Tag: majoritate

  • Cristian Preda: Sunt de acord cu Ion Iliescu. Pragul la referendum trebuie să rămână de 50%

     “MEDIAFAX a difuzat aseară o declaraţie a lui Ion Iliescu, care sprijină menţinerea unui prag de 50% pentru validarea unui referendum, invocând «forţa democraţiei». E un punct de vedere în dezacord cu cel exprimat de useliştii care au depus, acum câteva săptămâni, un proiect de lege care propunea scăderea pragului respectiv la 30%. Sunt de acord cu fostul preşedinte. Principiul majorităţii nu poate fi nesocotit”, scrie Preda pe blogul său.

    El menţionează că, de la grecii antici până azi, principiul majorităţii înseamnă “mai mult de jumătate”.

    “Neputinţa unor politicieni de a convinge nu poate fi pretext pentru redefinirea sensului curent al conceptelor fundamentale. O revizuire a Constituţiei care ar fi acceptată cu o mână de voturi ar delegitima întregul proces. Le solicit, de aceea, membrilor majorităţii să retragă proiectul de modificare a pragului pentru referendumuri”, mai scrie Cristian Preda.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statisticile sărbătorilor pascale: cinci români din 100 cred că sărbătorim naşterea domnului Isus

    Pe un fond de nemulţumire mai puţin acutizat faţă de perioada anterioară (69% dintre respondenţi cred că ţara merge într-o direcţie greşită, faţă de 76% în 2012, 80% în 2011 sau 77% în 2010), cele mai importante percepţii ale românilor cu privire la această sărbătoare nu s-au modificat în ultimii patru ani.

    În plus, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Sărbătorile de Paşti le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii patru ani – 38% în 2013 faţă de 22% în anul 2011. În acelaşi timp, procentul celor care cred că bugetul pentru aceste sărbători le este afectat de criza economică este mai mic decât în anii precedenţi.

    Dacă în 2011, 72% dintre respondenţi apreciau că bugetul le este afectat în mare şi foarte mare măsură de criză, iar în 2012 65% dintre intervievaţi spuneau acelaşi lucru, în 2013 cuantumul acestora coboară la 58 de puncte procentuale.
    Studiul arată că:

    • Cei mai mulţi dintre respondenţi ştiu că de Paşti creştinii sărbătoresc învierea lui Isus (86%). Totuşi 5% dintre ei spun că naşterea lui Isus este motivul Sărbătorilor Pascale
    • O treime dintre români spun că în zona în care locuiesc există obiceiuri tradiţionale de Paşti
    • 85% dintre respondenţi spun că obişnuiesc să participe, în mod obişnuit, la slujba de înviere, iar trei sferturi dintre cei intervievaţi vor merge şi în acest an la acestă slujbă. Mai puţini sunt cei care obişnuiesc să meargă la Biserica în ziua de Paşti – 59%
    • Peste trei sferturi dintre respondenţi (78%) vor merge, în acest an, să ia Paşti
    • Unul din 5 respondenţi s-a spovedit déjà, alţi 40% urmează să o facă, iar 39% recunosc că nu practică acest obicei
    • Aproape 70% dintre români spun că ţin post: 9% declară că ţin tot Postul Paştilor, 45% recunosc că obişnuiesc să postească doar în zilele de miercuri şi vineri, iar 14% vor să postească în Vinerea Mare. 29% dintre cei chestionaţi susţin că nu obişnuiesc să ţină post, procent în uşoară creştere faţă de anii precedenţi
    • 7% dintre respondenţi spun că au ţinut şi post negru în această perioadă, 15% dintre aceştia susţinând că au postit în acest fel peste 5 zile
    • Preparatele de post gătite în casă, fructele, legumele crude şi salatele sunt printre primele opţiuni pentru meniul celor care obişnuiesc să ţină post. Semipreparatele şi preparatele de post gătite din comerţ sunt printre ultimele preferate în meniul de post
    • Un sfert dintre români au concediu de Paşti în acest an şi doar 6% spun că vor pleca într-o excursie cu această ocazie, 73% vor sta acasă, iar 16% vor sta acasă, dar vor merge şi în vizite
    • Dintre cei care nu stau acasă în zilele de sărbătoare, jumătate merg în vizite la prieteni sau rude, 19% merg la o pensiune sau la un hotel din ţară, 10% merg în vizită la rude sau prieteni din străinătate, iar 6% îşi vor petrece sărbătorile la un hotel sau la o pensiune din străinătate
    • Peste 60% dintre cei chestionaţi vor primi musafiri în zilele de Paşti
    • în privinţa preparatelor tradiţionale de Paşti: 43% dintre respondenţi spun că în familia lor se face de fiecare dată pască, iar 45% consumă miel cu ocazia Paştilor. 42% intenţionează să cumpere miel în acest an. Peste 20% dintre cei chestionaţi vor cheltui pentru mielul din acest an între 200 şi 249 de lei, iar 14% peste 300 de lei. De Paşti, cea mai consumată băutură este vinul de casă (48%), urmată de bere (15%) sau ţuică (9%). 16%  dintre cei chestionaţi susţin că în familia lor, de Paşti, nu se consumă băuturi alcoolice
    • 95% dintre participanţii la studiu vopsesc şi în acest an ouă. 52% dintre respondenţi vopsesc între 10 şi 30 de ouă, iar 44% peste 30. 70% dintre ei spun că vor vopsi ouăle cu vopsea din comerţ, culorile preferate fiind roşu (94%), galben (41%), albastru (38%), verde (36%) sau portocaliu (16%)
    • Prăjiturile făcute în casă rămân în  topul preferinţelor, peste 67% dintre cei intervievaţi spun că vor face de Paşti prăjituri şi doar 18% vor prefera să le cumpere din comerţ
    • Cadouri pentru cei dragi vor cumpăra 50% dintre respondenţi, în timp ce 49% nu vor face acest lucru. Aproape jumătate dintre respondenţi (48%) cred că în acest an cadourile vor fi mai modeste decât în alţi ani
    • Mai mult de o treime dintre respondenţi spun că obişnuiesc să doneze bani sau să ajute persoane nevoiaşe cu prilejul sărbătorilor, peste jumătate dintre ei spun că fac uneori acte caritabile de acest tip, iar 11% spun că nu au niciodată acest obicei. 67% dintre participanţii la studiu declară că în acest an vor face acte caritabile
    • 65% dintre respondenţi cred să Paştile ar trebui sărbătorite la aceeaşi dată atât de Biserica Ortodoxă, dar şi de cea Catolică
    • Pentru peste jumătate dintre români (56%), tradiţiile de sărbători sunt foarte importante, tendinţă într-o foarte uşoară scădere faţă de anul 2012 (61%)
    • Aproape 9 români din 10 se autoapreciază ca fiind religioşi, număr de altfel constant în ultimii 4 ani: 88% dintre respondenţi s-au autoapreciat drept religioşi în 2013, 89% în 2012, 90% în 2011 şi 86% în 2010
    • Trei sferturi dintre respondenţi declară că merg la biserică, iar peste jumătate merg de câteva ori pe lunăVolumul eşantionului: 1.500 indivizi de 18 ani şi peste
    Tipul eşantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional.
    Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,6%
    Perioada anchetei: 24-25 aprilie 2013

     

  • Mii de turişti au sosit deja la mare, cei mai mulţi sunt la Mamaia

     Hotelierii din Mamaia se declară pregătiţi să facă faţă celor aproximativ 25.000 de turişti care îşi vor petrece în staţiune vacanţa de 1 Mai şi, deşi există şi câteva terase şi cluburi la care lucrările de amenajare sunt încă în toi, tinerii au de unde alege. Oficial, cluburile se vor deschide miercuri seară, fiecare dintre ele pregătind diverse spectacole şi concerte, dar au fost şi cluburi care au deschis cu o zi sau două mai devreme.

