Tag: educatie

  • ŞCOALA VIITORULUI. Ţara cu cel mai bun sistem de educaţie din lume, renunţă la materii

    Şeful departamentului de educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen a explicat schimbările: „Sunt şcoli care în care se învaţă în mod tradiţional, modalitate care era benefică pe la 1900, dar necesităţile nu mai sunt aceleaşi şi avem nevoie de ceva potrivit pentru secolul 21.“

    În locul subiectelor individuale elevii vor învăţa despre evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar. Spre exemplu: cel de al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă geografică, istorică şi matematică. De asemenea, studenţii vor putea lua cursul „Lucrând într-o cafenea“, unde vor învăţa despre limba engelză, economie sau ştiinţele comunicării.

    Sistemul va fi introdus pentru elevii mai mari,  începând de la vârsta de 16 ani în sus. Ideea generală este că copiii vor putea alege ce subiecte sau fenomene să studieze, în funcţie de preferinţele şi aptitudinile lor. De asemenea, elevii nu vor mai sta în bănci, aşteptând să discute cu profesorul, ci se va lucra în grupuri mici, unde dialogul va fi încurajat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şcoala care te învaţă să dezvolţi un produs IT de la 0 în doar cinci luni

    Şcoala Informală de IT anunţă lansarea primului program de Full Stack Product Development din ţară. Programul va începe pe 15 noiembrie 2016, la Cluj-Napoca.

    Programul Full Stack Product Developement este o noua iniţiativă a echipei din spatele proiectului Şcoala Informală de IT. Prin intermediul acestui program, persoanele cu o experienţă de minim 1 an în Software Development vor avea ocazia de a  învăţa să construiască de la 0 un produs real de IT, sustenabil, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Mentorii care se vor ocupa de susţinerea acestui program interactiv sunt Paul Brie, Dan Calinescu, Cristian Moldovan şi Iulian Pădurariu. Fiecare dintre aceştia are o experienţă de peste 10 ani în domeniul IT. 

    “Acest program reprezintă o continuare naturală a implicării noastre active în punerea bazelor unei noi generaţii de IT-şti, în care mentalitatea de produs software va fi în prim plan. În paralel cu zona tehnică punem emfaza pe înţelegerea din punct de vedere business a tuturor stagiilor prin care trece un produs de la idee până la lansarea pe piaţă, respectiv dezvoltarea ulterioară a business-ului.”, a declarat Răzvan Voica, managing partner, Şcoala Informală de IT.

    Programul are o durată de 20 de săptămâni, timp în care, se vor aprofunda noţiuni de Product Landing Page, UI-Functional Mobile App, UI-Functional Web App, Local API, Public API, Fully Functional Mobile App, Fully Functional Web App şi API.
    Şcoala Informală de IT este un proiect de educaţie alternativă şi reconversie profesională, axat pe educaţie prin mentorat, iniţiat în 2013 la Cluj-Napoca. În cei trei ani, programul a ajuns şi în Timişoara, Iaşi şi Bucureşti.

    Admiterea în cadrul programelor Şcolii Informale de IT se face prin intermediul unui dublu proces de selecţie – prin testare şi intervievare – în cadrul căruia candidaţii trebuie să facă dovada motivaţiei şi a potenţialului pentru a urma o carieră în industria IT.  

  • Investitorii americani: Prioritatea zero a Guvernului trebuie să fie creşterea economică sustenabilă

    Prioritatea zero a Guvernului ar trebui să fie creşterea economică sustenabilă, urmată de investiţia în capitalul uman, cu accent pe educaţie şi demografie, infrastructura modernă şi statul de drept, a anunţat marţi Ionuţ Simion, preşedintele Camerei de Comerţ Americane din România (AmCham).

    „Prioritatea zero a Guvernului ar fi să asigure o creştere economică sustenabilă. O creştere care nu este sustenabilă poate avea efecte destul de nefavorabile pe termen mediu şi lung. Creşterea economică de 6% este un lucru bun, la prima vedere, dar dacă ea nu are la bază fundamente economice sustenabile, putem plăti un preţ destul de mare”, a declarat Ionuţ Simion în cadrul prezentării proiectului „Priorităţi pentru România”.

    Documentul lansat de AmCham introduce recomandări pentru potenţarea creşterii economice şi prezintă teme considerate prioritare mandatului parlamentar şi executiv în perioada 2016-2020. Asumarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE între ianuarie şi iunie 2019 şi definirea proiectului de poziţionare strategică a ţării reprezintă principalele repere ale mandatului evidenţiate în raport.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea de care nu a ştiut nimeni timp de 5 ani. Ce sumă de bani ar fi trebuit să primească toţi copiii din ţară născuţi după 2011

    Articolul 356 din Legea Educatiei Nationale nr.1/2011 prevede că toţi copiii născuţi în ultimii 5 ani în România trebuie să primească de la stat 500 de euro, dar asta nu s-a întâmplat până acum.

    Deşi legea a intrat în vigoare de mai mulţi ani aceasta nu a fost aplicată niciodată de către autorităţi. De ce? Deoarecere “aplicarea sa a fost prorogată succesiv prin ordonanţe de urgenţă (ultima e OUG nr. 83/2014, care, cf. art. 36, alin. 1, amână aplicarea art. 356 din LEN până la data de 1 ianuarie 2017)”, a transmis biroul de comunicare al Ministerului Educaţiei. Adică politicienii au decis să amâne aplicarea articolului pentru mai mulţi ani la rând.

    Partea bună este că articolul 356 ar putea fi aplicat cu data de 1 ianuarie 2017. Asta dacă nu va fi amânată din nou.

    Legea prevede că „statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentand echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia.

    Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere

    Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate.”

  • Care sunt ţările de unde vin cei mai deştepţi studenţi din lume?

    Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OECD) a publicat recent studiul anual “Educaţia dintr-o privire”, care prezintă un peisaj educaţional dominat de universităţi din Marea Britanie şi Statele Unite, precum Harvard, MIT, Stanford, Oxford sau Cambridge.

    Cu toate acestea, testele aplicate studenţilor au arătat un set de naţionalităţi cu totul diferite. Astfel, cei mai inteligenţi studenţi sunt (în ordine) cei din Japonia, din Finlanda şi din Olanda. Urmează în top 10 Australia, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă, Anglia, Statele Unite şi Cehia.

    Dintre acestea, doar Marea Britanie şi Statele Unite deţin poziţii dominante şi în clasamentul global al universităţilor. Situaţia este oarecum surprinzătoare şi demonstrează faptul că şi sisteme educaţionale cu costuri mai mici pot fi performante. Olanda, spre exemplu, are taxe de şcolarizare mult reduse dar reuşeşte să depăşească Statele Unite, unde taxele se ridică la zeci de mii de dolari anual.

    Chiar dacă acurateţea raportului este de multe ori pusă la îndoială, el trebuie luat în seamă în condiţiile în care universităţile din lumea întreagă ajung să se lupte pentru elevi, folosind de multe ori tehnici de marketing similare brand-urilor.

    Sursa: BBC

  • Care sunt ţările de unde vin cei mai deştepţi studenţi din lume?

    Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OECD) a publicat recent studiul anual “Educaţia dintr-o privire”, care prezintă un peisaj educaţional dominat de universităţi din Marea Britanie şi Statele Unite, precum Harvard, MIT, Stanford, Oxford sau Cambridge.

    Cu toate acestea, testele aplicate studenţilor au arătat un set de naţionalităţi cu totul diferite. Astfel, cei mai inteligenţi studenţi sunt (în ordine) cei din Japonia, din Finlanda şi din Olanda. Urmează în top 10 Australia, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă, Anglia, Statele Unite şi Cehia.

    Dintre acestea, doar Marea Britanie şi Statele Unite deţin poziţii dominante şi în clasamentul global al universităţilor. Situaţia este oarecum surprinzătoare şi demonstrează faptul că şi sisteme educaţionale cu costuri mai mici pot fi performante. Olanda, spre exemplu, are taxe de şcolarizare mult reduse dar reuşeşte să depăşească Statele Unite, unde taxele se ridică la zeci de mii de dolari anual.

    Chiar dacă acurateţea raportului este de multe ori pusă la îndoială, el trebuie luat în seamă în condiţiile în care universităţile din lumea întreagă ajung să se lupte pentru elevi, folosind de multe ori tehnici de marketing similare brand-urilor.

    Sursa: BBC

  • Ministerul Educaţie a pus în dezbatere publică noua metodologie pentru acreditarea şcolilor doctorale

    Proiectul de Metodologie privind acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale poate fi consultat pe site-ul Ministerului Educaţie timp de 10 zile (16-26 octombrie), iar observaţiile, propunerile şi sugestiile pot fi trimise în intervalul menţionat la adresa de email anca.prisacariu@edu.gov.ro, se arată într-un comunicat remis agenţiei de presă MEDIAFAX.

    “Metodologia este structurată pe trei mari domenii – capacitate instituţională, eficacitate educaţională şi management al calităţii – din care derivă criteriile şi indicatorii de performanţă.(…) Menţionăm că Metodologia va sta la baza procesului de acreditare şi evaluare periodică a şcolilor doctorale din România, pe care Ministerul Educaţiei îl va iniţia în această toamnă”, se precizează în comunicat.

    Proiectul cuprinde opt articole şi o anexă unde sunt stipulate criteriile şi indicatori de performanţă utilizaţi în acreditarea şi evaluarea periodică a unei şcoli doctorale.

    Pentru domeniul capacitate instituţională, la criterii sunt trecute: structurile instituţionale, administrative şi manageriale, baza materială şi optimizarea utilizării infrastructurii de cercetare, resursele umane şi capacitatea instituţiei de atragere a resurselor umane externe instituţiei şi din afara ţării, în condiţiile legii.

    La domeniul eficacitate educaţională criteriile cuprinse în proiect sunt: conţinutul programului de studii, rezultatele învăţării şi activitatea de cercetare ştiinţifică, angajabilitatea, activitatea financiară a organizaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Broker credite: Românii ar trebui să îşi cumpere o casă doar dacă au un avans de 15-20% minim. Nu au educaţia de a economisi

    Românii nu au educaţia de a economisi, iar dacă ar reuşi să strângă un avans de 15-20% la credite şi rata de default ar fi mai mică, este de părere brokerul de credite Mircea Petrilă.

    “În ţara noastră oamenii nu au educaţia de a economisi. De exemplu să nu îşi cumpere o casă decât atunci când au un avans de 15-20%. În felul acesta fac şi un exerciţiu personal: «Sunt în stare să economisesc?», spune Petrilă.

    În prezent, un apartament de 60.000 euro necesită un avans de 12.000 euro, iar 48.000 euro este o sumă pe care o poţi obţine foarte uşor, explică brokertul. ”Deci este suficient să ai un venit de 2.000 lei, iar rata va fi în jur de 1.000 de lei“, spune el.

    În prezent, clienţii care solicită credite ipotecare sunt interesaţi ce fel de apartamente îşi cumpără, ce se întâmplă cu banii şi dacă merită să investească pe o perioadă de 20 sau 30 de ani.

    Luna aceasta a fost o nebunie cu programul Prima casă. Există deja două bănci, respectiv BCR şi Raiffeisen, care şi-au terminat creditele înainte de a primi bani. Am fost şi la ING, iar ei au deja o cerere de 2.000 de dosare, dintre care trebuie să accepte doar 400.“, a mai spus Petrilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro