Tag: mediu

  • Cum să-ţi deschizi un centru de dezmembrări auto

    Parcurgerea acestui ghid oferă viitorului antreprenor o imagine de ansamblu asupra principalilor paşi de urmat în vederea deschiderii unui atelier de dezmembrare a autovehiculelor scoase din uz, în scopul comercializării ulterioare a pieselor şi accesorilor rezultate, începând cu prezentarea schematică a procesului de autorizare în vederea funcţionării, autorizarea claselor de activităţi corespunzătoare activităţilor desfăşurate, parcurgerea etapei privind autorizarea din partea Registrului Auto Român, a etapei privind obţinerea autorizaţiei de mediu şi a altor obligaţii în acest domeniu, precum şi prezentarea altor informaţii cu privire la obligaţii specifice obiectului de activitate prestat.

    Trebuie menţionat faptul că conţinutul acestui ghid nu are un caracter exhaustiv şi anume nu epuizează pe de-a întregul toate obligaţiile legale, scop pe care de altfel autorul nici nu şi l-a propus, menirea acestuia fiind acela de a ajuta un potenţial antreprenor în a-şi contura o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte iniţierea unui business în acest domeniu de activitate.

    Când aveţi în vedere identificarea unei locaţii pentru deschiderea unui atelier de dezmembrări auto în scopul valorificării şi comercializării pieselor rezultate, trebuie să aveţi în vedere în prealabil, două aspecte importante şi anume:

    A. Locaţia trebuie să dispună de platforme betonate sau terenul să permită construirea acestora (cu respectarea legislaţiei în domeniul construcţiilor), astfel încât să permită amenajarea unor spaţii distincte (platforme acoperite şi neacoperite) necesare diferitelor etape de lucru precum ar fi zona de recepţie a vehiculelor scoase din uz (VSU), zona de depozitare a VSU asupra cărora nu s-au efectuat operaţiunea de depoluare, zona de depozitare a VSU asupra cărora s-au efectuat operaţiunea de depoluare, zona de depozitare a pieselor rezultate din dezmembrare, etc, aşa cum această configurare a spaţiului este prevăzută în Anexa nr.2 din Legea nr.212/2015, privind modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz.

    B. Locaţia respectivă mai precis amplasarea acesteia, să corespundă anumitor prevederi legale cu implicaţii directe asupra procesului de autorizare şi care de regulă sunt aplicabile în cazul desfăşurării oricărei activităţi economice.

    Ghidul a fost întocmit de Szfarli Zoltan, consilier Primăria Municipiului Mediaş


    Vedeţi aici ghidul complet privind deschiderea unui atelier de dezmembrări auto în scopul comercializării pieselor rezultate

  • Cum să-ţi deschizi un centru de dezmembrări auto

    Parcurgerea acestui ghid oferă viitorului antreprenor o imagine de ansamblu asupra principalilor paşi de urmat în vederea deschiderii unui atelier de dezmembrare a autovehiculelor scoase din uz, în scopul comercializării ulterioare a pieselor şi accesorilor rezultate, începând cu prezentarea schematică a procesului de autorizare în vederea funcţionării, autorizarea claselor de activităţi corespunzătoare activităţilor desfăşurate, parcurgerea etapei privind autorizarea din partea Registrului Auto Român, a etapei privind obţinerea autorizaţiei de mediu şi a altor obligaţii în acest domeniu, precum şi prezentarea altor informaţii cu privire la obligaţii specifice obiectului de activitate prestat.

    Trebuie menţionat faptul că conţinutul acestui ghid nu are un caracter exhaustiv şi anume nu epuizează pe de-a întregul toate obligaţiile legale, scop pe care de altfel autorul nici nu şi l-a propus, menirea acestuia fiind acela de a ajuta un potenţial antreprenor în a-şi contura o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte iniţierea unui business în acest domeniu de activitate.

    Când aveţi în vedere identificarea unei locaţii pentru deschiderea unui atelier de dezmembrări auto în scopul valorificării şi comercializării pieselor rezultate, trebuie să aveţi în vedere în prealabil, două aspecte importante şi anume:

    A. Locaţia trebuie să dispună de platforme betonate sau terenul să permită construirea acestora (cu respectarea legislaţiei în domeniul construcţiilor), astfel încât să permită amenajarea unor spaţii distincte (platforme acoperite şi neacoperite) necesare diferitelor etape de lucru precum ar fi zona de recepţie a vehiculelor scoase din uz (VSU), zona de depozitare a VSU asupra cărora nu s-au efectuat operaţiunea de depoluare, zona de depozitare a VSU asupra cărora s-au efectuat operaţiunea de depoluare, zona de depozitare a pieselor rezultate din dezmembrare, etc, aşa cum această configurare a spaţiului este prevăzută în Anexa nr.2 din Legea nr.212/2015, privind modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz.

    B. Locaţia respectivă mai precis amplasarea acesteia, să corespundă anumitor prevederi legale cu implicaţii directe asupra procesului de autorizare şi care de regulă sunt aplicabile în cazul desfăşurării oricărei activităţi economice.

    Ghidul a fost întocmit de Szfarli Zoltan, consilier Primăria Municipiului Mediaş


    Vedeţi aici ghidul complet privind deschiderea unui atelier de dezmembrări auto în scopul comercializării pieselor rezultate

  • INS: Salariul mediu net pe economie a fost în noiembrie 2017 de 2.464 de lei, brutul – 3.430 de lei

    Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat, potrivit INS, în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.157 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.409 lei).

    Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,4%. Indicele câştigului salarial real (evoluţia în raport cu rata inflaţiei) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,9%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 2018, anul incertitudinilor. Economia continuă să crească, însă dezechilibrele se accentuează

    Potrivit rezultatelor Barometrului de opinie, la care au răspuns peste 150 de oameni de afaceri din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc., economia României va continua să crească în 2018, însă avansul se va tempera semnificativ faţă de cel înregistrat în 2017.

    54% dintre managerii chestionaţi au estimat o creştere a PIB-ului între 4- 4,5%, 23% au indicat un avans economic peste nivelul de 5 procente, în timp ce 7% consideră că PIB-ul va creşte cu mai puţin de 4%. 16% dintre oamenii de afaceri care au fost chestionaţi de KeysFin au evitat să răspundă, considerând că, în prezent, există prea multe incertitudini legate de evoluţiei economiei, mai ales în a doua parte a anului.

    Faţă de barometrul de opinie din luna iunie 2017, se remarcă creşterea gradului de incertitudine privind perspectivele economiei şi scăderea optimismului oamenilor de afaceri.

    “Codul Fiscal reprezintă principala preocupare a mediului de business. Schimbările semnificative din ultima parte a anului trecut şi perspectivele unor noi modificări în acest domeniu ridică cele mai mari semne de întrebare. În condiţiile unui cadru fiscal instabil, mulţi dintre oamenii de afaceri şi-au amânat planurile de investiţii, de extindere a afacerilor, şi asta mai cu seamă că provocările de ordin fiscal sunt însoţite şi de perspectiva scumpirii semnificative a creditării în România”, au explicat analiştii de la KeysFin.

    Incertitudinile legate de Codul Fiscal se află, astfel, în topul riscurilor pentru economie, fiind identificat de mai mult de 76% dintre respondenţi. Inflaţia (65%), evoluţia leului (53%), criza de pe piaţa forţei de muncă (51%) şi scumpirea creditării (38%) au fost menţionate, de asemenea, pe lista principalelor riscuri pentru economie.

    Evoluţia economică pozitivă din primul semestru al anului ar urma să fie impulsionată în primul rând de consum. Întrebaţi care ar fi, în opinia lor, domeniile care vor performa în acest an, 72% dintre oamenii de afaceri au menţionat comerţul  “Creşterile de salarii şi pensii vor influenţa semnificativ acest segment însă nu în aceeaşi măsură ca în 2017, având în vedere scumpirile preconizate de producători şi comercianţi pe fondul deprecierii monedei naţionale”, arată datele barometrului KeysFin.

    În contextul creşterii consumului, mare parte dintre oamenii de afaceri (62%) se aşteaptă ca serviciile să înregistreze, de asemenea, un avans consistent. În topul domeniilor de activitate care vor performa în 2018, 34% dintre cei care şi-au exprimat opiniile au menţionat agricultura, iar 31% au indicat construcţiile. 29% dintre investitori au trecut pe listă turismul, 17% au indicat transporturile iar 12% sectorul IT.

     

  • Creşte preţul la gaze pentru populaţie. Impactul pe factură: 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/lună

    „Majorarea costurilor de achiziţie a gazelor a determinat o creştere medie de aproximativ 5,6% a preţului final al gazelor pentru populaţie”, se arată într-un comunicat al ACUE – Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.

    „Impactul unitar în preţurile practicate de furnizori clienţilor casnici reglementaţi, este de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezintă o creştere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/lună/loc de consum”, a explicat şi ANRE.

    „Ca urmare a creşterii costului de achiziţie a gazelor naturale pe care furnizorii îl plătesc producătorilor de gaze naturale, ANRE a decis, în conformitate cu metodologia în vigoare, majorarea preţului final al gazelor naturale pentru populaţie în medie cu aproximativ 5,6%, începând cu data de 10 ianuarie. Acest procent de creştere variază de la un furnizor la altul”, a menţionat ACUE.

    Cititi maim ulte pe www.mediafax.ro

  • BREAKING: CRESC preţurile gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Cum va arata factura pentru un CONSUM mediu

    Creşterea preţurilor se aplică începând cu 10 ianuarie 2018.

    Preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piată şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici. Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017.

    Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori din cauza creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă, cu valori cuprinse între 0,8-1,1 bani/kwh.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi oameni mai poate suporta planeta noastră? În anul 1800 populaţia era doar de 1 miliard, iar acum suntem 7,3 miliarde

    Am auzit de multe ori ideea că suprapopularea este cel mai mare pericol la adresa planetei pe care trăim. Este acesta o temere adevărată? Am ajuns oare la un număr de oameni mai mare decât cel pe care Terra îl poate suporta?

    “Problema nu este strict legată de numărul de locuitori, ci de numărul de consumatori şi obiceiurile lor de consum”, explică David Satterthwaite, expert în cadrul Institului Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare din Londra. “Lumea este suficientă pentru nevoilor tuturor, dar nu şi pentru lăcomia unora.”

    Numărul de “fiinţe umane moderne” (homo sapiens) de pe Terra a fost relativ mic până recent. Acum 10.000 de ani nu existau mai mult de câteva milioane de oameni pe planetă, iar pragul de 1 miliard a fost atins la începutul anilor 1800.

    La momentul actual, populaţia planetei numără peste 7,3 miliarde; potrivit unui studiu al Naţiunilor Unite, numărul ar putea ajunge la 9,7 miliarde până în 2050 şi la 11 miliarde la sfârşitul acestui secol, potrivit celor de la BBC.

    Creşterea populaţiei este atât de rapidă încât nu putem estima care vor fi consecinţele; cu alte cuvinte, datorită faptului că ceea ce se întâmplă acum este fără precedent, nu avem cunoştinţele necesare pentru a înţelege modul în care planeta va reacţiona.

    Întorcându-ne la studii, acestea arată că zonele în care populaţia va creşte sunt în general cele cu o amprentă redusă de CO2, astfel încât efectul asupra mediului nu va fi unul dezastruos. Cheia, notează mai mulţi cercetători, este ca locuitorii din aceste zone să nu îşi schimbe obiceiurile de consum.

    Will Steffen, profesor emerit în cadrul Fenner School of Environment and Society at the Australian National University, este de părere că populaţia ar trebui stabilizată în jurul valorii de 9 miliarde, încercând apoi pornirea unui dificil şi îndelungat proces de reducere a acestui număr. Şi există deja anumite semne că natura lucrează în această direcţie: gradul de fertilitate a scăzut de la 4,7 copii pe femeie în anii ’70 la 2,6 copii în anii 2000.

    Specialiştii sunt însă de acord asupra unui lucru: ar mai putea dura secole întregi până ce populaţia planetei să ajungă la o valoare pe care planeta să o poată suporta.

  • Proiectul Legii bugetului pe anul 2018 va ajunge azi pe masa preşedintelui Iohannis

    Potrivit sursei citate, documentele ajung, în cursul zilei de miercuri, pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.

    Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat, în data de 22 decembrie, proiectul de buget pentru anul 2018, acesta fiind construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”

    În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate – şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie financiară pe blogul Mad Fientist.

    Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale sale:

    1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

    Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te face fericit.

    Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat toţi banii spre acel scop.

    Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

    2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla

    În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele lucruri.

    Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii, aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii low-cost.

    3. Automatizează totul

    După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost, diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră complet portofoliul tău.

    Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doara mai puţin stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final şi mult mai mulţi bani.

    4. Opreşte consumul şi începe să creezi

    Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi venituri suplimentare.

    5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

    Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai bine, vinde-l.

    În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

    Nu te topi într-o  baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-te să îţi trăieşti viaţa.

    6. Experimentează

    Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari. Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că eşti pe traiectoria corectă.

  • BREAKING NEWS: Proiectul de buget pe anul 2018 a fost adoptat, fiind construit pe o creştere economică de 5,5%

    Proiectul de buget pe anul 2018 a fost votat cu 255 de voturi “pentru” şi 95 de voturi “împotrivă”.

    Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

    “Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht”, precizează sursa citată.

    Conform proiectului adoptat de Guvern, sunt prevăzute venituri estimate de 287,5 miliarde lei, cu 30,9 miliarde lei mai mari faţă de 2017, fiind pentru prima dată când PIB-ul României va depăşi nivelul de 200 miliarde euro.

    Din cele 30,9 miliarde lei venituri suplimentare, 21,1 miliarde lei vor merge către bugetul sănătăţii, care va avea o creştere de 17% faţă de 2017, bugetul educaţiei, care va avea o creştere de 16%, şi bugetul alocat investiţiilor, care va avea o creştere de 42%

    Comisiile de buget au adoptat, anterior bugetul Ministerului Finanţelor Publice, hotărând să diminueze cu 5,8 milioane lei cheltuieli de personal şi să aloce 350 de milioane de lei pentru fondul de rezervă pe care aleşii l-au epuizat, iniţial, pentru a suplimenta bugetele altor instituţii.