Tag: pnl

  • PNL îi cere Guvernului să corecteze rectificarea bugetară, susţinând că încalcă Constituţia

    Liberalii spun ca “Guvernul încalcă Constituţia prin faptul că face o derogare de la o lege organică, printr-un act normativ cu caracter ordinar, cum este cazul ordonanţei simple, iar legea fundamentală interzice Guvernului, prin articolul 115, să emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice”.

    Ordonanţa simplă privind rectificarea bugetară, publicată în Monitorul Oficial, introduce derogări de la rigorile stabilite de Legea finanţelor publice, precum şi de la alte acte normative, susţin liberalii.

    PNL mai afirmă că orice derogare de la o lege organică, cum este Legea finanţelor publice, trebuie să se facă printr-o “lege de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază”, potrivit Curţii Constituţionale

    În opinia liberalilor, prin încălcarea interdicţiei prevăzute în Legea finanţelor publice, “PSD doreşte să realoce fonduri de investiţii către cheltuieli care pot fi uşor redirecţionate pe criterii politice. Este vorba de investiţii în maşini, mobilier sau dotări în loc de investiţii în proiecte majore, care sunt astfel abandonate”.

    PNL cere Guvernului să îşi întrerupă vacanţa ca “să se întrunească de urgenţă într-o nouă şedinţă şi să corecteze rectificarea bugetară astfel încât aceasta să fie una constituţională”, mai arată comunicatul PNL.

    Guvernul a apobat, marţi, prima rectificare a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale din acest an, în forma propusă de Ministerul de Finanţe, premierul Victor Ponta dând asigurări că niciun minister nu pierde bani.

     

  • Cătălin Predoiu: Ponta nu mai are credibilitate nici pentru a deschide o gogoşerie în Dubai

    Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, spune că Victor Ponta a preluat în 2012 o economie stabilizată la nivel macro, însă riscă să destabilizeze situaţia prin măsuri populiste. “Important este ca acum să nu declanşeze o spirală a măsurilor populiste pe care guvernul nu le poate menţine mai mult de 12-18 luni. Este important să nu repetam greşeli făcute în alte economii, chiar ale unor state dezvoltate”, spune Predoiu, potrivit unui comunicat de presă.

    Liberalul mai susţine că “ceea ce vedem însă în rectificarea bugetară făcută de Ponta (de fapt de Dragnea) este de fapt o baronizare bugetară”, pentru că Executivul ia resursele de la investiţii şi dezvoltarea infrastructurii şi le dă baronilor din PSD. “Rectificarea – ameţeală bugetară este o altă dovadă a lipsei de onestitate a Guvernului lui Ponta”, mai spune Predoiu, adăugând că dezvoltarea economică nu se face pe baza unui deficit mare, ci cu un antreprenoriat puternic şi investiţii publice în infrastructură.

    Cătălin Predoi mai afirmă că, dincolo de situaţia penală a premierului, acesta ar trebui să plece din fruntea guvernului pentru că lipsa sa de credibilitate afectează atragerea de investiţii. “Ponta nu mai are credibilitate nici pentru a deschide o gogoşerie în Dubai. Daca într-adevăr vrea să servească economia României, se retrage de la guvern aşa cum s-a retras de la şefia PSD”, precizează liberalul.

    Victor Ponta. Foto: Liviu Chirca / Mediafax Foto

    Guvernul va discuta în şedinţa de marţi proiectul privind rectificarea bugetară. Premierul Victor Ponta declara, luni, că rectificarea bugetului este una pozitivă, având în vedere că, pe primele 6 luni, România are un plus de 4 miliarde lei şi nu un deficit de 13 miliarde de lei, conform legii bugetului de stat.

    “Ideea e următoarea, ca să înţeleagă toată lumea, că e cu cifre şi nimeni nu le înţelege. Conform legii bugetului de stat, aprobat de Parlamentul României, în consultare cu instituţiile internaţionale, pe primele 6 luni, România trebuia să aibă un deficit de 13 miliarde de lei, adică să cheltuiască mai mult decât să încaseze. Pe primele 6 luni, România are un plus de 4 miliarde de lei, deci nu a cheltuit mai mult decât a încasat, ci a încasat mai mult decât a cheltuit. Asta înseamnă că putem să dăm toţi banii pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, care nu era prevăzută în buget, pentru celelalte legi care, de asemenea, nu era prevăzut în buget, şi mă refer la diplomaţi, grefieri, personalul nedidactic şi tot rămânem cu bani”, a spus Ponta, înainte de şedinţa BPN al PSD.

  • Lider PNL Iaşi despre autostradă: PSD arată o ură şi o continuă discriminare faţă de Moldova

    Copreşedintele PNL Iaşi deputatul Costel Alexe susţine, într-un comunicat de presă, că Masterplanul de Transport elaborat de Guvernul Ponta reprezintă ”un certificat care legalizează subdezvoltarea Moldovei” şi că PSD arată ”o ură şi o continuă discriminare” faţă de această regiune.

    ”Cine sunt cei din spatele acestei campanii? E foarte simplu: PSD şi aliaţii lor. De ce? Pentru că subdezvoltarea continuă a Moldovei înseamnă o sursă continuă de manipulare a populaţiei sărăcite şi o sursă a corupţiei pentru administraţiile pesedizate de 25 de ani”, afirmă deputatul Costel Alexe.

    Totodată, el susţine că PSD a blocat sistematic o acţiune coordonată a parlamentarilor din Moldova pentru a se reuşi demararea proiectului.

    ”În situaţia implementării acestui Master Plan General de Transport se va oficializa faptul că într-o sută de ani de la Marea Unire, statul român nu a fost în stare să-şi conecteze regiunile. Este un faliment al Guvernului Ponta instalat în 2012, care şi-a asumat acest lucru. Transformarea porţiunii Paşcani-Bacău în drum expres şi mutarea perspectivei de a începe lucrările la autostrada Ungheni-Târgu Mureş spre 2030 este pur şi simplu un act de condamnare a Iaşiului şi a regiunii”, a declarat copreşedintele PNL Costel Alexe.

    La rândul său, preşedintele PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, susţine, tot într-un comunicat, că presiunile venite din partea opoziţiei, a societăţii civile şi a mediului de afaceri la adresa PSD au fost ”apă de ploaie” şi că Moldova rămâne fără legătură rutieră rapidă cu vestul României şi cu Europa.

    ”Comisia Europeană a aprobat un masterplan care nu aduce nimic bun pentru noi, cei din Moldova. Mai grav este că scenariul prezentat drept pesimist şi care implică doar finalizarea autostrăzilor care deja sunt în lucru, pare a fi, scenariul cel mai apropiat de realitate. Cel mai probabil, PSD se va ascunde în spatele eternului motiv al lipsei de fonduri, iar Iaşiul va rămâne şi fără tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ”, susţine Petru Movilă.

    El consideră că PSD preferă o regiune de nord-est slabă din punct de vedere economic, întrucât ”principalul lor bazin de vot este mai uşor manipulabil atunci când salariile sunt mici şi când, cu câteva promisiuni, poţi obţine încă patru ani de putere”.

    ”Dacă în 2012, Ministerul Finanţelor ar fi avizat studiul de fezabilitate, sunt convins că astăzi am fi discutat de un proiect în lucru”, a precizat el.

    ”PSD Iaşi este clar dezinteresat de subiect. Gheorghe Nichita a tăiat panglica de prea multe ori la acest proiect, iar ceilalţi membri sunt prea prinşi în luptele interne pentru a conştientiza faptul că ceea ce şefii lor au promis cu surle şi trâmbiţe, în fiecare campanie, nu este decât minciună şi demagogie”, mai spune liderul PMP Iaşi.

    Potrivit Masterplanului General de Transport întocmit de Guvern şi aprobat recent la Bruxelles, autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş ar urma să fie finalizată până în anul 2030. În cazul în care Comisia Europeană ar activa clauza de reformă structurală pentru România începând cu anul 2017, tronsonul de autostradă Ungheni-Iaşi-Târgu Neamţ ar urma să fie realizat până în anul 2020.

  • Gorghiu: Guvernul se luptă să controleze TVR. Ponta ar trebui să rezolve problema

    “Fac un apel la guvern să rezolve această problemă şi să nu o mai ignore ca până acum. Victor Ponta va trebui, la un moment dat, să înceteze să manipuleze publicul spunând că televiziunea publică se află în subordinea Parlamentului şi nu are treabă cu activitatea ei şi îi cer să ia acel memorandum pe care l-a semnat domnia sa în 2012 şi să-l pună în aplicare”, a spus Gorghiu, la Călăraşi, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.

    Liderul liberal mai susţine că TVR a fost distrusă prin “inacţiune guvernamentală”, situaţia înrăutăţindu-se de la an la an, astfel încât s-au acumulat datorii de peste 150 de milioane de euro, singura preocupare a guvernului fiind aceea de a controla televiziunea publică.

    “Din păcate, guvernul luptă doar să controleze politic TVR, nu să-i rezolve problemele. (…) Nu cred că ne putem permite războaie între persoane care să fie în detrimenul cetăţeanului care se uită la această televiziune. Şi sunt convinsă că dacă reuşim să ne aplecăm cu atenţie şi fără să politizăm acest subiect vom găsi şi soluţii într-un viitor mai apropiat”, a mai declarat Gorghiu.

    Săptămâna trecută, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit propriri pe conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv). Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut anul trecut venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate în aprilie de reprezentanţii instituţiei. Datoriile totale ale TVR se cifrau la 700 milioane lei, dintre care 440 milioane de lei la bugetul de stat.

    Premierul Victor Ponta a declarat, în legătură cu decizia ANAF de a pune poprire pe conturile televiziunii publice, că nimeni nu poate cere Fiscului să încalce legea, adăugând că TVR nu a respectat programul de restructurare convenit în 2012.

    “TVR nu este o instituţie în subordinea Guvernului, nu avem noi dreptul să ne pronunţăm. Parlamentul se va pronunţa, doar că nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea, că după aia răspund ei penal, dacă încalcă legea”, a declarat premierul Victor Ponta.

    Premierul a amintit faptul că în 2012, la solicitarea Parlamentului, Guvernul a intervenit printr-un program de salvare ”de care noi ne-am ţinut şi conducerea televiziunii nu s-a ţinut”. ”Am înţeles că se mai angajează încă vreo 80 de directori, nu ştiu 84 sau câţi or fi”, a mai comentat Ponta referitor la situaţia din TVR.

    Pe de altă parte, raportul de activitate al TVR este blocat în Parlament. La finalul sesiunii parlamentare, la 16 iunie, Comisiile reunite de cultură nu s-au putut întruni pentru a discuta rapoartele de activitate ale TVR şi Radiodifuziunii din cauza lipsei cvorumului, parlamentarii PNL şi UDMR boicotând şedinţa.

    Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a declarat că PSD încearcă decapitarea televiziunii publice şi PNL va boicota şedinţa.

    Rapoartele de activitate ale TVR şi Radiodifuziunii figurau pe ordinea de zi a şedinţei comune a Parlamentului, sub rezerva întocmirii rapoartelor din partea comisiilor de specialitate.Ca urmare a faptului că aceste comisii nu s-au putut întruni, Parlamentul nu le-a mai discutat. În mai, Comisiile de buget au respins contul de execuţie bugetară a TVR.

  • Nicolăescu: Viitorul Cod Fiscal ar putea să producă mai mult rău decât bine

    “Poziţia preşedintelui României este legitimă şi semnalează societăţii că am putea avea o problemă în România. PNL a atenţionat, încă din timpul dezbaterilor, că în condiţii de neperformanţă economică, viitorul Cod Fiscal ar putea să producă mai mult rău decât bine”, a afirmat Eugen Nicolăescu.

    Deputatul PNL a mai afirmat că dacă vor exista probleme în urma aplicării Noului Cod Fiscal, responsabilitatea aparţine exclusiv guvernului Ponta şi a cerut public premierului să prezinte un program de măsuri care să arate că poate asigura condiţiile premergătoare implementării proiectului de Cod Fiscal, astfel încât să nu producă dezechilibre macroeconomice.

    “Creşterea economică, în general, are două motoare: consumul şi investiţiile. Codul Fiscal, în forma pe care noi o dicutăm acum, în general, promovează consumul şi, atunci, sigur că îţi pui problema dacă consecinţele creşterii consumului pot fi absorbite de celelalte componente pe care România ar fi trebuit să le realizeze. Când toate investiţiile sunt tăiate, ne punem problema, oare, creşterea consumului nu ar putea să producă, de această dată, o economiei prociclică? Adică, să ne întoarcem la crizele economice din 2008, 2009?”, a mai susţinut Nicolăescu.

    Eugen Nicolăescu a afirmat că, cel mai probabil, la 1 septembrie vor începe dezbaterile privind cererea de reexaminare a Codului Fiscal, formulată de preşedintele Klaus Iohannis, declarându-se încrezător că până la acea dată “guvernul Ponta nu va mai exista”.

    Preşedintele Klaus Iohannis a respins noul Cod Fiscal şi l-a retrimis Parlamentului spre reexaminare, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o “riguroasă analiză” a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

    “Susţinem relaxarea şi simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe şi impozite în condiţiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală şi predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă şi temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori şi numai cu respectarea obligaţiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară”, se arată în cererea de reexaminare publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

    Consilierul prezidenţial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, a declarat că noul Cod Fiscal ar fi avut implicaţii semnificative asupra bugetului pe anul 2016 şi ar fi genereat un deficit brut estimat la circa 2,9% din PIB, adică circa 21,4 miliarde lei.

    Codul Fiscal a fost adoptat de Parlament, în unanimitate. Preşedintele poate respinge o singură dată promulgarea legii.

     

  • Marian Petrache (PNL): E nevoie foarte urgent ca Ponta să-şi prezinte demisia

    “Tot ce se întâmplă aici nu face decât să confirme poziţia noastră. E nevoie foarte urgent ca domnul Ponta să-şi prezinte demisia. E bine şi pentru ţară, e bine şi pentru lideri şi pentru partid”, a declarat secretarul general al PNL, Marian Petrache, după semnarea petiţei pentru demisia premierului Victor Ponta.

    PNL a iniţiat petiţia naţională ”Semnează-i demisia lui Ponta!” cu scopul de a evidenţia lipsa de legitimitate a actualului prim-ministru.

    Victor Ponta a fost pus sub inclupare, luni, în dosarul în care este urmărit penal, alături de Dan Şova, iar procurorii urmează să identifice bunurile acestuia, pentru ca o parte să fie puse sub sechestru.

    Decizia procurorilor a venit după audierea lui Victor Ponta la DNA, în cursul dimineţii de luni. Duminică, invocând necesitatea de a lămuri problemele pe care le are în justiţie, Ponta şi-a anunţat partidul că se retrage de la şefia PSD. Liderii PNL i-au cerut să facă pasul înapoi şi de la guvern şi să îşi prezinte demisia.

    Duminică, Ponta a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al PSD, ca urmare a problemelor pe care le are în justiţie. PNL i-a cerut demisia şi din fruntea Executivului.

  • Răzbunarea lui Iohannis: Victor Ponta, distrus cu propriile arme. Lovitură de teatru la guvernare!

    „Klaus Iohannis este un om tăcut şi un preşedinte aparent absent. Asta nu înseamnă însă că este şi molâu sau prost. Foarte departe de adevăr; în general tăcerea ascunde ceva”.

    În cazul lui Iohannis, absenteismul făţiş ascunde o strategie de a rupe guvernarea PSD-UNPR tocmai prin metoda prin care PSD a obligat PNL să iasă de la guvernare şi să rupă USL.

    LOVITURĂ DE TEATRU LA GUVERNARE. PREŞEDINTELE IOHANNIS ÎŞI IA REVANŞA: VICTOR PONTA, ÎNVINS CU PROPRIILE ARME

     

  • ANALIZĂ: Parlamentul dezbate moţiunea de cenzură. Care sunt şansele de reuşită?

    Moţiunea de cenzură inititulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.

    Pentru a fi adoptată, moţiunea ar trebui să fie votată de 278 de parlamentari, adică jumătate plus unu din numărul aleşilor, iar, în acest momnet, matematic, PNL nu a reuşit să adune aceste voturi.

    Practic, coaliţia majoritară care susţine guvernul, formată din PSD, UNPR, PC, PLR, întruneşte 298 de parlamentari, la care s-ar adăuga 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale care, de obicei, votează cu puterea.Iar în favoarea moţiunii de cenzură ar fi opoziţia formată din PNL cu 174 de parlamentari, la care s-ar aduna încă 12 parlamentari neafiliaţi care aparţin PSRO lui Mircea Geoană. Mai sunt 14 deputaţi din grupul popular-democrat şi încă 14 parlamentari neafiliaţi care ar putea să se alăture..

    UDMR, care numără 25 de parlamentari, a anunţat că nu va vota împotriva moţiuni, dar că unii dintre ei vor vota pentru, iar alţii se vor abţine.

    Deci, teoretic, vor fi cel puţin 315 parlamentari împotriva moţiunii de cenzură şi doar maximum 214 pentru moţiune. Rămâne de văzut şi cum va vota UDMR şi câţi aleşi din alte partide s-ar răzgândi să treacă pe baricada susţinătorilor moţiunii.

    Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a spus că, uitându-se la “matematica parlamentară”, ar spune că nu sunt şanse foarte mari ca moţiunea de cenzură să treacă, dar se bazează “pe buna-credinţă faţă de propriul electorat” a unora de la PSD şi UNPR. Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a spus şi el că PNL negociază punctual cu fiecare parlamentar, pentru a obţine voturile necesare adoptării moţiunii,

    Preşedintele UDMR Kelemen Hunor s-a arătat sceptic faţă de şansele moţiunii de cenzură şi a spus că este “exclus” ca voturile lipsă să vină de la parlamentari ai Puterii, el precizând că reprezentanţii UDMR nu vor vota împotrivă, “‘probabil că unii vor vota moţiunea, alţii se vor abţine”.

    Deşi PNL spera ca UNPR să se întoarcă împotriva guvernului, preşedintele UNPR Gabriel Oprea a declarat că este într-o coaliţie de guvernare, este un om serios şi şi-a dat cuvântul că susţine guvernul.

    Strategia PSD este ca parlamentarii partidului să fie prezenţi la moţiunea de cenzură depusă, dar să nu voteze, fiind treaba opoziţiei să obţină voturile necesare, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb. Aceeaşi atitudine o va adopta şi UNPR.

    Parlamentarii vor avea un timp de 91 de minute pentru a-şi expune punctele de vedere la dezbaterea din plen a moţiunii de cenzură, iar Guvernul va avea o oră la dispoziţie.

    Subiectul moţiunea de cenzură este votul prin corespondenţă.

    În moţiunea de cenzură se arată că Victor Ponta ar fi vrut să ajungă preşedintele României “prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora” şi că “este timpul să recunoască şi să părăească puterea”.

    “Dacă Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate, acum recidivează. Refuză organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, astăzi, aici, în Parlament!”, se menţionează în moţiune.

    “Dacă veţi vota moţiunea de cenzură înseamnă că aţi înţeles deja mesajul dat de alegători în noiembrie 2014. Atunci, românii din străinătate au ieşit în stradă şi au strigat «Vrem să votăm!». Acum, românii din ţară – mulţi dintre ei – nu au reprezentanţi. Nu ies şi nu-şi strigă nemulţumirea în stradă, dar vocea lor e exprimată de instanţele din România, care, rând pe rând, obligă Guvernul Ponta să organizeze alegeri. Dacă nu veţi vota moţiunea de cenzură, veţi arăta că sunteţi rupţi de cetăţeni, de proprii voştri alegători. A vota împotriva moţiunii de cenzură echivalează cu a gira acţiunile nedemocratice ale Guvernului Ponta, a fi de acord cu blocarea votului în Diaspora şi în ţară, a accepta subminarea principiilor democratice. Stimaţi parlamentari, când veţi merge în faţa urnelor de vot, pentru a vă pronunţa asupra acestei moţiuni de cenzură, vă rog să vă amintiţi că, aşa cum spuneam la început, alegerile reprezintă fundamentul democraţiei, în timp ce reprezentarea este esenţa democraţiei”, se mai spune în moţiune.

    Iniţial, şi PNL şi PSD au cerut autorizaţie pentru organizarea de mitinguri în jurul Parlamentului în ziua în care se dezbate moţiunea, dar au renunţat, întâi PNL şi apoi PSD, motivând că nu vor să perturbe ordinea publică.

     

  • Alertă azi pentru Victor Ponta! Anunţul „aliatului” Gabriel Oprea în cea mai grea zi pentru premierul României

    Gabriel Oprea, aliat de guvernare al premierului Victor Ponta, a făcut azi, în ziua în care se votează moţiunea de cenzură a PNL contra Executivului, un anunţ-surpriză.

    Liberalii au nevoie de o mobilizare maximă a propriilor parlamentari, dar şi de votul aleşilor din celelalte partide pentru a dărâma Guvernul. Iată cum arată situaţia acum:

    ALERTĂ PENTRU PONTA! ANUNŢUL DE ULTIMĂ ORĂ AL ALIATULUI OPREA

  • Orban: Victor Ponta nu mai are încredere în parlamentarii din arcul guvernamental

    “Este clar că Victor Ponta nu mai are încredere în parlamentarii din arcul guvernamental. O astfel de decizie este o decizie care, în mod evident, arată frica domnului Ponta şi neîncrederea în aceşti parlamentari. Pot să vă spun, din discuţiile personale pe care le-am avut cu mai mulţi parlamentari din arcul guvernamental – PSD, UNPR, PC şi PLR, că există o înclinaţie extrem de puternică de a vota împotriva Cabinetului Ponta”, a declarat Orban, la Senat.

    Prim-vicepreşedintele PNL s-a declarat surprins de faptul că cele două partide au decis să nu voteze vineri.

    “M-ar surprinde o astfel de decizie, fiindcă vă aduceţi aminte declaraţiile preşedintelui PSD Victor Ponta, atunci când la moţiunile de cenzură iniţiate de opoziţie în mandatul 2009-2012, parlamentarii din arcul guvernamental erau ţinuţi în bănci şi nu erau lăsaţi să voteze, şi domnul Ponta îi asemăna cu oile pe parlamentarii puterii din acea perioadă. Probabil consideră că şi parlamentarii care sprijină actuala putere trebuie trataţi tot ca pe nişte oi, aşa cum se exprima domnul Ponta”, a mai spus Orban.

    Liderul liberal a apreciat că în urma acestei decizii numărul parlamentarilor din arcul guvernamental care vor vota se “va diminua”, însă consideră că “Victor Ponta se umple de o ruşine pe care nu mai are cum să o spele”.

    Orban a mai spus că PNL încearcă să convingă cât mai mulţi parlamentari să voteze moţiunea de cenzură, subliniind că negocierile se poartă şi cu cei din arcul guvernamental.

    “Dacă ei vor lua, până la urmă, decizia să facă publică susţinerea pentru moţiunea de cenzură, depinde în mare măsură de cei cu care am discutat, de curajul pe care îl au şi de determinarea acestora de a-şi face publică opţiunea”, a remarcaţ Orban.

    Parlamentarii PSD vor fi prezenţi, vineri, la moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului, dar nu vor vota, fiind treaba opoziţiei să obţină voturile necesare, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb.

    Preşedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat, joi, că partidul său nu va vota la moţiunea de cenzură, menţionând că parlamentarii UNPR nu se vor ridica din bancă.

    “Cred că nu ne ridicăm din bancă, m-aţi înţeles? Eu am patentat treaba asta şi vă spun un secret, şi atunci (2012 – demiterea Guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură – n.r.) ţin minte că s-au supărat şi alţi şefi de stat, atunci era majoritatea la vreo 5 voturi. Dacă unul sau doi parlamentari erau răciţi, guvernul deja dădea semne… Acum e altă diferenţă. Nu, nu cred că ne ridicăm din bancă. Este o procedură, prezent, nu votez. Cel care vrea să te dărâme trebuie să-şi arate forţa atunci, la urma de vot, cam asta este”, a declarat Oprea, la Adevărul Live.