BusinessMagazin

Tag: drept

  • Scoţianul care face primul cidru românesc

    Alan Clark a venit pentru prima dată în România în 2001, când avea o firmă de consultanţă. S-a îndrăgostit de România şi de o româncă cu care acum este căsătorit. Pentru el cidrul nu este un element nou, ci o băutură cu tradiţie. Tatăl său făcea cidru în casă, undeva lângă Edinburgh, încă de pe vremea când Clark era copil.

    Apoi el a continuat tradiţia şi în România şi a început să prepare cidru pentru consum personal în Argeş, unde el şi soţia lui au o casă şi o livadă de meri. Prietenii l-au îndemnat să înceapă o afacere cu cidru şi a început să lucreze la acest proiect încă din 2012.

    A studiat piaţa din România, a încercat să obţină o finanţare din fonduri europene, iar la finalul anului 2013 a găsit o hală unde putea fi amenajată o fabrică. Au început renovările în februarie 2014, apoi în toamna acelui an, când erau gata de producţie, Alan Clark a făcut o cerere pentru o autorizaţie de comercializare pe care au primit-o abia în septembrie 2015, iar luna următoare au început livrările.

    Cidrul nu era în acel moment o băutură foarte populară în România, însă asta avea să se schimbe când Heineken, unul dintre cei mai mari jucători din industria locală de bere, a făcut primul pas în afara pieţei tradiţionale şi a intrat pe segmentul de cidru prin lansarea Strongbow. „Înainte să vină Strongbow în România nu găseai nicăieri pe meniu o secţiune de cidru. Acum multe localuri au în meniu secţiune specială de cidru“, spune Alan Clark, care se bucură de apariţia competiţiei, pentru că astfel piaţa creşte mai repede.

    O piaţă care, potrivit Statistia, a generat vânzări de 718 milioane de dolari la nivel global în 2015. Heineken a promovat noul produs, iar acesta a putut fi văzut la TV, în social media şi la evenimente. Experienţa s-a dovedit una pozitivă, deoarece la doar patru luni după ce a atacat acest segment de piaţă compania olandeză a lansat un al doilea brand de cidru pe piaţa românească, Old Mout Cider, poziţionat pe segmentul premium. La scurt timp pe piaţă a intrat şi cidrul Somersby, adus pe plan local de către URBB (United Romanian Breweries Bereprod), subsidiară a grupului Calsberg Breweries.

    Potrivit unui studiu de emotional branding realizat de 360insights în care sunt analizate mărcile cele mai apreciate de români, categoria berii a fost lărgită de nou-intratul pe piaţa băuturilor alcoolice, cidrul. Astfel, Strongbow şi Somersby se lansează direct în top, pe locurile 6, respectiv 10; întrucât notorietatea mărcilor este încă medie sau scăzută (Strongbow 60%, Somersby 13%), intrarea lor direct în top este cu atât mai spectaculoasă, scria Business Magazin în urmă cu două numere.

    Pe această piaţă activează şi cidrul Clarks, care este poziţionat ca un produs românesc, un cidru obţinut 100% prin fermentarea sucului natural, stors doar din mere româneşti. „Noi ne-am poziţionat ca un produs românesc, natural, gustos, ce conţine 100% suc de mere. Avem un avantaj competitiv. Este o nişă spre care am ţintit“, povesteşte Clark. Scoţianul, care a făcut o facultate de biochimie, lucrează alături de un inginer chimist la reţeta cidrului şi mai apelează la prieteni cu cerul gurii sensibil pentru a lucra la gustul produsului.

    Clarks are un gust aparte, fiind în primul rând o băutură mai tare decât competitorii (are o alcoolemie de 7,5%), şi nu este atât de dulce precum celelalte produse de pe piaţă. Clarks este disponibil în trei sortimente – sec, demisec şi demidulce, dulceaţa fiind dată de cât suc de mere nefermentat este folosit în compoziţie, după cum aveam să aflu de la Clark. Acesta are în plan şi lansarea unui sortiment ediţie limitată, un cidru de mere cu aromă de fructe de pădure, dar pentru care aşteaptă autorizaţia de peste şase luni.

  • Preşedintele Iohannis a fost internat şi operat la umărul drept. “Operaţia a fost una reuşită, mă simt bine”

     Redăm comunicatul oficial al Administraţiei Prezidenţiale:

    “Starea de sănătate a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis

    Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c., la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” şi operat la nivelul umărului drept.

    Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor.

    Starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Un membru al Guvernului Suediei a catalogat atentatele din 11 septembrie 2001 drept “accidente”

     Vicepremierul suedez Asa Romson, care este şi ministru al Mediului, a făcut controversatele declaraţii în timp ce comenta demisia ministrului suedez al Locuinţelor, Mehmet Kaplan.

    Asa Romson a declarat că Mehmet Kaplan s-a confruntat cu “situaţii dificile precum accidentele din 11 septembrie şi altele”.

    Mehmet Kaplan a demisionat luni, după ce a comparat situaţia palestinienilor cu reprimarea evreilor de către nazişti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ştiaţi că Pepsi s-a numit „Băutura lui Brad“ şi că se credea că ajuta la digestie

    Caleb Bradham (27 mai 1867 – 19 februarie 1934) este farmacistul american cunoscut în toată lumea drept inventatorul Pepsi-ului. Bradham s-a născut în Chinquapin, Carolina de Nord, a absolvit Universitatea din Carolina de Nord şi a studiat şi la Universitatea de Medicină din Maryland. În jurul anului 1890 a renunţat la studiile de la Universitatea de Medicină deoarece familia sa nu şi-a mai permis să plătească. La întoarcerea în Carolina de Nord, a lucrat ca profesor la o şcoală de stat timp de un an. A deschis ulterior o farmacie pe care a numit-o Bradham Drug Company, în care, la fel ca multe alte farmacii din perioada respectivă, funcţiona şi un dozator de suc. În farmacia sa, Bradham a inventat în 1893 reţeta a ceea ce avea să devină una dintre cele mai cunoscute băuturi din lume: formată dintr-un amestec de extract de nuci de kola, vanilie şi uleiuri rare, „Băutura lui Brad“, redenumită Pepsi-Cola pe 28 august 1898 şi Pepsi în 1961.

    Bradham şi-a redenumit băutura în baza unei combinaţii între termenii „pepsină“ şi „cola“. El credea la momentul respectiv că băutura ajuta la digestie la fel de mult ca enzimele de pepsină, deşi aceasta nu era folosită ca ingredient. Asistentul său, James Henry King, a fost cel care a gustat primul această băutură.

    La data de 14 decembrie 1902, Pepsi-Cola Company a fost înregistrată în Carolina de Nord, cu Bradham în funcţia de preşedinte. În 1903, Bradham a mutat producţia Pepsi-Cola din farmacia sa într-un depozit închiriat din apropiere. Doi ani mai târziu a început să vândă Pepsi-Cola în sticle îmbuteliate (până la acest moment produsul fusese vândut exclusiv ca sirop în scopuri farmaceutice) şi a oferit două francize îmbuteliatorilor din Carolina de Nord. În 1909, pionierul în automobilism Barney Oldfield a fost prima celebritate care a promovat Pepsi-Cola, produs pe care l-a descris drept „o băutură îndrăzneaţă… răcoritoare, revigorantă, o băutură potrivită înainte de o cursă“. Conceptul publicitar „Delicioasă şi dătătoare de sănătate“ (Delicious and Healthy) a fost folosit în următoarele două decenii.

    În paralel cu administrarea farmaciei sale, Bradham a fost preşedinte al The People’s Bank din New Bern, iar la un moment dat a fost propus drept candidat pentru funcţia de guvernator al Carolinei de Nord. A fost de asemenea ofiţer de marină în rezervă timp de 25 de ani. A fost numit locotenent în Miliţia Navală din Carolina de Nord, a fost promovat comandant în 1904, căpitan în 1913 şi s-a pensionat ca amiral în retragere.

    În culmea succesului, a autorizat francize Pepsi-Cola în 24 de state americane. Totuşi, pe 31 mai 1923, Bradhama declarat falimentul companiei. Principalul factor care a influenţat eşecul afacerii lui a fost preţul ridicat al zahărului de imediat după Primul Război Mondial. Dacă înainte de război, preţul era de trei cenţi/livră, după război acesta a crescut la 28 de cenţi. Bradham cumpărase o cantitate mare de zahăr la preţul respectiv, care apoi a căzut rapid. În consecinţă, a vândut activele companiei către Craven Holding Company pentru 30.000 de dolari. După ce a declarat falimentul, Bradham s-a întors la operarea farmaciei sale. Ulterior, activele Pepsi au fost cumpărate de Charles Guth, preşedintele Loft, un producător american de dulciuri cu magazine care conţineau aparate de sucuri. El voia să înlocuiască sucurile Coca-Cola din magazinele sale după ce compania a refuzat să îi ofere un discount. Guth i-a determinat pe chimiştii de la Loft să rescrie formula Pepsi-Cola. În intervalul 1922-1933, în trei ocazii diferite, compania Coca-Cola a avut oportunitatea de a cumpăra Pepsi-Cola, însă a refuzat achiziţia cu fiecare ocazie. În 1965, Pepsi-Cola a fuzionat cu Frito-Lay, formând PepsiCo., companie cu venituri de peste 63 de miliarde de dolari şi peste 263.000 de angajaţi anul trecut, potrivit informaţiilor oficiale.

  • Ţi-a fost afectată reputaţia? Ce instrumente există pentru a-ţi îndrepta imaginea pe internet

    Vă propun un mic experiment: deschideţi un browser şi tastaţi, în bara de sus, numele dumneavoastră. Apăsaţi „enter“. Ştiţi în mare măsură, ce urmează să afişeze motorul de căutare; nu vă e totuşi puţin teamă?

    Un celebru citat al lui Warren Buffett este în continuare corect: „Ai nevoie de 20 de ani ca să-ţi construieşti o reputaţie bună şi doar de 5 minute să o strici“, dar singurul lucru care s-a schimbat acum este durata. Nu mai e vorba de 5 minute, e vorba de cele câteva secunde de care are nevoie cineva pentru a-ţi strica imaginea. Câteva secunde pe Facebook, Twitter, LinkedIn sau vreun blog personal – iar informaţia, fie ea corectă sau nu, a intrat în patrimoniul universal al internetului.

    Iar aici intervin ei: cei care ştiu cum să reacţioneze, cum să ascundă informaţiile false şi cum să le contracareze pe cele corecte. Ei sunt cei care te ajută să-ţi pierzi urma online. „Urma“ de care am amintit în titlu nu se referă la identitatea unei persoane, ci la informaţii care se pot deovedi dăunătoare. Ce instrumente există pentru a-ţi îndrepta imaginea într-un mediu care se schimbă de la o secundă la alta şi în care informaţia circulă cu cea mai mare viteză?

    Un studiu al Microsoft a descoperit că 14% dintre adulţi s-au confruntat cu consecinţe negative ca urmare a activităţii online. Dintre aceştia,  21% şi-au pierdut locul de muncă, 16% au ratat angajarea pe un post dorit, 16% şi-au pierdut asigurarea medicală, 14% nu au putut intra la universitatea dorită, iar 15% nu au mai putut accesa un credit. Datele sunt valabile pentru Statele Unite, dar comportamentul utilizatorilor de internet nu suferă modificări majore în funcţie de zonă. Iar în cazul companiilor, după cum veţi putea citi în paginile următoare, consecinţele pot fi mult mai grave.

    REVOLUŢIA UNUI SPANIOL CARE VOIA SĂ FIE UITAT

    În 1998, ziarul spaniol La Vanguardia publica două anunţuri legate de executarea silită a unor proprietăţi; anunţurile veneau de la Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale din Spania, având ca scop atragerea unui număr cât mai mare de participanţi la licitaţie.

    În noiembrie 2009, un bărbat pe nume Mario Costeja Gonzales, care deţinuse una dintre proprietăţi, a contactat ziarul pentru a le cere să elimine numele său din anunţurile care ajunseseră, între timp, pe pagina de internet a publicaţiei. Motivaţia sa a fost simplă: la o căutare a numelui, primele rezultate duceau exact la acele anunţuri, dar informaţiile în cauză deveniseră irelevante din moment ce executarea silită se încheiase cu mulţi ani în urmă. Publicaţia a refuzat, aşa că bărbatul s-a adresat celor de la Google Spania, cerând eliminarea legăturilor către anunţurile celor de la Vanguardia.
    Povestirea de mai sus a marcat începutul unuia dintre cele mai controversate procese din scurta istorie a internetului. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dat un verdict; atunci când a fost dat, el a surprins pe toată lumea. Curtea a decis că „O companie ce operează un motor de căutare de pe internet este responsabilă pentru procesarea datelor pe care le afişează, chiar dacă acestea sunt publicate de o terţă parte. Un individ poate cere ştergerea unor hiperlinkuri din indexul motorului de căutare.“

    Cu alte cuvinte, decizia Curţii înseamnă că o persoană poate cere ca anumite informaţii să nu mai apară la căutare. La prima vedere, având în vedere că decizia nu făcea referire la paginile ce găzduiau informaţia, ci doar la motorul de căutare, care este până la urmă un soi de intermediar, lucrurile nu păreau să aibă o atât de mare importanţă; analizând ceva mai în profunzime, decizia din cazul Gonzales vs. Google reprezintă de fapt reglementarea legală a „dreptului de a fi uitat“. Argumentul în această direcţie este unul cât se poate de simplu: marea majoritate a utilizatorilor de internet verifică informaţii pe motoarele de căutare.

    „Dreptul de a fi uitat“ nu a fost însă inventat în 2014: prima variantă a acestui act a fost redactată în 1995, intrând în vigoare trei ani mai târziu. „Directiva de protecţie a datelor“, aşa cum era numit documentul, reprezenta mai mult un set de reglementări cu privire la modul în care o entitate poate folosi datele personale ale unei persoane, cum ar fi adresa sau numărul cardului de credit. În 2012, actul a fost modificat pentru a se aplica şi companiilor din afara spaţiului european ce procesează date ale cetăţenilor europeni; următorul amendament şi cel mai recent datează din 2014, ca urmare a deciziei din procesul Gonzales vs. Google.

    Totuşi, Curtea a făcut diferenţa între informaţii care-i privesc pe simplii cetăţeni şi datele referitoare la persoane publice, considerate de interes public. „Eliminarea unor linkuri de pe lista de rezultate ar putea avea, în funcţie de informaţia în cauză, repercusiuni asupra interesului legitim al utilizatorilor de internet potenţial interesaţi de a avea acces la această informaţie“, se menţiona într-un comunicat al instanţei. Curtea arată că, deşi drepturile persoanei vizate prevalează, trebuie avut în vedere şi interesul publicului de a dispune de informaţia respectivă, „care poate varia în special în funcţie de rolul jucat de persoana menţionată în viaţa publică“.

    Concluzia este că Gonzales vs. Google a scos în evidenţă lupta din mediul virtual dintre susţinătorii liberei exprimări şi cei care invocă dreptul la intimitate. Aceştia din urmă susţin că oamenii au nevoie „să fie uitaţi“, ceea ce înseamnă că au dreptul să li se înlăture urmele digitale de pe internet. Aşadar, dreptul la uitare este una dintre opţiunile pe care o persoană le are atunci când vrea ca anumite informaţii să „dispară“ de pe internet. Cât de eficientă este însă această variantă?

  • Oraşul fantomă care a fost înghiţit de ape şi a reapărut după 30 de ani – GALERIE FOTO

    Epecuen, cunoscut drept “oraşul fantomă al Argentinei”, era o staţiune populară, atrăgând anual mii de vizitatori; în urmă cu 30 de ani, o inundaţie a acoperit de apă tot oraşul.

    Localitatea a rămas sub ape timp de 28 de ani, iar Pablo Novak este singura persoană care a refuzat să plece. “Au întărit digurile, dar pe 10 noiembrie apa a distrus structura de protecţie şi a inundat tot”, povesteşte Pablo Novak. “Digul a cedat în două locuri, acolo unde era cel mai slab. Cei din administraţie au venit cu pompe hidraulice, dar ne-au spus că nu se poate face nimic. “

    Mirta Noemi, o fostă rezidentă, povesteşte la rândul ei cum era viaţa în Epecuen înainte de inundaţie: “Am avut aici un hotel dar acum, după 25 de ani, am rămas doar cu un morman de gunoaie. A fost extrem de dificil, pentru că aici ne cunoşteam unii cu alţii, eram prieteni, iar copiii noştri mergeau la şcoală împreună. Totul s-a pierdut. Oamenii nu şi-au pierdut doar proprietăţile, şi-au pierdut întreaga viaţă.”

  • Povestea pisicilor războinice: ce rol au jucat felinele în timpul războaielor – GALERIE FOTO

    Am auzit deseori despre câini ce au luptat, alături de soldaţi, în războaie; nu puţine sunt însă şi poveştile pisicilor care au avut roluri importante în timpul campaniilor militare.

    Persanii, spre exemplu, au profitat de faptul că egiptenii considerau pisicile animale sfânte şi le-au folosit drept scut; în timpul primului Război Mondial, ele erau ţinute în tranşee pentru a avertiza în cazul unui atac cu subtanţe letale; în cel de-al doilea Război Mondial, pisicile erau luate pe submarine pentru a detecta calitatea aerului.

  • O fabrică românească cu o istorie de circa un secol a intrat în faliment

    Producătorul de ciorapi Mondex din Sibiu, aflat în insolvenţă din 2009, a intrat în faliment, potrivit deciziei publicate pe site-ul Tribunalului din Sibiu. „Dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC MONDEX SA. Dispune dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului”, potrivit deciziei publicate pe site-ul Tribunalului.

    Compania a terminat anul 2014, ultimul pentru care există date publice, cu afaceri de 26,7 milioane de lei şi pierderi aproape cât businessul de 22,5 mil. lei. Datoriile totale ale societăţii în acelaşi an au fost de 29 mil. lei. Comparativ cu anul anterior businessul a rămas relativ constant, în timp ce pierderile s-au adâncit cu 10%.

    Mondex mai avea la finalul lui 2014 circa 200 de angajaţi faţă de 862 în urmă cu un deceniu şi circa 1.800 în 1989.

    Continuarea pe www.zf.ro

  • Povestea pisicilor războinice: ce rol au jucat felinele în timpul războaielor – GALERIE FOTO

    Am auzit deseori despre câini ce au luptat, alături de soldaţi, în războaie; nu puţine sunt însă şi poveştile pisicilor care au avut roluri importante în timpul campaniilor militare.

    Persanii, spre exemplu, au profitat de faptul că egiptenii considerau pisicile animale sfânte şi le-au folosit drept scut; în timpul primului Război Mondial, ele erau ţinute în tranşee pentru a avertiza în cazul unui atac cu subtanţe letale; în cel de-al doilea Război Mondial, pisicile erau luate pe submarine pentru a detecta calitatea aerului.