BusinessMagazin

Tag: incercare

  • Inventatorul român care a intrat în Cartea Recordului pentru cel mai lung zbor cu o planşă zburătoare

    Povestea hoverboard-ului începe odată cu filmul Back to the future II, din 1989, în care Marty McFly, personajul principal, foloseşte un astfel de dispozitiv pentru a se deplasa.

    De-a lungul anilor, mai mulţi inventatori au încercat să dezvolte un “skateboard zburător”, dar fără a avea prea mult succes.

    Cătălin Alexandru Duru, un inventator român din Canada, a stabilit un record mondial Guinness pentru cel mai lung zbor cu un dispozitiv numit hoverboard (o planşă zburătoare cu elice), deasupra unui lac din Canada, potrivit celor de la Daily Mail.

    Cătălin Alexandru Duru s-a ridicat la cinci metri altitudine şi a parcurs lungimea a peste două terenuri de fotbal, respectiv peste 275 de metri, înainte de a ateriza în apele lacului Ouareau din Quebec, Canada.

    El susţine că acest dispozitiv pe care l-a inventat în 12 luni poate fi folosit oriunde şi poate atinge înălţimi “înspăimântătoare”, pe care le va explora în viitor.

    Cătălin Alexandru Duru trebuia să atingă o distanţă de peste 50 de metri pentru a depăşi precedentul record Guinness, dar performanţa sa, de peste 275 de metri, a fost una zdrobitoare, potrivit sursei citate.

    După ce a stabilit acest record mondial, Cătălin Alexandru Duru a declarat că a vrut să arate că un zbor stabil pe un hoverboard poate fi obţinut de un om în picioare şi controlat doar prin înclinarea picioarelor sale.

  • Inventatorul român care a intrat în Cartea Recordului pentru cel mai lung zbor cu o planşă zburătoare

    Povestea hoverboard-ului începe odată cu filmul Back to the future II, din 1989, în care Marty McFly, personajul principal, foloseşte un astfel de dispozitiv pentru a se deplasa.

    De-a lungul anilor, mai mulţi inventatori au încercat să dezvolte un “skateboard zburător”, dar fără a avea prea mult succes.

    Cătălin Alexandru Duru, un inventator român din Canada, a stabilit un record mondial Guinness pentru cel mai lung zbor cu un dispozitiv numit hoverboard (o planşă zburătoare cu elice), deasupra unui lac din Canada, potrivit celor de la Daily Mail.

    Cătălin Alexandru Duru s-a ridicat la cinci metri altitudine şi a parcurs lungimea a peste două terenuri de fotbal, respectiv peste 275 de metri, înainte de a ateriza în apele lacului Ouareau din Quebec, Canada.

    El susţine că acest dispozitiv pe care l-a inventat în 12 luni poate fi folosit oriunde şi poate atinge înălţimi “înspăimântătoare”, pe care le va explora în viitor.

    Cătălin Alexandru Duru trebuia să atingă o distanţă de peste 50 de metri pentru a depăşi precedentul record Guinness, dar performanţa sa, de peste 275 de metri, a fost una zdrobitoare, potrivit sursei citate.

    După ce a stabilit acest record mondial, Cătălin Alexandru Duru a declarat că a vrut să arate că un zbor stabil pe un hoverboard poate fi obţinut de un om în picioare şi controlat doar prin înclinarea picioarelor sale.

  • Când vrei să impozitezi ceea ce nu te-a preocupat

    Natura umană este uluitoare; modul în care oamenii aleg să acţioneze, ignorând realitatea şi alegând orice altceva în afara soluţiei logice, este o manifestare fascinantă şi, dacă nu ar avea efecte asupra societăţii, ar fi distractiv. Dar de multe ori efectul este distructiv.

    Să încerc să explic: crowdfundingul este o industrie care a ajuns să valoreze miliarde de dolari, înregistrând în ultimii 4 ani o creştere de 167%. Principalele calităţi sunt eliminarea distanţelor şi testarea produselor sau ideilor chiar înainte de a prinde viaţă. Distanţele: am citit un studiu care releva că în general între un antreprenor sau un artist începător, care ar avea nevoie de finanţare, şi un potenţial investitor există în medie o distanţă de 5.000 de kilometri. Chiar în epoca internetului 5.000 de kilometri este o distanţă prohibitivă, în măsură să stingă orice elan investoricesc.

    Doi, publicul decide ce îi place sau nu, ce îl atrage sau nu, iar reacţia oamenilor este crucială pentru orice idee, afacere sau antreprenor. În cazul în care ideea prinde, ai deja o bază de plecare, o mulţime care îţi poate asigura resursa iniţială de hype.

    În al treilea rând, fără legătură cu cele de mai sus, banii. Crowdfundingul este o industrie în plină expansiune; am văzut estimări, poate mai vechi, de peste 5 miliarde de dolari şi altele, recente, de peste 16 miliarde de dolari; chiar şi varianta pesimistă, de 5 miliarde, tot este extrem de relevantă – toate acele mici afaceri şi proiecte au obţinut finanţări facile, fără bătaie de cap, acte şi evaluări bancare. Dar Europa nu înseamnă chiar aşa de mult: fără Marea Britanie, unde crowdfundingul, influenţat, desigur de Statele Unite, este în plină expansiune, iar numărul platformelor este dublu faţă de a doua clasată europeană, Franţa, bătrânul continent contabilizează doar 620 de milioane de euro (iar Marea Britanie, singură, 2,3 miliarde de euro). Piaţa pe care vor europenii să o impoziteze, aşa-numita “reward-based crowdfunding”, a adunat anul trecut 120 de milioane de euro. 

    Cred că avem aici un soi de dimensiune culturală, fragmentarea restului Europei contrastând cu pragmatismul anglo-saxon. Şi cu moduri diferite de a privi lucrurile: Congresul american a ales să sprijine prin măsuri legale strângerea de fonduri de acest tip, în timp ce, iată, europenii se gândesc să impoziteze ceea ce nu i-a preocupat.
    Fără crowdfunding, proiecte importante, de genul Nest, Oculus sau Pebble Watch (care a adunat 30 de milioane de dolari), poate că nu ar fi fost posibile. Punând o piedică de genul taxării, câte proiecte europene vor fi eliminate, câţi investitori descurajaţi şi câte start-up-uri de potenţial succes se vor prăpădi? Cât va pierde Europa în ansamblu impozitând 120 de milioane de euro acum şi renunţând la efectul pe care cele 120 de milioane l-ar avea în timp asupra economiei şi pieţei muncii?

    La un moment dat un economist, un fizician şi doi studenţi au emis o parabolă, cea a maimuţelor şi copacilor, pe care am mai prezentat-o cu ceva vreme în urmă. Şi-a păstrat actualitatea: spaţiul de producţie este pădurea, fructele copacilor sunt bunurile, antreprenorii sunt maimuţele. Ţările, pădurea, se dezvoltă pe măsură ce maimuţele trec dintr-un copac în altul, din zonele sărace ale pădurii în cele mai productive, cu fructe mai mari. Dar, pentru a uşura mersul maimuţelor, ar trebui ca pădurea să aibă o anume densitate, iar distanţele dintre copaci să permită maimuţelor să facă salturi uşoare. Echipa de cercetători crede că tocmai în nordul bogat al lumii pădurea are o dispunere inegală, există zone unde concentraţia de arbori este mult prea mare şi alternează cu „luminişuri” ce blochează drumul maimuţelor (gândiţi-vă aici la tot ansamblul de control, birocratic, ce funcţionează în Europa).

     

  • Cum a ajuns Kris Jenner de la casnică la conducerea “mega-imperiului” Kardashian

    La începutul acestui an, Kris Jenner semnat un contract în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a realiza încă patru sezoane ale reality-show-urilor despre familia Kardashian. Familie care a clădit un imperiu de sute de milioane de dolari, iar secretul stă în abilităţile de marketing ale lui Jenner, mama fetelor Kardashian.

    Kourtney (35 de ani), Kim (34 de ani), Khloe (30 de ani), Kendall (19 ani) şi Kylie (17 ani), cele cinci surori Kardashian, câştigau în anul 2011 peste 65 de milioane de dolari din emisiuni de televiziune precum Keeping Up With the Kardashians, din diverse contracte de marketing încheiate de Kris Jenner cu companii interesate să se promoveze prin intermediul vedetelor sau din produse semnate sub numele familiei, cum este parfumul unisex lansat de Khloe şi sotul ei Lamar Odom.

    Kris Jenner (59 de ani), mama a şase copii, este aproape în totalitate responsabilă pentru afacerea de familie. “Mi-ar plăcea ca emisiunea Keeping Up With the Kardashians să ajungă la sezonul 26. Cine ar fi crezut atunci că afacerea va fi atât de profitabilă? Ar fi trebuit să am mai mulţi copii care să contribuie la încasările familiei”, spune Jenner. Şi nu este singura emisiune în care familia este în rolul principal, fetele fiind implicate şi separat în diferite proiecte, precum Kourtney and Kim Take New York sau Kourtney and Khloe Take Miami, în care sunt prezentate detalii intime din viaţa celor trei surori.

    La rotunjirea veniturilor contribuie şi apariţiile în reclame ale fetelor. Spre exemplu, Kim a fost imaginea încălţărilor Skechers într-o reclamă pentru Super Bowl, care a costat compania trei milioane de dolari pentru 30 de secunde de emisie. În vârstă de 34 de ani, Kim este de departe cea mai cunoscută dintre surori, onorariul ei putând ajunge chiar şi la 250.000 de dolari doar ca să participe la un anumit eveniment, în timp ce publicarea unui singur mesaj pe Twitter, unde este citită de zeci de milioane de fani, ajunge la 25.000 de dolari. Khloe si Kourtney au onorarii mai mici, de aproximativ 20.000 de dolari, în timp ce tatăl lor vitreg, Bruce Jenner, încasează 10.000 de dolari pentru prezenţă.

    Povestea familiei Kardashian şi a succesului fulminant de care se bucură astăzi a început cu un clip video pornografic ce îi prezenta pe Kim şi un fost prieten, rapperul Ray J, pe care Kris Jenner l-a vândut distribuitorului Vivid Entertainment. În februarie 2007, fiica ei i-a povestit despre înregistrare şi, cum Jenner încerca încă de atunci să facă viaţa familiei ei subiectul unui reality show, decizia de a vinde conţinutul a fost destul de rapidă. “Iniţial mi-am zis că nu vom mai avea nicio şansă să ajungem vedetele unui reality show”, spune Jenner, care este de altfel şi managerul familiei Kardashian, având un comision de 10% din încasările familiei.

    Totul risca să se transforme într-un scandal de proporţii din care familia ar fi ieşit cu siguranţă cu imaginea şifonată, dar Jenner, care susţine că n-a vazut niciodată conţinutul înregistrării, a angajat un expert în comunicare, în încercarea de a îndulci situaţia. “Rolul meu era să transform acum cele 15 minute de faimă ale fiicei mele în 30”, mai spune managerul familiei Kadashian. Într-un final, înregistrarea a fost cumpărată de Vivid Entertainment pentru 5 milioane de dolari şi a devenit în scurtă vreme cel mai bine vândut DVD al anului.

    Surorile Kardashian, care au lansat şi o autobiografie numită Kardashian Konfidential, au apărut de atunci în nenumărate reclame pentru orice fel de produse, de la încălţari, la hârtie igienică sau pastile pentru slăbit. În plan este şi lansarea unui magazin cu produse imprimate cu imagini cu celebrităţi în cadrul hotelului Mirage din Las Vegas. Fratele lor Robert (27 de ani) a rămas însă mai în umbră în lumea showbiz-ului.

    “Mama a fost dintotdeauna genul de persoană care încearcă să transforme apa în vin”, spune Khloe. Probabil tocmai această reţetă a făcut dintr-o familie relativ necunoscută până în 2007 un subiect al mai multor emisiuni de televiziune, care atrage milioane de telespectatori.

  • Aceste două fotografii extraordinare arată reacţia unui copil în urma unui atac terorist. “A fost prima dată când am văzut cum zâmbetul inocent al unui copil se poate transforma în groază şi lacrimi”

    Fotograful Bassam Khablieh a fost recent în capitala Siriei, Damasc, pentru a realiza un fotoreportaj despre operaţiunile de salvare ce au loc. Atunci când a ajuns, atmosfera din jurul convoiului era una veselă, iar copiii se adunaseră în jurul lui zâmbind.

    A fost nevoie de o secundă pentru ca toate aceste lucruri să se schimbe, relatează Business Insider. A bombă a aterizat la câţiva zeci de metri de convoi iar scena s-a transformat într-una de groază. Khablieh a realizat două fotografii ale unei fetiţe: prima înainte de bombă, iar cea de-a doua în secundele care au urmat exploziei.

    “A fost prima dată când am văzut cum zâmbetul inocent al unui copil se poate transforma în groază şi lacrimi”, povesteşte fotograful. “Cei mici se uitau la mine veseli, pregătindu-se pentru poze. Apoi i-am văzut alergând disperaţi, încercând să se îndepărteze”.

  • Genetica şi mobilierul de lux în aceeaşi ecuaţie

    La 34 de ani Cristina Iederan are la Cluj două magazine cu mobilier de lux şi se concentrează pe soluţiile de amenajare mai mult decât pe vânzarea efectivă, la bucată, a pieselor de mobilă. Tânăra antreprenoare spune că nu s-a îmbogăţit, dar nici nu se vede făcând altceva.

    Îmi place să compar mobilierul cu maşinile. Aşa cum există Dacia, Mercedes şi Bentley, la fel şi în cazul mobilierului există diferite categorii de produse, iar preţul reflectă calitatea lemnului, a designului, a manoperei, marca“, spune Cristina Iederan, care a fondat afacerea Home Couture, care operează două magazine cu mobilier de lux la Cluj, sub marca Lovely.

    „Antreprenoriatul mi se potriveşte pentru că întotdeauna am avut o fire independentă. De fapt, chiar aşa mă caracterizează prietenii: căpoasă şi independentă“, spune Cristina Iederan, care a ales să-şi clădească propria firmă în 2008, exact în momentul în care apetitul de cheltuială al românilor avea să se reducă drastic. A ales să rişte, să pună la bătaie banii familiei, propria siguranţă financiară şi deşi spune că a întâlnit nenumărate momente dificile, în care se întreba, de pildă, cum să găsească bani necesari pentru finanţare, „îmi place foarte mult ceea ce fac şi nu mă văd niciodată făcând altceva“.

    Absolventă a Facultăţii de Biochimie (2003), specializarea Genetică, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, s-a angajat încă din ultimul an de studenţie, la recomandarea unei prietene, în cadrul unui showroom Franke, specializat în vânzarea de echipamente de bucătărie. „Firma la care lucram atunci a încercat ceva nou în anii de glorie în afaceri, perioada 2004-2005, adică să vândă şi mobilier de bucătărie, împreună cu echipamentele Franke. Decizie care s-a dovedit inspirată, fiind o abordare nouă pe piaţa din Cluj“, spune tânăra antreprenoare. Atunci a intrat în contact cu mobilierul de lux, „am descoperit o lume nouă a mobilierului importat din Italia, am trecut prin cursuri de marketing şi design“, iar showroomul Franke a devenit o franciză a afacerii Class, deţinută de antreprenoarea Camelia Şucu.

    „N-am practicat niciodată în domeniul în care am studiat, dar susţin şi acum cu toată convingerea că studiile în chimie pe care le-am absolvit mi-au fost de folos deopotrivă în cizelarea mea ca om, dar şi ca femeie de afaceri.“ Ideea de a se lansa în aventura antreprenoriatului i-a venit în vremea în care era angajată şi se gândea că are idei bune de pus în practică, pe cont propriu. „Tot bagajul de cunoştinţe necesar a fost acumulat la primul loc de muncă, de care m-am desprins uşor“, povesteşte clujeanca. Primii paşi au fost să stabilească relaţii cu mai mulţi furnizorii italieni despre care spune că, „în timp i-am cernut prin standardele calităţii, corectitudinii şi fair-playului“, astfel încât lucrează acum cu 10-12 firme producătoare.

    Despre investiţia iniţială, de circa 20.000 de euro, spune că a avut suportul părinţilor, dar că ulterior trebuie să creşti volumul de bani alocaţi şi pentru a finanţa afacerea a trebuit să vândă apartamentul în care locuia. În 2008 a încercat marea cu degetul şi a deschis un spaţiu de vânzare, cu o suprafaţă de 80 mp. În vara anului următor se muta într-un spaţiu de 100 mp pe unul din principalele bulevarde din Cluj-Napoca şi îşi aminteşte cu claritate că ziua deschiderii a fost una dintre cele mai călduroase din an, iar „soarele răzbătea cu toată puterea lui de iulie prin faţada de sticlă a magazinului, mobilat până în cel mai mic detaliu, în stil neoclasic, un amestec cald între clasic şi modern“. Pas cu pas antreprenoarea a crescut afacerea, iar 2014 a fost un an de investiţii susţinute.

    Pe lângă extinderea spaţiului de vânzare stradal, ajuns la 200 mp, pentru care a fost necesar un buget de investiţii de 20.000 de euro, Home Couture a făcut şi primul pas într-un centru comercial, inaugurând un magazin de 150 mp în Iulius Mall, în urma unei investiţii de 100.000 de euro. Numele ales pentru magazine este Lovely şi Iederan spune că s-a gândit la asocierea imaginii cu „o mică bijuterie de platină, ceva încântător, dar în acelaşi timp maiestuos“.

  • Poker pe dezbrăcate cu maşinile

    Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat 80.000 de mâini cu patru jucători profesionişti de poker, Doug Polk, Dong Kim, Bjorn Li şi Jason Les. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru maşină, nu ştiu.

    Oamenii de ştiinţă spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligenţa artificială, „ceea ce a fost odată şahul“, zice unul dintre ei şi asta e o afirmaţie cu multe înţelesuri, care ar trebui să dea de gândit. Întrecerea a început pe 25 aprilie şi s-a terminat pe 8 mai; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câştigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, aşa că valoarea premiului se înscrie, în aceste condiţii, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a maşinii; computerul a blufat şi a jucat în aşa fel încât cei patru profesionişti nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

    Ceea ce înseamnă, iarăşi spun, o victorie a computerului. Şi este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul şi profesorul universitar Alex Tabarrok numeşte „inteligenţa opacă“, cu algoritmi care devin atât de sofisticaţi încât oamenii nu pot înţelege ce fac aceştia de fapt şi unde diferenţa dintre logică şi imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care Doug Polk spunea că nu le-a înţeles: „să mizezi 19.000 de dolari ca să câştigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face“.

    Riscul de a pierde suma aceea mare de bani este prea mare, iar posibilitatea de a câştiga câteva sute nu justifică acţiunea. Dar asta este gândire tipic umană.

    Şi mai pot da un exemplu: este vorba de curierii de la UPS care sunt îndrumaţi de un algoritm pe numele său Orion. Iar experienţa este frustrantă pentru oameni, care nu pot înţelege logica software-ului, de ce sunt puşi să facă o livrare într-un cartier dimineaţă, să meargă apoi în alte zone şi să se întoarcă spre seară în primul cartier pentru o altă livrare. Probabil că sunt aici câştiguri în timp şi bani accesibile maşinii, dar pe care omul nu le înţelege. Şi din nou ne putem întoarce la diferenţa infimă dintre logică şi imbecilitate.

    În 1985 Gari Kasparov învingea fără probleme 32 de computere la şah. 11 ani mai târziu, învingea supercomputerul Deep Blue. Un an mai târziu, în 1997, IBM dubla puterea de calcul al lui Deep Blue şi Kasparov pierdea. Astăzi există în magazine programe care pot învinge un mare maestru fără probleme. Asta pentru că numărul de mutări posibile este, în şah, de 10 la puterea 40, iar numărul jocurilor posibile 10 la puterea 120. Imens dar limitat, totuşi. Puterea imensă de calcul a maşinii a depăşit talentul jucătorului uman. Iar şahul nu mai este acum un joc tocmai la modă, pentru că maşinile l-au dezbrăcat de mister; pentru că maşina te poate anunţa, rece, că te face mat în 10, 100 sau 200 de mutări. Gândirea tipic umană nu a mai avut loc.

    Şi mă gândesc că oamenii au ratat ţinta reală, o maşină care să joace şah sau poker nu ca o maşină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

    „Îndrăgostiţii“ lui René Magritte îmi par a ilustra bine tema.

  • Antreprenorul Mircea Tudor se pregăteşte să devină, din inovator de profesie, industriaş elveţian

    Mircea Tudor se află de 20 de ani într-o situaţie aparent paradoxală: a fondat un IMM care se ocupă de scanarea radioactivă, domeniu rezervat anterior giganţilor din industria tehnologică. După ce a convins toată lumea, Mircea Tudor se pregăteşte să devină, din inovator de profesie, industriaş elveţian.

    A fondat în urmă cu două decenii singurul IMM din lume care activează în domeniul tehnologiilor de scanare radioactivă, a câştigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, iar acum se pregăteşte să lupte pentru titlul de cel mai bun antreprenor din lume. Antreprenorul-inventator Mircea Tudor a mizat pe inovaţie, o carte riscantă,  la începutul anilor ’90, dar valoroasă. A înţeles mai devreme direcţia în care merge lumea, a gândit şi a realizat ceea ce alţii poate nu au avut curaj, încercând să remodeleze peisajul tehnologiilor de scanare, iar apoi a intrat în competiţie cu giganţi din concerne multinaţionale. Mircea Tudor va reprezenta România în vara acestui an la Monte Carlo în competiţia mondială EY World Entrepreneur of The Year, competiţie printre ai cărei câştigători se numără antreprenori din toată lumea care au schimbat paradigma industriilor în care operează şi au impus noi standarde.

    Mircea Tudor a lucrat la Centrala de Construcţii Căi Ferate (un colos înainte de 1989), a făcut presă scrisă şi televiziune în primii ani după Revoluţie, a fost cel mai mare distribuitor din România de alarme auto, pe care le importa din Coreea, şi ulterior a trecut la proiecte complexe de cercetare şi inovare prin firma MB Telecom înfiinţată în 1994, dar a ajuns la profit doar în 2008. Numai în cercetarea şi producţia scannerului de camioane Roboscan au fost investite 6 milioane de euro.

    Scannerul cumulează pe o platformă unică tehnologii complexe din fizica nucleară, electronică, informatică, software dedicat, telecomunicaţii, mecanică, hidraulică, pneumatică şi aşa mai departe.

    Inovaţia cere multă răbdare şi mulţi bani investiţi, iar câştigul nu vine imediat, afirmă Mircea Tudor: „Că inovarea nu aduce profit rapid este foarte adevărat. Drumul de la idee la concept, la validare, la modelul experimental şi prototip este foarte lung şi îi sperie pe mulţi. Dar există un revers al medaliei: după finalizarea proiectului, nu există limită de profit. Dacă investeşti într-un hotel, există un nivel maxim al profitului pe care îl poţi obţine. În inovaţie, dacă ai şansa să găseşti filonul de aur, investiţia se poate întoarce de zeci de mii de ori în timp. Trebuie să te diferenţiezi de ceilalţi, să evadezi din plutonul «me too», să găseşti o cale pe care ceilalţi nu au curajul sau nu au inspiraţia să meargă“.

    Mircea Tudor a gândit două sisteme de securitate revoluţionare, respectiv primul scanner mobil robotizat din lume pentru camioane şi primul scanner pentru avioane din lume. Dar rezultatele nu au venit peste noapte. Drumul de la o idee bună la o invenţie brevetată, la o afacere sustenabilă, este de multe ori anevoios, presărat cu multe obstacole, financiare, fiscale, birocratice sau de altă natură. „Cea mai mare dificultate în orice iniţiativă privată este capitalizarea în faza de început, când nimeni nu are încredere în tine. Eu am vândut casa, am cumpărat o locuinţă mai mică, iar suma de 50.000 de dolari am investit-o în afaceri. Să intri în afaceri vânzându-ţi casa este un act de sinucidere. Am încercat multe experienţe. În cele din urmă am hotărât să revin în matca mea professională: tehnologia. Treptat, lucrurile au început să se aşeze, să intre pe un făgaş normal“, povesteşte Mircea Tudor.

    MB Telecom a implementat proiecte integrate de securizare a frontierelor în România, Letonia, Dubai, Mozambic şi Franţa, totalizând afaceri de peste 
60 de milioane de euro în ultimii 10 ani. A avut discuţii cu reprezentanţi guvernamentali şi privaţi din SUA, Brazilia, Mexic, Ecuador, Tanzania, Gabon, Arabia Saudită, Australia, Emiratele Arabe Unite şi alte state pentru implementarea unor proiecte de securizare de mare complexitate, fiecare având o valoare de ordinul milioanelor de euro. „Avem dialoguri deschise cu 70 de potenţiali parteneri din 70 de ţări“, spune Mircea Tudor, care va putea onora toate contractele odată cu atingerea capacităţii maxime de producţie la fabrica din Elveţia pe care o construieşte şi care este destinată producţiei scannerelor pentru avioane.

  • Tinerii care vor conduce, peste câţiva ani, România

    Citiţi şi: Adolescenţii care vor reprezenta România următoarelor generaţii

  • Tinerii care vor conduce, peste câţiva ani, România

    Citiţi şi: Adolescenţii care vor reprezenta România următoarelor generaţii