Tag: Italia

  • Cum arată si cât costă noul Ferrari – GALERIE FOTO

    Aşa s-o fi gândit Sergio Marchionne, şeful FCA. Ferrari are un statut privilegiat în acest context de business, aşa că probabil nu a fost decizia lui 100%. Pentru cei care au dubii, Portofino este un orăşel. O staţiune micuţă-micuţă în Italia, genul de loc în care ai vrea să te retragi pe la 40 de ani cu câteva milioane de euro şi acolo să rămâi pe veci.

    E un fel de preRai. Maşina asta nouă, Ferrari Portofino, este următorul California. Încap 4 oameni în el şi are un plafon retractabil din material solid. Maşina care se va lansa în văzul lumii la Salonul Auto de la Frankfurt are un motor V8 cu 600 de cai şi 760Nm. Atinge suta la oră în 3.5 secunde şi prinde 320 km/h, cu 4km/h mai mult decât California. Preţul de start nu e oficial, dar intuim ceva în jurul celor 250.000 pe care îi dădeai şi pe un California. Dacă îi aveai, desigur. 

    FERRARI PORTOFINO (GALERIE FOTO)

  • Meleşcanu: România este pregătită să primească încă 1.942 de refugiaţi

    „Recent, am făcut o ofertă pentru 1.942 de refugiaţi din Grecia şi din Italia, pe care îi putem reloca în România. Avem deja pe teritoriul nostru cam 700 de asemenea refugiaţi, dar pe lângă aceste lucruri vreau să vă spun foarte direct că România participă masiv la operaţiunile din Marea Mediterană pentru oprirea afluxului de refugiaţi şi salvarea celor care se încumetă la asemenea acţiuni”, a declarat ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, la Realitatea Tv.

    Meleşcanu a mai afirmat că România şi-a exprimat solidaritatea în problema privind refugiaţii, deşi nu a fost de acord cu stabilirea unor cote fixe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurostat: România are cea mai mare creştere economică anualizată din UE în trimestrul II 2017 – 2

    În perioada aprilie-iunie 2017 faţă de perioada similară de anul trecut, cele mai mici creşteri ale economiei au fost raportate în Belgia (1,4%), Italia (1,5%), Finlanda şi Marea Britanie (1,7%), potrivit primelor estimări publicate de Eurostat.

    În al doilea trimestru de anul acesta, comparativ cu primul trimestru, România a înregistrat a treia cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 1,6%, după Cehia (2,3%) şi Suedia (1,7%).

    Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 0,6% atât în zona euro, cât şi în UE în al doilea trimestru din 2017, comparativ cu trimestrul trecut.

    În primul trimestru din 2017, PIB-ul a crescut cu 0,5% în ambele zone. Comparativ cu acelaşi trimestru de anul trecut, în al doilea trimestru, PIB-ul a crescut cu 2,2% în zona euro şi cu 2,3% în UE, după creşteri de 1,9%, respectiv 2,1% în perioada precedentă.

  • MAE: În Portugalia, Spania, Franţa sau Italia sunt pericole de incendii, cauzate de caniculă

    Conform sursei citate, următoarele zone de pe continentul european (majoritatea fiind şi destinaţii turistice în sezonul estival) se află sub Cod Roşu de temperaturi ridicate: întreg teritoriul Croaţiei, al Bosniei-Herţegovina, Serbiei, Muntenegrului şi Ungariei, cea mai mare parte a Sloveniei, sudul Poloniei, sudul Slovaciei, sudul Elveţiei, centrul şi sud-estul Italiei, precum şi insulele Sicilia şi Sardinia.

    „Totodată, din cauza caniculei şi a secetei, există pericolul producerii unor incendii de vegetaţie uscată şi de păduri în zone precum: sudul şi estul Portugaliei; sudul şi centrul Spaniei şi zona Mallorca; sudul insulei Corsica şi zona mediteraneană a Franţei; insulele Sicilia, Sardinia, sudul şi centrul Italiei; zona de coastă a Croaţiei; centrul Albaniei; zona estică a Ungariei; nordul şi estul Serbiei; Macedonia, sud-estul şi nord-vestul Bulgariei; partea de sud a ţărmului Greciei şi insulele Ciclade; părţi din zona centrala a Ciprului; centrul şi sud-vestul Turciei”, potrivit MAE.

  • Alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei

    În Italia erau, la sfârşitul anului 2016, 1.151.395 de români, conform datelor oficiale ISAT. De fapt, în Italia sunt peste 3 milioane de români, dintre care peste jumătate nu sunt înregistraţi cu forme legale. Creşterea numărului de români care pleacă anual în Italia este în medie cu circa 4% mai mare faţă de anul trecut, dintre care circa 70% sunt femei. Cei peste 1,5 milioane de români care merg să muncească în Italia fără contracte de muncă, dintre care peste 700.000 sunt femei, reprezintă un grup vulnerabil fără niciun fel de sprijin.

