BusinessMagazin

Tag: firma

  • Doi fraţi au pus bazele companiei în 2007, iar în 2015 a fost prima firmă de IT&C care a ajuns pe bursa de la Bucureşti

    „O primă realizare profesională este faptul că am început să muncesc de foarte tânăr şi am deja 15 ani de muncă“, îşi descrie Mihai Logofătu începutul carierei.

    El şi fratele său, Cristian Logfătu, au pus în 2007 bazele companiei Bittnet System, prima firmă de IT&C care a ajuns pe bursa de la Bucureşti după ce s-a listat pe piaţa alternativă a bursei, AeRo, la data de 15 aprilie 2015.  SRL-ul înfiinţat de Mihai şi Cristian Logofătu este acum o companie listată, ce a avut o valoare de piaţă de 7,89 milioane de lei în prima zi de tranzacţionare, potrivit ZF.

    Inspirat de părinţi şi de fratele său, Mihai Logofătu a început să lucreze încă din liceu, în weekenduri şi în vacanţele de vară. „Primii bani i-am câştigat predând lecţii de tenis, apoi m-am implicat în organizări de evenimente, tipografie, amenajări ş.a.“, rememorează el traseul antreprenorial. Următoarea realizare profesională coincide şi cu următoarea etapă din carieră: în 2001, când avea doar 18 ani, a pus bazele alături de fratele său şi alţi tineri profesionişti centrului de training şi formare profesională în domeniul IT&C Academia Cisco Credis.

    Academia a devenit cea mai mare academie Cisco din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), iar Logofătu este manager al acesteia şi în prezent. A înfiinţat firma specializată de consultanţă şi training IT Bittnet Systems în 2007,  an ce coincide cu absolvirea Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, decizie pe care o clasează drept cea mai importantă. „După opt ani de activitate, suntem convinşi că am luat cele mai bune decizii. Considerăm că Bittnet are potenţialul de a depăşi graniţele ţării şi că va deveni în următorii 5-7 ani un brand internaţional. Atragerea de capital, listarea la bursă, precum şi deschiderea primului birou regional (Cluj-Napoca), toate aceste lucruri confirmă încrederea totală pe care o avem în şansele proiectului nostru“, spune antreprenorul.

    În paralel carierei sale antreprenoriale, şi-a consolidat pregătirea teoretică. În 2009, a absolvit un program masteral în reţele de calculatoare, în cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în 2012, un doctorat în management, în cadrul Universităţii din Craiova. În ce priveşte dificultatea deciziilor cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, spune că în ultimii ani de criză, corelaţi cu etapa de creştere şi dezvoltare a afacerii Bittnet, foarte multe dintre hotărârile luate au fost dificile.  „Antreprenoriatul în IT şi mediul de afaceri, în general, seamănă cu un mix între sport şi război, ambele fiind contexte în care deciziile trebuie luate rapid, pe baza informaţiilor din momentul respectiv, unde trebuie să te lupţi până la final.“ 

  • Doi tineri provoacă sistemul bancar. Au realizat o metodă nouă de a schimba valuta

    Firma a fost fondată de doi estoniei, de Kristo Kaarmann şi Taavet Hinrikus, în urmă cu patru ani, care are 400 de angajaţi şi a transferat deja 4,5 miliarde de dolari  de la înfiinţare.

    “În timp ce multe sectoare au suferit mutaţii datorită avansului tehnologiei, în sectorul bancar nimic interesant nu s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”, a spus Kaarmann.

    Amândoi se confruntau o aceeaşi problemă. Kaarmann era plătit în lire, dar trebuia să plătească facturile în Estonia în euro, iar Hinrikus era plătit în euro, dar avea nevoie de lire pentru cheltuielile zilnice. Cei doi şi-au trimis bani unul în contul celuilalt, fără alte taxe suplimentare. Astfel a apărut ideea înfiinţări TransferWise.

    Înainte Kaarmann a lucrat în calitate de consultat pentru companii precum PwC sau Deloitte şi sfătuia băncile cum să-şi îmbunătăţească sistemele, iar Hinrikus a fost unul dintre oamenii esenţial din cadrul Skype, unde a fost primul angajat al companiei.

    Modul în care funcţionează TransferWise este în felul următor: compania cuplează doi oameni care vor să facă schimb de valută, transfer peer-to-peer. Practic, un individ în loc să cumpere valută de la bancă, o cumpără de la un alt om. Pentru acest lucru TransferWise percepe o taxă de 1 liră pentru tranzacţii de până la 200 de lire apoi 0.5% din suma respectivă.

    Afacerea a atrans atenţia mai multor investitori, printre care Richard Branson, Virgin, Peter Thiel, co-fondatorul PayPal sau David Yu, unul dintre fondatorii Betfair.  În ianuarie 2015, compania a fost evaluată la 1 miliard de dolari, conform presei străine. În aceeaşi perioadă afacerea a crescut rapid în Statele Unite. A înregistrat o creştere de 40-50% pe lună de la începutul anului.

  • Doi tineri provoacă sistemul bancar. Au realizat o metodă nouă de a schimba valuta

    Înainte băncile aveau monopol pe acest domeniu foarte lucrativ, însă o să aibă  concurenţi serioşi în următori ani. Un exemplu este TransferWise, companie care se ocupă cu transferuri de bani direct de la un individ la altul, fără implicarea băncilor, relatează BBC.

    Firma a fost fondată de doi estoniei, de Kristo Kaarmann şi Taavet Hinrikus, în urmă cu patru ani, care are 400 de angajaţi şi a transferat deja 4,5 miliarde de dolari  de la înfiinţare.

    “În timp ce multe sectoare au suferit mutaţii datorită avansului tehnologiei, în sectorul bancar nimic interesant nu s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”, a spus Kaarmann.

    Amândoi se confruntau o aceeaşi problemă. Kaarmann era plătit în lire, dar trebuia să plătească facturile în Estonia în euro, iar Hinrikus era plătit în euro, dar avea nevoie de lire pentru cheltuielile zilnice. Cei doi şi-au trimis bani unul în contul celuilalt, fără alte taxe suplimentare. Astfel a apărut ideea înfiinţări TransferWise.

    Înainte Kaarmann a lucrat în calitate de consultat pentru companii precum PwC sau Deloitte şi sfătuia băncile cum să-şi îmbunătăţească sistemele, iar Hinrikus a fost unul dintre oamenii esenţial din cadrul Skype, unde a fost primul angajat al companiei.

    Modul în care funcţionează TransferWise este în felul următor: compania cuplează doi oameni care vor să facă schimb de valută, transfer peer-to-peer. Practic, un individ în loc să cumpere valută de la bancă, o cumpără de la un alt om. Pentru acest lucru TransferWise percepe o taxă de 1 liră pentru tranzacţii de până la 200 de lire apoi 0.5% din suma respectivă.

    Afacerea a atrans atenţia mai multor investitori, printre care Richard Branson, Virgin, Peter Thiel, co-fondatorul PayPal sau David Yu, unul dintre fondatorii Betfair.  În ianuarie 2015, compania a fost evaluată la 1 miliard de dolari, conform presei străine. În aceeaşi perioadă afacerea a crescut rapid în Statele Unite. A înregistrat o creştere de 40-50% pe lună de la începutul anului.

  • Antreprenoarea care îşi lasă angajaţii să vină şi să plece de la muncă la ce ore vor ei

    Diana Nedea are 32 de ani, a renunţat în urmă cu patru ani la statutul de angajată în corporaţie şi a pornit o afacere cu pantofi pentru femei. Acum are 17 angajaţi care produc 1.000 de perechi de încălţări pe lună, iar vânzările din 2015 au înregistrat un avans de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Antreprenoarea povesteşte ce a făcut-o să renunţe la multinaţională, cum a ajuns Diane Marie, firma care îi poartă numele, la vânzări de 1,5 milioane de lei pe an şi ce planuri are.
     

    Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5.30, iar la 7 îşi începe programul la atelier (şi nu e prima care ajunge, sunt doi angajaţi care preferă să înceapă lucrul înainte de ora 6), nu pentru că ar avea vreo constrângere anume, ci pentru că este o persoană matinală, povesteşte Diana Nedea, care din când în când însoţeşte cuvintele de gesturi enegice, pentru a sublinia parcă ideile. Spune că îi place să poarte cel mai mult sandale şi cizme  (dovadă că a potrivit la blugi şi cămaşă albă sandale argintii), că nu are multe perechi de încălţări, „doar vreo 40“, şi ştie asta pentru că le-a numărat recent, a mai întrebat-o cineva.

    Nici n-ar avea unde să ţină mai multe perechi, pentru că spaţiul este limitat; locuieşte într-o garsonieră şi nu păstrează încălţările mai mult de doi ani. Are câteva perechi preferate pentru fiecare anotimp, iar cel mai adesea alege încălţări fără toc, deşi e minionă, pentru că merge foarte mult pe jos. „Am un telefon nou şi am instalat o aplicaţie care spune că merg pe jos, doar în fabrică, 8 km pe zi. Poate nu este foarte precisă măsurătoarea, dar 5 or fi!“ În primele luni ca antreprenoare, mergea la atelier pe pantofi cu toc şi îmbrăcată în deux pieces, până când a alunecat pe scări şi a decis că e mai bine să îşi adapteze ţinuta la mediu. În fond, nu mai era într-o corporaţie.

    Aşezată la terasa din Centrul Vechi al Capitalei, la doar o aruncătură de băţ de magazinul Diane Marie pe care l-a deschis în 2012, pare mai degrabă o studentă decât o antreprenoare care la patru ani de la înfiinţarea afacerii a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro. Urmăreşte din priviri trecătorii şi identifică lejer un grup de englezi care, în mod surprinzător, pentru că era o zi însorită, nu aveau şlapi, ci încălţăminte sport. Pesemne este efectul mediului, pentru că a fost înconjurată mai mereu de încălţări; părinţii ei, ingineri de profesie, au absolvit o facultate cu profil de prelucrare a pielăriei, lucrează în domeniu „de o viaţă“ şi au o fabrică pentru export, în sistem lohn, cu 60 de angajaţi.

    Diana Nedea nu are diplomă de inginer, ci este absolventă de ASE şi spune că a lucrat înainte de a înfiinţa atelierul de producţie în ceea ce numeşte „joburile standard de absolvent de ASE, în multinaţionale, în vânzări“, mai întâi la Vodafone şi apoi la LG. S-a hotărât să meargă pe alt drum în 2011, după un concediu de două săptămâni, pentru că s-a implicat în acest proiect, care iniţial ar fi fost o divizie a afacerii părinţilor săi, antreprenori din 1996. În momentul de apogeu al afacerii fabrica părinţilor avea 400 de angajaţi. „Cochetau cu ideea de a face ceva pentru piaţa internă, însă sunt foarte încărcaţi, ca volum de muncă, şi au renunţat la idee.“

    Povesteşte că la întoarcerea din concediu s-a aşezat la birou şi nu şi-a mai găsit locul, a fost un moment în care şi-a dat seama că nu mai rezonează cu multinaţionala. Se implicase mult în proiectul afacerii, avea multe idei – a studiat şi pictura ani de zile, pentru că „părinţii au investit în mine şi sora mea destul de mult“; spune că în întreaga familie se regăseşte un pic de spirit artistic, dar ea se pricepe şi la cifre, statistici şi matematici. Îşi aminteşte că în vacanţele de vară mergea în fabrica părinţilor şi împreună cu sora sa căutau resturi de piele din producţie ca să facă botoşei pentru păpuşi. Începutul afacerii n-a fost însă o joacă de copil, chiar dacăa avut o întreagă serie de avantaje.
    Unul dintre avantaje a fost sprijinul părinţilor, care i-au împrumutat utilajele cu care a pornit producţia şi i-au pus la dispoziţie şi un spaţiu. Aşa că investiţia de pornire, în 2011, a fost de 8.000 de euro, bani proprii.

    Ulterior, a schimbat utilajele, iar bugetul de investiţii a ajuns până la 20.000 de euro în 2012, când a deschis şi primul magazin, la o aruncătură de băţ de Lipscani. Un alt avantaj au fost toate informaţiile la care a avut acces de-a lungul vieţii, pentru că fabricarea pantofilor are dichisul său; pielea, de pildă, se întinde pe o direcţie, motiv pentru care este dublată la interior cu o pânză care contracarează acest efect, altminteri încălţările „se fac bărcuţă“. De mare folos a fost şi girul pe care l-a avut în faţa furnizorilor, care lucrau de ani buni cu părinţii săi. „Au fost probleme financiare, inclusiv cu sume neîncasate pe mărfuri pe care le-am livrat la magazine, pe care le-am depăşit tot mulţumită furnizorilor. Istoria familiei m-a ajutat mult, ar fi fost mult mai greu şi la început, şi pe parcurs.“ Un moment hotărâtor în existenţa firmei a fost cel în care a marcat o pierdere de 80.000 de lei de la un singur client, care pur şi simplu nu a plătit marfa. „Cadrul legislativ este groaznic, este foarte greu să recuperezi banii din piaţă.

     

  • Povestea multinaţionalei cu vânzări de 83 de miliarde de dolari şi activităţi pe toate continentele

    Procter & Gamble este una dintre cele mai mari multinaţionale, având vânzări nete de peste 83 de miliarde de dolari în 2014, mai mult de 70 de mărci în portofoliu şi activităţi pe toate continentele. Miliarde de produse fabricate de P&G, sub mărci ca Pampers, Ariel, Lenor sau Head & Shoulders, trec zilnic pe la casele de marcat.

    Procter & Gamble nu ar fi existat niciodată, dacă surorile Olivia şi Elizabeth Norris nu s-ar fi căsătorit cu William Procter şi James Gamble. Ambii erau emigranţi; William Procter, producător de lumânări, a plecat din Marea Britanie şi s-a stabilit în SUA, iar irlandezul James Gamble, producător de săpun, a ales aceeaşi destinaţie.

    Socrul celor doi, Alexander Norris, i-a convins să se asocieze, iar firma Procter & Gamble a fost înfiinţată la 31 octombrie 1837. A fost un veritabil act de curaj la acea vreme, dat fiind că doar în Cincinnati, oraşul în care locuiau, erau alţi 14 concurenţi, care produceau săpun sau lumânări. Cei doi au investit 3.596,47 dolari şi nu şi-au imaginat probabil, niciodată, că firma lor avea să devină peste secole una dintre cele mai mari companii la nivel mondial. Sediul central se află, în prezent, la mică distanţă de locul în care a fost deschis primul birou al celor doi fondatori. În 1838 firma apela deja la reclame în ziare, iar în 1841 înregistra primul patent, pentru un aparat folosit la producţia lumânărilor.

    În numai 20 de ani, vânzările companiei ajunseseră la 1 milion de dolari şi 80 de angajaţi lucrau pentru cei doi cumnaţi. În timpul Războiului Civil dintre statele americane, compania a devenit furnizor de săpun şi lumânări pentru unionişti. Acest contract s-a dovedit o veritabilă trambulină pentru afacerile celor doi asociaţi, nu numai din prisma creşterii profiturilor, în calitate de furnizor pentru armată, ci şi pentru că produsele lor au devenit cunoscute unui număr mare de oameni din statele americane.

    Un pas important în evoluţia companiei a fost momentul în care Procter & Gamble a pus pe piaţă, în 1879, primul produs vândut ca brand, săpunul Ivory, iar vânzările au crescut spectaculos. În 1890 compania a înfiinţat un laborator de cercetare şi dezvoltare, unul dintre primele din întreaga lume.

    William Arnett Procter, nepotul lui William Procter, a pus în aplicare încă din 1887 un program de motivare a angajaţilor, printr-un program de recompensare a acestora în funcţie de profitul companiei. El intuise, în mod corect, că în aceste condiţii riscul ca angajaţii să intre în grevă era mult mai mic. În scurt timp, compania a început să construiască alte fabrici în SUA, pentru că unitatea de producţie din Cincinnati era insuficientă pentru a acoperi cererea.

    În 1930 compania a făcut pasul în afara graniţelor SUA, prin achiziţia unei companii din Anglia. Cu această ocazie, a crescut portofoliul de produse şi de mărci al companiei, care a pus pe piaţă detergentul Tide în 1947. În 1955 compania începe să vândă pasta de dinţi cu fluor Crest. Unul dintre cele mai revoluţionare produse a fost Pampers, scos pe piaţă în 1961, în acelaşi an în care a fost lansat şi şamponul Head & Shoulders. Deceniu după deceniu compania a continuat să crească, prin achiziţia de noi mărci, companii, prin intrarea pe noi pieţe, prin creşterea consumului în diferite regiuni ale lumii. Cu titlul de exemplu, P&G înregistra, în urmă cu zece ani, o cifră de afaceri de peste 50 de miliarde de dolari; vânzările nete au depăşit în 2014 83 de miliarde de dolari. În ultimii ani însă, conglomeratul a ales o altă tactică. Preferă să se concentreze pe mărcile cele mai profitabile şi să le vândă pe cele care nu constituie miezul afacerii. În vara acestui an, Procter & Gamble a acceptat o ofertă de 12,5 miliarde de dolari din partea companiei Coty pentru preluarea a 43 dintre brandurile de îngrijire a frumuseţii ale grupului, între care assoon Professional, Hugo Boss, Dolce & Gabbana, Max Factor şi Covergirl.

  • Sfatul de o valoare inestimabilă pe care l-a primit MARK ZUCKERBERG de la STEVE JOBS

    Mark Zuckerberg a mărturisit în cadrul unui interviu recent acordat Business Insider că Steve Jobs i-a dat un sfat important, de care a depins dezvoltarea Facebook. “La începutul afacerii, când lucrurile nu mergeau foarte bine, iar firma era sub presiune pentru că multă lume voia să cumpere Facebook, m-am întâlnit cu Steve Jobs iar el m-a sfătuit să mă gândesc care era misiunea iniţială a companiei.

    Pentru a reuşi acest lucru, m-a îndrumat să vizitez un templu din India, unde fusese şi el în perioada de început a Apple, când Steve Jobs se întreba care ar trebui să fie viziunea pe care o urmează Apple”, a declarat Mark Zuckerberg cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o cu primul ministru al Indiei, Narendra Modi.

    Mark Zuckerberg a povestit că s-a urcat în avion, s-a dus în India, unde a petrecut aproape o lună călătorind prin ţară. Spune că văzând felul în care oamenii luau legătura unii cu ceilalţi l-a făcut să se gândească la faptul că lumea ar fi un loc mult mai bun dacă ar fi foarte facil pentru oricine să se conecteze cu alte persoane în mediul online.

    Desigur, Facebook a reuşit să depăşească momentele dificile, trecând de la etapa în care era o firmă de dormitor şi ajungând acum una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume.

    “India a jucat un rol foarte important în dezvoltarea acestei companii”, a adăugat Mark Zuckerberg.

  • De la antreprenor la country manager: cum a reuşit Simone Favat să aducă pe profit Atalian România

    Discuţia cu Simone Favat, country managerul companiei de management al proprietăţilor şi facilităţilor Atalian România, începe cu o incursiune în lumea paraşutismului, pasiune pe care Favat a descoperit-o înaintea businessului şi chiar şi înaintea României, în urmă cu două decenii. Favat îmi arată o poză a grupului de paraşutişti din care face parte în timp ce efectuează un salt în tandem deasupra Dubaiului, reprezentând România într-o competiţie internaţională.

    De profesie inginer, este singurul expat din echipa de români şi trăieşte în România de aproximativ şase ani. Originar din Italia, dintr-o zonă aflată la poalele munţilor Alpi, la graniţa cu Franţa, Favat a realizat până acum peste 2.000 de salturi. Nu şi-a dorit să facă o profesie din paraşutism, dar consideră că pasiunea sa este benefică, inclusiv pentru business, atât pentru deconectarea de la mii de metri altitudine, cât şi prin prisma unor deprinderi precum abilităţile de muncă în echipă şi antrenamentul solicitant. Mai demult el şi echipa sa se antrenau zilnic, dar în prezent se concentrează pe perioade de câte o săptămână, în care efectuează peste zece salturi de dimineaţa până seara; au stabilit acest program şi din cauza businessului din ce în ce mai solicitant pe care îl conduce şi în cadrul căreia este şi acţionar, Atalian România.

    Compania de management al proprietăţii şi facilităţilor Atalian România, subsidiara locală a grupului francez Atalian Global Services cu activităţi în 15 ţări, a înregistrat anul trecut venituri de 15,8 milioane de lei (cca 3,5 milioane de euro) şi un profit net de circa 280.000 de lei (cca 62.000 de euro), potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Compania a înregistrat astfel creşteri de aproximativ 15% faţă de 2013, când veniturile companiei erau de aproximativ 13,7 milioane de lei, iar, pentru 2015 Favat estimează venituri de patru milioane de euro.

    Lucrurile nu au stat însă la fel de bine de la început. Atalian a intrat pe piaţa locală în 2006, iar în 2011 compania înregistra pierderi de circa 600.000 de lei, la o cifră de afaceri de 6,5 milioane de lei. În acest context, francezii au luat decizia achiziţiei firmei de management al proprietăţii şi facilităţilor IQ Facilities Management, proiectul antreprenorial pornit de Simone Favat împreună cu alţi parteneri în 2008.

    Anterior acestuia, Favat a avut mai multe funcţii de management, printre care în industria automotive, în care a luat contact cu România, printr-un proiect ce necesita venirea sa aici lunar, iar apoi, de asset manager în cadrul companiei CEFIN Real Estate Romania. La CEFIN Investment s-a ocupat de dezvoltarea unui depozit în zona industrială din apropiere de autostrada A1 şi, pentru că acesta necesita şi administrarea clădirii, a fondat firma achiziţionată de francezi. La mjlocul lui 2011 a fost contactat de directorul regional al Atalian, care i-a propus achiziţia, dat fiind faptul că, până la momentul respectiv, Atalian nu reuşise să atingă potenţialul pieţei. Fuziunea s-a realizat prin achiziţia companiei fondate de Favat şi transferul de oameni şi bunuri în noua companie, astfel că, în 2012, a luat-o de la început în grupul francez, în poziţia de country manager.

    “M-am lovit de provocarea de a face fuziunea celor două companii: chiar dacă era acelaşi business, abordările erau diferite; când am preluat şefia firmei, am primit responsabilităţile şi ţintele, a trebuit să revizuiesc organizarea, să văd care dintre angajaţi nu puteau ajuta la schimbare, a trebuit să schimbăm oameni, să luăm decizii dificile, dar la sfârşitul zilei am reuşit să creştem“. Dacă firma sa era concentrată pe întreţinerea tehnică a clădirilor, în prezent aceasta este axată pe soft skills (precum curăţenia) şi încearcă să devină o interfaţă pentru toate nevoile clienţilor, de la servicii de recepţie, tehnice, de femei de serviciu până la inginerie. 

    “Ce facem acum este să oferim servicii care să nu facă parte din core businessul companiilor, încercăm să înţelegem afacerile clienţilor noştri şi să externalizăm servicii pe care noi le-am putea face mai bine“, descrie Favat activitatea de management al proprietăţilor şi facilităţilor. Potrivit lui Favat, curăţenia şi serviciile tehnice şi de inginerie aduc 70% din veniturile firmei, restul fiind completat de activităţi de landscaping, securitate, protecţie împotriva incendiilor, dezinsecţie, dar şi consultanţă la construcţia unor clădiri, pentru o administrare ulterioară eficientă.

  • Angajata unei firme de credit din Făgăraş, arestată pentru un prejudiciu de peste 1,3 milioane lei

    Poliţia Judeţeană Braşov a anunţat, miercuri, că o femeie de 66 de ani din Făgăraş a fost reţinută şi apoi arestată preventiv, marţi, după ce a adus un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei firmei la care lucra, o instituţie de credit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, au stabilit că în perioada 2012-2014, angajata ar fi întocmit în fals 106 contracte de împrumut pe numele unor persoane din zona Făgăraşului, prin imitarea semnăturii acestora pe contracte şi pe alte documente (dispoziţii de plată către casierie şi angajamente de plată ale giranţilor), fără ca persoanele în numele cărora au fost luate împrumuturile şi giranţii să aibă cunoştinţă de acest lucru.

    În acest fel, angajata a cauzat un prejudiciu total de 1.316.300 de lei.

    “În data de 31 august, angajata instituţiei a fost reţinută de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi a fost prezentată ieri (marţi – n.r.) Judecătoriei Făgăraş. În urma probatoriului administrat de poliţişti şi procurorul de caz, instanţa a dispus arestarea ei preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracţionale”, a spus comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.

    De asemenea, poliţiştii au început demersurile în vederea luării măsurilor asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului cauzat, potrivit sursei citate.

     

  • El voia să meargă la studii in Anglia dar parinţii l-au trimis in China. Acum deţine o afacere de 100 de milioane de euro

    Claudiu Ciobanu ştia încă din clasa a unsprezecea că vrea să facă facultatea în afara ţării. Voia să meargă în Anglia, dar părinţii l-au convins să încerce o facultate din China, care îi va da mai multe posibilităţi.

    Claudiu Ciobanu a plecat în 2001 să studieze mandarina, iar din 2003 comerţul internaţional în China, la University of International Business & Economics (UIBE). La terminarea celor 4 ani de facultate şi după o lucrare de licenţă despre impactul Yiwu la PIB-ul Chinei, avea deja oferte de la cel puţin două multinaţionale pentru a le reprezenta în China, dar învăţase şi destul de bine piaţa pentru a porni o afacere pe cont propriu. A ales a doua variantă, pentru că trăia deja într-o piaţă unde milionarii în cash deveneau mainstream şi unde creşterile fabuloase ale volumelor de business se întâmplau efectiv de la o zi la alta.

    Până a ajunge în situaţia absolventului care are de ales ce să facă mai departe, Claudiu Ciobanu îşi aminteşte că acomodarea în China a fost o poveste în sine: „Am aterizat pe aeroportul din Bejing neştiind că în prima săptămână care urma nu o să mai văd nicio persoană caucaziană. Când am ieşit din aeroport, mă aşteptam să văd un munte de biciclete, dar în schimb am văzut maşini de lux. Ministerul Educaţiei cerea atunci studenţilor străini să fie recomandaţi de un cetăţean chinez care să răspundă în cazul în care cursanţii le-ar face probleme. Nu ştiam pe nimeni în afară de o cunoştinţă a tatălui meu, iar acomodarea într-o ţară precum China nu a fost deloc uşoară”.

    Totul era nou, povesteşte antrepenorul, care nu ştia nici cum să folosească beţigaşele la cantina studenţească, aşa că venea de la cămin cu o furculiţă ascunsă într-un şerveţel. Limba? „Mandarina este o limbă muzicală, bazată pe patru tonuri. Dacă ai ureche muzicală este mai uşor de învăţat. Dacă nu, aşa cum este şi cazul meu, este destul de dificil, pentru că a trebuit să învăţ mecanic tonalitatea. În funcţie de tonul folosit, «mai» poate însemna a vinde, a cumpăra, sau «mai mai» înseamnă comerţ.”

    Diferenţele culturale? „Nu se aseamănă cu nimic din ceea ce suntem noi, românii, obişnuiţi. Chinezii, când ies să ia masă, duc o luptă pentru achitarea notei de plată. Pentru că e şansa celui care plăteşte să crească ierarhic. Chinezii au mese rotunde, dar liderul este cel care se aşază la masă orientat spre ieşire. Sunt şi alte lucruri care m-au frapat iniţial în China şi pot spune că a fost un şoc, dar am absorbit noutatea.”

    Câţi aţi auzit despre Yiwu? Despre oraşul care leagă Europa de China prin cea mai lungă cale ferată din lume (Yiwu – Madrid, 13.000 kilometri)? Despre cel mai mare centru comercial din lume, Futian Market sau Yiwu International Trade City, care se întinde pe 4 milioane de metri pătraţi, cu peste 70.000 de standuri comerciale, şi pe care Naţiunile Unite, Banca Mondială şi Morgan Stanley l-au numit, încă din 2005, cel mai mare angro din lume pentru bunuri de consum?

    „Nu există produs care să nu fie la Futian Market, la fel cum nu există producător chinez, de la cei mai mărunţi până la cei mai mari, şi nici multinaţională importantă care să nu aibă un reprezentant acolo”, spune Claudiu Ciobanu, care a fost fascinat de centrul comercial încă din studenţie, motiv pentru care l-a ales ca subiect al lucrării de licenţă şi care, mai târziu, i-a devenit casă.

    În anii în care Ciobanu era student la Beijing, oraşul Yiwu din provincia Zhejiang câştiga teren în faţa capitalei în rândul micilor comercianţi români. Aşa că în vacanţa de iarnă din anul I Ciobanu a plecat până la Yiwu ca să vadă de ce oraşul din sudul Chinei devenise un magnet pentru oamenii de business. „Nu semăna cu nimic din ceea ce văzusem până atunci! Oameni veniţi din toate colţurile Pământului pentru a cumpăra produse Made in China! Un oraş mic pentru China, cu aproape 2 milioane de locuitori, cu cinci benzi pe sens şi limită maximă acceptată de 100 de tone!”

    A început să lucreze încă din facultate, ca interpret pentru clienţii români veniţi cu afaceri în China: „A fost o perioadă când am exersat mult chineza şi care mi-a deschis apetitul pentru lumea afacerilor. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am cunoscut în acea perioadă pentru ca mai târziu să îmi deschid propriul business”. Imediat după terminarea facultăţii, în 2006, s-a urcat în maşina sa Geely (construită de fabricantul chinez care iniţial producea frigidere, care a început să facă maşini în 1998 şi care a cumpărat în 2010 brandul Volvo) şi a plecat de la Beijing la Yiwu, împreună cu viitoarea sa soţie, care, la sfârşitul călătoriei de 1.600 de kilometri, l-a întrebat dacă la Yiwu se vor întâlni cu prietenii lui. „I-am răspuns: «Vom avea prieteni aici, încă nu îi avem!». Şi am pornit spre hotel. Luasem decizia să îmi încerc norocul în acel loc care mă fascinase şi să deschid o firmă care să ofere clienţilor români servicii de consultanţă în achiziţii de la fabricile din China.”

  • Chirurgul care vinde încălţări de 30 de milioane de lei

    Victor Tighinean are 46 de ani, este medic chirurg şi a înfiinţat încă din perioada rezidenţiatului o afacere în retailul de încălţăminte de import, ca francizat al companiei daneze Ecco. Cu patru ani în urmă, Ecco a preluat operaţiunile locale, iar Tighinean a rămas la conducerea firmei. Afacerile au crescut an de an cu procente de două cifre, dar medicul-antreprenor-executiv spune că România are un mare dezavantaj: numărul mic de turişti.

    Păi ce legătură este între numărul de turişti şi vânzările de pantofi?, pare întrebarea firească, cu un răspuns nu foarte evident. Multe magazine Ecco din capitale europene se bazază pe vânzările generate de turişti, pentru că un număr însemnat de călători, odată ajunşi în concediu, constată că nu au încălţăminte confortabilă şi sunt nevoiţi să cumpere, explică Tighinean. „Ca ritm de creştere a afacerilor, suntem peste evoluţiile din alte ţări, dar pe de altă parte şi nivelul vânzărilor este mai mic”, spune Tighinean, pe a cărui carte de vizită este trecută funcţia de managing director. Valoarea medie a bonului de cumpărături este de 100-110 euro, „trafic avem destul, problema este rata de conversie care se plasează în jurul a 5%, în vreme ce pe alte pieţe este de peste două ori mai mare. Dovadă că rulajele din perioadele de vânzări cu discount sunt comparabile cu volumele vândute în perioada octombrie-decembrie; în ultimele trei luni din an se realizează circa 40% din valoarea vânzărilor.”

    Absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, Tighinean a constatat, pe când era rezident, că nişa de încălţăminte sanitară nu era acoperită. Aşa a prins contur ideea unei afaceri, iar franciza Ecco s-a potrivit mănuşă pe intenţiile care i se conturaseră în minte la acel moment. Prin urmare, în 2004 a deschis primul magazin Ecco de pe piaţa locală, la Cluj, într-un spaţiu stradal; ulterior, acesta a fost relocat şi „în locul nostru funcţionează acum un magazin cu produse second‑hand”. Afacerile au crescut an de an, iar după şapte ani de prezenţă în sistem franciză, firma-mamă a decis să preia operaţiunile pe plan local.

    Din 2007, Victor Tighinean, care şi-a păstrat funcţia de conducere a afacerii Ecco, coordonează activitatea de la Cluj-Napoca, acolo unde se află şi acum sediul central al companiei. În afacere mai este implicată şi sora sa, care deţine funcţia de director economic, iar antreprenorul-executiv spune că dacă nu ar fi intrat în afaceri i-ar fi plăcut să profeseze în domeniul pentru care s-a pregătit.

    Sub conducerea medicului afacerist, reţeaua a ajuns la 25 de magazine, cel mai recent deschis, în vara acestui an, fiind spaţiul de pe Calea Dorobanţi, din Capitală. Bucureştiul este, de fapt, şi locul în care se află cele mai multe magazine Ecco pe plan local: 11. Cel mai recent deschis magazin Ecco are o suprafaţă de 88 mp, iar bugetul de investiţii a fost de 100.000 de euro. Retailerul mai are alte două spaţii stradale, deschise la Braşov şi Sibiu, de circa un an fiecare, iar despre evoluţia lor Tighinean spune că „este OK, sunt optimist”, fără a oferi mai multe detalii.

    Despre planurile pe care le mai are pentru anul în curs, managerul Ecco Shoes România afirmă că intenţionează să inaugureze cel puţin încă două magazine, dintre care unul la Timişoara, iar altul la Bucureşti; pentru asta, dar nu numai, Tighinean călătoreşte săptămânal fie prin ţară, fie peste hotare. La plusuri se aşteaptă şi de la vânzările din mediul online, magazinul virtual lansat în urmă cu trei ani urmând să ajungă anul acesta la vânzări de circa 1 milion de euro, faţă de încasările anului trecut, care s-au plasat la 700.000 de euro. În total, cifra de afaceri previzionată pentru anul în curs, deopotrivă pentru magazinele fizice, dar şi pentru cel virtual, ar urma să ajungă anul acesta la 30 de milioane de lei, în creştere cu circa 25% faţă de anul trecut, când s-a plasat la 23,4 milioane de lei.