSD, au spus, într-un comunicat, că Stelian Tănase, şeful TVR, a decis să schimbe grila TVR 1 pentru a difuza, miercuri seară, evenimentul aniversar al PNL, precizând că acesta este “un gest de ingerinţă editorială, cu un direct şi puternic caracter politic”.

    Totodată, miercuri, patru membri ai CA al TVR (Claudiu Brînzan, Cătălin Blebea, Adrian Bădescu şi Florin Condurăţeanu) l-au acuzat pe Stelian Tănase că a transformat SRTv într-un “instrument de propagandă al PNL”, întrucât a modificat grila TVR 1 pentru difuzarea evenimentului aniversar al acestui partid.

    De cealaltă parte, reprezentanţii Serviciului de Comunicare al TVR, aflat în subordinea lui Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, spun că “Televiziunea Română are permanent în vedere respectarea legislaţiei în vigoare şi adaptarea programelor în funcţie de agenda publică şi de dinamica vieţii sociale, culturale, politice şi economice”, în conformitate cu articolul 4 din Legea numărul 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea televiziunii publice.

    Potrivit acestuia, SRTv trebuie “să prezinte, în mod obiectiv, imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, să promoveze, cu competenţă şi exigenţă, valorile limbii române, ale creaţiei autentice culturale, ştiinţifice, naţionale şi universale, ale minorităţilor naţionale, precum şi valorile democratice, civice, morale şi sportive, să militeze pentru unitatea naţională şi independenţa ţării, pentru cultivarea demnităţii umane, a adevărului şi justiţiei”, precizează reprezentanţii TVR.

    Potrivit acestora, TVR a reflectat în programele sale evenimente precum “împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi” şi “150 de ani de existenţă a Senatului”, dar şi “evenimente din viaţa partidelor, printre care şi PSD”.

    “De asemenea, duminică, 17 mai a.c., TVR a difuzat o ediţie specială pentru a marca 25 de ani de la alegerile prezidenţiale din 1990, ediţie în care au fost prezenţi fostul preşedinte Ion Iliescu şi Răzvan Theodorescu”, spun reprezentanţii TVR.

    În cazul transmisiunii evenimentului aniversar al PNL, reprezentanţii TVR spun că “este vorba de marcarea unui eveniment important din istoria modernă a României – înfiinţarea Partidului Naţional Liberal”.

    Reprezentanţii TVR nu precizează cine a luat decizia privind modificarea grilei TVR 1 pentru difuzarea evenimentului aniversar al PNL şi care au fost motivele care au stat la baza acestei decizii.

    Reprezentanţii TVR spun însă că preşedintele-director general al SRTv, Stelian Tănase, “nu este factor decizional în privinţa oportunităţii difuzării unui program”, acesta exercitându-şi atribuţiile în limitele Legii 41 privind organizarea şi funcţionarea SRTv.

    Pe de altă parte, reprezentanţii SRTv precizează că “TVR este preocupată permanent de menţinerea echilibrului în privinţa prezenţei reprezentanţilor partidelor în programele sale, lucru evidenţiat de monitorizările interne”.

    “Spre exemplu, în perioada 1 ianuarie -31 martie a.c., monitorizarea timpului dedicat exprimării punctelor de vedere în emisiunile de ştiri arată că PSD a beneficiat de 23,2% din acest timp, PNL, de 18,5%, iar autoritatea publică centrală, de 39,4%. Monitorizarea numărului de apariţii ale personalităţilor politice arată că PSD a avut 23,9% din totalul apariţiilor, PNL, 20,4%, iar autoritatea publică centrală, 37,6%. În cadrul emisiunilor de dezbateri sau alte emisiuni, PSD a beneficiat de 18,9% din totalul apariţiilor personalităţilor politice, PNL, de 28,1%, iar autoritatea publică centrală, de 14,2%”, spun reprezentanţii TVR.

    Potrivit site-ului tvr.ro, TVR 1 va difuza miercuri, de la ora 19.00, emisiunea “Ediţie specială – PNL-140 de ani de viziune, onoare, patriotism”, avându-l ca moderator pe Eugen Rusu şi ca producători pe Delia Nicola şi George Tudor. Emisiunea va include transmisiuni directe din studio şi de la Opera Română.

    Partidul Naţional Liberal organizează, miercuri, de la ora 19.00, o ceremonie în cadrul căreia acordă distincţia “I.C. Brătianu” preşedintelui Klaus Iohannis. Ceremonia este urmată de un concert aniversar, la Opera Naţională Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea PNL.

    “Ediţia specială” de la TVR 1 dedicată aniversării PNL va fi difuzată chiar înaintea principalei emisiuni de ştiri a televiziunii publice, “Telejurnal”, care va începe la ora 19.59, conform site-ului tvr.ro.

    Pe de altă parte, potrivit programului TVR 1 din această săptămână, televiziunea ar fi trebuit să difuzeze în perioada în care va transmite evenimentul dedicat aniversării PNL un serial italian, “Împreună”, şi emisiunea “Vorbeşte corect!”.

    Până la momentul difuzării acestei ştiri, Stelian Tănase nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX.