Tag: retea

  • Cu deschiderea magazinului de la Timişoara, Douglas ajunge la 19 spaţii

    „În 2016 continuăm extinderea în România, ca parte a strategiei Douglas la nivel european de consolidare a poziţiei de lider în retailul de beauty şi cosmetice. În adiţia extinderii reţelei, Douglas se va concentra pe dezvoltarea mărcilor proprii, diversificarea experienţei de cumpărare şi dezvoltarea capabilităţilor omnichannel”, a declarat Lavinia Ivas, country manager al Douglas România.

    Noul magazin Douglas din Timişoara are o ofertă multi-brand, de peste 10.000 de articole de îngrijire şi parfumerie.  „Operăm pe o piaţă extrem de dinamică, iar portofoliul de produse se transformă odată cu noile tendinţe. În primul trimestru al acestui an, două noi branduri au fost aduse în magazinele Douglas, EOS şi Foreo,” adăugă Lavinia Ivas.

    Douglas lansează sute de noi produse anual. Preferinţele consumatorilor sunt orientate către produse noi, inovatoare sau exclusivităţi. În noile tendinţe sunt şi produsele bio sau chiar organice, Douglas lansând recent brandul EOS în această categorie, iar pentru a răspunde nevoii de exclusivitate, Douglas a creat produsul Box of Beauty, un pachet care cuprinde produse si miniaturi de lux la un preţ special.

    Oferta de produse este completată de serviciile in-store oferite de parfumeriile Douglas în toată reţeaua, precum Skin Expert Bar, serviciul care oferă şedinţe gratuite de dermoanaliză şi mini-tratamente cu produse de îngrijire a feţei, sau Make-up Point, serviciul de machiaj cu o capacitate de patru posturi de make-up.

    Reţeaua de magazine Douglas numără acum 19 magazine, în 12 oraşe, acoperind zona centrală şi de vest a ţării. Douglas a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 61 milioane de lei şi o creştere de 12% faţă de 2013. Douglas este liderul european pe segmentul de parfumerie selectivă, cu vânzări anuale de peste 2,6 miliarde de euro (an fiscal 2014/2015). Grupul operează o reţea de 1.700 de magazine în 19 ţări şi are peste 20.000 de angajaţi.

  • Panama Papers – “Cea mai mare scurgere de informaţii din lume” dezvăluie o reţea globală de corupţie

    Aproximativ 11 milioane de documente au fost făcute publice, dezvăluind cum unii dintre cei mai bogaţi oameni de pe plantetă se folosesc de diverse scheme pentru a-şi ascunde averile, informează BBC.

    Potrivit informaţiilor oferite de BBC, documentele ar aparţine uneia dintre cele mai bine ascunse companii din lume, firma de avocaţi Mossack Fonseca din Panama, scrie Mediafax.

    Aceştia arată cum Mossack Fonseca a ajutat diverşi clineţi în spălarea de bani, evitarea de sancţiuni ori a taxelor.

    Documentele arată legături către 72 de actuali sau foşti şefi de state, inclusiv dictatori acuzaţi de jafuri în propriile ţări.

    Se pare că milioanele de documente au fost trimise către ziarul german Suddeutsche Zeitung cu ajutorul Consorţiului Internaţional de Investigaţii Jurnalistice, iar BBC Panorama este printre cele 107 organizaţii media din 78 de ţări ce au analizat documentele, identitatea sursei iniţiale rămânând însă un mister.

    În plus, documentele arată un cerc condus de o bancă din Rusia, responsabilă de spălarea a peste un miliard de dolari, în care sunt implicaţi asociaţi apropiaţi lui Putin. Operaţiunea era condusă de Bank Rossiya, ce intră sub incidenţa sancţiunilor impuse anexării Crimeei de căre Rusia.

  • Dispozitivele inteligente care vă fac vulnerabili chiar şi faţă de cei mai neexperimentaţi hackeri

    O analiză realizată de specialiştii în securitate cibernetică ai Bitdefender arată că mecanismele de autentificare folosite în prezent de gadgeturile din casele inteligente pot fi evitate cu uşurinţă de către răufăcători şi pot expune persoanele la furt de date personale şi intruziuni în viaţa privată.

    Specialiştii Bitdefender au analizat patru dispozitive inteligente populare, cu peste 150.000 de clienţi la nivel global, şi au reuşit să controleze gadgeturile de la distanţă, fără cunoştinţa proprietarului: WeMo Switch (priză care foloseşte o reţea Wi-Fi ca să controleze televizoare, becuri, boxe, termostate, etc.), Lifx (bec inteligent controlat prin Wi-Fi), MUZO Cobblestone Wi-Fi Audio Receiver (sistem audio care redă muzica de pe smartphone sau tabletă) şi Link Hub (consolă cu două becuri electrice care permite admistrarea sistemului de iluminat).

    Principalele vulnerabilităţi identificate sunt legate de protocoale, proceduri de autorizare şi autentificare insuficiente, lipsa criptării în timpul configurării unui hotspot sau în timpul folosirii acestuia, conform rezultatelor investigaţiei specialiştilor, publicate în raportul „Internet of Things. Riscuri în locuinţele conectate”. Trei dintre producători nu au rezolvat problemele semnalate, în timp ce al patrulea a remediat parţial vulnerabilitatea printr-o actualizare a sistemului de operare.

    „Revoluţia tehnologică generată de Internet of Things (toate dispozitivele inteligente care se pot conecta la Internet) ridică probleme serioase în materie de securitate. Memoria şi resursele insuficiente nu le permit întotdeauna dispozitivelor smart să ruleze algoritmi de securitate complecşi şi nici să primească în mod constant diverse actualizări de software din partea producătorilor, deşi unele au o durată de folosinţă îndelungată. De asemenea, pentru utilizatorii obişnuiţi, aceste gadgeturi sunt ca nişte cutii negre, foarte puţini înţeleg cum funcţionează şi la ce riscuri se expun”, spune Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist al Bitdefender.

    Internet of Things (IoT) are potenţialul de a încălca drepturile fundamentale ale omului şi bunele practici în materie de folosire a Internetului prin accesarea datelor personale până la cel mai mic detaliu. Dispozitivele colectează cantităţi enorme de date (localizare, obiceiuri, stil de viaţă, comportament, pasiuni, credinţe, stare de sănătate, etc.), care analizate individual sunt inofensive, însă corelarea acestora de către terţi poate crea un portret digital extrem de detaliat al oricărei persoane, fără consimţământul acesteia. IoT extinde limitele supravegherii şi urmăririi, lăsând utilizatorii fără prea multe posibilităţi să îşi personalizeze setările legate de intimitate sau să controleze ce se întâmplă cu datele personale.

    Numărul dispozitivelor conectate la Internet a depăşit nivelul de patru miliarde de unităţi la finele anului 2015, iar industria va continua să se dezvolte într-un ritm alert pe fondul plusului de confort oferit utilizatorilor.

    Bitdefender este o companie românească de securitate informatică cu activitate la nivel global, care livrează soluţii de securitate în peste 150 de ţări, printr-o reţea complexă de distribuitori şi parteneri.

  • Inteligenţa artificială păcălită. Cum a devenit ”rasist” un robot al Microsoft după câteva ore petrecute pe Twitter

    Microsoft a lansat pe Twitter un chat bot, bazat pe inteligenţă artificială dezvoltată de companie, care urma să interacţioneze cu tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, dar lucrurile au deviat de la planul iniţial, informează Go4it.

    Bot-ul “Tay”, @Tayandyou pe Twitter, trebuia să înveţe lucruri noi şi să devină mai inteligent în urma interacţiunilor de pe reţeaua de microblogging. Lucrurile au luat, însă, o întorsătură dezastruoasă. După numai câteva ore, Tay a început să publice comentarii rasiste, teorii ale conspiraţiei şi să nege genocide, potrivit Go4it.

    Unul dintre cele mai circulate mesaje publicate de Tay este: “Bush a făcut 9/11 şi Hitler ar fi făcut o treabă mai bună decât maimuţa pe care o avem acum. Donald Trump este singura speranţă pe care o avem”.

    Tay nu s-a oprit aici. A negat existenţa Holocaustului şi a afirmat că urăşte evreii şi feministele.

    După doar câteva ore, Microsoft a dezactivat bot-ul şi a anunţat că îl va relansa după ce programatorii companiei vor îmbunătăţi software-ul din spatele acestuia.

  • Membri ai reţelei teroriste Stat Islamic ameninţă că vor comite atentate la Londra

    Doi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic ameninţă, într-o înregistrare video, că vor comite atentate la biroul premierului Marii Britanii şi la aeroporturi din Londra, informează publicaţia Daily Mail.

    Înregistrarea prezintă doi bărbaţi cu cagule, având accente britanice, care celebrează comiterea atentatelor de la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi şi revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Anunţul făcut astăzi de RCS&RDS. Ce trebuie să ştie clienţii de la 1 aprilie

     Clienţii RCS&RDS vor avea acces de la 1 aprilie la internet mobil în zonele în care reţeaua Digi Mobil nu are acoperire dacă vor plăti 1,7 euro pe lună, tarif pentru care vor primi un pachet de 100 MB de date prin reţeaua Vodafone, a anunţat compania de cablu.

     “Începând cu 01 aprilie 2016, RCS & RDS va lansa două opţiuni pentru serviciul de date în roaming naţional care vor putea fi activate la cerere de toţi clienţii Digi Mobil, persoane fizice şi juridice, care deţin (sau vor contracta ulterior) pachete active de telefonie mobilă ce includ internet mobil. Opţiunea 100 MB oferă 100 MB trafic date în roaming national, la un cost de 1,7 euro (TVA inclus).

    Opţiunea Plus150 MB, care suplimentează cu 150 MB traficul de date în roaming naţional la un cost de 1,7 euro (TVA inclus). Opţiunea Plus150 MB poate fi activată oricând în cursul unei luni, doar după activarea Opţiunii 100 MB, indiferent dacă prima cotă a fost sau nu consumată, astfel încât clientul Digi Mobil poate ajunge să aibă un trafic maxim de 250 MB, la un cost cumulat de 3,4 euro (TVA inclus)”, conform datelor comunicate de operator.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Investiţii de 5 milioane de euro în reţeaua Stihl

    În 2015, cele mai importante creşteri de vânzări în portofoliul Stihl au fost înregistrate la motoferăstraie şi motocoase, cu plusuri de 15% faţă de 2014. “De anul trecut am demarat o serie de proiecte care vizează o creştere cantitativă a reţelei, dar în special una calitativă. Practic, am intrat într-un amplu proces de reamenajare a spaţiilor comerciale şi de service, care ne determină să apreciem că ne aflăm în cea mai dinamică perioadă a companiei. Acest proces va continua şi pe parcursul acestui an, estimând ca până la sfârşitul lui 2016 vom avea o treime din reţea reconfigurată după noi standarde vizuale şi de funcţionalitate”, declară Ioan Mezei, director general al Stihl România.

    În prezent în reţeaua Stihl sunt aproximativ 300 de magazine, pe o suprafaţă totală de 13.000 mp, efortul investiţional  pentru reconfigurarea stilistică şi funcţională ridicându-se la 5 milioane de euro. “O particularitate specifică a acestui proiect este că orice dealer poate accesa un nivel superior de amenajare, pentru magazine de minim 80 mp, fapt care va transforma spaţiul respectiv în ceea ce noi numim flagship store. Până anul viitor avem planificate inaugurarea a 49 de astfel de spaţii, în 2-3 ani numărul acestora putând să ajungă la 60”, precizează Ioan Mezei.

    “Am propus acest concept dealerilor Stihl încă din 2014, de atunci am reuşit să-l implementăm în 26 magazine. Conceptul este unul revoluţionar chiar şi la nivel global Stihl, astfel că România a funcţionat iniţial ca piaţă pilot de implementare şi acum poate să furnizeze know-how pe acest sector pentru restul lumii unde compania este prezentă.”

    La nivel internaţional Stihl a anunţat în 2015 o creştere de 10,4% la opt luni, atingând o cifră de afaceri  de aproximativ 2,3 miliarde de euro. Compania germană intenţionează să investească 1 miliard de euro în dezvoltare până în 2018. În prezent Stihl România importă motounelte sub brandurile Stihl şi Viking.

  • Organizaţia teroristă Stat Islamic revendică atentatele de la Bruxelles

    Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise marţi la Bruxelles, soldate, potrivit presei, cu 34 de morţi şi peste 100 de răniţi, dar autenticitatea mesajului nu poate fi verificată din surse independente şi nu este clar dacă postarea aparţine organizaţiei fundamentaliste sunnite.

    Mesaje de revendicare au fost postate pe site-urile islamiste Rudaw şi Amaq News.

    Nu este clar dacă este vorba de un mesaj de revendicare ori de reacţii ale simpatizanţilor organizaţiei teroriste sunnite.

    Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de presa belgiană, cel puţin 34 de persoane au fost ucise, iar alte 135 au fost rănite în atacurile teroriste comise la aeroportul Zaventem şi în staţii de metrou din Bruxelles.

  • Organizaţia teroristă Stat Islamic revendică atentatele de la Bruxelles

    Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise marţi la Bruxelles, soldate, potrivit presei, cu 34 de morţi şi peste 100 de răniţi, dar autenticitatea mesajului nu poate fi verificată din surse independente şi nu este clar dacă postarea aparţine organizaţiei fundamentaliste sunnite.

    Mesaje de revendicare au fost postate pe site-urile islamiste Rudaw şi Amaq News.

    Nu este clar dacă este vorba de un mesaj de revendicare ori de reacţii ale simpatizanţilor organizaţiei teroriste sunnite.

    Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de presa belgiană, cel puţin 34 de persoane au fost ucise, iar alte 135 au fost rănite în atacurile teroriste comise la aeroportul Zaventem şi în staţii de metrou din Bruxelles.

  • “Criza? cea mai mare oportunitate!”

    Acum ştiu exact ce am de făcut.“ Dragoş Anastasiu stă în biroul său din Strada Reînvierii şi povesteşte relaxat despre scenariile pesimiste în care crede şi care prevăd debutul unei noi crize economice către sfârşitul anului. Spune însă că nu mai îl sperie nici o nouă criză, nici concurenţa în creştere din piaţa turismului. „Avem atât de mult potenţial să luăm cotă de piaţă, încât nu îmi e teamă. Am fost dezorientaţi şi speriaţi în 2009, când nu ştiam ce ni se întâmplă. Dar ne-am dumirit destul de repede, am făcut câteva mişcări importante şi ne-am triplat cifra de afaceri în criză“, povesteşte omul de afaceri.

    Eurolines intrase în criza economică din 2009 cu afaceri de 32 milioane de euro, iar în 2010 Eurolines a surprins piaţa când a anunţat achiziţia Danubius Travel, firmă deţinută de TUI Travel PLC (70%), de Ciprian Popescu şi de Camelia Dinu. Danubius Travel era una dintre primele agenţii de turism înfiinţate în România, cu sediul central în Mamaia, şi se ocupa în special de incoming.

    „În 2010, am decis să cumpărăm tot ce avea Danubius în România, cu sedii, cu terenuri, cu 8 autocare, am cumpărat tot. Am sesizat potenţialul pentru că eu aveam o reţea de peste 50 de agenţii care suferea de lipsa unui brand turistic puternic (pentru că Eurolines e un brand asociat cu autocarele, 80% dintre români ştiu ce este Eurolines, dar ştiu că face transport. Noi vindeam şi turism prin Eurolines, de câteva milioane pe an, dar era greu). Aşadar, eu aveam reţeaua şi nu aveam brandul, ei aveau brandul şi nu aveau reţeaua. Am clădit un parteneriat, ei ne lasă în pace, nu ne pun beţe în roate şi sunt superîncântaţi de volumele pe care le-am adus în atât de puţin timp“. În cei cinci ani de când brandul TUI face parte din reţeaua Eurolines, agenţiile lui Dragoş Anastasiu au împânzit toate centrele comerciale din România, omul de afaceri fiind convins de modelul care spune că turismul de masă se face acolo unde se face şi comerţul de masă, adică acolo unde merg oamenii să cheltuiască bani. „Suntem prezenţi în toate mallurile din România, mai puţin la Promenada, şi anul acesta vom mai deschide 4 agenţii în malluri, dintre care 3 în Bucureşti.“ Reţeaua TUI Travel Center va ajunge în acest an la 81 de agenţii şi la afaceri de 75 milioane de euro. Anul trecut, TUI Travel Center a rulat 70 de milioane de euro care înseamnă, aproximativ, 300.000 de turişti deserviţi.

    „Unii sunt turişti care cheltuie 50 de euro, alţii cheltuie 10.000 de euro – ca în turism. Important este numărul mare, care ne permite să diversificăm mereu serviciile şi să ne gândim mereu la cum putem aduce şi cât mai mulţi străini în România. Dincolo de cei 300.000 de turişti pe care îi deservim predominant pe plecări, mai avem în grup şi HotelBets România, o agenţie online, care, alături de croaziere, ne duce către 10.000 de turişti de incoming pe an“, explică Dragoş Anastasiu.

    De fapt, incomingul a devenit cel mai important pariu pe care omul de afaceri l-a făcut în ultimul timp: „Eu sunt convins că se poate face incoming în România. Pentru a face incoming în România, avem nevoie de infrastructură – pe care o avem, pentru nevoi legate de turism – şi de  existenţa unor locaţii cu servicii superioare. Am tot fost în căutare de locaţii frumoase şi am tot găsit (le strângem în Romanian Best Location, www.robelo.ro, unde sunt deja membri Conacul lui Maldăr, Poem Boem din Sinaia, hotelul Rembrandt din Bucureşti sau hotelul Teleferic din Poiana Braşov). Dar am şi vorbit cu mai mulţi hotelieri despre cum să creştem calitatea serviciilor pentru turişti precum cei din Germania (eu am trăit 15 ani acolo şi cred că încă sunt blocat în zona germanică), care este o zonă imensă de potenţial. Primii paşi sunt legaţi de chestii simple: traducerea serviciilor în germană, un kids club în germană, urmând ca investiţiile mai serioase să vină ulterior. Nu am reuşit să găsesc mai ales mentalitatea necesară pentru a ne adapta acestui tip de clientelă. Atunci am decis să facem noi ceva şi aşa am decis să intrăm în zona de management hotelier“, povesteşte Dragoş Anastasiu modul cum a luat fiinţă The Makers, entitatea de management hotelier în care activează alături de Dragoş Petrescu (fondatorul reţelei City Grill) şi de Hildegard Helen Brandl (fondatorul biroului de arhitectură UNITH2B). „Planul pe termen lung este să ne promovăm împreună, să achiziţionăm împreună şi să facem şcoală de turism împreună“, explică Anastasiu, care are în comun cu ceilalţi doi membri ai The Makers nu numai faptul că sunt antreprenori, ci mai ales faptul că au revenit din străinătate să facă business în România.

    Dragoş Anastasiu explică faptul că treburile în The Makers sunt clar împărţite: „Dragoş Petrescu e pe partea de F&B, Eurolines se ocupă de marketing, vânzări şi imagine prin Eurolines TUI Travel Center, iar de partea de arhitectură se ocupă UNITH2B, un birou de arhitectură de origine germană“, dar strategia cu care au plecat în căutare de locaţii pe care să le ia în management s-a transformat pe parcurs: „Primul loc pe care l-am găsit şi am vrut să îl luăm în management a fost Green Village. Pe acesta însă l-am cumpărat, deşi nu asta a fost ideea. Dar Green Village este atât de special, la fel cum este toată Delta Dunării, încât nu am rezistat“.

    Eurolines a investit „câteva milioane de euro“ în achiziţia şi în repoziţionarea Green Village, pe care l-a preluat integral de la omul de afaceri Sorin Marin şi în care derulează o investiţie de 1 milion de euro. Anul trecut, Dragoş Anastasiu şi-a petrecut toată vara la Green Village („am stat cinci luni câte patru zile pe săptămână acolo“). „Suntem din toamnă în trei cataloage mari germane şi rezultatele au început să se vadă. În acest moment, peste 50% din sezonul 2016 este vândut şi sunt perioade din sezon pentru care suntem booked out, cum este perioada Anonimul, când tot Sfântul Gheorghe este ocupat.“