    Până la deschiderea cluburilor, turiştii au umplut plajele, mulţi încumetându-se să intre în mare, deşi apa are numai 15 grade Celsius.

    Autorităţile şi hotelierii din Mamaia au organizat petreceri pe plajă, au scos autobuzele etajate din garaje, au pus în funcţiune telegondola şi au pregătit parade de maşini. Astfel, între 1 şi 6 mai, autobuzele etajate circulă pe ruta Gara Constanţa – Mamaia şi retur, zilnic între orele 10.00 – 18.00. Preţul unei călătorii este de 5 lei pentru trei ore. Tot în această perioadă va funcţiona şi telegondola din Mamaia, preţul unei călătorii fiind de 10 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Programul farmaciilor din Bucureşti în perioada 1-6 mai

     Astfel, în sectorul 1, sunt trei farmacii care au program permanent. Este vorba despre Sensiblu Dorobanti 2 din str. Radu Beller nr. 6, Help Net 15 din Bd. Ion Mihalache nr. 92 şi o alta pe str. Lt. Aviator Radu Beller nr. 3-7.

    În sectorul 2 vor avea program non-stop cinci farmacii: SC Terapia Farm SRL din Şos. Ştefan cel Mare nr. 8, bl.18 B, Farmacia Flora B-dul din Basarabia nr. 55, bl. M22, Farmacia Farmadex de pe Calea Moşilor nr. 280, bl. 20, Farmacia Farmadex de pe Şoseaua Pantelimon nr. 291, bl. 9, şi Help Net 4 din Şos. Mihai Bravu nr. 128, bl. D 24, parter.

    În sectoarele 3, 4 şi 5 va fi câte o singură farmacie cu program non-stop în perioada 1-6 mai, respectiv Sensiblu Titan 3 din Bd. Nicolae Grigorescu nr.20, bloc CA14, Help Net 14 din Bd. Unirii nr. 27 şi Help Net 16 din Calea 13 Septembrie nr.126, bl. P34.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 1 MAI LA MARE: Ce trenuri merg spre litoral şi cât costă biletul până la mare

     19 trenuri InterRegio vor circula suplimentar şi mai multe astfel de trenuri vor fi suplimentate cu vagoane, între 28 aprilie şi 7 mai, pentru a face faţă traficului de pasageri estimat cu prilejul mini-vacanţei dintre 1 Mai şi sărbătorile pascale, anunţă CFR Călători.

    Totodată, în unele zile libere din perioada 1 – 6 mai, când traficul de călători este diminuat, vor fi anulate unele trenuri de rang superior – InterCity şi InterRegio, precum şi unele trenuri Regio.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Campanie “Nu-ţi scăpa casa din ochi!”: Ce TREBUIE să faci pentru a nu fi victima hoţilor din locuinţe

     “Anul trecut, ca şi în primul trimestru al acestui an, furturile din locuinte reprezintă 14% din totalul furturilor sesizate Poliţiei Române, deci nu sunt atât de însemnate”, a declarat joi într-o conferinţă de presă comisarul-şef Călin Aurel, director în cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale, cu ocazia lansării unei campanii de informare şi avertizare a cetăţenilor, denumită “Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, derulată împreună cu Groupama Asigurări.

    La oraşe, hoţii acţionează în timpul zilei pe parcursul săptămânii de lucru (54,9%), iar în weekend pe timpul nopţii (56,3%). În schimb, la sate preferă să dea spargeri noaptea, atât în cursul săptămânii (60,8%), cât şi în weekend (60,1%).

    Cel mai adesea, hoţii fură bani (30%), aparatură electronică, audio/video, calculatoare (21,2%), telefoane mobile (16%), bijuterii (13%), aparate folosite în construcţii (10,9%), haine (10,1%), produse alimentare (9%), electrocasnice (8%), băuturi alcoolice (5,6%) şi materiale de construcţii (5,5%), potrivit unei analize a Poliţei efectuate pe 3.000 de cazuri soluţionate, prezentată de comisarul-şef Constantin Stroescu, director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mega Image deschide şase magazine Shop&Go în Braşov

     Retailerul a deschis la 9 aprilie primul Shop&Go din Braşov, al doilea oraş după Bucureşti în care este dezvoltat acest concept de magazine.

    Potrivit presei locale, în ianuarie cinci din cele 20 de magazine ale reţelei Luca din Braşov au intrat în portofoliul Mega Image. De asemenea, ca urmare a intrării în insolvenţă, firma Retail D&I 2011 a închis în 2012 magazinele Spar din Braşov, în locul acestora putând fi deschise magazine Express, ale Carrefour, şi Shop&Go, ale Mega Image.

    Vineri au fost deschise trei magazine, unul în strada Griviţei (104 metri pătraţi) şi două în Calea Bucureşti (93 metri pătraţi, respectiv 115 metri pătraţi), iar sâmbătă vor fi inaugurate alte trei, în strada Hărmanului (108 metri pătraţi), strada Jepilor (105 metri pătraţi) şi strada Jupiter (102 metri pătraţi).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX: Majoritatea finanţărilor Raiffeisen Banca pentru Locuinţe vizează modernizări şi cele mai puţine construcţia de locuinţe

     “La fiecare 10 credite date de RBL unul este pentru construcţie, două sunt pentru achiziţie şi şapte sunt pentru modernizare. Pe partea de modernizare intră toată gama, de la schimbarea geamurilor până la proiecte care înseamnă reabilitarea sau finalizarea unor construcţii înregistrate care pot să coste 100.000 lei. Sistemul de economisire-creditare este în toate ţările în care funcţionează o soluţie sustenabilă de finanţare a domeniului locativ”, a spus Cionga, la conferinţa Mediafax Talks about Constructions.

    Potrivit acesteia, clienţii interesaţi de acest produs sunt oamenii care vor sã fie stăpânii proiectelor lor şi care cunosc valoarea banilor.

    “În ultimă instanţă, unul dintre argumentele cele mai importante ale acestui produs este că oferă o finanţare care îl costă cel mai puţin pe om. Vorbim, în general, de credite care nu depăşesc, în forma lor standard, între 20 şi 60 de bani pentru fiecare leu pe care îl împrumută. Vorbim foarte adesea de familii la început de drum sau ai căror copii se pregătesc să înceapă propriul drum în viaţă”, a adăugat oficialul RBL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATE Bank România, vândută cu 10,3 milioane de euro. Dorinel Umbrărescu a cumpărat subsidiara

     Tranzacţia a fost anunţată miercuri seara de MEDIAFAX.

    Transferul va avea loc după finalizarea transferului majorităţii activelor şi pasivelor către Piraeus Bank România, precum şi după obţinerea avizului autorităţilor de reglementare.

    “Transferul va avea loc după finalizarea separării majorităţii activelor şi pasivelor ATE Bank România şi integrarea acestora în Piraeus Bank România”, se arată într-un comunicat transmis de banca elenă bursei din Atena.

    Agenţia MEDIAFAX a publicat în luna octombrie a anului trecut că ATE Bank România, preluată la mijlocul anului trecut de Piraeus Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 de milioane de euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv SIF-urile, iar capitalurile să ajungă la 200 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se va încălzi uşor. Ce temperaturi vor fi marţi şi miercuri, în ţară şi în Bucureşti

     Va ploua în Maramureş şi Crişana, unde izolat se pot cumula peste 15 l/mp, local în Banat, Oltenia şi Transilvania şi pe arii restrânse în rest. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în vestul şi în nord-estul teritoriului, precum şi pe crestele montane.

    În BUCUREŞTI:

    Marţi, valorile termice se vor menţine sub mediile climatologice ale datei. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 2 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro