Tag: reprezentare

  • Opinie Bogdan Angheluţă: Singurul sănătos la cap

    “Hei Rusia, dacă mă asculţi, sper că vei reuşi să găseşti cele 30.000 de email-uri pierdute de pe serverul lui Clinton. Îţi vom fi cu toţii foarte recunoscători!” Cuvintele de mai sus îi aparţin lui Donald Trump şi au fost rostite recent, la câteva zile după încheierea convenţiei republicane din Cleveland, Ohio, în cadrul căreia a fost desemnat drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

    “La ce s-o fi gândit dl. Trump?” se întrebau, retoric, jurnaliştii de la New York Times.

    Şi nu sunt singurii: presa din Statele Unite începe să nu mai fie indiferentă la o situaţie din ce în ce mai periculoasă. E o situaţie care seamănă cu ce s-a întâmplat în România acum 16 ani, când mai toate instituţiile care aveau sau nu dreptul de a emite o opinie pertinentă au ales răul cel mai mic şi s-au aliniat, cuminte, în spatele lui Ion Iliescu. Presa din Statele Unite, aşadar, începe să lovească tot mai tare într-un candidat care pare că nu crede în nimeni sau nimic şi care beneficiază de o susţinere tot mai mare din partea celor care nu înţeleg cum funcţionează o o societate democratică.

    Nu cred că Trump poate câştiga alegerile din toamnă, indiferent cât de puternică ar fi mişcarea anti-sistem care a marcat spectrul politic american în ultimele 12 luni; dar posibilitatea există, iar gândul de a-l avea pe Donald Trump la conducerea unei (încă) superputeri este de-a dreptul terifiant.

    “Suntem obligaţi să alegem singurul candidat sănătos la cap”, spunea Michael Bloomberg, fostul primar miliardar al oraşului New York, referindu-se la Hillary Clinton în încheierea discursului său ţinut azi-dimineaţă la convenţia democrată.

    Americanii ar face bine să-i asculte sfatul : sănătos la cap sau nu, Trump reprezintă un pericol pentru securitatea lumii întregi. Nu spun că ar începe războaie în Orient Mijlociu sau că ar trimite submarine în Coreea de Nord, dar ar putea distruge ceea ce generaţii înaintea sa au muncit să construiască: alianţe.

    Cât despre Hillary Clinton, mă îndoiesc serios că ea este “cel mai bun candidat”, aşa cum o tot numesc liderii democraţi. Dar reprezintă cu siguranţă răul cel mai mic.

  • O sportivă de numai 13 ani va reprezenta România la Jocurile Olimpice. Are 1,82 metri şi e poreclită “Rechinul”

     Ana Iulia Dascăl este marea surpriză a delegaţiei olimpice de la Rio. Înotătoarea originară din Cluj-Napoca, antrenată de Edi şi Beatrice Câşlaru, a primit  invitaţie pentru competiţia supremă din Brazilia. Ana va fi mezina României la Rio, ea având numai 13 ani şi 11 luni la startul competiţiei.

    ”Este o realizare fantastică pentru ea. O încununare a efortului pe care l-a făcut în ultimul an, de când lucrăm împreună. Ana a muncit mult, a avut un progres fantastic, şi a fost foarte aproape de a realiza baremul B, care i-ar fi permis să meargă ca junior la Rio. Nici nu vă daţi seama cât de dezamăgită  fost când a ratat baremul pentru 17 sutimi la o probă şi pentru 3 zecimi la alta. A fost greu să o recapacităm, dar cred că acum lucrurile vor reveni la normal”, spune Eduard Câşlaru.

    Ana Dascăl s-a născut la Cluj Napoca pe 12 septembrie 2002, iar tatăl ei este preşedintele secţiei de nataţie de la Universitatea Cluj. Din toamna anului trecut se antrenează la Constanţa, la Palatul Copiilor, cu soţii Câşlaru. La Rio va reprezenta clubul U Cluj, acolo unde este legitimat şi Robert Glinţă.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • O sportivă de numai 13 ani va reprezenta România la Jocurile Olimpice. Are 1,82 metri şi e poreclită “Rechinul”

     Ana Iulia Dascăl este marea surpriză a delegaţiei olimpice de la Rio. Înotătoarea originară din Cluj-Napoca, antrenată de Edi şi Beatrice Câşlaru, a primit  invitaţie pentru competiţia supremă din Brazilia. Ana va fi mezina României la Rio, ea având numai 13 ani şi 11 luni la startul competiţiei.

    ”Este o realizare fantastică pentru ea. O încununare a efortului pe care l-a făcut în ultimul an, de când lucrăm împreună. Ana a muncit mult, a avut un progres fantastic, şi a fost foarte aproape de a realiza baremul B, care i-ar fi permis să meargă ca junior la Rio. Nici nu vă daţi seama cât de dezamăgită  fost când a ratat baremul pentru 17 sutimi la o probă şi pentru 3 zecimi la alta. A fost greu să o recapacităm, dar cred că acum lucrurile vor reveni la normal”, spune Eduard Câşlaru.

    Ana Dascăl s-a născut la Cluj Napoca pe 12 septembrie 2002, iar tatăl ei este preşedintele secţiei de nataţie de la Universitatea Cluj. Din toamna anului trecut se antrenează la Constanţa, la Palatul Copiilor, cu soţii Câşlaru. La Rio va reprezenta clubul U Cluj, acolo unde este legitimat şi Robert Glinţă.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED Romania: Transport, Logistică & Strategie

    Chiar dacă este un domeniu provocator şi plin de dinamism, nu a fost ocolit de problemele crizei financiară. Anii 2009 – 2010 au reprezentat o perioadă dificilă pentru companiile de transport şi logistică, totuşi benefică atât pentru piaţa în sine, dar mai ales pentru clienţii cărora li se adresează. Dacă înainte de criză eforturile firmelor din domeniu de a-şi creşte veniturile nu erau foarte mari şi nici nu erau bazate pe anumite criterii de management sau performanţă, de altfel noţiuni necunoscute pentru multe dintre ele, situaţia s-a schimbat radical după primii ani de criză.

    Acum, pentru a-şi menţine competitivitatea, trebuie să integreze decizii bazate pe eficienţă, productivitate, flexibilitate sau inovaţie. De ce? Pentru că a crescut tendinţa de specializare a firmelor de transport, odată cu cerinţa clienţilor pentru un nivel ridicat de calitate în serviciile prestate, măsurat în contracte prin KPIs (Key Performance Indicators %) şi un sistem de bonus malus prin care eşti bonusat dacă depăşeşti targetul de performanţă sau, în caz contrar, eşti penalizat. Indicatorii de performanţă se referă cel mai adesea la livrările on time (OTD – On Time Delivery), numărul de daune în timpul transportului sau numărul de comenzi pregătite corect. În general se consideră Normal Level între 99%-100%, Danger Area (Corrective Action required) între 97%-99% şi Low Level sub 97%. Penalizarea se face cu diferenţă până la 100% din factura de transport.

    Însă criteriile de performanţă (KPIs) sunt doar o parte din scoring-ul calculat de clienţi pentru a valida ca furnizor o companie de transport. Preţul este desigur cel mai important, însă nu este singurul criteriu de selecţie şi este completat de: experienţa similară în industria în care activează clientul, situaţia financiară, vechimea flotei, dovada trainingurilor pentru şoferi, nivelul de echipare al depozitelor. Sunt clienţi care, de exemplu, limitează cheltuielile de transport la maxim 30% din cifra de afaceri a partenerului de transport. Mai mult, se fac audituri din partea clienţilor în cadrul licitaţiilor. Sunt industrii cu cerinţe extrem de stricte, de exemplu farma sau automotive, unde eventualele erori ale operatorului logistic pot duce la probleme grave în cadrul lanţului de aprovizionare: întreruperea liniilor de producţie în uzinele producătoare de autoturisme, medicamentele transportate necorespunzator pot fi dăunătoare pentru sănătatea oamenilor şi pot crea o imagine negativă a companiei importatoare sau distribuitoare şi, implicit, pierderi financiare şi consecinţe legale.

    Iată ce schimbări majore trebuie luate în considerare de firmele de transport pentru a putea deveni competitive şi a fi selectate în calitate de furnizori de servicii logistice. Cum vor reuşi să dobândească avantaj competitiv? Ce transformări organizaţionale, ce teorii manageriale au nevoie să introducă în analiza business-ului pentru a câştiga cotă de piaţă, reputaţie constantă şi stabilitate?

    Iată şi răspunsurile: în primul rând trebuie să pornim de la o Strategie. O Strategie se bazează pe premisele că viitorul nu mai poate fi prevăzut cu suficientă acurateţe şi că beneficiile pe termen lung nu sunt mai importante decât cele pe termen scurt. Valoarea Strategiei constă în originalitate, consistenţă, considerarea şi evaluarea riscurilor şi flexibilitate la schimbările imprevizibile din mediului extern. De asemenea, are nevoie să ia în considerare interesele, nu întotdeauna convergente, ale stakeholder-ilor, un alt element de noutate prezent în piaţa de transport, datorită creşterii nevoilor de finanţare, de asociere sau de fuziune. Fie că vorbim de owner-i, fie că vorbim de fonduri de investiţii, creditori, furnizori – clienţi (exemplu decalajul termenelor de plată şi provocările implicite ale cash flow-ului) sau de manageri.    

    Implementarea cu succes a unei strategii eficiente trebuie obligatoriu să conţină trei elemente: unicitate (ce nu are competiţia), competenţă (ce nu poate competiţia) şi preferabilitate (ce poţi face mai bine decât competiţia). Toate acestea vor determina alegerea surselor sau deciziilor de poziţionare care pot duce la avantaj competitiv: focus spre profitabiliate, cotă de piaţă, superioritate tehnică (camioane de ultimă generaţie, echipamente moderne pentru depozite), inovaţie (augmented reality în logistică) sau poate o strategie low cost. Analiza mediului extern este iarăşi extrem de utilă având în vedere instabilitatea lui.

    Folosirea PEST-ului (Politic, Economic, Social, Tehnologic) nu ne va feri de suprize, dar cel puţin ne obligă să evaluăm şi să controlăm riscul: de exemplu fluctuaţia cursului valutar are un impact direct şi semnificativ în marjele de profit ale importatorilor din China, creşterea accizelor combustibilului în condiţiile în care ponderea lui în totalul costurilor transportatorilor este de peste 40%, posibila impozitare a diurnelor cu efect imediat în creşterea tarifelor de transport, aspecte legate de protejarea mediului şi impunerea unor norme antipoluante necesită investiţii suplimentare în echiparea camioanelor.

    O strategie competitivă va lua în considerare şi decizii de make or buy. Avem nevoie de flotă proprie sau subcontractăm? În Distribuţie de exemplu, face mai mult sens în baza unor volume garantate să foloseşti flotă proprie. În Depozitare majoritatea operatorilor logistici închiriază spaţiile. De asemenea, un audit intern este obligatoriu când stabilim o strategie. În urma acestuia putem afla răspunsuri la întrebări de ce cumpără clienţii de la noi, de ce cumpără clienţii de la competiţie, ce resurse au competitorii şi noi nu le avem, care sunt „driver-urile” pentru profit şi multe altele. Nu în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul analizele financiare: Return on Capital Employed, Net Cash Flow, analiza Break Even…

    În concluzie, piaţa de transport şi logistică este într-o continuă evoluţie nu numai din punct de vedere al numărului de firme sau al cifrei de afaceri, dar mai ales din punct de vedere al trecerii de la un tip de management primar, la unul de tip transformaţional, bazat pe concepte noi, dezvoltate prin viziune, management-ul riscului, management-ul schimbării, introducerea analizelor financiare în planurile de dezvoltare, focus spre motivarea şi dezvotarea angajaţilor, toate acestea integrate într-o strategie consistentă, sustenabilă şi validă. Iar motto-ul definitoriu al celei mai bune strategii este: „să faci ceva complet diferit”!

  • Ţara europeană care inchide firme dacă nu au şi femei în conducere

    Bărbaţii ocupă marea parte a poziţiilor de conducere din companiile mari din Statele Unite, fapt simplu de observat în cadrul S&P 1500: doar 15% din funcţiile decizionale sunt ocupate de femei, reprezentând o creştere de doar 3.7% în ultimii 7 ani. Mai mult chiar, doar 2,8% din funcţiile de conducere sunt ocupate de femei de culoare.

    Mai multe ţări, printre care Norvegia, Italia, Belgia, Franţa, Islanda sau Germania se confruntă cu probleme similare, aşa că au recurs la măsuri legale, obligând companiile să aibă şi femei în cadrul consiliului de directori. În Norvegia, legea permite statului să radieze o firmă, dacă aceasta nu se supune reglementărilor. Statul nordic este şi primul care a introdus o astfel de normă, în anul 2008, scriu cei de la The Atlantic.

    Cei mai mulţi manageri din Norvegia au declarat că aceste reglementări au creat o atmosferă plăcută în cadrul şedinţelor şi consideră că femeile sunt de multe ori mai analitice decât bărbaţii.

    Înainte de intrarea în vigoare a reglementării legale, obţinerea unui loc în conducere era condiţionat de structura decizională a companiei, care de cele mai multe ori era formată din bărbaţi. Cei resposabili cu recrutarea au fost nevoiţi să caute candidaţi şi în afara companiei, lucru considerat de bun augur de managerii din Norvegia.

  • O fetiţă de 8 ani a găsit cheia succesului: câştigă peste 100.000 de euro pe săptămână

    Faptul că Youtube este o sursă aparent inepuizabilă de bani nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni, însă cei care stau în spatele imaginilor au poveşti de-a dreptul fascinante.

    CharlisCraftyKitchen este un canal de Youtube prin care o fetiţă de 8, pe nume Charli, ani prezintă reţete culinare. Conform estimărilor realizate de compania Outrigger, canalul generează venituri de 127.000 de dolari pe săptămână şi este vizitat de aproape 30 de milioane de oameni lunar.

    Charli a început să filmeze clipuri în 2012, când avea doar 6 ani. Sora ei Ashlee, de 5 ani, are rolul de a testa produsele. Cele două fetiţe au realizat tutoriale pentru o sumedenie de produse, de la biscuiţi Oreo până la diverse feluri de îngheţată.

    Succesul canalului CharlisCraftyKitchen este de apreciat mai ales atunci când este comparat cu cele deţinute de bucătari celebri precum Jamie Oliver. Canalul acestuia a avut, în luna martie, “doar” 7 milioane de vizitatori.

  • Pregătiţi-vă de încetinirea creşterii economice şi de îngheţarea pieţei forţei de muncă

    România beneficiază de o creştere economică susţinută de aproape 30 de luni, adică doi ani şi jumătate. Statistic, pe medie, salariile au crescut cu aproape 30%, dar aici sunt diferenţe mari. Sunt sectoare unde salariile stagnează sau chiar au scăzut şi sunt industrii care beneficiază de creşteri susţinute.

    De asemenea, au crescut salariile mici, prin majorarea salariului minim pe economie de la 750 de lei la 1.250 de lei.
    În iulie 2008 scriam în Business Magazin un articol legat de supraîncălzirea economiei României, de un ritm care nu poate fi susţinut, pentru că în spate nu vine nimic.

    Titlul articolului de atunci era „Temeţi-vă că v-aţi putea pierde jobul şi n-o să vă găsiţi altul în aceleaşi condiţii“. În septembrie 2008 începea oficial criza, iar din ianuarie 2009 România era lovită din plin. Întâi au scăzut salariile mai mari din sectorul privat, între 20% şi 50%, au urmat reducerile de personal, în 2010 au venit tăierea salariilor la stat şi o nouă reducere de costuri în toată economia.

    Pierderile de joburi de atunci – un milion; nici masa salarială nu s-au recuperat în totalitate până acum, de la 56 de miliarde de euro am ajuns numai la 52 de miliarde de euro, după ce, în 2010, valoarea tuturor salariilor plătite în România coborâse la 48 de miliarde de euro.

    Analiştii economici se pregătesc să anunţe încetinirea creşterii economice pentru anul viitor. UniCredit estimează că de la 4,1% creştere în 2016 România va scădea la un ritm de 3,1% în 2017. Măsurile fiscale – creşterea salariului minim pe economie, reîntregirea salariilor, reducerea TVA – şi-au epuizat efectele şi este puţin probabil ca economiei să i se dea un nou impuls fiscal.

    Creşterea economică din ultimii doi ani şi jumătate s-a bazat în principal pe consum şi mai puţin pe investiţii şi pe noi locuri de muncă. Firmele investesc prudent şi nu se mai aruncă aşa cum făceau în perioada de boom. De asemenea, într-un sector nu toate companiile îşi majorează afacerile, ci unele cresc mai mult, iar altele scad.

    În lipsa unor investiţii noi, în lipsa unor poziţii nou deschise, piaţa muncii îngheaţă, directorii de HR încercând să rezolve problemele interne fără să pluseze pentru a nu dezechilibra organigramele actuale. Deşi este o cerere mare pe piaţa de IT, cred că piaţa românească se îndreaptă spre atingerea potenţialului maxim de salarizare în condiţiile actuale de structură. Conform datelor statistice, salariul mediu din IT este de 5.100 de lei (1.200 de euro). El ar mai putea creşte dacă apar joburi cu o valoare adăugată mult mai mare, iar România nu a ajuns din păcate la astfel de comenzi. La polul opus, salariile din hoteluri şi restaurante, cele mai scăzute din România – 1.200 de lei – nu cresc, cu toate că turismul românesc are o perioadă bună.

    Toată lumea este precaută în privinţa viitorului şi nu vrea să rişte, de aceea ne îndreptăm spre un blocaj de investiţii în economie în sectorul privat. În cazul în care această încetinire a creşterii economice va fi bruscă, companiile îşi vor revedea organigramele interne şi vor încerca să facă un fine tuning de restructurare. Cei care au fost angajaţi în criză poate vor fi „împinşi“ să ia locul celor seniori, pentru a se reduce bugetele salariale sau pentru a nu le creşte. Creşterea economică nu este uniformă în toată ţara, ci numai în oraşele mari, şi de aceea multă lume nu vede plusuri în portofel sau pe card. Noile poziţii care apar necesită alte skill-uri, iar cei seniori nu vor vrea să se reconvertească aşa uşor.

    În ciuda unei pieţe fierbinţi de HR în oraşele mari şi în zonele limitrofe, piaţa nu abundă în foarte multe joburi noi, mult mai bine plătite. Cei care găsesc „creşteri salariale de 30-50%“ sunt excepţii, nu regula. Această încetinire a creşterii economice care va urma nu va lovi precum criza din 2008-2009-2010, dar va strânge din nou bugetele, cardurile şi va răcori puţin încrederea în viitor care intervenise în ultimii doi ani şi jumătate.

    Brexitul va determina revizuirea investiţiilor şi bugetelor multinaţionalelor din întreaga lume, cu efecte şi în România. Câţiva analişti spun că Brexitul este o oportunitate pentru România de a atrage noi investiţii. Dar, din păcate, în ultimii opt ani, patru în criză şi patru pe plus, nu am pregătit terenul pentru o astfel de oportunitate, aşa că nu avem ce să oferim mai mult decât oferim acum: salarii mici comparativ cu ceea ce livrăm.

     

  • Un start-up care angajează foşti spioni a strâns 65 de milioane de dolari de la investitori

    Darktrace, o companie de securitate cibernetică fondată în Cambridge, a reuşit să strângă 65 de milioane de dolari în cadrul unei runde de finanţări condusă de fondul de investiţii KKR. Nicole Eagan, CEO-ul actual al companiei, a declarat celor de la Business Insider că “sprijinul acordat de un fond de investiţii aşa cum e KKR reprezintă un moment extrem de important în istoria Darktrace. Am ales acest parteneriat pentru că respectăm influenţa lor globală în sectorul tehnologic.”

    Fondată în 2013, Darktrace a dezvoltat programe software care ajută organizaţiile să depisteze activităţi neobişnuite în cadrul reţelelor interne. Compania foloseşte un algoritm matematic complex, dezvoltat în cadrul Universităţii din Cambridge.

    Darktrace are peste 300 de angajaţi în 20 de sedii şi a devenit cunoscută după ce a început să atragă analişti veniţi din servicii secrete precum MI5, MI6, CIA sau FBI. Fostul CEO al companiei, Andrew France, lucrase anterior ca director adjunct al diviziei de securitate cibernetică în cadrul GCHQ.

    Potrivit unui raport al Darktrace, companiile pierd anual peste 400 de miliarde de dolari ca urmare a atacurilor cibernetice. În încercarea de a reduce aceste pierderi, peste 1.000 de companii folosesc serviciile companiei.

  • Un start-up care angajează foşti spioni a strâns 65 de milioane de dolari de la investitori

    Darktrace, o companie de securitate cibernetică fondată în Cambridge, a reuşit să strângă 65 de milioane de dolari în cadrul unei runde de finanţări condusă de fondul de investiţii KKR. Nicole Eagan, CEO-ul actual al companiei, a declarat celor de la Business Insider că “sprijinul acordat de un fond de investiţii aşa cum e KKR reprezintă un moment extrem de important în istoria Darktrace. Am ales acest parteneriat pentru că respectăm influenţa lor globală în sectorul tehnologic.”

    Fondată în 2013, Darktrace a dezvoltat programe software care ajută organizaţiile să depisteze activităţi neobişnuite în cadrul reţelelor interne. Compania foloseşte un algoritm matematic complex, dezvoltat în cadrul Universităţii din Cambridge.

    Darktrace are peste 300 de angajaţi în 20 de sedii şi a devenit cunoscută după ce a început să atragă analişti veniţi din servicii secrete precum MI5, MI6, CIA sau FBI. Fostul CEO al companiei, Andrew France, lucrase anterior ca director adjunct al diviziei de securitate cibernetică în cadrul GCHQ.

    Potrivit unui raport al Darktrace, companiile pierd anual peste 400 de miliarde de dolari ca urmare a atacurilor cibernetice. În încercarea de a reduce aceste pierderi, peste 1.000 de companii folosesc serviciile companiei.

  • Motivul pentru care RyanAir a anulat peste 100 de zboruri

    O grevă a controlorilor de trafic aerian din Franţa a cauzat anularea în cursul acestei zile a 102 zboruri ai Ryanair, potrivit presei internaţionale. În consecinţă, peste 18.000 de clienţi ai operatorului irlandez low-cost au zborurile anulate astăzi, iar peste 100.000 de pasageri se confruntă cu întârzieri. 

    “În iunie, traficul de pasageri al Ryanair a crescut cu 11% până la 10.6 milioane de clienţi, în timp ce gradul de ocupare a sărit cu 1% până la 94%. Aceste numere lunare record ale gradului de ocupare şi ale traficului, au fost oferite, la tarife mici, în ciuda repetatelor întreruperi cauzate de grevele inacceptabile ale controlorilor de trafic aerian francezi, ocazie cu care ţinem să facem un nou apel către Comisia Europeană de a lua măsuri urgente în vederea reducerii impactului pe care aceste greve le au asupra cetăţenilor europeni şi a pieţei unice”, a declarat Kenny Jacobs, chief marketing officer al Ryanair.

    Compania aeriană low-cost Ryanair a înregistrat în luna iunie o creştere a traficului cu 11%, ajungând astfel până la 10,6 milioane de clienţi, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.  În acelaşi timp, gradul de ocupare a aeronavelor a crescut cu 1%, până la 94%.

    Jacobs face referire la grevele sindicatelor controlorilor de trafic aerian francez, ce au avut loc de 13 ori în ultimele 14 săptămâni, dintre care cea mai recentă astăzi, 5 iulie.