Tag: renuntare

  • Cipru va renunţa în ianuarie la toate restricţiile asupra circulaţiei capitalului

     Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a declarat că statul cipriot va fi “cel mai bun” în ceea ce priveşte respectarea acordului convenit cu creditorii internaţionali, transmite Bloomberg.

    Cipru încearcă să-şi revigoreze economia după ce a recapitalizat sectorul bancar cu bani confiscaţi din depozitele negarantate, a închis a doua mare bancă din ţară şi a restructurat cel mai mare grup financiar.

    “Ţinta este acum de a crea condiţiile pentru creştere economică şi a ataca problema serioasă a şomajului, de a stabiliza sistemul financiar. Restricţiile sunt ridicate treptat. Se vor încheia undeva în ianuarie 2014”, a afirmat liderul de la Nicosia.

    Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat săptămâna trecută o tranşă de 1,5 miliarde euro din împrumutul internaţional pentru Cipru, a doua în cadrul acordului de 10 miliarde euro convenit în primăvară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza învinge tradiţia vacanţei de vară: Ce lideri europeni au renunţat la concediu

     Preşedintele francez Francois Hollande şi-a luat numai o săptămână de concediu, pe care a petrecut-o într-o vilă deţinută de guvern la 20 de minute de Paris. Mai mult, liderul de la Paris le-a cerut miniştrilor să nu se îndepărteze prea mult de capitală în timpul concediului, potrivit Bloomberg.

    “O perioadă de odihnă fără să vă rupeţi de lucru”, le-a recomandat Hollande membrilor Cabinetului.

    Guvernul francez pregăteşte pentru luna septembrie un proiect de restructurare a sistemului public de pensii şi noi reduceri ale cheltuielilor publice.

    În Italia, premierul Enrico Letta a dat asigurări că fie el, fie vicepremierul vor fi prezenţi la Roma pe toată durata lunii august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful piraţilor somalezi şi-a dat demisia

    “Suntem în acest business murdar de prea mult timp şi am resimţit consecinţele negative. Atât ceilalţi camarazi cât şi eu am decis să renunţăm”, a declarat Mohamed Abdi Hassan.

    Într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Hassan era descris drept “unul dintre cei mai influenţi lideri ai centrului pirateriei din Somalia, de la Hobyo”.

     “Vreau să încurajez cât mai mulţi dintre colegii mei să renunţe la meseria de pirat şi să predea toate materialele pe care le-au folosit: arme, bărci”, a mai spus Hassan.

    Somalia se află în stare de conflict din anul 1991, când lipsa de putere a autorităţilor centrale a permis dezvoltarea de grupuri înarmate, bande de piraţi şi structuri paramilitare care controlează diverse teritorii. În lupta cu piraţii somalezi, România a decis să se implice activ pentru a reinstaura pacea în traficul naval din Oceanul Indian. Prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, România a cerut NATO să îşi retragă fregata cu care participa la operaţiunea “Active Endeavour” din Marea Mediterană, pentru a o putea disloca în zona Cornului Africii.

     

  • Pariul necâştigător al Wizz Air. La ce zbor au renunţat: “Era doar o cursă sezonieră”

    Wizz Air anunţa în primăvară că introduce de la începutul lunii iunie două zboruri pe săptămână spre şi dinspre Girona, Spania, ca urmare a cererii crescute din partea românilor care muncesc în Spania şi a taxelor de aeroport ridicate de pe aeroportul El Prat din Barcelona. Pe site-ul companiei, ultimele bilete pentru Girona pot fi rezervate pentru mijlocul lunii octombrie, după această perioadă cursa fiind indisponibilă.

    “În toate modelele de business sezoniere există decizii luate în functie de sezonalitate. Ceva ce a fost anunţat ca sezonier poate fi operat tot timpul anului şi invers. Este ceea ce descrie natura sezonalităţii ca lucrurile să nu fie niciodata confirmate pe parcursul unui an întreg, ci de la sezon la sezon. În acest caz, s-a decis ca Girona să nu se mai afle în orarul de iarna când acesta a fost definitivat acum câteva săptămâni”, au declarat oficialii Wizz Air.

    Preţul pentru zborurile către Girona era de două-trei ori mai mic faţă de tarifele Wizz Air către aeroportul El Prat din Barcelona. Wizz Air a pierdut anul trecut 40.000 de pasageri pe seama închiderii unor destinaţii şi a diminuării curselor către Spania.

    Distanţa dintre oraşele Girona şi Barcelona este de aproximativ 100 de kilometri. În zonă trăieşte o comunitate importantă a românilor care muncesc în Spania.

    Compania a decis să opereze curse şi de la Bucureşti către Perugia, Italia, tot de la începutul lunii iunie 2013, iar zborurile către Perugia vor fi menţinute şi pe durata sezonului rece.

    Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală. La nivel internaţional, Wizz Air a anunţat peste 12 milioane de pasageri, reprezentând o creştere cu 12% faţă de anul anterior. Anul trecut Wizz Air şi-a dezvoltat reţeaua de transport de la 203 la 250 de rute extinzându-şi operaţiunile în 29 de ţări prin operarea de zboruri şi către Georgia, Israel, Slovenia şi Elveţia.

    Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.  

    Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.  

    Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.

  • Antreprenorul sechestrat în corporaţie

    CELE MAI MARI GREŞELI? ÎN PRIMUL RÂND DE MANAGEMENT. Este de notorietate că am făcut pierdere aproape trei ani la rând. Este vina mea. Ca antrenorul de fotbal, care este de vină pentru eşecul echipei„. Răzvan Gheorghe, unul dintre cei mai vechi cunoscători ai pieţei imobiliare din România, anunţa la mijlocul lunii iulie preluarea operaţiunilor Cushman&Wakefield România, pe care le-a condus din funcţia de director timp de şase ani.

    Cumulat, pierderile se ridică la peste jumătate de milion de euro, acesta fiind argumentul principal al plecării americanilor din România. Apoi, renunţarea la costurile corporate (de circa 20% din costurile totale, însemnând cheltuielile legate de infrastructură impuse de birocraţia corporatistă) va determina o creştere a eficienţei şi, deci, diminuarea pierderilor. Doar în sectorul IT sumele cheltuite acum sunt de zece ori mai mici faţă de cele din urmă cu o lună.

    Apoi, managerul nu exclude varianta ca în următorii ani Cushman&Wakefield să ia în calcul o posibilă listare la bursă, iar renunţarea la birourile din ţările neperformante ar putea face parte din strategia gândită de proprietari. „România nu mai este interesantă pentru investitori, iar terenurile vor rămâne mult timp fără să se construiască ceva pe ele„, spune Gheorghe. În situaţia României sunt şi Grecia, Ucraina, unde s-au implementat decizii similare privind restructurarea activităţii.

    IMPREUNĂ CU ECHIPA DE COLEGI DE LA LONDRA AM LUAT HOTĂRÂREA SĂ REALIZĂM ACEASTĂ TRANZIŢIE CÂT MAI SOFT CU PUTINŢĂ ŞI SĂ ÎNCERCĂM SĂ-I FACEM PE CLIENŢI SĂ NU SIMTĂ VREO SCHIMBARE„, spune managerul, care a cumpărat acţiunile pentru a controla în continuare firma: „Eu n-am putut să-mi permit să dau pe acţiuni cât am primit. Deal-ul a fost aşa: iei afacerea înapoi, trebuie să fii prezent şi să stai acolo în piaţă„.

    Prietenia de 18 ani cu filiala de la Londra a americanilor a fost decisivă pentru transferul de putere înapoi la fondator, iar contractul de licenţiere a fost acordat pe termen nelimitat. Costul pentru contractul de licenţă este de ordinul câtorva zeci de mii de euro pe an, la care se adaugă un procent din încasări livrat către compania-mamă.

    „Suntem mai competitivi acum. Într-o bătaie pe evaluări cu Coldwell Banker, pot să stau şi eu lângă ei. Altfel nu aveam nicio şansă„, explică managerul, care subliniază că banii plătiţi pe franciză înseamnă jumătate din cheltuielile din vremea funcţionării sub conducerea Cushman&Wakefield.

    NU MAI FACEM CINCI MILIOANE DE EURO (CIFRĂ DE AFACERI – N.RED.) NICIODATĂ. Niciodată pentru că lumea agenţilor imobiliari s-a schimbat„, spune astăzi Gheorghe. Potrivit estimărilor managementului, cifra de afaceri a Activ Property Services va ajunge anul acesta la circa un milion de euro, faţă de 5,4 milioane în 2008 şi 1,4 milioane în 2012. Numărul de angajaţi a ajuns la 30, de la 106 în perioada de boom imobiliar.

    Deşi datele după prima jumătate a anului arată un nivel similar celui din anul precedent, schimbarea numelui companiei ar putea determina renegocierea unor contracte, iar problemele cu încasările nu încetează în piaţă. Compania se judecă în prezent pentru 100.000 de euro cu unii clienţi intraţi în insovenţă, jumătate din bani fiind imposibil de recuperat. Ca urmare a schimbării de strategie, Răzvan Gheorghe se aşteaptă ca 2013 să redevină un an profitabil.

  • Polonia vrea să renunţe la disciplina bugetară, din cauza încetinirii creşterii economice

     Deficitul bugetar ar creşte astfel cu 16 miliarde de zloţi (aproape 5 miliarde de dolari), la 51,6 miliarde de zloţi (15,8 miliarde de dolari).

    Economia ploneză este singura din UE care a rezistat crizei fără să intre în recesiune, în timp ce guvernul de la Varşovia a fost apreciat pentru controlul strict al cheltuielilor şi îndatorării. Această politică a devenit greu de susţinut, după ce economia aproape a intrat în recesiune la îneputul anului, potrivit New York Times.

    Guvernul are nevoie de un deficit bugetar mai mare, întrucât proiecţiile autorităţilor arată că veniturile statului vor fi în acest an mai mici cu 24 miliarde de zloţi faţă de nivelul estimat anterior, a declarat premierul polonez, Donald Tusk.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu propune renunţarea la construcţia liniei de metrou spre Otopeni: Investiţia este uriaşă şi nu este justificată de trafic

    “În ceea ce priveşte legătura dintre Gara de Nord şi Otopeni, Magistrala 6, aşa cum este numită, daţi-mi voie să vă spun că un miliard şi vreo 200 de milioane de euro cât este estimarea pentru această magistrală, mie personal mi se pare uriaşă, şi eu nu cred că vom avea vreodată pasageri pentru ca această linie să fie eficientă. Dacă această magistrală nu va face decât legătura între aeroportul Otopeni şi Gara de Nord, vreau să vă gândiţi că nivelul maxim de pasageri pe care îl poate avea este reprezentat de nivelul maxim de pasageri al aeroportului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: THOMAS JOHN WATSON SR

    A renunţat la această poziţie după un an, iar apoi a început să lucreze ca vânzător ambulant de piane şi instrumente muzicale. Watson şi-a deschis apoi o afacere pe cont propriu: o măcelărie care a dat faliment.Odată cu noul proprietar al măcelăriei, Watson trebuia să facă transferul plăţilor către noul proprietar, prin compania care producea case de marcat (National Cash Register), unde l-a cunoscut pe John J. Range, preşedintele departamentului din Buffalo al NCR, căruia i-a cerut un loc de muncă.

    L-a sunat în mod repetat şi, în cele din urmă, a reuşit să se angajeze ca vânzător ucenic al lui Range. Sub ghidarea lui, Watson a devenit în curând cel mai de succes om de vânzări din estul SUA, câştigând 100 de dolari pe săptămână.
    Watson a fost avansat în postul de manager de agenţie al NCR în Rochester, New York, unde primea un comision de 35% şi trebuia să raporteze direct celui de-al doilea om aflat la comanda NCR. A reuşit să scoată de pe piaţă principalul competitor, iar ca recompensă a fost numit ca director al biroului din Dayton, Ohio.

    Watson s-a alăturat IBM ca director general în 1914, când compania, numită atunci Computing-Tabulating-Recoding Co., avea 1.300 de angajaţi. Anul următor a devenit preşedintele acesteia, iar într-un interval de patru ani, a dublat cifra de afaceri până la nouă milioane de euro. În 1924, a redenumit-o International Business Machines.

    Watson a transformat compania într-una dominantă pe piaţă, avea în proprietate şi închiria clienţilor mai mult de 90% din maşinile de calcul din America din acea perioadă.

    Pe parcursul vieţii, Watson şi-a menţinut interesul în relaţii internaţionale. S-a întâlnit cu regi, preşedinţi, prim-miniştri şi ambasadori care au vizitat New York-ul. Watson a lansat sloganul IBM “Pace mondială prin schimburi internaţionale”, referindu-se nu doar la schimbul de bunuri şi servicii, dar şi al oamenilor şi ideilor.

    A primit chiar şi o medalie pentru ajutorul adus de maşinile de calcul regimului nazist, în special în ce priveşte datele referitoare la recensământul populaţiei. Watson a returnat medalia guvernului german, iar cancelarul german Adolf Hitler i-a interzis să mai calce pe pământ german. La moartea lui Watson, în 1956, cifra de afaceri a companiei ajunsese la 897 de milioane de dolari şi la peste 70.000 de angajaţi. În prezent, compania valorează peste 100 de miliarde de dolari.

  • Edward Snowden a renunţat la cererea de azil politic în Rusia

    “Aflând, ieri care este poziţia lui (Vladimir) Putin privind condiţiile necesare pentru a rămâne în Rusia, el a renunţat la cererea sa”, a declarat Dmitri Peskov. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni că Snowden poate să rămână în Rusia doar dacă încetează “activităţile care afectează” Statele Unite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile de servicii private se retrag din Elveţia. Care este motivul

     Centru global de private banking prin tradiţie, Elveţia îşi pierde rapid statutul din cauza campaniilor purtate de guverne puternice, precum SUA şi Germania, împotriva evaziunii fiscale realizate prin transferul averilor în conturi secrete offshore, în aşa-numite paradisuri fiscale, transmite Bloomberg.

    Numărul băncilor elveţiene cu capital străin a scăzut la 129 la finele lunii mai, faţă de 145 la începutul anului trecut, potrivit Asociaţiei Băncilor Străine din Elveţia.

    Activele în administrare ale acestor instituţii au coborât cu 25% în ultimii cinci ani, la 870,7 miliarde franci elveţieni (706 miliarde euro), odată ce clienţii şi-au retras banii sau au plătit taxele aferente veniturilor nedeclarate ascunse în Elveţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro