Tag: obtinere

  • De ce acest om a fost plătit cu 80 milioane de dolari că să nu facă nimic

    John Peters nu este un nume foarte cunoscut publicului larg, însă le spune ceva oamenilor de la Hollywood. Peters a începutca frizer, iar acum este producător de filme şi are la activ pelicule precum Caddyshack, Batman, Superman Returns sau Man of Steel. Însă pentru ultimele două filme nu a lucrat nici măcar un minut şi cu toate astea a primit 80 de milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter.

    De fapt, nici măcar nu a fost lăsat să fie prezent la filmările pentru “Man of Steel” deoarece Christopher Nolan a interzis acest lucru.

    “Am dreptul la 7,5% din încasări. Împreună cele două filme au făcut mai mult de un miliard de dolari”, a mărturisit Peters într-un interviu pentru The Hollywood Reporter.

    Cum a ajuns Peters să obţină această sumă?

    În anii 90, după ce a participat la realizarea filmelor “Batman” şi “Batman Returns”, a încercat să producă un film numit “Superman Lives” pentru care Nicolas Cage trebuia să interpreteze rolul principal, iar Tim Burton trebuia să regizeze. Scenariul a fost scris de către Kevin Smith care a mărturisit că Peters a insistat ca Superman să nu zboare în film şi să se bată cu paianjen uriaş. Filmul nu s-a realizat niciodată, dar John Peters a obţinut un procent din veniturile următoarelor filme din seria Superman.

  • Spune-mi în ce an te-ai născut ca să-ţi spun ce salariu şi beneficii poţi obţine

    Cam aşa ar putea suna, ipotetic, o discuţie despre oferta salarială dintre un recruiter şi un candidat la interviul de angajare, având în vedere concluziile unor studii salariale. Deşi angajatorii susţin că nu vârsta, ci competenţele şi performanţa fac diferenţa în stabilirea salariilor angajaţilor – iar grilele salariale creează echitate în companie – datele arată că, în medie, anul naşterii contează în cuantificarea remuneraţiei. Care sunt cele mai norocoase generaţii de pe piaţa muncii din acest punct de vedere?

    Dacă până în prezent se punea un mare accent, în diverse studii, pe diferenţele de salarizare dintre femei şi bărbaţi, în prezent cercetările salariale sunt din ce în ce mai complexe şi capătă noi forme. Un studiu realizat de compania de consultanţă Mercer arată că există diferenţe salariale semnificative, pe aceleaşi tipuri de poziţii, în funcţie de generaţia din care face parte fiecare angajat.

    Astfel, un manager de top din România din generaţia Baby Boomers (care este născut între 1946 şi 1964) are, în medie, un salariu de bază de 23.900 de lei brut pe lună şi câştigă cu mai mult de 40% prin comparaţie cu un manager pe aceeaşi funcţie care este mai tânăr şi face parte din generaţia Y sau din Millennials (născut în perioada 1981‑1995). Totodată, un executiv de top Baby Boomer are un salariu de bază cu doar 7% mai mult decât un omolog de-al său care face parte din generaţia X (care s-a născut în intervalul 1965‑1980). Cum se explică diferenţele salariale pe baza datei naşterii, având în vedere că, cel puţin în teoria susţinută de angajatori, performanţa, şi nu vechimea în organizaţie, dictează salariul?

    Alina Popescu, talent information solution leader pentru România şi regiunea Balcani în cadrul Mercer (parte a grupului Marsh&McLennan Companies), spune că este normal ca Baby Boomerii să fie cel mai bine plătiţi angajaţi dintre toate generaţiile aflate în câmpul muncii, întrucât angajatorii îi plătesc, de fapt, pentru experienţa lor.

    „Baby boomerii sunt cei mai experimentaţi, iar cei care au rezistat în câmpul muncii până în prezent sunt oamenii cu adevărat talentaţi, de aceea sunt şi cel mai bine plătiţi. În plus, spre deosebire de Baby Boomers, care au un interes foarte mare asupra obţinerii de «active» şi sunt motivaţi mai degrabă de bani, cei care fac parte din generaţia Millennials nu pun atât de mult accentul pe partea materială la un job, pentru că nu vor credite, case sau vacanţe scumpe, ci mai mult timp liber pentru viaţa personală“, a explicat Alina Popescu.

    Deşi se spune că salariul de la primul loc de muncă stabil este definitoriu pentru întregul parcurs salarial al angajatului, iar cea mai mare majorare salarială se poate obţine la schimbarea jobului, specialiştii susţin că în sistemul privat majorările salariale semnificative au la bază competenţele, polivalenţa şi nivelul de management. În plus, un aspect nou luat în calcul în sistemele de salarizare este reprezentat de competiţia între companii în retenţia talentelor, care este o mişcare naturală de aliniere spre media europeană, spune Iuliana Leurent, CEO al companiei RINF Temps România, divizia de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară a grupului românesc RINF.

    „Generaţiile X şi Y au avantajul de a se afla într-o piaţă emergentă, mult mai dinamică, în care competenţa poate accelera procesul de raportare la un salariu mai mare. Senioritatea în cadrul companiei angajatoare se traduce în principal în oportunităţi de avansare sau un sistem de beneficii, cel mai comum fiind numărul de zile de concediu“, explică Leurent.
    Pentru poziţiile de specialişti, angajaţii din generaţia X au cele mai mari salarii de bază din cele 4 generaţii de pe piaţa muncii, de 4.660 de lei brut pe lună, în medie, cu circa 2% peste nivelul încasat de Baby Boomers. Diferenţe mai mari sunt – în aceeaşi categorie de „professionals“ care necesită studii superioare – pentru cei din generaţia Millennial (Y), care câştigă cu 8% mai mai puţin decât X, dar mai ales pentru cei noi intraţi în câmpul muncii (generaţia Z, născută după 1995). Un specialist din generaţia Z are un salariu de bază brut de 3.075 de lei pe lună, cu 51% sub nivelul încasat de un specialist din generaţia X, arată studiul Mercer.

    În opinia Iulianei Leurent, generaţia Baby Boomers vrea „valori sigure“ şi este, într-un fel, de înţeles. „Generaţiile X şi Y sunt cu mult mai atraşi de tentaţiile societăţii de consum şi pot accepta un salariu mai mic în măsura unui beneficiu compensantoriu ca de exemplu maşină de serviciu, abonamente la săli de sport etc. Cât despre motivaţia de a munci mai mult pentru a câştiga mai mult, rămâne o alegere personală şi este delicat de generalizat întrucât intrăm în paradigma «nu mai e ca pe vremea noastră».“

    Românii din generaţiile mai în vârstă au crescut cu o mentalitate în care să obţii o maşină de serviciu îţi asigură un anumit statut social, de aceea acest beneficiu este mai frecvent întâlnit în România decât în alte ţări. Aşa s-a ajuns în situaţia în care, spre exemplu, un angajat din sistemul bancar din Timişoara care ajunsese în urmă cu câţiva ani la venituri lunare de 3.000 – 4.000 de dolari pe lună să fie nemulţumit că maşina de serviciu era o Skoda Octavia şi nu un model mai scump, a spus Felix Toma (38 de ani), country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Gi Group România.

     

  • Doi puşti de 14 ani au venit cu o idee de afacere surprinzător de simplă. Au obţinut o finanţare de 50.000 de dolari

    Doi adolescenţi de 14 ani din SUA au găsit o soluţie ingenioasă la o problemă foarte stresantă pentru toate mamele, scrie Daily Mail

    Sam Nassif şi Oliver Greenwald din Denver au născocit un fel de farfurie de napolitană care se pune în jurul conului astfel încât îngheţata când se topeşte nu se va mai scurge pe mână sau pe haine. Potrivit cotidianului britanic, celor doi le-a venit ideea pentru această invenţie când aveau 10 ani. “Într-o zi am trecut pe lângă un magazin ce vindea îngheţată şi am văzut doi copii cu îngeţată curgându-le pe mâini şi pe haine, iar mama lor stătea lângă ei cu şerveţelul în mână. Ne-am gândit că ar trebui să facem ceva în privinţa asta”, au declarat cei doi.

    Au vorbit cu un producător pentru realizarea unui model 3D al lui Drip Drop şi potrivit lor au testat peste 100 de ingredinte până au găsit combinaţia câştigătoare.

    Au ieşit pe locul doi la un concurst de inveţii în 2011, iar anul trecut au impresionat juriul de la emisiunea de pitching de idei de afaceri, Shark Tank. Mai mult, cei doi au obţinut o finanţare de la Barbara Corcoran în valoare de 50,000 de dolari pentru 33% din afacere. 

  • 2016, anul diamantelor colorate

    2016 va rămâne în istorie ca un an în care diamantele colorate s-au bucurat de o mare popularitate, judecând după preţurile cu care s-au adjudecat la diverse licitaţii, scrie CNN.

    Sotheby’s a obţinut preţuri record de două până la 31 de milioane de dolari pentru şase diamante colorate, printre care unele roz şi albastre, Christie’s se poate lăuda cu cea mai mare sumă obţinută pentru o piatră preţioasă, diamantul albastru Oppenheimer Blue găsindu‑şi cumpărător pentru suma de 57,5 milioane de dolari, însă unii experţi în domeniu susţin că un an la fel de bun nu se va mai înregistra prea curând.

    Cererea rămâne în continuare mare, din Orientul Mijlociu şi China, şi în special din Statele Unite, conform LJ. West, compania care afirmă că deţine cel mai mare stoc de diamante colorate din lume.

  • Premiile BAFTA:.”La La Land”, cele mai multe nominalizări; două filme cu participare românescă, pe listă

    Musicalul “La La La” a obţinut cele mai multe nominalizări la Premiile Academiei Britanice de Film (Bafta), la unsprezece categorii, în timp ce “Son of Saul” şi “Toni Erdmann”, două lungmetraje cu participare românească, au fost nominalizate pentru “cel mai bun film străin”, informează BBC.

    Musicalul hollywoodian “La La Land” este nominalizat la Premiile Academiei Britanice de Film pentru “cel mai bun film al anului”, în timp ce actorii Ryan Gosling şi Emma Stone, protagoniştii lungmetrajului care a obţinut cele mai multe premii la gala Globurile de Aur 2017, au fost nominalizaţi la Premiile Bafta în categoriile “cel mai bun actor în rol principal”, şi “cea mai bună actriţă.”

    De asemenea, actorii britanici Andrew Garfield, Emily Blunt şi Hugh Grant se află în cursa pentru trofee Bafta ce recompensează performanţe actoriceşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât costă cea mai scumpă cafea din lume şi care este metoda ciudată prin care e produsă

    Kopi Luwak, celebra cafea extrasă din excrementele pisicilor sălbatice civet nu este cea mai scumpă cafea din lume. Mai nou, cea mai preţioasă cafea este un soi numit Black Ivory, un sortiment produs de o singură fermă de elefanţi din nordul Tailandei.

    Procedeul de obţinere este similar, implicând digestia boabelor verzi de cafea şi apoi culegerea acestora din excremente; diferenţa este însă dată de faptul că în acest caz elefanţii sunt cei care mânăncă boabele verzi.

    Ferma produce doar 150 de kilograme de Black Ivory pe an şi le comercializează doar către hoteluri de 5 stele din Tailanda, Maldive sau Indonezia. Doritorii pot totuşi comanda plicuri de 35 de grame de pe site-ul oficial, la un preţ de 73 de dolari bucata.

    Produsă din excrementele mamiferului Zibeta Asiatica, un fel de pisică locala, cafeaua Kopi Luwak fusese declarată anterior cea mai bună şi cea mai scumpă din lume. Se vinde la cutie de 80 de grame cu 60-70 de dolari sau la ceaşcă, cu un preţ de aproximativ 35 de dolari.

  • Cât costă cea mai scumpă cafea din lume şi care este metoda ciudată prin care e produsă

    Kopi Luwak, celebra cafea extrasă din excrementele pisicilor sălbatice civet nu este cea mai scumpă cafea din lume. Mai nou, cea mai preţioasă cafea este un soi numit Black Ivory, un sortiment produs de o singură fermă de elefanţi din nordul Tailandei.

    Procedeul de obţinere este similar, implicând digestia boabelor verzi de cafea şi apoi culegerea acestora din excremente; diferenţa este însă dată de faptul că în acest caz elefanţii sunt cei care mânăncă boabele verzi.

    Ferma produce doar 150 de kilograme de Black Ivory pe an şi le comercializează doar către hoteluri de 5 stele din Tailanda, Maldive sau Indonezia. Doritorii pot totuşi comanda plicuri de 35 de grame de pe site-ul oficial, la un preţ de 73 de dolari bucata.

    Produsă din excrementele mamiferului Zibeta Asiatica, un fel de pisică locala, cafeaua Kopi Luwak fusese declarată anterior cea mai bună şi cea mai scumpă din lume. Se vinde la cutie de 80 de grame cu 60-70 de dolari sau la ceaşcă, cu un preţ de aproximativ 35 de dolari.

  • Cum au transformat doi tineri o cutie de lemn într-o companie de 8 miliarde de dolari

    Fitbit, compania producătoare de dispozitive wearable, creşte de la an la an, cu 149% mai precis. În 2015 compania a avut venituri de 711.6 milioane de dolari, scrie site-ul wearable.com

    Totul a început în 2007. Fitbit a fost creată de James Park şi Eric Friedman, oamenii care au văzut potenţialul în utilizarea senzorilor în dispozitive mici, purtabile. Au reuşit să obţină o finanţare de 400.000 de dolari, dar nu era îndeajuns, aşa că au mers de la un investitor la un altul cu o cutie de lemn unde erau ascunse o plăcuţă cu circute şi senzori.

    În 2008, după prezentarea de la TechCrunch, Park şi Friedman sperau să primească 50 de precomenzi. Într-o singură zi au primit 2.000.

    Compania a lansat primul dispozitiv la finalul anului 2009, livrând în jur de 5000 de unităţi şi au mai primit alte 20.000 de comenzi.Pentru următorul pas au mai obţinut o finanţare de la Brad Field şi s-au parteneriat cu Best Buy pentru a-şi vinde produsele în magazinele retailerului american.

    De-a lungul anilor, produsele au primit noi senzori şi noi funcţionalităţi, iar Fitbit a vândut doar anul trecut 21,4 milioane de dispozitive. Potrivit CNN, compania valorează acum 8 miliarde de dolari.

  • Ţara unde filmele sunt gratuite, iar actorii sunt angajaţi de stat – GALERIE FOTO

    Fostul lider suprem al Koreei de Nord, Kim Jong II, considera că cea mai productivă metodă de a-şi educa poporul sunt filmele, motiv pentru care întrega ţară este acum înconjurată de teatre şi săli de cinema, unde accesul este gratuit.  

    Fotograful Eric Lafforgue a obţinut accesul într-un astfel de loc – Korean Film Studio, principalul studio al ţării – descoperind modul în care era produsă propaganda.

    „Filmele Nord – Koreene au tendinţa de a evidenţia în principiu teme comuniste şi revoluţionare, sacrificiu pentru naţiune, patrioţi şi eroi care luptă cu duşmanii (precum japonezii şi americanii) sau monştrii. Poveştile gravitează adesea în jurul unui lider remarcabil, care ghidează o naţiune puternică în timpuri grele”, a scris Lafforgue.

  • A părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic. Acum este atât de bogată încât preferă să cumpere haine decât să-şi facă bagajul atunci când călătoreşte

    Kate Stewart este atât de bogată acum, încât preferă să cumpere haine unde călătoreşte decât să-şi facă un bagaj. Femeia, acum în vârstă de 33 de ani, a apărut în emisiunea “How The Other Half Lives” a Channel 5 şi a declarat că nu îi este ruşine de modul cum îşi cheltuieşte banii deoarce a muncit din greu pentru asta, informează Daily Mail.

    Kate Stewart a părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic, dar asta nu a oprit-o să-şi construiască o avere impresionantă. “Am rămas însărcinată la 17 ani şi părea că destinul meu fusese scris, nimeni nu credea în mine, dar asta m-a determinat şi mai tare să reuşesc”, a spus ea.

    Stewart a povestit că şi-a continuat studiile şi a lucrat ca secretară în timp ce încerca să obţină o diplomă în business şi management şi să aibă grijă de fiica ei. “Am reuşit să-mi obţin licenţa şi într-un final am ajuns să conduc compania, apoi mi-am investit banii corect şi mi-am construit imperiul”, a mai spus ea.

    Imperiul lui Kate Stewart consistă din câteva saloane de frumuseţe şi de bronzat. În prezent, ea deţine şi piaţa faimoasă din Liverpool “Heritage Market”.

    Acum îşi permite să cheltuiască 1000 de lire sterline pe noapte pe o cameră la hotelurile care au “designer wardrobe room service”, astfel ea nu mai este nevoită să care bagajele după ea când pleacă în călpătorii. De asemenea, Stewart iubeşte bijuteriile şi pentru un colier cu diamante a plătit 240.000 de lire sterline, despre care a zis că este “un chilipir”.

    “Hainele frumoase şi bijuteriile sunt armura mea, îmi pun armura şi mă simt mai încrezătoare în mine”, a declarat ea.