BusinessMagazin

Tag: pierdere

  • Cum a descoperit această tânără bateria care ar putea rezista veşnic

    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Irvine din California au inventat o batierie ce ar putea fi încărcată de sute de mii de ori fără a-şi pierde autonomoia, astfel oamenii nu vor mai fi nevoiţi să înlocuiască bateriile din dispozitivele lor. Viaţa laptopurilor, telefoanelor, maşinilor sau chiar navelor spaţiale s-ar prelungi considerabil.
     
    May Le Thai, candidat PhD al universitatii, a explicat că ea şi colegii ei au folosit nanowire, un material de câteva mii de ori mai subtire decat un fir de păr, foarte conductiv şi cu o suprafaţă suficient de mare pentru a sustine date şi transfer de electroni. Acest material a mai fost folosit de oamenii de ştiinţă în dezvoltarea bateriilor, dar problema este că filamentele sunt fragile şi nu ţin procesului de încărcare şi descărcare, astfel într-o baterie normală, filamentele se expandează şi se sparg.
     
    Cei de la universitatea Irvine au rezolvat problema învelind un nanowire de aur într-o capsulă de dioxid de mangan şi plasând-o apoi într-un gel similar cu plexiglas-ul pentru a îmbunătăţi fiabilitatea. Toate aceste lucruri au fost realizat accidental!
     
    May Le Thai a testat această descoperire de peste 200.000 de ori de-a lungul a trei luni şi nu a detectat o deteriorare a capacităţii sau puterii bateriei. 
     
    “Mya se juca când a învelit totul cu un gel foarte subţire şi a început ciclul. A descoperit ca adăugând gelul putea să realizeze ciclul de sute de mii de ori fără să se piardă din capacitatea bateriei. Este o nebunie pentru că de obicei aceste lucruri “mor” dupa 5.000-7.000 de cicluri în cel mai bun caz” a spus profesorul departamentului de chimie de la UCI, Reginald Penner.
     
    Această descoperire are potenţial să revoluţioneze toate gadgeturile din prezent.

  • Cum a descoperit această tânără bateria care ar putea rezista veşnic

    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Irvine din California au inventat o batierie ce ar putea fi încărcată de sute de mii de ori fără a-şi pierde autonomoia, astfel oamenii nu vor mai fi nevoiţi să înlocuiască bateriile din dispozitivele lor. Viaţa laptopurilor, telefoanelor, maşinilor sau chiar navelor spaţiale s-ar prelungi considerabil.
     
    May Le Thai, candidat PhD al universitatii, a explicat că ea şi colegii ei au folosit nanowire, un material de câteva mii de ori mai subtire decat un fir de păr, foarte conductiv şi cu o suprafaţă suficient de mare pentru a sustine date şi transfer de electroni. Acest material a mai fost folosit de oamenii de ştiinţă în dezvoltarea bateriilor, dar problema este că filamentele sunt fragile şi nu ţin procesului de încărcare şi descărcare, astfel într-o baterie normală, filamentele se expandează şi se sparg.
     
    Cei de la universitatea Irvine au rezolvat problema învelind un nanowire de aur într-o capsulă de dioxid de mangan şi plasând-o apoi într-un gel similar cu plexiglas-ul pentru a îmbunătăţi fiabilitatea. Toate aceste lucruri au fost realizat accidental!
     
    May Le Thai a testat această descoperire de peste 200.000 de ori de-a lungul a trei luni şi nu a detectat o deteriorare a capacităţii sau puterii bateriei. 
     
    “Mya se juca când a învelit totul cu un gel foarte subţire şi a început ciclul. A descoperit ca adăugând gelul putea să realizeze ciclul de sute de mii de ori fără să se piardă din capacitatea bateriei. Este o nebunie pentru că de obicei aceste lucruri “mor” dupa 5.000-7.000 de cicluri în cel mai bun caz” a spus profesorul departamentului de chimie de la UCI, Reginald Penner.
     
    Această descoperire are potenţial să revoluţioneze toate gadgeturile din prezent.

  • Cine câştigă şi cine pierde din impozitul pe venitul global

    Dacă ne referim la angajat, acesta va primi o sarcină dificilă, aceea de a forma o gospodărie şi de a alege un gospodar şef. Acesta din urmă va fi responsabil cu contabilizarea tuturor veniturilor pe care le va declara, o dată pe an, consultantului fiscal. Declaraţia va trebui să fie făcută cu mare atenţie, pentru că, în cazul în care sunt înregistrate pierderi, acestea sunt încadrate la categoria evaziune fiscală, iar acea persoană riscă să fie pedepsită conform legislaţiei în vigoare pentru această infracţiune. Într-adevăr, angajatul va rămâne cu mai mulţi bani în mână, însă va trebui să economisească pentru a plăti impozitul în perioada în care va fi vizitat de consultantul fiscal.

    În ceea ce priveşte angajatorul, acesta nu ar trebui să fie extrem de afectat, întrucât el plăteşte impozitul care îi este impus de lege. Deci, se poate considera că, în această lege, angajatorul este un element neutru, după cum a explicat Gabriel Biriş, fost Secretar de Stat şi fost coordonator al Departamentului de Legislaţie Fiscală din Ministerul Finanţelor în guvernul Cioloş.

    De partea cealaltă, deşi se aşteaptă ca aceste măsuri să aducă un plus în ceea ce priveşte câştigurile statului, specialiştii în domeniul fiscal consideră că punerea la punct a unui mecanism funcţional care să susţină aceste modificări este nevoie de cheltuieli mari, de o regândire a Administraţiilor Fiscale şi, potrivit lui Sebastian Bodu, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), administrarea acestui sistem va fi „horror”.

    Dar, să luăm pe rând fiecare parte pe care noua iniţiativă ar influenţa-o în momentul în care ar intra în vigoare şi să vedem cum apreciază specialiştii că se vor manifesta aceste schimbări generate de o eventuală schimbare a cotei de impozitare.

    1. Este angajatul avantajat de implementarea impozitului pe venitul global?

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Efectul devastator al pierderii locului de muncă: afectează mai mult decât un divorţ sau decât moartea partenerului

    Angajaţii concediaţi nu recuperează niciodată acelaşi nivel de bunăstare de dinainte de a fi daţi afară. Acest nivel de bunăstare include sănătatea mintală, stima de sine, satisfacţia vieţii.

    Pierderea unui loc de muncă poate fi o lovitură grea care determină o scădere mare a satisfacţiei individului faţă de viaţă, mai mult decât pierderea partenerului sau divoţul, potrivit unei cercetări realizate de University of East Anglia împreună cu centrul What Works Center for Wellbeing.

    Şomerii devin din ce în ce mai nefericiţi în următorii ani de la momentul concedierii. Cel mai bun remediu este găsirea rapidă a unui loc de muncă nou, cu un salariu mare şi de prestigiu, de preferat.

    Se pare că persoanele care pierd un partener de viaţă îşi revin mai repede. “După ce cineva îşi pierde un partener, bunăstarea scade apoi treptat se întoarce la nivelele anterioare”, a spus Tricia Curmi de la What Works Center for Wellbeing. “Dar nu vedem acelaşi lucru în cazul şomajului”, adaugă ea.

    Acelaşi lucru este valabil şi pentru divorţ: posibilitatea întâlnirii unei persoane noi te ajută să treci mai repede peste inima frântă.

    Totuşi nu există destul date pentru a ne lămuri de ce pierderea unui loc de muncă ne afectează atât de mult. Cercetătorii speculează faptul că slujba este foarte importantă în viaţa unei persoane, o caracteristică definitorie a ceea ce înseamnă să fii om. 

    Se pare că religia diminua o parte din durere. “Efectul pierderii locului de muncă asupra persoanele care mergeau în mod regulat la biserică a fost mai mic decât asupra celor care nu mergeau”, a spus Curmi.

  • De ce pierderea unui loc de muncă te afectează mai mult decât un divorţ sau decât moartea partenerului

    Angajaţii concediaţi nu recuperează niciodată acelaşi nivel de bunăstare de dinainte de a fi daţi afară. Acest nivel de bunăstare include sănătatea mintală, stima de sine, satisfacţia vieţii.

    Pierderea unui loc de muncă poate fi o lovitură grea care determină o scădere mare a satisfacţiei individului faţă de viaţă, mai mult decât pierderea partenerului sau divoţul, potrivit unei cercetări realizate de University of East Anglia împreună cu centrul What Works Center for Wellbeing.

    Şomerii devin din ce în ce mai nefericiţi în următorii ani de la momentul concedierii. Cel mai bun remediu este găsirea rapidă a unui loc de muncă nou, cu un salariu mare şi de prestigiu, de preferat.

    Se pare că persoanele care pierd un partener de viaţă îşi revin mai repede. “După ce cineva îşi pierde un partener, bunăstarea scade apoi treptat se întoarce la nivelele anterioare”, a spus Tricia Curmi de la What Works Center for Wellbeing. “Dar nu vedem acelaşi lucru în cazul şomajului”, adaugă ea.

    Acelaşi lucru este valabil şi pentru divorţ: posibilitatea întâlnirii unei persoane noi te ajută să treci mai repede peste inima frântă.

    Totuşi nu există destul date pentru a ne lămuri de ce pierderea unui loc de muncă ne afectează atât de mult. Cercetătorii speculează faptul că slujba este foarte importantă în viaţa unei persoane, o caracteristică definitorie a ceea ce înseamnă să fii om. 

    Se pare că religia diminua o parte din durere. “Efectul pierderii locului de muncă asupra persoanele care mergeau în mod regulat la biserică a fost mai mic decât asupra celor care nu mergeau”, a spus Curmi.

  • Cine s-a mutat în casa din Sibiu care a aparţinut familiei Iohannis

    Cu alte cuvinte, cei doi locatari ai casei din Sibiu, Antonescu Elisabeta şi familia Oargă redevin proprietari ai apartamentelor pe care le-au pierdut în momentul în care familiile Iohannis şi Baştea au obţinut imobilul din centrul Sibiului, strada Bălcescu nr. 29. Tribunalul din Sibiu a admis în octombrie 2016 acţiunea prin care locatarii încearcă să redevină proprietari. Familia Baştea a contestat decizia cu recurs şi astfel procesul a ajuns la Curtea de Apel.

    Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, unde Klaus şi Carmen Iohannis au cumpărat o parte, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a trecut, în anii ’70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Imobilul a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 el a fost cumpărat de chiriaşi.

    În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, Ioan Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea, scrie Realitatea.net

     

  • O reţetă uitată într-o cutie de amintiri a transformat-o într-o multimilionară. Povestea unui preparat devenit mâncarea simbol a unei ţări

    Când tatăl lui Hiroe Tanaka a murit, acesta a lăsat în urmă o reţetă care avea să-i schimbe viaţa fiicei sale. A fost un act de iubire. Fiica sa adora kushikatsu, mâncarea japoneză vândută pe stradă, iar el a petrecut ore în şir pentru a-i perfecţiona gustul. 

    Biletul scris de mână de către tatăl ei, în care explica fiecare detaliu despre cum să pregătească reţeta, a ajutat-o pe Tanaka să salveze un restaurant de la faliment, în 2008, să treacă de la stadiul de angajat cu jumătate de normă, la vicepreşedinte al companiei numite după ea, pentru ca într-un final să o transforme într-o multimilionară. Acum, Tanaka trasează strategiile unei companii ce valorează  82 de milioane de dolari, Kushikatsu Tanaka Co, notează Bloomberg.

    “Simt că îi aduc un tribut tatălui meu în fiecare zi”, spune Tanaka, în vârstă de 46 de ani. “Şi totul se întâmplă datorită acestei reţete”.

    Kushikatsu, legume şi carne, prăjite pe frigăruie, apoi servite cu sos, este un preparat comun pe străzile din Osaka, unde Tanaka a copilărit. Este însă mai puţin cunoscut în alte zone din ţară. Când era mică şi lumea o întreba ce vrea să mănânce, Tanaka spunea întotdeauna kushikatsu. Iar tatăl e a realizat un lucru la care alţii nu s-au gândit: gătitul este o artă. Uleiul, aluatul şi sosul necesitau dozele perfecte. Ani de zile, a perfecţionat reţeta.

    Când Tanaka a împlinit 21 de ani, şi-a pierdut tatăl. Tânăra a început să lucreze în departamentul administrativ al unei companii de publicitate, după ce a decis să nu mai continue studiile la universitatea de literatură. Apoi a încercat să creeze reţeta perfectă de kushikatsu. Fără succes însă. La sfârşitul anilor 90, pentru că şi-a dorit să afle cât mai multe despre gătit, s-a angajat la Nuki, care conducea un bar în Osaka. Aici a testat tot felul de reţte de kushikatsu. Când Nuki s-a extins în Tokyo, câţiva ani mai târziu, Tanaka s-a mutat în capitală pentru a lucra împreună la restaurnat de lux pe care el l-a deschis. Aici, câţiva ani mai târziu, a hotărât să renunţe: reţeta perectă de kushikatsu s-a pierdut odată cu moartea tatălui ei, şi-a spus ea.

    Cititi mai multe pe www.gustarte.ro

  • O reţetă uitată într-o cutie de amintiri a transformat-o într-o multimilionară. Povestea unui preparat devenit mâncarea simbol a unei ţări

    O reţetă pierdută, scrisă de un tată, a transformat-o într-o multimilionară pe fiica sa.

    Când tatăl lui Hiroe Tanaka a murit, acesta a lăsat în urmă o reţetă care avea să-i schimbe viaţa fiicei sale. A fost un act de iubire. Fiica sa adora kushikatsu, mâncarea japoneză vândută pe stradă, iar el a petrecut ore în şir pentru a-i perfecţiona gustul. 

    Biletul scris de mână de către tatăl ei, în care explica fiecare detaliu despre cum să pregătească reţeta, a ajutat-o pe Tanaka să salveze un restaurant de la faliment, în 2008, să treacă de la stadiul de angajat cu jumătate de normă, la vicepreşedinte al companiei numite după ea, pentru ca într-un final să o transforme într-o multimilionară. Acum, Tanaka trasează strategiile unei companii ce valorează  82 de milioane de dolari, Kushikatsu Tanaka Co, notează Bloomberg.

    “Simt că îi aduc un tribut tatălui meu în fiecare zi”, spune Tanaka, în vârstă de 46 de ani. “Şi totul se întâmplă datorită acestei reţete”.

    Kushikatsu, legume şi carne, prăjite pe frigăruie, apoi servite cu sos, este un preparat comun pe străzile din Osaka, unde Tanaka a copilărit. Este însă mai puţin cunoscut în alte zone din ţară. Când era mică şi lumea o întreba ce vrea să mănânce, Tanaka spunea întotdeauna kushikatsu. Iar tatăl e a realizat un lucru la care alţii nu s-au gândit: gătitul este o artă. Uleiul, aluatul şi sosul necesitau dozele perfecte. Ani de zile, a perfecţionat reţeta.

    Când Tanaka a împlinit 21 de ani, şi-a pierdut tatăl. Tânăra a început să lucreze în departamentul administrativ al unei companii de publicitate, după ce a decis să nu mai continue studiile la universitatea de literatură. Apoi a încercat să creeze reţeta perfectă de kushikatsu. Fără succes însă. La sfârşitul anilor 90, pentru că şi-a dorit să afle cât mai multe despre gătit, s-a angajat la Nuki, care conducea un bar în Osaka. Aici a testat tot felul de reţte de kushikatsu. Când Nuki s-a extins în Tokyo, câţiva ani mai târziu, Tanaka s-a mutat în capitală pentru a lucra împreună la restaurnat de lux pe care el l-a deschis. Aici, câţiva ani mai târziu, a hotărât să renunţe: reţeta perectă de kushikatsu s-a pierdut odată cu moartea tatălui ei, şi-a spus ea.

    Cititi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Povestea copiilor de după gratii :“Noi aici rămânem puţin cam pe loc, pierduţi în timp”

    Înfiinţat în data de 16 mai 1993 ca şcoală de muncă şi reeducare, ulterior Penitenciar pentru Minori şi Tineri, Centrul de Detenţie Craiova găzduieşte astăzi 242 de deţinuţi, minori şi tineri, fete şi băieţi. capacitatea de cazare fiind de circa 500 locuri. Situat în zona Termocentralei Craiova 2, pe strada Bariera Vâlcii, centrul de detenţie este locul în care minorii şi tinerii care au încălcat legea îşi ispăşesc pedepsele şi în care personal specializat încearcă să îi aducă pe „drumul cel bun”.

    Bianca Mihaela Ciobanu are 19 ani şi este din Oneşti, judeţul Băcău. A ajuns în Centrul de Detenţie Craiova în 2014, după ce a fost condamnată pentru complicitate la viol. Am stat de vorbă cu ea în camera în care este deţinută, o cameră relativ curată, ordonată. Doar prin unele colţuri ale zidurilor vopseaua s-a decojit.

    „În 2014 am avut o relaţie cu un băiat din care a rezultat un copil, iar în ziua în care m-am externat din spital cu băieţelul meu, care acum are trei anişori, l-am prins în pat cu o altă femeie. Atunci, pe loc, ne-am despărţit, iar după o perioadă de două luni şi jumătate am vrut oarecum să mă răzbun pe fata respectivă. Am chemat-o într-un apartament la o prietenă, cu vorba: hai la o cafea, să vorbim, să lămurim unele lucruri. După care l-am chemat şi pe fratele meu, l-am drogat şi oarecum l-am prostit s-o violeze. Ea s-a opus, între timp sunase bunica ei, i-am luat telefoanele ca să nu poată să ia legătura cu nimeni să nu cumva să vină careva în apartament. Totul s-a terminat după trei ore, fiecare a plecat la casa lui, iar după două săptămâni ne-au arestat”, povesteşte Bianca.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ei bine, da, câteodată trebuie să aştepţi şi la privat

    Este doar un fragment din peroraţia unei doamne ajunse cu 10 minute mai devreme la clinică, să nu cumva să piardă programarea; nu a aşteptat nicio clipă în plus peste ora 7, dar pesemne că a considerat că acest lucru este o victorie, mulţumită felului „în care a pus problema”. E adevărat, am preferat să o las să intre înaintea mea, doar ca să nu o mai aud, deşi eram programată înainte.

    Nu numai că nu am cum să fiu de acord cu doamna respectivă, dar recunosc că m-am şi amuzat cumva. Este tipul acela de om cu care dacă te nimereşti vecin de scaun în tren te va asalta cu întrebări şi explicaţii, chiar dacă nu ai niciun fel de nevoie de conversaţie. De data aceasta a fost cu atât mai amuzant, după ce am respirat profund pentru a reface starea de zen (atât cât se poate când copilul face febră 40), pentru că doamna este o mamă tânără. Ca exerciţiu de imaginaţie, am încercat un joc. Corporatistă? Genul care spune tuturor ce e bine şi ce nu, unde şi de ce greşesc sau nu, pentru care e o tragedie dacă s-a ciobit o unghie, sau şerveţelele nu sunt perfect împăturite la restaurant. Avea o programare pentru un consult anual, iar cei care ieşiseră din cabinet, înaintea ei, aveau doi copii pe care îi purtau pe braţe, deşi nu erau bebeluşi. „Ha! Ei au intrat fără programare!” Da, aveau o urgenţă…

    Pe la stat, pe la privat, am aşteptat să îmi vină rândul să intru în cabinet. Uneori motivele de aşteptare au fost aberante, alteori nu. S-a întâmplat să fiu scoasă pe uşă afară, de la privat, după cele 20 de minute ale consultaţiei, deşi medicul nu apucase să citească RMN-ul. Am mers la un alt medic, tot la privat; consultaţia a durat 1 oră şi 40 de minute; când am plecat de acolo ştia nu doar el, ci şi noi, care sunt recomandările, ce se poate face, riscuri, costuri estimative, plan de tratament etc. Nu l-am ales pe şeful de secţie care m-a scos pe uşă afară, ci pe celălalt (şef de secţie la stat). Chiar dacă a trebuit să aştept şi 2 ore, apoi, pentru consult de verificare. Deşi nu obişnuiesc să fac conversaţie nici în tren, nici la rând la clinică, ulterior le-am explicat unor pacienţi, mai agitaţi, că şi ei ar prefera ca doctorul să se gândească la cazul lor atunci când sunt în cabinet, nu la numărul celor care aşteaptă pe hol. Sunt convinsă că nu toţi medicii se distrează ţinând pacienţii pe hol. Aşa cum ştiu şi că nu sunt toţi competenţi, interesaţi, preocupaţi. Dar putem să facem diferenţa.