    Presa din România a fost informată în aceste zile în legătură cu o nouă descoperire a Poliţiei din Italia: alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei. „În fiecare săptămână, în ultimele luni, au fost violate, sechestrate şi ucise românce, o femeie de 60 de ani s-a sinucis, după ce a lucrat ca badantă timp de 15 ani, iar alta şi-a ucis concubinul italian care o abuza. Au fost perioade în care trei femei pe zi au fost ucise în Italia. În aceste zile, şi în Spania au fost găsiţi români trataţi ca sclavi, plătiţi cu sume foarte mici pentru munca la câmp şi cazaţi în corturi, fără apă curentă şi fără minime condiţii de igienă. Ultimele trei guverne nu au luat în considerare informările din partea C.A.P.I.M.E.D. România şi nici proiectul strategic – „Vreau să lucrez legal în Europa mea! – depus de C.A.P.I.M.E.D. România, pentru a sprijini în mod real românii plecaţi la muncă în Italia. Autorităţile din România nu ştiu nici câţi români sunt plecaţi la muncă în străinătate, fără forme legale, nici câţi român mor anual şi nici măcar nu pot fi repatriaţi, pentru a fi înmormântaţi”, se arată în comunicatul de presă C.A.P.I.M.E.D.

    Datele statistice arată că peste 4,5 milioane de români muncesc în ţările europene, mulţi nefiind înregistraţi, iar în fiecare zi sunt sute de români abuzaţi de angajatorii care îi forţează să lucreze in condiţii mizere, de violatori, de funcţionari, dar şi de legislaţia discriminatorie. Cu toate acestea, cifrele oficiale arată că românii au trimis acasă peste 55 de miliarde de Euro, mai mult decât investitorii străini şi mai mult decât a primit România de la Uniunea Europeană.

    „Ministerul Pentru Românii de Pretudindeni ar trebui să renunţe la finanţarea proiectelor aşa-zis culturale şi să finanţeze proiecte integrate, parte dintr-o strategie care ar putea salva atât românii abuzaţi astăzi în străinătate, cât şi România de mâine, care va trebui să se ocupe de o populaţie bolnavă, cu nevoi speciale şi fără drept la asistenţă socială şi medicală, după zeci de ani de muncă la negru. O Românie care îşi va primi actualii copii care nu au acces la educaţie şi sunt abuzaţi în străinătate, iar peste 10-20 de ani vor fi adulţi fără pregătire profesională”, se mai arată în comunicat.

  • Cum arată soţia lui Roger Federer – GALERIE FOTO

    Roger Federer a fost surprins petrecand cateva clipe de relaxare alaturi de sotia sa, Mirka, la plaja in Italia. Cei doi s-au bucurat de razele soarelui si au profitat la maximul de momentele in care au fost singuri.
     
    Federer si-a intalnit viitoarea sotie in 2000, pe vremea cand amandoi participau la Jocurile Olimpice de la Sydney, reprezentand Elvetia, iar de atunci si pana acum cei doi au parut la fel de indragostiti ca in prima zi de fiecare data cand au aparut in public.
     
     
     
     
     
     
  • Cum arată soţia lui Roger Federer – GALERIE FOTO

    Roger Federer a fost surprins petrecand cateva clipe de relaxare alaturi de sotia sa, Mirka, la plaja in Italia. Cei doi s-au bucurat de razele soarelui si au profitat la maximul de momentele in care au fost singuri.
     
    Federer si-a intalnit viitoarea sotie in 2000, pe vremea cand amandoi participau la Jocurile Olimpice de la Sydney, reprezentand Elvetia, iar de atunci si pana acum cei doi au parut la fel de indragostiti ca in prima zi de fiecare data cand au aparut in public.
     
     
     
     
     
     
  • Cum arată soţia lui Roger Federer – GALERIE FOTO

    Roger Federer a fost surprins petrecand cateva clipe de relaxare alaturi de sotia sa, Mirka, la plaja in Italia. Cei doi s-au bucurat de razele soarelui si au profitat la maximul de momentele in care au fost singuri.
     
    Federer si-a intalnit viitoarea sotie in 2000, pe vremea cand amandoi participau la Jocurile Olimpice de la Sydney, reprezentand Elvetia, iar de atunci si pana acum cei doi au parut la fel de indragostiti ca in prima zi de fiecare data cand au aparut in public.
     
     
     
     
     
     
  • Situaţie DRAMATICĂ în Italia: oamenii trebuie să îşi chibzuiască rezervele de apă

    Meteorologii postului online de televiziune Sky TG24 au anunţat că Italia este afectată de cea mai mare secetă din ultimii 60 de ani.

    Una dintre cele mai afectate regiuni este Sardinia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situaţie DRAMATICĂ în Italia: oamenii trebuie să îşi chibzuiască rezervele de apă

    Meteorologii postului online de televiziune Sky TG24 au anunţat că Italia este afectată de cea mai mare secetă din ultimii 60 de ani.

    Una dintre cele mai afectate regiuni este Sardinia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro